Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 44/2008. Curtea de Apel Pitesti

Comentarii

0

Dosar nr-.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 44/R/MF.

Ședința publică din 20 iulie 2008

Curtea compusă din:

Complet specializat pentru cauze cu minori

PREȘEDINTE: Mirela Sorina Popescu Președinte instanță

JUDECĂTOR 2: Dumitru Diaconu

JUDECĂTOR 3: Elena

Grefier: -

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:

Procuror:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursurile declarate de

inculpații, A(fiul lui și al lui, născut la 18 Mai 1982)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 03 Iunie 1984)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 10 Ianuarie 1985)- ARESTUL IPJ V, (fiul lui și, născut la data de 12 mai 1988)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 28 1988)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 20 August 1988)- ARESTUL IPJ V, IU(fiul lui și al lui, născut la 13 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 25 1982)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 28 Iulie 1983)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 16 Martie 1981)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 11 Aprilie 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 02 Mai 1976)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 21 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 13 1979)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 26 August 1978)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 02 Octombrie 1982)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 03 Octombrie 1979)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 29 Ianuarie 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 08 1990)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 29 1969)- R V, STR.-, nr. 1,. 13,. C,. 2, Județ V,(fiul lui G și al lui, născut la 11 1978)- B, STR.-, nr. 3, -. 1,. 6, Județ H, și, fiul lui și, născut la data de 29 iunie 1983, în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, împotriva încheierii numărul 32 din data de 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr- și împotriva încheierii cu nr. 33 din data de 17 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: recurentul A, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales -escu, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul -, în stare de arest și asistat de avocat ales --, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul, în stare de arest și asistat de avocații și -escu, recurent în stare de arest și asistat de avocați și, recurent în stare de arest și asistat de avocații - - și escu, recurent în stare de arest și asistat de avocați aleși, și, recurent -, în stare de arest și asistat de avocații și, recurentul, în stare de arest și asistat de avocații și -escu, în stare de arest și asistat de avocații aleși, și, recurentul, în stare de arest și asistat de avocații - - și escu, recurentul, în stare de arest și asistat de avocații și, recurentul în stare de arest și asistat de avocații și -, recurentul, în stare de arest și asistat de avocații aleși, și, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, recurentul, în stare de arest și asistat de avocat ales, avocat ales pentru recurentul -, avocat ales pentru recurentul inculpat, lipsă fiind recurenții - și.

În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Se depun la dosar delegații avocațiale din partea apărătorilor aleși ai recurenților inculpați.

Curtea, în baza dispozițiilor art. 172 alin. 7 din Codul d e procedură penală, permite apărătorilor aleși ai recurenților inculpați să ia legătura cu aceștia, aflați în stare de arest.

Curtea, pune în discuția părților necesitatea audierii recurenților inculpați, aducându-le acestora la cunoștință prevederile art. 70 din Codul d e procedură penală precum și faptul că au dreptul de a nu da nici o declarație, iar dacă sunt de acord să dea declarație, ceea ce declară poate fi folosit împotriva lor.

Curtea, procedează la ascultarea recurenților inculpați, care pe rând au precizat că nu sunt de acord să dea declarație, iar cei care au dat o scurtă declarație la procuror au precizat că o mențin și nu mai au nimic de adăugat. Aceste precizări au fost consemnate în declarația fiecărui inculpat fiind semnată de acesta și atașată la dosarul cauzei.

Apărătorii recurenților inculpați, recurenții personal și reprezentantul parchetului, având pe rând cuvântul arată că nu mai au alte cereri de formulat în cauză.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată, și trece la soluționarea recursurilor, acordând părților prezente și reprezentantului parchetului, cuvântul asupra acestora.

Avocat pentru recurentul precizează că, la fel cum a solicitat termen la curtea de apel pentru a studia întreg dosarul de urmărire penală precum și pentru a se cita recurentul inculpat și s-au admis aceste cereri, tot așa trebuia să procedeze și procurorul la urmărirea penală și judecătorul la prima instanță. Prima instanță, a pronunțat soluția, pe lipsă de procedură la dosarul cauzei neexistând nici dovada de citare și nici alte dovezi din care să rezulte că inculpatul ar fi plecat în străinătate.

Având în vedere aceste aspecte solicită admiterea recursului, casarea încheierii și lăsarea în libertate a inculpatului deoarece lipsa de procedură nu poate fi acoperită, atrăgând nulitatea absolută a hotărârii pronunțate.

Avocat pentru inculpatul invocă de asemenea, excepția privind nulitatea absolută a încheierii pronunțate de prima instanță. Solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Susține că instanța a fost sesizată cu un dosar incomplet, fiind încălcate dispozițiile art. 149 ind.1 din Codul d e procedură penală care prevede modalitățile de sesizare a instanței și cum se depune dosarul de urmărire penală. Astfel, analizând acest text de lege, consideră că încheierea este lovită de nulitate prin neprezentarea întregului dosar de urmărire penală în fața instanței împreună cu propunerea de arestare, consecința fiind punerea inculpatului în libertate.

Arată că la prima instanță, în realitate pe masa judecătorului s-a găsit un dosar de urmărire incomplet, acest fapt fiind menționat chiar și în încheierea atacată, în motivarea căreia se arată că nu se află la instanță volumul din dosarul de urmărire penală în care sunt autorizațiile privind interceptările telefonice, respectiv volumul XIII, fiind menționate numai volumele de la la XII.

Consideră că, în prezenta cauză trebuie să se facă și aplicațiile art. 197 alin. 2 din Codul d e procedură penală, care prevăd nulitatea pentru aspectul invocat anterior.

Avocat pentru inculpații A, și, arată că a atacat cu recurs încheierea tribunalului pentru nelegalitate și netemeinicie.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea mandatului de arestare emis pe numele inculpaților.

Susține că, analizând încheierea tribunalului, rezultă că nu s-a reținut vinovăția și prejudiciul pentru fiecare dintre inculpați, ci au fost menționate generic pentru întreg grupul.

De asemenea, având în vedere dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, susține că acestea prevăd expres că ".pedeapsa detențiunii pe viață sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe că lăsarea în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică". Totodată, la instanța de fond se mai reține în motivare și aspectul că "faptele pentru care sunt cercetați si acuzați inculpații reprezintă una din cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar judecarea inculpaților în stare de libertate în această fază procesuală ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și în plus, asemenea fapte, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista in sfidarea legii", fără a face trimitere la probe. Însă, s-a stabilit prin practica judiciară în domeniu, că pericolul social trebuie dovedit, în încheierea atacată neprecizându-se nici o probă în sensul acesta ci se fac numai referiri generice. Tot cu privire la pericolul concret instanța de fond mai reține și aspectul privind producerea unui ecou asupra opiniei publice, ecou care în opinia sa este unul generat și nu unul dovedit. Redă un fragment din motivare care spune că, raportat la scopul măsurii preventive, inculpații trebuie arestați pentru " a se asigura buna desfășurare a procesului penal, de a împiedica sustragerea inculpaților de la urmărirea penală, de a fi la dispoziția organelor de urmărire penală, de gradul de pericol social al infracțiunilor stabilit în funcție de pedepsele prevăzute de lege, de circumstanțele în care au fost săvârșite, de ecoul produs în opinia publică."

În opinia sa în cazul în care inculpații ar fi puși în libertate nu ar avea cum să influențeze procesul penal, părțile vătămate fiind cetățeni străini, neavând posibilitatea să ia legătura cu aceștia.

De asemenea, mai redă o frază din motivarea tribunalului în care se face referire la dispozițiile art. 148 Cod procedură penală, în sensul că "temeiurile arestării preventive nu sunt prevăzute cumulativ, ci alternativ, suficient fiind, în acest stadiu procesual, să se constate în baza art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal". Cu privire la pericol concret pentru ordinea publică invocă decizii ale Curții de APEL PITEȘTI din care rezultă că pericolul pentru ordinea publică trebuie dovedit.

Avocat -escu, pentru inculpatul, invocă nulitatea încheierii atacate motivat de faptul că nu s-au respectat prevederile art. 149 ind.1 Cod procedură penală, iar la dezbateri nu s-au prezentat toate elementele care compun dosarul cauzei având în vedere lipsa volumului XIII din dosarul de urmărire penală, motivându-se de către parchet că nu este oportună depunerea acestui volum.

Mai susține că așa cum la instanța de recurs s-a pus la dispoziția apărătorilor recurenților întreg dosarul de urmărire penală, tot așa trebuia să procedeze și prima instanță.

Apreciază că temeiurile avute în vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaților nu au avut la bază elemente concrete ci a fost judecat "grupul", nefiind stabilit cert pentru fiecare dintre inculpați ce legături au cu ceilalți "membri" ai grupului și eventuala contribuția a fiecăruia la săvârșirea infracțiunilor. Asupra acestor fapte s-a făcut o referire generală și vorbind strict despre inculpatul, numele acestuia apare o singură dată, respectiv că s-ar afla sub conducerea și coordonarea altor persoane care de fapt interesează cauza. La dosarul cauzei nu există probe care l-ar putea incrimina pe acest inculpat, telefonice nefiind relevante pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva acestuia, deoarece nu puteau fi reținute la momentul luării măsurii, atât sub aspectul legalității interceptării cât și sub aspectul caracterului interpretabil și insuficient al unor astfel de probe pentru a motiva luarea unei măsuri atât de importante. Arată că, la dosar există procesul verbal de percheziție din care rezultă faptul că de la locuința inculpatului nu s-a ridicat nimic din camera acestuia ci s-a ridicat un calculator din camera părinților, calculator folosit de mama inculpatului pentru a ține contabilitatea unor societăți.

Susține că pericolul pentru ordinea publică trebuie stabilit concret și dovedit cu mijloace de probă, neputând fi prezumat doar plecând de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

De asemenea, mai face referire la faptul că la dosar nu există dovada din care să rezulte pentru care număr s-a făcut interceptarea în ceea ce îl privește pe inculpatul.

Precizează că inculpații au fost arestați mai mult pentru impactul mediatic avut asupra populației, așa cum rezultă din motivarea tribunalului, din care " Infracțiunile pentru care sunt cercetați si acuzați inculpații reprezintă una din cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar judecarea inculpaților în stare de libertate în această fază procesuală ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și în plus, asemenea fapte, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista in sfidarea legii."

Susține în continuare că nu acesta este modul în care se poate stabili pericol concret pentru ordinea publică.

Face referire și la modul în care au fost ridicați inculpații de la

domiciliile lor, respectiv în prezența presei și a televiziunii, prezentându-se imagini cu inculpații "conduși" în autovehiculele DIICOT, deși nu fuseseră nici măcar audiați. cu care s-au administrat probele, după începerea urmării penale, denotă faptul că măsura reținerii și, respectiv, propunerea de arestare preventivă a inculpaților au fost decise anterior audierii acestora.

Față de aspectele invocate, apreciază că nu sunt dovezi că

eliberarea inculpatului ar tulbura în mod real ordinea publică, iar continuarea detenției poate să servească pentru a anticipa o pedeapsă privativă de libertate, în caz contrar fiind golite de conținut toate dispozițiile legate de măsurile preventive.

Arată că din fișa de cazier rezultă clar că inculpatul nu are

antecedente penale.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a recurentului inculpat. Depune la dosar concluzii scrise.

Avocat - - pentru inculpații și, solicită admiterea excepției privind nulitatea încheierii tribunalului, având în vedere lipsa dosarului de urmărire penală cât și lipsa de procedură cu recurentul inculpat.

În subsidiar, solicită conform art. 385 ind.15 pct.2 lit. d Cod procedură penală, cu referire la art. 140 ind.3 alin. 7 din același cod, admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului în sensul revocării măsurii arestului preventiv a inculpaților și să se dispună punerea în libertate a inculpaților.

Precizează că instanța de fond nu a avut în vedere la pronunțare întreg dosarul de urmărire penală iar apărătorii inculpaților nu au putut pune concluzii pentru că nu au avut pentru studiu toate actele dosarului.

De asemenea, judecătorul de la instanța de fond a dat o altă interpretare dispozițiilor art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, redând fragmentul la care face referire " Or, nici înainte și nici după modificarea conținutului art. 148 Cod procedură penală, temeiurile arestării preventive nu sunt prevăzute cumulativ, ci alternativ, suficient fiind, în acest stadiu procesual, să se constate în baza art. 148 alin.1 lit. f Cod procedură penală că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal." Deci așa cum rezultă din motivare temeiurile arestării preventive au fost avute în vedere separat de magistrat și nu cumulat așa cum prevede textul de lege. Precizează că "și" din prevederile acestui articol înseamnă în contextul respectiv "împreună sau cumulat". Face o paranteză și dă un exemplu în sensul că pentru un anume inculpat răspunde avocat - și avocat escu și din acest context rezultă că avocații răspund amândoi, împreună, nu separat avocat - sau avocat escu. Cu privire la acest aspect consideră că opinia magistratului este eronată deoarece textul de lege prevede expres că trebuie îndeplinite cumulativ condițiile ci nu alternativ.

Arată că la dosarul cauzei nu există probe din care să rezulte pericolul concret, acest pericol nefiind precizat, nici de către prima instanță. Or, numai criteriul referitor la pericolul social concret sau generic al infracțiunilor săvârșite de către inculpați, nu constituie temei pentru luarea, sau după caz menținerea, arestării preventive, întrucât pericolul pentru ordinea publică nu se prezumă, nu trebuie dovedit ci el trebuie demonstrat, așa cum rezultă din decizia penală nr. 921 din 16.08.1990 a Curții Supreme de Justiție-Secția penală.

Mai aduce în discuție prevederile art. 91¹din Codul d e procedură penală, privind interceptările și înregistrările audio sau video. Analizând propunerea parchetului, reiese din motivarea acesteia că interceptarea se poate face și anterior urmării penale. Având în vedere dispozițiile articolului de lege menționat, în acesta se precizează expres situațiile când se pot intercepta telefoanele, respectiv după începerea urmării penale.

Susține că procedura penală prevede că orice persoană poate beneficia de un proces penal, și de prezumția de nevinovăție, până la stabilirea acestei vinovății printr-o hotărâre penală definitivă. În continuare face referire la ceea ce înseamnă proces penal, participanți, părți, etc.

Revine asupra discuției privind interceptările convorbirilor telefonice și având în vedere aspectele prevăzute de Codul d e procedură penală, precizează că acestea nu au fost legal efectuate pentru că la momentul când s-a dat autorizația privind interceptarea convorbirilor telefonice, nu se începuse urmărirea penală în ceea ce privește pe inculpați. Susține că parchetul putea începe urmărirea penală "in rem" și ar fi fost o altă situație. În acest moment în opinia sa, interceptările convorbirilor telefonice sunt nelegale, învinuirile aduse inculpaților sunt făcute "en-gros", și nu pentru fiecare inculpat în parte. Depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise.

Avocat escu pentru inculpații și, achiesează la concluziile avocatului - -, motivând că ambii sunt apărători aleși ai acelorași inculpați și înțeleg să pună aceleași concluzii.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Face referire la probatoriul administrat în cauză și susține că dacă s-ar fi analizat probele s-ar fi constatat că acestea în mare parte, sunt nule, nulă fiind și încheierea tribunalului prin care s-a admis propunerea parchetului și s-a dispus arestarea inculpaților. Judecătorul de la prima instanță a apreciat că există indicii temeinice în transcrierile convorbirilor telefonice. Dar solicită a se corobora aceste transcrieri ale convorbirilor telefonice cu autorizațiile aflate în volumul XIII din dosarul de urmărire penală. În ceea ce-l privește pe inculpatul au fost emise mai multe autorizații dar arată că pentru cel puțin patru dintre de telefon nu există autorizații de interceptare și anume: -; -; -; -, la dosar existând transcrieri ale convorbirilor telefonice. Nu există autorizații, dar transcrierile respective sunt reținute ca probe. În realitate rezultă că aceste probe sunt nule, considerând că nu pot reținute de instanță.

Arată, de asemenea că, la instanța de fond au fost prezentate de parchet declarații ale unor persoane de cetățenie străină, date în fața unor agenți, iar altele date în fața unor polițiști de la Poliția Autostrăzi din. Toate aceste mijloace de probă nu se regăsesc în legislația română. Consideră că, dacă aceste declarații nu au fost date prin Comisie sau prin biroul specializat din cadrul Ministerului Justiției, sunt nule și acestea. Tot cu privire la aceste plângeri, arată că multe dintre ele nu sunt semnate de persoana vătămată sau nu se află în original la dosarul cauzei.

Susține că, fiind folosite probe lovite de nulitate, propunerea de arestare s-a făcut cu un dosar de urmărire penală incomplet, și încheierea pronunțată de judecătorul de la tribunal este nulă.

Consideră că arestarea inculpaților s-a făcut pe baza presiunii mediatice și a, motivând această părere după cum urmează. În dosarul cauzei nu există vreun act din care să rezulte colaborare între autoritățile române și sau orice altă organizație polițienească străină dar în presă s-a relatat că "la Parchetul s-au aflau și patru agenți ".

Revine la propunerea parchetului și arată că susținerile acestuia trebuie coroborate cu probe, dar care așa cum rezultă din dosar unele sunt nule iar altele nu pot fi legate de inculpați.

Revine și asupra încheierii tribunalului și precizează că judecătorul de la prima instanță s-a grăbit, susținând aceasta deoarece a dat hotărârea pe lipsă de procedură cu inculpatul, această situația afectând și situația celorlalți inculpați. Arată că așa cum rezultă din procedura penală învinuitul sau inculpatul trebuie citat neexistând alte prevederi procedurale privind pronunțarea unei hotărâri, prin excepție pe lipsă de procedură. Mai mult decât atât, arată că inculpatul nu a fost citat la urmărirea penală, nu i-a fost luată o declarație, astfel că, până la termenul de recurs acesta nu a avut cunoștință despre existența dosarului.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpatului, susținând că judecătorul de la tribunal nu a putut aplica legea, încheierea sa fiind astfel lovită de nulitate.

Susține aceasta pentru următoarele aspecte: Nu există nici un

indiciu care să susțină luarea măsurii arestării preventive împotriva inculpaților. Declarațiile luate persoanelor vătămate, în străinătate, în fața unor organe de poliție străine, nu sunt probe așa cum prevede legislația română.

