Vătămarea corporală din culpă (Art 184 cod penal). Decizia 1001/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(916/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1001
Ședința publică de la data de 1 iulie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru- - -
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
JUDECĂTOR 3: Viorica Costiniu
GREFIER - - -
.-.-.-.
MINISTERUL PUBLIC - PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - reprezentat prin procuror.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de inculpatul, asiguratorul de răspundere civilă -, partea responsabilă civilmente DRUM -, partea civilă, și împotriva deciziei penale nr. 36/A din data de 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la data de 17 iunie 2009, fiind consemnate în încheierea de ședință de la aceea dată, ce face parte integrantă din prezenta și când, având nevoie de timp pentru a delibera, Curtea a amânat pronunțarea la data de 24 iunie 2009 și apoi la 1 iulie 2009, când a dat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față:
Prin decizia penală nr. 36/A din 26.03.2009 pronunțată de Tribunalul Teleorman -Secția Penală, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria de Vede, inculpatul, partea responsabilă civilmente - Drum - A și asigurătorul - - - Sucursala T împotriva sentinței penale nr. 77 din 1 aprilie 2007, pronunțată de Judecătoria de Vede, pe care a desființat-o în parte și rejudecând:
- a fost înlăturată dispoziția privind obligarea inculpatului la 500 lei cheltuieli judiciare către stat și ba fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - Drum - A la plata sumei de 500 lei cheltuieli judiciare către stat (pt. fond);
- a fost redus cuantumul despăgubirilor materiale la care au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente, în contradictoriu cu asigurătorul, de la 45.000 lei la 35.000 lei către partea civilă;
- s-a redus cuantumul daunelor morale la care au fost obligați în solidar inculpatul și partea responsabilă civilmente, în contradictoriu cu asigurătorul, de la 50.000 lei la 30.000 lei către partea civilă;
- a fost înlăturată dispoziția privind obligarea în solidar a inculpatului și părții responsabile civilmente, în contradictoriu cu asigurătorul, la plata prestațiilor periodice către minorii și -.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței.
Au fost respinse ca nefondate apelurile declarate de apelanta parte civilă și apelanta reprezentantă legală împotriva aceleiași sentințe.
A fost obligat fiecare dintre apelanții și la câte 200 lei cheltuieli judiciare statului.
S-a luat act că apelantul inculpat nu a solicitat plata cheltuielilor de judecată în apel.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că prin sentința penală nr.77 din 1.04.2008, în baza art.184 alin.2 și 4 Cod penal, inculpatul a fost condamnat la 2 ani închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal în condițiile art.71 Cod penal.
În baza art.81 Cod penal, s-a suspendat condiționat executarea pedepsei și s-a fixat termen de încercare în condițiile art.82 Cod penal, de 4 ani.
S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 83.Cod Penal privind revocarea beneficiului suspendării condiționate a executării pedepsei, în cazul comiterii unei infracțiuni pe durata termenului de încercare.
S-a suspendat executarea pedepsei accesorii a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal, pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei principale.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente - Drum - A și în contradictoriu cu asigurătorul Românească - T, să plătească părții civile despăgubiri materiale în sumă de 45.000 lei noi.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Drum - A și în contradictoriu cu Românească- T, să plătească părții civile 50.000 lei daune morale.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Drum - A și în contradictoriu cu Românească- T, să plătească câte 500 lei lunar, cu titlu de prestație periodică pentru minorii - și -, cu începere de la data faptei - 3 octombrie 2006 pentru - și de la data nașterii minorului, pentru - și pînă la majoratul minorilor: 21 noiembrie 2019 pentru primul minor și 5 noiembrie 2024 pentru al doilea.
A fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente - Drum - A în contradictoriu cu asigurătorul - Românească- T, să plătească Spitalului Clinic de Urgență B suma de 66.023,4 lei cheltuieli de spitalizare, plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la achitarea efectivă; Spitalulului Clinic -B suma de 1434,63 lei cheltuieli de spitalizare; Spitalului de Cronici și Geriatrie Sf. 200 lei cheltuieli de spitalizare; Spitalului Clinic de Urgență Militar Central Dr. -B 1704,59 lei cheltuieli de spitalizare; Spitalului Universitar de Urgență - B suma de 6.016,55 lei cheltuieli de spitalizare; Institutului Național de Recuperare, Medicină Fizică și - B, suma de3683,70 lei cheltuieli de spitalizare și Serviciului de Ambulanță T suma de 5905 lei, cheltuieli transport sanitar plus dobânda legală de la rămânerea definitivă a hotărârii, până la achitarea efectivă.
S-a constatat că Spitalul Clinic de Urgență și Chirurgie Plastică, și -B nu s-a constituit parte civilă.
