Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 293/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
DECIZIA PENALĂ NR. 293/
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 21 martie 2009
PREȘEDINTE: Anca Nacu
JUDECĂTOR 2: Florin Popescu
JUDECĂTOR 3: Codrina Iosana
GREFIER:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoaraa fost reprezentat de procuror.
S-a luat în examinare recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ împotriva încheierii penale nr. 36/CC/21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă inculpata intimată în stare de reținere, asistată de apărător din oficiu avocat.
Procedură de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Instanța procedează la ascultarea inculpatei intimate, declarația acesteia fiind cosemnată în scris și atașată la dosar.
Nemaifiind alte cereri, se trece la dezbaterea recursului.
Procurorul susține recursul solicitând admiterea lui, casarea încheierii recurate și arestarea preventivă a inculpatei arătând că instanța a reținut o greșită stare de fapt, fapta inculpatei denotă intenția acesteia de a ucide. Mai arată că din declarația acesteia, rezultă că partea vătămată a mai agresat-o și anterior faptei și există probe și indicii că inculpata a săvârșit fapta de tentativă de omor și prezintă pericol pentru ordinea publică.
Apărătorul din oficiu al inculpatei intimate solicită respingerea recursului declarat de parchet arătând că încheierea tribunalului este legală și temeinică, nu sunt îndeplinite condițiile privind arestarea preventivă, din raportul medico-legal rezultă că partea vătămată a avut nevoie de 8 zile de îngrijiri medicale, victima a provocat- Mai arată că inculpata nu are antecedente penale.
Inculpata intimată solicită respingerea recursului declarat de parchet și judecarea sa în stare de libertate.
CURTEA,
În deliberare, constată că prin încheierea penală nr. 36/CC din 21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, s-a respins propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lingă Tribunalul T privind arestarea preventiva a inculpatei, iar in temeiul art. 146 alin. 11 ind. 1 C.P.P. s-a dispus împotriva acesteia măsura obligării de a nu părăsi localitatea jud., fără încuviințarea instanței.
Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, inculpata va respecta următoarele obligații:
1) să se prezinte la organul de urmărire penală sau, după caz, la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;
2) să nu își schimbe locuința fără încuviințarea organului judiciar care a dispus măsura;
3) să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nici o categorie de arme.
4) să se prezinte la Politia Municipiului T, în calitate de organ desemnat cu supravegherea, conform programului ce va fi întocmit de aceasta instituție sau ori de cîte ori va fi chemat.
A atras atenția inculpatei asupra dispozițiilor art. 145 alin. 22.p Cod Penal conform cărora în caz de încălcare cu rea-credință a măsurii de a nu părăsi localitatea sau a obligațiilor care îi revin, se va lua față de ei măsura arestării preventive.
Tribunalul Timișa reținut următoarele:
Prin referatul Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul nr. 1008/P/2009 din data de 21 martie 2009, înregistrat pe rolul Tribunalului Timiș la data de 21.03.2009 sub număr unic de dosar -, s-a solicitat luarea măsurii arestării preventive față de inculpata, pe o perioadă de 29 zile, cu începere de la 21.03.2009 până la data de 18.04.2009, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativa de omor prev. si ped. de art. 20.Cod Penal rap. la art. 174 alin. 1 si 2.Cod Penal
În motivarea propunerii de luare a măsurii arestări preventive, s-a arătat că față de inculpata a fost începută urmărirea penală în data de 21.03.2009, în dosarul sus-menționat, iar la data de 21.023.2009 fost pusă în mișcare acțiunea penală pentru infracțiunea de tentativa de omor, prev. de art. 20.Cod Penal rap. La art. 174 alin. 1 si 2.Cod Penal, fapta constând în aceea că în data de 20.03.2009, l-a înjunghiat cu un cuțit pe victima în locuința comună, ca urmare a unei dispute domestice, fapta care poate constitui infracțiunea de tentativa de omor.
S-a arătat că în cauză sunt întrunite condițiile prev. de art. 136, 146 și 148 alin.1 lit.proc.pen. în sensul că inculpata a comis o infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani și există probe certe că lăsarea acesteia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, raportat la gravitatea faptei reținuă în sarcina sa.
În probațiune s-a atașat la dosarul cauzei dosarul nr.1008/P/2009 al Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș.
În cadrul procesului penal, măsura arestării preventive poate fi dispusă atunci când există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit o faptă prevăzută de legea penală și acesta se găsește într-una din situațiile expres și limitativ prevăzute de art.148 alin.1
C.P.P.Pe de altă parte, art.5 alin.1 lit.a din Convenția Europeană a Drepturilor Omului permite privarea de libertate a unei persoane atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârșit o infracțiune. În acest sens, Curtea Europeană a Drepturilor Omului s-a pronunțat în cauza Jecius contra Lituania că pentru a considera că există motive verosimile de a se aprecia că persoana față de care s-a luat o măsură preventivă a comis o faptă prevăzută de legea penală, este necesar ca faptele sau împrejurările pe care se întemeiază aceste motive să fie nu numai autentice și reale, ci trebuie să fie și în măsură să convingă un observator independent că persoana respectivă este posibil să fi săvârșit acea infracțiune.
