Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 343/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
DOSAR NR-
2294/2009
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA I-a PENALĂ
ÎNCHEIERE NR. 343
Ședința publică din data de 02 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Ioana Alina Ilie
JUDECĂTOR 2: Magdalena Iordache
JUDECĂTOR 3: Daniela
GREFIER -
.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat prin PROCUROR
Pe rol judecarea recursului declarat de recurentul - inculpat - împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 25 septembrie 2009 Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-inculpat, personal, în stare de arest preventiv, asistat juridic de apărător ales, din cadrul Baroului B, cu delegația nr. 409.456/01.2009.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, nefiind cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că nu există indicii temeinice sau probe care să justifice luarea măsurii arestării preventive a inculpatului, nu există date că ar fi pregătit săvârșirea de noi infracțiuni, cu atât mai mult cu cât a fost cercetat în stare de libertate o perioadă de cel puțin 10 zile, deși MINISTERUL PUBLICa susținut că inculpatul este recidivist, nu a menționat că a fost condamnat înainte de anul 1989, pentru încercarea de a ieși din țară, de asemenea, a susținut că a încercat influențarea unui martor, fără să indice numele acestuia și în ce a constat acțiunea sa, și că ar fi încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce îi reveneau pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, împrejurare, deoarece inculpatul s-a aflat în și nu a avut cunoștință de faptul că este căutat de organele de urmărire penală, considerente pentru care solicită admiterea recursului, casarea încheierii de ședință și, pe fond, cercetarea în stare de libertate a inculpatului.
Reprezentantul Ministerului Public pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului, arătând că în referatul cu propunere de luare a măsurii arestării preventive, MINISTERUL PUBLIC nu a făcut referire la cazul prevăzut de art.148 lit. b Cod procedură penală și nici la starea de recidivă și a susținut că inculpatul s-a ascuns în scopul sustragerii de la urmărirea penală și a încălcat obligația de a se prezenta la organul de urmărire penală atunci când este citat, impusă prin ordonanța prin care se dispusese luarea măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, întrucât în datele de 21 și 23 septembrie 2009, când a fost citat cu mandat de aducere, nu s-a prezentat în fața organului judiciar, iar din discuțiile telefonice purtate cu coinculpata, interceptate în mod autorizat, a reieșit faptul că plănuia să se sustragă urmăririi penale. În egală măsură, a fost dovedită și îndeplinirea condițiilor prevăzute de art. 148 lit. c și f Cod procedură penală, întrucât, cu prilejul efectuării percheziției domiciliare la locația unde a fost găsit, a fost descoperită o carte de identitate falsificată, pe care era aplicată fotografia sa, ceea ce denotă că intenționa săvârșirea unei noi infracțiuni prin folosirea acestui act în modalitatea uzitată și anterior, și, totodată, lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, relevat de gravitatea infracțiunii de care este învinuit și de circumstanțele concrete în care a fost comisă, de împrejurarea că nu avea ocupație și loc de muncă și a refuzat să coopereze cu organul judiciar, existând și date că a săvârșit mai multe infracțiuni de același gen, în complicitate cu diferite persoane.
În replică, apărătorul ales al recurentului-inculpat arată că, în motivare, instanța de fond a reținut că inculpatul a mai fost condamnat în trecut pentru săvârșirea altor infracțiuni, precizând faptul că acesta a furnizat organelor judiciare toate informațiile pe care le deținea și a indicat numele persoanelor cu care a lucrat.
Recurentul-inculpat, personal, solicită să fie cercetat în stare de libertate.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului penal de față, constată că prin încheierea de ședință din camera de consiliu din data de 25.IX.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-, a fost admisă în parte propunerea Parchetului de pe Tribunalul București, iar, în temeiul art. 1491și urm. Cod procedură penală, s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului, pe o perioadă de 30 de zile, începând cu data de 25.09.2009 până la 24.10.2009 inclusiv.
