Rejudecarea după extrădare (art.522 ind.1 c.p.p.). Decizia 461/2009. Curtea de Apel Oradea
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL ORADEA
Secția penală și pentru cauze cu minori.
Dosar nr-
DECIZIA PENALĂ NR. 461 /R/2009
Ședința publică din 27 octombrie 2009
Complet de judecată compus din
PREȘEDINTE: Condrovici Adela
JUDECĂTOR 2: Patrăuș Mihaela
JUDECĂTOR 3: Rus Claudia
Grefier: - -
Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit prevederilor art.304 alin.1 Cod procedură penală.
S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent fiul lui și al lui, născut la 16 Ianuarie 1974 - deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.183/A din 06 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie care a menținut în totalitate sentința penală nr.1479 din 12 decembrie 2008 Judecătoriei Oradea, având ca obiect rejudecare după extrădare.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă pentru inculpatul recurent, în stare de arest asistat avocat ales, în baza împuterniciri avocațiale nr. 26/2009 din data de 27.10.2009 emisă de Baroul Bihor - Cabinet Individual, lipsă fiind partea civilă intimată
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Oradea.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, după care:
Nefiind excepții sau alte cereri prealabile de formulat instanța acordă părților cuvântul asupra recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent susține recursul solicitând admiterea acestuia casarea deciziei Tribunalului Bihor și în urma reaprecierii probelor a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 11pct.2 litera a raportat la art.10 lit. c Cod de procedură penală, întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat. În subsidiar solicită a se dispune reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 litera a - 76 Cod penal și drept urmare reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege. Potrivit procedurii de rejudecare a cauzei după extrădare, conform art. 5221Cod de procedură penală precum și cooperarea judiciară în materie penală, rocedura p. rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială menită să asigure garantarea dreptului la apărare și contradictorialitatea judecății În speță, nu au fost administrate suficiente probe care să conducă la vinovăția inculpatului sub aspectul săvârșiri infracțiunii de înșelăciune asupra părții vătămate. Or, potrivit principiului " In dubio pro reo" dubiile îi profită inculpatului. În cauză apreciază că rejudecarea cauzei a fost formală cei doi martori audiați în cauză au declarat la data respectivă că nu se aflau în locul indicat de partea vătămată, iar din declarația părții vătămate rezultă că persoana care l-a înșelat avea aprox. 35 de ani (în realitate la acea dată având doar 21 de ani). De altfel, procedura de recunoaștere a inculpatului de către partea vătămată este viciată, lipsind procesul verbal care să facă dovada îndeplinirii unei astfel de proceduri nu-l cunoaște pe inculpat. Pe de altă parte, martorii audiați în cauză nu pot să-l indice cu certitudine pe inculpat ca fiind autorul înșelăciunii. Referitor la capătul subsidiar al cereri, apreciază că față de persoana inculpatului, conduita anterior comiterii faptei, fără condamnări pedeapsa aplicată este prea mare și se impune reducerea ei. Pentru toate aceste considerente solicită admiterea recursului.
Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpat, și pe cale de consecință menținerea ca legală și temeinică a deciziei recurate.
Inculpatul recurent solicită admiterea recursului pentru motivele invocate de apărătorul său.
CURTEA DE APEL
DELIBERÂND:
Asupra recursului penal de față constată următoarele:
Judecătoria Oradeaa descontopit pedeapsa rezultantă de3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1746/2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 25.11.2005, în pedepsele componente de: 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 234/2002 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 840/R/12.11.2002 a Curții de Apel Oradea; 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 491/2004 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 558/R/2004 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 522/1 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art. 406 alin. 1 Cod de procedură penală a dispus anularea sentinței penale nr.491/2004 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 558/R/2004 a Curții de Apel Oradea, iar în urma rejudecării în fond a cauzei hotărât următoarele:
În baza art. 215 alin. 2 și 3 Cod penal a condamnat pe inculpatul, nume avut anterior, 4674, pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsă de: 3 ani închisoare
În baza art. 36 alin. 1, cu aplic. art. 33 lit. a), 34 lit. b) Cod penal contopit pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 234/2002 a Judecătoriei Oradea, și a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, astfel că inculpatul execută, prin privare de libertate, pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II- și lit. b) Cod penal ca pedeapsă accesorie.