Arată că, parchetul trebuia să înceapă urmărirea penală "in rem", și după aceea să solicite autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice ale inculpaților, invocând în acest sens ilegalitatea probei în conformitate cu legislația română. Mai mult decât atât, sesizarea instanței este făcută de un organ din România, dar s-au avut la bază declarații și acte din străinătate, acest fapt atrăgând nulitatea actelor de urmărire penală.

Totodată instanța a dispus arestarea inculpaților pe baza interceptărilor, acestea fiind baza acuzațiilor, interceptări care au fost obținute ilegal, apreciind că inculpații sunt arestați "pe nimic". Mai susține că atât în propunerea de arestare cât și în motivarea instanței de fond este o înșiruire de afirmații, fără a se preciza concret fapta presupus săvârșită și reținută în sarcina fiecărui inculpat. Nu se precizează în nici o motivare de exemplu, pe cine a înșelat, cu ce a înșelat inculpatul, când a înșelat.

Mai arată că din Convenția și practica CEDO, rezultă clar că trebuie să se cunoască concret și să se arate amănunțit, cauza arestării inculpaților. Mai exact s-a adus la cunoștința inculpaților că sunt cercetați de exemplu, art. 2 alin. 1 lit. a din Legea nr. 39/2003, fără a le explica acestora, concret, ce infracțiune prevede articolul respectiv.

Dacă instanța trece peste aceste argumente de nulitate solicită, în subsidiar, înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu cea de a nu părăsi țara.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului, cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Susține că pericolul concret pentru ordinea publică trebuie dovedit,

inculpatul nu are antecedente penale și depune la dosar practică judiciară împreună cu concluzii scrise.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate cu consecința punerii în libertate a inculpatului.

Susține că măsura arestului preventiv, luată de instanța de fond nu

ajută cu nimic urmărirea penală ci mai mult o încurcă motivat de faptul că acum parchetul se află sub presiunea finalizării urmării în termenul rezonabil prevăzut de lege, respectiv cele 180 de zile.

Arată și că, mai are ca și apărător dosare, de această natură pe rolul

instanțelor, și din proprie experiență cunoaște că unele dintre acestea durează, de ex. de 6 ani.

În continuare susține că, condiția esențială pentru care s-a dispus emiterea mandatelor de arestare au fost dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, dar în motivare, magistratul instanței de fond nu a redat cu privire la acest aspect decât o singură frază, fără a preciza concret care sunt probele, care sunt indiciile cu referire la fiecare inculpat în parte.

din decizia CEDO " Kemmache contra Franței" din 1984.

Precizează că singura modalitate de a-i aresta pe inculpați era aceea de mediatizare a cazului. Totodată mai arată că această mediatizare a unor dosare, a fost deja încriminată de practica Înaltei Curți de Casație și Justiție, considerând că organele de urmărire nu se aflau în poziția de a anunța presa cu atât mai mult cu cât faptele nu s-au săvârșit pe teritoriul României.

Avocat pentru inculpatul, arată că achiesează la concluziile celorlalți apărători dar face personal referire la alterarea probelor. Consideră că, în acest moment nu se mai pot altera probele atâta vreme cât le-a fost ridicată inculpaților aparatura electronică și tot ce a considerat parchetul necesar pentru anchetă. Părțile vătămate sunt cetățeni străini și să nu ne imaginăm că inculpații ar pleca în căutarea acestora prin. Cu privire la acest aspect, respectiv punerea în libertate a inculpaților, redă din practică judiciară exemple în acest sens.

Solicită instanței a înlătura volumul XIII din dosarul de urmărire penală, având în vedere că acesta nu a fost depus la instanța de fond împreună cu propunerea de arestare.

Pentru motivele susținute solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpatului. Depune la dosar acte.

Avocat pentru inculpatul, achiesează la concluziile celorlalți apărători în sensul admiterii recursului, cu consecința cercetării inculpatului în stare de libertate.

În plus, precizează că inculpatul pe care îl apără nu a săvârșit o faptă penală. În concret, așa cum se observă în referatul de propunere a arestării preventive a inculpatului, nu se arată în concret care ar fi pagubele sau indiciile ferme care să creeze convingerea organului de urmărire penală, cum că inculpatul ar fi săvârșit infracțiunile inserate în referat. Procurorul în același referat de arestare preventivă, în ceea ce privește persoana inculpatului folosește numai o trimitere indirectă la pretinsa activitate infracțională atunci când se analizează activitatea altui inculpat respectiv. În acest sens se afirmă textual că numitul "ca și numitul -, asigură calea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională, și produc prejudicii unor persoane, prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești".

Urmează ca instanța să constate că singurele probe existente în

dosar, nu sunt concludente. Toate interceptările existente în ceea ce îl privește pe inculpatul sunt nerelevante deoarece acestea nu conțin cuvinte precum plată, comision, calculator, internet, cont bancar, etc, și coroborate cu critica, că nu se precizează în concert contribuția fiecărui inculpat, în ce împrejurări, duce la concluzia că sunt nule. Tot la nulitate conduce și situația că autorizările interceptărilor telefonice au fost dispuse înainte de începerea urmării penale precum și faptul că nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de lege privind pericol concret pentru ordinea publică.

În opinia sa, consideră că prejudiciul de 800.000 dolari nu este

major, raportat la numărul mare de inculpați și acest prejudiciu nu justifică arestarea inculpaților. Tot cu referire la prejudiciu, până în acest moment nu s-a făcut dovada că acesta există.

Solicită ca instanța să constate că lăsarea în libertate a inculpaților nu atacă valorile sociale. Depune la dosar concluzii scrise.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru lipsă de procedură cu inculpatul, lipsă de procedură care afectează situația tuturor inculpaților.

Mai solicită instanței de recurs să revoce măsura arestului preventiv și să analizeze dosarul de urmărire penală, neabordând aceeași modalitate de lucru ca a instanței de fond care nu a analizat situația fiecărui inculpat, în parte. Dosarul de urmărire penală, a fost depus la instanța de fond, incomplet, odată cu propunerea de arestare preventivă a inculpaților.

Propunerea de arestare formulată de parchet nu este motivată, așa cum de asemenea, nu este motivată nici hotărârea instanței de fond în care se regăsesc discuții generice, se referă la anumite sume de bani fără să precizeze cuantumul exact și nimic altceva.

Solicită ca instanța de recurs să aprecieze probele, respectiv telefonice, în context și nu separat, precum și situația personală a inculpatului. Discuțiile sunt vagi și din acestea nu rezultă participația inculpatului la săvârșirea infracțiunii. De asemenea, susține că din actele dosarului nu reiese participarea sau aderarea acestui inculpat la vreun grup organizat.

După părerea sa, nu se poate lua măsura arestării preventive doar analizând telefonice, considerând că instanța de fond s-a grăbit să pronunțe hotărârea, fără să solicite la parchet și volumul XIII din dosarul de urmărire ce conține autorizațiile interceptărilor convorbirilor telefonice.

Totodată, inculpaților nu le-au fost aduse la cunoștință faptele detaliate reținute în sarcina acestora ci numai încadrarea juridică. Neavând cunoștințe juridice inculpații nu au de unde să știe ce prevede, de exemplu, art. 5 din Codul d e procedură penală.

Face precizarea că inculpatul a dat declarație în fața organelor de urmărire penală.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, și punerea în libertate a inculpaților.

Avocat pentru inculpatul, arată că la data de 11 iulie 2008 s-a început urmărirea penală și deja la data de 16 iulie 2008 s-a și făcut propunerea de arestare a inculpaților, dată la care Tribunalul Vâlceaa admis acest ă propunere, și a dispus arestarea inculpaților.

În ceea ce privește procedura cu inculpatul se mai poate discuta, dar în ceea ce privește sesizarea instanței conform dispozițiilor art. 149 ind.1 Cod procedură penală, în care se prevede că "dosarul împreună cu propunerea" nu se mai poate comenta în nici un fel. Lipsa dosarului de urmărire penală este motiv principal de nulitate absolută. Precizează că, de la domiciliile inculpaților sau ridicat calculatoarele deci sub acest aspect nu ar avea cum să mai influențeze ancheta.

Totodată mai susține că, autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice sunt date înainte de începerea urmării penale și nu așa cum prevede art. 91 ind. 1 și următoarele din Codul d e procedură penală, astfel ascultările telefoanelor s-au făcut ilegal. Arată că, printr-o hotărâre a ICCJ s-a constatat că, telefonice ascultate anterior începerii urmării penale sunt ilegale.

Precizează că toate părțile vătămate sunt cetățeni ni, și la dosarul cauzei nu și-au depus până la acest moment declarațiile prin care se constituie părți civile. Și în prezenta cauză, ca și în celelalte cu același obiect, dosarul va trena pe rolul instanței ani de zile, la multe dintre termenele de judecată fiind lipsă de procedură cu cetățenii ni. Motivat și de aceste aspecte solicită punerea în libertate a inculpaților.

Revenind la cetățenii ni, respectiv părțile vătămate, arată că aceștia au dat declarații în fața unor ofițeri străini și nu după legea românească. Face referire la cazul " ", la faptul că procesul a fost judecat în, iar pușcașul marin acuzat în România, a fost achitat în, dovadă a protecției Statului

Pentru motivele invocate solicită admiterea recursului casarea încheierii tribunalului și trimiterea spre rejudecare, pentru lipsa volumului XIII din dosarul de urmărire penală, consecința fiind punerea inculpatului în libertate.

În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu aceea de a nu părăsi țara, inclusiv să i se pună în vedere să nu mai folosească sisteme informatice.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, pentru că s-a soluționat cauza pe lipsă de procedură cu inculpatul. În subsidiar solicită înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi țara.

Precizează că, din încheierea instanței de fond rezultă că, inculpaților în timpul ședinței de judecată le-a expirat ordonanța de reținere, astfel că a trebuit să fie eliberați. Aceștia, din proprie inițiativă au rămas în sala de judecată și chiar la pronunțarea hotărârii ducându-se la îndeplinire de organele de poliție a mandatelor de arestare emise de tribunal. De aici reiese că inculpații sunt de bună credință.

Susține că, în situația inculpatului, nu sunt îndeplinite condițiile pentru a fi arestat situația acestui inculpat trebuind a fi analizată separat de grup. În ceea ce îl privește pe acest inculpat, urmărirea penală a început cu o zi înainte de a fi arestat.

Face referire la porecla "" și arată că organele de poliție sau parchetul nu au făcut dovada că, există legătură, coincidență sau cel puțin un indiciu, între inculpat și această poreclă. Tot referitor la poreclă, precizează că, inculpatul suferă de strabism, astfel că i se spunea "" și nicidecum "".

Concluzionează că din toate probele dosarului, nu rezultă că

inculpatul ar fi participat la săvârșirea vreunei infracțiuni.

Avocat pentru inculpatul consideră că, sesizarea instanței nu s-a făcut potrivit art. 149 ind.1 din Codul d e procedură penală, acest fapt atrăgând nulitatea, în acest sens invocând excepția nulității absolute a încheierii tribunalului.

Susține că nu există probe, nu există indicii și nici pericol concret pentru ordinea publică, astfel că dacă se va trece peste excepție solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpaților.

Avocat pentru inculpatul -, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului, respingerea propunerii de arestare și punerea de îndată în libertate a inculpatului.

Arată că în încheierea tribunalului se regăsește motivarea privind

luarea măsurii arestării preventive și conform art. 136 Cod procedură penală scopul luării acestei măsuri împotriva inculpaților ar fi acela "pentru buna desfășurare a procesului penal". Dar nu se arată exact prin ce acțiuni sau inacțiuni ar fi împiedicat inculpatul desfășurarea procesului penal, iar din actele existente la dosar nu rezultă că acesta s-ar sustrage de la urmărirea penală. că inculpatul până acum 3 zile nu a știu că este cercetat, putând să plece oricând din țară.

Precizează, de asemenea că, dispozițiile art. 148 lit.f Cod procedură penală, arată care sunt condițiile de îndeplinit, cumulativ, pentru luarea măsurii arestului preventiv și redă din motivarea hotărârii tribunalului cu privire la acest aspect (pagina 15, din motivare).

Achiesează la concluziile celorlalți apărători ai inculpaților în sensul că înregistrările convorbirilor telefonice s-au făcut abuziv, respectiv cu încălcarea dispozițiilor art. 91 ind. 1 din Codul d e procedură penală, care prevăd că autorizațiile interceptărilor convorbirilor telefonice se dau după începerea urmării penale, cât și cu încălcarea prevederilor art. 91 ind.1 alin. 3 Cod procedură penală, care prevăd că "autorizația se dă. de un judecător de la instanța căreia i-ar reveni competența să judece cauza în primă instanță sau de la instanța corespunzătoare în grad acesteia în a cărei circumscripție se află sediul parchetului din care face parte procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală ". Având în vedere acest text de lege arată că autorizațiile sunt nule și sub acest aspect fiind date de președintele judecătoriei, astfel că acesta nu avea competența legală.

Având în vedere toate aceste aspecte, probele de la dosar nu pot fi luate în considerare.

Mai face referire la motivarea instanței de fond în care se reține că "Situația personală a inculpaților, lipsa antecedentelor penale, vârsta, conduita anterioară buna a acestora, nu sunt elemente de natură să conducă la luarea altei măsuri procesuale preventive". Consideră că magistratul se contrazice prin aceste afirmații pentru că tocmai aceste aspecte se au în vedere la luarea unei măsuri, fie ea chiar și cu privare de libertate. Aceste aspecte din motivare generează revoltă și arată că nu pot fi avute în vedere de instanțele superioare.

De asemenea, în dosar nu există nici o probă sau indiciu din care să rezulte că inculpatul ar fi aderat la vreun grup infracțional organizat astfel cum este acesta definit în legea nr. 39/2003.

În jurisprudență s-a statuat că pericolul pe care l-ar prezenta pentru societate lăsarea în libertatea unui inculpat nu se presupune generic, ci trebuie să fie dovedit și să fie de ordinul evidenței, iar pe de altă parte s-a precizat că pericolul pentru ordinea publică trebuie apreciat în concret neputând fi prezumat plecând de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege.

O ultimă remarcă este aceea că, de asemenea, parchetul în propunerea de arestare, motivează pe aspectul că trebuie avut în vedere isteria din presă, etc. Ori, acest aspect nu poate să conducă instanța la luarea unei măsuri preventive, considerând că este un abuz din partea parchetului să motiveze sub această formă. Depune la dosar practică judiciară și concluzii scrise.

Avocat pentru inculpatul apreciază că hotărârea tribunalului este nelegală, solicitând admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului.

Cu privire la motivarea tribunalului precizează că aceasta este una generică, și redă pasaje din motivare. Arată că în motivare nu se precizează probele sau faptele ce se rețin în sarcina fiecărui inculpat cu atât mai mult cu cât din actele existente la dosar nu rezultă că inculpatul ar fi asigurat calea de întoarcere a banilor din străinătate, în țară. Consideră că judecătorul tribunalului trebuia să precizeze în concret faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat și nu să ia măsura arestului preventiv la presiunea parchetului și a presei. Trebuia să se precizeze concret ce fapte a săvârșit, când, unde, cum, etc.

Mai susține și că plângerile persoanelor vătămate nu sunt făcute

împotriva inculpaților, ci aceste plângeri pot viza persoane (inculpați) și din alte orașe, neexistând la dosar probe valabile în acest sens.

De asemenea, trebuiau precizate dovezile existente, cum ar fi, de

exemplu: numărul de telefon, de unde s-a dedus sau cum s-a ajuns la concluzia că acest număr ar fi al inculpatului pentru că din punctul său de vedere interceptările nu inculpă sub nici un aspect pe acest inculpat. Arată că, dorește să cunoască aspectul privind tragerea concluziei că, inculpatul vorbea la telefon cu o altă persoană. Pentru identificare s-au efectuat expertize ale vocilor inculpaților sau prin ce alt mod s-a ajuns la această concluzie.

Face referire la dispozițiile art. 70 alin. 2 Cod penal, considerând că judecătorul instanței de fond a sancționat inculpații pentru că s-au prevalat de dispozițiile textului de lege mai sus menționat, în sensul că nu au dat nici o declarație, nici la parchet nici în fața instanței de judecată, acest fapt rezultând din motivare.

Tot în motivare, judecătorul face referire de la volumul I la volumul XII din dosarul parchetului, lipsind volumul XIII, astfel că judecătorul a luat măsura arestului preventiv fără a avea autorizațiile interceptărilor convorbirilor telefonice. Solicită înlăturarea acestui volum având în vedere că nu a fost studiat de magistratul tribunalului. Tot cu privire la judecătorul instanței de fond solicită a se verifica dacă acesta este competent să judece cauze în care sunt minori.

În continuare, redă textul art. 148 ind.1 Cod procedură penală, precizând că, condițiile prevăzute de acest text de lege trebuie îndeplinite cumulativ. Mai susține și că, arestul preventiv este o măsură de excepție, starea normală fiind cea de libertate a persoanei.

Pentru toate aspectele invocate solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului și ca un ultim aspect precizează că se dă o mare responsabilitate mass-mediei.

Avocat pentru inculpatul, solicită ca analizarea situației să se facă individual, separat de restul grupului.

Analizând individual situația pentru acest inculpat precum și actele

dosarului, din acestea nu rezultă indicii că acesta ar fi săvârșit vreo faptă penală. Față de reținerea procurorului în propunerea de arestare, în actele dosarului nu s-a făcut dovada că inculpatul a participat în vreun fel la săvârșirea infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților. Este adevărat că inculpatul este coleg într-o echipă de fotbal cu un alt inculpat, dar atât și nimic mai mult.

Invocă excepția privind nulitatea încheierii tribunalului, având în vedere că judecătorul nu a avut la momentul dispunerii măsurii arestului preventiv împotriva inculpaților, întreg dosarul de urmărire penală, mai exact a lipsit volumul XIII din acest dosar, măsura arestului fiind, în opinia sa, nelegală.

Face referire și la procesul verbal în care se descriu amănunțit faptele săvârșite de fiecare inculpat, nul de asemenea, pentru că nu este semnat de persoana care l-a întocmit.

Precizează că, în situația în care inculpații au greșit, sigur că aceștia vor plăti, dar solicită a plăti și celelalte persoane care greșesc, respectiv parchet, poliție, etc, având în vedere că majoritatea actelor întocmite de aceștia sunt nule.