Pentru a dispune astfel, instanța a reținut, în esență, că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și art. 148 lit.1) și f) Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele sub aspectul cărora este cercetat, acesta a încălcat cu rea-credință obligațiile ce îi reveneau pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara, pedeapsa prevăzută de lege este închisoarea mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, având în vedere natura și gravitatea faptelor, gradul de pericol social al acestora și impactul negativ pe care îl au asupra membrilor societății civile. Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpatul, criticând-o pe motive de nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei admiteri de către instanța de fond a propunerii de arestare preventivă formulată de MINISTERUL PUBLIC.
S-a arătat în motivarea orală a recursului că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că nu există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa și nici date că ar fi pregătit săvârșirea de noi infracțiuni sau că ar fi încălcat, cu rea-credință, obligațiile ce îi reveneau pe durata măsurii preventive a obligării de a nu părăsi țara, având în vedere că, la datele la care a fost citat de organele de urmărire penală, se afla în i, neavând cunoștință de faptul că a fost chemat pentru a da noi lămuriri în cauză. Totodată, s-a mai susținut că în mod greșit organele judiciare au reținut că inculpatul este recidivist și că a încercat influențarea unui martor, nefiind indicat nici numele acestuia și nici în ce anume a constat acțiunea sa.
Curtea, verificând cauza atât sub aspectul motivelor de recurs invocate, cât și din oficiu, conform art. 3856alin. 3 Cod procedură penală, sub toate aspectele de fapt și de drept, apreciază recursul declarat de inculpat ca fiind nefondat, având în vedere în acest sens următoarele considerente:
Inculpatul este urmărit penal pentru săvârșirea, în concurs real, a infracțiunilor de dare de mită, prevăzută de art. 255 Cod penal, uz de fals, prevăzută de art. 291 Cod penal, și fals privind identitatea, prevăzută de art. 293 Cod penal, constând în aceea că, la data de 9.09.2009, a oferit martorului denunțător suma de 300 de euro pentru înmatricularea unor autovehicule cu acte de proveniență false sau dovezi de achitare a taxei de poluare false, iar, la data de 15.09.2009, a depus la Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculări Vehicule B două dosare de înmatriculare, dându-i denunțătorului suma de 500 de euro după obținerea certificatelor de înmatriculare în condițiile menționate. Totodată, inculpatul a folosit o carte de identitate falsă pe numele, având aplicată fotografia sa, pentru înființarea, al cărei unic acționar este numitul.
Potrivit art. 1491alin. 10 Cod procedură penală, raportat la art. 1491alin. 1 Cod procedură penală, judecătorul dispune, prin încheiere motivată, arestarea preventivă a inculpatului,în cursul urmăririi penale, dacă sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 143 și există vreunul din cazurile reglementate de art. 148 Cod procedură penală.
Curtea constată, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond, că în cauză este îndeplinită cerința prevăzută de art. 143 alin. 1 Cod procedură penală, în sensul că există suficiente indicii temeinice, în accepțiunea dată acestei noțiuni de art. 681Cod procedură penală, care justifică presupunerea rezonabilă că inculpatul a comis faptele pentru care este cercetat, relevante în aceste sens fiind: denunțul și declarațiile martorului, procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice și în mediu ambiental înregistrate în cauză, procesele verbale de percheziții domiciliare, declarațiile martorilor și, declarațiile coinculpatei, precum și cele ale inculpatului.
De asemenea, Curtea apreciază că în mod corect Tribunalul a reținut incidența dispozițiilor art. 148 lit.1) Cod procedură penală, având în vedere că, deși prin ordonanța procurorului din data de 16.09.2009, prin care a fost luată măsura obligării de a nu părăsi țara, comunicată în aceeași zi inculpatului, s-a stabilit obligația acestuia de a nu-și schimba locuința fără încuviințarea organelor judiciare și de a se prezenta la organele de urmărire penală ori de câte ori este chemat, la datele de 21.09.2009 și 23.09.2009, când inculpatul a fost citat la domiciliul din B,-,. 62,. D,. 159, sector 6 și au fost emise mandate de aducere pe numele său, s-a constatat că acesta nu mai locuiește la adresa indicată din luna ianuarie 2009 și nici nu a comunicat organelor judiciare că și-ar fi schimbat domiciliul. Inculpatul a fost depistat abia la data de 25.09.2009, în imobilul din B,-, -. 3,. 524, sector 2, cu ocazia percheziției domiciliare efectuate la această adresă, unde se afla locuința martorilor și. De menționat și faptul că, așa cum rezultă din procesele verbale de redare a interceptărilor telefonice autorizate de instanță, la data de 19.09.2009, inculpatul a purtat două convorbiri telefonice cu coinculpata, ocazie cu care și-a exprimat intenția de a se sustrage de la urmărirea penală.
