Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 114/2009. Curtea de Apel Alba Iulia
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.114/A/2009
Ședința publică din 21 decembrie 2009
PREȘEDINTE: Monica Felicia Farcaș JUDECĂTOR 2: Ștefan Făt
- - - JUDECĂTOR 3: Teodora
- - grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat prin:
- procuror
Pe rol se află pronunțarea asupra apelului declarat de inculpatul împotriva sentinței penale nr. 201/2009 pronunțată de Tribunalul Alba în dosar nr-.
dezbaterilor și concluziile părților au fost consemnate în încheierea de amânare a pronunțării din data de 15.12.2009, care face parte integrantă din prezenta decizie.
CURTEA DE APEL
Asupra apelului penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 201/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-, în temeiul art. 522 ind. 1.pr.pen. rap. la art. 406 al. 4.pr.pen. a fost respinsă pe fond cererea de rejudecare formulată de condamnatul în ceea ce privește sentința penală nr. 229/11.10.2004 a Tribunalului Alba, definitivă prin decizia penală nr. 977/15.05.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție.
În baza art. 192 al. 2.pr.pen. a fost obligat condamnatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Pentru a pronunța această soluție, Tribunalul a reținut că prin cererea formulată, condamnatul a solicitat rejudecarea dosarului penal nr. 3887/2003 al Tribunalului Alba, în care a fost pronunțată sentința penală nr. 229/2004, motivând că sunt întrunite condițiile prevăzute de lege.
Examinând cererea, Tribunalul a constatat că prin sentința penală nr. 229/2004 a Tribunalului Albas -a dispus achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen. și de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen. reținându-se incidența prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d pr.pen. a fost achitat inculpatul de sub învinuirea săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 221.pen.
Au fost respinse acțiunile civile formulate de părțile civile și -.
Cu privire la inculpatul, în motivarea soluției prima instanță a reținut în esență că din probele administrate (declarațiile părților vătămate, declarațiile martorilor, convorbiri telefonice) nu rezultă că acest inculpat este unul dintre cei trei autori ai tâlhăriei.
Împotriva acestei soluții a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.
Prin decizia penală nr. 139/A/2005 Curtea de Apel Alba Iuliaa admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba și în consecință a desființat sentința Tribunalului Alba în privința inculpatului și rejudecând cauza a condamnat inculpatul la o pedeapsă rezultantă de 10 ani închisoare.
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prev. de art. 64 Cod penal pe durata stabilită de art. 71 Cod penal.
A fost obligat inculpatul să plătească părții civile - echivalentul în lei a sumei de 400 Euro și 1 milion lei -daune morale și suma de 20.000.000 lei daune morale.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că din probele administrate în cauză - declarațiile părților vătămate coroborate cu declarațiile martorilor - rezultă că părțile vătămate au fost atacate de trei persoane, printre care se afla și inculpatul. Unul dintre agresori a imobilizat-o pe partea vătămată, urcând în autoturism pe scaunul din spatele acesteia, ceilalți doi agresori -dintre care unul înarmat cu un - au deschis portierele de pe partea a autoturismului, obligând pe partea vătămată sub amenințarea ului să se așeze pe scaunul din spatele șoferului, lângă cel care o imobilizase pe partea vătămată aflată pe scaunul din față-dreapta.
În timp ce agresorul înarmat a părăsit în fugă locul faptei, celălalt s-a așezat la volanul autoturismului circulând pe direcția A I - A iar în dreptul loc. -pe un drum de țară- agresorii au deposedat părțile vătămate de bani și telefoane mobile și i-au obligat să coboare din autoturism, sustrăgând autoturismul și plecând în direcția C-
S-a mai reținut că inculpatul a parcat autoturismul sustras în incinta societății a cărui director comercial este, în dimineața zilei următoare autoturismul fiind vândut martorului.
S-a constatat de instanța de apel că vinovăția inculpatului este pe deplin dovedită, inculpatul neînțelegând ca în temeiul art. 66 al. 2 Cod procedură penală să probeze lipsa de temeinicie a probelor administrate.
