Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 188/2010. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA I PENALĂ
DOSAR NR.794/2/2010
252/2010
DECIZIA PENALĂ NR.188/
Ședința publică din data de 01 februarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Carmen Veronica Găină
JUDECĂTOR 2: Niculae Stan
JUDECĂTOR 3: Vasile
GREFIER
* * * * * * * * * * * *
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Direcția Națională Anticorupție este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află judecarea cauzei penale având ca obiectrecursuldeclarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul inculpat, personal, aflat în stare de arest preventiv și asistat juridic de apărător ales, avocat, în baza împuternicirii nr.-/01.02.2010 (atașată la fila 4 din dosar).
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită să se constate că, la dosar, nu există declarația de recurs a Ministerului Public.
Curtea constată, asupra acestui aspect, că, la fila 2 din prezentul dosar, se află declarația scrisă de recurs a Ministerului Public.
Apărătorul ales al intimatului inculpat, față de situația prezentată, arată că își retrage afirmația cu privire la lipsa declarației de recurs.
Nefiind alte cereri prealabile de formulat sau excepții de invocat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului.
Reprezentantul Ministerului Public precizează în prealabil că, întrucât situația de fapt este amplu dezvoltată în actul de sesizare a instanței de fond, în mandatul de arestare preventivă și chiar în încheierea recurată, nu o mai reia oral.
În susținerea recursului, apreciază că încheierea atacată este nelegală și netemeinică, sub aspectul dispoziției privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului, în condițiile în care subzistă în continuare temeiurile avute în vedere la luarea și la menținerile anterioare ale măsurii respective.
Astfel, învederează că, deși infracțiunea reținută în sarcina inculpatului a fost surprinsă în flagrant, acesta, în mod constant, a avut o poziție de nerecunoaștere, adoptând ca strategie de apărare, chiar din timpul săvârșirii infracțiunii, disimularea produsului traficului de influență, prin convertirea acestuia în obiectul unei pretinse convenții de împrumut, ceea ce denotă intenția sa de a iniția înțelegeri frauduloase, în scopul denaturării materialului probator administrat până în prezent.
De asemenea, consideră că, în privința inculpatului, continuă să fie îndeplinite cumulativ ambele cerințe ale art.148 lit.f din Codul d e procedură penală. Cu referire la pericolul concret pentru ordinea publică, arată că acesta rezultă din modul în care a fost concepută și pusă în aplicare rezoluția infracțională, din minuțioasa și îndelungata pregătire a inculpatului în acest sens și din calitatea persoanei față de care urma a se exercita traficul de influență, care este de natură să genereze un sentiment de insecuritate în rândul opiniei publice, cu privire la onestitatea și probitatea organelor administrației publice, la respectarea și punere în aplicare a legii de către acestea, prin îndeplinirea corectă a atribuțiilor de serviciu.
Cu privire la rezonabilitatea duratei arestării preventive, solicită să fie avută în vedere inclusiv împrejurarea că inculpatul însuși a solicitat sesizarea Curții Constituționale cu soluționarea unei excepții de neconstituționalitate a Direcției Naționale Anticorupție, situație în care judecata în fond a fost suspendată.
Referitor la circumstanțele personale ale inculpatului, solicită să se constate că acestea sunt preexistente săvârșirii faptei și au fost evaluate la momentul luării măsurii arestării preventive. De altfel, cu prilejul soluționării ultimului recurs declarat în cauză, prin Decizia penală nr.1776/04.12.2009 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, în considerentele hotărârii respective s-a arătat că pretinsa conduită bună a inculpatului, concretizată în lipsa antecedentelor penale, proveniența dintr-o familie organizată și asigurarea existenței din venituri obținute licit, nu pot constitui elemente care să justifice temeinicia revocării măsurii arestării preventive, întrucât ele au fost deja avute în vedere la momentul luării acelei măsuri.