A constatat că inculpatul se află în Penitenciarul Oradea, în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1746/2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 25.11.2005.
În baza art. 88.pen.a dispus a se scade din pedeapsa de 3 ani închisoare, durata reținerii și a arestului preventiv, de la 10.07.2001 până la 20.07.2001, durata arestului provizoriu în vederea extrădării, de la 21.01.2008 la 21.03.2008 și durata executată în România, de la 21.03.2008 până la zi.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 2514/2005 emis de Judecătoria Oradea în baza nr. 1746/2005 și emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.
În baza art. 14 și 346 Cod de procedură penală rap. la art. 998 civ. a obligat inculpatul să plătească părții civile G, suma de 1.000 DM, convertită în euro la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală a obligat inculpatul să plătească statului 680 lei cheltuieli judiciare.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a constat că prin cererea înregistrată la Judecătoria Oradea la data de 03.03.2008, condamnatul a solicitat, în temeiul art. 522/1 C.P.P. rejudecarea cauzei ce a format obiectul dosarului nr. 4157/2003 al Judecătoriei Oradea, în care s-a pronunțat sent. pen. 491/2004, arătând că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de lege.
Prin încheierea din 13.06.2008 instanța a admis în principiu cererea de rejudecare după extrădare, dispunând rejudecarea cauzei în primă instanță.
Prin rechizitoriul din 27.05.2003 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Oradea, înregistrat la instanță la data de 02.06.2003 a fost trimis în judecată inculpatul sub acuzația comiterii infracțiunii de înșelăciune, prevăzută de art.215 al. 2 și 3 Cod penal.
S-a reținut în sarcina inculpatului că în data de 22.08.1998. cu ocazia efectuării unui schimb de bancnote cu partea vătămată G, a indus-o în eroare prin prezentarea unei bancnote de 1000 DM, pe care urma să o predea în schimbul altor bancnote de valoare mai mică, dar de sumă echivalentă, după care, prin substituirea bancnotei de 1000 DM i-a predat părții vătămate doar două bancnote de câte 10.000 lei vechi, fapta fiind săvârșită cu intenția evidentă de aop rejudicia pe partea vătămată( prejudiciu care s-a și produs).
Prin sentința penală nr.491/2004 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr. 558/R/2004 a Curții de Apel Oradea, inculpatul a fost condamnat, în lipsă, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Ulterior, prin sentința penală nr. 1746/2005 a Judecătoriei Oradea, s-a contopit această pedeapsă cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 234/2002 a Judecătoriei Oradea, aplicându-se în final pedeapsa de 3 ani închisoare.
S-a emis un nou mandat de executare a pedepsei închisorii iar condamnatul a fost dat în urmărire generală. A fost arestat provizoriu de autoritățile italiene la data de 21.01.2008, arestarea fiind validată de Curtea de Apel la 22.01.2008. La data de 6.03.2008 Ministerul Justiției din Italia a admis cererea de extrădare formulată de Guvernul României iar condamnatul a fost predat autorităților române la data de 21.03.2008 în vederea executării pedepsei de 3 ani închisoare. În timpul derulării acestor proceduri, condamnatul a formulat cererea de rejudecare ce formează obiectul dosarului de față.
Audiat fiind în cursul cercetării judecătorești, odată cu rejudecarea cauzei, de către instanța de fond inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei susținând că la data când s-a comis fapte el se afla împreună cu alte două persoane în B, pentru a urmări un meci de fotbal. A mai declarat că martora care l-a recunoscut în albumul foto prezentat la poliție l-a confundat co altă persoană, indicând alte semnalmente.
