Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 156/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr. 2938/2/2009
707/2009
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
SENTINȚA PENALĂ nr. 156
Camera de consiliu de la 05 iunie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Andreea Cioată
GREFIER - -
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.
Pe rol, soluționarea sesizării formulată de către Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, privind persoana condamnată, în vederea recunoașterii sentinței penale din data de 24.06.2008, a Tribunalului, pronunțată în dosarul nr. 8KLs319Js50908/07 și punerii în executare a acesteia, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România a susnumitului, în vederea continuării pedepsei.
La apelul nominal făcut în camera de consiliu, a lipsit persoana condamnată, pentru care se prezintă de avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:
Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 340 Cod procedură penală, trece la dezbateri.
Reprezentantul Parchetului având cuvântul, pune concluzii de admiterea sesizării, urmând să se recunoască sentința penală prin care persoanei condamnate i-a fost aplicată o pedeapsă de 4 ani și 9 luni închisoare și transferarea acesteia într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei, având în vedere că sunt îndeplinite dispozițiile prevăzute de Legea nr. 302/2004 modificată.
Apărătorul persoanei condamnate având cuvântul, solicită admiterea sesizării și transferarea acesteia într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei, având în vedere și consimțământul scris al acesteia.
CURTEA,
Asupra cauzei penale de față:
Prin sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, înregistrată pe rolul acestei instanțe în data de 27.03.2009, în conformitate cu dispozițiile art.149 alin.4 din Legea nr.302/2004 modificată, s-a solicitat recunoașterea sentinței penale din data de 24.06.2008 pronunțată de Tribunalul în dosarul nr. 8KLs319Js50908/07, privind pe persoana condamnată, și punerea ei în executare, în procedura soluționării cererii de transferare a acestuia într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei.
Au fost atașate la dosar: adresa nr.- din 16.03.2009 a Ministerului Administrației și Internelor - Direcția Generală de Pașapoarte și adresa nr.- din 06.03.2009 a Ministerului Administrației și Internelor - Inspectoratul Național pentru Evidența Persoanelor (ambele privind datele de stare civilă ale persoanei condamnate), adresa Ministerului Justiției - Direcția Drept Internațional și Tratate - Serviciul cooperare judiciară internațională în materie penală prin care se solicită efectuarea procedurii prevăzute de art.149 din Legea nr.302/2004, adresa 9352 E - II - 7031/2008 a Ministerului d e Stat al Justiției și pentru Protecția Consumatorului privind transferarea în România a persoanei condamnate, copia certificată a sentinței de condamnare pronunțată de Tribunalul, precum și traducerea acesteia, referat privind stadiul executării pedepsei, procesul verbal de audiere a condamnatului la Penitenciarul am, din care rezultă acordul său la transfer, extras din legislația penală ă referitor la dispozițiile legale aplicabile în cauză, extras din Codul penal român privind infracțiunile corespunzătoare celor pentru care numitul a fost condamnat în ia.
Din oficiu, Curtea a solicitat Ministerului Justiției să facă demersurile necesare pentru clarificarea perioadei în care persoana condamnată s-a aflat în stare de arest preventiv, cu referire la cauza pendinte. Ca urmare a acestei solicitări, Ministerul Justiției a înaintat răspunsul primit de la autoritățile e, în sensul că numitul s-a aflat în "detenție provizorie continuă" începând cu data de 30.11.2007 și până la 23.06.2008.
În conformitate cu dispozițiile art.151 alin.2 cu referire la art.139 alin.4 din Legea nr.302/2004, persoana condamnată a fost citată la locul de detenție din ia, respectiv Penitenciarul.
Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea reține următoarele:
Potrivit sentinței Camerei penale 8 Tribunalului din data de 24.06.2008, pronunțată în dosarul nr.8 319 Js 50908/07, rămasă definitivă, numitul a fost condamnat lao pedeapsă finală de 4 ani și 9 luni închisoarepentru comiterea delictului de furt grav săvârșit în bandă organizată în 5 cazuri, fapte prevăzute de art.25 alin.2 și art.53 rap. la art.244 alin.1 din Codul penal.
Susnumitul a fost arestat preventiv de la data de 30.11.2007 până la 23.06.2008, după care a început executarea pedepsei închisorii. Din adeverința referitoare la stadiul executării pedepsei (aflată la fila 29 din dosarul înaintat de Parchet) reiese că executarea pedepsei va lua sfârșit la 28.08.2012.
În fapt, s-a reținut că între 23.11.2007 și 29.11.2007, numitul, împreună cu alte 2 persoane, a pătruns în cinci ocazii, prin efracție, în 4 locuințe private și un magazin de bijuterii situate în orașe din ia, de unde a sustras mai multe bunuri, în valoare totală de cca. 78.230 euro.
Față de cele reținute, Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.129 cu referire la art.142, 143 și 149 din Legea nr.302/2004, pentru admiterea sesizării.
Astfel, este îndeplinită condiția dublei incriminări, deoarece faptele pentru care numitul a fost condamnat în ia au corespondent în legislația penală română, fiind vorba despre cinci infracțiuni de furt calificat prev. de art.208 Cod penal rap. la art.209 Cod penal.
De asemenea, numitul este cetățean român, cu domiciliul în România, hotărârea de condamnare este definitivă, condamnatul și-a exprimat consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, iar la data primirii cererii de transferare, condamnatul avea de executat o perioadă mai mare de 6 luni din durata pedepsei ce i-a fost aplicată.
Pe de altă parte, se constată că nu sunt incidente dispozițiile art.152 din Legea nr.302/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea nr.224/2006, privind refuzul opțional al transferării.
Drept urmare, în temeiul art.149 din Legea nr.302/2004, Curtea va admite sesizarea, va recunoaște hotărârea de condamnare și va dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare.
Conform art.146 alin.2 lit.c din Legea nr.302/2004, va deduce din pedeapsă durata prevenției, de la 30.11.2007 la 23.06.2008 și, în continuare, detenția, de la 24.06.2008 la zi.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului, iar onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 320 lei, va fi suportat din fondul Ministerului Justiției.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.
Recunoaște sentința Camerei penale 8 Tribunalului din data de 24.06.2008, pronunțată în dosarul nr.8 319 Js 50908/07, rămasă definitivă, privind pe condamnatul (fiul lui și, născut la data de 30.06.1973 în municipiul Târgu M, județul M, CNP -, titular al cărții de identitate seria - nr.-, eliberată la data de 24.01.2006 de SPCLEP Tg. M și al pașaportului seria - eliberat de M la data de 03.10.2006, cu domiciliul în comuna, sat,-, județul M, în prezent aflat în Penitenciarul ).
Dispune transferarea condamnatului într-un penitenciar din România pentru continuarea executării pedepsei de 4 ani și 9 luni închisoare.
Deduce din pedeapsă durata prevenției, de la 30.11.2007 la 23.06.2008 și, în continuare, detenția, de la 24.06.2008 la zi.
Conform art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia, urmând ca onorariul apărătorului din oficiu, de 320 lei, să fie suportat din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare pentru condamnat.
Pronunțată în ședință publică azi, 05 iunie 2009.
JUDECĂTOR, GREFIER,
Red. ex.
Președinte:Andreea CioatăJudecători:Andreea Cioată