Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 384/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA I PENALĂ

Dosar nr-

2593/2009

ÎNCHEIERE NR.384

Ședința publică din 09 noiembrie 2009

CURTEA DIN:

PREȘEDINTE: Niculae Stan

JUDECĂTOR 2: Vasile Băjan

JUDECĂTOR 3: Damian Dolache

GREFIER - ---

__________________________________________________________

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism a fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea cauzei penale ce are ca obiect recursul declarat de recurenta-inculpată HG împotriva încheierii din data de 05.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta-inculpată, aflată în stare de arest și asistată juridic de apărător din oficiu, cu delegația pentru asistență judiciară obligatorie nr.-/09.11.2009, depusă la dosarul cauzei (fila 4).

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care recurenta-inculpată, întrebată fiind de instanța de judecată, arată că își menține declarațiile date în cauză și nu are nimic de adăugat.

Nefiind cereri de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și, făcând aplicarea disp. art.38513din Codul d e procedură penală, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul desemnat din oficiu răspuns recurentei-inculpate, având cuvântul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și continuarea cercetărilor penale cu inculpata în stare de libertate.

Consideră că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de excepție și nu au apărut altele noi care să impună privarea inculpatei de libertate.

De asemenea, apărarea susține că nu prezintă pericol concret pentru ordinea publică în sensul prevăzut de art.148 lit. f teza a II-a Cod de procedură penală, circumstanțele sale personale fiindu-i favorabile, întrucât din fișa cazierului judiciar rezultă că nu este cunoscută cu antecedente penale și a recunoscut și regretat fapta comisă.

Mai mult, solicită a se avea în vedere că inculpata are și un copil minor în întreținere, astfel că este necesară prezența sa în sânul familiei.

În subsidiar, solicită înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită respingerea recursului, ca neîntemeiat și menținerea încheierii instanței de fond ca fiind temeinică și legală.

Consideră că inculpata prezintă pericol concret pentru ordinea publică, existând presupunerea rezonabilă că lăsată în stare de libertate ar putea proceda la comiterea altor infracțiuni de același gen.

Precizează că probele administrate în cauză se coroborează cu declarațiile inculpatei, care a arătata că a avut cunoștință de faptul că va introduce droguri în penitenciar, le-a ascuns în cavitatea bucală, înțelegând că, în situația în care va fi prinsă, să înghită aceste stupefiante.

În concluzie, având în vedere natura și gravitatea infracțiuni comise de inculpată și pericolul pe care îl prezintă pentru ordinea publică, acesta având șase clase și fiind fără ocupație, apreciază că se impune menținerea sa în stare de arest, solicitând astfel respingerea recursului ca neîntemeiat.

Recurenta-inculpată, personal, având ultimul cuvânt, potriv. disp. art.38513alin.3 din Codul d e procedură penală, susține că poate dovedi că a muncit de la vârsta de 15 ani ca muncitor necalificat. Arată că i s-a spus despre droguri că sunt niște pastile care sunt interzise în penitenciar și a acceptat să le introducă pentru suma de un milion lei vechi, întrucât mama sa este grav bolnavă.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față a reținut următoarele:

Prin încheierea din data de 05.11.2009, Tribunalul București - Secția I Penală a dmis propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial București privind luarea măsurii arestării preventive față de inculpata -.

În temeiul art.1491Cod procedură penală, dispune arestarea preventivă a inculpatei - pe o durata de 29 de zile, de la data de 05.11.2009, până la data de 03.12.2009, inclusiv.

Pentru a pronunța această încheiere Tribunalul București - Secția a II-a Penală a reținut prin propunerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 05.11.2009, Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Serviciul Teritorial București - a solicitat să se dispună arestarea preventivă, pe o durată de 29 de zile, a inculpatei -.

În susținerea cererii s-a arătat că, față de inculpata -, s-a pus în mișcare acțiunea penală pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc prev. de art.2 alin. 2 cu aplic. art. 14 lit. c din Legea nr.143/2000.

S-a reținut că, în data de 04.11.2009, a fost depistată, cu ocazia controlului de specialitate efectuat de către lucrătorii din cadrul Penitenciarului d e Maxima Siguranță B, deținând o doza cu heroină, ascunsă în cavitatea bucală, în scopul introducerii în penitenciar.

