Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 54/2008. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr-.

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIEREA PENALĂ NR. 54/

Ședința publică din 05 septembrie 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr. - -, JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G -

JUDECĂTOR 3: Raluca

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI este reprezentat prin:

Procuror:

S-au luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de

inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 11 martie 1983, în orașul H, județul H, cu domiciliul în Râmnicu V, Calea B, nr. 59, județul V, cetățean român, CNP - -, posesor al CI, seria -, nr.-, pregătire școlară 8 clase, fără ocupație, căsătorit, fără antecedente penale, împotriva încheierii numărul 43 din data de 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea Secția penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică, au răspuns: avocat ales, pentru recurentul inculpat, lipsă fiind inculpatul.

În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală, se procedează la înregistrarea cu mijloace tehnice audio.

Procedura este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Avocat apărător ales al recurentului inculpat precizează faptul că nu a luat legătura cu acesta, contractul de asistență juridică fiind semnat de familie, respectiv fratele inculpatului.

De asemenea, precizează că nu mai are cereri de formulat.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul, precizează că nu are cereri de formulat.

Curtea, în raport de această împrejurare, constată cauza în stare de judecată și trece la soluționarea recursului, acordând părților prezente cuvântul asupra acestuia.

Avocat, apărător ales al recurentului inculpat, precizează că la instanța de fond nu a fost citat inculpatul, motivat de faptul că procurorul a prezentat un proces verbal din care reiese că inculpatul se sustrage urmăririi penale. Susține că, în codul d e procedură penală nu este prevăzută împrejurarea că, dacă inculpatul se sustrage de la urmărirea penală, acesta să nu mai fie citat.

Având în vedere acest aspect solicită admiterea recursului, casarea încheierii și trimiterea cauzei spre rejudecare cu consecința anulării mandatului de arestare emis pe numele inculpatului, în lipsa acestuia.

În subsidiar, dacă instanța de recurs va trece peste aspectul privind citarea inculpatului, aduce în discuție faptul că sesizarea parchetului nu îndeplinește condițiile prevăzute de lege, dosarul de urmărire penală nefiind complet sub aspectul că nu au fost respectate drepturile inculpatului. În dosarul de urmărire nu există declarația învinuitului (olografă). De asemenea, parchetul a dispus punerea în mișcare a urmării penale neaducând la cunoștința inculpatului învinuirile ce i se aduc. Totodată, nu i s-a luat nici declarație de inculpat.

Solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacare și pe fond respingerea sesizării parchetului.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, menținerea încheierii ca fiind legală și temeinică.

Este adevărat faptul că inculpatul nu a fost citat la tribunal, dar din actele dosarului, respectiv procesul verbal aflat în dosarul de urmărire penală, fila 83, rezultă faptul că recurentul inculpat se sustrage de la urmărirea penală.

Aspectele invocate de apărătorul recurentului inculpat cum că dosarul de urmărire penală nu ar fi complet, exced obiectului prezentei cauze solicitând respingerea recursului declarat de inculpat.

CURTEA

Asupra recursului penal de față, deliberând constată:

Prin încheierea nr. 43 din 02 septembrie 2008, Tribunalul Vâlceaaa dmis cererea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea și a dispus arestarea preventivă a inculpatului -, fiul lui G și, născut la data de 11.03.1983, în or. H, județul H, cu domiciliul în Rm.V, Calea nr. 59, județul V, cetățean român, CNP -, posesor al CI seria - nr. -, cetățean român, pregătire școlară - 8 clase, fără ocupație, căsătorit, cu doi copii minori, fără antecedente penale, CNP -, posesor al CI seria - nr. -, pe perioadă de 30 de zile, începând cu data punerii în executare mandatului.

În baza art. 151 și art. 152 alin. 2 și 3 Cod procedură penală, a dispus emiterea mandatului de arestare preventivă și înaintarea acestuia în dublu exemplar la pentru executare, urmând ca, după arestare, inculpatul să fie condus la judecătorul care a emis mandatul pentru audiere.

Cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.

Pentru a pronunța această soluție, prima instanță a reținut, în esență, că inculpatul - este cercetat pentru infracțiunea de tentativă de omor calificat, prevăzută și pedepsită de art. 20 raportat la art. 174 alin.1 și art. 175 alin.1 lit. i) Cod penal, iar la dosar există probe și indicii temeinice că el a săvârșit fapta.

A observat tribunalul, în acest sens, că din declarațiile părții vătămate, susținute de cele ale martorilor, precum și de actele medico-legale depuse la dosar, reiese că aceasta fost lovită de către inculpat cu un corp contondent alungit.

De asemenea, judecătorul fondului a constatat că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor, situație care rezultă din declarația martorului Belet (fila 45 dosar) și că se sustrage de la urmărirea penală, astfel cum rezultă din actele de la filele 78,79, părăsind domiciliul, fără indica destinația și închizându-și telefoanele mobile, deși la data de 01 septembrie 2008 fost încunoștințat de către organele de politie că este emis un mandat de aducere pe numele său pentru data de 02 septembrie 2008.