Face referire la hărțile relaționale existente la dosar, dar consideră că acestea nu sunt probe, pentru că acestea redă legături între inculpați, între inculpați și alte persoane, dar aceste legături nu pot fi interpretate ca și schema unui grup organizat și pot fi interpretate ca și simple legături de colegialitate. Nu pot fi luate în considerare și pentru faptul că actele în baza cărora s-au schițat aceste hărți relaționale, sunt nule. Mai face referire că din hărțile relaționale rezultă că inculpatul are legături cu alte persoane, unele care au contribuit la săvârșirea faptei iar alte persoane nu sunt nici măcar reținute sau cercetate. Deci nici sub acest aspect hărțile relaționale nu sunt relevante.

Solicită admiterea recursului casarea încheierii cu trimiterea dosarului spre rejudecare la aceeași instanță de fond, motivat de faptul că măsura a fost luată și cu lipsă de procedură privind pe inculpatul, care nu a fost citat, situație care afectează și pe ceilalți inculpați.

În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea încheierii motivat de faptul că măsura arestului preventiv împotriva inculpatului a fost luată nelegal, cu consecința punerii în libertate a acestuia.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță de fond, precum și punerea în libertate a inculpatului.

Invocă nulitatea încheierii tribunalului motivat de faptul că sesizarea instanței s-a făcut cu propunerea de arestare și dosarul de urmărire penală, incomplet, respectiv a lipsit volumul XIII de la urmărire.

Susține și că asistența juridică este obligatorie în cazurile când se dispune luarea măsurii arestării preventive dar indiferent dacă apărătorul este desemnat din oficiu de instanță sau este ales, trebuie să studieze temeinic dosarul pentru a pregăti o apărare corectă inculpatului. Susține aceasta motivat de faptul că la instanța de fond în afara faptului că nu au avut dosarul de urmărire complet, nici nu au avut timp suficient să studieze volumele existente.

În continuare face referire la dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală cât și la dispozițiile art. 136 Cod procedură penală, respectiv scopul măsurii preventive. Arată că, în acest moment, ne aflăm după efectuarea perchezițiilor și ridicarea de către parchet a tuturor aparaturilor și a altor obiecte necesare anchetei, și nu înțelege cum ar mai putea inculpatul să zădărnicească aflarea adevărului sau să se sustragă de la judecarea cauzei. Susține aceasta deoarece la instanța de fond, în timpul ședinței de judecată majoritatea inculpaților au fost puși în libertate, pentru că le expirase perioada de reținere. Nici unul dintre aceștia nu au părăsit sala de judecată și au rămas chiar și la pronunțarea hotărârii, organele de poliție putând duce la executare mandatele de arestare emise pe numele inculpaților, fără nici cea mai mică oponență din partea acestora.

Arată și că, până în acest moment nu s-a stabilit vreo vinovăție a inculpaților, mai mult actele avute în vedere de instanță la luarea măsurii sunt lovite de nulitate. De asemenea, autorizațiile interceptărilor convorbirilor telefonice sunt date fără respectarea legii, respectiv înainte de a se începe urmărirea penală.

Referitor atât la propunerea de arestare formulată de procuror cât și la motivarea judecătorului de la instanța de fond, s-au stabilit textele de lege care prevăd presupusele infracțiuni reținute în sarcina inculpaților și s-au precizat numai generic, nefiind fapte detaliate pentru fiecare inculpat.

Solicită în principal, admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpaților iar în subsidiar admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii luate împotriva inculpatului.

Avocat pentru inculpatul, precizează că încheierea tribunalului nu este motivată, plecând de la ideea că trebuie să se regăsească o motivare privind luarea măsurii preventive a arestului în ceea ce îi privește pe inculpați și totodată trebuiau reținute faptele pentru fiecare inculpat în parte, ele fiind precizate numai generic. Această nemotivare a încheierii duce la nulitatea ei relativă, nulitate care nu poate fi înlăturată, deoarece judecătorul nu poate reveni asupra unei încheieri fie chiar și asupra motivării ei.

Susține că, singurele indicii sunt trei interceptări telefonice, făcute cu trei săptămâni înainte de începerea urmării penale, acestea aflându-se la filele 149-170 din vol. IV dosar urmărire. Alte probe sau indicii, în afara acestora nu se mai regăsesc. Din lecturarea convorbirilor la care s-a referit anterior, rezultă că inculpatul a avut o legătură doar cu o singură persoană, astfel că în sarcina inculpatului nu se poate reține că face parte dintr-un grup organizat ci se poate spune că a fost "agățat" când s-a făcut arestarea celorlalți inculpați. Susține că, dacă instanța ar fi privit separat situația fiecărui inculpat, recurentul pe care îl apără ar fi fost liber cu atât mai mult cu cât în dosar nu există probe certe care să justifice luarea măsurii arestului preventiv împotriva acestui inculpat.

Pentru aceste motive solicită instanței înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura de a nu părăsi țara.

Face referire la pericolul social al faptei respectiv că acesta trebuie analizat separat pentru fiecare inculpat în parte precum și la dispozițiile art. 5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Arată că, nu s-a analizat fiecare faptă și nu s-a avut în vedere persoana fiecărui inculpat. Precizează că inculpatul are familie, și o firmă din care asigura existența familiei, fiind singurul întreținător. De asemenea, inculpatul nu are o perioadă infracțională mare ci doar o săptămână înainte de începerea urmării penale.

Mai arată că din dosarul cauzei nu rezultă cum s-a ajuns la identificarea inculpatului dacă la dosar nu există decât acele transcrieri ale unor convorbiri telefonice.

Având în vedere că împotriva acestui inculpat nu sunt probe certe solicită revocarea măsurii arestului preventiv.

Avocat pentru inculpatul, arată că singura interceptare în ceea ce îl privește pe acest inculpat este aceea în care vorbește cu fratele său. În ceea ce-l privește pe nu mai există alte probe și de asemenea, nici nu se dovedește existența unui grup organizat. Chiar dacă inculpatul și-ar însuși convorbirea efectuată cu fratele său, aceasta nu conduce la concluzia că cei doi ar fi săvârșit infracțiuni.

Susține că, pentru postul telefonic cu numărul - nu există autorizație de interceptare a convorbirilor telefonice astfel că interceptarea respectivă este nulă.

Nici unul dintre denunțurile existente la dosar nu precizează că inculpatul a prejudiciat vreo parte vătămată, sau cu vreo sumă de bani, motiv pentru care instanța de fond a determinat generic acest prejudiciu.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și punerea inculpatului în libertate.

Avocat -escu pentru inculpatul, arată că dosarul se află la parchet din anul 2006, dar de atunci, până în prezent, nu s-au procurat prea multe acte de urmărire, cu mențiunea că în ultima săptămână s-au efectuat aceste probe, în mod haotic, sub presiune. De asemenea, nu rezultă din actele existente la dosar ce persoane au sunt cercetate din anul 2006, și dacă acestea sunt arestate. telefonice existente la dosar, nu sunt datate în condițiile în care cauza are ca obiect fraudă informativă cu acordul și complicitatea unor persoane din afara țării.

Având în vedere că dosarul se află în recurs declarat împotriva

încheierii prin care s-a dispus arestarea și nu se antamează fondul cauzei, face referire la dispozițiile art. 148 lit. f din Codul d e procedură penală, și la faptul instanța trebuie să verifice numai temeiurile care au fost avute în vedere de judecătorul de la tribunal, la luarea măsurii arestului preventiv împotriva inculpaților. De asemenea, consideră că trebuia să se facă dovada de către procuror că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică. Nici în motivarea instanței de fond nu se regăsește mai mult decât o frază cu privire la pericol concret pe care l-ar prezenta inculpații pentru ordinea publică.

Susține că situația materială a inculpatului este următoarea: acesta este căsătorit, soția având 22 de ani, au un copil, și toți locuiesc în casa și împreună cu bunicii inculpatului, precum și cu fratele său. Depune la dosar un certificat și precizează că 1000 de dolari găsiți la percheziția imobiliară proveneau dintr-un împrumut al mamei lui. Ca un ultim aspect învederează faptul că inculpatul, în afară de fratele său, nu mai cunoaște o altă persoană din acest grup, pretins infracțional.

Avocat pentru inculpatul, precizează că la fila 9 la vol II, există depoziția inculpatului în care s-a menționat că acesta nu dorește să dea declarații, depoziție care nu este datată de către parchet. Nu solicită anularea acesteia pentru a semnat-o în calitate de avocat dar învederează instanței modul defectuos în care se efectuează urmărirea penală.

Tot cu titlu de informație, și acest fapt rezultă din încheierea

atacată, la instanța de fond după momentul expirării duratei de reținere, magistratul a pus în libertate pe inculpați spunându-le acestora, "La cererea apărătorilor, constatând că a expirat termenul de reținere, tribunalul dispune punerea de îndată în libertate a inculpaților, cu excepția lui, și, în cazul cărora nu a expirat termenul de reținere. Totodată le pune în vedere să rămână la dispoziția instanței.", afirmație care, în opinia sa, excede cadrului legal.

Revenind la dosarul de urmărire penală, susține că din conținutul acestuia nu rezultă cum s-a ajuns la concluzia că inculpatul este "", având în vedere că la momentul arestării inculpatul și-a prezentat porecla "", fiind consemnată într-un proces verbal. Consideră că numai o expertiză a vocii poate demonstra dacă inculpatul este "", expertiză ce nu a fost efectuată. Mai arată că, marea majoritate a interceptărilor convorbirilor telefonice nu sunt autorizate. De asemenea, nu se poate preciza cu exactitate dacă acele numere de telefon sunt sau nu ale inculpatului, la percheziție negăsindu-se asupra acestuia cartele telefonice sau telefoane. Tot din dosarul de urmărire, mai exact se referă la procesele verbale de percheziție, rezultă că inculpatul deține aparatură specifică acestui gen de infracțiuni, dar după părerea sa fără o expertiză a hardului, nu se putea lua măsura restrictivă de libertate. Mai susține că la percheziție nu s-au găsit cartele telefonice, telefoane sau bani și mai mult cei doi frați nu dețin pe numele lor bunuri mobile sau imobile.

Pentru aceste motive solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea inculpatului în libertate. Să se aibă în vedere și faptul că inculpatul nu s-a opus la arestare.

Avocat -escu pentru inculpatul achiesează la concluziile colegei sale precum și la concluziile puse în calitate de apărător ales al inculpatului.

Un singur fapt mai dorește să învedereze instanței respectiv că inculpaților li s-a pus în 2006 interdicție de a părăsi țara. Această interdicție a expirat în anul 2007, dar nici până la momentul arestării inculpații nu au încercat să părăsească țara, motivând că aceștia nu sunt fugari.

Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului și trimiterea cauzei spre rejudecare pentru că hotărârea instanței de fond a fost luată pe lipsă de procedură cu inculpatul, aceasta afectând și situația celorlalți inculpați.

În subsidiar solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii în libertate a inculpatului, motivat de faptul că încheierea nu este legală.

Cu privire la încheierea tribunalului arată că s-a luat o hotărâre pripită pentru că în ceea ce îl privește pe acest inculpat, nu se regăsește nici un indiciu că face parte dintr-un grup organizat sau că ar fi săvârșit infracțiuni. Consideră că trebuia să se precizeze în motivarea judecătorului ce indicii sunt cu privire la fiecare inculpat. În opinia sa nu se justifică luarea măsurii arestării preventive a inculpaților, cu atât mai mult cu cât nu se face nici măcar legătura între inculpați.

Susține că, telefonice sunt scoase din context astfel că

se încalcă dreptul inculpatului la apărare pentru că nu se prezintă întregile convorbiri telefonice. O frază scoasă din contextul discuției poate avea un alt înțeles, dar dacă s-ar asculta întreaga conversația poate că situația ar fi alta. Arată că pentru acest inculpat nu există decât o singură convorbire telefonică, iar în dosarul de urmărire sunt multe acte nule, respectiv sunt nesemnate, nedatate.

În continuare mai arată că există în dosarul de urmărire adrese de efectuare a unor Comisii dar nu există nici măcar indicii că inculpatul s-ar afla printre persoanele împotriva cărora au făcut plângeri persoanele vătămate.

Avocat pentru inculpatul, susține că măsura arestării preventive a inculpatului este nelegală și abuzivă pentru că trebuie să existe probe certe și temeinice care să ducă la luarea acestei măsuri, probe care în prezenta cauză nu se regăsesc. Totodată trebuiau arătate separat pentru fiecare inculpat în parte, faptele presupus săvârșite.

Referitor la dosarul de urmărire penală, arată că din cuprinsul acestuia nu reiese decât că inculpații au purtat diverse convorbiri telefonice și atât. Alte probe nu există. Nu s-a demonstrat nici măcar faptul că telefoanele sau de telefon sunt ale inculpatului. De asemenea, nu s-a demonstrat și nu există probe cu privire la aderarea inculpatului la un grup infracțional, după părerea sa în cauză existând un grup ocazional și nu un grup organizat.

Referitor la pericol social apreciază că judecarea în libertate a inculpaților nu afectează opinia publică. De asemenea, trebuia dovedit la instanța de fond că lăsarea în libertate a inculpaților ar pune în pericol în vreun fel ordinea publică. După părerea sa pericol social trebuie să existe și nu să se prezume așa cum s-a procedat în prezenta cauză.

Susține că, nu există probe clare, nu s-au efectuat expertize informatice iar la perchezițiile din 16 iulie 2008, în procesul verbal se menționează că nu s-ar găsit bunuri sau obiecte care să intereseze cauza.

Solicită admiterea recursului casarea încheierii tribunalului, revocarea măsurii arestului preventiv și cercetarea inculpatului în stare de libertate.

Avocat pentru inculpatul, susține că măsura arestului preventiv luată față de acest inculpat este nelegală și netemeinică, motivând că s-a luat măsura pe baza unor presupuneri ci nu a unor fapte reale.

S-a reținut de către parchet că inculpatul a ajutat la repatrierea unor sume de bani, prin deschiderea unei societăți, contabilitatea și conturile acesteia fiind modul prin care ajuta grupul, dar nu s-a făcut dovada că prin conturile acestei societăți au trecut banii obținuți de inculpați, din săvârșirea de infracțiuni.

Tot cu referire la dosarul parchetului arată că nici un act al acestui

dosar nu face referire la inculpatul, nici măcar o convorbire telefonică, sau măcar un indiciu cât de mic. Susține că, dacă interceptările telefonice și discuțiile respective nu îl privesc nu se pot folosi împotriva sa. Singura referire la este o discuție între alte două persoane, din care una spunea că datorează bani lui. Cu privire la acest aspect lămurește instanța învederând că, inculpatul locuiește într-un apartament închiriat cu un alt inculpat (una dintre cele două persoane la care se referă convorbirea telefonică precizată anterior, este celălalt inculpat care locuiește cu inculpatul ). Având în vedere că se gospodăreau împreună, fiind și prieteni, totodată obișnuiau să se și împrumute de bani. Nu se poate imputa inculpatului acest ajutor prietenesc și mai mult să se ia împotriva acestuia măsura arestării preventive.

Nu există probe, nu există indicii în ceea ce-l privește pe inculpatul astfel că solicită admiterea recursului casarea încheierii și punerea inculpatului în libertate.

Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii, punerea în libertate a inculpatului pentru inexistența oricăror indicii în ceea ce îl privește pe acesta.

Redă situația expusă anterior de colegul său, în sensul că inculpatul avea în B, închiriat un apartament împreună cu un alt inculpat, prieteni fiind obișnuiau să se împrumute, reciproc, de bani. În plus mai face precizarea că inculpatul își câștiga în mod legal existența.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului.

Avocat pentru inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului. Susține că măsura arestării preventive a inculpatului a fost luată în baza unor interceptări ale unor convorbiri telefonice, interceptări care nu sunt autorizate. de telefon de pe care s-au purtat la care a făcut anterior referire și nu se regăsește autorizația de interceptare sunt următoarele: - -; - internațional -; - internațional -; - -. De asemenea, se mai referă la un număr de e-mail respectiv - care pe parcursul unor acte apare -3.

Aceste indicii, în opinia sa, nu pot fi folosite având în vedere că nu sunt legale. Mai arată că, în cauză s-au folosit anumite mijloace de probă care exced judecății.

Susține că, situația inculpaților trebuie analizată prin prisma probelor legale, după părerea sa în acest moment neexistând aceste probe, nici măcar indicii.

Privind dosarul de urmărire penală mai exact volumul XIII, precizează că în acesta se fac referiri la înregistrări audio video, în mediu ambiental solicitând depunerea la dosar a acestor acte. Poate că fotografiile și discuțiile respective vor duce, sau nu, la clarificarea cauzei.

Avocat pentru inculpatul, solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea în libertate a inculpatului, motivat de faptul că infracțiunile reținute în sarcina acestui inculpat nu sunt din cele de natură să aducă atingere patrimoniului persoanei.

Avocat pentru inculpatul, arată că achiesează la concluziile celorlalți apărători ai inculpaților.

Solicită admiterea recursului casarea încheierii și punerea inculpatului în libertate.

În plus față de colegii săi susține că instanța de fond a arestat inculpații pentru că aceștia apar "virulent în mass-media și au un prejudiciu mare", invocând, cu privire la acest aspect, deplasarea unei mari forțe de ordine la termenele de judecată, inclusiv la cel de astăzi. Nu consideră că cetățenii orașului Râmnicu V s-ar oripila dacă un minor (inculpatul fiind minor) este pus în libertate.

Făcând referire la prejudiciu, redă texte dintr-o hotărâre într-un caz similar, în care inițial suma reținută ca prejudiciu era mare, ulterior, odată cu emiterea rechizitoriului, sumele au devenit infime.

Cu privire la percheziția din 16 iulie 2008, organele de cercetare s-au prezentat acasă la inculpat, unde au găsit pe sora și cumnatul acestuia, cărora le-au lăsat mesaj pentru inculpat de a se prezenta la sediul DIICOT. Inculpatul la momentul percheziției se afla la o petrecere. Mai târziu, când a sosit acasă, sora și cumnatul i-au transmis inculpatului mesajul și acesta de bună voie s-a prezentat la sediul parchetului și a fost cooperant.