A fost obligat inculpatul, în solidar cu partea responsabilă civilmente Drum - A și în contradictoriu cu asigurătorul Românească - T, să plătească părții vătămate suma de 1800 lei cheltuieli de judecată.
În baza art. 191.C.P.P. a fost obligat inculpatul la 500 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut din mijloacele de probă administrate în cauză că inculpatul este conducător auto la Drum A, iar în ziua de 3 octombrie 2006 și-a desfășurat activitatea pe raza comunei, județul T, până în jurul orelor 16,00 cu autoutilitara marca R cu număr de înmatriculare -.
După terminarea programului de lucru, inculpatul a plecat din comuna spre municipiul A, pentru a lăsa autoutilitara la firmă. În timp ce circula pe 70, în apropierea Hanului de Vede și a intersecției 70 cu str. - din de Vede, a intrat în depășirea unui autovehicul de culoare albă care circula regulamentar, fără să se asigure că din sens opus nu se apropia nici un vehicul și a virat stânga pentru a intra în oraș. Din sens opus se deplasa autoturismul marca Opel Astra cu număr de înmatriculare - condus de partea vătămată, cu care autoutilitara condusă de inculpat a intrat frontal în coliziune.
Partea vătămată a fost transportată la Spitalul de Vede, de unde imediat a fost transferat la Spitalul Clinic de Urgentă
În acest sens declarațiile inculpatului și ale martorilor, și, coroborate cu actele de urmărire penală, raportul de expertiză privind cauzele și mecanismul producerii accidentului.
A concluzionat instanța că fapta inculpatului, astfel cum a fost reținută, întrunește în drept elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 184 alin.2 și 4 Cod penal, text de lege în baza căruia a dispus condamnarea inculpatului.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a ținut cont de toate criteriile arătate în art. 72 Cod penal.
Constatând îndeplinite cumulativ cerințele art. 81 Cod penal a dispus executarea pedepsei în această modalitate conform art. 81 Cod penal și a făcut aplicarea art. 82 și 83 Cod penal.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța a reținut că s-au constituit părți civile: partea vătămată cu suma de 350.000 lei din care 250.000 lei daune materiale și 100.000 lei daune morale, soția părții vătămate în calitate de reprezentant legal al minorilor și, Spitalul Clinic de Urgență B, Spitalul - B, Spitalul de Cronici și Geriatrie Sf. B, Spitalul Clinic de Urgență Militar Central Dr. B, Spitalul Universitar de Urgență B, Institutul Național de Recuperare, Medicină Fizică și -B și Serviciul de Ambulanță T, acestea din urmă cu sumele reprezentând contravaloarea îngrijirilor și tratamentelor acordate victimei și transportul acesteia la unitățile spitalicești.
La 27 februarie 2008, soția victimei s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 100.000 Euro, reprezentând prejudiciul moral și material suferit ca urmare a vătămării soțului său. Prin încheierea din aceeași dată instanța a respins cererea formulată de aceasta ca tardivă, dar a dispus conceptarea și citarea minorilor și prin reprezentantul lor legal -mamă.
Din probatoriul administrat pe latura civilă a cauzei: declarații martori, acte și expertiză tehnică auto, instanța a reținut că partea vătămată și soția sa se ocupau cu grădinăritul și valorificarea produselor rezultate din această activitate la care erau ajutați de alte persoane dar că după producerea accidentului, la cultivarea pământului și vânzarea produselor au fost sprijiniți de socrii părții vătămate nu și de alte persoane, motiv pentru care suma solicitată de parte vătămată cu titlu de plată a persoanelor care l-au ajutat la muncile agricole nu a fost acordată. Din declarația martorului rezultă că și după accident, terenul a fost muncit la fel și produsele au fost valorificate ca și anii anteriori, soții beneficiind de ajutorul părinților.
A reținut instanța că partea vătămată a făcut dovada că a suferit un prejudiciu real de 45.000 lei compus din c/val medicamente; alimentație specială, diferența dintre suma încasată de la angajator și valoarea autoturismului avariat și comercializarea produselor lactate din gospodăria proprie.
A apreciat că partea vătămată a suferit și un prejudiciu nepatrimonial urmare a activității ilicite a inculpatului, pe care 1-a cuantificat la nivelul sumei de 50.000 lei, motivând în esență că această sumă compensează suferințele fizice și psihice ale acesteia.
Constatând îndeplinite cerințele art. 1000 alin.3 Cod civil, instanța a obligat în solidar la plata acestor sume pe inculpat cu partea responsabilă civilmente Drum - A și în contradictoriu cu Asigurătorul - Românească- T în temeiul art. 57 alin.l Legea nr. 136/1995.
