Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 345/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(2387/2009)
ÎNCHEIEREA NR. 345/
Ședința publică de la data de 15 octombrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Elena
GREFIER -
.-.-.-.-.-.-.-.-
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - - reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursurilor formulate de inculpații, și, împotriva încheierii de ședință dată în Camera de Consiliu din data de 09 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică răspund: recurentul inculpat cercetat în stare de arest preventiv și asistat de avocat ales cu delegație depusă la fila 5 dosar, recurenții inculpați și cercetați în stare de arest preventiv și asistați de avocat ales cu delegații depuse la filele 7-8 dosar.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care;
Întrebați fiind recurenți inculpați, arată că nu doresc să dea alte declarații și își mențin declarațiile date până în prezent.
Curtea constatând că nu sunt cereri prealabile, apreciază recursurile în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea motivelor.
Apărătorul recurentului inculpat, arată că a exercitat prezenta cale de atac în temeiul art. 149/1 alin. 13 Cod procedură penală, criticând încheierea pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în principal, pentru considerente de nelegalitate, și solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, respingerea propunerii de luare a măsurii arestării preventive.
Arată că, a invocat în fața instanței de fond chestiuni care țineau de posibilitatea sesizării instanței în această etapă și de punere în discuție a existenței infracțiunii de trafic de droguri de mare risc în sarcina clientului său, însă toate apărările au fost respinse pe considerente extrem de formale.
Astfel, consideră că pentru a exista infracțiunea de trafic de droguri, fie că este vorba în concret de droguri de risc sau de mare risc, în varianta cultivării, este necesar să fie îndeplinit art. 1 lit. b din Legea 143/2000 care definește noțiunile de bază cu care operează acest act normativ inclusiv noțiunea de drog și inclusiv noțiunea de plantă care conține produse care au potențial narcotic. Or, în speță, pentru a putea într-adevăr să fim în prezența existenței cultivării unor droguri de risc este necesar ca drogul cultivat să fi ajuns la un asemenea grad de maturitate încât să fi produs inflorescența, deoarece substanța psihotropă care este interzisă la deținere se regăsește în această inflorescență a plantei de canabis. Solicită a se observa că în tabelul 3 anexă de la legea 143/2000 interzis la deținere este canabisul, rezina și uleiul de canabis, iar în ceea ce privește definirea noțiunii de canabis ea trebuie să ne ducă în mod deosebit în varianta cultivării la existența acestei păți din plantă care are potențialul de a oferi celui care cultivă planta esența pentru producerea rezinei.
De asemenea, solicită a se observa că din toate materialele aflate la dosarul de urmărire penală, rezultă că plantele care au fost ridicate din garsoniera din str. - se aflau în diferite stadii de evoluție, cele 40 de plante descoperite cu un grad mai mare de evoluție nici măcar nu erau toate canabis, din procesul - verbal rezultând că erau parțial salvie și parțial canabis, astfel încât nu s-a putut identifica dacă într-adevăr s-a delimitat o cantitate clară de câte anume tulpini de canabis au fost găsite.
Pe cale de consecință, consideră că în speță nu se analizează procesul agricol sau horticol, ci în ce măsură se găsește un drog, pentru că Legea 143/2000 nu sancționează numai faptul că a fost sădită planta și a fost urmărită evoluția acesteia, cu atât mai mult cu cât planta nu a produs substanța interzisă la deținere iar în dosar nu s-a făcut dovada că s-a ajuns la un asemenea grad de maturizare a plantei încât să existe un drog. Deci, nu se poate pregăti o pedeapsă și să se înceapă pregătirea ei prin privarea de libertate a unor persoane câtă vreme nu există elementul de bază pentru a putea să fie plasate pe terenul actului de încriminare și anume drogul. În raport de considerentele arătate apreciază că sesizarea instanței este prematură și pripită, iar admiterea propunerii de luare a măsuri arestări preventive nu are corespondent în exigențele legii.