Cu privire la instanța de fond, susține că apărătorii inculpaților au formulat cerere pentru studierea dosarului de urmărire penală, dar nu li s-a acordat timpul rezonabil pentru studiu. Opinia sa cu privire la arestarea inculpaților este aceea că, s-a făcut pe baza unor probe teoretice.

Face referire la practica CEDO și arată că au fost criticate nenumărate hotărâri date de magistrați români pentru că încalcă dreptul persoanei. Până la pronunțarea unei hotărâri definitive, inculpații beneficiază de prezumția de nevinovăție.

Avocat pentru inculpatul susține concluziile privind luarea măsurii arestului preventiv față de acest inculpat, cu lipsă de procedură, la dosar neexistând dovada de citare a acestuia. Nu s-au respectat textele de lege privind citarea și nu s-a făcut dovada că inculpatul nu a putut fi prezent.

Cu privire la faptele reținute în sarcina acestui inculpat, arată că, din actele dosarului nu rezultă că a săvârșit fapte penale.

Susține că sesizarea instanței s-a făcut cu un dosar de urmărire incomplet, prezentându-se numai o parte din telefonice.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea spre rejudecare.

Avocat, pentru recurentul inculpat, solicită admiterea recursului, nu sunt temeiuri justificate pentru arestarea inculpaților.

Susține că, inculpatul este plecat din țară de 5 ani iar în dosar nu s-a dovedit în vreun fel contribuția sa la săvârșirea vreunei fapte.

Arată că, prezența inculpatului este de o mare importanță, iar instanțele de judecată au obligația de a garanta acuzatului dreptul de a fi prezent în sala de judecată așa cum prevede art. 6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului. Audierea inculpatului este necesară.

Totodată se referă și la faptul că prin decizia 29/2006 a Inaltei Curți de Casație și Justiție s-a stabilit să termenul de declarare a unei căi de atac, al persoanei care a lipsit de la pronunțare, chiar dacă are apărător ales, curge de la comunicarea hotărârii.

Face referire la reportajele mass-mediei și dă un exemplu: inculpatul, cercetat tot în prezenta cauză, al cărui apărător ales este, s-a prezentat de bună voie la parchet, urmare unei simple citații. În ziarele zilei următoare erau reportaje care spuneau că "datorită eforturilor DIICOT a mai fost prins încă un învinuit, făcând referire la ". Or, acest lucru nu este adevărat, repetând faptul că s-a prezentat la parchet de bună voie.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursurilor, ca nefondate. Solicită a se verifica de către instanța de control judiciar dacă procurorul DIICOT și judecătorul fondului au respectat dispozițiile art. art. 149 ind.1 cod procedură penală.

Aceste dispoziții fac trimitere la condițiile prevăzute de art. 143 Cod procedură penală, care cer probe sau indicii temeinice de săvârșire a unei infracțiuni și cazurile prev. de art. 148, în speță făcându-se trimitere la art. 148 lit. f Cod procedură penală și dacă consideră necesar pentru desfășurarea procesului penal face propunere de arestare, motivată. Toate aceste condiții prevăzute de lege sunt îndeplinite astfel că apreciază susținerile apărării ca fiind netemeinice. Instanța urmează să examineze temeinicia luării măsurii arestării preventive singura în discuție, în sensul dacă, în raport de complexitatea cauzei numărul mare de acte materiale și fapte reținute, îndeplinirea condițiile legale justifică măsura preventivă luată.

S-a cerut aplicarea dispozițiilor art. 197 alin 2 din Codul d e

procedură penală pe considerent că a fost soluționată cauza la fond cu lipsă de procedură cu iar sesizarea instanței nu a fost legală deoarece a lipsit volumul XIII din dosarul de urmărire penală.

În cauză nu operează nulitatea absolută, deoarece referitor la

citarea inculpatului, în dosar există mandat de aducere emis de procuror, neexecutat, mențiunile din procesul verbal de percheziție domiciliară când tatăl și bunica acestuia au afirmat că este plecat în străinătate, și consemnarea procurorului din propunerea de arestare preventivă, nefiind vina instanței sau a parchetului că învinuitul sau inculpatul este dispărut de la domiciliu, în acest sens fiind aplicabile prevederile art. 150 din Codul d e procedură penală. În mențiunea referitoare la sesizarea instanței, la care s-a făcut referire, legiuitorul a avut în vedere dispozițiile art. 264 Cod procedură penală.

Judecătorul primei instanțe care a dispus arestarea a fost investit

numai cu verificarea indiciilor care să conducă la luarea măsurii preventive în interesul soluționării cauzei.

Cu privire la lipsa inculpaților pe numele cărora s-au emis mandate de arestare, în lipsă, precizează că, se presupune că au avut cunoștință de termen, deoarece și-au angajat apărători aleși.

Referitor la susținerea că dosarul de urmărire a fost incomplet precizează că lipsa volumului XIII nu este sancționată cu nulitatea, așa cum prevede art. 197 alin. 2 Cod procedură penală.

Cu privire la autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice, susține că acestea există la dosarul de urmărire penală.

Face referire la 2 cazuri celebre soluționate de Curtea Europeană a Drepturilor Omului, respectiv și - - II, în care s-a făcut aplicarea legislației europene și care sunt relevante și în prezenta cauză.

Cu privire la modul de sesizare al instanței, urmează să se aibă în vedere și dispozițiile art. 221 alin.1 teza III-a din Cod procedură penală, potrivit cărora când se află pe orice cale de săvârșirea unei fapte penale, se poate sesiza și din oficiu, astfel că susținerile apărării sunt nefondate și sub acest aspect, solicitând înlăturarea acestora.

Având în vedere că sunt îndeplinite dispozițiile art. 149 ind. 1, 136, 143 și 148 lit f din Codul d e procedură penală, urmează să se aprecieze că instanța de fond în mod corect a luat măsura arestării preventive a inculpaților care este legală și temeinică.

Recurentul inculpat A, având ultimul cuvânt, solicită cercetarea sa în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită

cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

solicită cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

solicită cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită

cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat -, având ultimul

cuvânt, solicită cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul

cuvânt, solicită cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, solicită

cercetarea sa în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul

cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul

cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul

cuvânt, solicită cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat -, având

ultimul cuvânt, achiesează la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt, achiesează

la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

achiesează la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

achiesează la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

achiesează la concluziile apărătorului său și solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

solicită cercetarea în libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

solicită cercetarea în stare de libertate.

Recurentul inculpat, având ultimul cuvânt,

solicită cercetarea în libertate.

CURTEA:

Asupra recursurilor penale de față, constată următoarele:

- Prin încheierea nr.32 din 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, în dosarul nr-, a fost admisă cererea formulată de Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea și s-a dispus:

1) În baza art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit.f Cod procedură penală arestarea preventivă pe o perioadă de29 zile,începând cu 16 iulie 2008 și până la 13 august 2008, inculpaților:

- A, fiul lui și, născut la data de 18.05.1982 în Bălcești, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr.173,.18,.A,. 7, județul V;

-, fiul lui și -, născut la data de 03.06.1984 în D, județul V, CNP -, domiciliat în D, -, -.A,.10, județul V;

-, fiul lui și -, născut la data de 10.01.1985 în Râmnicu-V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu-V,-, -.A,. 13, județul V;

-, fiul lui și, născut la data de 12.05.1988 în P, județul H, CNP -, domiciliat în Râmnicu-V, Calea lui - nr.173,.18,.A,.6, județul

-, fiul lui - și -, născut la data de 28.11.1988 în Râmnicu-V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V, str. -.- nr. 5,.27,.C,.1, județul V;

-, fiul lui - și -, născut la data de 20.08.1988 în H, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,-, -.B,.8, județul V;

- IU, fiul lui și -, născut la data de 13.09.1980 în S, județul O, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,-, -.A,.19, județul V;

-, fiul lui G și -, născut la data de 25.12.1982 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,. -escu nr.5, județul V;

-, fiul lui G și -, născut la data de 28.07.1983 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,-, -.C,.30, județul V;

-, fiul lui G și, născut la data de 16.03.1981 în B, sector 1, CNP -, domiciliat în B,-, -A,.A,.40, sector 3;

-, fiul lui G și -, născut la data de 11.04.1980 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V, bld.T nr.1, -2,.D,.9, județul V;

- -, fiul lui și -, născut la data de 02.05.1976 în Râmnicu-V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V, Calea lui - nr.152,.13,.B,.2, județul V;

-, fiul lui G și -, născut la data de 21.11.1980 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,. -escu nr.5, județul V;

-, fiul lui și -, născut la data de 13.11.1979 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,-,.18,.B,.1, județul V;

-, fiul lui și, născut la data de 26.08.1978 în B, sector 2, CNP -, domiciliat în B,-, -2,.1,.15, sector 3;

-, fiul lui - și, născut la data de 02.10.1982 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V, Calea lui - nr.80, -3,.A,.3, județul V;

-, fiul lui și, născut la data de 03.10.1979 în Râmnicu-V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V, Calea lui - nr.162,.26,.B,.14, județul V;

-, fiul lui și, născut la data de 29.01.1980 în B, sector 1, CNP -, domiciliat în B, bld.Luptătorilor nr.34, sector 1.

2) În baza art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit.f, art.160 alin.3 Cod procedură penală, arestarea pe o perioadă de19 zile,începând cu 16 iulie 2008 și până la 03 august 2008, inculpatului minor, fiul lui și, născut la data de 08.11.1990 în Râmnicu V, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V, bld.T nr.25, -3,.A,.17, județul

3) În baza art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit.f, art.150 Cod procedură penală, arestarea preventivă în lipsă pe o perioadă de30 zile,începând cu data punerii în executare a mandatelor de arestare preventivă, față de inculpații:

-, fiul lui și, născut la data de 29.12.1969 în Râmnicu-, județul V, CNP -, domiciliat în Râmnicu V,-,.13,.C,.2, județul V;

-, fiul lui G și, născut la data de 11.11.1978 în B, județul H, CNP -, domiciliat în B,-, -. 1,. 6, județul

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală s-a dispus să rămână în sarcina statului cheltuielile judiciare avansate de acesta.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la 16 iulie 2008 sub nr-, Direc ția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Biroul Teritorial Vâlcea a solicitat acestui tribunal ca prin hotărârea ce o va pronunța să dispună arestarea preventivă pe o perioadă de29 de zilea inculpaților: A, -, și, toți cercetați pentru comiterea infracțiunilor prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic.art.41 alin. 2 Cod penal, art.215 alin.1, 3 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a, b Cod penal.

De asemenea, prin aceeași cerere s-a solicitat arestarea pe o perioadă de29 de zilea inculpaților:

- - -, cercetat pentru art.7 din Legea nr.39/2003, art.23 din Legea nr.656/2002 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a Cod penal;

- și, ambii cercetați pentru infracțiunile prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.4 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art.215 alin.1, 3 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a, b Cod penal;

-, cercetat pentru comiterea infr.prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.4 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a, b Cod penal;

- și, ambii cercetați pentru comiterea infr. prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.42 alin.1, 3 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.43 alin.1 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.48 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.4 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit. a, b Cod penal;

-, cercetat pentru comiterea infr. prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003 cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.4 Cod penal cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a, b Cod penal;

Totodată, prin aceeași cerere s-a solicitat arestarea preventivă pe o perioadă de19 zilea inculpatului minor, cercetat pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.23 din Legea nr.656/2002, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, fiecare cu aplic.art.99 și următoarele Cod penal, cu aplic. art.33 lit.a Cod penal.

- Biroul Teritorial Vâlceaa mai solicitat și arestarea preventivă în lipsă pe o perioadă de30 de zilea inculpaților - și cercetați pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.7 din Legea nr.39/2003, art.49 din Legea nr.161/2003, cu aplic.art.41 alin.2 Cod penal, art.208 alin.1 combinat cu art.209 alin.4 Cod penal, cu aplic. art.41 alin.2 Cod penal, art.23 din Legea nr.656/2002, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, cu aplicarea art.33 lit.a și b Cod penal.

Motivând toate aceste solicitări de arestare, procurorul a susținut că în urma verificărilor efectuate de organele de poliție din cadrul IPJ V - s-a stabilit că numiții și A au desfășurat activități de fraudare a unor cetățeni străini prin intermediul internetului, având legături cu persoane cunoscute ca făcând parte din cercuri infracționale ce se ocupă cu fraude pe internet sau cu coordonatori ai unor astfel de activități, obținând venituri importante.

Cei doi, a susținut parchetul, fac parte dintr-o grupare infracțională organizată ce are ca scop comiterea de fraude informatice asociate fie cu înșelăciunea victimei, fie cu efectuarea de transferuri neautorizate de fonduri bănești, activități urmate de facilitarea repatrierii sumelor în valută astfel rezultate.

În acest sens, membrii grupului infracțional organizat au postat anunțuri de vânzare a unor bunuri pe care nu le dețineau în realitate, prin intermediul unor site-uri specializate în comerț electronic (E-bay.com,.com,.com, GunsB.com), accesul la aceste site-uri făcându-se prin conectare, folosindu-se datele de identificare ale altor persoane ( user), inclusiv date la cărților de credit aparținând acestora (cărți).

Informațiile erau obținute prin lansarea prin internet de mesaje nedorite către un număr nedefinit de destinatari (mesajespam) și determinarea unora dintre aceștia să dezvăluie expeditorului date personale ( metodaphising). De exemplu, sub pretextul actualizări bazelor de date ale unor instituții, de regulă bancare, victima era îndrumată prin mesajul spam să trimită informații personale către o adresă de e-mail care în realitate era controlată de autorul phising-ului.

Aceste date au fost folosite pentru înscrierea neautorizată cu identitatea persoanei respective pe site-urile de comerț on-line. Prin acest mod de operare s-a urmărit atât ascunderea propriei identități, cât și câștigarea încrederii victimelor-cetățeni străini, cărora li s-a indus falsa impresie cu privire la identitatea fizică și electronică a persoanei cu care încheie acordul.

Procurorul a mai învederat faptul că ulterior autorii au postat anunțuri de vânzare a unor bunuri pe care nu le dețineau în realitate, determinând victimele să achiziționeze aceste bunuri și să efectueze plata prețului prin sisteme de transfer rapid de bani, sau prin depuneri în conturi bancare pe nume fictive de beneficiari, identitățile fictive fiind folosite de membrii grupării deplasați în străinătate în scopul ridicării sumelor transferate de victime.

Ulterior, sumele în valută rezultate din aceste activități erau trimise în țară prin servicii de transfer rapid de bani (, ) folosindu-se o identitate fictivă a expeditorului și una reală a beneficiarului, care aveau aceleași nume, creându-se falsa impresie cu privire la o legătură familială.

Beneficiarii unor astfel de sume erau cetățeni români recrutați de autori, care astfel încercau să-și protejeze anonimatul și să se sustragă de la răspunderea penală, pentru repatrierea sumelor de bani autorii apelând la depuneri în conturi bancare ori la serviciile unor transportatori auto.

Prin aceste modalități autorii încercau crearea unui circuit al banilor proveniți din fapte ilicite care să ascundă adevărata proveniență a sumelor și identitatea reală a autorilor.

În afară de fraudarea cetățenilor străini autorii au organizat și o rețea de spălare a banilor rezultați din faptele ilicite.

De asemenea, procurorul a mai pretins că activitățile membrilor grupului erau interdependente, că informația circula exclusiv electronic (convorbiri telefonice, mesaje tip sms sau corespondență on-line) prin care se transmiteau informații cu privire la transferurile de sume ce trebuie "executate" și feed-back-ul conținând confirmarea operațiunilor frauduloase. Autorii s-au sprijinit reciproc și au făcut schimburi active de informații în vederea perfecționării modurilor de fraudare informatică ilicită.

Totodată, procurorul a arătat că în locul folosirii sistemelor uzuale de garantare a tranzacțiilor on-line (tipescrow), autorii determinau victimele să facă depozite temporare, prin sisteme de transfer rapid de bani tip sau pe numele unor persoane de încredere cu posibilitatea anulării transferului în cazul neacceptării bunului de către cumpărător. În realitate, bunul nu era livrat pentru că nu exista, iar sumele depuse drept garanție erau încasate prin mijloace frauduloase. În acest scop, membrii grupului au cooptat persoane aflate în străinătate care aveau acces direct la serviciile de transfer rapid de bani (angajați sau deținători ai unor astfel de unități) și puteau ridica sumele fără utilizarea unor acte de identitate.

Aceleași persoane repartizau ulterior sumele de bani prin servicii de transfer rapid, folosindu-se de o identitate fictivă ca expeditor și de una reală a beneficiarului, având același nume, urmărindu-se crearea unei impresii cu privire la o legătură de rudenie.

O altă modalitate de comitere a faptelor pe care a susținut-o procurorul consta în efectuarea de transferuri neautorizate din conturile bancare ale unor societăți străine în conturi controlate de autori, intrarea în posesia acestora fiind realizată prin transferuri repetate ale sumelor obținute ilicit cu ajutorul unor complici. De exemplu, autorii alertau victima - de regulă societate comercială nă cu venituri importante - cu privire la existența unor sesizări împotriva sa, prin intermediul unor e-mailuri provenind aparent de la autorități ne, determinând-o să acceseze documente atașate mesajului electronic, modalitate în care erau obținute date ce permiteau accesarea ilegală a conturilor. Ulterior erau realizate operațiuni de transfer ale unor importante sume de bani în conturi create special de către autori la instituții bancare din, Canada, etc. Cu ajutorul unor complici aceste sume erau retransferate în alte conturi bancare din străinătate de unde erau ridicate prin intermediul unor alți complici care le introduceau în țară.

Procurorul a mai susținut că pentru funcționarea întregului sistem infracțional ilicit, fiecare din cei 21 de inculpați au avut roluri și contribuții specifice în desfășurarea activității infracționale astfel organizate.