În aceeași formă de răspundere civilă, dar și cu aplicarea art. 17.C.P.P. instanța a obligat inculpatul și la plata prestației periodice pentru minorii victimei, născută la 21 noiembrie 2000 și născut la 5 noiembrie 2006 cu începere de la 3 octombrie 2006 până la majoratul acestora, cu motivarea că minorii se aflau în întreținerea victimei stabilind pentru fiecare câte 500 lei calculate la nivelul venitului minim pe economie.
A luat act de cererile formulate de unitățile spitalicești unde partea vătămată a fost spitalizat și tratat și în raport de probele administrate de acesta a obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente și în contradictoriu cu asigurătorul să plătească acestora sumele de bani precizate în acțiunile civile conexe cauzei de față.
Împotriva acestei sentințe au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Roșiori d Vede, inculpatul, partea responsabilă civilmente - Drum Sa A, partea vătămată, reprezentantul legal al minorilor și asigurătorul - - Sucursala T prin care au adus critici soluției instanței de fond pentru aspecte de nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului, parchetul arată că instanța de fond a nesocotit dispozițiile art. 191 alin.3 C.P.P. potrivit cu care partea responsabilă civilmente, în măsura în care este obligată solidar cu inculpatul la repararea pagubei este obligată în mod solidar cu acesta și la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat, ori instanța a obligat numai pe inculpat la plata acestor cheltuieli.
Inculpatul prin motivele de apel solicită redozarea pedepsei în sensul reducerii acesteia în raport de poziția procesuală sinceră de recunoaștere și regret a faptei, iar sub aspectul laturii civile reducerea despăgubirilor acordate victimei atât cele materiale cât și celor morale, instanța apreciind greșit cuantumul acestora în raport cu probatoriul administrat. Apelantul inculpat a mai arătat că hotărârea este greșită și sub aspectul acordării prestației periodice minorilor victimei deoarece aceștia față de natura cauzei nu pot fi beneficiari ai unei astfel de dezdăunări, că unitățile spitalicești s-au constituit tardiv părți civile în cauză, că în fine Spitalul Clinic de Urgență B nu și-a dovedit despăgubirile solicitate.
Partea responsabilă civilmente arată că suma de 45.000 lei despăgubiri materiale acordate victimei este greșit calculată și este nedovedită, daunele morale de asemenea sunt stabilite într-un cuantum mare, suma de câte 500 lei lunar acordată minorilor victimei cu titlu prestație periodică este prea mare, că Spitalul Clinic de Urgență B, Spitalul de Urgență B și Spitalul B s-au constituit părți civile după citirea actului de sesizare, iar Spitalul de Urgență și Spitalul de Cronici și Geriatrie Sf. nu a depus în susținerea cererii de constituire parte civilă vreun document justificativ, că dobânda legală acordată Serviciului de Ambulanță Taf ost acordată fără să fie solicitată.
Mai arată apelanta că în cauză nu sunt întrunite cerințele art. 1000 alin.3 pentru antrenarea răspunderii sale materiale alături de inculpat deoarece acesta a săvârșit fapta cu depășirea limitelor funcției încredințate deoarece nu a respectat traseul menționat pe foaia de parcurs din data de 3 octombrie 2006.
La 18 martie 2009, în completarea motivelor de apel, apelanta arată că bonurile fiscale privind cumpărarea unor medicamente și benzină depuse de partea vătămată în apel nu au nici o justificare.
Apelantul asigurător arată că pretențiile părții vătămate nu sunt dovedite, bonurile fiscale depuse la dosar nu fac dovada achiziționării acelor bunuri, chitanța de mână care atestă împrumutul de 7000 lei nu este act autentic și că față de dispozițiile Legii 136/1995 nu poate fi obligat la plata prestației periodice.
Apelanta parte civilă arată că despăgubirile materiale solicitate de 100.000.000 lei au fost diminuate de instanță fără nici o justificare, deși afecțiunile suferite și tratamentul necesar impuneau acordarea acestora, că soția sa era îndreptățită la despăgubire iar prestația periodică acordată minorilor este derizorie.
Tribunalul, analizând apelurile în raport de motivele invocate dar și din oficiu conform art. 371 alin.2 C.P.P. a constatat că apelurile declarate de parchet, inculpat, partea responsabilă civilmente și asigurător sunt fondate.
Tribunalul a constatat că judecătoria a reținut corect situația de fapt pe baza probelor judicios administrate, pe care a încadrat-o în textul de lege corespunzător.