Examinând actele și lucrările dosarului de urmărire penală, coroborate cu probele din cursul cercetării judecătorești, instanța de fond a reținut în fapt următoarele:
Partea vătămată G, cetățean, a intrat pe teritoriul României în data de 22.08.1998, în jurul orei 13,00, prin, cu un autoturism în care se mai aflau martora și alte două persoane. La o distanță scurtă de la punctul de trecere a frontierei, autoturismul în care se afla partea vătămată a oprit la insistențele șoferului și pasagerului din dreapta a unui autoturism marca BMW cu nr. de înmatriculare -AD- 990. Din acest autoturism a coborât un tânăr care i-a întrebat pe ocupanții autoturismului în care se afla și partea vătămată dacă pot să îi schimbe în bancnote mai mici o bancnotă de 1000 DM pe care tânărul le-a arătat- Partea vătămată Gaf ost de acord să îi schimbe tânărului bancnota de 1000 DM, după ce acesta i-o dăduse anterior pentru a se convinge de valabilitatea ei. În acest scop partea vătămată i-a restituit tânărului bancnota de 1000 DM iar acesta a suprapus peste aceasta o bancnotă de 10.000 lei vechi, susținând că ar fi, suvenir, În continuare partea vătămată i-a predat tânărului suma de 1000 DM în bancnote de 100 DM și de 50 DM iar acesta i-a predat părții vătămate un mănunchi de bancnote în care, aparent, se afla și bancnota de 1000 DM, pe care însă anterior predării o sustrăsese profitând de neatenția părții vătămate (metoda "șmen"). După primirea bancnotelor de 50 și 100 DM, tânărul a urcat în autoturismul cu care venise și s-a îndepărtat în viteză, iar partea vătămată a constatat că în locul bancnotei de 1000 DM primise doar două bancnote de câte 10.000 lei vechi, realizând astfel că a fost înșelat de tânăr cu ocazia schimbului.
În cursul urmăririi penale, martora, aflată în autoturism cu partea vătămată în momentul efectuării schimbului, l-a recunoscut din albumul foto, în prezența martorilor asistenți și fără ezitare, pe inculpatul ca fiind autorul faptei.
Partea vătămată G s-a constituit parte civilă cu suma de 1000 DM în echivalent în euro la data plății.
Inculpatul nu a recunoscut comiterea faptei și l-a indicat ca posibil autor pe numitul, proprietarul autoturismului marca BMW cu nr. de înmatriculare -AD-990. Față de acesta s-a dispus neînceperea urmăririi penale în cauză, apreciindu-se că nu este autorul infracțiunii, câtă vreme partea vătămată și martora amintită mai sus l-au recunoscut fără ezitare pe inculpat în albumul foto prezentat.
Cu privire la mențiunile din rechizitoriu în sensul că partea vătămată G l-ar fi recunoscut pe inculpat din acel album foto, instanța de fond a constatat că la dosarul cauzei nu există un proces verbal care să certifice efectuarea acestei activități și nici fotografii judiciare, situație în care se va avea în vedere doar recunoașterea efectuată de martora.
Instanța a înlăturat apărările inculpatului în sensul că la data de 22.08.1998, data comiterii faptei, el s-ar fi aflat împreună cu numiții A G și în municipiul B, unde s-au deplasat pentru a urmări un meci de fotbal. Din analiza declarațiilor celor doi martori, propuși de inculpat în apărarea sa, s-a reținut că aceștia nu au confirmat că în mod cert în data de 22.08.1998 s-au aflat cu inculpatul în municipiul B, susținând că s-au deplasat într-adevăr împreună cu inculpatul la B pentru un meci de fotbal, unul dintre ei indicând luna octombrie 1998 (la circa 2 luni de la data de 6.08.1998, când martorul a obținut permisul de conducere), iar celălalt lunile august-septembrie 1998, fără să indice mai exact data, în condițiile în care alte amănunte le-a indicat în detaliu.
S-a reținut că comiterea faptei de către inculpat rezultă din coroborarea plângerii părții vătămate G cu declarația martorei, care a recunoscut fără ezitare din albumul foto prezentat pe inculpat, susținând că acesta este persoana care l-a înșelat pe unchiul său G, declarațiile martorilor asistenți și, procesul verbal de prezentare a albumului cu fotografii precum și planșa fotografică întocmită cu acea ocazie.
Faptele inculpatului așa cum au fost descrise mai sus, se reține că întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prevăzute. de art.215 al.2 și 3 Cod penal.