Un alt aspect de nelegalitate constă în împrejurarea că instanța de fond nu a făcut efortul de a examina probatoriul în sensul de a lămuri dacă apărările pe care inculpații din prezenta cauză și le-au formulat, făcând referire inclusiv la aserțiunile făcute de către ceilalți doi inculpați față de clientul său despre care se susține faptul că și el era consumator de canabis, că amesteca această substanță cu tutunul și o fuma, dar că toți au efectuat această activitate de cultivare pentru consumul propriu. Așa fiind, ne-am plasat pe terenul unui text de lege cu privire la care nu s-au administrat probe și din aceste punct de vedere apreciază că nu sunt întrunite exigențele de la art. 143 Cod procedură penală care se leagă direct de art. 149/1 Cod procedură penală. Arată că este vorba de depistarea doar a unei activități de cultivare și în cauză nu s-a făcut dovada că inculpații au contactat potențial cumpărători, au oferit spre vânzare sau cu titlu de cadou, ori, au făcut orice fel de demersuri pentru a vinde. Față de aceste susțineri, apreciază că atâta vreme cât depistarea activității infracționale s-a limitat la acest moment, nimic nu împiedică presupunerea că ne aflăm în situația prev. de art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 și anume cultivare de droguri de risc pentru consum propriu.
Pe cale de consecință, soluția este nelegală fiindcă probatoriul administrat până în acest moment nu confirmă învinuirea în varianta care este prezentată, și dacă situația de fapt este cea susținută de inculpați, pedeapsa prevăzută de lege pentru art. 4 alin. 1 din Legea nr. 143/2000 nici nu permite punerea în discuție a luării măsurii arestării preventive, limitele de pedeapsă fiind de la 6 luni la 2 ani închisoare.
În apărare, clientul său a arătat că în momentul în care și-a pus la dispoziție garsoniera nu a avut cunoștință de împrejurarea că acolo urmează să se cultive plante interzise, a fost amenințat că dacă nu dorește să participe la activitate va fi deferit superiorilor săi și vor fi informați aceștia în legătură cu ceea ce se întâmplă, clientul său fiind lucrător de poliție. Apărările acestuia au fost, de asemenea înlăturate, s-a considerat că susținerea sa în sensul că nu a consumat canabis, că nu fumează nici măcar țigări de la tutungerie și că nu are nici un fel de legătură cu culturile care se făceau în locuința sa, este. Admițând însă, că a avut cunoștință, așa cum susțin coinculpații, că într-adevăr a desfășurat activități în sensul de a supraveghea creșterea plantelor și de a urmări ca ele să aibă un mediu prielnic, solicită a se observa că toate elementele pe care le-a invocat anterior se găsesc și în situația lui, așa încât, trebuie avut în vedere probatoriul administrat în cauză și modalitatea în care s-a ajuns la încriminarea lor.
Concluzionând, solicită examinarea probatoriilor existente la dosarul cauzei și pe cale de consecință a se constata că luarea la acest moment procesual a măsurii arestării preventive nu este fundamentată nici din punct de vedere teoretic al textului care a fost invocat și nici din punct de vedere practic al probelor de care s-au folosit organele de urmărire penală pentru a investi instanța și magistratul atunci când a admis propunerea.
