Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 240/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI

SECȚIA I-A PENAL

Dosar nr-

(Numr în format vechi 2123/2009)

SENTINȚA PENAL NR.240

Ședința public de la 29 2009

Completul constituit din:

PREȘEDINTE: Moroșanu Raluca

GREFIER: - -

**************************

Ministerul Public - Parchetul de pe lâng CURTEA DE APEL BUCURE ȘTI fost reprezentat de procuror .

Pe rol fiind soluționarea cauzei ce are ca obiect cererea de revizuire a sentinței penale nr.69 din 18 martie 2009 pronunțat de Curtea de Apel Bucure ști - Secția I-a Penal și a sentinței penale nr.041SHv49/07K-78 PRONUNȚAT DE Tribunalul pentru cauze penale din Viena, formulat de condamnatul.

La apelul nominal fcut în ședinț public a rspuns petentul condamnat revizuient, personal, aflat în stare de arest și asistat juridic de aprtor din oficiu - avocat ce substituie pe avocat.

Procedura de citare este legal îndeplinit.

S-a fcut referatul cauzei de ctre grefierul de ședinț, dup care:

Petentul condamnat revizuient învedereaz instanței c prin cererea promovat solicit a se dispune rejudecarea cauzei din Austria întrucât la momentul presupusei fapte se afla în România, are martori si poate dovedi cu acte aceste împrejurri astfel încât solicit s fie pus în libertate pentru a traduce actele și a-i da posibilitatea de a-și dovedi nevinovția și a se rejudeca cauza din Austria prin care a fost condamnat pe nedrept în baza unor probe false. Arat c este conștient c acest lucru nu poate fi fcut decât de instanța din Austria.

Reprezentantul Ministerului solicit a fi întrebat condamnatul dac dorește reformarea Sentinței penale nr.69 din 18 martie 2009 pronunțat de Curtea de Apel Bucure ști - Secția I-a Penal sau a sentinței penale nr.041SHv49/07K-78 PRONUNȚAT DE Tribunalul pentru cauze penale din Viena.

Condamnatul revizuient, întrebat fiind de ctre instanț, arat c cele dou sentințe sunt una și aceeași astfel c solicit revizuirea ambelor hotrâri.

Curtea, în raport de precizrile fcute de petent, calific cererea ca fiind o cerere de revizuire, sens în care acord cuvântul cu privire la admisibilitatea în principiu a cererii.

Reprezentantul Ministerului Public arat c, potrivit art.122 al.3 din Legea nr.302/2004 - modif. singura în msura a se pronunța cu privire la o cerere de revizuire, o cale extraordinar de atac, este statul strin care a pronunțat hotrârea de condamnare, astfel c, în opinia sa, apreciaz c prezenta cerere de revizuire se impune a fi trimis Ministerului Justiției și Libertților pentru a fi comunicat autoritților austriece.

Aprtorul din oficiu precizeaz c achieseaz la concluziile reprezentantului Ministerului Public, artând c prin sentința pronunțat de autoritțile române nu s-a procedat decât la recunoașterea sentinței autoritților austriece și s-a admis cererea de transfer a condamnatului, astfel încât nu se impune revizuirea sentinței penale nr. 69 din 18 martie 2009 pronunțat de Curtea de Apel Bucure ști - Secția I-a Penal.

Petentul condamnat revizuient arat c dorește s fie liberat pentru a-și dovedi nevinovția.

CURTEA

Prin cererea înregistrat la data de 4.09.2009 pe rolul acestei instanțe petentul condamnat a solicitat rejudecarea dosarului nr-, artând c au aprut fapte noi dup condamnarea sa definitiv, care justific punerea sa în libertate.

Petentul a afirmat, în esenț, c tribunalul suprem austriac l-a disculpat de fapta comis, c nu a fost prezent pe teritoriul statului austriac la data la care se reține c a comis fapta și nu s-a stabilit acest aspect deși datele necesare rezult din pașaportul s

La dosarul cauzei a fost atașat dosarul nr-, privind pe petentul, având ca obiect soluționarea sesizrii Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Bucure ști de transferare a persoanei condamnate în România, în vederea continurii executrii pedepsei aplicate de autoritțile judiciare din Austria.

La termenul de astzi petentul condamnat a precizat c solicit atât revizuirea hotrârii penale de condamnare pronunțat de autoritțile din Austria cât și revizuirea nr. 69/18.03.2009 pronunțat de Curtea de Apel Bucure ști Secția I Penal prin care a fost recunoscut pe cale incidental hotrârea de condamnare din Austria.

Analizând cererea petentului condamnat și dispozițiile legale, Curtea reține urmtoarele:

Prin sentința penal nr. 041 S Hv 49/07K-78 Tribunalului pentru cauze penale din Viena, rmas definitiv prin decizia penal nr. 17 Bs 15/08t pronunțat de Curtea de Apel din Viena, a fost condamnat inculpatul la 5 ani închisoare pentru comiterea infracțiunii de trafic de droguri, comis în stare de recidiv.

