Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Decizia 923/2009. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
|
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 923/
Ședința publică din 01 octombrie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 2: Ion Dincă
JUDECĂTOR 3: Florin Popescu
GREFIER: - -
Pe rol fiind soluționarea recursurilor declarate de inculpații și - împotriva încheierii penale nr. 52/22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică, se prezintă inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului T, prezent inculpatul-recurent, în stare de arest, asistat de avocat ales din cadrul Baroului
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetul de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care, se procedează la audierea inculpaților, după ce le-au fost aduse la cunoștință dispozițiile art. 70.C.P.P. declarațiile acestora fiind consemnate și atașate la dosar.
Nemaifiind alte cereri sau probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și potrivit art. 38513Cpp, acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului-recurent, avocat, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și respingerea propunerii de arestare preventivă. Arată că în propunerea de arestare preventivă se solicită arestarea pe perioada 23.09.2009 - 21.10.209, iar prin încheierea atacată s-a dispus arestarea preventivă a inculpatului pe perioada 22.09.2009 - 20.10.2009, în acest context instanța depășindu-și limitele investirii, fiind încălcate prevederile imperative dispuse de art. 1491pct. 11 Cpp. Totodată, arată că la dosarul cauzei se află ordonanța de reținere pentru data de 22.09.2009, dată care se suprapune cu data arestării preventive. De asemenea, precizează că nu există indicii temeinice care să conducă la concluzia că inculpații au săvârșit fapta. Cu privire la faptă, arată că nu există legătură de cauzalitate între aceasta și inculpați. Se mai arată că în propunerea de arestare se pune accent pe declarațiile martorilor sub acoperire, însă această probă singură, nu se coroborează cu nici un alt mijloc de probă și prin urmare, nu poate duce la stabilirea vinovăției, la condamnarea, sau la privarea de libertate a inculpaților. Cu privire la declarațiile martorilor sub acoperire, arată că există discuții că aceștia știau din anul 2004 cine este făptuitorul, tăcând un timp îndelungat, iar acum, când sunt în arest și în stare de dușmănie cu inculpatul, dau aceste declarații. Se mai arată că din planșele aflate în vol.I și vol.II de urmărire penală reiese unde se află digul și unde s-a găsit victima, precum și că distanța dintre victimă și dig este foarte mare. Precizează că, pe de altă parte, avându-se în vedere raportul IML, leziunile nu ar fi permis deplasarea pe jos a victimei până la locul unde a fost găsită. În ceea ce privește declarațiile martorilor sub acoperire, arată că acestea contrazic mijloacele de probă, dar și declarațiile martorului, martor ocular, prieten al victimei, ce precizează că victima nu a avut nici o altercație. Cu privire la pericolul concret pentru ordinea publică, arată că acesta lipsește, fapta fiind comisă acum 5 ani și J, pericolul estompându-se în timp.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, arată că din mai 2004 s-au desfășurat mai multe activități de procedură, însă nici una nu a vizat activitatea inculpaților însă, între timp, datorită unor conflicte, este victima unei tentative de omor, fiind în stare de dușmănie cu autorii faptei, autori care l-au amenințat că în vor acuza de cazul. Mai arată că încadrarea juridică este greșită, omorul nefiind săvârșit în public și neexistând nici un martor ocular. Cu privire la declarațiile martorilor cu identitate protejată, arată că în data de 16.07.2009 aceștia își amintesc de cele povestite de inculpați în anul 2004, aceste declarații fiind induse. Se mai arată că din analiza toxicologică efectuată asupra cadavrului rezultă că alcoolemia a fost de 2,3-2,5%0, însă o persoană care prezintă acest grad de îmbibație alcoolică nu ar putea fugi dintr-un autoturism și nici nu ar fi fost necesar să fie bătut de atâtea ori. În privința martorilor arată că aceștia nu au fost martori oculari, ci martori indirecți, iar martorul conduce organele de urmărire penală pe teren, deși acesta nu era un martor direct, ci cunoștea faptele doar din auzite. Pe de altă parte, se arată că în data de 06.08.2009 procurorul face în același timp două acte de procedură: conducerea în teren și audierea unui martor. Precizează că declarația unui martor sub acoperire nu poate fi coroborată cu declarația altui martor sub acoperire, ci pentru stabilirea vinovăției, declarațiile trebuie coroborate și cu alte probe. Invederează instanței că în vol.III de urmărire penală există o ordonanță dispusă de procuror cu privire la efectuarea unei expertize biocriminalistice genetice din autoturismul vândut cu mult după faptă, însă nu se așteaptă rezultatele acestei expertize, ci se iau măsuri preventive. Se mai arată că temeiurile de fapt expuse și încercat a fi probate nu sunt suficiente pentru răsturnarea prezumției de nevinovăție, iar în ceea ce privește temeiul de drept în care procurorul a cerut arestarea inculpaților a fost art. 148 lit. d și f Cpp, iar prima instanță nu a schimbat sintagma de insecuritate pentru opinie publică. O dată luată măsura arestării preventive și inculpatul fiind deja arestat, acesta nu ar putea reprezenta un pericol public. Prin urmare, solicită admiterea recursului, casarea încheierii atacate și rejudecând să se respingă propunerea de arestare preventive.
