Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 170/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂN I A
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(204/2010)
DECIZIA PENALĂ NR. 170/
Ședința publică de la 28 ianuarie 2010
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Iuliana Ciolcă
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 3: Francisca
GREFIER - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - a fost reprezentat de procuror .
Pe rol, soluționarea cauzei penale având ca obiect recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - - împotriva încheierii de ședință din data de 15.01.2010 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-inculpat, în stare de arest, asistat de avocat ales, în baza împuternicirii avocațiale nr.54/28.01.2010 emisă de Baroul București - Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Reprezentantul Ministerului Public învederează că recursul declarat de parchet îl vizează exclusiv pe inculpatul.
Curtea procedează la ascultarea recurentului-inculpat, declarația acestuia fiind consemnată în scris, semnată și atașată la dosarul cauzei.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea recursului.
Reprezentantul Ministerului Public, având cuvântul, solicită admiterea recursului declarat împotriva încheierii de ședință din data de 15.01.2010 pronunțată de Tribunalul București Secția a II-a Penală cu privire la revocarea măsurii arestării preventive dispuse anterior față de inculpatul.
În ceea ce privește egalitatea de tratament a inculpatului cu ceilalți inculpați, consideră că acesta este motivul pentru care instanța de fond a luat măsura obligării de a nu părăsi localitatea, pentru ca acesta să nu mai fie discriminat in raport cu ceilalți inculpați din prezenta cauză.
Arată că prin decizia nr.1682 din data de 16.11.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTIs -a dispus față de inculpat o nouă măsură a arestării preventive in temeiul art. 148 lit.a ind 1 și d Cpp, reținându-se că a încălcat cu rea credință obligația de a nu părăsi localitatea și a săvârșit cu intenție o nouă infracțiune, astfel consideră că aici apare diferențierea între inculpatul și ceilalți inculpați din această cauză, iar din acest moment nu se mai poate vorbi de încălcarea principiului egalității de tratament. Arată că revocarea măsurii arestării preventive se referă la această măsură preventivă dispusă de Curtea de APEL BUCUREȘTI și nu la măsura preventivă dispusă in cauza care se judecă la Tribunalul București pe fond.
Consideră că încheierea de ședință recurată nu răspunde in totalitate temeiurilor care au determinat arestarea preventivă, iar părăsirea limitelor teritoriale cu rea credință este un motiv de arestare preventivă.
Consideră că instanța de fond nu a dovedit faptul că nu se mai mențin temeiurile care au determinat arestarea preventivă, iar hotărârea este nelegală și netemeinică.
Pentru aceste motive, solicită admiterea recursului, casarea in parte a încheierii recurate și rejudecând, solicită menținerea arestării preventive in temeiul 300 ind.2 rap. la art. 160 ind.b alin.3 Cpp.
Apărătorul recurentului-inculpat, având cuvântul, învederează că această egalitate de tratament, care este un principiu de baza al procesului penal, echitabilitatea in procesul penal, este obligatoriu a fi luat în seamă, chiar și din oficiu, de către MINISTERUL PUBLIC, atunci când analizează situația oricărui inculpat aflat in procesul penal. Arată că in prezenta cauză, 28 de persoane sunt in stare de libertate și numai o persoană se solicită să fie menținută în stare de arest și într-un mod in care nu este justificată această solicitare.
Consideră că față de inculpatul nu s-a dovedit faptul că acesta a depășit limita teritorială impusă de instanță cu rea credință, reaua credință nu există pentru că în obligațiile pe care le-a avut atunci când i s-a înlocuit măsura arestării preventive, una din obligațiile sale era de a se prezenta in fața organului de urmărire penală sau a instanței de judecată ori de câte ori este solicitat. Ori, inculpatul știa că este obligat să se prezinte atunci cânt este chemat de către un polițist, care este un organ al statului. Consideră că nu este vinovat inculpatul de faptul că polițistul și-a încălcat atribuțiile de serviciu, care în loc să îl ducă la unitatea de poliție, l-a dus la barul lui.
Arată că este pe deplin dovedit faptul că inculpatul nu a încălcat cu rea credință depășirea limitei teritoriale.
In ceea ce privește săvârșirea cu intenție a unei noi infracțiuni, consideră că, din moment ce polițistul a fost prezent la desfășurarea activităților de recuperare a autoturismului și prinderea hoților, iar inculpatul nu a făcut altceva decât că a aranjat ca acei hoți să fie prezenți intr-un loc la solicitarea lui, și a polițistului. După aceea polițistul i-a spus inculpatului să meargă împreună cu ei pentru a putea recupera mașina și din acest motiv i s-a atras inculpatului prezența la locul unde era mașina care a fost găsită de către organul de poliție împreună cu acei hoți și în barul unde ulterior s-au desfășurat anumite întâmplări de care inculpatul nu se face vinovat.
Arată că, dacă acesta ar fi fost considerat vinovat, Curtea de APEL BUCUREȘTI nu ar fi dispus punerea sa în libertate cu revocare de mandat, considerând că sunt destule elemente încât să fie pus in libertate.