Apărătorul recurenților inculpați și, arată că în temeiul art. 146 alin. 12 Cod procedură penală a atacat cu recurs încheierea Tribunalului București prin care s-a dispus arestarea și a celor doi clienți ai săi, criticând încheierea sub aspectul nelegalității și netemeiniciei.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și rejudecând în fond, respingerea propunerii de arestare a inculpaților, având în vedere următoarele considerente:
Alături de concluziile antevorbitoarei sale, apărător al coinculpatului în a cărei garsonieră s-au găsit plantele de salvie și canabis, cu referire la clienții săi arată că este vorba și de deținere de droguri de risc, pentru că la perchezițiile efectuate în locuințele acestora s-au găsit anumite cantități de canabis. Arată că la dosarul cauzei nu sunt probe de vinovăție ale acestora, iar indiciile de care se face vorbire și din care s-ar putea trage concluzia că clienții săi se fac vinovați de trafic de droguri, pornește de la concluzia că vinovăția acestora s-ar deduce din surse ocazionale și calificate constatate de organele de cercetare penală. Așa fiind, apreciază în cauză nu sunt probe sau indicii care să conducă la concluzia că clienții săi se fac vinovați de vânzarea de droguri de mare risc, nu s-a făcut dovada nici unui act material, nu numai de vânzare, nici de oferire care este forma cea mai simplă care să conducă la textul de lege privind traficul de droguri, în atare situație concluzia juridică și logică care se desprinde este că deținerea și cultivarea a substanței de canabis nu s-a făcut și nici nu s-a dovedit de către organul de urmărire penală în scopul vânzări sau alte acte comerciale sau asimilate vânzării. Afirmațiile și declarațiile inculpaților că dețineau aceste substanțe și le cultivau pentru consum propriu sunt reale atâta timp cât nu sunt combătute cu acte procedurale.
Din aceste scurte considerente apreciază că încheierea recurată este nelegală pentru că nu se face în nici un fel o demonstrație a concluziilor referitoare la existența traficului de stupefiante, ci mai degrabă suntem sub imperiul normelor prevăzute de art. 4 din Legea nr. 143/2000, întrucât atunci când ne află în situația cultivării și deținerii de substanțe sau droguri de risc pentru consum propriu limitele de pedeapsă speciale sunt de la 6 luni la 2 ani. Pe cale de consecință, apreciază încheierea ca fiind nelegală și netemeinică pentru că nu se putea dispune arestarea inculpaților nefiind îndeplinită prima condiție a art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul ca pedeapsa să fie mai mare de 4 ani. În completarea susținerilor sale, dacă se va aprecia că totuși este vorba de infracțiunea prev. și ped. de art. 2 alin.1 din Legea nr. 143/2000 solicită a se analiza asupra temeiniciei cercetării inculpaților în stare de arest preventiv pornind de la prevederile art. 148 lit. Teza a II a Cod procedură penală.
Reprezentantul Parchetului, arată că este ilogic în a se susține că legiuitorul și-a dorit să încrimineze activitatea de cultivare a unei plante deja ajunse la maturitate atât din punct de vedere juridic cât și din punct de vedere biologic. Dacă s-ar fi dorit să se încrimineze doar activitățile legate de plantele ajunse la maturitate probabil să legiuitorul s-ar fi referit direct la recoltarea acestora produse. Ceea ce s-a dorit prin dispozițiile art. 2 este sancționarea cultivării unor plante ce prezintă potențial în producerea unor substanțe prevăzute în dispozițiile Legii nr. 143/2000, or, acest potențial este reliefat de raportul de constatare tehnico - științifică efectuat în cauză.
Apărările inculpaților în sensul că aceste plante ar fi fost folosite doar pentru consum propriu sunt contrazise de acele indicii ce rezultă din convorbirile telefonice, dar și față de numărul mare de tulpini găsite în locuința lor, după estimare ajungându-se la concluzia că acele 40 de tulpini după un an de zile ar fi fost folosite în vederea consumului.
Consideră că apărările inculpaților sunt contrazise de materialul administrat în cauză și în mod corect instanța de fond a dispus arestarea preventivă a acestora apreciind totodată că prezintă pericol concret pentru ordinea, nu numai prin natura acestei infracțiuni dar și prin circumstanțele personale ale inculpaților.
Pentru considerentele arătate, solicită respingerea recursurilor formulate de către cei trei inculpați, ca fiind nefondate și menținerea încheierii atacate, ca fiind legală și temeinică.
