Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1002/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR-
(1086/2009 )
DECIZIA PENALĂ NR. 1002/
Ședința publică de la data de 01 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Luciana Mera
JUDECĂTOR 2: Viorica Costiniu
JUDECĂTOR 3: Cristina Rotaru
GREFIER - - -
.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr. 256/A din data de 17 aprilie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția a II a Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 10 iunie 2009 fiind consemnate în încheierea de ședință care face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la 17 iunie 2009 și 24 iunie 2009, apoi pentru astăzi, 01 iulie 2009, când această a dat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față, deliberând constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 611 din 13 septembrie 2007 pronunțată de Judecătoria sectorului 6 B s-a dispus în baza art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal condamnarea inculpatului, cetățean britanic, la pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare.
Conform art. 117 alin. 3 Cod penal s-a interzis inculpatului rămânerea pe teritoriul României după executarea pedepsei.
În baza art. 346 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 cod civil a fost admisă în parte acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC " " SRL și s-a dispus obligarea inculpatului către aceasta la plata sumei de 28.375 lire sterline în echivalentul în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății, plus dobânda legală aferentă, calculată de la data producerii prejudiciului (10 decembrie 1999), până la data efectuării plății, de asemenea în echivalent în lei la cursul BNR din ziua efectuării plății.
Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut în fapt că la data de 6 decembrie 1999, partea civilă SC "- " SRL din B, prin reprezentanții săi legali, a încheiat cu SC " Internațional" din Anglia, reprezentată de inculpat, contractul nr-, având ca obiect producția și exportul de confecții.
Conform clauzelor contractuale (VII, pct. 2, alin. 2) "plata poate fi făcută cu 3 zile înainte de livrare dacă nu există alte materiale ca garanție în fabrica vânzătorului".
La data de 10 decembrie 1999, reprezentantul SC "- " SRL, numitul, aflat în Anglia, a primit de la inculpat ordinul de plată a sumei de 28.375 lire sterline, în baza căruia Bank- trebuia să transfere în România, în contul societății române, suma respectivă. Ordinul de plată a fost transmis și prin fax, astfel încât în aceeași zi s-a procedat la efectuarea formalităților vamale și la expedierea mărfii în Anglia, la sediul firmei reprezentate de inculpat.
Ulterior ordinul de plată a fost retras de către inculpat din banca la care îl depusese, astfel că plata contravalorii mărfii livrate de partea civilă nu s-a mai efectuat.
Instanța de fond a reținut că această împrejurare a rezultat din analiza tuturor probatoriilor administrate, inclusiv declarația inculpatului din faza de urmărire penală (19 martie 2003), în care acesta a recunoscut că a solicitat funcționarilor băncii neefectuarea plății în favoarea părții civile, motivând însă că acest lucru s-a datorat incertitudinii privitoare la calitatea de proprietar al mărfii pe care o recepționase.
Prima instanță a mai apreciat că în cauză nu este vorba despre o simplă neexecutare a unor obligații contractuale, care excede sfera încriminării penale, întrucât, atât la momentul încheierii contractului, cât și pe parcursul executării acestuia, inculpatul s- folosit de manopere viclene de natură a induce în eroare pe reprezentanții părții civile, în lipsa cărora aceștia nu ar fi procedat la încheierea convenției și la executarea ei.
În privința laturii civile a cauzei, instanța a constatat că sunt întemeiate și dovedite pretențiile părții civile privind debitul de 28.375 lire sterline, la care se adaugă dobânzile legale, deoarece elementele răspunderii civile delictuale au fost în mod cumulativ întrunite.
Împotriva acestei sentințe inculpatul a declarat apel la data de 31 mai 2008, solicitând să se constate că sunt incidente dispozițiile art. 365 Cod procedură penală și să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță. El a arătat că a lipsit la toate termenele de judecată în fața judecătoriei și la pronunțarea sentinței întrucât domicilia la o altă adresă Hotel, str. -. - sector 1 decât cea la care a fost citat. A mai precizat că abia la 27 mai 2008 aflat despre proces, când a fost reținut la Viena în executarea mandatului emis în cauză de autoritățile române.
Prin decizia penală nr. 563 din 12 septembrie 2008, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul București - Secția a II-a penală.
- a respins cererea inculpatului formulată în temeiul art. 365 Cod procedură penală;
- a respins apelul declarat de acesta împotriva sentinței.
Instanța a reținut, cu privire la cererea inculpatului de repunere în termenul de apel, că pe parcursul cercetării judecătorești în primă instanță, inculpatul a fost citat la adresa din B,-,. 105 B,. A,. 12,. 49, sector 2, menționată în dosarul de urmărire penală și singura cunoscută de organele judiciare.
Din adresa primită de la Ministerul Administrației și Internelor a rezultat că inculpatul nu mai locuiește la adresa menționată, fără însă a se putea stabili noul domiciliu al acestuia.
Tribunalul a mai reținut că în cursul urmăririi penale, inculpatul s-a sustras cercetărilor, astfel că la data de 4 mai 2004 el a fost dat în urmărire generală, fiind citat de către instanță la reședința din România, prin intermediul, prin afișare la sediul Consiliului Local al sectorului 6 și la domiciliul cunoscut din străinătate.