Împotriva deciziei pronunțate de Curtea de Apel au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia și inculpatul, recursuri respinse de, prin decizia penală nr. 977/15.02.2006.
Cu privire la procedura rejudecării, instanța constată că, potrivit art. 5221alin. 1 Cod procedură penală "în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului". Potrivit alin. 2 al aceluiași articol, disp. art. 405-408 Cod procedură penală se vor aplica în mod corespunzător.
În speță, inculpatul a fost judecat și condamnat în lipsă, fiind plecat în Italia, unde a fost reținut în baza unui mandat european de arestare și remis autorităților române (fila 295- dosar 3887/2003).
Reținând practica Curții de Apel Alba Iulia într-o speță asemănătoare, care prin decizia penală nr. 26/A/2005 a consacrat fără echivoc dreptul unei persoane judecată și condamnată în lipsă de a fi rejudecată în temeiul art. 5221Cod procedură penală instanța a admis în principiu cererea de rejudecare prin încheierea din14.-.
Cu ocazia rejudecării a fost audiat inculpatul și martorii:, și - martori care au declarat că își mențin declarațiile date anterior în cursul urmării penale și al judecății.
Cererea de rejudecare a fost nefondată.
Martorii mai sus menționați nu au adus elemente de noutate care să conducă la concluzia reținerii unei alte stări de fapt in ce-l privește pe condamnatul ori la reținerea nevinovăției acestuia sub aspectul săvârșirii infracțiunilor pentru care a fost condamnat in mod definitiv prin hotărârile judecătorești anterior arătate.
Prin noile probe administrate în cauză, constând prin declarațiile unor martori, s-a încercat într-o anume măsură disculparea condamnatului, însă martorii și-au menținut declarațiile date anterior, neintervenind probe noi care să demonstreze nevinovăția petentului.
Instanța a reținut că probele de vinovăție administrate în cauză subzistă și justifică soluția de condamnare.
Față de această împrejurare, în baza art. 5221alin. 1 și 2 Cod procedură penală și art. 406 alin. 4 Cod procedură penală, s-a respins pe fond cererea de rejudecare formulată de inculpatul.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală a fost obligat condamnatul să plătească în favoarea statului suma de 960 lei, cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei sentințe a formulat apel, în termenul legal, condamnatul, aducându-i critici de nelegalitate și netemeinicie, solicitând desființarea hotărârii atacate și rejudecând, admiterea pe fond a cererii de rejudecare și adoptarea unei soluții de achitare pentru faptele imputate, conform prevederilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen.
În expunerea motivelor de apel, condamnatul a invocat în esență faptul că nu este autorul infracțiunilor pentru care a fost trimis în judecată și condamnat, aspect care reiese din întregul probatoriu aflat la dosar.
S-a susținut că din nicio declarație de martor sau parte vătămată nu rezultă prezența sa la locul și data comiterii infracțiunii, ci dimpotrivă, martorul, audiat în fața instanței de fond, a declarat că nu l-a văzut niciodată, iar partea vătămată -, prezentă la unul din termenele de judecată, a solicitat instanței să îi comunice cine este persoana din boxă, întrucât nu o cunoaște.
Mai mult, din actele depuse în probațiune, a rezultat că la data pretinsei comiteri a faptei se afla la muncă în străinătate.
S-a învederat că singura declarație incriminatoare este cea a coinculpatului, însă s-a apreciat că aceasta ar trebui înlăturată, având în vedere că acesta nu a fost constant în declarații și a relatat aceleași evenimente în diverse variante.
Cu ocazia judecării apelului, s-a procedat la audierea condamnatului, conform prevederilor art. 378 al. 1 ind. 1.pr.pen. și a fost încuviințată proba testimonială solicitată de condamnat, fiind audiați martorii și.
Examinând sentința atacată prin prisma criticilor formulate, dar și din oficiu, în conformitate cu prevederile art. 371 al. 2.pr.pen. Curtea constată că apelul condamnatului este fondat.
