Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 185/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 4960/2/2009

1323/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B - SECTIA A II A PENALĂ ȘI

PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 185

Camera de consiliu de la 30 iunie 2009

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Francisca Vasile

GREFIER - -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București - a fost reprezentat de procuror.

Pe rol, soluționarea cererii de transfer a persoanei condamnate, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței din data de 21.02.2007, a Curții de Apel din.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu a lipsit persoana condamnată, pentru care se prezintă avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri prealabile de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 340 Cod procedură penală, trece la dezbateri.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită respingerea solicitării de transferare a persoanei condamnate, ca nefondată, având în vedere adresa emisă de Ministerul Justiției, din care rezultă că persoana condamnată a fost eliberat și repatriat în România, la data de 04.06.2009.

Apărătorul persoanei condamnate având cuvântul, solicită respingerea cererii deoarece aceasta a rămas fără obiect.

CURTEA,

Prin sesizarea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 2.06.2009, s-a înaintat cererea privitoare la recunoașterea hotărârii pronunțate de autoritățile judiciare belgiene și continuarea executării pedepsei aplicate față de cetățeanul român într-un penitenciar din România.

În motivarea cererii s-a arătat că prin sentința din 21.02.2007, definitivă prin decizia Curții de Apel din, a fost condamnat cetățeanul român la pedeapsa de 5 ani închisoare și o amendă de 11.000 euro ce poate fi înlocuită cu închisoarea în cazul neplății în termenul legal de 45 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de proxenetism și trafic de persoane, prevăzute de art.380 și 324 din Codul penal belgian.

În executarea pedepsei aplicate, cetățeanul român a fost arestat la 7.11.2005, durata pedepsei urmând expira la 20.12.2010, acesta putând fi liberat condiționat la data de 24.07.2007.

În rezoluția datată 22.05.2009, Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureștia constatat ca fiind îndeplinite exigențele art.129 lit.e din Legea nr.302/2004 și art.3 pct.1 lit.e dinConvenția europeană asupra transferului persoanelor condamnate, privitoare la existența dublei incriminări, fapta pentru care cetățeanul român a fost condamnat, având corespondent în legislația națională, respectiv constituind infracțiunea de trafic de persoane prevăzută de art.12 din Legea nr.678/2001 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.

La momentul formulării cererii, condamnatul se afla încarcerat în Penitenciarul și și-a exprimat acordul în vederea transferării într-un penitenciar din România pentru continuarea executării.

La cererea înaintată de autoritățile judiciare belgiene au fost atașate următoarele înscrisuri: adresa Serviciului de Justiție al Belgiei; copia scrisorii din 17.01.2008 prin care s-a exprimat de către condamnat acordul la transfer, extras din dispozițiile legale aplicabile, hotărârea Curții de Apel din, datată 21.02.2007, adresa nr.G5 - 1/2246 din data de 13.02.2009 emisă de Ministerul Afacerilor Externe privitoare la situația condamnatului.

În cursul judecății în primă instanță s-a solicitat autorităților belgiene precizarea dacă amenda în cuantum de 11.000 euro a fost achitată în termenul legal sau dacă aceasta a fost transformată în 45 de zile de închisoare.

La data de 29.06.2009 a fost depusă la dosar, în copie, adresa nr.6//08/1791 din 9.06.2009 emisă de Serviciul Public de Justiție al Regatului Belgiei, din care rezultă că cetățeanul român a fost liberat din penitenciar și repatriat în România, motiv pentru care procedura de transferare a fost clasată de autoritățile belgiene (filele 22 și urm.).

Curtea, constată în acest context că cererea de transferare a persoanei condamnate în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, datorită liberării condamnatului, apare la acest moment procesual ca neîntemeiată. În conformitate cu art.128 din Legea nr.302/2004 modificată, obiectul judecății prezentei cauze îl constituie transferarea executării însă, în prezent, cetățeanul român este liberat de autoritățile belgiene, motiv pentru care nu se mai justifică un interes actual în susținerea prezentei cereri. În plus, autoritățile belgiene au decis conform celor comunicate autorităților române, clasarea procedurii de transferare. Este de subliniat faptul că această soluție este justificată și de ideea că recunoașterea hotărârii străine este doar o condiție subsecventă dar necesară pentru soluționarea cererii principale de transferare.

În acest context, văzând dispozițiile art.126 și urm. și art.149 din Legea nr.302/2004 republicată, Curtea va respinge cererea de transferare, întrucât la acest moment condamnatul nu se află în executarea pedepsei aplicate de autoritățile belgiene.

Văzând și dispozițiile art. 192 alin.3 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge, ca nefondată, solicitarea de transferare a persoanei condamnate, fiul lui și, născut la 18.05.1979, CNP -.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Onorariile apărătorului din oficiu (100 lei) și translatorului autorizat de limbă franceză se vor avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică azi, 30 iunie 2009.

PREȘEDINTE, GREFIER,

Red.

Dact. 6 ex./6.07.2009

Președinte:Francisca Vasile
Judecători:Francisca Vasile

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 185/2009. Curtea de Apel Bucuresti