Arată că în prezentul dosar inculpatul nu a făcut decât să respecte obligația de a se prezenta la organul de poliție, să semneze de fiecare dată. S-a prezentat de fiecare dată când a fost chemat de către instanță și de către organul de urmărire penală și consideră că menținerea sa în stare de arest este o greșeală, iar reaua credință nu există.
Mai arată că înainte de a fi luată din nou măsura arestării preventive, urma să fie operat pentru că are probleme de sănătate, are un depus la dosar.
Solicită respingerea recursului declarat de parchet, considerând că încheierea recurată este temeinică și legală.
Reprezentantul Ministerului Public învederează că prin încheierea recurată s-a realizat o discriminare pozitivă față de inculpatul pentru că toți ceilalți inculpați au o altă măsură preventivă.
Recurentul-inculpat, in ultimul cuvânt, învederează că este de acord cu susținerile avocatului său.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 15.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - secția a II a penală în dosarul nr- în baza art.3002Cod procedură penală s-a respins cererea de înlocuire a măsurii preventive a inculpatului cu măsura obligării de a nu părăsi localitatea.
În baza art.3002rap. la art. 160balin. 2 Cod proc. pen. a revocat măsura arestării preventive a acestuia, dispunând punerea în libertate, dacă nu este arestat în altă cauză.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
În prezent, la acest moment procesual, Tribunalul a apreciat că menținerea stării de arest a inculpatului doar pentru considerentul că acesta a depășit limita teritorială a localității impuse de instanță nu se înscrie în exigențele CEDO, care nu a acceptat decât alte temeiuri pentru privarea de libertate a unei persoane. Totodată tribunalul a apreciat că acest temei al arestării a încetat prin privarea inculpatului de libertate, iar din probele administrate până la acest moment nu s-a făcut dovada că inculpatul ar prezenta pericolul săvârșirii unei noi infracțiuni sau de distrugere a probelor, de sustragere a sa de la cercetarea judecătorească sau de pericolul de a tulbura ordinea publică. S-a constat că nu există nici alte temeiuri care să justifice privarea de libertate.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul București, solicitând casarea încheierii și menținerea stării de arest a inculpatului.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul este fondat și-l va admite ca atare pentru următoarele considerente:
Prin decizia nr. 1175 din 29 septembrie 2008 Curtea de APEL BUCUREȘTI secția a II a penală a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu măsura obligării acestuia de a nu părăsi localitatea, până la soluționarea cauzei care face obiectul dosarului nr. 27263/-, aflat pe rolul Tribunalului București, decât în condițiile art. 145 alin. 11Cod proc. pen.
Cu toate acestea, în noaptea de 26/27 ianuarie 2009 acesta a părăsit localitatea Tunari și există indicii că a participat alături de alte persoane la săvârșirea a trei infracțiuni de lipsire de libertate în mod ilegal în orașul și pentru care, de altfel, s-a și emis mandat de arestare, cauza aflându-se în curs de judecată.
Constatând incidența art. 145 alin. 3 Cod proc. pen. Curtea de APEL BUCUREȘTI, Secția a II a penală, prin decizia nr. 1682 din 16 noiembrie 2009, înlocuit cu privire la inculpatul măsura obligării de a nu părăsi localitatea cu măsura arestării preventive.
Într-un asemenea context, soluția instanței de fond ca în baza acelorași temeiuri care au stat la baza luării măsurii arestării preventive să dispună revocarea acestei, este nu numai netemeinică, dar și nelegală, cu atât mai mult cu cât aceeași instanță, un termen mai devreme, respectiv în 17 decembrie 2009 constatat că " temeiurile care au determinat arestarea preventivă nu a încetat, aceasta a fost luată legal, fiind dovedită reaua-credință cu care inculpatul a depășit limita teritorială fixată de instanță și a comis fapte de natură penală (fila 188 verso din vol. III al dosarului de fond).
Or, instanța de control judiciar constată că, prin revocarea măsurii arestării preventive s-au ignorat chiar exigențele art.5 paragraf 1 lit. b din Convenția europeană a drepturilor omului, potrivit cărora o persoană poate fi privată de libertate și "dacă a făcut obiectul unei arestări sau al unei dețineri legale pentru nesupunerea la o hotărâre pronunțată, conform legii, de către un tribunal ori în vederea garantării executării unei obligații prevăzute de lege".Având în vedere aceste considerente, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, cu referire la art.141 Cod procedură penală, Curtea va admite recursul, va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând, va menține starea de arest a inculpatului.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism - Structura Centrală - Serviciul Teritorial București împotriva încheierii de ședință din 15.01.2010, pronunțată de Tribunalul București - secția a II-a penală în dosarul nr-.
Casează, în parte, hotărârea recurată și, în fond, rejudecând:
Menține starea de arest a inculpatului.
În baza art.192 alin.3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 28 ianuarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. /29.01.2010
Dact. 2 ex./1.02.2010
Președinte:Iuliana CiolcăJudecători:Iuliana Ciolcă, Adriana Elena Băjan, Francisca