Pentru a se putea face aplicarea prev. art.406 al.1 Cod de procedură penală privind anularea sentinței inițiale de condamnare, instanța de fond reține că în prealabil se impune descontopirea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 1746/2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 25.11.2005, în pedepsele componente de: 1 an și 6 luni închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 234/2002 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin dec.pen. nr. 840/R/12.11.2002 a Curții de Apel Oradea și 3 ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 491/2004 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin dec.pen. nr. 558/R/2004 a Curții de Apel Oradea.
În baza art. 522/1 alin. 2 Cod de procedură penală cu referire la art. 406 alin. 1 Cod de procedură penală, instanța a anulat sentința penală nr.491/2004 a Judecătoriei Oradea, modificată și definitivă prin decizia penală nr. 558/R/2004 a Curții de Apel Oradea.
În urma rejudecării cauzei, constatând vinovăția inculpatului, instanța în baza art. 215 alin. 2 și 3 pen. l-a condamnat pentru comiterea infracțiunii de înșelăciune, la o pedeapsă de 3 ani închisoare.
Se reține că întrucât infracțiunea din prezenta cauză, fiind comisă la 22.08.1998, este concurentă cu infracțiunea pentru care s-a aplicat pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, prin nr.234/2002 a Judecătoriei Oradea, în cauză sunt aplicabile prevederile art.36 al.1 Cod penal.
În consecință, în baza art. 36 alin. 1, cu aplic. art. 33 lit. a), 34 lit. b) pen. instanța va contopi pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată în cauză, cu pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare, aplicată inculpatului prin nr. 234/2002 a Judecătoriei Oradea, a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 3 ani închisoare, astfel că inculpatul va executa, prin privare de libertate, pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a) teza a II- și lit. b) Cod penal, ca pedeapsă accesorie.
La individualizarea pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile prevăzute de art.72 Cod penal, dar și împrejurarea că prezenta cauză este urmarea unei cereri de rejudecare după extrădare, formulată de inculpat, ceea ce înseamnă că acestuia nu i se poate înrăutăți situația în cazul rejudecării la cererea sa. În aceste condiții, s-a aplicat tot pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată inițial și prin nr.491/2004 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin decizia penală nr.558/R/2004 a Curții de Apel Oradea. S-a avut în vedere de asemenea, de către instanța de fond, pericolul social al faptei, împrejurările în care a fost comisă, atitudinea nesinceră a inculpatului, aspecte care exclud reținerea unor circumstanțe atenuante judiciare, după cum a solicitat apărarea.
Din actele de la dosar, instanța de fond a constatat că inculpatul se află în Penitenciarul Oradea, în executarea pedepsei de 3 ani închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 1746/2005 a Judecătoriei Oradea, definitivă prin neapelare la 25.11.2005, fiind încarcerat la data de 8.04.2008.
Având în vedere deducerea efectuată prin nr.234/2002 a Judecătoriei Oradea, precum și înscrisurile de la dosar reprezentând traducerea din limba italiană a documentelor emise de autoritățile italiene privind pe inculpat, instanța, în baza art. 88 Cod penal a scăzut din pedeapsa de 3 ani închisoare, durata reținerii și a arestului preventiv, de la 10.07.2001 până la 20.07.2001, durata arestului provizoriu în vederea extrădării, de la 21.01.2008 la 21.03.2008 și durata executată în România, de la 21.03.2008 până la zi.
S-a avut în vedere în acest sens că arestul provizoriu s-a dispus în vederea extrădării pentru executarea pedepsei de 3 ani închisoare aplicată prin nr.1746/2005 a Judecătoriei Oradea.
A dispus anularea mandatului de executare a pedepsei nr. 2514/2005 emis de Judecătoria Oradea în baza sentința penală nr. 1746/2005 și emiterea unui nou mandat de executare, conform prezentei hotărâri, la data rămânerii definitive a acesteia.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, prejudiciul nefiind recuperat, instanța în baza art. 14 și 346.C.P.P. rap. la art. 998 civ. a obligat inculpatul să plătească părții civile G suma de 1.000 DM, convertită în euro la data plății, cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 alin. 1 Cod de procedură penală instanța obligat inculpatul să plătească statului 680 lei cheltuieli judiciare.