Examinând această cerere, alături de actele si lucrările dosarului, tribunalul a apreciat că aceasta este întemeiată, motiv pentru care a admis-o așa cum a fost formulată având în vedere următoarele considerente:

În perioada ianuarie - iunie 2008, numitul și inculpatul au creat un grup infracțional organizat profitând de conexiunile pe care le aveau în străinătate, membrii grupului săvârșind infracțiuni informatice asociate cu escrocheria, iar în cazul celui de-al doilea și cu transferul neautorizat de fonduri bănești. Aceștia aveau nevoie de o cale de repatriere a sumelor rezultate din astfel de activități, oferind membrilor grupului servicii în scopul ascunderii adevăratei proveniențe a banilor ori a identității reale a persoanelor ce intrau în contact direct cu victimele din străinătate, de regulă din

În acest sens, tribunalul a reținut că inculpatul a participat la activitatea infracțională a grupului lansând oferte dolosive pe site-uri specializate în vânzări on-line, oferind suport membrilor grupului ce desfășura același tip de activități infracționale prin schimbul de informații, sprijinind repatrierea sumelor rezultate din producerea de prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferul neautorizat de fonduri bănești.

Cu referire la inculpații și, tribunalul a arătat că aceștia au oferit membrilor grupului suport tehnic și informațional, accesând ilegal sisteme informatice, interceptări și transmisii de date și efectuând transferuri neautorizate de fonduri bănești.

În ceea ce privește pe inculpatul A, tribunalul a arătat că acesta a condus și coordonat direct mai mulți membri și alte persoane, respectiv pe coinculpații, G, -, finanțând activitatea acestora și facilitând transferul sumelor provenite din activitatea infracțională ilicită, în țară.

Totodată, inculpații, precum și făptuitorii și, au participat la activitatea grupului prin lansarea de oferte dolosive pe site-uri specializate în vânzări on-line, oferind suport tehnic informațional altor membri ai grupului prin schimbul de informații cu privire la noi modalități de operare sau de optimizare ale celor practicate, puncte vulnerabile ale unor site-uri de comerț on-line, metode de ascundere a identității electronice, etc.

De asemenea, a precizat tribunalul, în cadrul grupului infracțional organizat inculpații, și făptuitorul aveau rolul de a facilita repatrierea sumelor provenite din activitatea infracțională a unor coinculpați și persoane ce lansau oferte dolosive pe site-uri specializate în vânzări on-line, transmițându-le informații cu privire la transferurile ce trebuiau "executate" și a feed-back-ului conținând confirmarea operațiunilor frauduloase.

Cu privire la inculpatul s-a reținut că acesta oferea membrilor grupului infracțional organizat suport tehnic prin schimbul de informații cu privire la noi moduri de operare sau de optimizare a celor practicate și, ca și coinculpatul, asigura modalitatea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională.

Referitor la inculpații și - s-a arătat rolul acestora de a facilita repatrierea sumelor de bani provenite din activitatea infracțională desfășurată de membrii grupului sau de alte persoane, primul lansând oferte dolosive pe site-uri specializate în vânzări on-line, iar cel de-al doilea transmițând informații cu privire la transferurile ce trebuiau "executate" și feed-back-ul conținând confirmarea operațiunilor frauduloase.

Tribunalul a mai reținut că inculpatul minor și coinculpatul - - au avut rolul de a asigura modalitatea de repatriere a sumelor rezultate de activitatea infracțională, operațiuni prin care se urmărea ascunderea adevăratei proveniențe a banilor ori a identității reale a persoanelor ce intrau în contact direct cu victimele.

Astfel de activități, a precizat tribunalul, s-au desfășurat și cu ajutorul inculpatului, precum și a făptuitorul, care mai îndeplineau și rolul de a transmite informații cu privire la transferurile de bani ce trebuiau "executate" și feed-back-ul conținând confirmarea operațiunilor frauduloase, în cazul celui de-al doilea, sau asigurând modalitatea de repatriere a sumelor rezultate din activitatea infracțională a unor membri ai grupului sau a altor persoane ce produceau prejudicii prin accesarea ilegală a unor sisteme informatice și transferuri neautorizate de fonduri bănești, cazul primului.

De menționat că tribunalul, în considerentele sale, a mai arătat că prin rezoluția nr.23 din 11.07.2008 pronunțată în dosarul nr.110D/P/2006, - Biroul Teritorial Vâlceaa dispus începerea urmăririi penale față de inculpații din prezenta cauză și alte persoane, iar prin ordonanța din 15.07.2008 procurorul a dispus extinderea cercetărilor și punerea în mișcare a acțiunii penale cu privire la inculpatul, printr-o altă ordonanță din aceeași dată fiind pusă în mișcare acțiunea penală cu privire la inculpatul.

Față de cele arătate, tribunalul a apreciat că această presupusă activitate infracțională, așa cum a fost consemnată mai înainte, rezultă din întreg ansamblul probator administrat în cauză, având în vedere nu numai interceptările și înregistrările convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon, autorizate prin încheierile nr.6 din 14 iulie 2008 și 7, 9 din 15 iulie 2008, pronunțate în dosarele nr-, nr-, nr- și nr-, dar și din perchezițiile efectuate de organele de urmărire penală în urma cărora au fost ridicate echipamente electronice specifice comiterii acestui gen de infracțiuni - laptop-uri, unități centrale, suporturi de stocare a datelor informatice și altele - deși majoritatea inculpaților nu au adoptat o atitudine procesuală de natură să permită aflarea adevărului, refuzând să dea declarații în fața judecătorului sau procurorului, prevalându-se astfel de dispozițiile art.70 alin.2 din Codul d e procedură penală, numai inculpatul minor - recunoscând parțial acuzațiile formulate împotriva sa, susținând că la cererea inculpatului - a recrutat un număr de 14-15 persoane, colegi de clasă sau alți cunoscuți, ridicând sumele în valută transmise prin sistemul, afirmând că ulterior și-a dat seama că toate aceste sume de bani provin din activități infracționale.

Astfel, a considerat tribunalul, din conținutul interceptărilor și înregistrările convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau prin orice mijloc electronic de comunicare, redate în scris, autorizate de judecător, al procesului-verbal centralizator al acestor înregistrări, din hărțile relaționale, din e-mail-uri (a se vedea volumele III, VII, VIII, IX, X, XI, XII), a rezultat că acești 21 de inculpați au fost implicați în desfășurarea unor activități de fraudare a unor persoane vătămate fizice și juridice din, Marea Britanie, Italia, prin intermediul internetului.

Aceste probe, a susținut tribunalul, au evidențiat modurile și modalitățile de operare infracțională, respectiv accesul fără drept la sisteme informatice în scopul obținerii de date informatice prin încălcarea măsurilor de securitate, interceptarea fără drept a unei transmisii de date informatice care nu este publică, introducerea, modificarea sau ștergerea fără drept de date informatice în scopul de a fi utilizate în vederea producerii unor prejudicii patrimoniale pentru a obține beneficii materiale.

De asemenea, tribunalul a considerat că rezultă din astfel de probe schimbarea sau transferul de sume în valută efectuate de inculpați în scopul ascunderii sau a disimulării originii ilicite a acestor sume, precum și ajutorul dat persoanei care a săvârșit infracțiuni informatice din care proveneau aceste sume de bani, să nu răspundă penal.

Tot din acest mijloc de probă, a precizat tribunalul, a rezultat interdependența activităților membrilor grupului, rolurile și contribuția acestora la desfășurarea activității infracționale, sumele în valută obținute prin înșelăciune și furt cuprinse între mii, zeci de mii, sute de mii de dolari A, euro sau lire sterline, cotele procentuale ce au revenit fiecăruia dintre inculpați în urma fraudării informatice a cetățenilor străini.

Prin acțiunea concertată a membrilor grupării din plângerile și sesizările persoanelor vătămate - cetățeni străini, tribunalul a menționat că prejudiciul produs se ridică la peste 800. 000 USD ( a se vedea volumele IV și V).

În continuare, după ce a considerat că există suficiente probe și date temeinice, așa cum au fost menționate mai sus, din care rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații au săvârșit faptele de care sunt acuzați, tribunalul a motivat existența pericolului pentru ordinea publică prin raportare nu numai la dreptul intern, la Constituție, dar și la Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

În acest sens, tribunalul a apreciat că infracțiunile pentru care sunt cercetați și acuzați inculpații reprezintă una din cele mai grave forme ale criminalității organizate, cu impact social deosebit, iar judecarea inculpaților în stare de libertate în această fază procesuală ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și în plus, asemenea fapte ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii.

Este adevărat, a susținut tribunalul, că numai gravitatea faptelor comise nu poate fi socotită în sine ca reprezentând pericol pentru ordinea publică, dar nici nu poate fi ignorat faptul că inculpații s-au asociat în vederea săvârșirii unor infracțiuni grave de mare rezonanță în zona în care s-au produs.

Totodată, în raport cu art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului și art.23 din Constituție, tribunalul a considerat că măsura lipsirii de libertate a unei persoane se poate dispune atunci când există motive verosimile că s-a săvârșit o infracțiune sau există motive temeinice de a se crede în posibilitatea săvârșirii de noi infracțiuni, fiind necesară astfel apărarea ordinii publice, a drepturilor și libertăților cetățenilor, desfășurarea în bune condiții a procesului penal, ceea ce rezultă și în cauza de față, pericolul pentru ordinea publică găsindu-și expresia și în starea de neliniște, sentimentul de insecuritate în rândul societății generat de faptul că persoane bănuite de săvârșirea unor infracțiuni de o gravitatea deosebită sunt cercetate și judecate în stare de libertate.

Situația personală a inculpaților, lipsa antecedentelor penale, vârsta, conduita anterioară bună a acestora, nu sunt elemente de natură să conducă la luarea altei măsuri procesuale preventive, a considerat tribunalul.

Ca urmare, în speță, tribunalul a apreciat că sunt îndeplinite condițiile cerute de lege pentru luarea măsurii procesuale penale a arestării preventive a acestora prevăzută de art.148 lit.f Codul procedură penală și nu a altor măsuri preventive, așa cum au solicitat în apărare.

În acest sens a argumentat că infracțiunile pentru care sunt formulate acuzațiile sunt pedepsite cu închisoare cuprinsă între 2 și 20 de ani, existând probe și indicii temeinice că inculpații au săvârșit faptele prevăzute de legea penală, la aceste două condiții adăugându-se și existența condiției care justifică necesitatea privării de libertate în cursul urmăririi penale, identificată în scopul măsurilor preventive de a se asigura buna desfășurare a procesului penal, de a împiedica sustragerea inculpaților de la urmărirea penală, de a fi la dispoziția organelor de urmărire penală, de gradul de pericol social al infracțiunilor stabilit în funcție de pedepsele prevăzute de lege, de circumstanțele în care au fost săvârșite, de ecoul produs în opinia publică.

Tribunalul a considerat că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive conform art.148 lit.f Cod procedură penală, înlăturând apărarea inculpaților în sensul că acestea nu ar fi îndeplinite cumulativ, fiind suficient, în opinia tribunalului, condiția alternativă de a se constata că lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru buna desfășurare a procesului penal, condiție ce se regăsește în această cauză.

În acest sens, tribunalul a mai precizat faptul că inculpații și, deși au fost cercetați în dosarul nr.106D/P/2006 al T - V în care au fost dispuse măsuri preventive de natura celor solicitate în prezenta cauză de inculpați, aceștia și-au continuat activitatea infracțională.

Ca atare, față de cele ce preced, tribunalul a admis cererea de arestare preventivă a inculpaților așa cum a fost formulată de parchet, în sensul celor menționate în dispozitivul enunțat la început, hotărând în baza disp. prev. de art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit.f Cod procedură penală arestarea preventivă pe o perioadă de 29 de zile a inculpaților A, G, -, - -, și, împotriva cărora în prealabil s-a dispus reținerea pe 24 de ore, care însă a expirat în cursul soluționării cauzei, în baza art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit. f și art.160 alin.3 Cod procedură penală arestarea preventivă a inculpatului minor, pe o perioadă de19 zile, iar în baza art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit.f și art.150 Cod procedură penală arestarea preventivă în lipsă pe o perioadă de30 de zileinculpaților - și.

În consecință a dispus emiterea mandatelor de arestare preventivă față de toți acești inculpați.

- Prin încheierea nr.33 din 17 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, în baza art.149¹alin.9 raportat la art.148 lit.f Cod procedură penală s-a admis cererea formulată de - Biroul Teritorial Vâlcea și s-a dispus arestarea preventivă pe o perioadă de29 de zile, începând cu 17 iulie 2008 până la 14 august 2008, inculpatului, fiul lui și, născut la data de 29.06.1983 în D, județul V, domiciliat în comuna, sat, județul V, CNP -, cheltuielile judiciare avansate de stat rămânând în sarcina acestuia.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut în esență, că activitatea infracțională a inculpatului se circumscrie ansamblului activității infracționale pentru care alți inculpați au fost arestați prin încheierea nr.32 din 16 iulie 2008 aceluiași Tribunal V, el făcând parte din același grup infracțional organizat.

În acest sens tribunalul a menționat că există probe și indicii temeinice din care rezultă presupunerea rezonabilă că acesta a desfășurat o atare activitate infracțională de comitere de infracțiuni informatice datorită conexiunilor pe care le-ar avea în străinătate, respectiv în Marea Britanie și Italia, la care s-au adăugat și modalități de repatriere a sumelor de valută rezultate din astfel de activități, precum și oferirea de servicii în scopul ascunderii adevăratei proveniențe a banilor ori a identității reale a persoanelor ce intrau în contact direct cu victimele.

Astfel, tribunalul a reținut că inculpatul a transmis informații cu privire la transferurile ce trebuiau executate și a feed-back-ului conținând confirmarea operațiunilor frauduloase în urma primirii de la membrii grupului sau de la alte persoane a datelor privind operațiunile efectuate prin sistemele de transfer rapid de bani, inculpatul înaintând aceste date complicilor din străinătate.

După "executarea transferului", respectiv ridicarea sumelor de bani transferate de victime, datele pentru confirmare erau comunicate pe același "traseu", fiecare verigă a lanțului comunicațional beneficiind de un anumit procent din suma obținută prin fraudarea cetățenilor străini.

Cu referire la repatrierea banilor, tribunalul a menționat că o atare repatriere era efectuată de inculpat în diverse modalități, complicii din străinătate ridicând banii expediați de victime cu eludarea formalităților necesare unei astfel de operațiuni, după care, în baza înțelegerii, coinculpatul ce în prealabil obținuse numele unor beneficiari puși la dispoziție de inculpatul - - din celălalt dosar - complicii externi transferau sumele rămase după retragerea procentului ce le revenea, negociind de altfel cu inculpatul, mai mult, inculpatul stabilind legături și cu alte persoane ce coordonau operațiuni de remitere a banilor ridicați în străinătate prin gestionarea unor conturi bancare străine în care erau depuse sume rezultate din fraude informatice, bani care erau colectați periodic și distribuiți colaboratorilor, respectiv membrilor grupului.

Deși inculpatul nu a recunoscut o atare activitate infracțională, afirmând că nu are nici cunoștințe avansate de operare pe calculator - mai puțin credibilă o atare poziție, întrucât deținea împreună cu fratele său A două laptop-uri, fiind totodată prieten și cu o parte din inculpații arestați prin cealaltă încheiere - tribunalul a considerat că sunt suficiente probe sau indicii care să susțină temeinicia acuzării formulate de către parchet, acest fapt rezultând din interceptările și înregistrările convorbirilor sau comunicărilor efectuate prin telefon sau email în condițiile legii, din procesul centralizator al acestor înregistrări și din hărțile relaționale despre care se face vorbire și în cealaltă cauză prezentată anterior.

Totodată, tribunalul a apreciat că sunt întrunite cele trei condiții cerute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive potrivit art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că există probe sau indicii temeinice că inculpatul a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, infracțiunile de care este acuzat sunt pedepsite cu închisoarea mai mare de 4 ani și lăsarea inculpatului în libertate ar prezenta un pericol concret pentru ordinea publică.

Pericolul pentru ordinea publică a fost apreciat de către tribunal luând în considerare și faptul că lăsarea în libertate a inculpatului ar genera o reacție negativă a opiniei publice, determinată și de un sentiment de insecuritate în rândul comunității, pentru astfel de fapte deosebit de grave, de criminalitate organizată, de mare rezonanță, dacă nu s-ar lua măsura privativă de libertate.

Ca urmare, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de legea procesuală penală română, de Constituție, dar și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, tribunalul a considerat întemeiată cererea parchetului, dispunând luarea măsurii arestării preventive față de inculpat pe perioada solicitată, așa cum rezultă din dispozitivul enunțat mai sus.

Împotriva încheierilor menționate, respectiv nr.32 din 16 iulie 2008 și nr.33 din 17 iulie 2008, pronunțate de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-, respectiv nr-, au declarat recurs inculpații, criticându-le pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea, în ședința din 18 iulie 2008 dispus conform prevederilor art.34 Cod penal conexarea cauzelor, respectiv dosarul nr- la dosarul nr-, avându-se în vedere legătura dintre infracțiuni, reunirea cauzelor impunându-se pentru o mai bună înfăptuire a justiției.

În cauza astfel conexată, atât inculpații din dosarul nr- în care s-a pronunțat încheierea nr.32 din 16 iulie 2008, cât și inculpatul din dosarul nr- în care s-a pronunțat încheierea nr.33 din 17 iulie 2008, critică soluțiile date sub următoarele aspecte ce vor fi prezentate în continuare:

În primul rând, toți inculpații critică încheierile atacate pentru nelegalitate sub două aspecte esențiale și anume:

a) - prima instanță a pronunțat soluția cu lipsă de procedură în privința inculpatului -, la dosar neexistând nici dovada de citare, nici alte dovezi din care să rezulte că acesta ar fi plecat în străinătate și în consecință, întrucât nu poate opera disjungerea cauzei având în vedere faptul că în această cauză este implicat ca participant la aceeași activitate infracțională desfășurată de ceilalți inculpați, sancțiunea nu poate fi decât aceea a nulității încheierii atacate și în consecință se impune admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță;

b) - prima instanță a hotărât în această cauză fără ca judecătorul să aibă la dispoziție dosarul de urmărire penală complet cu toate volumele, lipsind volumul XIII, fiind menționate numai volumele de la la XII, lipsind în consecință verificarea tuturor aspectelor reținute la urmărirea penală, precum și efectuarea unei apărări eficiente în lipsa anumitor acte de la urmărirea penală ce nu s-au regăsit în dosarul cauzei, împrejurare sau situație ce antrenează sancțiunea nulității absolute, astfel că și sub acest aspect se impune admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare la tribunal.