Procedând la individualizarea judiciară a pedepsei, instanța a realizat o justă corelare a tuturor criteriilor arătate în art. 72 Cod penal și a dat semnificația cuvenită împrejurărilor relevate cu probe, aplicând inculpatului o pedeapsă corect cuantificată, ce corespunde gravității faptei și aptă să conducă la îndreptarea inculpatului.
Prin urmare, criticile aduse de inculpat și partea vătămată soluției pronunțate de judecătorie sub aspectul individualizării pedepsei sunt neîntemeiate.
În ce privește apelul parchetului, acesta s-a apreciat fondat având în vedere că inculpatul a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente la repararea pagubei suferită de partea civilă, ori potrivit art. 191 alin.3 C.P.P. aceasta trebuia obligată în solidar cu inculpatul și la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Tribunalul a apreciat întemeiate și criticile aduse laturii civile a cauzei de inculpat, partea responsabilă civilmente și asigurător.
Este cert că fapta ilicită a inculpatului este cauzatoare de prejudiciu, localizat în patrimoniul părții vătămate și atrage după sine obligația la dezdăunare, ca mijloc de apărare a drepturilor subiective al acesteia încălcate de inculpat.
La temeiul antrenării acestei răspunderi stau dispozițiile art. 998 și urm. Cod civil, așa cum a reținut și instanța de fond, între fapta inculpatului și prejudiciu existând raport de cauzalitate.
Pentru ca prejudiciul să fie susceptibil de reparare se cer întrunite condițiile: să fie cert și să nu fi fost reparat încă. În cauza dedusă judecății, partea vătămată a suferit vătămări corporale ce au necesitat inițial 120-130 zile îngrijiri medicale, a suferit o tetrapareză spatică, fracturi în zona piciorului și antebrațului stâng, afecțiuni care constituie infirmitate fizică permanentă și care se încadrează în cadrul I de invaliditate necesitând însoțitor permanent.
Procedând la soluționarea acțiunii civile conexă cauzei de față, tribunalul constată că judecătoria a făcut o greșită aplicare a principiilor ce decurg din dispozițiile art. 998 și urmat. cod civil privind despăgubirile acordate victimei. Din perspectiva acestor dispoziții, tribunalul constată că deși a reținut incidența lor judecătoria nu le-a dat semnificația juridică necesară, în sensul că la stabilirea întinderii prejudiciului a nesocotit dispoz. art. 1169 Cod civil potrivit cu care cel care face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
Partea vătămată a solicitat instanței obligarea inculpatului la plata sumei de 250.000 lei despăgubiri materiale și 100.000 lei daune morale. În componența prejudiciului material aceasta a inclus c/val medicamente, alimentație specială, c/val transport unități spitalicești, c/val muncă prestată de alte persoane pe terenul cultivat cu legume. Instanța a obligat pe inculpat în solidar cu partea responsabilă civilmente în contradictoriu cu societatea de asigurare la 45.000 lei.
În opinia tribunalului, lipsa probelor care să dovedească această sumă imprimă cererii de despăgubire un caracter de incertitudine, motiv pentru care va reduce această sumă la 35.000 lei compusă din c/val medicamente, alimentație specială, efortul suplimentar depus de ceilalți membri ai familiei pentru obținerea veniturilor din legumicultura, împrumuturile făcute de la persoanele fizice. Bonurile fiscale privind cumpărarea de alimente și benzină nu fac dovada indubitabilă că acestea au fost procurate pentru partea vătămată, unele date înscrise pe aceste bonuri fiind anterioare producerii accidentului.
În ce privește suma de 50.000 lei acordată părții vătămate cu titlu de daune morale, se apreciază că instanța nu a făcut o justă evaluare a acesteia. Este cert că atât despăgubirile materiale cât și cele morale sunt generate în cauză de aceeași faptă ilicită și culpabilă a inculpatului și, prin urmare, justifică antrenarea răspunderii civile a acesteia însă modalitatea și criteriile de determinare a întinderii prejudiciului moral trebuie circumscrise tot dispozițiilor art. 998 și următoarele Cod civil.
Din actele și lucrările dosarului se identifică elementele ce definesc prejudiciul nepatrimonial suferit de partea vătămată, în mod deosebit sub raport probator raportul medico-legal care face o evaluare a vătămărilor corporale ale acesteia, impactul pe care aceste vătămări l-au avut asupra psihicului victimei, suferința morală pe care i-a pricinuit-o, astfel că o compensare bănească a acestor suferințe se impune nu necesitate.
În raport de aceste date, de criteriile echității și justeții, tribunalul a apreciat că suma acordată de judecătorie cu acest titlu este prea mare și trebuie redusă de la 50.000 lei la 30.000 lei, considerând că această sumă răspunde pe deplin principiilor ce guvernează răspunderea civilă delictuală.