S-a reținut c inculpatul, în perioada august - 2006 exportat din Olanda și a importat în Austria diferite cantitți de droguri.

Prin Sentința penal nr. 69/18.03.2009 a Curții de Apel Bucure ști Secția I Penal a fost admis sesizarea Parchetului de pe lâng Curtea de Apel Bucure ști și s-a dispus, în baza art. 145 și 146 din Legea nr. 302/2004 recunoașterea sentinței penale nr. 041 S Hv 49/07K-78 Tribunalului pentru cauze penale din Viena, rmas definitiv prin decizia penal nr. 17 Bs 15/08t pronunțat de Curtea de Apel din Viena și transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România, în vederea continurii executrii pedepsei.

Împotriva acestei sentințe penale precum și a sentinței penale de condamnare pronunțat de instanțele austriece, condamnatul înțelege s formuleze cerere de revizuire, întrucât au aprut fapte noi dup condamnarea sa definitiv, care justific punerea sa în libertate și afirmând c tribunalul suprem austriac l-a disculpat de fapta comis, c nu a fost prezent pe teritoriul statului austriac la data la care se reține c a comis fapta și nu s-a stabilit acest aspect deși datele necesare rezult din pașaportul s

În ce privește cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 69/18.03.2009, Curtea constat c aceasta este inadmisibil, întrucât nu privește fondul cauzei, ci are ca obiect recunoașterea hotrârii de condamnare pronunțat de instanțele din Austria precum și transferul condamnatului în România în vederea continurii executrii pedepsei.

Potrivit art. 393.C.P.P. otrârile judectorești definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penal cât și cu privire la latura civil, iar când o hotrâre privește mai multe infracțiuni sau mai multe persoane, revizuirea se poate cere pentru oricare dintre fapte sau dintre fptuitori.

Din acest text de lege, precum și din dispozițiile art. 394.C.P.P. care se refer la cazurile în care revizuirea poate fi formulat, rezult c aceast cale extraordinar de atac nu poate f exercitat decât împotriva hotrârilor penale prin care s-a dispus asupra fondului.

Or, sentința penal nr. 69/18.03.2009, având ca obiect recunoașterea unei alte sentințe penale pronunțat de o instanț din strintate, precum și transferul persoanei condamnate într-un penitenciar din România, nu este o hotrâre prin care instanța de judecat s se fi pronunțat asupra fondului, astfel c o cerere de revizuire formulat împotriva acesteia este inadmisibil.

Cât privește cererea de revizuire a sentinței penale nr. 041 S Hv 49/07K-78 Tribunalului pentru cauze penale din Viena, potrivit art.122 al.3 din Legea nr.302/2004 singura autoritate competent a se pronunța cu privire la o cerere de revizuire, respectiv orice cale extraordinar de atac, formulat împotriva acesteia, este instanța din statul strin care a pronunțat hotrârea de condamnare.

În raport de aceste dispoziții legale, cererea de revizuire a sentinței penale nr. 041 S Hv 49/07K-78 Tribunalului pentru cauze penale din Viena, formulat de petentul condamnat nu este de competența instanțelor române.

Așa fiind, solicitarea de revizuire a celor dou hotrâri este inadmisibil și urmeaz a fi respins ca atare.

Curtea va înainta Ministerului Justiției cererea condamnatului de revizuire a sentinței penale nr. 041 S Hv 49/07K-78 Tribunalului pentru cauze penale din Viena, pentru a fi trimis autoritților judiciare competente din Austria, daca acest lucru se impune, în condițiile legii.

În baza art. 192 al.2 va C.P.P. obliga petentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare ctre stat, întrucât acesta se afl în culp procesual. Astfel, deși a învederat instanței faptul c este conștient c rejudecarea cauzei nu poate avea loc decât în fața instanței din Austria, totuși a insistat în cererea sa, solicitând punerea sa în libertate pentru a-și putea dovedi nevinovția.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTRȘTE:

Respinge ca inadmisibil cererea de revizuire a Sentinței penale nr. 69 din 18.03.2009 pronunțat de Curtea de Apel Bucure ști, Secția I Penal și a Sentinței penale nr. 041 S Hv 49/07K-78 pronunțat de Tribunalul pentru cauze penale din Viena, formulat de condamnatul.

Dispune înaintarea cererii formulat de petentul condamnat Ministerului Justiției, pentru a fi transmis autoritților din Austria.

În baza art. 192 al.2 oblig C.P.P. petentul condamnat la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare ctre stat, din care suma de 320 lei onorariul aprtorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Cu recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțat în ședința public din 29.09.2009.

PREȘEDINTE GREFIER

Red. RM

4 ex./14.10.2009

Președinte:Moroșanu Raluca
Judecători:Moroșanu Raluca

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 240/2009. Curtea de Apel Bucuresti