În al doilea rând, inculpații critică încheierile atacate și pentru alte motive decât cele enunțate mai sus, astfel:

Inculpații A, și susțin în esență că se impune admiterea recursului, casarea încheierii și revocarea măsurii arestării, întrucât:

- nu a fost dovedit în cauză pericolul social, neprecizându-se nici o probă în acest sens, făcându-se numai referi generice mai ales cu privire la reacția negativă a colectivității față de astfel de fapte, iar dacă ar fi puși în libertate nu ar avea cum să influențeze procesul penal, întrucât părțile vătămate sunt cetățeni străini și nu au posibilitatea să ia legătura cu aceștia, nefiind întrunite în consecință dispozițiile legale ale art.148 lit.f Cod procedură penală pentru a se dispune luarea măsurii arestării preventive;

- în mod greșit tribunalul a apreciat că temeiurile arestării, prevăzute de lege, trebuie să se realizeze alternativ și nu cumulativ, în sensul art.148 lit.f Cod procedură penală, cu privire la limitele închisorii prevăzute de lege pentru infracțiunile pentru care se dispune arestarea, dar și la existența de probe cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică;

- motivarea încheierii tribunalului este generală, fără a avea în vedere individual vinovăția și prejudiciul pentru fiecare dintre inculpați.

Inculpatul în criticile adresate solicită admiterea recursului, casarea încheierii, cu consecința punerii sale în libertate, deoarece:

- în cauză nu există probe care l-ar incrimina, telefonice nefiind relevante, neexistând nici dovada din care să rezulte pentru care număr s-a dispus autorizarea interceptărilor, iar din procesul-verbal de perchiziție rezultând numai ridicarea unui calculator de la domiciliul său, folosit de părinții acestuia pentru a ține contabilitatea unor societăți;

- s-a dispus arestarea de către prima instanță mai mult pentru impactul mediatic creat de mass-media cu referire la faptele reținute în sarcina sa, cât și a celorlalți inculpați, impact ce nu poate fi relevant în stabilirea pericolului concret pentru ordinea publică, eliberarea inculpatului neconducând la tulburarea în mod real a acestei ordini, întrucât pericolul pentru ordinea publică trebuie stabilit concret și dovedit cu mijloace de probă, neputând fi prezumat pornind numai de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege;

- temeiurile care au stat la baza măsurii arestării preventive nu au avut la bază elemente concrete, ci o apreciere de ansamblu asupra grupului infracțional, nefiind stabilită pentru fiecare inculpat contribuția avută la săvârșirea infracțiunilor sau legăturile cu ceilalți membrii ai grupului.

Inculpații și solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și punerea de îndată în libertate, întrucât:

- instanța de fond a dat o interpretare nelegală dispozițiilor art.148 lit.f Cod procedură penală, în sensul că temeiurile arestării preventive sunt prevăzute alternativ și nu cumulativ, așa cum rezultă din acest text, avându-se în vedere conjuncția "și" folosită în textul articolului, ceea ce înseamnă că trebuie întrunită nu numai condiția cu privire la limitele închisorii pentru infracțiunea ce face obiectul privării de libertate, dar aceasta trebuie să fie cumulată cu cealaltă condiție a existenței de probe vizând pericolul concret pentru ordinea publică, probe care nu există în această cauză, pericolul nefiind precizat, făcându-se referire numai generic la acesta, fără a-l demonstra;

- în mod nelegal a fost dată autorizația pentru interceptarea convorbirilor telefonice conform prevederilor art.91¹din Codul d e procedură penală, întrucât o atare autorizare nu poate fi dată înainte de începerea urmăririi penale care trebuia să fie făcută în prealabil "in rem" și după aceea se putea dispune în condițiile legii, cu referire la fiecare inculpat, autorizarea înregistrării unei astfel de convorbiri și cum astfel de interceptări sunt ilegale și sunt singurele probe în cauză nu se impunea arestarea lor, prin măsura arestării încălcându-se prezumția de nevinovăție;

- învinuirile aduse inculpaților, inclusiv învinuirile lor, sunt făcute "en-gros" și nu pentru fiecare inculpat în parte, așa cum trebuia să se facă atunci când se dispune o astfel de măsură gravă cum este cea a privării de libertate.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința revocării măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a obligării de a nu părăsi țara, deoarece:

- arestarea sa s-a dispus fără a exista probe sau indicii temeinice așa cum pretinde legea când se ia o atare măsură, cea mai mare parte a acestor probe fiind nule, invocând în acest sens ilegalitatea interceptărilor telefonice, susținând că în privința sa au fost emise mai multe autorizații, dar cel puțin pentru patru din de telefon menționate în transcrierile convorbirilor telefonice nu există autorizație de interceptare, ca atare astfel de probe nu se impuneau a fi luate în considerare ca temei pentru luarea măsurii arestării;

- în cauză tribunalul a dispus măsura arestării luând în considerare declarații ale unor persoane de cetățenie străină ca părți vătămate, date în fața agenților, declarații ce se impuneau a fi luate în considerare numai dacă ar fi avut loc în condițiile legii române prin comisie sau în alte forme legale, astfel că aceste plângeri sunt nule cu atât mai mult cu cât multe dintre ele nu sunt semnate de persoana vătămată și nu se află în original la dosarul cauzei, luarea măsurii arestării dispunându-se în baza presiunii mediatice și a agenților;

- măsura arestării preventive nu a fost luată în condițiile legii de procedură penală română, așa cum s-a menționat mai sus, cu atât mai mult cu cât nu există probe sau indicii pentru luarea acestei măsuri, interceptarea convorbirilor telefonice, care sunt suportul probator pe care instanța își motivează arestarea, făcându-se în mod nelegal înainte de începerea urmăririi penale, astfel că nici acestea nu pot fi luate în considerare;

- motivarea instanței nu respectă nici cerințele Convenției Europene a Drepturilor Omului și practica CEDO în sensul că trebuie cunoscută în mod concret și amănunțit cauza arestării fiecărui inculpat, nefiind suficientă o prezentare de ansamblu generală, cu referire la activitatea infracțională a grupului;

- nu au fost respectate dispozițiile art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, întrucât instanța de fond nu a precizat concret care sunt probele cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică nu numai pe ansamblu, dar și la fiecare inculpat în parte, invocând în acest sens decizii din jurisprudența CEDO, arătând totodată că arestarea s-a dispus mai mult ca urmare a mediatizării acestei cauze, practică incriminată de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința punerii sale în libertate, întrucât:

- punerea sa în libertate nu ar afecta buna desfășurare a procesului penal la care s-a raportat instanța atunci când a luat măsura arestării preventive, în cauză neputându-se produce alterarea probelor sau influențarea adevărului din moment ce aparatura electronică a fost ridicată de la domiciliul inculpaților, părțile vătămate sunt cetățeni străini cu care inculpații nu ar putea să ia legătura;

- nu a săvârșit nici o faptă penală, acuzarea nearătând în mod concret care ar fi pagubele produse de el sau indiciile care să concluzioneze cu privire la nevinovăția sa, eventuale probe existente în dosar nefiind concludente, din conținutul convorbirilor interceptate nerezultând aspecte relevante, cu referire la cuvinte ce ar face trimitere la activitatea infracțională, cum ar fi "plată", "comision", "calculator", "internet", "cont bancar" și altele, motivarea instanței cu privire la aceste probe fiind insuficientă, ele fiind prezentate în ansamblu, fără referire concretă la persoana sa, fără a reține legătura sa cu ceilalți participanți, care să concluzioneze cu privire la aderarea sa la grupul infracțional organizat;

- prejudiciul de 800 de dolari nu este un prejudiciu mare raportat la numărul de participanți care este mare, acest prejudiciu nejustificând arestarea participanților, inclusiv a sa, cu atât mai mult cu cât până în acest moment nu s-a făcut dovada că el există.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința revocării măsurii arestării preventive, iar în subsidiar înlocuirea acestei măsuri cu aceea a obligării de a nu părăsi țara, deoarece:

- autorizațiile de interceptare a convorbirilor telefonice sunt date înainte de începerea urmăririi penale, nerespectându-se astfel prevederile art.91¹Cod procedură penală, astfel că aceste convorbiri telefonice nu pot fi uzitate ca probă întrucât sunt nelegale, mai mult neexitând dovada unei legături dintre poreclele desprinse din aceste convorbiri cu persoana inculpatului;

- în cauză, toate părțile vătămate sunt cetățeni ni care nu s-au constituit până în acest moment părți civile, fiind luate în considerare declarații date de aceste părți vătămate în fața agenților, nerespectându-se astfel legea procesuală penală română, învederând totodată că această cauză urmează a trena pe rolul instanței ani de zile ca urmare a lipsei de procedură cu cetățenii ni, fiind afectat astfel termenul rezonabil privind durata măsurii arestării preventive;

- inculpatul, ca și ceilalți participanți, au fost de bună-credință, nu s-au sustras de la judecată deși le-a expirat ordonanța de reținere, astfel că există premisele ca o atare judecată a fondului să se facă în bune condițiuni și în stare de libertate.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate cu consecința punerii în libertate, deoarece:

- sesizarea instanței nu s-a făcut potrivit art.149¹Cod procedură penală, în sensul că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală și nu există vreunul din cazurile prevăzute în art.148 Cod procedură penală, la care fac trimitere prevederile art.149¹Cod procedură penală, ceea ce atrage nulitatea absolută a încheierii prin care s-a dispus arestarea;

- cu referire la motivul de mai sus, inculpatul arată că în cauză nu există probe și nici indicii cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică la care face trimitere instanța de fond, în funcție de care a și dispus nelegal luarea măsurii preventive, neexistând de altfel nici probe sau indicii din care să rezulte că ar fi aderat la un grup infracțional organizat;

- luarea măsurii arestării preventive a fost dispusă în baza unor interceptări a convorbirilor telefonice fără autorizație, pentru unele dintre de telefon de pe care s-au purtat, apreciate ca relevante în cauză, neexistând o atare autorizare, astfel că aceste probe sunt nelegale și nu pot avea nici o relevanță în cauză, nici măcar ca indicii.

Inculpatul - solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului cu consecința punerii sale în libertate, deoarece:

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că dispozițiile art.148 lit.f Cod procedură penală vizând condițiile arestării preventive pot fi interpretate ca și condiții alternative, nu și cumulative, adăugând totodată că nici prevederile art.136 Cod procedură penală privind scopul măsurilor preventive, identificat cu buna desfășurare a procesului penal, nu pot fi reținute în cauză, deoarece din datele existente în dosar nu rezultă că inculpatul s-ar sustrage de la urmărirea penală;

- în mod nelegal au fost folosite ca probe telefonice, întrucât autorizarea interceptării acestora s-a făcut cu încălcarea dispozițiilor art.91¹din Codul d e procedură penală care prevăd că o astfel de autorizație se dă înainte de începerea urmăririi penale și de către judecătorul de la instanța căreia i-a revenit competența să judece cauza în primă instanță, în speță autorizațiile fiind date de președintele judecătoriei care nu avea competența legală;

- în mod greșit instanța de fond a apreciat că situația personală a inculpaților, cum ar fi lipsa de antecedente, vârsta, conduita acestora, nu sunt elemente să conducă la luarea unei măsuri procesuale preventive, întrucât acestea se impun a fi luate în considerare conform legii de către instanță atunci când se orientează spre una sau alta dintre măsurile preventive prevăzute de lege;

- nu există pericolul concret pentru ordinea publică care trebuie să fie dovedit și să fie de ordinul evidenței, pericol ce nu trebuie apreciat pornind de la gravitatea abstractă a faptei reflectată în limitele de pedeapsă prevăzute de lege sau având în vedere presiunea mass-mediei, așa cum greșit a considerat tribunalul.

Inculpatul - solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința punerii în libertate, întrucât:

- motivarea instanței este făcută la modul general, judecătorul trebuind să precizeze în concret faptele reținute în sarcina sa, cât și a celorlalți inculpați și nu să dispună arestarea preventivă la presiunea parchetului și a presei fără a avea un suport probatoriu întemeiat;

- plângerile persoanelor vătămate nu sunt făcute împotriva inculpaților, astfel de plângeri urmând a fi apreciate că ar viza și alte persoane din alte orașe, iar cu privire la dovezile existente în cauză, cu referire în special la interceptările convorbirilor telefonice, acestea sunt insuficiente, cu atât mai mult cu cât nu se poate ajunge în urma studierii transcrierii convorbirilor telefonice că numărul interceptat ar fi al său;

- nu sunt îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art.148 alin.1 Cod procedură penală privind luarea măsurii preventive, dispunerea acesteia fiind o măsură de excepție care nu se impunea în cauză, întrucât nu rezultă indicii sau probe că ar fi săvârșit vreo faptă prevăzută de legea penală, regula fiind aceea a desfășurării procesului penal în stare de libertate;

- în sensul criticii mai sus enunțate arată că procesul-verbal în care se descriu amănunțit faptele săvârșite de fiecare inculpat este nul pentru că nu este semnat de persoana care l-a întocmit, la fel cum sunt nule și majoritatea actelor întocmite în cauză, hărțile relaționale existente la dosar nefiind considerate probe, astfel că nu pot fi luate în considerare pentru a face dovada schemei grupului infracțional organizat, a legăturilor cu celelalte persoane prezentate, unele dintre aceste persoane menționate în aceste hărți nefiind reținute sau cercetate.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii cu consecința punerii în libertate, iar în subsidiar înlocuirea cu o altă măsură preventivă, deoarece:

- după efectuarea perchezițiilor în cauză, ridicarea de către parchet a tuturor aparatelor și instrumentelor electronice necesare anchetei, inculpatul nu ar avea cum să zădărnicească aflarea adevărului, astfel că sub acest aspect nu se impune luarea măsurii preventive, adăugând totodată că nu poate fi vorba nici de sustragerea de la judecarea cauzei, având în vedere comportamentul său, cât și al majorității inculpaților care au fost puși în libertate urmarea expirării reținerii, ce au rămas în continuare la dispoziția instanței;

- autorizarea interceptărilor convorbirilor telefonice este ilegală, întrucât a fost dată fără respectarea legii, respectiv înainte de a se începe urmărirea penală;

- motivarea judecătorului de la instanța de fond este o motivare generală cu privire la presupusele infracțiuni reținute în sarcina sa, cât și a celorlalți inculpați, acestea nefiind detaliate pentru fiecare în parte.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii, revocarea măsurii arestării preventive și în subsidiar înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara, întrucât:

- din lecturarea convorbirilor telefonice nu rezultă că a avut legătură decât cu o singură persoană, astfel că în mod greșit s-a dispus arestarea sa pentru că face parte dintr-un grup infracțional organizat, cu atât mai mult cu cât în dosar nu există probe certe care să justifice o atare măsură;

- instanța a pronunțat o hotărâre care nu este motivată, faptele fiind prezentate generic pentru toți inculpații și nu pe fiecare inculpat în parte, pericolul social al faptei nu a fost analizat separat pentru fiecare inculpat în parte în raport și de dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului și nu s-a avut în vedere la luarea măsurii arestării situația personală a sa sau a fiecărui inculpat.

Inculpații și solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea lor în libertate, deoarece:

- în cauză nu există probe, decât o singură interceptare din care rezultă că inculpatul vorbește cu fratele său, nerelevantă în privința săvârșirii de infracțiunii, cu atât mai mult cu cât pentru postul telefonic interceptat nu există vreo autorizație de interceptare, nu s-a făcut dovada identității inculpatului cu referire la poreclele desprinse din aceste convorbiri telefonice și nici a vocii acestuia, printr-o eventuală expertiză, de asemenea nu există nici probe din care să rezulte existența unui grup infracțional organizat;

- în cauză se impunea a fi analizată numai existența condițiilor prevăzute la art.148 lit.f Cod procedură penală și nu fondul cauzei, apreciind în consecință că trebuia să se facă dovada de către parchet că inculpații prezintă pericol concret pentru ordinea publică, motivarea instanței sub acest aspect fiind lacunară;

- au mai fost cercetați în stare de libertate într-o altă cauză anterioară, având interdicție de a părăsi țara, interdicție care a expirat, dar n-au încercat să părăsească țara, ceea ce dovedește un comportament de bună-credință în sensul că nu s-ar sustrage de la judecata cauzei dacă aceasta s-ar face în stare de libertate.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii tribunalului, cu consecința punerii în libertate, întrucât:

- măsura arestării sale a fost luată neîntemeiat și prea repede, fără a se observa că nu există nici un indiciu că ar face parte dintr-un grup organizat sau că ar fi săvârșit infracțiunile reținute în sarcina sa, telefonice ce ar susține acuzarea fiind scoase din context, nedemonstrându-se nici faptul că de telefon ascultate sunt ale sale;

- motivarea tribunalului că judecarea în libertate ar afecta opinia publică este insuficientă, întrucât pericolul pentru ordinea publică trebuie să existe, să fie dovedit prin probe și nu să se prezume, așa cum s-a procedat în cauză, la fel motivarea tribunalului este lacunară sub aspectul faptului că nu este precizată contribuția individuală a sa la săvârșirea infracțiunilor pentru care este arestat.

Inculpatul solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea sa în libertate, deoarece:

- nu există probe sau indicii pentru luarea măsurii arestării preventive împotriva sa, măsură ce a fost dispusă pe baza unor presupuneri și nu a unor fapte reale, nefăcându-se dovada că a ajutat la repatrierea unor sume de bani prin deschiderea unei societăți, a unor conturi pentru a ajuta grupul, a faptului că prin aceste conturi au trecut banii obținuți de el sau de ceilalți inculpați în urma săvârșirii infracțiunilor reținute în sarcina lor;

- mai mult, telefonice la care se face referire în susținerea acuzării nu sunt relevante, o singură discuție între două persoane din care rezulta că una din acestea îi datorează bani, această persoană fiind un alt inculpat cu care locuiește, neconstituind un suport probator temeinic cu privire la obținerea unor astfel de sume de bani din activitățile infracționale, cu atât mai mult cu cât se gospodăreau împreună într-un apartament închiriat în B, astfel de sume de bani fiind de altfel împrumuturi reciproce pentru existența zilnică și pentru diverse nevoi personale.