Privitor la prestația periodică acordată minorilor victimei și la care a fost obligat inculpatul în solidar cu partea responsabilă civilmente în contradictoriu cu asigurătorul, tribunalul o apreciază nefondată urmând să fie înlăturată.
Prejudiciul ca element esențial al răspunderii delictuale constă în rezultatul, ca efect negativ suferit de o anumită persoană ca urmare a faptei ilicite săvârșită de o altă persoană. Prin urmare, în raport de natura prezentei cauze, funcția reparatorie se realizează numai în raporturile dintre subiectele între care se statornicește îndatorirea de reparare a prejudiciului cauzat, îndreptățită la dezdăunare fiind numai partea vătămată.
Partea responsabilă civilmente - Drum - a solicitat tribunalului să constate că nu sunt îndeplinite cerințele prev. de art. 1000 alin.3 Cod civil pentru a fi antrenată răspunderea sa materială cu motivarea că inculpatul, prepusul său a comis fapta cu depășirea limitelor funcției încredințate.
Cererea este neîntemeiată, în cauză fiind întrunite toate cerințele înscrise în art. 1000 alin.3 Cod civil. Răspunderea comitentului - Drum - A alături de inculpatul funcționează, fiind fără însemnătate împrejurarea că fapta a constituit un exercițiu abuziv al funcției încredințate, deoarece între exercițiul funcțiunii și fapta păgubitoare există un raport de conexitate, întrucât funcția încredințată prepusului a constituit instrumentul faptei ilicite și s-a produs în timpul serviciului.
Apelanții parte responsabilă civilmente și asigurătorul au solicitat și în calea apelului să se constate că unitățile spitalicești s-au constituit părți civile după citirea actului de sesizare și nu sunt îndreptățite deci să primească sumele arătate în acțiunile lor și că Spitalul Clinic de Urgență nu și-a justificat pretențiile.
Verificând actele și lucrările dosarului în raport de această cerere, tribunalul constată că este neîntemeiată, câtă vreme prin actul de sesizare unitățile sanitare unde victima a fost spitalizată au fost introduse în cauză ca părți civile, citate în această calitate și în raport de precizările solicitate instanței privind persoana care a beneficiat de serviciile lor și perioada de spitalizare au comunicat în termen legal sumele cu care s-au constituit părți civile. De asemenea, acordarea dobânzilor aferente debitelor acordate unităților spitalicești este prevăzută în legea 92/2006 cu modificările ulterioare.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul, asigurătorul - - T, partea responsabilă civilmente - DRUM - și părțile civile, aceasta din urmă și pentru părțile civile persoane minore și, în calitate de reprezentant legal.
Asiguratorula criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul laturii civile, pe motiv că despăgubirile materiale nu sunt probate, așa încât inculpatul nu poate fi obligat la plata vreunei sume. Referitor la daunele morale, se arată că suma stabilită de către instanță este exagerată în raport cu starea actuală a părții vătămate. Cât privește unitățile spitalicești, consideră că acestea s-au constituit părți civile tardiv, după citirea actului de sesizare, iar Spitalul Clinic de Urgență nu a dovedit suma cu care s-a constituit parte civilă. Drept urmare, solicită casarea deciziei, reducerea daunelor materiale și morale și exonerarea inculpatului de la plata despăgubirilor către spitale.
Partea responsabilă civilmentea criticat hotărârile în temeiul art.3859pct.10 Cod procedură penală, pe motiv că instanța de apel nu s-a pronunțat asupra criticilor referitoare la motivarea în drept a instanței de fond cu privire la atragerea răspunderii civile a asiguratorului în contradictoriu și nu în mod direct, așa cum prevede art.54 din Legea nr.136/1995, recurenta apreciind că obligația de plată a despăgubirilor trebuie dispusă direct în sarcina asiguratorului.
De asemenea, partea responsabilă civilmente arată că instanța de apel nu a motivat suficient criticile formulate cu privire la admiterea acțiunilor civile ale unităților spitalicești, care s-au constituit parte civilă după citirea actului de sesizare, nefiind aplicabile dispozițiile art.17 Cod procedură penală, iar referitor la Spitalul Clinic de Urgență arată că nu există nici un document doveditor al sumei cu care acesta s-a constituit parte civilă, în aceeași situație fiind și Spitalul de Cronici și Geriatrie "Sf. ". Drept urmare, solicită admiterea recursului și rejudecarea cauzei cu privire la aspectele invocate.
