Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 232/2009. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 8116.1/2/2008

1880/2009

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA I PENALĂ

SENTINȚA PENALĂ NR. 232

Ședința din Camera de Consiliu din data de 21 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Dolache Damian

GREFIER - G -

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror.

Pe rol fiind soluționarea cauzei penale privind persoana condamnată în vederea recunoașterii și punerii în executare a Sentinței nr. 49 T 3/2006 din 03.0.2007 a Tribunalului Municipal din Praga și a deciziei nr. 12 To 83/2007 - 2850 din 30.10.2007a Curții de Apel din Praga, în procedura soluționării cererii de transferare într-un penitenciar din România privind continuarea executării pedepsei în conformitate cu dispozițiile art. 145 sau art. 146 din Legea nr. 302/2004 modificată.

La apelul nominal făcut în Camera de Consiliu a lipsit petentul-condamnat persoană transferabilă, pentru care a răspuns avocat din oficiu.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că procedură de încunoștiințare a persoanei transferabile a fost realizată prin Ministerul Justiției.

Reprezentanta Ministerului Public solicită admiterea sesizării, recunoașterea efectelor Sentinței nr. 49 T 3/2006 din 03.0.2007 a Tribunalului Municipal din Praga și a deciziei nr. 12 To 83/2007 - 2850 din 30.10.2007 a Curții de Apel din Praga, și solicită transferarea condamnatului persoană transferabilă într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepsei de 10 ani și 6 luni închisoare, și deducerea pedepsei de la 25.08.2003 la 27.08.2003 și de la 02.01.2005 la zi, cu cheltuielile în sarcina statului.

Apărătorul din oficiu formulează aceleași concluzii de admitere a sesizării și transferarea condamnatului în vederea continuării executării pedepsei într-un penitenciar din România, apreciind că sunt îndeplinite condițiile prev, de Legea nr.302/2004, modificată.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:

Prin adresa nr.4776/II-5/2008 din 11.12.2008, Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa sesizat această instanță, în temeiul dispozițiilor art.149 alin.4 și art.150 din Legea nr.302/2004, modificată, în vederea recunoașterii și punerii în executare a sentinței nr.49/T 3/2006 din 3.04.2007 pronunțată de Tribunalul Municipal din Praga, menținută prin decizia nr.12T0 83/2007 din 30.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel din Praga, în cadrul procedurii de soluționare a cererii formulate de Ministerului Justiției din Republica Cehă, de transferare într-un penitenciar din România în vederea continuării executării pedepselor aplicate condamnaților - cetățean român, fiul lui G și, născut la data de 12.01.1977, în Municipiul B, titular al CI seria - numărul - eliberată la data de 23.02.2001 de nr.15, Cod numeric personal -, G- și, pentru a continua executarea pedepsei aplicate în statul solicitant.

Prin sentința penală nr.328/16.12.2008 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția I-a Penală s-a admis sesizarea parchetului, s-a dispus recunoașterea hotărârii străine și transferul condamnaților într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepselor.

Prin decizia penală nr.2382/23.06.2009 a Înaltei Curți de Casație și Justiție a fost admis recursul declarat de persoana condamnată, casată sentința atacată și s-a dispus trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță, constatându-se că judecata în fond a avut loc cu lipsă de procedură cu persoana condamnată.

Rejudecând în fond după casare, Curtea constată, pe baza informațiilor și documentelor comunicate de statul de condamnare, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în anul 1983, următoarele:

Prin sentința nr.49T3/2006 din data de 03.04.2007 a Tribunalului Municipal din Praga menținută prin decizia nr.12To 83/2007-2850 din data de 30.10.2007 a Curții de Apel din Praga, ca instanță de apel rămasă definitivă la 30.10.2007, s-a dispus condamnarea numitului la pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare pentru comiterea infracțiunilor de falsificare și contrafacerea monedelor, înșelăciune, încălcarea drepturilor altor persoane, posesie ilegală a cardului de plată,furt, încălcarea hotărârilor judecătorești și falsificarea actelor publice, prev. de art.140 al.2 pct.2 și al.3, art.250 al.1 și art.209 al.1.a și al.2, art.249b. art.247 al.2. art. 8 al.1, art.171 al.1. b și art.176 al.1 din Codul penal ceh.

De asemenea, prin aceeași hotărâre s-a dispus față de numitul, potrivit disp.art.35 al.2 din Codul penal ceh, revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 6 luni închisoare stabilită prin sentința pronunțată la data de 16.05.2005, în dosarul nr.4T 69/2004 de Judecătoria.

Astfel, prin sentința din 16.05.2005, dosar nr.4T 69/2004 numitul a fost condamnat la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de falsificare și modificarea actelor publice, prev. de art.176 al.1 din Codul penal ceh, constând în aceea că susnumitul, într-o perioadă nedeterminată, a falsificat legitimația de serviciu a unui agent de poliție din Republica Cehă, prin înlocuirea fotografiei titularului cu fotografia sa.

În fapt, prin sentința nr.49T3/2006a Tribunalului Municipal din Praga s-a reținut că numiții G-, și, fie singuri, fie împreună cu alte persoane, au obținut în mod fraudulos de la mai multe părți vătămate, prin inducere în eroare prin folosirea unor calități mincinoase sau prin sustragere, mai multe carduri bancare pe care le-au copiat și cu ajutorul unor carduri false au efectuate mai multe tranzacții comerciale.

Prin aceeași sentință penală numitul a fost condamnat și pentru faptul că în perioada 13.05.2002 - 17.05.2003 a încălcat măsura interdicției de ședere pe teritoriul aplicată pe o perioadă de 4 ani prin sentința din 03.01.2001, dosar nr.3T1/2001, a Judecătoriei Sectorului Praga 3.