În consecință, solicită, în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, admiterea recursului declarat în cauză, casarea în parte a încheierii atacate și, pe fond, să se dispună înlăturarea aplicării dispozițiilor art.3002rap. la art.160balin.2 din Codul d e procedură penală, privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și să se facă aplicarea dispozițiilor art.3002rap. la art.160balin.3 din Codul d e procedură penală, în sensul menținerea măsurii respective.
Apărătorul ales al intimatului inculpat solicită respingerea, ca nefondat, a recursului declarat în cauză și menținerea încheierii atacate, pe care o apreciază ca fiind legală și temeinică.
Solicită să se constate că, în concluziile anterior formulate, reprezentantul Ministerului Public nu a invocat în concret incidența vreunui caz de casare și nici nu a arătat considerentele pentru care încheierea recurată nu ar fi legală și temeinică, limitându-se la a exprima nemulțumirea acuzării cu privire la soluția pronunțată de către instanța de fond, în raport cu o situație de fapt pe care inculpatul o contestă.
Învederează că instanța de fond, după o examinare amănunțită a dosarului de urmărire penală și în raport cu probele administrate nemijlocit, a apreciat de trei ori că inculpatul poate fi judecat în stare de libertate, cu atât mai mult cu cât această stare trebuie să constituie regula de desfășurare a procesului penal.
De asemenea, arată că, de la data reținerii și până în prezent, inculpatul a avut o conduită procesuală constantă, în toate declarațiile date susținând că este nevinovat.
În ceea ce privește excepția de neconstituționalitate invocată, arată că aceasta nu are nicio legătură cu revocarea măsurii arestării preventive, instanța de fond apreciind în mod corect că nu mai există motive de menținere a acelei măsuri, în raport cu actele dosarului.
Intimatul inculpat, personal, în ultimul cuvânt, solicită să fie respins recursul și să fie judecat în stare de libertate, întrucât nu este vinovat. Cu caracter personal, arată că, fiind plecat într-o misiune oficială în străinătate, nu a putut participa la înmormântarea mamei sale, iar, în prezent, tatăl lui, în vârstă de aproape 100 de ani, dorește să-l revadă înainte de a muri.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prinîncheierea din data de 29 ianuarie 2010, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus astfel:
În temeiul art.3002rap. la art.160 alin.2 din Codul d e procedură penală, a revocat măsura arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 20 februarie 1950 în satul, județul V, CNP -) și a dispus punerea în libertate a acestuia de sub puterea nr.l70/UP/20.08.2009, emis de aceeași instanță.
A respins, ca neîntemeiată, cererea inculpatului de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara.
Pentru a pronunța această încheiere, Tribunalul a constatat că, prin Rechizitoriul nr.139/P/2009 din data de 28 august 2009 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.257 din Codul penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000, acesta fiind acuzat că, în ziua de 19 iunie 2009, pretins de la denunțătorul suma de 50.000 EURO, promițându-i că, în schimb, va interveni pe lângă, primarul comunei Adunații-, pentru ca, în virtutea atribuțiilor de serviciu, inclusiv cele referitoare la calitatea de președinte al comisiei locale de aplicare a Legii nr.18/1991, să-1 pună în posesie cu suprafețele de teren asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate prin Sentința civilă nr.312/23.01.2007 a Judecătoriei Giurgiu (rămasă definitivă prin Decizia civilă nr.633/21.11.2007 a Tribunalului Giurgiu ) și, de asemenea, să-i aprobe schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea primăriei comunei respective. Înaintea actului de trimitere în judecată, prin încheierea din data de 20 august 2009, pronunțată în Dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a Penală a dispus luarea măsurii arestării preventive față de inculpat, pentru o perioadă de 29 de zile, reținându-se că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, măsura respectivă fiind ulterior menținută succesiv pe parcursul judecății.
Tribunalul, raportându-se la dispozițiile art.136 din Codul d e procedură penală, la prevederile Convenției pentru Apărarea Drepturilor Omului și Libertăților Fundamentale și la jurisprudența în materie a Curții Europene a Drepturilor Omului, a apreciat că lăsarea în libertate a inculpatului nu mai prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, sens în care a reținut datele ce caracterizează în mod favorabil persoana acestuia, moralitatea, domiciliul, profesia, resursele financiare și legăturile sale cu familia, în raport cu care a apreciat ca inadecvată, în ceea ce îl privește, măsura arestării preventive.