Având pe rând ultimul cuvânt, recurenții inculpați, se raliază la concluziile puse de apărătorii lor.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin încheierea de ședință din data de 9.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-, s-a admis propunerea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și, pe o perioadă de 29 zile, de la 9.10.2009 la 6.11.2009, inclusiv.
Tribunalul a reținut că inculpații sunt acuzați de săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc, faptă prevăzută de art.2 alin.1 din Legea nr.143/2000 cu aplicarea art.41 alin.2 și art.75 lit.a Cod penal, constând în aceea că în perioada iunie - octombrie 2009, împreună, au deținut și cultivat canabis în locuința din B,--49, -iric,.B,.149, sector 1, în scopul comercializării.
Tribunalul a constatat că sunt îndeplinite prevederile art.136 și art.148 lit.f Cod procedură penală în sensul că pedeapsa este mai mare de 4 ani iar lăsarea în libertate a inculpaților reprezintă pericol concret pentru ordinea publică.
În cauză există indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au comis infracțiunea pentru care sunt cercetați, aspect demonstrat de procesele-verbale încheiate de organele de poliție, rapoartele de constatare tehnico-științifică, transcrierile convorbirilor telefonice și declarațiile inculpaților care au recunoscut deținerea și cultivarea canabisului însă pentru consumul propriu și nu în scopul comercializării.
Nu poate fi reținută nici apărarea inculpaților că infracțiunea nu a fost consumată deoarece plantele de canabis nu au înflorit, deoarece legea pedepsește deținerea și cultivarea plantei de canabis indiferent de stadiul de vegetație al acesteia.
S-au avut în vedere și circumstanțele personale ale inculpaților, circumstanțe din care rezultă o periculozitate ridicată a acestora, având în vedere antecedentele lor, precum și calitatea de polițist a inculpatului.
Împotriva acestei încheieri au declarat recurs inculpații, și care au solicitat să fie judecați în stare de libertate, deoarece din probele administrate nu rezultă că inculpații ar reprezenta pericol pentru ordinea publică și nu sunt probe suficiente privind vinovăția lor.
Recursurile inculpaților nu sunt întemeiate și vor fi respinse în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală.
Susținerea inculpaților că nu pot fi pedepsiți deoarece plantele nu au ajuns la maturitate nu poate fi primită, deoarece dispozițiile art.2 din Legea nr.143/2000 sunt clare și rezultă că legiuitorul a incriminat activitatea de deținere și cultivare de plante, chiar dacă acestea nu au ajuns la maturitate.
Mai este de observat și numărul mare de plante găsite în locuința inculpaților, peste 40 de tulpini, arată că este vorba de o producție destinată vânzării și nu doar consumului.
Faptul că plantele de canabis cultivate în garsoniera de pe--49 erau destinate comercializării rezultă și din convorbirile telefonice purtate de inculpați.
În ceea ce privește stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică sunt avute în vedere mai multe aspecte, natura și gravitatea faptelor săvârșite, urmările produse și circumstanțele personale ale inculpaților.
Inculpații sunt cercetați pentru comiterea unei infracțiuni de un pericol social ridicat care este demonstrat nu numai de limitele mari de pedeapsă stabilite de legiuitor, ci și de contextul în care au fost comise faptele și de creșterea îngrijorătoare a traficului și consumului de droguri, flagel care s-a răspândit foarte mult în societate.
Inculpatul este cunoscut cu antecedente penale, nu are loc de muncă și este recidivist, inculpatul este cunoscut ca fiind consumator de droguri iar inculpatul prin funcția sa de polițist adaugă un element de gravitate faptelor comise.
Recurenții inculpați vor fi obligați la cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații, și împotriva încheierii de ședință din 9.10.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I penală în dosarul nr-.
Obligă recurenții la câte 300 lei cheltuieli judiciare statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./21.10.2009
Președinte:Adriana Elena BăjanJudecători:Adriana Elena Băjan, Dumitru Mirancea, Elena