Cu privire la numitul, din documentele comunicate de autoritățile judiciare cehe a rezultat că susnumitul a fost reținut și arestat preventiv în perioada 25 - 27.08.2003; 02.01 - 21.12.2005 și 20.06.2006 - 30.10.2007 (dată la care a rămas definitivă sentința nr.49T 3/2006 a Tribunalului Municipal din Praga și a început executarea pedepsei de 10 ani închisoare), executarea pedepsei finalizându-se la data de 30.06.2015, cu precizarea că în perioada 22.12.2005 - 20.06.2006 a executat pedeapsa de 6 luni închisoare stabilită prin sentința din 16.05.2005 a Judecătoriei (pedeapsă ce a fost computată conform art.38 al.1, art.22 al.1 și art.334 al.1 din Codul penal ceh în pedeapsa de 10 ani și 6 luni închisoare), în prezent numitul aflându-se încarcerat în Penitenciarul.

Procedând la examinarea materialului existent se constată că în cauză este îndeplinită condiția dublei incriminări, prev.de art.129 lit.e din Legea nr.302/2004 modificată și art.3 pct.1 lit.e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg la 21 martie 1983, faptele care au atras condamnarea lui având corespondent în legislația penală română.

Astfel, faptele reținute de către autoritățile judiciare cehe realizează conținutul constitutiv al infracțiunilor de nșelăciune, prev.de art.215 al.1 și 2.Cod Penal cu aplic.art.75 al. 1 lit.a și Cod Penal art.41 al.2 Cod Penal, furt calificat, prev.de art.208 al.1, 2 - 209 al.1 lit.a și e p, nerespectarea hotărârilor judecătorești, prev.de art.271 al.4.Cod Penal, fals material în înscrisuri oficiale, prev.de art.288 al.1 Cod Penal, falsificarea instrumentelor de plată electronică, prev.de art.24 al.1 și 2 din Legea nr.365/2002 republicată, cu aplic.art.75 al.1 lit.a și Cod Penal art.41 al.2 Cod Penal, eținerea de echipamente în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică, prev.de art.25 din Legea nr.365/2002 republicată și efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, prev.de art.27 al.1, 2 din Legea nr.365/2002 republicată, cu aplic.art.75 al. 1 lit.a și Cod Penal art.41 alin..2 Cod Penal, toate cu aplic.art.33 lit.a Cod Penal(pentru ).

La data de 31.10.2007 condamnatul și-a exprimat în scris consimțământul în vederea transferării într-un penitenciar din România, pentru continuarea executării pedepsei, la data primirii cererii de transferare acesta având de executat mai mult de 6 luni din durata pedepsei rezultante, potrivit documentelor privind stadiul executării pedepselor.

Curtea constată că sunt îndeplinite condițiile legale pentru transferarea persoanei condamnate, prevăzute de art.129 din Legea nr.302/2004, întrucât condamnatul este cetățean român, hotărârea prin care i-a fost aplicată pedeapsa detențiunii cu durata de 10 ani și 6 luni este definitivă, la data primirii cererii de transferare, condamnatul mai avea de executat peste 6 luni din durata pedepsei, transferul a fost liber consimțit de condamnat, iar faptele care au atras condamnarea acestuia constituie infracțiuni, potrivit legii penale a statului român.

Cât privește felul pedepsei rezultante stabilite spre executare (detențiune temporară), Curtea constată că, potrivit legii penale române, acesteia îi corespunde, ca denumire, pedeapsa închisorii, conform dispozițiilor art.53 pct.1 lit.b din Codul penal român.

Față de aceste considerente Curtea, va admite sesizarea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI și în temeiul art.149 rap. la art.145 din Legea nr.302/2004 va recunoaște sentința nr.49T3/2006 din 03.04.2007 pronunțată de Tribunalul Municipal din Praga, menținută prin decizia nr.12T0 83/2007 din 30.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel din Praga și va dispune transferareacondamnatului-cetățean român, fiul lui G și, născut la data de 12.01.1977, în Municipiul B, titular al CI seria - numărul - eliberată la data de 23.02.2001 de nr.15, Cod numeric personal -, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 10 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin hotărârea menționată, respectând felul și durata pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare.

Va deduce din pedeapsă prevenția și perioada deja executată de condamnat, de la 25-27.08.2003 și de la 02.01.2005 la zi.

Va dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 32 RON, se va suporta din fondul Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

HOTĂRĂȘTE:

Admite sesizarea formulată de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI.

În temeiul art.149 rap. la art.145 din Legea nr.302/2004, recunoaște sentința nr.49T3/2006 din 03.04.2007 pronunțată de Tribunalul Municipal din Praga, menținută prin decizia nr.12T0 83/2007 din 30.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel din Praga și dispune transferareacondamnatului-cetățean român, fiul lui G și, născut la data de 12.01.1977, în Municipiul B, titular al CI seria - numărul - eliberată la data de 23.02.2001 de nr.15, Cod numeric personal -, într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei rezultante de 10 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin hotărârea menționată, respectând felul și durata pedepsei stabilite prin hotărârea de condamnare.

Deduce din pedeapsă prevenția și perioada deja executată de condamnat, de la 25-27.08.2003 și de la 02.01.2005 la zi.

Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentințe.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu, în sumă de 32 RON, se suportă din fondul Ministerului Justiției.

Cu drept de recurs în termen de 10 zile de la pronunțare pentru procuror și de la comunicare pentru condamnat.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 septembrie 2009.

PREȘEDINTE,

- -

GREFIER,

G -

Red./01.10.2009

Președinte:Dolache Damian
Judecători:Dolache Damian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 232/2009. Curtea de Apel Bucuresti