Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1551/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
( 2338/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 1551
Ședința publică de 26 octombrie 2009
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE: Anca Alexandrescu
JUDECĂTOR 2: Simona Cîrnaru
JUDECĂTOR 3: Nicoleta Grigorescu
GREFIER - - -
* * * * * *
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ ÎNALTA CURTE DE CASAȚIE ȘI JUSTIȚIE - DIICOT - reprezentat de procuror.
Pe rol, soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat, personal și asistat de apărător ales, avocat în baza împuternicirii avocațiale nr. - emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătorul recurentului inculpat,având cuvântul, arată că recursul este formulat împotriva încheierii din data de 24 septembrie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală, prin care s-a respins cererea privind ridicarea temporară a controlului judiciar instituit prin decizia penală nr. 1288 din 31 august 2009 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală și pentru cauze cu minori și de familie.
În susținerea recursului, arată că inculpatul suferă de o boală gravă și periculoasă și datorită stării în care se află la acest moment, având în vedere și documentele medicale de la dosar, este necesară expertizarea și controlul acestuia la o clinică din Israel, unde se află în îngrijire de peste 30 de ani. Astfel, susține că în luna martie 2009 avut loc o fibrilație foarte puternică, ce nu a putut fi oprită decât prin șocuri electrice, iar urmare a aplicării acestei proceduri, este necesară o verificare periodică și un tratament adecvat din partea medicului specialist din Israel, care are istoricul bolii clientului său și care l-a tratat pe acesta de-a lungul mai multor ani.
Față de aceste motive, solicită ridicarea temporară a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea pentru 10 zile - perioadă necesară inculpatului pentru a merge în Israel și a se întoarce. Susține că recurentul nu are nici un motiv să nu se mai întoarcă în România după efectuarea controlului medical, cu atât mai mult cu cât se consideră nevinovat și are tot interesul să parcurgă toate fazele procesului penal pentru a-și dovedi nevinovăția și nu dorește nici să agraveze situația fiului său -, coinculpat în cauză.
Pe cale de consecință, solicită admiterea recursului, casarea încheierii recurate și - în baza art. 160/b Cod procedură penală - a se dispune ridicarea temporară a interdicției de a părăsi localitatea pentru o perioadă de 10 zile, pentru a putea efectua controlul medical.
Cu privire la admisibilitatea recursului, relevă instanței faptul că mențiunea conținută în încheiere cu privire la posibilitatea atacării cu recurs și - deci, a exercitării unei căi de atac, este admisibilă în opinia sa. În continuarea pledoariei, face trimitere la practica CEDO, care a condamnat recent România în două cazuri pentru încălcarea unor principii ale Convenției, respectiv art. 5 paragraful 4, art. 6 și art. 13 din Convenție cu privire la exercitarea unui drept efectiv la recurs, sens în care invocă Hotărârea Dumitru Popescu vs. România pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului la 26 aprilie 2007, hotărâre în care Curtea se referă la posibilitatea creativă din partea instanțelor ca atunci când constată că normele de drept intern sunt in contradicție cu aceste principii, să poată acționa și să considere că anumite căi de atac neprevăzute în Codul d e procedură penală pot fi exercitate.
Ca practică judiciară aduce în atenția instanței decizia penală nr. 270 din 9 mai 2007 Curții de Apel Cluj într-un caz similar și decizia penală nr. 8 din februarie 2008 Curții de Apel Brașov - în sensul că există prioritatea dispozițiilor art. 5 paragraful 4 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale față de dispozițiile art. 140/3 teza ultimă Cod procedură penală.
Apreciază că nu ar fi încălcată cu nimic ordinea de drept din România dacă ar fi judecată o asemenea cale de atac. Concluzionând, consideră calea de atac admisibilă și apreciază că dă dreptul inculpatului de a-și susține cererea și în fața instanței de control judiciar, dând astfel eficiență dispozițiilor art.13 din Convenție - referitoare la dreptul la un recurs efectiv.
Reprezentantul parchetului,având cuvântul, arată că din interpretarea literală a art.160/9 alin. 10 Cod procedură penală rezultă că se poate face recurs doar împotriva încheierilor prin care se admite cererea de modificare sau ridicare a controlului judiciar, nu si împotriva încheierilor prin care se respinge o astfel de cerere. Aceste dispoziții legale sunt asemănătoare celor prevăzute de art.140/3 alin. 1 Cod procedură penală - conform cărora încheierea prin care judecătorul respinge cererea de revocare sau înlocuire a unei măsuri preventive nu este susceptibilă de a fi atacată.