Părțile civileau criticat decizia în temeiul art.3859pct.14 și 171Cod procedură penală, în ce privește latura penală considerând că pedeapsa aplicată inculpatului este neîndestulătoare față de consecințele dezastruoase pe care le-a avut fapta acestuia și de atitudinea pe care a manifestat-o în cursul procesului penal. În ceea ce privește latura civilă, se susține că s-a făcut dovada atât a prejudiciului material, cât și a prejudiciului moral prin înscrisurile depuse la dosar și prin declarațiile martorilor, că scopul acordării despăgubirilor este acela de a pune părțile în situația anterioară săvârșirii infracțiunii, așa încât se justifică pe deplin acordarea tuturor despăgubirilor, în cuantumul care a fost precizat cu ocazia constituirii de parte civilă.
Inculpatula criticat hotărârea în temeiul art.3859pct.14 Cod procedură penală în ceea ce privește individualizarea pedepsei, arătând că instanțele ar fi trebuit să aibă în vedere circumstanțele atenuante, respectiv vârsta, recunoașterea faptei, lipsa antecedentelor penale, caracterizarea emisă de Asociația de locatari și cea făcută de martorul în circumstanțiere, regretul faptei și atitudinea manifestată față de partea vătămată, elemente care justifică aplicarea unei pedepse orientate spre minimul special.
Examinând cauza în temeiul art.3856alin.1 și 2 Cod procedură penală, Curtea constată că recursurile sunt nefondate, pentru următoarele considerente:
Deși este reglementat ca o cale ordinară de atac, recursul nu devoluează cauza integral, ci numai în limitele prev. de art.3856Cod procedură penală, așa încât, în situația în care hotărârea este supusă și apelului, examinarea cauzei de către instanța de recurs este limitată exclusiv la cazurile prevăzute de art.3859Cod procedură penală, fără să existe posibilitatea de a efectua o analiză completă a cauzei, în fapt și în drept.
Mai mult, legea impune celui care exercită calea de atac a recursului obligația de a-l motiva și într-un anumit termen, respectiv cu 5 zile înaintea primului termen de judecată fixat în recurs, sub sancțiunea prevăzută de art.38510alin.21Cod procedură penală, în sensul că instanța va lua în considerare numai cazurile de casare care, potrivit art.3859alin.3 Cod procedură penală, se iau în considerare din oficiu.
1). Pornind de la aceste considerente, se constată căasiguratorulnu a motivat recursul în termen și nu a indicat niciunul din cazurile prev. de art. 3859Cod procedură penală.
Criticile invocate nu se încadrează în niciunul din cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu.
Referitor la lipsa probelor în legătură cu daunele materiale, Curtea constată că nu se poate considera că între hotărârea instanței și actele și lucrările dosarului există neconcordanțe, așa încât admiterea acțiunii civile ar fi urmarea unei erori grave de fapt, deoarece în speță au fost administrate probe în dovedirea pretențiilor formulate de părțile civile, fiind vorba despre înscrisuri,declarațiile a doi martori și un raport de expertiză tehnică de evaluare a autoturismului avariat cu ocazia accidentului rutier.
În realitate, criticile referitoare la despăgubirile materiale, dar și la cele morale, vizează modalitatea în care instanța de fond și instanța de apel au apreciat materialul probator, aspect care nu poate fi examinat de către instanța de recurs datorită limitelor procedurale mai sus expuse.
Referitor la constituirea tardivă ca părți civile a unităților spitalicești, Curtea constată, de asemenea, că și această critică excede cazurilor prevăzute de art.3859Cod procedură penală și că față de actele și lucrările dosarului critica este și nefondată deoarece, cu excepția Serviciului de ambulanță T și a Institutului Național de Recuperare Medicină Fizică și B, toate unitățile spitalicești s-au constituit părți civile înainte de citirea actului de sesizare.
Referitor la celelalte două, se constată că acestea nu au avut cunoștință de dosar, fiind citate de către instanța de fond după citirea actului de sesizare, după ce partea civilă a depus la dosar o serie de acte medicale din care a rezultat că a fost spitalizat în cele două unități, așa încât, în virtutea obligației prevăzute de art.76 Cod procedură penală, prima instanță a procedat la citarea acestora, dispozițiile art.15 Cod procedură penală nefiindu-le opozabile.
În plus, și în situația în care s-ar considera că nu au fost respectate dispozițiile legale referitoare la momentul constituirii de parte civilă, fiind vorba despre o nulitate relativă, constatând că inculpatul, asiguratorul și partea responsabilă civilmente nu au invocat nerespectarea art.15 Cod procedură penală la momentul stabilirii cadrului procesual (prin citarea spitalelor și formularea pretențiilor civile), având în vedere că unitățile spitalicești au posibilitatea de a exercita acțiunea civilă și după soluționarea procesului penal, Curtea consideră că instanța de apel a apreciat în mod justificat că nu se impune modificarea sentinței sub acest aspect.