Împotriva acestei hotărâri în termen legal a declarat apel inculpatul solicitând, prin apărătorii săi aleși, admiterea cării de atac, iar cu ocazia rejudecării, a se dispune în principal, achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. C C.P.P. iar în subsidiar, reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea inculpatului, cu consecința reducerii pedepsei la un cuantum egal cu pedeapsa executată deja până în prezent.
În motivarea apelului se arată că în cauză nu au fost administrate suficiente probe care să facă dovada vinovăției inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune asupra părții vătămate. În chiar declarația părții vătămate, aceasta precizează că persoana care l-a înșelat avea aprox. 35 de ani (în realitate la acea dată având doar 21 de ani). Pe de altă parte, martorii audiați în cauză nu pot să-l indice cu certitudine pe inculpat ca fiind autorul înșelăciunii. De altfel, procedura de recunoaștere a inculpatului de către partea vătămată este viciată, lipsind procesul verbal care să facă dovada îndeplinirii unei astfel de proceduri. Pe de altă parte, inculpatului i s-a luat o simplă declarație în cursul anului 2003, (după identificarea autoturismului ce aparținea unei alte persoane și nu inculpatului), fără a fi întrebat de săvârșirea infracțiunii reținută ca fiind comisă în cursul anului 1998. Antecedența penală a inculpatului nu este suficientă pentru a conduce la ipoteza că a comis infracțiunea de înșelăciune.În subsidiar, raportat la circumstanțele personale ale inculpatului, se impune reținerea de circumstanțe atenuante, iar pedeapsa aplicată efectiv să fie egală ca durată, cu partea deja executată.
Prin decizia penală nr. 183/A din 6 iulie 2009, Tribunalul Bihora respins ca nefondat apelul penal declarat de inculpatul împotriva sentinței penale numărul - 1479 din 12. 12. 2008 pronunțată de pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o menține în totul, obligând pe apelant să plătească statului suma de 400 RON, cheltuieli judiciare în apel.
A dedus din pedeapsa arestul preventiv la zi.
Pentru a pronunța această decizie instanța de apel a reținut următoarele:
Procedura rejudecării cauzei după extrădarea condamnatului este o procedură specială menită să asigure garantarea dreptului la apărare și contradictorialitatea judecății.
După admiterea în principiu a cererii, instanța în mod obligatoriu trebuie să-l audieze pe inculpat și poate dispune, dacă găsește necesar, administrarea din nou a probelor care au fost efectuate în cursul judecății și de asemenea, va putea administra alte probe noi cerute de condamnat în raport de caracterul pertinent și concludent al acestora.
Dacă din probele administrate rezultă că hotărârea pronunțată în prima judecată este netemeinică sau nelegală, instanța, rejudecând cauza, anulează hotărârile pronunțate în prima judecată, chiar dacă hotărârea de condamnare a fost pronunțată de instanța de apel sau de recurs și pronunță o nouă hotărâre, potrivit dispozițiilor art. 345- 353 Cod procedură penală.
Dacă în urma rejudecării cauzei, după administrarea probatoriului solicitat de inculpat, instanța constată că acesta nu are nici o influență asupra hotărârii pronunțate în cursul primei judecăți, respinge cererea de rejudecare.
În prezenta speță, după admiterea în principiu s-a procedat la audierea inculpatului, s-au readministrat o parte din probe și s-au administrat probe noi solicitate de inculpat. În mod corect instanța de fond a reținut că după administrarea probelor, nu s-au modificat sub aspect probator elementele stării de fapt în ceea ce privește vinovăția inculpatului sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 al.2 și 3 Cod penal. Pe de altă parte, instanța a considerat că cererea inculpatului de a se reține în favoarea sa incidența prevederilor art. 74 Cod penal nu este întemeiată pentru că la individualizarea pedepsei trebuie avută în vedere nu numai împrejurarea care atenuează răspunderea penală, dar și pe cele care o agravează. Gradul de pericol social ridicat al infracțiunii, împrejurările comiterii faptei și conduita nesinceră a inculpatului exclud reținerea de circumstanțe atenuante în favoarea sa.