Din analiza dosarului cauzei s-a constatat că cererea Parchetului este întemeiată, conform art.1491Cod procedură penală impunându-se arestarea preventivă a inculpatei.

Astfel, există date și indicii temeinice, potrivit art. 143 Cod proc. pen. din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpata a săvârșit fapta pentru care este cercetată, relevante în acest sens fiind următoarele mijloace de probă:

- declarațiile inculpatei;

- procesul-verbal de constatare nr. i/-/04.11.2009;

- raportul de constatare tehnico-științifică preliminar nr. -/04.11.2009.

Totodată, au fost îndeplinite și condițiile prev. de art. 148 lit. f Cod proc. pen. întrucât, pentru această infracțiune, legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar natura și gravitatea faptei, împrejurările, modalitatea în care se reține că ar fi fost comisă, recrudescența deosebită a acestui gen de infracțiuni, relevă pericolul concret pentru ordinea publică pe care l-ar putea produce lăsarea inculpatei în libertate.

Așadar, a fost admisă propunerea Ministerului Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism- Serviciul Teritorial București - și s-a dispus arestarea preventivă a inculpatei - pe o perioada de 29 de zile, de la data de 05.11.2009, până la data de 03.12.2009, inclusiv.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs, în termen legal, inculpata HG, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie și solicitând admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și pe fond, rejudecând, să se dispună cercetarea sa în stare de libertate, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.

În motivarea orală a recursului inculpata arată că nu subzistă temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri de excepție și nu au apărut altele noi care să impună privarea sa de libertate.

Apreciază că nu sunt îndeplinite nici cerințele art.148 lit.f proc. pen. în cauză nefiind probat în nici un fel pericolul social concret pe care l-ar reprezenta pentru societate odată pusă în libertate, circumstanțele personale fiindu-i favorabile; din fișa cazierului judiciar rezultă că nu este cunoscută cu antecedente penale și a recunoscut și regretat fapta comisă, fiind angajată ca muncitor necalificat de la vârsta de 15 ani.

Mai mult, solicită a se avea în vedere că are și un copil minor în întreținere și o mamă bolnavă, astfel că este necesară prezența sa în sânul familiei.

Analizând încheierea recurată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept conform art.3856alin.3 proc. pen. Curtea constată că recursul este nefondat.

Prima instanță a apreciat în mod corect că se impune luarea măsurii arestării preventive față de inculpata, având în vedere că în speță există probe și indicii temeinice, în sensul art.143 proc. pen. care să justifice presupunerea rezonabilă că aceasta a săvârșit infracțiunea pentru care este cercetată-trafic de droguri de mare risc în modalitatea transportului, respectiv procesul verbal de constatare a infracțiunii flagrante, declarațiile lucrătorilor din cadrul Penitenciarului d e maximă Siguranță B, raportul de constatare tehnico-științifică care atestă natura drogului, toate coroborate cu depoziția inculpatei care a recunoscut comiterea faptei (introducerea cantității de 0,73 grame heroină în penitenciar) cu prilejul audierii atât la parchet cât și în fața instanței de fond.

De asemenea este întrunit cazul prevăzut de art.148 lit.f proc. pen. astfel cum a fost modificat prin Legea nr.356/2006, întrucât pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea pentru care este cercetată inculpata este mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate a acesteia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică. Acest pericol este evidențiat de natura și modalitatea săvârșirii faptei, de gravitatea deosebită a acesteia reliefată de cantitatea mare de droguri traficată și instituția în care a fost introdusă, de circumstanțele personale ale inculpatei care, deși nu are antecedente penale, nu are loc de muncă și surse licite de venituri, aspecte care trezesc un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice prin eventuala lăsare în libertate a acesteia.

Drept urmare, Curtea, în temeiul art.38515pct.1 lit.b proc. pen. va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.

Văzând și disp. art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va obliga inculpata la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DISPUNE:

Respinge, ca nefondat, recursul inculpatei, declarat împotriva încheierii din data de 05.11.2009, pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, în dosarul nr- și o obligă la plata sumei de 200 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu avocat oficiu se decontează din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09.11.2009.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

- - - - - -

GREFIER

---

Red. -

Dact./16.11.2009

Ex.2

Red. L / Tribunalul București - Secția I Penală

Președinte:Niculae Stan
Judecători:Niculae Stan, Vasile Băjan, Damian Dolache

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 384/2009. Curtea de Apel Bucuresti