Având în vedere aceste considerente, precum și disp. art. 385/1 alin. 2 Cod procedură penală - conform cărora încheierile pot fi atacate cu recurs numai odată cu fondul, în afară de cazurile când pot fi atacate separat - ceea ce nu e cazul în dosarul de față -, solicită respingerea recursului ca fiind inadmisibil.
Apărătorul recurentului inculpat,având cuvântul în replică, susține că numai încheierile prin care se admit astfel de măsuri sunt atacabile, dar numai de către procuror. Așa fiind, solicită a se da eficiență principiului egalității armelor. Dacă procurorul are dreptul să declare recurs împotriva unei încheieri de admitere, apreciază că și inculpatul are dreptul să formuleze recurs împotriva unei încheieri de respingere a unor cereri privind măsurile preventive.
Recurentul inculpat,având ultimul cuvânt, arată că la Clinica din Israel s-a tratat în luna martie 2009 și urma să se prezinte la control încă din luna august. Solicită ridicarea temporară, pe o perioadă de 10 zile, a interdicției de a părăsi localitatea în vederea efectuării controlului medical în Israel.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului formulat, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 24.09.2009, pronunțată în dosarul nr-al Tribunalului București - Secția I Penală, s-a dispus respingerea, ca neîntemeiată, a cererii formulată de către inculpatul .
Pentru a dispune astfel, prima instanță a reținut că cererea formulată de inculpatul vizează modificarea controlului judiciar instituit prin decizia nr. 1288/R din 31.08.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a penală, prin care inculpatul a fost liberat provizoriu sub control judiciar de sub puterea mandatului de arestare preventivă nr. 155/UP/2009.
Raportându-se la prevederile art. 1603.C.P.P. prima instanță aaa preciat că inculpatul nu a făcut dovada motivelor temeinice pentru care să fie ridicat, în parte, controlul judiciar.
Astfel, inculpatul a invocat starea sa de sănătate precară, pentru tratament fiind absolut necesar să se deplaseze în Israel. Înscrisurile medicale depuse la dosar însă sunt anterioare instituirii controlului judiciar și au putut fi avute în vedere de instanță la stabilirea obligațiilor pe care trebuie să le respecte inculpatul. Mai mult, chiar la luarea măsurii arestării preventive, tribunalul a avut în vedere că inculpatul este foarte bolnav și se află la o vârstă înaintată, apreciind că acestea sunt circumstanțe ce trebuie avute în vedere la aplicarea dispozițiilor art.72 Cod penal, respectiv la individualizarea unei eventuale pedepse ce ar putea fi aplicată acestuia.
În plus, nimic nu îl împiedică pe inculpat să se trateze și în unitățile sanitare din România, țară în care a studiat medicina și a apreciat de altfel că sunt îndeplinite condițiile și să practice profesia de medic, până la arestarea sa.
De asemenea, în măsura în care se va constata printr-o expertiză medico-legală că învinuitul sau inculpatul suferă de o boală gravă, care îl împiedică să ia parte la procesul penal, procurorul va dispune, prin ordonanță, suspendarea urmăririi penale, devenind incident o altă instituție, prevăzută de art.239 Cod procedură penală, iar nu ridicarea controlului judiciar.
Împotriva acestei încheieri a formulat recurs, în termen legal, inculpatul, care a criticat soluția instanței pentru motive de netemeinicie.
În dezvoltarea motivelor de recurs, inculpatul a arătat, sub un prim aspect, că recursul său este admisibil având în vedere, pe de o parte, prevederile art. 5 paragraful 4 din Convenția europeană și prioritatea acestora în raport de normele interne de drept iar, pe de altă parte, imposibilitatea extinderii dispozițiilor legale privind inexistența unei căi de atac în cazul respingerii cererilor de revocare sau înlocuire a măsurilor preventive la cazurile de respingere a cererilor de înlocuire a unei obligații impuse de instanță în cadrul măsurii preventive.
Pe de altă parte, inculpatul a arătat că instanța de fond nu a luat în considerare înscrisul medical nou, care atestă afecțiunea gravă de care suferă și nici împrejurarea că, în aprecierea temeiniciei prezentei cereri, nu se poate reține că asistența medicală de care a beneficiat în Israel o lungă perioadă de timp poate fi compensată cu un control periodic în România.