Referitor la prima condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f p Cod Penal, instanța a reținut că în cauză sunt suficiente indicii, în accepție dată de legea acestei noțiuni, că inculpata a comis faptele pentru care este cercetată. Astfel, în declarațiile date în dosarul de urmărire penală și în fața instanței, inculpata a recunoscut savârșirea infracțiunii, a lovit victima pentru a se apăra de agresiunile acestuia, care beat fiind a intrat pe geam si a început sa o lovească, declarațiile acesteia fiind coroborate de probele administrate în cauză până în acest moment.
Pentru aceste considerente, instanța a apreciat că în prezenta cauză există suficiente indicii cu privire la posibilitatea ca inculpata să fie implicată în comiterea unor fapte prevăzute de legea penală.
Raportat la cea de-a doua condiție prevăzută de art.148 alin.1 lit.f însă C.P.P. instanța a reținut că aceasta nu este îndeplinită în prezenta cauză. Sub acest aspect este de menționat faptul că pericolul social pentru ordinea publică nu trebuie confundat cu gradul de pericol social al faptei săvârșite. În aprecierea gradului de pericol social al lăsării în libertate a inculpatului se vor avea în vedere alte elemente decât cele care privesc gradul de pericol social al faptei, respectiv persoana inculpatului, antecedentele sale, sau orice altă împrejurare care ar justifica temerea că lăsarea inculpatului în libertate ar putea provoca o tulburare a ordinii sociale.
Or, în prezenta cauză, organele de urmărire penală nu au motivat scopul pentru care se impune arestarea preventivă a inculpatei și nu au produs probe pentru a se dovedi că lăsarea acesteia în libertate s-ar răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal.
Sub acest aspect, instanța a reținut că prin hotărârea pronunțată în cauza Letellier împotriva Franței, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că este posibilă arestarea preventivă a unei persoane pentru a se asigura protejarea ordinii publice, dar numai dacă anumite fapte, prin gravitatea lor deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice, ar putea suscita o atingere adusă ordinii publice, și numai în situația în care lăsarea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică. Or niciuna dintre aceste condiții nu este îndeplinită în prezenta cauză. Fapta cu privire la care se efectuează cercetări a fost comisa pentru a se apăra, victima necesita 8 zile de îngrijiri medicale iar din examenul preliminar medico-legal rezultă că viața victimei nu a fost pusă în primejdie, astfel încât prin natura acesteia nu poate fi considerata ca fiind în măsură să determine o tulburare serioasă a ordinii sociale, iar pe de altă parte lăsarea în libertate a inculpatei, nu ar determina nici un fel de reacție negativă din partea societății într-o asemenea manieră încât să justifice o privare de libertate acestuia.
În același sens, măsurile preventive au un caracter de constrângere, prin ele încercându-se împiedicarea inculpatului să desfășoare anumite activități care s-ar putea răsfrânge negativ asupra desfășurării procesului penal. Această caracteristică a măsurilor preventive rezultă chiar din dispozițiile art.136 C.P.P. unde se arată că acestea se iau pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la urmărire penală, judecată sau executarea pedepsei.
Pentru aceste considerente s-a respins propunerea de luare a măsurii arestării preventive față de inculpata, formulată de Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Tribunalul T.
Totuși, pentru a asigura buna desfășurare a procesului penal, instanța, în temeiul art. 146 alin. 11 ind. 1 C.P.P. a dispus împotriva acesteia, măsura obligării de a nu părăsi localitatea, fără încuviințarea instanței.
Împotriva încheierii penale nr.36 din 21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Timiș solicitând admiterea acestuia, casarea încheierii penale și arestarea preventivă a inculpatei deoarece din probele administrate reiese convingerea că inculpata a comis fapta reținută în sarcina sa, măsura arestării justificându-se din prisma dispozițiilor art.148 lit.f pr.pen. natura infracțiunii, modul în care a acționat și consecințele activității sale impunând privarea de libertate.
Se mai arată, în esență, în motivarea parchetului că lăsarea în libertate a inculpatei ar crea un sentiment de insecuritate și neîncredere în rândul societății civile generat de rezonanța faptei comise, că pericolul social pentru ordinea publică reiese și din particularitățile cauzei, jurisprudența CEDO fiind în același sens, că la evaluarea potențialului criminogen al inculpatei este irelevantă împrejurarea că aceasta a fost agresată de partea vătămată.
Analizând legalitatea și temeinica încheierii penale recurate din prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art.385/6 pr.pen, instanța de recurs apreciază că încheierea penală atacată este legală și temeinică, în deplină concordanță cu ansamblul probator administrat și dispoziții legale aplicabile.
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art.5 paragraf 1 lit.c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
Din această cauză, dar și ținând cont de poziția Curții, enumerarea limitativă a cazurilor de privare de libertate din art. 5 paragr. 1 al Convenției impun o interpretare restrictivă.