Potrivit dispozițiilor art. 522 ind. 1.pr.pen. în cazul în care se cere extrădarea unei persoane judecate și condamnate în lipsă, cauza va putea fi rejudecată de către instanța care a judecat în primă instanță, la cererea condamnatului, dispozițiile art. 405-408 urmând a se aplica în mod corespunzător.
Dispozițiile legale enunțate sunt aplicabile și în cazul persoanelor care au fost predate în baza unui mandat european de arestare emis de autoritățile române, având în vedere că procedura reglementată de Legea nr. 302/2004 cu modificările și completările ulterioare reprezintă în fapt o variantă simplificată a procedurii de extrădare, aplicabilă între țările membre ale Uniunii Europene.
Pe cale de consecință, Curtea constată că în mod corect prima instanță a apreciat că cererea de rejudecare formulată de condamnat și întemeiată pe prevederile art. 522 ind. 1.pr.pen. este admisibilă, luând în considerare faptul că acesta a lipsit la toate termenele de judecată, precum și la pronunțare, atât la fond, cât și în căile de atac.
În ceea ce privește temeinicia cererii, Curtea reține că, în conformitate cu practica Înaltei Curți de Casație și Justiție(decizia penală nr. 560/17.02.2009), rejudecarea în caz de extrădare are ca scop garantarea dreptului persoanei extrădate, care a fost judecată și condamnată în lipsă, la un proces echitabil și în principal, exercitarea dreptului său la apărareîntr-un nou ciclu procesual, ceea ce presupune posibilitatea de a fi audiată, de a interoga martorii sau părțile în proces și de a administra probe în apărarea sa, atât cu privire la situația de fapt, cât și în circumstanțiere.
În lipsa unei dispoziții contrare, rejudecarea în caz de extrădare nu poate avea efecte doar asupra individualizării pedepsei, ci ea poate viza și înlăturarea unei erori esențiale asupra faptelor, dacă probele administrate conduc instanța de rejudecare la o altă concluzie decât cea stabilită în primul ciclu procesual.
Raportat la întregul material probatoriu administrat, atât în primul ciclu procesual, cât și în procedura rejudecării după extrădare, Curtea apreciază că în mod eronat prima instanță s-a pronunțat asupra netemeiniciei cererii condamnatului, concluzionând că nu au intervenit elemente noi, care să demonstreze nevinovăția petentului.
Astfel, în sarcina condamnatului s-a reținut comiterea a două infracțiuni de tâlhărie, prev. de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen. și de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen. constând în aceea că, în seara de 31.03.2000, împreună cu alte două persoane, rămase neidentificate, a sustras, prin amenințarea cu un, bunuri și bani de la părțile vătămate și -, precum și autoturismul marca BMW cu nr. de înmatriculare BJ 732 RA aparținând cetățeanului italian.
S-a reținut că inculpatul a fost cel care a condus autoturismul sustras spre municipiul C N, și ajuns în, a parcat mașina în curtea societății comerciale C N, aparținând coinculpatului, care a intermediat a doua zi vânzarea autoturismului către martorul.
Condamnatul a contestat starea de fapt reținută de instanțele care au dispus condamnarea sa pentru cele două infracțiuni de tâlhărie, comise în dauna părților vătămate și -, arătând în mod constant că nu este autorul faptelor.
Curtea constată că proba fundamentală care a stat la baza adoptării soluției de condamnare a inculpatului( doar în urma admiterii apelului Parchetului, instanța de fond dispunând achitarea acestuia) a fost declarația coinculpatului, coroborată cu alte elemente circumstanțiale, ce vor fi analizate în cele ce urmează.
Sub un prim aspect, potrivit dispozițiilor art. 69.pr.pen. declarațiile învinuitului sau ale inculpatului făcute în cursul procesului penal pot servi la aflarea adevărului, însă numai în măsura în care sunt coroborate cu fapte și împrejurări ce rezultă din ansamblul probelor existente în cauză.
Declarațiile coinculpatului, care a susținut că inculpatul a fost cel care a lăsat autoturismul în curtea societății sale și că a procedat la vânzarea mașinii la indicațiile acestuia, sunt singulare și nu se coroborează cu celelalte probe administrate, astfel că nu pot fi reținute drept probe certe de vinovăție.