Invocând și faptul că expertiza medico-legală dispusă de către procuror la data de 18.08.2009 nu a fost întocmită, precum și interesul său de a participa la desfășurarea procesului penal, recurentul-inculpat a solicitat admiterea recursului și, implicit a cererii sale de ridicare pe o perioadă de 10 zile a interdicției de a părăsi localitatea.
Examinând actele dosarului și încheierea recuratăatât prin prisma criticilor formulate, cât și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept, în conformitate cu dispozițiile art. 3856alin. 3.C.P.P. Curtea apreciază că recursul formulat este nefondat pentru următoarele considerente:
Sub aspectul inadmisibilității recursului, invocat de către reprezentantul Ministerului Public în cursul dezbaterilor, constată că prioritară este interpretarea literală, dar și rațională a dispozițiilor art. 1609alin. 10.C.P.P. care consacră aplicabilitatea prevederilor relative la recursul împotriva încheierilor privind liberarea provizorie și în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar.
În acest sens, Curtea reține că cererea formulată de inculpatul și având ca obiect ridicarea temporară, pe o perioadă de 10 zile, a interdicției de a părăsi localitatea, a fost calificată în mod corect de către prima instanță ca fiind o cerere de ridicare a controlului judiciar întemeiată pe dispozițiile art. 1603.C.P.P. În consecință, posibilitatea atacării cu recurs a încheierii prin care s-a respins o atare cerere trebuie stabilită în raport de dispozițiile art. 1609alin. 10.C.P.P. anterior enunțate.
Or, conform prevederilor art. 1609alin. 1.C.P.P. calea de atac a recursului poate fi folosită atât în cazul încheierilor prin care se admite o cerere de liberare provizorie, cât și împotriva încheierii prin care se respinge o astfel de cerere. Față de conținutul concret al normei cuprinse în aliniatul 10 al aceluiași articol și care consacră aplicabilitatea aliniatului 1 și în cazul modificării sau ridicării controlului judiciar, Curtea apreciază că o interpretare coroborată și rațională a acestor texte de lege conduce la concluzia că atât încheierile prin care instanța dispune modificarea/ridicarea controlului judiciar, cât și încheierile prin care respinge cererile de modificare/ridicare a unui astfel de control pot fi atacate cu recurs.
Curtea consideră că interpretarea dată dispozițiilor art. 1609alin. 10.C.P.P. de către MINISTERUL PUBLIC (în sensul că doar încheierile prin care se dispune modificarea/ridicarea controlului judiciar pot fi atacate cu recurs), nu poate fi admisă deoarece tinde la restrângerea nejustificată a sferei de aplicare a acestor dispoziții.
Astfel, este neîndoielnic faptul că, în măsura în care legiuitorul ar fi dorit să limiteze posibilitatea atacării cu recurs doar la încheierile de admitere a modificării/ridicării controlului judiciar, ar fi prevăzut în mod expres că dispozițiile aliniatului 1 și urm. ale art. 1609.C.P.P. se aplică doar în cazul încheierilor prin care instanța dispune modificarea sau ridicarea controlului judiciar.
O atare formulare se regăsește atât în dispozițiile art. 1403alin. 1.C.P.P. la care MINISTERUL PUBLICa făcut referire, cât în prevederile art. 141 alin. 1.C.P.P. a căror analiză relevă fără echivoc modalitatea de redactare utilizată de legiuitor în cazul instituirii unei norme restrictive.
Cum însă dispozițiile art. 1609alin. 10.C.P.P. nu cuprind o atare formulare, Curtea apreciază că legiuitorul a înțeles să confere procurorului sau inculpatului dreptul de a ataca cu recurs orice încheiere pronunțată în materia modificării/ridicării controlului judiciar, indiferent dacă instanța dispune admiterea sau respingerea unei atare cereri.
Pe cale de consecință, constată că recursul este admisibil în raport de dispozițiile legii procesual - penale române, astfel încât nu se mai impune examinarea acestei chestiuni în raport de prevederile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului la care recurentul-inculpat a făcut referire.
Sub aspectul temeiniciei soluției primei instanțe, Curtea apreciază că aceasta a făcut o justă apreciere a tuturor circumstanțelor cauzei și a concluzionat pe deplin justificat că cererea de ridicare a controlului judiciar nu este susținută de motive temeinice.