Inculpatul minor solicită admiterea recursului, casarea încheierii și punerea sa în libertate, deoarece:

- instanța de fond a dispus arestarea numai urmare a presiunii mass-media, arestare nejustificată și pentru faptul că fiind minor, dacă ar fi pus în libertate nu poate fi un adevărat pericol pentru ordinea publică, așa cum rezultă în mod greșit din considerentele exprimate de tribunal, cu atât mai mult cu cât suma reținută ca prejudiciu urmează a fi diminuată odată cu trimiterea în judecată, așa cum, s-a mai procedat și în alte cauze similare;

- a avut o bună conduită și a cooperat cu organele de cercetare penală, prezentându-se singur la parchet atunci când a fost încunoștiințat, recunoscând o parte din faptele reținute în sarcina sa, astfel că se impune punerea sa în libertate, beneficiind în consecință de prezumția de nevinovăție.

Inculpatul -, în lipsă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii nu numai pentru lipsa sa de procedură la care s-a făcut referire la începutul prezentării criticilor formulate ca și o critică comună, care ar atrage casarea hotărârii cu trimiterea cauzei spre rejudecare cu consecința punerii sale în libertate, dar și pentru nelegalitatea și netemeinicia măsurii preventive a arestării luată în privința sa, care ar conduce la casarea hotărârii, judecarea cauzei de către instanța de recurs și revocarea măsurii arestării, deoarece:

- nu sunt probe din care să rezulte că a săvârșit faptele penale reținute în sarcina sa;

- sesizarea instanței s-a făcut nelegal, judecătorul și apărarea având la dispoziție un dosar de urmărire incomplet ce conținea numai o parte din telefonice și nu întreg probatoriul administrat.

Inculpatul G, în lipsă, prin avocat, solicită admiterea recursului, casarea hotărârii atacate cu consecința revocării măsurii arestării dispuse, întrucât:

- în mod nelegal s-a luat măsura arestării în lipsă, Convenția Europeană a Drepturilor Omului garantând acuzatului dreptul de a fi audiat, inculpatul fiind plecat din țară de circa 5 ani;

- nu s-a dovedit în nici un mod contribuția sa la săvârșirea vreunei fapte care să determine luarea măsurii arestării în lipsă.

Examinând încheierile atacate prin prisma motivelor invocate, potrivit prevederilor art.385⁶alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că acestea sunt neîntemeiate pentru considerentele ce vor urma:

Astfel, în legătură cu criticile comune formulate de toți inculpații, vizând casarea cu trimitere spre rejudecare, avându-se în vedere lipsa de procedură cu inculpatul - și faptul că atât judecătorul cât și apărarea nu au avut la dispoziție volumul XIII de la urmărire penală - au fost numai 12 volume puse la dispoziția instanței de fond - pentru a aprecia în mod corect asupra legalității și temeiniciei propunerii de arestare preventivă, respectiv pentru a-și efectua eficient apărarea în cunoștință de întreg materialul probator al cauzei, curtea reține că acestea nu pot fi primite.

În acest sens, curtea arată că măsura arestării inculpatului - a fost luată în lipsă, având în vedere sustragerea sa de la urmărire penală, în cauză dispunându-se și mandat de aducere pentru a fi ascultat, mandat ce nu a putut fi executat întrucât învinuitul nu a fost găsit la domiciliu.

Cum s-a uzitat de toate formele legale pentru încunoștiințare și prezentarea învinuitului la audiere, curtea apreciază că arestarea în lipsă a inculpatului s-a făcut în condițiile legii.

De menționat că în nici un caz o eventuală lipsă de procedură cu inculpatul - ar afecta legalitatea încheierii prin care s-a dispus arestarea celorlalți 21 de inculpați, întrucât invocarea cazului de indivizibilitate constând în participarea la săvârșirea aceleiași infracțiuni de toți inculpații vizează judecarea cauzei pe fond și nicidecum luarea unei măsuri preventive care se face raportat la faptele reținute în sarcina fiecărui inculpat și contribuția avută de fiecare în ansamblul activității infracționale.

Nici cealaltă critică comună vizând nulitatea încheierilor prin care s-a dispus măsura arestării preventive pe considerentul că judecătorul nu a avut la dispoziție toate volumele din dosarul cauzei pentru a se pronunța asupra luării măsurii arestării preventive sau pentru efectuarea apărării, nu poate fi primită pe considerentul că în volumul XIII de la urmărire penală, lipsă, erau numai încheierile instanței prin care s-a dispus interceptarea și înregistrarea convorbirilor telefonice și nicidecum conținutul unor asemenea convorbiri ce se regăseau în celelalte volume puse la dispoziția instanței și apărătorilor și care au constituit suportul probelor sau indiciilor în baza cărora s-a dispus luarea măsurii arestării preventive.

De altfel, legalitatea acestor autorizări a fost verificată ulterior în această fază a recursului, când s-a înaintat acest volum, suplinind astfel lipsa acestuia de la instanța de fond, inculpații formulând în consecință, la instanța de recurs, în cunoștință de întreg materialul probator administrat la urmărire penală,

criticile pe care le-au considerat ca necesare sub aspectul legalității autorizațiilor de interceptare și înregistrare a convorbirilor telefonice emise în cauză.

Mai mult, în opinia curții, chiar dacă aceste critici formulate de către toți inculpații cu privire la lipsa de procedură a inculpatului - sau a lipsei volumului de la urmărire penală ar fi însușite, acestea nu pot antrena casarea cu trimiterea cauzei spre rejudecare conform actualelor prevederi ale Codului d e procedură penală.

Aceasta, deoarece în cauzele susceptibile numai de recurs, nu și de apel, cum este cauza pendinte judecății, este posibilă în cazul constatării de aspecte de nelegalitate sau netemeinicie de către instanța de control judiciar numai casarea cu reținere a cauzei spre rejudecare și nu cu trimiterea cauzei spre rejudecare, așa cum rezultă expres în acest sens din dispozițiile art.385¹⁵pct.2 lit.d teza a II-a Cod procedură penală, ce se referă numai la rejudecarea de către instanța de recurs și care trimite expres la prevederile art.385⁶alin.3 Cod procedură penală ce vizează toate cauzele nesusceptibile de apel, deci implicit cele ce pot fi atacate numai cu recurs, cum este și cauza de față.

Or, curtea analizând ea însăși cauza prin prisma rejudecării constată că procedura cu inculpatul - este completă, ea fiind efectuată de către instanța de recurs care a și amânat cauza în acest sens - a se vedea încheierea din 18 iulie 2008 - de asemenea se constată că și volumul XIII de la urmărire penală lipsă la instanța de fond s-a aflat la dispoziția instanței de recurs.

Ca urmare, curtea verificând în recurs cauza și sub aceste aspecte criticate de către inculpați, reține de altfel că exigențele dublului grad de jurisdicție nu vizează fondul cauzei, așa cum rezultă din art.2 al Protocolului nr.7 privind Convenția Europeană a Drepturilor Omului, astfel că este suficient accesul la un singur grad de jurisdicție, fie el la instanța de control judiciar, în cazul luării măsurilor preventive, așa cum de altfel a statuat și legea procesuală penală română prin ultimele modificări, când a înlăturat soluția casării cu trimitere spre rejudecare, așa cum s-a menționat mai sus.

Ca atare, curtea urmează a pronunța o soluție legală și temeinică în funcție de toate actele și lucrările întocmite în dosarul de urmărire penală, în raport de toate criticile adresate de fiecare dintre inculpați, așa cum au fost prezentate mai sus.

Aceste critici însă, detaliate individual sau pe grupuri de inculpați, se impun a fi sistematizate, grupate, cu atât mai mult cu cât multe dintre ele sau majoritatea se referă la același aspect de nelegalitate sau netemeinicie semnalat, astfel încât să se poată regăsi analiza oricărei critici formulată de inculpați.

În acest sens, curtea va analiza, în esență, următoarele aspecte de nelegalitate și de netemeinicie semnalate:

1:Nelegalitatea măsurii arestării preventive dispuse, întrucât în cauză nu sunt incidente condițiile prevăzute de art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, deoarece nu există probe prin care să se demonstreze existența reală a pericolului concret pentru ordinea publică, care să determine o tulburare efectivă a acesteia, pericol raportat în mod greșit la pericolul social al faptei, la reacția negativă a colectivității dacă inculpații ar fi puși în libertate, luarea măsurii arestării fiind mai ales urmarea unei presiuni mediatice deosebite exercitate de mass-media.

O atare critică nu poate fi însușită, întrucât prima instanță a respectat condițiile prevăzute de lege privind luarea măsurii arestării preventive cu privire la existența pericolului concret pentru ordinea publică, la care face referire critica menționată.

În acest sens, curtea reține că textul de lege în materie procesuală penală nu lămurește expres noțiunea de "ordine publică", dar o atare noțiune este lămurită prin " explicativ al limbii române" - Editura Academiei a II-a B 1998 - la care e necesar a se face trimitere, dicționar conform căruia prin "ordine publică" se înțelege ordinea politică, economică și socială dintr-un stat care se asigură printr-un ansamblu de norme și măsuri deosebite constând, printre altele și în menținerea liniștii cetățenilor și respectarea drepturilor acestora.

Ori este evident, așa cum consemnează tribunalul, că neluarea măsurii arestării preventive împotriva persoanelor asupra cărora planează acuzații vizând comiterea unor infracțiuni deosebit de grave ar alimenta starea de neliniște, de nesiguranță, de temere colectivă a cetățenilor din comunitatea locală din care fac parte inculpații și nu numai, în sensul că oricând, dacă sunt lăsați în libertate, prin mijloace similare, ingenioase, pot fi și ei eventuale victime ale unor astfel de infracțiuni sau infracțiuni similare de o deosebită recrudescență și rezonanță, care sunt un fapt notoriu în județul V, identificat chiar cu un fenomen, fiind afectată astfel ordinea publică instituită de lege.

Astfel, raportat și la acest fenomen, luând în considerare și gradul de pericol social al faptelor reținute în sarcina inculpaților - ce nu poate fi privit detașat de pericolul concret pentru ordinea publică, ci numai în strânsă legătură cu acesta - gravitatea acestora, mai ales prin inițierea, aderarea și sprijinirea grupului de criminalitate organizată, precum și climatul de neliniște și sentimentul de insecuritate de care s-a vorbit, dacă împotriva inculpaților nu s-ar lua măsura arestării preventive, la care se poate adăuga și reacția negativă a comunității că organele abilitate de lege nu acționează suficient de ferm pentru apărarea liniștii publice și a drepturilor cetățenilor de a fi protejați de aceste activități infracționale, dacă ar puși în libertate, toate aceste situații sau împrejurări pot determina apariția unei tulburări concrete, în mod real, a ordinei publice apărată de lege, așa cum pretinde textul art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală.

În acest sens poate fi relevantă și practica CEDO (cauza Letellier c Franța, hotărârea din 24 1994) care menționează că prin gravitatea deosebită și prin reacția particulară a opiniei publice - așa cum rezultă și în speța dedusă judecății - anumite infracțiuni pot suscita o tulburare a societății de natură să justifice o detenție preventivă pe un anumit termen, cu condiția însă a dovedirii că punerea în libertate ar tulbura în mod real ordinea publică, cum de altfel s-a și demonstrat mai înainte.

Este adevărat că textul art.148 alin.1 lit.f din legea procesuală penală română prevede și necesitatea existenței de probe cu privire la acest pericol concret pentru ordinea publică, dar în cauza dedusă judecății acesta rezultă implicit din actele și lucrările dosarului, desigur indirect raportat și la persoana inculpaților, la comportamentul lor periculos pentru societate, când acționează în grup, la pedepsele aspre prevăzute de lege pentru infracțiunile reținute în sarcina acestora.

De altfel, potrivit art.5 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului, o atare condiție așa cum este formulată de legea procesuală română nu se regăsește, fiind suficientă luarea măsurii lipsirii de libertate, printre altele și atunci când există numai motive verosimile de a bănui că s-a săvârșit o infracțiune, motive ce se regăsesc în acest dosar.

Desigur, pe lângă aceste condiții prevăzute la art.148 lit.f Cod procedură penală ca temeiuri legale pentru luarea măsurii arestării preventive, este instituită și condiția prevăzută la art.148¹Cod procedură penală și anume, dacă în cauză judecătorul consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpaților.

O atare condiție este subsumată însă scopului procesului penal prevăzut în art.1 Cod procedură penală ce vizează, printre altele, constatarea la timp și în mod complet a faptelor, dar și apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor, ceea ce nu se poate realiza, în aprecierea curții, la acest moment al desfășurării procesului penal, decât prin privarea de libertate a inculpaților, care a fost dispusă în condițiile și în temeiul legii.

2:În cauză nu sunt probe și nici măcar indicii cu referire la unii dintre inculpați care să conducă la presupunerea că aceștia ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina lor, singurele probe din dosarul cauzei și anume telefonice, fiind în mare parte din ele ilegale, întrucât autorizarea interceptării sau înregistrării acestora s-a făcut înainte de începerea urmăririi penale, pentru unele dintre posturile telefonice neexistând nici autorizație, fiind încălcate prevederile art.91¹Cod procedură penală.

Mai mult, eventuale probe rezultate din aceste convorbiri nu pot fi concludente pentru că interpretarea este scoasă din context, deoarece nu se fac referiri la un termen expres de specialitate în frauda informatică, faptul că în convorbiri se menționează sume de bani, acestea sunt mai degrabă împrumuturi și nu provin din activități infracționale, nu există dovada unei corespondențe dintre porecla atribuită sau identitatea inculpatului sau a faptului că anumite conturi au fost folosite pentru traficarea unor sume de bani, nu se dovedește legătura cu alte persoane pentru a fi identificat un grup infracțional organizat, așa cum pretinde acuzarea.

Nici această critică nu este justificată.

În cauză sunt probe și indicii care să conducă la presupunerea că inculpații au săvârșit faptele reținute în sarcina lor, fiind îndeplinite astfel și condițiile prevăzute de art.143 Cod procedură penală la care fac trimitere atât prevederile art.148 alin.1 Cod procedură penală, cât și prevederile art.149¹Cod procedură penală, referitoare la luarea măsurii arestării preventive.

Edificatoare sunt în acest sens și comunicările telefonice dintre inculpați, a căror interceptare și înregistrare a fost făcută în condițiile legii, mai exact în condițiile art.91¹Cod procedură penală.

Curtea înlătură astfel apărarea inculpaților că nu au fost respectate condițiile legii în sensul că probele constatate prin aceste mijloace de probă nu pot fi valorificate, deoarece autorizarea și interceptarea convorbirilor telefonice a fost făcută înainte de începerea urmăririi penale, ceea ce legea interzice, trebuind în opinia apărării ca în prealabil urmărirea penală să fie începută "in rem" și după aceea urma a se dispune autorizarea interceptării sau înregistrării acestor convorbiri telefonice.

În acest sens, curtea apreciază că dispozițiile art.91¹Cod procedură penală vizând autorizarea interceptărilor și înregistrărilor convorbirilor și comunicărilor telefonice sunt aplicabile și în faza actelor premergătoare, înainte de începerea urmăririi penale și nu numai după începerea urmăririi penale, așa cum susține apărarea.

Astfel, din conținutul textului art.91¹Cod procedură penală, rezultă că aceste interceptări sau înregistrări de convorbiri sau comunicări prin telefon se fac și atunci când sunt date privind nu numai săvârșirea infracțiunii, dar și pregătirea acesteia, cu condiția ca astfel de interceptări sau înregistrări să fie necesare și pentru identificarea sau localizarea participanților.

Ori, culegerea unor asemenea date privind pregătirea infracțiunii, a identificării și localizării participanților, este specifică numai actelor premergătoare efectuate în vederea începerii urmării penale, conform art.224 Cod procedură penală, ceea ce îndreptățește curtea să susțină că aplicarea art.91¹Cod procedură penală se poate face și în faza actelor premergătoare.

Mai mult, prin Legea nr.281/2003 de modificare și completare a Codului d e procedură penală s-a dispus și modificarea art.100 Cod procedură penală privind percheziția, instituindu-se expres în alin.6 al acestui articol mențiunea că o atare percheziție nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale, ceea ce nu s-a dispus și în privința art.91¹Cod procedură penală privind interceptările și înregistrările audio și video, deși și acest articol a suferit multiple modificări, astfel că se poate ajunge implicit la concluzia că o atare autorizare pentru interceptare sau înregistrare poate fi făcută și înainte de începerea urmăririi penale pentru că legea nu prevede expres, ca și la percheziție, că se poate face numai după începerea urmăririi penale, deci și în faza actelor premergătoare, așa cum au procedat organele de urmărire penală în prezenta cauză.

Ca urmare, curtea observând că aceste autorizări sunt date în mod just și verificându-le apoi în volumul XIII de la urmărire penală, lipsă la instanța de fond, dar aflat la dispoziția instanței în recurs, constată că ele sunt legale, fiind date în condițiile prevăzute de Codul d e procedură penală.

În plus, curtea înlătură criticile aduse de către unii dintre inculpați - a se vedea detalierea criticilor formulate de fiecare inculpat, așa cum a fost expusă mai înainte - constând în aceea că pentru unele dintre menționate care au fost ascultate n-ar exista autorizație.

În acest sens, curtea constată că au fost într-adevăr și situații când pe numele unora dintre inculpați nu a existat autorizație în privința anumitor posturi telefonice, dar ei au fost ascultați ca urmare a apelării telefonului lor de către alți inculpați, pe numele cărora exista o autorizație de interceptare, astfel că nu se poate spune că ascultarea acestora a fost făcută în condiții ilegale.

Așadar, o atare interceptare și înregistrare a fost făcută în condițiile legii procesuale penale române, dar și potrivit jurisprudenței CEDO, ea fiind necesară pentru depistarea activității infracționale a inculpaților.

De altfel, în cauza - - împotriva României, Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat că utilizarea înregistrărilor ca probă în procesul de convingere intimă a judecătorului național nu privează persoana care a fost supusă înregistrării de un proces echitabil, așa cum cer exigențele art.6 din Convenția Europeană a Drepturilor Omului.

Analizând în continuare conținutul acestor convorbiri, mai exact transcrierea lor, convorbiri care au fost interceptate și înregistrate potrivit legii, așa cum s-a motivat mai sus, curtea constată că poate desprinde din ansamblul discuțiilor purtate de fiecare inculpat cu alte persoane, între inculpați sau în alte situații, suficient elemente de fapt ce pot constitui probe cu privire la presupusa activitate infracțională a inculpaților, mai ales vizând constituirea unui grup criminal organizat.