Cum infracțiunea pentru care este cercetat inculpatul este

sancționată cu închisoarea mai mare de 4 ani, iar pericolul concret pentru ordinea publică pe care îl prezintă acesta s-a apreciat ca fiind evident, dată fiind modalitatea de săvârșire a infracțiunii și gravitatea acesteia, s-a conchis că în speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 143, 1491, 148 lit. a), b) și f) Cod procedură penală.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal inculpatul, prin apărătorul său, a atacat cu recurs hotărârea primei instanțe, criticând-o ca nelegală și solicitând casarea, pe motiv că propunerea formulată de procuror a fost soluționată fără a se dispune citarea sa.

Un al doilea motiv de recurs se referă la faptul că sesizarea parchetului nu ar îndeplini, în opinia apărătorului inculpatului, condițiile cerute de lege, dat fiind faptul că la dosarul cauzei nu există o declarație scrisă de cel acuzat.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, a dispozițiilor art. 149/1, art. 150 alin. 2, cum și sub toate aspectele, așa cum obligă art. 385/6 alin. ultim din codul d e procedură penală, curtea constată că primul motiv de recurs este întemeiat, pentru cele ce vor fi expuse.

În referatul cu propunere de arestare preventivă întocmit de procuror ( 2 și 3 dosar fond) se precizează că inculpatul a fugit de la domiciliu la data de 01.09.2008, deși fusese anunțat de organele de poliție să se prezinte la parchet în ziua următoare, 02.09.2008.

În continuare, se menționează că a fost căutat la domiciliu de către polițiști, dar nu a fost găsit, în acest sens fiind întocmit un proces - verbal.

Pe baza acestor date, procurorul concluzionează că acuzatul se sustrage de la urmărirea penală, fiind îndeplinite condițiile art. 148 alin. 1 lit. a) din codul d e procedură penală.

Judecătorul învestit cu soluționarea propunerii la data de 02.09.2008, însușindu-și aceste susțineri, procedează la judecarea cauzei fără a mai realiza citarea inculpatului, așa cu rezultă din practicaua încheierii atacate, dar și din referatul întocmit de grefierul de ședință al curții la data de 05.09.2008, în urma convorbirii telefonice purtate cu grefierul care a participat în ședința de judecată a tribunalului ( 9 dosar recurs).

Aceasta, deși prin rezoluția pusă la primirea dosarului se dispusese în mod expres ca inculpatul să fie citat ( 1 dosar fond).

Fără a se contesta veridicitatea mențiunilor efectuate de procuror, instanța de recurs reține că art. 149/1 alin. 5 din codul d e procedură penală, pe care instanța de fond își întemeiază hotărârea, o obliga pe aceasta să dispună aducerea inculpatului în fața sa.

În continuare, alineatul 7 al aceluiași articol precizează că dispozițiile art. 150 (referitoare la obligativitatea ascultării inculpatului, cu excepția cazurilor în care acesta este dispărut, se află în străinătate ori se sustrage de la urmărire sau de la judecată etc.) se aplică în mod corespunzător.

Or, pentru a putea reține că susținerea procurorului referitoare la sustragerea celui în cauză de la cercetare este întemeiată, judecătorul însuși este dator a dispune aducerea lui în fața sa, pentru aceasta având la dispoziție prevederile art. 183 alin. 2 din codul d e procedură penală.

În cauză nu s-a procedat astfel, ci a fost însușită, fără efectuarea niciunui demers pentru aducerea inculpatului în fața judecătorului, mențiunea efectuată de procuror în referat, în considerentele încheierii precizându-se, întocmai ca și în referatul la care am făcut mai sus vorbire, că "inculpatul se sustrage de la urmărirea penală, astfel cum rezultă din actele de la filele 78, 79, părăsind domiciliul fără a indica destinația și închizând telefoanele mobile".

În acest mod, s-a dat consistență unuia dintre cazurile de nulitate absolută din cele prevăzute de art. 197 alin. 2 Cod de procedură penală, iar nulitatea nu poate fi înlăturată în niciun mod, ea atrăgând anularea încheierii atacate.

Așa fiind, se va admite ca întemeiat recursul, în baza art. 385/15 pct. 1 lit. c) din același cod și va fi casată hotărârea recurată.

Se va trimite cauza, spre rejudecare, la aceeași instanță de fond, urmând ca aceasta să analizeze cu ocazia rejudecării dacă celelalte susțineri ale inculpatului, referitoare la încălcarea drepturilor sale procesuale, sunt sau nu fondate.

Va fi anulat mandatul de arestare preventivă emis pe numele celui în cauză.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 3 Cod de procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul, fiul lui G și al, născut la 11.03.1983, domiciliat în Râmnicu V, Calea B, nr.59, județul V, împotriva încheierii nr.43 din data de 02 septembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea - secția penală în dosarul nr-.

Casează încheierea recurată și trimite cauza spre rejudecare la aceeași instanță de fond, respectiv Tribunalul Vâlcea.

Anulează mandatul de arestare preventivă nr.36/U, emis de Tribunalul Vâlcea în dosarul nr-.

Cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică astăzi, 05 septembrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI - secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

Dr.

Grefier,

Red.:

Tehn.

2 ex./25.09.2008

Jud.fond:.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Raluca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 54/2008. Curtea de Apel Pitesti