Procurorul solicită respingerea recursurilor ca nefondate, întrucât încheierea atacată este temeinică și legală. În ceea ce privește susținerile conform cărora au fost încălcate disp. art. 149 - 1491Cpp, acestea sunt neîntemeiate, termenul imperativ se referă doar la durata măsurii arestării preventive ce nu poate fi depășită. Cu privire la motivele care au determinat luarea măsurii arestării preventive, precizează că există indicii temeinice că inculpații au săvârșit fapta, declarațiile martorilor sub acoperire coroborându-se cu celelalte probe. Mai arată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 148 lit. f C.P.P. pedeapsa fiind mai mare de 4 ani, iar pericolul pentru ordinea publică rezultă din circumstanțele personale ale inculpaților, cunoscuți ca persoane violente și din modalitatea de comitere a faptei. De asemenea, precizează că trebuie să existe un just echilibru între interesul inculpaților și interesul general al societății, acesta din urmă fiind cel care primează.
Apărătorul ales al inculpatului, avocat, în replică, arată că nu trebuie avute în vedere problemele ulterioare apărute în activitatea inculpaților, ci fapta inițială.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că nu are legătură cu acest caz, este nevinovat și în cauză este vorba de interesele altor persoane.
Inculpatul-recurent, având ultimul cuvânt, arată că este nevinovat și toată această situație se datorează faptului că nu și-a retras plângerea.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin încheierea penală nr. 52 din 22.09.2009, a fost admisă propunerea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică și s-a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și -, pentru 29 zile, începând cu data de 22 septembrie 2009 până la data de 20 octombrie 2009, inclusiv.
Pentru a pronunța această încheiere penală, Tribunalul Arada reținut următoarele:
Prin ordonanța din 22.09.2009, în dosarul nr. 698/P/2004 a Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică, s-a pus în mișcare acțiunea penală față de inculpații și, pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat - prev. de art. 174 - 175 Cod penal, constând în aceea că, în data de 22 mai 2004, în mod repetat, în loc public, i-au aplicat victimei, multiple lovituri cu corpuri dure, în zone vitale ale corpului, leziuni care au produs la scurt timp decesul acesteia.
În motivarea propunerii, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a solicitat arestarea preventivă inculpaților și, pe o perioadă de 29 zile arătând că sunt întrunite condițiile prevăzute de 148 lit. d și f Cod procedură penală Cod procedură penală, astfel că se impune arestarea preventivă a acestora.
Audiați fiind, inculpații au negat comiterea faptei, inculpatul arătând că din relatarea inculpatului a aflat că acesta a bătut-o pe victimă.
Analizând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, tribunalul a reținut că în ceea ce îi privește pe cei doi inculpați, sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 Cod procedură penală, în sensul că există indicii temeinice care justifică bănuiala că aceștia au comis fapta pentru care sunt cercetați, declarațiile martorilor cu identitate protejată, constituind astfel de indicii.
Prima instanță a considerat că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. f Cod procedură penală, în sensul că, infracțiunea presupusă a fi săvârșită de inculpații și, este pedepsită cu o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare, existând probe că lăsarea acestora în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, ținând seama de circumstanțele comiterii faptei, de o gravitate ridicată și de natură a crea în rândul opiniei publice un sentiment de insecuritate socială.
S-a apreciat însă că în speță nu sunt incidente dispozițiile art. 148 lit. d Cod procedură penală privind comiterea de către inculpați a unei infracțiuni cu intenție, prin raportare la data comiterii faptei de care inculpații sunt învinuiți în prezentul dosar și data la care a fost comisă infracțiunea pentru care inculpații sunt judecați în altă cauză și care a determinat arestarea lor preventivă, astfel că a fost înlăturat aceste temei de arestare preventivă.
Pentru cele reținute mai sus, Tribunalul Arad, în baza art. 1491Cod procedură penală, a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Secția de urmărire penală și criminalistică și a dispus arestarea preventivă a inculpaților, și, urmând ca în temeiul art. 151 Cod procedură penală, să se emită mandat de arestare pe numele acestora.
Împotriva sentinței penale nr. 52/22.09.2009 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr- au declarat recurs, în termen legal, inculpații și -, solicitând să fie cercetați în stare de libertate.
Recursurile nu au fost motivate în scris, ci doar cu ocazia concluziilor orale, susținerile acestora fiind consemnate în partea introductivă a prezentei decizii și fiind avute în vedere în continuare.