În raport de aceste împrejurări, s-a apreciat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 365 alin. 1 Cod procedură penală, inculpatul lipsind nejustificat de la proces.
Examinând legalitatea și temeinicia sentinței apelate, atât prin prisma motivelor invocate de inculpat, dar și din oficiu, conform dispozițiilor art. 371 alin. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a concluzionat că apelul este nefondat. S-a arătat în motivarea deciziei că sunt întrunite, atât din punct de vedere obiectiv, cât și al laturii subiective, elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții pentru care inculpatul a fost condamnat.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, solicitând trimiterea cauzei spre rejudecarea apelului la tribunal și reiterând susținerile anterioare cu privire la incidența prevederilor art. 365 alin. 1 Cod procedură penală. Pe fondul cauzei, inculpatul a susținut că este nevinovat, eventualul litigiu fiind de natură comercială, iar nu penală.
Prin decizia penală nr. 1358/R/ 27 octombrie 2008, Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția I Penală a admis recursul declarat de inculpat, a casat în întregime decizia atacată și a dispus trimiterea cauzei pentru judecarea apelului peste termen la Tribunalul București.
În motivarea deciziei s-a arătat că în mod greșit tribunalul a considerat că nu sunt întrunite cerințele prevăzute de art. 365 alin. 1 Cod procedură penală. Curtea a apreciat că textul menționat este pe deplin incident, astfel încât în rejudecare apelul declarat de inculpat urmează să fie soluționat pe fond. S-a mai stabilit că instanța de apel va proceda și la ascultarea inculpatului, conform dispozițiilor art. 378 alin. 11Cod procedură penală, aceasta fiind obligatoriu în raport de absența lui în fața instanței de fond.
Rejudecând apelul, Tribunalul București, secția a II-a penală, a pronunțat decizia penală nr. 256 din 17 aprilie 2009, prin care l-a respins ca nefondat, menținând astfel în integralitate sentința judecătoriei.
Tribunalul a considerat că necitarea lichidatorului judiciar al societății parte civilă reprezintă o cauză de nulitate relativă și care nu poate fi invocată de către inculpat.
Pe fondul cauzei, s-a reținut că soluția instanței de fond este corectă, deoarece fapta inculpatului, de a determina reprezentanții părții civile să încheie contractul de producție și livrare confecții nr- și să livreze, către societatea comercială britanică, al cărei reprezentant a pretins că este, bunuri în valoare de 28.375 lire sterline, prezentând în acest sens dovada efectuării anticipate a plății, respectiv un ordin de plată pe care, ulterior primirii mărfii, l-a retras din bancă, întrunește într-adevăr elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în formă calificată prevăzută de art.215 alin.1,2 și 3 Cod penal.
Tribunalul a înlăturat și susținerea apelantului inculpat în sensul că în cauză ar fi vorba despre o simplă neexecutare a unor obligații contractuale, nefiind incidentă legea penală. S-a arătat în decizie că atât la momentul încheierii convenției, cât și pe parcursul executării acesteia, inculpatul s-a folosit de calități mincinoase și de manopere dolosive de natură a induce în eroare reprezentanții părții civile.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat în termen legal recursul de față, invocând în drept incidența dispozițiilor art. 3859pct.2, 18 și 21 Cod procedură penală. A solicitat în principal să se dispună achitarea sa, în temeiul prevederilor art. 10 lit. a Cod procedură penală, iar în subsidiar să se caseze ambele hotărâri pronunțate, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond și punerea de îndată în libertate a inculpatului.
Cu prilejul soluționării recursului, inculpatul, asistat de doi avocați aleși, a declarat că nu înțelege să mai susțină motivul de casare prevăzut de art.3859pct.2 Cod procedură penală.
De altfel, verificând eventuala incidență în cauză a acestui text, care se referă la situația când "instanța nu a fost sesizată legal", Curtea constată că el nu este aplicabil, sesizarea instanței prin rechizitoriu efectuându-se în condițiile legii, împrejurare care de altfel nici nu a fost contestată pe parcursul procesului.
În ceea ce privește cazul de casare prevăzut de art.3859pct.18 Cod procedură penală "când s-a comis o eroare gravă de fapt, având drept consecință pronunțarea unei hotărâri greșite de condamnare", Curtea constată că susținerile recurentului inculpat nu pot fi primite.
El a arătat în motivele de recurs că a retras ordinul de plată întrucât că a retras ordinul de plată întrucât și-a dat seama după emiterea lui că marfa nu aparține părții civile, ci societății SC. Partea civilă era doar un prestator de servicii și nu a suferit nici un prejudiciu, iar litigiul are o natură pur comercială, fără elemente de ordin penal. În concluzie, fapta de înșelăciune nu există, fiind reținută în mod greșit de către ambele instanțe.
Aceste apărări, formulate în apel și în recurs, sunt însă în totală contradicție cu întregul material probator administrat pe parcursul procesului și chiar cu declarațiile inițiale ale inculpatului.