Cu toate că instanța de fond după probatoriul administrat, a constatat că acesta nu are nici o influență asupra hotărârii pronunțate în cursul primei judecăți, a procedat totuși la anularea acesteia, după care a pronunțat o nouă hotărâre de condamnare la aceeași pedeapsă, în același regim de executare, cu singura precizare că, în condițiile în care această pedeapsă era la momentul pronunțării hotărârii cuprinsă într-o pedeapsă rezultantă obținută în urma admiterii unei cereri de contopire, a refăcut operațiunea de contopire, ajungând de altfel la aceeași pedeapsă rezultantă.
Hotărârea instanței de fond este nelegală atât timp cât starea de fapt nu s-a modificat, iar pe de altă parte, s-a apreciat că nu sunt incidente, circumstanțe de natura celor prev. de art. 74 Cod penal care să ducă la o reindividualizare judiciară a pedepsei.
Soluția corectă ce s-ar fi impus, ar fi fost aceea de respingere a cererii de rejudecare.
Întrucât împotriva acestei hotărâri a formulat apel doar inculpatul, tribunalul a apreciat că nu poate proceda la admiterea acestei căi de atac cu consecința respingerii pe fond a cererii de rejudecare, o astfel de soluție conducând la încălcarea principiului neagravării situației în propria cale de atac a inculpatului.
Apelul inculpatului ce critică hotărârea instanței de fond sub aspectul greșitei condamnări în principal, iar în subsidiar sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, impunându-se în cauză reținerea de circumstanțe atenuante, este nefonat.
În mod corect,s-a reținut că starea de fapt nu s-a schimbat și că inculpatul, în data de 22.08.1998, prin metoda "șmen"a înșelat-o pe partea vătămată G, cetățean, solicitându-i să-i schimbe în bancnote mai mici, o bancnotă de 1.000 DM. Partea vătămată a acceptat după ce a verificat valabilitatea bancnotei și i-a restituit- inculpatul a suprapus peste această bancnotă o alta de 10.000 lei susținând că ar fi "suvenir". În continuare, partea vătămată i-a predat inculpatului suma de 1.000 DM în bancnote de 500 DM și 100DM, iar inculpatul, un mănunchi de bancnote în care aparent se afla și bancnota de 1.000 DM pe care însă între timp, profitând de neatenția părții vătămate, a înlocuit-o cu o alta de 10.000 lei.
În cursul urmăririi penale, martora, aflată în autoturism cu partea vătămată în momentul efectuării schimbului î-l indică fără ezitare pe inculpat dintr-un album de fotografii judiciare în prezența martorilor asistenți ( audiat în primul ciclu procesual, fila 44 dosar), respectiv (audiat în al doilea ciclu procesual, fila 94 dosar).
Martora audiată mai apoi în ambele cicluri procesuale, susține constant că nu are nici un dubiu asupra faptului că persoana pe care a recunoscut-o după albumul cu fotografii judiciare este persoana care l-a înșelat pe unchiul său în ziua respectivă.
În apărarea inculpatului a fost contestată depoziția acestei martore care susține că l-ar fi recunoscut pe inculpat prin procedura mai sus enunțată imediat după comiterea faptei, susținere infirmată de procesul verbal de recunoaștere care poartă ca dată a întocmirii, 18 iulie 2001, așadar după scurgerea unui interval de 3 ani de la data comiterii faptei. (fila 9 ).
S-a subliniat că martora oferă o explicație justificată pentru această "aparentă" contradicție, fiind audiată în detaliu asupra acestui aspect încă din primul ciclu procesual. La filele 42,43 dosar 4257/2003 al Judecătoriei Oradea, martora arată că a efectuat această activitate procedurală imediat după comiterea faptei, unde s-au prezentat pentru a reclama fapta ș au dat declarații atât ea, cât și unchiul său. Cu acea ocazie, martora a indicat fără ezitare fotografia unei persoane sub care era scris numele. După un interval mai mare de timp, a fost din nou chemată la Poliția O de un căpitan care i-a spus că ceva nu este în regulă cu prima recunoaștere și trebuie refăcute hârtiile. În acest context s-a procedat din nou la o recunoaștere după album în data de 18 iulie 2001, fotografiile indicând-o pe martoră în timpul acestei activități.