Nu se poate omite faptul că inculpatul era direct interesat în prezentarea unei stări de fapt favorabile, de natură a conduce la exonerarea sa de răspundere, în condițiile în care, incontestabil, el a fost persoana care a procedat la înstrăinarea autoturismului sustras(aspect reținut și de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul deciziei penale nr. 977/15.02.2006).
Pe de altă parte, acesta nu a fost constant în declarații, iar relatările sale nu se coroborează cu declarațiile martorului, cel care s-a deplasat la, la solicitarea sa, pentru a cumpăra autoturismul, și nici cu cele ale martorului, care l-a însoțit pe martor și a asistat la o parte din discuții.
Astfel, martorul a descris pe larg modalitatea în care a ajuns în posesia autoturismului sustras și a arătat constant, în toate declarațiile sale, că nu a tratat cu alte persoane( în speță cu condamnatul ) cumpărarea autoturismului, cum a susținut coinculpatul.
Martorul a contrazis afirmațiile numitului, arătând că nu a discutat la telefon cu alte persoane detalii legate de tranzacție, toate amănuntele fiind stabilite în cadrul discuțiilor purtate cu, deplasarea fiind realizată la solicitarea acestuia, iar banii fiind remiși tot acestuia, aspect confirmat de martorul în declarațiile date în cursul urmăririi penale(filele 42-48 dosarul nr. 273/P/2003 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba ), menținute cu ocazia audierii în prezentul apel.
Declarațiile numitului, în ceea ce privește persoana care a adus autoturismul în curtea societății comerciale pe care o administra, nu sunt confirmate de martorul, care în faza de urmărire penală și în primul ciclu procesual a precizat că a fost prezent și a văzut când o persoană de sex masculin, îmbrăcată în și cămașă, a adus autoturismul în curte. Însă, cu ocazia audierii în procedura rejudecării, martorul nu l-a identificat pe condamnat ca fiind persoana care a adus autoturismul, arătând că nu l-a văzut niciodată pe acesta(fila 160 dosar nr- al Tribunalului Alba ).
Este deosebit de relevantă împrejurarea că nici partea vătămată - nu a recunoscut condamnatul ca fiind persoana care a tâlhărit-o în cursul anului 2000, ci a solicitat instanței relații în legătură cu identitatea persoanei " din boxă".
În privința listingului convorbirilor telefonice depus la dosarul de urmărire penală, Curtea constată că acesta nu poate constitui o probă certă în sensul vinovăției condamnatului, în condițiile în care nu există nicio dovadă că numărul de telefon indicat de organul de urmărire penală ar fi aparținut sau ar fi fost folosit de condamnat la momentul respectiv.
De altfel, conform adresei nr. 857/06.04.2004 emisă de (fila 151 dosar nr. 3887/2003 al Tribunalului Alba ) numărul de telefon - indicat de organele de urmărire penală ca fiind al condamnatului aparținea în fapt numitei din B, nefiind demonstrată vreo legătură între aceasta și condamnat sau modalitatea în care condamnatul ar fi ajuns să utilizeze numărul respectiv.
Chiar dacă toate împrejurările analizate nu ar fi luate în considerare și s-ar da eficiență doar depozițiilor incriminatoare ale numitului, Curtea constată că acestea nu sunt de natură să îl plaseze pe condamnat la locul săvârșirii faptelor(A I) și nu pot proba participarea efectivă a condamnatului la comiterea infracțiunilor de tâlhărie.
Sub acest aspect, Curtea constată că în primul ciclu procesual nu s-a stabilit care a fost participarea condamnatului la comiterea tâlhăriilor(nu la acțiunile ulterioare), care a fost rolul său concret, care sunt probele certe din care rezultă implicarea sa activă la deposedarea părților vătămate de bunuri, prin amenințare.
Se impune a fi remarcat și faptul că în cursul urmăririi penale nu s-a făcut un minim demers pentru identificarea celorlalți doi participanți, procurorul limitându-se la trimiterea în judecată a petentului.
