Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 113/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE

DOSAR NR-

( 365/2009 )

SENTINȚA PENALĂ NR. 113

Ședința din Camera de Consiliu de la 27 aprilie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu

GREFIER - - -

* * * * *

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea sesizării înaintată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București, în temeiul art. 139 alin. 3 din Legea 302/2004 modificată, privind persoana condamnată ANDRE în vederea soluționării cererii de transfer pentru continuarea executării de către susnumit a pedepsei închisorii într-un penitenciar din Belgia.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu s-a prezentat persoana condamnată ANDRE în stare de arest și asistată de apărător din oficiu, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Juridică. Deasemenea, s-a prezentat și interpret de limba franceză - în baza autorizației nr. 2253 - depusă la dosar.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții că la dosar a fost depusă adresa nr. 49708/2007/AT/CM/22 aprilie 2009 emisă de MINISTERUL JUSTIȚIEI ȘI LIBERTĂȚILOR prin care se comunică faptul că prin adresa nr. C3.4/22 aprilie 2009 Ambasadei Regatului Belgiei la s-a confirmat că petentul are cetățenie belgiană.

Persoana condamnatădepune la dosar un memoriu.

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea sesizării.

Apărătorul persoanei condamnateavând cuvântul, solicită admiterea cererii de transfer pentru continuarea executării pedepsei de 10 ani închisoare într-un penitenciar din Belgia - pedeapsă ce a fost stabilită prin decizia nr. 32 din 5 februarie 2008 de către Curtea de Apel București - Secția I-a Penală. Apreciază că sunt îndeplinite condițiile pentru transferarea petentului într-un penitenciar din Belgia, țară în care poate purta mai bine legătura cu familia sa, cu atât mai mult cu cât nu este cercetat și în alt dosar în România, sens în care există și o adresă emisă de Administrația Națională a Penitenciarelor. Deși s-a susținut că dacă ar fi transferat, va putea fi pus în libertate după ce execută o treime din pedeapsă, consideră că poate fi liberat condiționat în Belgia, fracțiunea de pedeapsă nereprezentând un impediment.

Reprezentantul parchetuluiavând cuvântul, consideră că aspectul arătat mai sus de apărătorul persoanei condamnate reprezintă un impediment, potrivit art.140 alin.1 lit. c din Legea nr. 302/2004, iar fracția din pedeapsă, o treime - conform legii belgiene - se încadrează în motivele de refuz opțional al transferării conform art. 140 lit. c, condamnatul urmând să fie pus în libertate într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române - conform art. 59 Cod Penal.

Concluzionând, solicită respingerea cererii de transfer.

Persoana condamnatăavând ultimul cuvânt - asistat de interpret de limba franceză - arată că dorește să fie transferat în Belgia pentru a fi cât mai aproape de familia sa și susține că nu este căsătorit, nu are copii, iar în România se afla ca simplu turist.

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

După deliberare,

CURTEA,

Deliberând, asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin adresa nr.112/II/5/2009 din data de 13.02.2009 emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București și înregistrată pe rolul Curții de Apel București - Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie sub nr- din 16.02.2009 a fost trimis, în temeiul art.139 alin.3 din Legea nr.302/2004 modificată, dosarul cu numărul de mai sus privind persoana condamnată ANDRE, în vederea soluționării cererii de transfer pentru continuarea executării, de către condamnat, a pedepsei închisorii într-un Penitenciar din Belgia.

Din adresa nr.49708/2007/AT/M din 22.04.2009 emisă de Direcția Drept Internațional și Tratate din cadrul Ministerului Justiției rezultă că persoana condamnată are cetățenie belgiană (filele nr. 28-29 din dosar).

Analizând actele și lucrările din dosar, Curtea reține următoarele:

Prin sentința penală nr.398/ 15.03.2007 a Tribunalului București - Secția a II-a Penală, modificată prin decizia penală nr.32/ 05.02.2008 a Curții de Apel București -Secția I-a Penală și rămasă definitivă prin decizia nr.2278/ 24.06.2008 a Înaltei Curți de Casație și Justiție - Secția Penală, numitul a fost condamnat la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.20 Cod penal raportat la art.174 Cod penal.

Deasemenea, persoana condamnată a fost obligată la plata de despăgubiri civile în cuantum de 110.000 euro în echivalent în lei către partea vătămată, a unei prestații lunare de 100 euro cu începere de la 02.01.2006 către aceeași parte vătămată, a sumei de 879,11 lei plus dobânda legală către partea civilă Spitalul Clinic de Urgență, a sumei de 25 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată către partea vătămată, precum și la plata sumei totale de 1100 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

Persoana condamnată a început executarea pedepsei la data de 03.01.2006, fiind propozabil pentru a fi discutat în comisia de liberare condiționată la data de 01.09.2012.

Din adresa nr.6//1630 din 19.10.2008 a Serviciului Public de Justiție din rezultă că, în Belgia, un deținut este liberat condiționat după ce a executat fracția de 1/3 din pedeapsa cu închisoarea, tribunalele fiind, însă, cele care decid pedeapsa care se va executa.

Conform art.59 alin.1 din Codul penal român, după ce a executat cel puțin 2/3 din durata pedepsei în cazul închisorii care nu depășește 10 ani, condamnatul poate fi liberat condiționat.

Deasemenea, din referatul întocmit în cauză (fila nr.2 din dosar) rezultă că persoana condamnată nu a achitat cheltuielile judiciare la plata cărora a fost obligat.

Totodată, nu s-a făcut dovada reparării pagubelor produse prin infracțiune și nici nu s-a garantat plata despăgubirilor, condamnatul precizând personal că nu are, momentan, posibilitatea achitării despăgubirilor civile.

Față de aspectele reținute, Curtea constată că, în cauză, sunt incidente motivele de refuz opțional al transferării prevăzute de art.140 lit.c și d din legea nr.302/2004 modificată.

Astfel, potrivit lit. caa rticolului sus-menționat, cererea de transferare poate fi refuzată în principal, când există indicii suficiente că, odată transferat, condamnatul ar putea fi pus în libertate imediat sau într-un termen mult prea scurt față de durata pedepsei rămasă de executat potrivit legii române, ori, durata împlinirii a 1/3 din pedeapsă este net inferioară fracției de 2/3 din pedeapsă.

Conform lit. d din același articol, un alt motiv de refuz al transferării îl constituie împrejurarea că persoana condamnată nu a reparat pagubele produse prin infracțiune și nu a plătit cheltuielile la care a fost obligat prin hotărârea instanței române și nici nu a garantat plata despăgubirilor.

Față de considerentele expuse anterior, apreciind că nu se impune transferarea condamnatului într-un penitenciar din Belgia, în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani închisoare, în baza art.139 alin.4 din Legea nr.302/2004 modificată, Curtea va respinge sesizarea, ca neîntemeiată.

În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca neîntemeiată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București în ceea ce privește cererea formulată de persoana condamnată ANDRE, având ca obiect transferarea sa pentru continuarea executării pedepsei de 10 ani închisoare într-un penitenciar din Belgia.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul apărătorului din oficiu în cuantum de 320 lei se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Cercetată în camera de consiliu.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 27 aprilie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.- 28.04.2009

Dact.EA- 29.04.2008/4 ex.

Președinte:Anca Alexandrescu
Judecători:Anca Alexandrescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 113/2009. Curtea de Apel Bucuresti