În acest sens pot fi luate în considerare cu titlu exemplificativ următoarele convorbiri între: inculpatul și o altă persoană - 89 volumul XI dosar urmărire penală; A și - 29 volum XII dosar urmărire penală; A și - () - 28 volumul XII dosar urmărire penală; și () - 204 volumul VII dosar urmărire penală, 1, 5, 8, volumul VIII dosar urmărire penală; și () - 17 volumul VII dosar urmărire penală; și - 8 volumul VIII dosar urmărire penală; () și () - 54 volumul IX dosar urmărire penală; () și () - 60-62 volumul IX dosar urmărire penală; zis și zis - 177 volumul IX dosar urmărire penală; și - 182 volumul IX; și - 184 volumul IX; și - 185 volumul IX dosar urmărire penală; și - 206, 216, 218, 219 volumul XII dosar urmărire penală.

Analizând astfel de convorbiri, alături de toate celelalte convorbiri transcrise în dosarul cauzei, curtea constată că nu poate reține apărarea inculpaților că nu poate fi vorba de grup infracțional organizat, că afirmațiile unora dintre inculpați au fost scoase din context sau că nu s-ar face referiri la termenii utilizați în limbaj informatic sau că ar fi împrumuturi de bani, prin ele însele demonstrând cu prisosință legătura dintre participanții inculpați, preocuparea pentru presupusa activitate infracțională, așa cum a fost reținută în sarcina inculpaților de către parchet.

Mai mult, alături de aceste probe constatate prin mijloacele de probă menționate, cum sunt interceptările și înregistrările de convorbiri telefonice, se pot adăuga și procesele verbale încheiate de organele de cercetate prin care s-a constatat efectuarea de acte premergătoare - a se vedea filele 23-27 volumul I dosar urmărire penală sau filele 18-20 volumul III dosar urmărire penală - care constituie mijloc de probă potrivit art.224 alin.1 Cod procedură penală, precum și unele declarații ale inculpaților - majoritatea dintre ei refuzând să dea declarații atât la urmărirea penală cât și la judecată, prevalându-se de dispozițiile art.70 alin.2 teza finală din Codul d e procedură penală - din care rezultă legătura dintre participanți și chiar presupusa activitate infracțională - sub acest ultim aspect a se vedea declarația minorului (fila 103, 104 volumul II dosar urmărire penală).

De altfel, în cauză nu există numai astfel de probe, dar și indicii temeinice cu privire la activitatea infracțională de care sunt acuzați inculpații.

De menționat că în această privință, textul de lege al art.143 Cod procedură penală la care face trimitere prevederile art.148 și 149¹Cod procedură

penală, în baza cărora se dispune luarea măsurii arestării preventive, vizează condiția alternativă și nu cumulativă a existenței probei sau indiciilor în cauză, fiind suficientă chiar pentru luarea măsurii arestării preventive, astfel de indicii temeinice cu referire la activitatea infracțională a inculpaților.

Astfel de indicii temeinice, definite actualmente în Codul d e procedură penală conform art. 68¹Cod procedură penală, subzistă atunci când din datele existente în cauză rezultă presupunerea rezonabilă că persoana față de care se efectuează acte premergătoare sau acte de urmărire penală a săvârșit fapta.

Ori aceste date vizând o atare presupunere rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit faptele reținute în sarcina lor de către parchet, rezultă din ansamblul actelor și lucrărilor efectuate în cursul urmăririi penale, altele decât mijloacele de probă enunțate mai înainte, cum ar fi de pildă hărțile relaționale întocmite în cauză din care rezultă structura și ierarhia grupului, legătura dintre inculpați, dintre inculpați și alte persoane - a se vedea filele 23-29 volumul VIII dosar urmărire penală.

Ca urmare, față de cele arătate, criticile cu privire la aspectele semnalate nu pot fi reținute.

3:Motivarea hotărârii instanței de fond este sumară, generală, fără a fi particularizată cu privire la fiecare inculpat, la contribuția fiecăruia la desfășurarea activității infracționale ce trebuia a fi stabilită atunci când se ia o atare măsură gravă cum este cea a privării de libertate, motivare ce nu respectă cerințele Convenției Europene a Drepturilor Omului ce impune cunoașterea în mod concret și amănunțit a cauzei arestării fiecărui inculpat.

O atare critică nici ea nu poate fi reținută.

Conform prevederilor art.149¹alin.9 Cod procedură penală, judecătorul admite sau respinge propunerea de arestare preventivă prin încheiere motivată.

După cum se poate constata, o atare încheiere în cauza de față cuprinde motivația pentru care judecătorul a luat măsura arestării preventive, identificând activitatea infracțională pentru fiecare inculpat, cât și pentru fiecare grup infracțional, ca stare de fapt pe care a încadrat-o în drept, făcând aplicarea apoi a textelor de lege art.149¹alin.9 Cod procedură penală și art.148 lit.f Cod procedură penală privind luarea măsurii arestării preventive - a se vedea în acest sens considerentele exprimate, filele 13-17 din încheierea nr.32 din 16 iulie 2008 și filele 4-6 din încheierea nr.33 din 17 iulie 2008.

Apoi, în mandatele de arestare emise pentru cei 22 de inculpați este precizată în mod concret cu referire la fiecare inculpat care este cauza arestării, descriind activitatea infracțională reținută în sarcina fiecăruia, așa cum este prezentată în ansamblu și în motivarea hotărârii, unele din mandate făcând referire la inițierea și constituirea de grup infracțional organizat - inculpatul A și inculpatul - altele la aderarea la grup - inculpații, și alții - de asemenea, în unele mandate fiind prezentată o anume modalitate de desfășurare a activității infracționale, în altele alternate și alte modalități de desfășurare a acestei activități infracționale.

Este adevărat că există și referiri globale în motivarea hotărârii sau este menționată aceeași activitate infracțională pentru mai mulți inculpați, explicabile însă prin apartenența fiecărui inculpat în genere la același grup preocupat de aceeași activitate infracțională.

Aceasta nu înseamnă totuși că hotărârea nu este motivată, chiar o globală motivare ce transmite suportul esențial și convingerea judecătorului ce a stat la baza luării măsurii arestării preventive, prin chiar trimiterea expresă la textele legale în baza cărora se dispune o atare măsură, reprezintă o motivare în sensul legii penale, mai exact al art.149¹alin.9 Cod procedură penală, astfel că sub acest aspect cerințele legii sunt îndeplinite, cu atât mai mult cu cât instanța de recurs a suplinit ea însăși o atare motivare.

4:În considerentele hotărârii în mod greșit instanța de fond statuează că temeiurile arestării, identificate în prevederile art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, fac referire la o condiție alternativă a arestării și nu cumulativă, aceasta rezultând expres din textul de lege, având în vedere pe de o parte condiția limitei de pedeapsă pentru infracțiunea pentru care se dispune arestarea, iar pe de altă parte cealaltă condiție a existenței probelor din care să rezulte pericolul concret pentru ordinea publică - condiție ce nu este îndeplinită în cauză, analizată de altfel mai înainte - textul menționat al art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală prevăzând expres formula "și", instituind astfel cumularea acestor condiții și nicidecum faptul că acestea ar fi alternative.

Nici această critică nu poate fi primită.

Este adevărat că judecătorul instanței de fond invocă neîndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de art.148 Cod procedură penală, dar din cuprinsul motivării, chiar dacă ea nu este suficient de explicită, mai ales prin folosirea termenului "alternativ", rezultă în mod expres că a avut în vedere un singur temei al arestării, reținut la fiecare inculpat, cel prevăzut la art.148 alin.1 lit.f Cod procedură penală, pe care analizându-l în contextul activității infracționale reținută în sarcina fiecărui inculpat, a concluzionat că el subzistă întrucât lăsarea în libertate a inculpaților prezintă un pericol concret pentru ordinea publică și pentru desfășurarea procesului penal și în funcție de acest temei a dispus arestarea tuturor inculpaților - a se vedea încheierea nr.32 din 16 iulie 2008 -.

Mai mult, în cuprinsul celeilalte încheieri nr.33 din 17 iulie 2008, în privința inculpatului judecătorul motivează hotărârea arătând că sunt îndeplinite cumulativ cele trei condiții prevăzute de lege pentru luarea măsurii arestării preventive și anume, limita de pedeapsă cu referire la infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, existența de probe privind pericolul concret pentru ordinea publică, precum și a probelor și indicilor temeinici cu privire la săvârșirea faptei prevăzute de legea penală, așa cum de altfel legea le pretinde.

5:În mod greșit s-a apreciat că scopul procesului penal prevăzut de art.136 Cod procedură penală poate fi realizat prin luarea măsurii arestării din moment ce inculpații au avut o atitudine cooperantă în procesul penal, rămânând la dispoziția organelor judiciare, chiar dacă le-a expirat reținerea și au fost puși în libertate, nesustrăgându-se astfel de la soluționarea cauzei, mai mult, nici aflarea adevărului în cauză nu poate fi zădărnicită prin influențarea părților civile, întrucât toate sunt cetățeni ni cu care inculpații nu pot lua legătura, fiind de altfel ridicate cu ocazia percheziției toate aparatele sau instrumentele electronice în care pot exista date cu referire la activitatea fiecărui inculpat, date care nu mai pot fi modificate.

De asemenea, nici această critică nu poate fi primită.

Astfel, potrivit art.149¹Cod procedură penală judecătorul ia măsura privării de libertate atunci când consideră că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpatului.

O atare măsură se subsumează, în opinia curții, în primul rând mai direct scopului tuturor măsurilor preventive ce se pot lua în timpul desfășurării procesului penal, prevăzut de art.136 alin.1 Cod procedură penală care, printre altele, vizează buna desfășurare a procesului penal și apoi indirect chiar scopului procesului penal prevăzut de art.1 Cod procedură penală în care se arată în alineatul 2 că procesul penal trebuie să contribuie la apărarea ordinii de drept a persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, la prevenirea infracțiunilor.

Ori din această ultimă perspectivă de ansamblu, mai generală a scopului procesului penal vizând apărarea persoanei, a drepturilor și libertăților acesteia, prevenirea infracțiunilor, Curtea consideră raportat la acest scop, la fel ca și tribunalul, că în interesul urmăririi penale este necesară arestarea inculpaților, astfel că și sub acest aspect criticile vizând încălcarea prevederilor art.136 Cod procedură penală nu sunt întemeiate.

Mai mult, celelalte aspecte invocate în sensul că inculpații nu s-au sustras de la soluționarea cauzei deși au fost puși în libertate în urma expirării reținerii, că nu se poate influența aflarea adevărului, întrucât părțile civile sunt în altă țară, iar toate datele se găsesc la dispoziția organului de cercetate penală întrucât au fost ridicate toate aparatele sau echipamentele informative cu ocazia perchezițiilor, toate acestea având în vedere cele motivate mai sus, raportate în final la scopul procesului penal, nu pot fi relevante, judecătorul făcând o justă aplicare a legii.

6:Desfășurarea procesului penal în cadrul căruia s-a luat măsura arestării preventive a fost făcută cu încălcarea legii procesuale române pentru că nu există plângeri penale formulate de persoanele străine păgubite împotriva inculpaților, ele vizând și alte persoane, plângeri care au fost luate de către ofițerii în condițiile legii străine, prin încălcarea legii procesuale penale române.

Nici o atare critică nu poate fi reținută.

Procesul penal declanșat în cauză s-a făcut cu respectarea condițiilor procesuale din legea română, organele abilitate efectuând conform normelor procesuale penale române acte premergătoare, dispunând în condițiile legii începerea urmăririi penale, reținerea, punerea în mișcare a acțiunii penale, emiterea mandatelor de arestare.

Nu are nici o semnificație faptul că plângerile cetățenilor străini păgubiți nu vizează direct persoana inculpaților din moment ce procesul penal se instrumentează și din oficiu, procurorul conducând și coordonând nemijlocit activitatea organelor de cercetare penală specializate în vederea atribuțiilor sale esențiale de exercitare a supravegherii respectării legii, astfel încât orice infracțiune să fie descoperită și orice infractor să fie tras la răspundere penală (art.216 Cod procedură penală), indiferent dacă persoana vătămată se află pe teritoriul statului român sau pe teritoriul altor state, plângerile luate de ofițerii fiind valorificate numai în condițiile legii procesuale române și care urmare a convențiilor internaționale încheiate ce completează dispozițiile procesuale penale din legea română.

7:În mod greșit tribunalul a reținut că nu pot fi luate în considerare în vederea luării măsurii preventive anumite circumstanțe personale, cum ar fi lipsa de antecedente, vârsta și altele, pe considerentul și că acestea pot fi avute în vedere numai pe fondul cauzei, deoarece sunt încălcate prevederile art.136 alin.8 Cod procedură penală care impun ca alegerea măsurii preventive să se facă ținându-se seama printre altele și de sănătatea, vârsta, antecedentele și alte situații privind persoana față de care se ia măsura.

Cu privire la acest aspect, o atare critică este pertinentă în cauză, în sensul că în mod greșit tribunalul a motivat că nu se pot lua în considerare în vederea luării măsurilor preventive situația personală a inculpaților, lipsa antecedentelor penale, vârsta, conduita bună anterioară, deoarece art.136 alin.8 Cod procedură penală permite o atare apreciere.

Curtea însă consideră că sunt și alte criterii înscrise în art.136 alin.8 Cod procedură penală menționat și anume scopul măsurii preventive, dar și gradul de pericol social al infracțiunii, astfel că aceste criterii sunt în opinia curții prioritare - a se vedea motivările de la criticile anterioare - în alegerea măsurii, din acest punct de vedere orientarea instanței de fond spre măsura extremă a privării de libertate prin dispunerea măsurii preventive a arestării fiind pe deplin justificată.

8:Măsura arestării preventive nu se impunea în cauză și pe considerentul că raportat la numărul mare de inculpați din această cauză, prejudiciul de 800.000.000 de dolari reținut în cauză nu este mare, mai mult nu se impunea luarea acestei măsuri și pentru faptul că va fi încălcat termenul rezonabil privind durata măsurii arestării preventive, având în vedere întinderea în timp soluționării cauzei, dată fiind procedura ce cu greu se va îndeplini cu persoanele civile aflate în străinătate.

În fine, nici această ultimă critică nu poate fi însușită, întrucât valoarea prejudiciului este un aspect subsidiar, dar nu determinant în luarea unei măsuri preventive, fie ea a arestării.

Mai mult, nu poate fi luată în considerare situația invocată de apărare că prejudiciul de 800.000.000 de dolari nu este mare pentru că și numărul de participanți la această presupusă activitate infracțională este mare, deoarece chiar valoarea unui asemenea prejudiciu ce nu este deloc modic, coroborată și cu participarea numeroasă a 22 de inculpați la această activitate infracțională din care fiecare inculpat a obținut beneficii ilicite - bani valorificați apoi în bunuri - pot fi elemente suficiente de apreciere a oportunității luării măsurii extreme a arestării preventive a inculpaților pentru astfel de fapte, așa cum corect a considerat instanța de fond.

Cât privește critica vizând termenul rezonabil consfințit și de legea procesuală română cât și de Convenția Europeană a Drepturilor Omului, curtea apreciază că invocarea termenului rezonabil la acest moment nu poate fi oportună - durata de maxim 30 de zile pentru care s-a dispus măsura arestării preventive nu poate fi incidentă unui asemenea termen, având în vedere complexitatea cauzei și numărul participanților - cu atât mai mult cu cât un atare termen nu poate fi invocat într-o manieră incertă, într-o perspectivă viitoare, așa cum solicită apărarea, în sensul că această cauză va trena mult pe rolul organelor judiciare datorită procedurilor anevoioase ce se vor face în vederea citării părților vătămate constituite părți civile care au domiciliul în străinătate.

Pentru toate aceste aspecte, așa cum au fost ele arătate, curtea apreciază că în cauză corect a fost luată măsura arestării preventive pentru fiecare dintre inculpați, înlăturând totodată și apărarea subsidiară în sensul înlocuirii măsurii arestării preventive luată cu o altă măsură preventivă cum este aceea a obligării de a nu părăsi localitatea sau țara.

Așa fiind, față de cele ce preced cu privire la criticile invocate și având în vedere că nu mai există nici un alt motiv care invocat din oficiu potrivit art.385⁶alin.3 Cod procedură penală ar atrage reformarea încheierilor atacate, curtea în baza art.385¹⁵pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpați împotriva încheierii nr.32 din 16 iulie 2008 și a încheierii nr.33 din 17 iulie 2008, pronunțate de Tribunalul Vâlcea - Secția penală în dosarele nr-, respectiv nr-, conexate în cauza de față.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, curtea va obliga pe fiecare dintre inculpați la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpații A(fiul lui și al lui, născut la 18 Mai 1982)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 03 Iunie 1984)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 10 Ianuarie 1985)- ARESTUL IPJ V, (fiul lui și al lui, născut la 12 Mai 1988- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 28 1988)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 20 August 1988)- ARESTUL IPJ V, IU(fiul lui și al lui, născut la 13 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 25 1982)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 28 Iulie 1983)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 16 Martie 1981)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 11 Aprilie 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 02 Mai 1976)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui G și al lui, născut la 21 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 13 1979)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 26 August 1978)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 02 Octombrie 1982)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 03 Octombrie 1979)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 29 Ianuarie 1980)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 08 1990)- ARESTUL IPJ V,(fiul lui și al lui, născut la 29 1969)- R V, STR.-, nr. 1,. 13,. C,. 2, Județ V,(fiul lui G și al lui, născut la 11 1978)- B, STR.-, nr. 3, -. 1,. 6, Județ H și (fiul lui și al lui, născut la 29 Iunie 1983) în prezent aflat în arestul INSPECTORATULUI DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI V, împotriva încheierii nr.32 din data de 16 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, în dosarul nr- și încheierii nr.33 din data de 17 iulie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - Secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurenții-inculpați să plătească fiecare câte 200 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 20 iulie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI, Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

, pt.,

aflat în, se semnează

de președintele completului

Grefier,

Red.

Tehnored.

Ex.2/01.08.2008.

Jud.fond:.

Președinte:Mirela Sorina Popescu
Judecători:Mirela Sorina Popescu, Dumitru Diaconu, Elena

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 45/2008. Curtea de Apel Pitesti Arestare preventiva jurisprudenta. Decizia 410/2008. Curtea de Apel Pitesti