Analizând legalitatea și temeinicia încheierii penale recurate prin prisma motivelor de recurs precum și din oficiu conform art. 3856alin. 3.pr.pen. instanța de recurs apreciază că hotărârea primei instanțe este temeinică și legală, în deplină concordanță cu dispozițiile art. 143 alin. 1 C.P.P. și 148.C.P.P. precum și art. 5 din Conventia Europeana a Drepturilor Omului, recursurile fiind nefondate pentru următoarele considerente:
Legiuitorul român prin intermediul normelor prevăzute în codul d e procedură penală a condiționat luarea unei măsuri preventive privative de libertate de îndeplinirea cumulativă a trei condiții de fond: să existe probe sau indicii temeinice privind săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală; fapta respectivă să fie sancționată de lege cu pedeapsa închisorii; să fie prezent cel puțin unul dintre temeiurile de arestare, expres și limitativ prevăzute de art.148 Cod procedură penală. Odată cu ratificarea de către România în 1994 Convenției Europene a Drepturilor Omului, la acestea s-a adăugat și condiția conformității dreptului intern cu exigențele art. 5 paragraf 1 lit. c al Convenției, precum și cu jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, dată în aplicarea acesteia.
Dispozițiile Convenției fac trimitere, în primul rând, în ceea ce privește luarea măsurii arestării preventive, la legislația națională, consacrând obligația de a fi respectate atât normele de fond, cât și cele de procedură prevăzute de către aceasta; dar, cu toate acestea, Curtea a subliniat că orice măsură preventivă trebuie să fie conformă cu scopul urmărit de art. 5 al Convenției, scop care constă în protejarea individului împotriva privărilor arbitrare de libertate. Astfel, se impune nu numai ca privarea de libertate să aibă loc cu respectarea dispozițiilor dreptului intern, ci, este necesar ca acesta din urmă să fie, la rândul său, în acord cu prevederile Convenției, inclusiv cu principiile generale pe care aceasta, deși nu le enunță expres, le conține în mod implicit.
În mod corect prima instanță a reținut că în cauză sunt incidente dispozițiile art. 143 al. 1 și art. 148 lit. f C.P.P. respectiv că sunt indicii temeinice privind săvârșirea de către inculpați a unei fapte pentru care legea penală prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani și există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol pentru ordinea publică.
Din probatoriul administrat în cursul urmăririi penale rezultă presupunerea rezonabilă că inculpații ar fi săvârșit o faptă prevăzută de legea penală, respectiv infracțiunea de omor calificat prevăzută de art. 174, 175 lit. i.Cod Penal temeinice privind comiterea faptei rezultă din declarațiile martorilor cu identitate protejată, și coroborate cu concluziile rapoartelor de autopsie și expertizelor medico-legale efectuate în cauză. Trebuie avut în vedere și faptul că, inculpatul, asistat de apărătorul ales, a arătat în fața Tribunalului Arad că "inculpatul mi-a declarat că a avut o altercație cu și că a bătut-o pe aceasta", respectiv că "inițial am negat atât comiterea infracțiunii cât și faptul că aș avea cunoștință despre modul în care aceasta s-a comis, dar am revenit ulterior, fiindcă mi-am dat seama că adevărul va ieși la iveală". Este adevărat că în fața Curții de Apel, cu ocazia judecării prezentului recurs, inculpatul a revenit asupra declarației, susținând că ar fi rezultatul presiunilor la care ar fi fost supus și probabil unei căderi psihice, însă nu există elemente care să confirme aceste susțineri câtă vreme declarația a fost dată în fața unui judecător, în prezența avocatului ales, ceea ce asigură garanția respectării drepturilor procesuale. Totodată, mai trebuie reținut că potrivit dispozițiilor art. 681.C.P.P. art. 139 și 160 C.P.P. măsurile preventive necesită existența presupunerii rezonabile privind săvârșirea faptelor imputate inculpatului, iar față de probatoriul administrat până în acest moment există date care susțin acest fapt.
Instanța nu își însușește criticile apărătorilor inculpaților privind probatoriul existent în cauză, în condițiile în care la acest moment procesual nu se pot face aprecieri cu valoare de certitudine, esențial fiind ca organul judiciar să ofere un set minim de fapte și informații care să convingă instanțele cu privire la existența indiciilor temeinice privind comiterea infracțiunii de către inculpați. Acest lucru nu presupune ca autoritățile să dispună de probe suficiente pentru a formula o acuzare completă a inculpatului din momentul arestării ( și ), și cu atât mai puțin, să existe probe cu caracter de certitudine ca cele care permit condamnarea.