Analizând probele propuse în apărare de inculpat, în mod corect instanța de fond a apreciat că depozițiile martorilor A G și nu schimbă starea de fapt reținută de instanță. Aceștia nu confirmă faptul că ar fi efectuat în data de22.08.1998acea deplasare la B, la un meci de fotbal împreună cu inculpatul, unul dintre ei - - indicând de altfel în depoziția luată, faptul că această deplasare a avut loc la cca. o lună - 2 luni de la data obținerii permisului de conducere ( 6 august 1998), adică în septembrie - octombrie 2008. Fiind contestat în apel modul în care instanța de fond ar fi consemnat afirmațiile acestui martor, tribunalul a procedat la transcrierea unui fragment al înregistrării ședinței de judecată din 10.10.2008, iar din lecturarea procesului verbal întocmit ( fila 37 dosar apel), rezultă că nu există nici o nelămurire asupra modului în care a fost redată declarația martorului, fiind consemnate fidel afirmațiile acestuia care în primul moment în care a fost întrebat de judecător, relatează faptul că a efectuat o astfel de deplasare la o lună - 2 luni de la obținerea - la data de 6 august 1998 - a permisului de conducere.
De precizat că,în mod justificat,instanța de fond nu a reținut ca probă recunoașterea inculpatului de către partea vătămată G în contextul în care, la dosarul cauzei, nu există un proces verbal care să certifice efectuarea acestei proceduri.
Împrejurarea că partea vătămată, în plângerea formulată organelor de poliție, indică faptul că persoana care l-a înșelat avea aprox. 35 de ani, nu este în măsură să creeze dubii asupra autorului infracțiunii, pe de o parte, partea vătămată putând să se înșele asupra acestei aprecieri, iar pe de altă parte, este posibil ca inculpatul să prezinte trăsăturile unei persoane mai în vârstă decât cea reală.
S-a precizat, de asemenea, că deși inculpatul susține că nu a fost audiat în cursul urmăririi penale cu privire la această faptă, precizăm la fila 29 se regăsește o declarație dată de acesta în 14.08.2002, dată la care urmărirea penală era începută față de autori necunoscuți, abia la 14 martie 2003 fiind începută urmărirea penală față de, potrivit înscrisului aflat la fila 2 din dosar. Ca atare, la data audierii, acesta nu avea nici măcar calitatea de învinuit, iar ulterior începerii urmăririi penale, la data de 14 martie 2003, s-au făcut numeroase demersuri pentru citarea sa în vederea audierii acestuia, demersuri soldate în final cu constatarea că această persoană figurează în evidențe ca urmărit general în baza ordinului nr. - din 14 martie 2003.
Față de cele ce preced, instanța de apel a considerat dovedită vinovăția inculpatului, solicitarea acestuia de a fi achitat în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. c Cod de procedură penală fiind nefondată.
Sub aspectul individualizării judiciare a pedepsei, instanța de fond a dat eficiență criteriilor generale de individualizare prev. de art. 72 Cod penal - în esență gradul de pericol social ridicat, dat de împrejurările în care, fapta a fost comisă, valoarea prejudiciului cauzat raportat la anul 1998 - 1.000 DM nerecuperat, conduita nesinceră a inculpatului precum și situația sa juridică, acesta fiind condamnat prin sentința penală nr. 234/13.02.2002, definitivă prin decizia penală nr. 340/R/12.11.2002 a Curții de Apel Oradea la o pedeapsă de 4 ani închisoare, cu privare de libertate pentru o infracțiune de înșelăciune în formă continuată, prevăzută și pedepsită de art. 215 al. 2 și 3 Cod penal, cu aplic. art. 41 al.2 Cod penal, (comisă prin aceeași metodă "șmen" în data de 23 ianuarie 2001), faptă concurentă cu cea din prezenta cauză.
Față de aspectele mai sus enunțate, s-a apreciat că este exclusă reținerea vreuneia dintre circumstanțele atenuante prevăzute la art. 74 al.1 lit. a,b, c Cod penal sau a altor circumstanțe în baza art. 74 al.2 Cod penal, cu atât mai mult cu cât, în procedura rejudecării, nu au fost evidențiate aspecte noi care să conducă la incidența textelor de lege mai sus enunțate.