În privința primei condiții necesare în luarea măsurii arestării preventive, instanța de recurs constată că, din punctul de vedere al dreptului intern - existența unor probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea de către inculpată a unor fapte prevăzute de legea penală - dar și din punctul de vedere al Convenție Europene - existența unor motive verosimile de a bănui că persoana care urmează să fie privată de libertate a săvârșit o infracțiune - este îndeplinită, raportat la probele administrate în cauză față de încadrare juridică reținută prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale.
A doua condiție: pentru fapta săvârșită, legea să prevadă pedeapsa închisorii, este îndeplinită, astfel, pentru infracțiunea reținută în sarcina inculpatei prin ordonanța de punere în mișcare a acțiunii penale, legea prevede pedeapsa închisorii - legea internă fiind mai severă decât dispozițiile Convenției care nu condiționează dispunerea arestării de gravitatea pedepsei prevăzute de lege pentru fapta săvârșită.
În speța dedusă judecății, a treia condiție obligatorie - ce vizează existența cel puțin a unuia dintre temeiurile prevăzute de art.148 lit. a - f Cod procedură penală, respectiv lit. - comportă, de asemenea, anumite interpretări.
Curtea Europeană, verificând temeiurile de arestare din dreptul intern în respectarea art. 5 paragr. 3 din Convenție - a apreciat asupra caracterului rezonabil al detențieipreventive,acceptând doar anumite temeiuri din cele invocate de statele membre. Astfel,detenția este justificată doar dacă se face dovada că asupra procesului penal planează cel puțin unul dintre următoarele pericole, care trebuie apreciate în concreto, pentru fiecare caz în parte: pericolul de distugere a probelor - Hot. Wemhoff Germaniei/27.06.1968, riscul presiunii asupra martorilor -Hot. Letellier Franței/26.06. 1991, pericolul de a fi tulburată ordinea publică - Hot. Letellier Franței/26.06. 1991.
Curtea a precizat care este principiul general care trebuie să guverneze această materie, încauza Wemhoff: "detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nu trebuie să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă".
Aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "existăindicii precisecu privire la uninteres public realcare,fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate"
Cu toate că motivele pentru care o persoană poate fi lipsită de libertate sunt cam aceleași în toate legislațiile, Curtea nu se mulțumește să constate simpla invocare a lor de către instanțe, ci - supunând aceste motive unei examinări în detaliu - obligă instanțele să argumenteze cu probe, motivele pentru care măsura arestării preventive a fost luată, respectiv a fost prelungită, demonstrând, astfel, că au depus diligențele speciale în desfășurarea procedurii - Curtea Jablonski Poloniei/21.12.2000.
Singurul motiv invocat în prezenta sesizare, respectiv că există indicii că inculpata ar fi săvârșit infracțiunea de tentativă de omor, pentru care legiuitorul a stabilit o pedeapsa de la 5 la 10 ani închisoare, iar lăsarea acesteia in libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publica, nu impune cu necesitate o privare de libertate, față de circumstanțele concrete de comitere a presupusei fapte. Pe de altă parte, motivul invocat de către Parchet în prezenta sesizare este unul de ordin formal și nu explicit, neîncadrându-se în exigențele statuate de
Luând în considerare prevederile art. 148 al.1 lit.f C.P.P. deși pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea de tentativă de omor este închisoarea mai mare de 4 ani, respectiv de la 5 ani la 10 ani închisoare, trebuie să fie îndeplinită și a doua teză prevăzută de litera faa rticolului 148.C.P.P. și anume să existe probe că lăsarea în libertate a inculpatei prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.
Față de motivele prezentate mai sus, instanța de recurs își însușește punctul de vedere al primei instanțe în sensul că nu este îndeplinită cea de-a doua teză prevăzută de litera faa rticolului 148.C.P.P. raportat la circumstanțele reale ale comiterii presupusei fapte enumerate mai sus. Inculpata a manifestat o conduită procesuală corectă, a recunoscut fapta, așa cum se reține în motivarea recursului a fost bătută anterior de către victimă ceea ce ar explica comportamentul său infracțional, între părți existând dese conflicte.
Instanța de recurs, prin prisma normelor de drept și a jurisprudenței invocate, apreciază că, în speța dedusă judecății, luarea măsurii arestării preventive a inculpatei, o măsură excepțională, nu se justifică, astfel că, în temeiul art. 38515punct. 1 lit. b) se C.P.P. va respinge recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ împotriva încheierii penale nr. 36/CC/21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina acestuia.
Se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
În temeiul art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ împotriva încheierii penale nr. 36/CC/21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2009.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red /25.03.2009
Dact P 2.ex./06.04.2009
Prima inst.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR -
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 293/
În temeiul art. 38515punct. 1 lit. b) respinge C.P.P. recursul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIȘ împotriva încheierii penale nr. 36/CC/21.03.2009 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În temeiul art. 192 alin. 3 cheltuielile C.P.P. judiciare avansate de stat în recurs rămân în sarcina acestuia.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției a sumei de 200 lei către Baroul Timiș reprezentând onorariu avocat din oficiu.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică din 21.03.2009.
Președinte, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
Președinte:Anca NacuJudecători:Anca Nacu, Florin Popescu, Codrina Iosana
