Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1071/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 1071/
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
PREȘEDINTE: G -
JUDECĂTOR 1: Gheorghe Bugarsky
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
GREFIER: - -
Ministerul Public este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 52 din 31 martie 2008 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică, lipsește inculpatul recurent și apărătorul ales al acestuia, partea responsabilă civilmente - & SRL, jud. B N, partea civilă intimată - 2004 SRL, jud. D, prezentă fiind partea civilă intimată DIRECȚIA SILVICĂ D T-S prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
După deschiderea dezbaterilor, s-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care consilier juridic solicită amânarea judecării cauzei întrucât nu a luat cunoștință de motivele de recurs depuse la dosar de inculpat, acestea nefiindu-i comunicate de instanță.
Procurorul nu se opune la amânarea judecării cauzei.
Curtea respinge cererea de amânarea judecării cauzei formulată de reprezentantul părții civile intimate Direcția Silvică D T-S și învederează acestuia că instanța nu este obligată să comunice părților motivele de recurs, nefiind în procedura civilă. Totodată, dă posibilitatea reprezentantului părții civile intimate să studieze dosarul și lasă cauza la a doua strigare.
După reluarea dezbaterilor, la apelul nominal făcut în ședință publică, la a doua strigare, lipsește inculpatul recurent, pentru care se prezintă avocat ales din cadrul Baroului C-S, cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind partea responsabilă civilmente - & SRL, jud. B N și partea civilă intimată - 2004 SRL, jud. D, prezentă fiind partea civilă intimată DIRECȚIA SILVICĂ D T-S prin consilier juridic.
Procedura legal îndeplinită.
Curtea, față de faptul că s-a primit adresa nr. 5290 din 14.10.2008 emisă de ORC BNc are comunică instanței că partea responsabilă civilmente - & SRL are sediul în comuna, sat,-, jud. B N, constată că procedura a fost legal îndeplinită cu această parte și nemaifiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în susținerea recursului.
Apărătorul ales al inculpatului recurent depune concluzii scrise și solicită admiterea recursului, casarea deciziei și menținerea sentinței primei instanțe prin care inculpatul a fost achitat, considerând-o temeinică și legală.
Reprezentantul părții civile intimate Direcția Silvică D T-S solicită respingerea recursului declarat de inculpat și amânarea pronunțării asupra cauzei pentru a depune concluzii scrise în acest sens.
Procurorul pune concluzii de respingere, ca nefondat, a recursului declarat de inculpat, soluția pronunțată în apel fiind legală și temeinică, inculpatul făcându-se vinovat de infracțiunea reținută în sarcina sa.
A,
Deliberând, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 451 din 28 noiembrie 2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosarul nr-, a fost achitat inculpatul, în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d C.P.P. pentru infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal, prin schimbarea încadrării juridice din art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934. A fost admisă în parte acțiunea civilă a părții vătămate - 2004 SRL, reprezentată prin administrator; în baza art. 14, 346 alin. 2.C.P.P. art. 998 și urm. inculpatul C.P.P. a fost obligat în solidar cu partea responsabilă civilmente - & SRL, să plătească părții civile - 2004 SRL, suma de 9.414,53 lei RON cu titlu de despăgubiri civile; a fost respinsă acțiunea civilă a părții civile Direcția Silvică D T-
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeș din 17.02.2006, a fost trimis în judecată inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunii de emitere de CEC-uri fără acoperire, prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Instanța de fond a reținut că la data de 1 septembrie 2004, între - 2004 Sat, comuna, reprezentată prin administrator, în calitate de furnizor și - & Foresc SRL, jud. B-N, cu punct de lucru în, reprezentată prin asociat unic - inculpatul, având ca obiect vânzarea-cumpărarea de material lemnos fasonat, scos, apropiat și transportat în depozitul stabilit de părți, obținut din exploatarea partizilor licitați de vânzător la Direcțiile Silvice M și C-S, a contractelor perfectate și conform actelor de punere în valoare () eliberate de Silvice; contractul s-a încheiat pentru cantitatea de 3662 metri cubi masă lemnoasă obținută de vânzător din Partida P 2164, prețul convenit fiind de 1.400.000 lei ROL/metru cub plus TVA; printre alte clauze contractuale, părțile au convenit să stabilească împreună diferențele de cantitate și valoare a materialului lemnos recepționat în depozit și să întocmească factura fiscală în cel mult trei zile de la această dată, semnată și de beneficiat, sub sancțiunea nulității; la capitolul "alte clauze" părțile au recunoscut o plată în avans făcută de cumpărător anticipat (conform ordinelor de plată, biletelor la ordin și filelor CEC emise și decontate), motiv pentru care vânzătorul s-a obligat la livrarea și prestarea unor servicii acoperitoare.