De asemenea, Tribunalul a apreciat că măsura arestării preventive nu este justificată nici de necesitatea asigurării unei bune desfășurări a procesului penal, reținând că nu există dovezi în sensul că inculpatul ar încerca să se sustragă de la judecată ori să zădărnicească aflarea adevărului, prin influențarea probatoriului.
În același timp, Tribunalul a apreciat că privarea de libertate a inculpatului s-a prelungit deja dincolo de limitele rezonabile, astfel că interesul public ce a motivat inițial arestarea lui preventivă nu mai justifică în prezent această măsură, cu atât mai mult cu cât nu există date că inculpatul ar putea săvârși noi infracțiuni.
Pentru toate aceste motive, Tribunalul a concluzionat că temeiurile existente la momentul luării măsurii arestării preventive față de inculpat nu mai subzistă și, totodată, a constatat că nu au apărut nici temeiuri noi sub acest aspect, astfel că a dispus revocarea măsurii respective și, în mod corespunzător, respingerea cererii de înlocuire a acesteia cu o altă măsură preventivă, neprivativă de libertate.
Împotriva acestei încheieri,a declarat recursîn termenul legal (la data de 29 ianuarie 2010) Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție, care, în dezbaterile de la termenul de astăzi, a criticat, ca fiind nelegală și netemeinică, dispoziția de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului, susținând că, în speță, contrar celor reținute de Tribunal, subzistă în continuare toate temeiurile avute în vedere la luarea acestei măsuri, astfel că se impune menținerea ei, potrivit art.3002rap. la art.160balin.3 din Codul d e procedură penală.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport cu motivul astfel invocat, precum și din oficiu, conform art.3856alin.3 din Codul d e procedură penală, sub toate aspectele cauzei, Curtea constată cărecursulcu care a fost sesizatăeste fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în cele ce urmează:
Inculpatul a fost arestat preventiv la data de 20 august 2009, pe temeiul art.143 și art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, sub acuzația săvârșirii infracțiunii de trafic de influență, prevăzută de art.257 din Codul penal rap. la art.6 din Legea nr.78/2000 și pedepsită cu închisoare de la 2 la 10 ani, constând în aceea că, la data de 19 iunie 2009, pretins de la martorul denunțător suma de 50.000 EURO, din care a primit suma de 3.000 USD la data de 22 iunie 2009 și suma de încă 15.000 USD la data de 19 august 2009, când a și fost prins în flagrant, promițându-i că, în schimb, va interveni pe lângă primarul comunei Adunații- din județul G, pentru ca acesta, în virtutea atribuțiilor de serviciu, să-1 pună în posesia terenurilor asupra cărora i s-a reconstituit dreptul de proprietate printr-o hotărâre judecătorească definitivă și, totodată, să-i aprobe schimbul unui teren proprietate personală cu un altul aflat în administrarea primăriei comunei respective.
Inculpatul a fost trimis în judecată la data de 28 august 2009, iar, pe parcursul judecății în primă instanță, măsura arestării preventive a acestuia a fost menținută în mod succesiv, ultima oară prin Decizia penală nr.1776/R din data de 04 decembrie 2009 Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, care a casat încheierea din data de 03 decembrie 2009, prin care instanța de fond revocase acea măsură.
Examinând considerentele încheierii recurate în prezenta cauză, Curtea constată că instanța de fond, în mod nelegal, a opinat în sensul încetării temeiurilor ce au determinat inițial arestarea preventivă a inculpatului (singura situație care, raportat la motivul în concret reținut de către acea instanță, ar fi putut conduce la revocarea măsurii respective, potrivit art.160 alin.2 și art.139 alin.2 din Codul d e procedură penală), în condițiile în care, din motivarea sa, lipsește orice referire la îndeplinirea sau nu, în privința inculpatului, a condiției existenței de probe sau indicii temeinice de săvârșire a faptei ce face obiectul acuzației aduse acestuia, astfel cum este prevăzută în art.143 alin.1 din Codul d e procedură penală.