Cât privește inexistența probelor în dovedirea pretențiilor formulate de Spitalul Clinic de Urgență, Curtea constată că nu sunt incidente disp.art.3859pct.18 Cod procedură penală (avute în vedere din oficiu) întrucât hotărârea se întemeiază pe înscrisurile depuse la fila 79 din dosarul primei instanțe.
2). În ceea ce privește recursul declarat departea responsabilă civilmente, Curtea reține că aceasta nu l-a motivat în termenul prevăzut de lege, însă a indicat unul din cazurile de casare ce pot fi avute în vedere din oficiu, așa încât instanța de recurs îl va analiza.
Este adevărat că în apel, partea responsabilă civilmente a criticat hotărârea primei instanțe pe motiv că, în conformitate cu disp. art.54 din Legea nr.136/1995, asiguratorul trebuia obligat în mod direct la plata despăgubirilor civile, fiind vorba despre un caz special, obligația asiguratorului fiind prioritară în raport de obligația inculpatului și a părții responsabile civilmente, iar instanța de apel nu a răspuns punctual acestei critici.
Deși motivul de recurs se încadrează formal în cazul de casare prev. de art.3859pct.10 teza a III-a Cod procedură penală, Curtea consideră că nu sunt îndeplinite toate condițiile prevăzute de dispoziția legală mai sus menționată, întrucât una din cerințele cumulative este ca nepronunțarea instanței asupra unei cereri esențiale pentru parte de natură să garanteze drepturile acesteia, este și aceea ca omisiunea pronunțării să influențeze soluția procesului.
În speță, obligarea inculpatului și a părții responsabile civilmente la plata despăgubirilor se întemeiază pe răspunderea civilă delictuală, respectiv art.998-999 și 1003 Cod civil, pe când obligarea asiguratorului are un temei distinct, fiind vorba nu despre o răspundere civilă delictuală ci de o răspundere legală, în temeiul Legii nr.136/1995.
Deși instanța de fond și instanța de apel au dispus obligarea inculpatului în solidar cu partea responsabilă civilmente și în contradictoriu cu asiguratorul, nu se poate susține că asiguratorul de răspundere civilă este exonerat de plata despăgubirilor ci, dimpotrivă, din modul de formulare a dispoziției instanțelor, rezultă că, dimpotrivă, și acesta a fost obligat să plătească despăgubirile civile ce au fost stabilite de către instanțe, sintagma "în contradictoriu" fiind determinată de divergențele de opinii existente în practica judiciară cu privire la posibilitatea obligării în solidar a asiguratorului alături de inculpat și, după caz, de partea responsabilă civilmente.
În plus, cu ocazia punerii în executare a hotărârii, care este opozabilă asigurătorului, născând pentru acesta obligația de plată a despăgubirilor, vor fi aplicabile și dispozițiile Legii nr.136/1995 care stabilesc, într-adevăr, o ordine de prioritate cu privire la despăgubirea părții civile, art.54 din Legea nr.136/1995 prevăzând că drepturile părții civile se exercită împotriva asiguratorului de răspundere civilă în limitele obligației legale a acestuia de dezdăunare.
Pe cale de consecință, critica referitoare la modalitatea în care asiguratorul a fost obligat la plata despăgubirilor nu este de natură să modifice soluția ce a fost pronunțată în cauză, așa încât nu se impune, din acest motiv, casarea deciziei și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Referitor la insuficienta motivare a criticilor privind tardivitatea acțiunilor civile ale spitalelor, Curtea constată că se încadrează în cazul de casare prevăzut de art.3859pct.9 Cod procedură penală, însă nefiind invocată în termenul prevăzut de lege, nu poate fi examinată.
În plus, în ceea ce privește tardivitatea acțiunilor civile, trebuie avute în vedere și considerentele expuse cu ocazia analizei recursului declarat de asigurator, aceasta constituind o critică comună a celor doi recurenți.
În ceea ce privește lipsa de probe în dovedirea pretențiilor civile formulate de Spitalul Clinic de Urgență și Spitalul "Sf. ", se constată că prima instanță a avut în vedere înscrisurile depuse la filele 68 și 79 din dosarul de fond, fiind vorba despre aprecierea pe care instanța a dat-o acestor înscrisuri, așa încât respectiva critică nu se circumscrie niciunui caz de casare, întrucât, neputându-se constata existența unei erori grave de fapt în soluționarea laturii civile a cauzei, instanța de recurs nu are posibilitatea de a reinterpreta probele administrate în cauză.
3). Cât privește recursul declarat depărțile civile, deși nu a fost motivat în termen, se constată că au fost invocate cazuri de casare ce pot fi luate în considerare și din oficiu.