La aceeași dată de 1 septembrie 2004, s-a încheiat un contract de vânzare-cumpărare între - Sat SRL cu sediul în loc. Sat, comuna, jud. G, reprezentată prin administrator, în calitate de furnizor, și - & SRL cu sediul în loc., jud. B N, prin asociat și administrator în calitate de beneficiar, pentru livrarea-cumpărarea a 500 metri cubi masă lemnoasă, obținută de vânzător din Partida P 2046, la prețul de 1.400.000 lei ROL/metru cub plus TVA; acest contract conține clauze similare cu celălalt contract și părțile au recunoscut o plată făcută anticipat de cumpărător (conform ordinelor de plată, biletelor la ordin și filelor CEC emise și decontate), motiv pentru care vânzătorul s-a obligat la livrarea și prestarea unor servicii acoperitoare.
Ca anexă la contractul de vânzare-cumpărare încheiat cu Direcția Silvică M, a fost întocmit un grafic de exploatare a tăierii și plății masei lemnoase pe picior, adjudecată la licitația din 30.08.2004, în care sunt cuprinse termenele și cantitățile ce trebuiau respectate cu privire la exploatarea din Partida nr. 2164, astfel: cantitatea licitată pe picior de 3.662 metri cubi, valoare de adjudecare prin licitație de 2.553.978.000 lei (inclusiv TVA), prețul unitar pe metru cub licitat de 697.427 lei (inclusiv TVA); exploatarea a fost eșalonată astfel: luna septembrie 2004 - 700 metri cubi în valoare de 488.198.962 lei, luna octombrie 2004 - 987 metri cubi în valoare de 688.360.537 lei, luna noiembrie 2004 - 987 metri cubi în valoare de 688.360.537 lei, luna decembrie 2004 - 988 metri cubi în valoare de 689.057.964 lei, total 3.662 metri cubi în valoare de 2.533.978.000 lei ROL.
Instanța a reținut că expertizele, mai puțin cea a expertului, au stabilit că nici una din părțile contractante nu au respectat prevederile din contractul încheiat, nici în privința cantități, nici a prețului convenit, și nici a modalităților de recepție, facturare și plată.
Conform eșalonării, - & SRL trebuia să achite la data de 15 septembrie 2004 în avans suma de 488.198.962 lei, contravaloarea a 700 metri cubi lemn pe picior la preț de licitație; filele CEC emise de - & SRL în valoare de 2.203.000.049 lei poartă datele de 5 noiembrie 2004, 13 noiembrie 2004, 15 noiembrie 2004 și 20 noiembrie 2004.
Tot conform contractului de vânzare-cumpărare din 1 septembrie 2004, - & SRL trebuia să facă o plată de 488.962 lei la data de 15 septembrie 2004, iar - 2004 SRL trebuia să livreze cantitatea de 700 metri cubi lemn până la data de 30 septembrie 2004.
Din expertiza tehnică efectuată de expertul nu a rezultat că s-ar fi făcut vreo plată în luna septembrie 2004, iar - 2004 SRL a livrat conform avizelor de expediție cantitatea de 145,2 metri cubi material lemnos la prețul de 1.000.000 lei/metru cub plus TVA.
Furnizorul a livrat în loc de 700 metri cubi lemn la preț de licitație (respectiv 697.427 lei/metru cub în valoare totală de 488.198.162 lei), doar cantitatea de 145,2 mc la prețul de 1.000.000 lei/mc plus TVA în valoare de 172.788.000 lei; după trei zile de la ultima livrare nu s-a făcut nici o recepție și nici o facturare, așa cum părțile s-au obligat prin contract.