În ceea ce privește condițiile cumulative prevăzute de art. 148 lit. f) Cod procedură penală, Curtea constată că și acestea sunt îndeplinite, având în vedere, pe de o parte, pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de dare de mită prevăzută de art. 255 Cod penal, iar, pe de altă parte, existența la dosar a unor probe certe ce dovedesc pericolul concret la care ar fi expusă ordinea publică în situația lăsării în libertate a inculpatului, aspectele relevante din acest punct de vedere fiind deja evidențiate în încheierea recurată și fiind pe deplin întemeiate. În plus, este de menționat și împrejurarea că inculpatul nu se află la primul conflict cu legea penală, nu are ocupație și loc de muncă, iar, cu ocazia percheziției efectuate asupra autoturismului folosit de acesta, marca Skoda cu nr. de înmatriculare B-82-, au fost identificate mai multe înscrisuri falsificate (acte de constituire și ștampile ale unor societăți comerciale, un timbru sec, acte de identitate și permis de conducere pe numele unor persoane, dar având aplicată fotografia inculpatului), ceea ce demonstrează că faptele penale săvârșite de inculpat și pentru care acesta este cercetat în prezenta cauză nu au avut un caracter accidental, ci au reprezentat manifestarea unei îndeletniciri aducătoare de venituri pentru recurent, existând, așadar, suficiente date care justifică temerea rezonabilă că, pus în libertate, acesta ar relua activitatea infracțională în vederea obținerii de mijloace materiale necesare întreținerii.
În ceea ce privește susținerea recurentului în sensul că în mod greșit organele judiciare au reținut că este recidivist și că a încercat zădărnicirea aflării adevărului prin influențarea unui martor, Curtea constată că aceasta nu este fondată, având în vedere că nici în referatul cuprinzând propunerea de arestare preventivă formulată de Parchet și nici în încheierea instanței de fond nu s-a reținut incidența dispozițiilor art. 37 Cod penal și/sau art. 148 lit. b) Cod procedură penală.
Având în vedere aceste considerente și apreciind că luarea măsurii arestării preventive corespunde scopului prevăzut de art. 136 alin. 1 Cod procedură penală, privarea de libertate a inculpatului fiind necesară pentru a se asigura buna desfășurare a procesului penal, în vederea aflării adevărului și lămuririi cauzei sub toate aspectele, Curtea constată că încheierea pronunțată de instanța de fond este legală și temeinică, motiv pentru care, în baza dispozițiilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Având în vedere că recurentul este cel care se află în culpă procesuală, Curtea, în temeiul art. 192 alin. 2 Cod procedură penală, îl va obliga pe acesta la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DISPUNE:
În temeiul art. 38515, punctul 1, litera b, Cod procedură penală, respinge, ca nefondat, recursul formulat de recurentul - inculpat împotriva Încheierii de ședință din Camera de Consiliu din data de 25.IX.2009 a Tribunalului București - Secția I-a Penală, din Dosarul nr-.
În temeiul art. 192, alin. 2, Cod procedură penală, obligă pe recurentul-inculpat la plata sumei de 100 lei, cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 2.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
-
GREFIER,
-
Red./Dact
Ex.2/12.10.2009
Red.--
Președinte:Ioana Alina IlieJudecători:Ioana Alina Ilie, Magdalena Iordache, Daniela