Totodată, în cauză sunt incidența dispozițiile art. 148 lit. f) din codul d e procedură penală, acuzele ce planează asupra acestuia vizează infracțiuni ce sunt sancționate cu pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea în libertate a inculpatului prezintă pericol concret pentru ordinea publică, date fiind circumstanțele reale reținute drept cadru al comiterii faptei, natura acesteia și rezonanța publică. Este adevărat că detenția preventivă trebuie să aibă un caracter excepțional, starea de libertate fiind starea normală - și ea nefiind admis să se prelungească dincolo de limitele rezonabile - independent de faptul că ea se va computa sau nu din pedeapsă, însă în jurisprudența constantă a Curții Europene a Drepturilor Omului, aprecierea limitelor rezonabile ale unei detenții provizorii se face luându-se în considerare circumstanțele concrete ale fiecărui caz, pentru a vedea în ce măsură "există indicii precise cu privire la un interes public real care, fără a fi adusă atingere prezumției de nevinovăție, are o pondere mai mare decât cea a regulii generale a judecării în stare de libertate". Prin urmare, instanța este obligată să vegheze la un just echilibru între măsura privării de libertate pe de o parte și interesul public de protecție a cetățenilor împotriva comiterii de infracțiuni grave, dedus din modul de săvârșire al faptei cu privire la care există indicii că a avut loc cu participarea inculpatului și din consecințele acesteia. Infracțiunea de omor calificat aduce atingere uneia dintre cele mai importante valori ocrotite de legea penală, respectiv viața persoanei, cu impact social deosebit, iar asemenea fapte, neurmate de o ripostă fermă a societății, ar întreține climatul infracțional și ar crea făptuitorilor impresia că pot persista în sfidarea legii, ar echivala cu încurajarea tacită a acestora și a altora la săvârșirea unor fapte similare și cu scăderea încrederii populației în capacitatea de ripostă a justiției și protecție a statului. Aceasta atrage și obligația pozitivă a statului, în temeiul articolului 2 al Convenției Europene a Drepturilor Omului, de a lua toate măsurile care se impun pentru protejarea efectivă a dreptului la viață, în cauza Osman Marii Britanii, Curtea Europeană statuând că aceasta depășește obligația primară de "adoptare a unei legislații penale efective care să descurajeze comiterea de fapte ce pun în pericol viața unei persoane, legislație dublată de mecanismul care să asigure aplicarea sa, în scopul prevenirii, reprimării și sancționării încălcării prevederilor sale, implicând de asemenea, în anumite circumstanțe bine-definite, o obligație pozitivă a autorităților de a lua preventiv, măsuri de ordin practic pentru a proteja individul a cărui viață este amenințată de actele criminale ale altui individ. În condițiile speței, interesul public impune luarea măsurilor necesare pentru a asigura protecția cetățenilor împotriva comiterii unor fapte ce afectează siguranța personală. Mai trebuie avut în vedere că din fișele de cazier judiciar ale inculpaților se conturează un anumit profil psihologic și un anumit mod de percepere a acestora de către terțe persoane, respectiv abilitatea de a comite fapte caracterizate prin violență, o anumită perseverență infracțională ceea ce face ca pericolul concret pentru ordinea publică să-și mențină caracterul de actualitate.
Pe de altă parte, intervalul de timp între momentul comiterii infracțiunii imputată inculpaților și până în prezent nu este suficient pentru a conduce la concluzia că nu există pericolul concret pentru ordinea publică întrucât dată fiind gravitatea faptei, modul de săvârșire și rezonanța publică, s-a menținut sentimentul de insecuritate al cetățenilor.
Instanța apreciază că sunt nefondate susținerile apărătorilor inculpaților în sensul că statutul de arestat în altă cauză/deținut ar împiedica luarea măsurii arestării preventive întrucât aceasta se apreciază distinct în fiecare cauză în parte. Astfel, nu se poate aprecia că măsura ar fi lipsită de actualitate sau de efecte juridice întrucât, pe de o parte, s-ar presupune că arestul preventiv în alt dosar nu se mai poate revoca sau că inculpatul nu ar putea beneficia de liberare condiționată; iar, pe de altă parte, s-ar avea în vedere o împrejurare independentă de prezenta cauză.
Astfel fiind, în baza art. 38515pct. 1 lit. b instanța C.P.P. va respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii penale nr. 52/22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. va fi obligat fiecare inculpat recurent la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
În temeiul prevederilor art. 38515alin.1, pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondate recursurile declarate de inculpații și, împotriva încheierii penale nr. 52/22 septembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul prevederilor art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă pe fiecare inculpat recurent la plata sumei de câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat în recurs. Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
Red.- 08.10.2009
Tehnored. -09.10.2009
Primă instanță: jud. - Tribunalul Arad
Președinte:Laura BogdanJudecători:Laura Bogdan, Ion Dincă, Florin Popescu