Nu s-a respectat nici clauza conform căreia, în termen de 10 zile de la încheierea livrării, cele două părți trebuiau să efectueze recepția finală și regularizarea diferențelor de preț.
Fără să țină cont de cantitățile efectiv livrate în baza avizelor de expediție, - 2004 SRL, cu factura nr. - din 15.10.2004, a facturat cantitatea de 987 mc lemn rotund de fag, la prețul de 1.400.000 lei/mc plus TVA, deși livrase până la data de 15 octombrie 2004 doar cantitatea de 142,5 mc.
La data de 1.02.2005, - 2004 SRL a stornat cu factura nr. -, suma de 1.900.000.000 lei, pentru că prima factură de 1.644.342.000 lei s-a întocmit fără a avea la bază livrări.
Expertul a centralizat avizele de expediție a mărfii livrate și, conform acestor avize, care stau la baza facturilor, - 2004 SRL trebuia să factureze: lemn rotund de fag 421,349 mc x 1.000.000 lei, în valoare de 421.340.000 lei, lobode 221,5 mc x 400.000 lei, în valoare de 85.000.000 lei, TVA 96.206,310 lei; total general de 602.550.000 lei.
Beneficiarul - & SRL a achitat parțial această sumă, respectiv 90.300.000 lei plăți în numerar, CEC girat 85.000.000 lei, motorină ridicată de la - 2004 SRL - 168.300.000 lei, compensare cu factura nr. - din 2.12.2004 - 177.982.350 lei; total plătit de 521.582.350 lei și rămas de plătit 80.972.690 lei.
Deși - & SRL avea o datorie la - 2004 SRL de 80.972.690 lei, aceasta a depus pentru decontare cecurile în cauză în sumă de 2.203.000.049 lei.
Tot din expertiza efectuată de expert, instanța a reținut că debitul pe care îl are - Sat SRL către - & SRL la data scadențelor filelor cec este de 52.172.303 lei, calcul făcut în baza avizelor de expediție a mării care fac dovada livrării materialului lemnos.
Conform facturilor emise și plăților efectuate, analizate amănunțit de expert, a rezultat că în perioada emiterii celor cinci file cec (05.11.2004 - 20.11.2004), în valoare totală de 2.203.000.049 lei de către - & SRL, aceasta nu avea nici o datorie față de - 2004 SRL.
Instanța a reținut că - & SRL este datoare la cele două societăți comerciale reprezentate de, cu următoarele debite: la - 2004 SRL suma de 80.972.960 lei și la - Sat SRL suma de 52.172.303 lei; total - 133.145.263 lei. În contul acestei datorii, inculpatul a expediat prin mandat on-line, pe numele reprezentantului celor două societăți comerciale, suma de 3.900 lei RON (39.000.000 lei ROL) și inculpatul mai are o datorie față de cele două societăți comerciale de 9.414,53 lei.
Din conținutul expertizelor efectuate în cauză, instanța a reținut că cele cinci file cec au fost emise de către inculpat pentru părțile vătămate, fără ca la data emiterii cecurilor să fi datorat vreo sumă; de fapt beneficiarul filelor cec urma să le folosească la Ocolul Silvic B de A pentru a face dovada disponibilului bănesc în vederea exploatării masei lemnoase, iar a girat filele cec în cauză către Ocolul Silvic B de A și către alte societăți, pentru a-și achita propriile datorii.
Instanța și-a însușit concluziile din raportul de expertiză contabilă a expertului, expertul detaliind amănunțit derularea operațiunilor comerciale dintre societățile comerciale, și a răspuns la toate obiectivele stabilite de către instanță; sumele reținute drept prejudiciu în expertiza efectuată de către acest expert, nu diferă cu mult ca valoare față de celelalte expertize, care au stabilit ca prejudiciu suma de 80.972.966 lei ROL (expertiza efectuată de expert ) și suma de 281.535.684 lei (expertiza efectuată de expert ), cu precizarea că această expertiză a luat în calcul și două facturi: nr. - din 28.02.2005 de 454.342.000 lei și - din 28.04.2005 de 1.168.968.892 lei (care nu au fost avute în vedere de ceilalți experți), însă aceste facturi nu sunt înregistrate în evidențele contabile ale - & SRL și au fost emise la o dată ulterioară emiterii filelor CEC; factura nr. - din 28.04.2005 nu este întocmită corect, fiind emisă pentru cantitatea de 182 mc, care nu fac obiectul contractului.