Împotriva acestei hotărâri, condamnatul a declarat recurs în termen, solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei recurate și, în urma reaprecierii probelor, a se dispune achitarea inculpatului în temeiul art. 11pct.2 litera a raportat la art.10 lit. c Cod de procedură penală, întrucât fapta nu a fost comisă de inculpat. În subsidiar, solicită a se dispune reținerea de circumstanțe atenuante prevăzute de art. 74 litera a - 76 Cod penal și drept urmare reducerea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege.
Verificând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor invocate și a celor care, potrivit legii se analizează din oficiu, instanța constată că este nefondat, urmând a-l respinge în consecință.
În mod legal și temeinic prima instanță, în urma admiterii cererii de rejudecare după extrădare în baza art.522/1 C.P.P. a dispus condamnarea inculpatului la pedeapsa de 3 ani închisoare în baza art.215 alin.2 și 3 pen, pedeapsă pe care a contopit-o cu pedepsele de 3 ani închisoare, aplicată prin 491/2004 a Judecătoriei Oradea, respectiv 1 an 6 luni închisoare aplicată prin 234/2002 a Judecătoriei Oradea, pedeapsa rezultantă fiind de 3 ani închisoare cu executare în regim de detenție.
S-a reținut în sarcina inculpatului că, în data de 22.08.1998, cu ocazia efectuării unui schimb de bancnote cu partea vătămată G, a indus-o în eroare prin prezentarea unei bancnote de 1000 DM, pe care urma să o predea în schimbul altor bancnote de valoare mai mică, dar de sumă echivalentă, după care, prin substituirea bancnotei de 1000 DM, i-a predat părții vătămate doar două bancnote de câte 10.000 lei vechi, fapta fiind săvârșită cu intenția de aop rejudicia pe partea vătămată.
Audiat fiind în fața instanței, inculpatul nu a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa, susținând că, la data respectivă a fost plecat la B cu alte două persoane pentru a urmări un meci de fotbal, susțineri care, raportat la probatoriul administrat în cauză, au constituit un alibi care nu a putut fi coroborat cu celelalte probe. Astfel, atât partea vătămată G cât și martora aflată în mașină l-au recunoscut fără ezitare pe inculpat din albumul foto prezentat la poliție, în prezența martorilor asistenți. Aspectul invocat în apărare cu privire la faptul că procedura de recunoaștere a inculpatului de către partea vătămată ar fi viciată lipsind procesul verbal care să facă dovada îndeplinirii unei astfel de proceduri, nu poate fi reținut, partea vătămată susținând în mod constant, chiar de la primele declarații că el este autorul faptei. Ca atare, apărarea formulată de inculpat, cum că nu este el autorul acestei infracțiuni, nu poate fi reținută.
Față de fapta comisă de inculpat, care se află în concurs cu alte fapte de înșelăciune săvârșite de același inculpat, cu privire la care s-au pronunțat deja hotărâri de condamnare, ceea ce indică perseverența sa infracțională, atitudinea sa de nerecunoaștere instanța apreciază că nu pot fi reținute circumstanțele atenuante la care face referire inculpatul în apărarea formulată. De altfel, în pronunțarea unei soluții, prima instanță a aplicat pedeapsa minimă prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de inculpat, motiv pentru care va respinge recursul formulat în cauză.
Văzând această stare de fapt, în drept, dispozițiile art. 385/15 pct. 1 lit.b Cod de procedură penală, va respinge ca nefondat recursul penal declarat de condamnatul, împotriva deciziei penale nr.183/A din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o va menține în întregime.
Va obliga pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 385/15 pct. 1 lit.b Cod de procedură penală
RESPINGE ca nefondat recursul penal declarat de condamnatul, născut la 16.01.1974, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.183/A din 6 iulie 2009, pronunțată de Tribunalul Bihor, pe care o menține în întregime.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 100 lei, cheltuieli judiciare în recurs.
DEFINITIVĂ.
Pronunțată în ședința publică azi, 27 octombrie 2009.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
decizie /09.11.2009
Judecător apel -
Judecător fond
2 ex.
Președinte:Condrovici AdelaJudecători:Condrovici Adela, Patrăuș Mihaela, Rus Claudia
