Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 68/2010. Curtea de Apel Bucuresti

Dosar nr. 960/2/2010

289/2010

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ

ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

SENTINȚA PENALĂ nr. 68/

Camera de consiliu de la 26 februarie 2010

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: Elena Ursulescu

GREFIER - -

MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI, a fost reprezentat de PROCUROR:.

Pe rol, soluționarea sesizării privind persoana condamnată, în vederea aprecierii cu privire la transferarea susnumitului într-un penitenciar din România, în vederea continuării executării pedepsei.

La apelul nominal făcut în camera de consiliu, a lipsit persoana condamnată, pentru care se prezintă avocat oficiu, în baza delegației nr. -, emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care:

Constatând că, nu mai sunt alte cereri de formulat, Curtea, în baza dispozițiilor art. 340 Cod Procedură Penală, trece la dezbateri.

Reprezentantul Parchetului având cuvântul, solicită în temeiul art. 129 alin. 1 lit. c, din Legea nr. 302/2004, republicată, respingerea sesizării formulată de către Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI, privind transferul persoanei condamnate, având în vedere că din actele existente la dosar, rezultă că acesta și-a împlinit durata executării pedepsei la data de 13 decembrie 2009, iar la acest termen nu mai este încarcerat.

Apărătorul persoanei condamnate având cuvântul, solicită respingerea sesizării formulată de către Parchet, având în vedere că pentru persoana condamnată, pedeapsa a fost considerată executată la data de 13.12.2009.

CURTEA,

Asupra cauzei penale de față

Prin sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI nr.1918/II-5/2009 din 28.01.2010 s-a solicitat Curții de APEL BUCUREȘTI să aprecieze cu privire la cererea de transfer a persoanei condamnate formulată de autoritățile judiciare din Republica Italia în vederea continuării executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Se reține că prin adresa nr.79826/2009 din 22.07.2009, Ministerul Justiției și Libertăților -Direcția Drept Internațional și Tratate a trimis Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI în conformitate cu prevederile Legii 300/2004 modificată cererea formulată de Ministerul Justiției privitoare la persoana condamnată de continuare a executării pedepsei închisorii într-un penitenciar din România.

Din documentele transmise de autoritățile judiciare italiene, în aplicarea Convenției Europene asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983, rezultă că a fost condamnat prin sentința nr.8467/06 din 24.09.2007 a Tribunalului Ordinar din - Secția Judecătorilor pentru Cercetări - la o pedeapsă de 5 ani închisoare precum infracțiunea de asociere pentru comiterea de infracțiuni prevăzută de art.416 din Codul penal italian, infracțiunea de menținere în stare de sclavie sau servitute, prostituție cu minore și trafic de persoane, prevăzute de art.600, art.600 bis și art.601 din Codul penal italian, așa cum au fost incriminate în Decretul Legislativ nr.286/1998.

În sarcina acestuia s-a reținut că, împreună cu mai multe persoane cu care s-a asociat a racolat și facilitat introducerea pe teritoriul Italiei a mai multor femei, unele minore pe care le-a constrâns să practice prostituția în folosul său și al coinculpaților.

Prin sentința nr.12812/2005 din 22.02.2008 a Curții de Apel din hotărârea fondului a fost reformată, fiind condamnat la o pedeapsă de 3 ani și 8 luni închisoare, hotărâre rămasă definitivă.

Din documentele transmise de statul de condamnare, a rezultat că este îndeplinită condiția dublei incriminări la care se referă art.129 lit.e din Legea nr.302/2004 modificată și art.3 pct.l lit.e din Convenția Europeană asupra transferării persoanelor condamnate, adoptată la Strasbourg în 1983.

Astfel, fapta de asociere pentru comiterea de infracțiuni, prevăzută de art.416 din Codul penal italian este incriminată cu același titlu în art.323 din Codul penal român; fapta de menținere în stare de sclavie sau servitute, prevăzută de art.600 din Codul penal italian întrunește, în raport de împrejurările în care a fost comisă, elementele constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate prevăzută de art.189 din Codul penal român; fapta de trafic de persoane și prostituție cu minore, prevăzute de art.601 și art.600bis din Codul penal italian întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.329 al.2 și 3 din Codul penal român.

Din relațiile Biroului Executări Penale al Procuraturii de pe lângă Tribunalul Ordinar din s-a constatat că, în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută de art.129 lit.c din Legea nr.302/2004 modificată mai precis condamnatul mai are de executat mai puțin de 6 luni din pedeapsa aplicată de statul de condamnare.

Astfel, pedeapsa de 3 ani și 8 luni aplicată este considerată a fi fost începută spre executare la data de 14.07.2007. Din această pedeapsă autoritățile judiciare italiene au dedus 1 an și 90 zile (1 an și 3 luni), astfel încât, deducându-se și perioada ca arest preventiv, pedeapsa se va fi considerat executată la 13.12.2009.

Dată fiind această situație, Parchetul solicită instanței a aprecia cu privire la cererea de transfer formulată în cauză.

Pe rolul Curții de Apel s-a format dosarul cu nr- și pentru primul termen de judecată s-a asigurat un apărător din oficiu pentru persoana transferabilă.

Examinând actele și lucrările de la dosar în raport de sesizarea formulată și dispozițiile Legii 302/2004 modificată cu privire la transferarea persoanelor condamnate, Curtea constată că aceasta nu mai este posibilă.

Conform dispozițiilor art.129 lit.c din Lege 302/2004, o persoană condamnată poate fi transferată în România cu îndeplinirea anumitor condiții pentru continuarea executării pedepsei închisorii dar numai dacă există până la termenul limită al executării ei, cel puțin 6 luni.

Așa cum rezultă din actele aflate la dosar, pedeapsa de 3 ani și 8 luni aplicată de autoritățile judiciare italiene a fost începută la data de 14.07.2007, din ea s-a dedus prevenția, s-au acordat 90 de zile de eliberare anticipată (ordonanța din 26.11.2008 a Tribunalului d e supraveghere din ), 1 an de grațiere (ordonanța din 17.02.2009 a Judecătorului pentru Cercetări din cadrul Tribunalului din ) astfel că împlinirea ei va fi considerată în data de 13.12.2009 (fila 19 dosar Parchet).

Prin urmare, la data soluționării prezentei sesizări, persoana transferabilă și-a executat pedeapsa aplicată de autoritățile judiciare italiene și practic ea a rămas fără obiect.

Pentru aceste considerente, Curtea în temeiul dispozițiilor art.148 din Legea 302/2004 modificată, va respinge sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI.

Cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului iar onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 lei se va avansa din fondul Ministerul Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE:

Respinge,ca nefondată, sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI privind transferul în România a persoanei condamnate.

Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.

Onorariul avocatului din oficiu în sumă de 320 lei se va avansa din fondul Ministerul Justiției și Libertăților.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi 26 februarie 2010.

PREȘEDINTE GREFIER

Red.EU-10.03.2010/Dact.EA-18.03.2010/5 ex

Președinte:Elena Ursulescu
Judecători:Elena Ursulescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Recunoașterea hotărârilor penale sau a altor acte judiciare străine (legea 302/2004). Sentința 68/2010. Curtea de Apel Bucuresti