Drept urmare, câtă vreme instanța de fond nu s-a pronunțat în sensul inexistenței unor asemenea probe sau indicii temeinice, aprecierea sa referitoare la încetarea temeiurilor arestării inițiale, implicit cel prevăzut de art.143 din Codul d e procedură penală, este lipsită de suport legal.
Verificând din oficiu acest aspect, Curtea constată, pe baza probatoriului administrat până în prezent, că există suficiente indicii temeinice care fac cel puțin plauzibilă acuzația adusă inculpatului, în pofida poziției de negare adoptată de către acesta, sens în care reține ca relevante faptele și împrejurările evidențiate în mod concordant de declarațiile martorilor denunțători și, procesele verbale de transcriere a convorbirilor în mediul ambiental purtate între aceștia și inculpat la datele de 19, 22 și 30 iunie 2009, precum și la data de 19 august 2009, procesele verbale de transcriere a convorbirilor telefonice interceptate și înregistrate în mod autorizat în perioada 19 iunie - 01 iulie 2009 și procesul verbal de constatare a flagrantului realizat în data de 19 august 2009.
În privința condițiilor prevăzute de art.148 lit.f din Codul d e procedură penală, Curtea, reținând în prealabil ca fiind de necontestat împrejurarea că în norma de incriminare se prevede pentru fapta reținută în sarcina inculpatului pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani, constată că, în mod netemeinic, instanța de fond a analizat cerința privitoare la pericolul concret pe care l-ar reprezenta pentru ordinea publică lăsarea în libertate a inculpatului (apreciind că aceasta nu este îndeplinită) exclusiv în raport cu circumstanțele sale personale, care, în realitate, sunt doar aparent favorabile, câtă vreme ele nu au fost apte să-l determine,ante factum, la o conduită conformă cu valorile pe care pregătirea intelectuală, statutul social, condiția materială și mediul familial trebuiau să i le insufle.
În schimb, în evaluarea acestui pericol, instanța de fond a ignorat în mod nepermis alte date cu caracter obiectiv, evidențiate de probatoriul cauzei, respectiv împrejurarea că, în traficarea pretinsei influențe, inculpatul nu a ezitat să se folosească de funcțiile publice importante îndeplinite de-a lungul timpului (fost deputat, actual expert parlamentar), suma de bani foarte mare (50.000 EURO) de care se susține că acesta a condiționat intervenția sa ilegală (o mare parte din ea, și anume 18.000 USD, fiind și primită personal, în două tranșe), calitatea persoanei față de care urma a se exercita influența invocată (primarul unei comune), actele ce se promitea a fi îndeplinite de către acea persoană prin prisma influenței inculpatului (retrocedarea în fapt a unor terenuri și realizarea unui schimb cu un teren aflat în administrare publică), precum și încercarea de a disimula, încă de la început, avantajul material ilicit pretins, prin crearea unei aparențe de legalitate pentru primirea banilor, în baza unor acte de împrumut (astfel cum rezultă din înregistrările ambientale realizate în ambele ocazii când se afirmă că inculpatul a primit o parte din suma de bani reprezentând "prețul" traficării influenței sale și, mai ales, din faptul că, la a doua întâlnire cu denunțătorul, el chiar s-a prezentat având asupra sa un înscris destinat să consemneze perfectarea unui asemenea act simulat). Toate aceste elemente, de care trebuie să se țină seama la alegerea măsurii preventive, în acord cu dispozițiile art.136 alin.8 din Codul d e procedură penală, probează, contrar celor reținute de către instanța de fond, pe de o parte, o periculozitate socială sporită a însăși persoanei inculpatului (ușor predispus la asemenea fapte), iar, pe de altă parte, afectarea gravă a unui interes public de maximă importanță (exercitarea onestă a atribuțiilor specifice funcționarilor publici, la adăpost de orice suspiciune de corupere a acestora), făcând astfel necesară menținerea inculpatului în stare de arest preventiv, ca unică măsură care poate asigura în mod eficient prezervarea securității relațiilor sociale de tipul celei vătămate prin fapta dedusă judecății.