Astfel, unica împrejurare invocată de către inculpatul a constituit-o necesitatea efectuării unui control de specialitate într-o clinică medicală din Israel, în vederea monitorizării evoluției afecțiunilor cardiace de care suferă și al căror tratament s-a realizat pentru o lungă perioadă de timp în această clinică.
Curtea reține că liberarea provizorie sub control judiciar constituie o alternativă la măsura excepțională a arestării preventive, însă se subsumează imperativului realizării scopului oricărei măsuri preventive, astfel cum este prevăzut de disp. art. 136 alin. 1.C.P.P. Chiar dacă presupune aflarea persoanei cercetate în stare de libertate, liberarea provizorie implică o serie de restricții și privațiuni inerente oricărei măsuri preventive și justificate în mod necesar de exigențele derulării unei proceduri penale în condiții optime.
Drept urmare, reglementând controlul judiciar pe timpul liberării provizorii, legiuitorul a înțeles să impună persoanelor liberate provizoriu o categorie de obligații de la care nu se poate deroga și care se aplică fără excepție în toate cauzele, tocmai pentru că ele reprezintă o condițiesine qua nonpentru atingerea scopului liberării. Printre aceste obligații expres prevăzute de art. 1602alin. 3.C.P.P. este și cea de a nu se depăși limita teritorială fixată de către organul judiciar, în speță limita teritorială a municipiului
Dat fiind conținutul celorlalte interdicții și imperativul asigurării în bune condiții a desfășurării procesului penal, Curtea apreciază că obligația persoanei de a nu părăsi un anumit perimetru constituie o garanție de bază aconformării conduiteisale la celelalte restricții, precum și aposibilității de supravegherede către organele competente a modului în care ele sunt respectate. Ridicarea obligației de a nu părăsi localitatea, mai ales în cazul deplasării persoanei în afara granițelor țării, lipsește de eficiență orice altă restricție stabilită în sarcina inculpatului și determină imposibilitatea verificării conduitei sale în limitele specifice liberării provizorii.
Drept urmare, Curtea apreciază că ridicarea integrală a controlului judiciar, chiar pentru o perioadă limitată, trebuie să aibă la bază împrejurări cu totul excepționale, care să justifice prevalența acordată unui drept individual față de interesul public la a cărui protejare tinde liberarea provizorie.
Or, în cauza de față, solicitarea recurentului de ridicare a controlului judiciar în vederea părăsirii țării se întemeiază, în esență, pe dorința de a efectua un control medical de rutină într-o clinică străină, în virtutea relației de încredere stabilită cu medicii israelieni. Această solicitare reprezintă, în ultimă instanță, expresia unei opțiuni personale a recurentului-inculpat, iar nu a unei situații obiective, care să impună în mod excepțional și necesar părăsirea teritoriului țării în vederea înlăturării unei situații vădit prejudiciabile și iminente.
De altfel, inculpatul nu a invocat sau susținut probatoriu imposibilitatea efectuării unui control medical sau a aplicării metodelor terapeutice necesare și pe teritoriul României, solicitarea sa întemeindu-se doar pe istoricul medical îndelungat cu medicii din Israel și pe relația de încredere stabilită în timp.
Or, în condițiile în care liberarea provizorie implică, așa cum s-a argumentat anterior, o serie de restricții, Curtea apreciază că înlăturarea acestora trebuie să se întemeieze pe situații obiective și temeinic justificate, iar nu pe opțiunile personale ale unei persoane inculpate, opțiuni care, deși reprezintă expresia unui drept, sunt totuși esențialmente subiective.
În final, Curtea constată că neefectuarea expertizei medico-legale sau circumstanțele personale ale recurentului-inculpat sunt elemente ce nu prezintă relevanță în prezenta cauză, lipsa de temeinicie a cererii formulate fiind constatată prin raportare strictă la motivele acesteia, astfel cum au fost reținute anterior.
Pentru aceste considerente, apreciind neîntemeiate criticile recurentului, în baza art. 38515pct. 1 lit. b C.P.P. va respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii din data de 24.09.2009, pronunțată în dosarul nr- al Tribunalului București - Secția I Penală.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. va obliga recurentul la 100 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul împotriva încheierii de ședință din 24.09.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală în dosarul nr-.
Obligă inculpatul la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 26 octombrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /5.11.2009
Dact. 2 ex./6.11.2009
Președinte:Anca AlexandrescuJudecători:Anca Alexandrescu, Simona Cîrnaru, Nicoleta Grigorescu