Astfel, sub un prim aspect, societatea comercială T/A " International" al cărei reprezentant a susținut că este inculpatul, nu era înregistrată în Anglia (filele 120 și 123 dosar fond), pentru ca în recurs el să arate că este vorba de o societate "cu statut special".
Pe de altă parte, în declarația de apel (fila 28) inculpatul a arătat că a ridicat marfa și a aflat că nu partea civilă era proprietarul acesteia, în timp ce toate probatoriile, inclusiv înscrisuri oficiale necontestate, atestă că la momentul recepției el retrăsese deja ordinul de plată.
Inițial inculpatul a recunoscut că are de plătit marfa, a tot amânat și nu a achitat- Ulterior și-a schimbat declarațiile și a susținut că marfa nu era proprietatea părții civile. Or, este de principiu că pentru existența infracțiunii de înșelăciune nu prezintă relevanță cine este proprietarul bunului. Importantă este inducerea în eroare a celeilalte părți și crearea unei pagube în patrimoniul acesteia ca urmare a unor manopere dolosive, frauduloase, care constau tocmai în asumarea unei calități inexistente, de patron al unei firme fictive și emiterea unui ordin de plată transmis și apoi retras.
Caracterul nereal al susținerilor inculpatului privind "dubiile" sale legate de proprietatea asupra mărfii este demonstrat și de împrejurarea că astfel de "suspiciuni" nu l-au împiedicat totuși să vândă marfa unui alt cumpărător.
Așadar, este pe deplin corectă concluzia instanțelor privind incidența în cauză a dispozițiilor art. 215 alin. 1, 2 și 3 Cod penal. Fapta inculpatului de a-i determina pe reprezentanții părții civile să încheie contractul de producție și livrare și să livreze, către societatea comercială al cărei reprezentant a pretins că este, bunuri în valoare de 28.375 lire sterline, prezentând în acest sens dovada plății anticipate, respectiv un ordin de plată pe care despre primirea mărfii, l-a retras din bancă, constituie infracțiunea de înșelăciune în formă calificată.
În privința laturii obiective, elementul material îl constituie prezentarea ca adevărată a unei situații nereale, respectiv folosirea de calități mincinoase, atât la momentul încheierii contractului (inculpatul pretinzând că este directorul firmei engleze " Internațional"), cât și pe parcursul executării lui, la momentul livrării mărfurilor de către partea civilă (care s-a efectuat numai după dovedirea plății anticipate). Urmarea socialmente periculoasă constă în paguba produsă în patrimoniul părții civile, iar între faptă și rezultat există o legătură de cauzalitate directă și nemijlocită.
Cât privește latura subiectivă, din probele administrate rezultă în mod cert că inculpatul a acționat cu forma de vinovăție a intenției directe, atât la momentul încheierii contractului cât și cu ocazia executării acestuia, scopul fiind atins sub forma unui folos material injust. Calificarea intenției ca fiind directă rezultă de altfel din materialitatea faptelor, modalitatea concretă în care a acționat inculpatul fiind subsumată inducerii în eroare a părții civile, în scopul păgubirii ei.
Nu se poate susține că în cauză ar fi vorba despre un simplu litigiu comercial, ce excede sfera dreptului penal deoarece, așa cum s-a arătat, la momentul încheierii contractului și pe parcursul derulării lui inculpatul s-a folosit de calități mincinoase și de manopere dolosive pentru a-i induce în eroare pe reprezentanții părții civile, care în condiții normale nu ar fi încheiat și executat convenția în condițiile în care au făcut-
Inculpatul recurent a mai invocat în dispozițiile art. 3859pct. 21 Cod procedură penală ("când judecata în primă instanță sau în apel a avut loc fără citarea legală a unei părți "), referindu-se la împrejurarea că partea civilă nu a fost citată și prin lichidatorul judiciar.
Curtea constată că, reală fiind această împrejurare, ea nu ar putea constitui, eventual, decât o cauză de nulitate relativă a hotărârii astfel pronunțate, care va fi menținută.
Având în vederea distincțiile prevăzute de art. 197 Cod procedură penală se constată că partea civilă, singura care s-ar fi putut prevala de o asemenea neregularitate procedurală, nu a suferit nici o vătămare, pretențiile sale fiind admise.
Pe de altă parte, soluționarea laturii civile a cauzei s-a făcut în condițiile legii, cu respectarea criteriilor prevăzute de art. 346 Cod procedură penală raportat la art. 998-999 Cod civil, astfel că și sub acest aspect critica este nefondată.
În concluzie, Curtea constată că hotărârile pronunțate în cauză, sunt în întregime legale și temeinice, astfel încât recursul va fi respins ca nefondat, conform prevederilor art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 256 din 17 aprilie 2009 Tribunalul București - Secția a II-a Penală.
Obligă recurentul inculpat la 200 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariul interpretului pentru 3 ore de activitate se suportă din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 1.07.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-3.08.2009
Președinte:Luciana MeraJudecători:Luciana Mera, Viorica Costiniu, Cristina Rotaru
