Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 96/2009. Curtea de Apel Constanta

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

ÎNCHEIERE NR.96/

Ședința publică de la 27 august 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Viorica Lungu

JUDECĂTOR 3: Maria Uzună

Grefier - - -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Arestul C, împotriva încheierii nr.100 din data de 26 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, având ca obiect propunere de arestare preventivă a inculpatului.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale depusă la dosar.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

Curtea, în conformitate cu dispozițiile art.1403alin.(3) Cod procedură penală, procedează la audierea inculpatului, cele declarate fiind consemnate în procesul-verbal atașat la dosar.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea hotărârii pronunțată de Tribunalul Constanța, ca nefondat și pe fond să se dispună judecarea inculpatului în stare de libertate. Critică hotărârea pronunțată de instanța de fond pentru nelegalitate și netemeinicie, consideră că se preia textual din propunerea de arestare preventivă formulată de Parchet. Inculpatul beneficiază de garantarea nevinovăției până la soluționarea cauzei, nu s-au luat în calcul declarațiile celor trei martori, iar la stabilirea gradului de pericol social concret, s-a avut în vedere faptul că inculpatul a fost anterior condamnat. Apreciază că trebuie avute în vedere circumstanțele reale și personale ale inculpatului. Acesta are cinci copii minori în întreținere, nu a fost găsit cuțitul și amprentele, a fost propus pentru arestare în baza declarațiilor unor martori oculari.

În subsidiar, solicită aplicarea unei măsuri mai puțin restrictivă de libertate potrivit dispozițiilor art.145 Cod procedură penală.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului declarat de inculpatul și menținerea încheierii pronunțată de Tribunalul Constanța, ca temeinică și legală. Consideră că în cauză sunt indicii temeinice și date în sensul că inculpatul a săvârșit fapta de omor calificat. Au fost administrate probe, respectiv a fost încheiat procesul-verbal de consemnare a concluziilor medico-legale și declarațiile celor trei martori. Apreciază că sunt indicii temeinice în sensul că inculpatul a săvârșit fapta care i se reține în sarcină, pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani, inculpatul prezintă pericol pentru ordinea publică, având în vedere că din declarațiile martorilor rezultă că acesta purta cuțit asupra sa. Prin suprimarea vieții, este fapta săvârșită are un caracter deosebit de gravă, propunerea de arestare preventivă este legală și temeinică.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține că este nevinovat.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Prin încheierea de ședință nr.100 din data de 26 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanțas -a dispus:

Admite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.

"În baza art. 1491Cod procedură penală raportat la art.143 alin.(1) Cod procedură penală și art.148 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului:

fiul lui și, născut la data de 03.06.1977 în loc., jud. C, pe o perioadă de 29 zile, de la data de 26.08.2009 la data de 23.09.2009 inclusiv.

În baza art. 151 Cod procedură penală dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului.

Respinge cererea inculpatului privind luarea măsurii obligării de a nu părăsi localitatea sau a măsurii obligării de a nu părăsi țara ca nefondată.

Măsura dispusă se comunică administrației locului de deținere.

În baza art.192 alin.(3) Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia.

În baza art. 189 Cod procedură penală suma de 100 lei reprezentând onorariu apărător desemnat din oficiu - avocat se avansează din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților în favoarea Baroului "

Pentru a hotărî astfel prima instanță în raport de probele dosarului a reținut în esență că în cauză sunt indicii temeinice privind săvârșirea faptei care face obiectul urmăririi penale.

Împotriva acestei încheieri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Recurentul inculpat prin apărător din oficiu solicită admiterea recursului, casarea hotărârii recurate și rejudecând, să se dispună cercetarea sa în stare de libertate, motivat de împrejurarea că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii care i se impută cât timp nu s-a găsit cuțitul cu care s-a comis fapta și având în vedere că beneficiază de prezumția de nevinovăție până la pronunțarea unei hotărâri definitive de condamnare.

La Curtea de APEL CONSTANȚA, cauza a fost înregistrată sub același nr-.

Examinând încheierea atacată în raport de criticile aduse și din oficiu, Curtea constată că recursul declarat de inculpat este nefondat.

Față de materialul probator administrat în cauză în mod judicios instanța de fond a apreciat că sunt prezente prevederile art.143 și rt.148 alin.(1) lit.f) Cod procedură penală arestarea inculpatului impunându-se pentru efectuarea urmăririi penale și a unei bune administrări a probelor.

este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de omor calificat prevăzută de art.174 raportat la art.175 lit.i) Cod penal cu aplicarea art.37 lit.b) Cod penal, constând în aceea că, la data de 23 august 2009, în jurul orelor 20,00 pe platoul de la intersecția străzilor. și Prelungirea din cartierul km 4-5 al municipiului C, în cursul unui conflict spontan generat de revendicarea unui televizor aruncat la gunoi de un cetățean, a ucis-o pe victima de 51 de ani, prin înjunghiere, cu un cuțit în partea a pieptului, cauzându-i leziuni care au dus la deces prin insuficiență cardiacă acută.

Din analiza probelor administrate până în această fază a urmăririi penale, rezultă indicii temeinice și presupunerea rezonabilă că inculpatul ar fi comis fapta pentru care este cercetat, pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, iar lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, pericol determinat de natura și gravitatea faptei, modul de comitere - în loc public, prin folosirea unui cuțit, pe fondul consumului excesiv de băuturi alcoolice, faptă care creează în rândul colectivității un puternic sentiment de insecuritate și revoltă.

Prin luarea măsurii arestării preventive nu s-a înlăturat prezumția legală de nevinovăție, aceasta subzistă până la momentul pronunțării unei hotărâri judecătorești definitive de condamnare.

Instanța de fond a procedat la verificarea condițiilor limitative prevăzute de art.148 și următoarele Cod procedură penală, iar în raport de probatoriul dosarului la acest moment procesual a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, care respectă prevederile art.5 din CEDO referitoare la cazurile de excepție în care o persoană poate fi lipsită de libertate.

Ca atare, în lipsa unor cauze de nulitate, instanța constată că recursul inculpatului este nefondat, urmând a fi respins cu consecința obligării la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DISPUNE:

În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Arestul C, împotriva încheierii nr.100 din data de 26 august 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr-, ca nefondat.

Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă recurentul la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat.

Onorariul în sumă de 100 lei pentru avocat se va plăti, potrivit art.189 cod procedură penală, din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.

În baza art.309 alin.ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 exemplare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 27 august 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

- -

Jud. fond.:

Red.înch.jud.: -

Tehnored.gref.

2 ex./9.09.2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

2 septembrie 2009

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

Alăturat, vă restituim dosarul de urmărire penală nr.1816/P/2009 privind pe inculpatul.

Dosarul conține 1 volum.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar penal nr-

2 septembrie 2009

CĂTRE,

PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL CONSTANȚA

Alăturat, vă restituim dosarul de urmărire penală nr.1816/P/2009 privind pe inculpatul.

Dosarul conține 1 volum.

PREȘEDINTE DE COMPLET, GREFIER,

- - - -

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Viorica Lungu, Maria Uzună

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Propunere arestare preventivă inculpat Art 149 cpp. Încheierea 96/2009. Curtea de Apel Constanta