Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 313/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr-

2114/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

ÎNCHEIERE NR. 313

Ședința publică din data de 14 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca

JUDECĂTOR 2: Stan Niculae

JUDECĂTOR 3: Bădescu Liliana

GREFIER - G -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București este reprezentat de procuror.

Pe rol se află judecarea recursului declarat de recurentul-inculpat împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest și asistat de apărător ales A, cu delegație nr. 00139/14.09.2009 în dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Apărătorul ales al recurentului-inculpat solicită proba cu înscrisuri, respectiv acte medicale.

Curtea încuviințează și administrează proba cu acte.

Curtea procedează la audierea inculpatului, declarația acestuia fiind consemnată și atașată la dosar.

Nefiind cereri de formulat, probe de solicitat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs:

Apărătorul ales A al recurentului-inculpat solicită admiterea recursului formulat împotriva încheierii de ședință din data de 10.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-, casarea Încheierii Tribunalului București și judecarea inculpatului în stare de libertate, având în vedere că probele administrate la dosar nu dovedesc vinovăția inculpatului. Singurele probe administrate sunt înregistrări în mediu ambiental, în care inculpatul se întâlnește cu martorul, înregistrări din care nu rezultă faptul că suma de bani ar avea caracter infracțional. Inculpatul a solicitat suma de bani cu caracter de împrumut.

Din materialul probator administrat în cauză, rezultă că nu sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență pentru care este cercetat.

Apărătorul ales solicită să se aibă în vedere circumstanțele personale ale inculpatului, respectiv are un copil minor în întreținere, o soție care nu realizează venituri și mama care are probleme medicale.

Pentru considerentele arătate solicită admiterea recursului, casarea încheierii Tribunalului București și judecarea inculpatului în stare de libertate, având în vedre că acesta nu ar avea cum să influențeze cercetarea penală, iar în subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursului formulat de inculpat ca nefondat, menținerea ca legală și temeinică a Încheierii Tribunalului București, în cauză existând probe și indicii temeinice, având în vedere denunțul și declarațiile martorului, din cuprinsul acestora rezultând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143 Cod de Procedură penală, inculpatul promițându-i martorului în schimbul unei sume de bani că va interveni pe lângă persoanele îndreptățite din cadrul unității în cadrul căruia lucra în vederea angajării acestuia la unitatea de jandarmi, iar martorul i-a promis în schimbul unei sume de bani că îl va angaja ca agent de poliție în cadrul DGPMB.

Având în vedere natura și gravitatea faptei, și împrejurarea că inculpatul care însuși reprezenta o autoritate de stat a încălcat legea, rezultă că lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Recurentului-inculpat solicită admiterea recursului și judecarea în stare de libertate.

CURTEA

Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea din Camera de Consiliu din data de 10.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, a fost respinsă excepția necompetenței materiale a Tribunalului București, ridicată de inculpat prin apărător.

A fost respinsă cererea de luare a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau țara formulată de inculpat prin apărător și a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

S-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe o perioadă de 29 de zile, de la data de 10.09.2009, până la data de 08.10.2009, inclusiv.

Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a reținut că în cauză există probe și indicii temeinice că inculpatul a comis infracțiunea pentru care este cercetat, fiind îndeplinite dispozițiile art. 143 Cod procedură penală.

Pe de altă parte, s-a arătat că în cauză sunt incidente și dispozițiile art.148 lit. f Cod procedură penală, pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea reținută este închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea în libertate a acestora prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, ce rezultă din gradul de pericol social ridicat al infracțiunilor, împrejurările și mijloacele de comitere a faptei, urmările socialmente periculoase produse, precum și din circumstanțele personale ale inculpatului.

Împotriva acestei încheieri a declarat recursuri, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri a propunerii de arestare preventivă formulată de Ministerul Public.

S-a arătat în motivarea orală a recursului că în cauză nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art.148 lit. b Cod procedură penală, întrucât lăsarea în libertate a inculpaților nu ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică și nu ar influența buna desfășurare în continuare a procesului penal, iar în subsidiar a solicitat înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea.

Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art.3856alin.3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază încheierea pronunțată de instanța de fond ca fiind legală și temeinică și ca nefondat recursul declarate de inculpat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:

Astfel, potrivit art.1491Cod procedură penală, pentru a se putea dispune arestarea preventivă a inculpatului, trebuie să fie întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și să existe în mod corespunzător unul din cazurile prev. de art.148 Cod procedură penală.

În cauză, sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art.143 Cod procedură penală, existând suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată de lege acestei noțiuni, că în luna august 2008, inculpatul, angajat ca plutonier major la. - Unitatea Specială 78 Jandarmi, Pază și Protecție Instituțională, a pretins și primit de la martorul suma de 4.000 Euro pentru a interveni în vederea angajării acestuia la instituția sus-menționată, lăsând să se înțeleagă că are influență pe lângă persoane cu atribuții în acest sens. În aceeași perioadă, inculpatul a pretins și primit de la martorul echivalentul în lei a sumei de 3.500 Euro pentru a interveni în vederea angajării acestuia ca agent de poliție în cadrul

Totodată, Curtea reține că sunt îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care acesta este cercetat este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea lui în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, raportat la natura și gravitatea faptei, la modalitatea concretă de comitere a acesteia și la circumstanțele reale ale săvârșirii ei, precum și la persoana inculpatului și la impactul negativ pe care asemenea fapte îl au asupra colectivității.

Pentru considerentele apreciate ca temeinice în menținerea măsurii arestării preventive, cererea privind înlocuirea acestei măsuri cu una mai blândă, respectiv obligarea de a nu părăsi țara sau localitatea, apare ca fiind neîntemeiată și pe care de consecință nu poate fi primită de

Astfel fiind, Curtea apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, motiv pentru care, în baza art. 38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, îl va respinge ca atare.

Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în baza art. 192 alin.2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul, împotriva încheierii din data de 11.05.2006, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul - inculpat la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 14.09.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

- - - - - -

GREFIER,

-

Red.

Dact./02.10.2009

2 ex.

Red. - Tribunalul București - Secția I-a Penală

Președinte:Moroșanu Raluca
Judecători:Moroșanu Raluca, Stan Niculae, Bădescu Liliana

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 313/2009. Curtea de Apel Bucuresti