În fine, Curtea constată că inculpatul a depus la dosar înscrisuri din care a rezultat că la data comiterii faptei era plecat la muncă în Italia, aspect confirmat de martorul audiat cu ocazia soluționării prezentului apel, colegul de apartament al condamnatului în perioada respectivă.
În contextul arătat, Curtea reține că în cauză nu există probe certe din care să rezulte că este autorul infracțiunilor de tâlhărie pentru care a fost condamnat în lipsă, conturându-se un dubiu major cu privire la implicarea acestuia.
A proceda la menținerea soluției de condamnare, în lipsa unor probe certe, indubitabile, de vinovăție, ar reprezenta o încălcare a dreptului la un proces echitabil, garantat de prevederile art. 6 CEDO.
Pentru toate considerentele arătate, apreciind că sunt fondate criticile aduse hotărârii atacate, în baza art. 379 pct. 2 lit. a pr.pen. Curtea va admite apelul formulat de condamnat, va desființa sentința penală nr. 201/25.05.2009 a Tribunalului Alba - Secția penală și procedând la o nouă judecată:
În temeiul art. 522 ind. 1.pr.pen. rap. la art. 406.pr.pen. va admite pe fond cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnatul și va anula sentința penală nr. 229/11.10.2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 3887/2003, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 139/A/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 977/15.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar în ceea ce privește soluția adoptată față de condamnat.
Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen. va dispune achitarea inculpatului de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen. și de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen.
În conformitate cu prevederile art. 346 al. 3.pr.pen. se vor respinge acțiunile civile formulate de părțile civile și -.
Se va dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 243/2004 emis de Tribunalul Alba la data de 22.02.2006 în dosarul nr. 3887/2004 și punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Se va constata că inculpatul a fost deținut în executarea pedepsei în perioada 29.09.2007, dată la care a fost arestat în Italia, conform mențiunilor cuprinse în încheierea nr. 1/EX/05.10.2007 a Tribunalului Alba, până la punerea efectivă în libertate.
În baza art. 192 al. 3.pr.pen. cheltuielile judiciare avansate vor rămâne în sarcina statului.
Pentru aceste motive
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite apelul formulat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 201/25.05.2009 pronunțată de Tribunalul Alba - Secția penală în dosarul nr-.
Desființează sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată:
În temeiul art. 522 ind. 1.pr.pen. rap. la art. 406.pr.pen. admite pe fond cererea de rejudecare după extrădare formulată de condamnat și anulează sentința penală nr. 229/11.10.2004 pronunțată de Tribunalul Alba în dosarul nr. 3887/2003, astfel cum a fost modificată prin decizia penală nr. 139/A/2005 a Curții de Apel Alba Iulia, definitivă prin decizia penală nr. 977/15.02.2006 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, doar în ceea ce privește soluția adoptată față de condamnat.
Rejudecând, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c pr.pen. achită pe inculpatul, fiul lui G și, născut la data de 27.02.1965 în B M, jud. M, cetățean român, domiciliat în C N, str. - -,. 42,. II,. 45, jud. C, CNP -, deținut în Penitenciarul Aiud, de sub învinuirea săvârșirii infracțiunilor prev. de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen. și de art. 211 al. 2 lit. a, b, d, e și al. 3.pen.
Respinge acțiunile civile formulate de părțile civile, cu reședința în S,-, jud. A și -, domiciliată în A I,-,. 8,. B,. 3,. 12, jud.
Dispune anularea mandatului de executare a pedepsei închisorii nr. 243/2004 emis de Tribunalul Alba la data de 22.02.2006 în dosarul nr. 3887/2004 și dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
Constată că inculpatul a fost deținut în executarea pedepsei în perioada 29.09.2007 până la punerea efectivă în libertate.
Cheltuielile judiciare avansate rămân în sarcina statului.
Suma de 50 lei, reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului din oficiu, se înaintează din fondurile Ministerului justiției și Libertăților în contul Baroului de Avocați
Cu recurs în termen de 10 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din 21.12.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
- - - - -
GREFIER
-
Red.
Dact. 2 ex
Președinte:Monica Felicia FarcașJudecători:Monica Felicia Farcaș, Ștefan Făt, Teodora