În același timp, având în vedere încercările deja manifeste ale inculpatului de zădărnicire a aflării adevărului, prin preconstituirea, chiar cu ocazia săvârșirii faptei, de probe (înscrisuri) care să disimuleze proveniența reală a sumei de bani despre care se pretinde că reprezintă "prețul" traficului de influență, Curtea apreciază că, cel puțin până la audierea nemijlocită de către instanța de fond a persoanelor care au dat declarații acuzatoare la adresa acestuia, se impune menținerea sa în stare de arest preventiv, tocmai pentru a preîntâmpina alte asemenea demersuri (plauzibile, în contextul conduitei lui anterioare), această măsură justificându-se astfel și prin prisma necesității de a asigura o bună desfășurare a procesului penal, potrivit art.136 alin.1 din Codul d e procedură penală.
În ceea ce privește durata privării de libertate a inculpatului (de 5 luni și 13 zile, în raport cu data soluționării prezentului recurs), Curtea apreciază, contrar instanței de fond, că aceasta se încadrează încă în limite rezonabile, având în vedere că urmărirea penală s-a realizat cu maximă celeritate (instanța a fost sesizată cu judecarea cauzei după numai 8 zile de la data dispunerii arestării preventive), iar desfășurarea judecății până în prezent nu a înregistrat întârzieri imputabile organelor judiciare, ci a fost marcată exclusiv de modul în care inculpatul însuși a înțeles să-și construiască apărarea, inclusiv prin invocarea unei excepții de neconstituționalitate, fapt care a determinat, în mod legal, la data de 23 noiembrie 2009, suspendarea judecării pe fond a cauzei, până la soluționarea acesteia.
Față de considerentele expuse, Curtea constată că temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu doar că nu au încetat, dar nici măcar nu s-au schimbat, ci se mențin și în prezent, impunând în continuare privarea de libertate a acestuia.
Astfel fiind, Curtea, în temeiul art.38515pct.2 lit.d din Codul d e procedură penală, va admite recursul declarat în cauză, va casa în parte încheierea atacată și, rejudecând în fond, va înlătura, ca fiind nelegală și netemeinică, aplicarea dispozițiilor art.3002rap. la art.160 alin.2 din Codul d e procedură penală, privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea în libertate a acestuia, iar, în temeiul art.3002rap. la art.160 alin.3 din Codul d e procedură penală, va menține măsura respectivă.
Celelalte dispoziții ale încheierii recurate, de nimeni contestate, vor fi menținute, neconstatându-se nici din oficiu motive de casare a acestora.
În temeiul art.192 alin.3 din Codul d e procedură penală, cheltuielile judiciare în recurs vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție - Direcția Națională Anticorupție împotriva încheierii din data de 29 ianuarie 2010, pronunțată de Tribunalul București - Secția a II-a Penală în Dosarul nr-.
Casează, în parte, încheierea recurată și, în fond, rejudecând:
Înlătură aplicarea dispozițiilor art.3002rap. la art.160 alin.2 din Codul d e procedură penală, privind revocarea măsurii arestării preventive a inculpatului și punerea în libertate a acestuia.
În temeiul art.3002rap. la art.160 alin.3 din Codul d e procedură penală, menține măsura arestării preventive a inculpatului (fiul lui și, născut la data de 20 februarie 1950 în satul, județul V, CNP -, deținut în baza nr.l70/UP/20.08.2009 emis de Tribunalul București - Secția a II-a Penală).
Menține celelalte dispoziții ale încheierii recurate.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 01 februarie 2010.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red. jud.
Ex.2 / 16.02.2010
G- II.
Președinte:Carmen Veronica GăinăJudecători:Carmen Veronica Găină, Niculae Stan, Vasile