Critica privind individualizarea pedepsei este nefondată, Curtea considerând că nu există temeiuri de majorare a acesteia, în condițiile în care pedeapsa a fost orientată către maximul special, deși inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine sinceră în cursul procesului penal, este căsătorit, cu un loc de muncă, fiind caracterizat ca o persoană serioasă, liniștită și onestă.
Referitor la soluționarea acțiunilor civile, din modul de redactare al motivelor de recurs se înțelege că a fost invocat cazul de casare prev. de art.3859pct.171Cod procedură penală, cu privire la care se impun anumite precizări.
Astfel, dispoziția legală mai sus menționată a fost abrogată prin art.I pct.185 din Legea nr.356/2006 iar ulterior, prin decizia nr.783 din 12.05.2009, publicată în Monitorul Oficial nr. 404 din 15.06.2009, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispoziției de abrogare.
Este adevărat că potrivit art.30 alin.3 din Legea nr.47/1992: "Dispozițiile din legile și ordonanțele în vigoare constatate ca fiind neconstituționale își încetează efectele juridice la 45 de zile de la publicarea deciziei Curții Constituționale, dacă, în acest interval, Parlamentul sau Guvernul, după caz, nu pune de acord prevederile neconstituționale cu dispozițiile Constituției. Pe durata acestui termen, dispozițiile constatate ca fiind neconstituționale sunt suspendate de drept."
art.30 alin.3 din Legea nr.47/1992 este discutabilă atunci când neconstituționalitatea constatată vizează o dispoziție de abrogare, cum este cazul în speță, căci în atare situație, s-ar ajunge practic la o "reactivare" a unei norme legale anterior scoasă din vigoare, fără intervenția organului cu atribuții de legiferare, conform Constituției României.
În cazul de față, chiar și în situația în care s-ar considera că dispozițiile art.3859pct.171Cod procedură penală sunt din nou în vigoare ca urmare a deciziei Curții Constituționale, Curtea constată că recursul declarat de părțile civile nu poate fi admis, întrucât criticile nu se încadrează în respectivul caz de casare, care se referă exclusiv la chestiuni de legalitate.
Or, motivele de recurs invocate de părțile civile nu vizează legalitatea modului de soluționare a laturii civile a cauzei, ci aprecierea pe care instanța de fond și instanța de apel au dat-o probelor administrate, pe baza căreia au stabilit cuantumul daunelor materiale și a celor morale, aspect ce excede posibilității de examinare a cauzei în recurs, respectiva critică neîncadrându-se în niciunul din celelalte cazuri de casare expres și limitativ prevăzute de lege.
4). Deși recursul declarat deinculpatnu a fost motivat în termen, se bazează pe un caz de casare ce poate fi avut în vedere și din oficiu, însă Curtea îl apreciază ca nefondat.
În conformitate cu dispozițiile art.72 Cod penal, la individualizarea pedepsei trebuie avute în vedere nu numai datele ce-l caracterizează pe inculpat, ci și limitele de pedeapsă stabilite pentru infracțiunea pentru care se dispune condamnarea, precum și gradul de pericol social al faptei săvârșite.
Este adevărat că inculpatul nu este cunoscut cu antecedente penale, a avut o atitudine corespunzătoare în cursul procesului penal, are o bună inserție socială, având un loc de muncă, fiind căsătorit, având doi copii minori și caracterizări favorabile din partea Asociației de locatari și a martorilor audiați în circumstanțiere, însă gradul de pericol social al faptei este unul ridicat, având în vedere că producerea accidentului rutier i se datorează în exclusivitate inculpatului, este urmarea unor încălcări grave ale regulilor de circulație pe drumurile publice și a avut urmări deosebit de grave, în special în ceea ce privește integritatea corporală, sănătatea și modul de viață al victimei.
Din aceste motive, Curtea apreciază că pedeapsa stabilită de instanța de fond, deși orientată către maximul special, este just individualizată, neimpunându-se reducerea acesteia, cu atât mai mult cu cât s-a dispus suspendarea sa condiționată, instanța dând relevanță circumstanțelor personale favorabile ale inculpatului în procesul de individualizare a executării pedepsei.
Față de cele reținute, în temeiul art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge recursurile ca nefondate și conform art.192 alin.2 Cod procedură penală, va obliga recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpatul, - - T, - DRUM -, părțile civile, și împotriva deciziei penale nr.36/A din 26.03.2009, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Penală.
Obligă recurenții la câte 50 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 1 iulie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Pt. grefier aflat în
semnează grefierul șef
Red.
Dact. 2 ex./17.07.2009
- jud.;
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera, Viorica Costiniu
