Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 631/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 631

Ședința publică din data de 21.07.2008

PREȘEDINTE: Ștefan Fieraru

JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

- -

GREFIER - - -

Ministerul publica fost reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de inculpatul, fiul lui și, ns.la 22.04.1986, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii din data de 15.07.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care s-a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului și s-a menținut ca legală și temeinică măsura arestării preventive a acestuia.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul - inculpat, aflat în stare de arest, personal și asistat de avocat, apărător ales din Baroul București.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Avocat, având cuvântul pentru inculpat, după ce în prealabil a luat legătura cu acesta, arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul arată că nu mai are alte cereri de formulat.

Curtea ia act că nu mai sunt alte cereri de formulat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților.

Avocat, având cuvântul pentru inculpat, solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea încheierii atacate și pe fond punerea acestuia în libertate și judecarea sa în stare de libertate, cu aplicarea prevederilor art. 145 al.1 pr.penală.

Precizează că la dosarul cauzei s-au adus probe noi, s-au completat documentele solicitate chiar și de instanța de recurs, cu ocazia formulării unei cereri anterioare de revocare a măsurii arestării preventive, inculpatul regretă cele întâmplate, a fost provocat de partea vătămată, iar aceasta din urmă chiar a recunoscut că el l-a lovit inițial pe recurent.

Mai arată că inculpatul pentru acest motiv a înțeles să formuleze plângere, care se află la fila 51 dosar, privind incidentul inițial creat, a fost identificat și obiectul cu care s-a săvârșit infracțiunea și anume acel briceag, iar de la o simplă ceartă, s-a degenerat la bătaie iar apoi s-a ajuns la loviri cu alte obiecte, însă inculpatul nu a avut niciodată dorința de a omorî, a acționat de moment, impulsiv fiind de altfel provocat.

De asemenea arată că inculpatul venea de la muncă, a recunoscut fapta de lovire a părții vătămate nu dorește să se sustragă cercetării judecătorești, nu dorește răzbunarea, motiv pentru care solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

Reprezentantul parchetului, având cuvântul pune concluzii de respingerea recursului declarat de inculpat ca fiind inadmisibil, conform art. 141 al.1 teza finală, dacă recursul declarat de acesta vizează doar respingerea cererii de revocare a măsurii arestării preventive.

Dacă recursul acestuia vizează și menținerea măsurii arestării preventive solicită respingerea acestuia ca fiind nefondat, având în vedere că partea vătămată a fost salvată doar datorită intervenției medicilor, a comis fapta în loc public, a lovit cu cuțitul, iar atitudinea agresivă a părții vătămate încetase de mult.

Precizează că inculpatul a mers acasă, a luat cuțitul și a revenit săvârșind fapta pentru care este cercetat.

Inculpatul, având ultimul cuvânt, arată că regretă cele întâmplate, avea cuțitul la el, nu se mai certase anterior cu partea vătămată și inițial aceasta la bătut împreună cu alte două persoane.

Totodată arată că, el s-a reîntors în sat pentru a-și lua țigări iar pe drum s-a întâlnit cu partea vătămată care era însoțită de alte 14-15 persoane.

Solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, pentru motivele care au fost arătate și de apărătorul său ales, cu precizarea că are datorii mari de plătit și regretă cele întâmplate.

CURTEA,

Asupra recursului penal de față;

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele.

Prin încheierea de ședință din data de 15.07.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău, în dosarul nr-, a fost respinsă cererea de revocare a măsurii arestării preventive formulată de inculpatul, fiul lui și, ns.la 22.04.1986, în com.Smeeni, județul B, domiciliat în com. județul B, cetățean român, studii 11 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, CNP -, deținut în Penitenciarul Focșani.

Prin aceeași încheiere a fost menținută ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului.

Pentru a pronunța această încheiere, instanța de fond în baza probelor administrate până la această dată, a constatat că nu s-au schimbat temeiurile care au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, cu atât mai mult cu cât inculpatul este judecat pentru o infracțiune de pericol respectiv tentativă la omor calificat, prev.de art. 20 rap.la art. 174 - 175 lit.i

Împotriva încheierii a declarat recurs inculpatul criticând-o ca fiind netemeinică și a solicitat în esență, admiterea recursului, casarea încheierii și pe fond revocarea măsurii arestării preventive față de împrejurarea că a fost provocat să săvârșească această faptă penală, nu a mai săvârșit infracțiuni și a recunoscut implicarea sa în scandalul care a degenerat.

Curtea examinând încheierea recurată în raport de situația de fapt reținută, de probele administrate, de criticile formulate precum și din oficiu sub toate aspectele, conform art. 385/6 al.2 și art. 385/9 pr.penală, constată că recursul este nefondat, așa cum se va arăta în continuare:

Situația de fapt a fost corect reținută de prima instanță, în sensul că prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr. 289/P/2008, a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă la omor calificat, prev.de art. 20 rap.la art. 174-175 lit.i, constând în aceea că, în seara zilei de 21.03.2008, a lovit cu cuțitul pe partea vătămată, provocându-i grave leziuni traumatice.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Buzău la data de 12.06.2008, sub nr-, iar la termenul de judecată din 15.07.2008, a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de revocare a măsurii arestării preventive și menținută ca legală și temeinică măsura arestării preventive a inculpatului, așa cum de altfel s-a arătat mai sus.

Examinând actele și lucrările dosarului, Curtea constată pe de o parte că, nu s-au schimbat temeiurile ce au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive a inculpatului, în sensul că acesta este judecat pentru o infracțiune pentru care pedeapsa prevăzută de lege este mai mare de 4 ani iar lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, dat fiind infracțiunea pentru care este cercetat.

Potrivit disp.art.139 al.1 pr.penală, măsura preventivă luată se înlocuiește cu o altă măsură preventivă atunci când s-au schimbat temeiurile care au determinat luarea măsurii.

În același timp, conform art. 139 al.2 pr.penală, când măsura preventivă a fost luată cu încălcarea prevederilor legale sau nu mai există vreun temei care să justifice menținerea măsurii preventive, aceasta trebuie revocată din oficiu sau la cerere, dispunându-se în cazul reținerii și arestării preventive, punerea în libertate a învinuitului sau inculpatului, dacă acesta nu este arestat în altă cauză.

Cum în speță, măsura preventivă a fost luată cu respectarea dispozițiilor legale incidente în materie și subzistă temeiurile care au fost avute în vedere la data luării măsurii arestării preventive, Curtea apreciază că în mod corect prima instanță a respins cererea de revocare a măsurii arestării preventive a inculpatului.

Pe cale de consecință, în temeiul art. 300/2 rap.la art. 160/b pr.penală, s-a constatat legalitatea și temeinicia măsurii arestării preventive și s-a menținut această măsură.

În raport de cele arătate mai sus, Curtea apreciază că încheierea recurată este legală și temeinică sub toate aspectele, motiv pentru care în baza art. 385/15 pct.1 lit.b pr.penală, recursul declarat de inculpatul, urmează a fi respins ca nefondat.

Văzând și disp.art.192 al.2 pr.penală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul, fiul lui și, ns.la 22.04.1986, deținut în Penitenciarul Focșani, împotriva încheierii din data de 15.07.2008, pronunțată de Tribunalul Buzău.

Obligă recurentul la 30 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 21.07.2008.

Președinte, JUDECĂTORI: Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Grefier,

Red.

Tehnored.

4 ex./22.07.2008

nr- Tribunalul Prahova

G

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Ștefan Fieraru
Judecători:Ștefan Fieraru, Vasile Mărăcineanu Ion Stelian

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 631/2008. Curtea de Apel Ploiesti