La data emiterii filelor cec pentru suma de 2.200.000.000 lei, firma inculpatului avea în cont 56.929.953 lei ROL, dar la acea dată nu avea datorii față de partea vătămată; inculpatul a plătit și în avans material lemnos, a achitat o parte din marfa livrată și pe timpul procesului.
Instanța a reținut că la data emiterii filelor cec nu avea întreg disponibilul bănesc achitării acestor file, partea vătămată nu cunoștea această împrejurare, astfel că în cauză este vorba de infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal și nu de infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Instanța a mai reținut că între părți au mai existat relații comerciale.
Înainte de începerea livrării materialului lemnos, în baza celor două contracte din 1 septembrie 2004, inculpatul a lăsat părții vătămate un bilet la ordin în valoare de 401.907.297 lei și a achitat cu diferite modalități de plată, în avans, material lemnos pe care nu îl primise.
Cele cinci file cec erau scadente, conform unui grafic de eșalonare a plății pe care partea vătămată le făcea Ocolului Silvic, de unde exploata materialul lemnos.
La data emiterii filelor cec, inculpatul avea o parte din disponibilul necesar acoperirii filelor, dar și garanția că în cont va intra disponibilul necesar datorită încasărilor zilnice de sute de milioane lei, pe care le avea de la beneficiarii săi de materiale; filele cec au fost emise cu titlu de garanție, și partea vătămată nu a avut acordul inculpatului pentru a folosi cecurile și în alte scopuri, fără ca valoarea acestora la data scadenței să fie acoperită cu material lemnos livrat de firmele părții vătămate.
Instanța a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal, sub aspectul laturii subiective, și, lipsind intenția, l-a achitat pe inculpat în baza disp. art. 10 lit. d C.P.P. întrucât din interpretarea art. 215 alin. 4.Cod Penal rezultă că pentru realizarea laturii subiective a infracțiunii de înșelăciune, trebuie ca acțiunea de inducere în eroare să fie făcută de făptuitor cu intenție.
Instanța a reținut că, din desfășurarea relațiilor comerciale dintre inculpat și partea vătămată, rezultă că inculpatul nu a urmărit în nici un moment înșelarea părții vătămate cu scopul de a obține pentru sine un folos material injust, ci a avut convingerea că va putea achita fără nici o problemă marfa primită de la partea vătămată, ceea ce rezultă și din împrejurarea că a achitat părții vătămate mari sume de bani înainte de orice livrare de material lemnos, și că a emis ca și garanții cele cinci file cec cu o valoare totală de 2.200.000.000 lei ROL, deși datoria lui față de partea vătămată era mult mai mică, ceea ce a determinat-o pe partea vătămată să storneze o parte din sumă.
S-a avut în vedere de către instanță și Ordonanța de scoatere de sub urmărire penală din14.09.2005 dată în dosarul nr. 380/P/2005, prin care Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș, în baza art. 11 pct. 1 lit. b rap.C.P.P. la art. 10 lit. d C.P.P. a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 1, 2, 3, 4.Cod Penal și declinarea competenței de soluționare a cauzei privind pe acesta, sub aspectul săvârșirii infracțiunii prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu referire tot la cele cinci file cec.
Cu privire la latura civilă a procesului, instanța a reținut, din concluziile expertului (pentru motivele arătate anterior), că prejudiciul cauzat de către inculpat celor două societăți comerciale ale părții vătămate sunt de: 80.972.960 lei ROL pentru - 2004 SRL și de 52.172.303 lei ROL pentru - Sat SRL, total 133.145.263 lei și partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 60.000 lei RON.
Pe timpul procesului, inculpatul a mai achitat 39.000.000 lei, rămânând de achitat suma de 9.414,53 lei RON.
În cauză s-a constituit parte civilă și Regia Națională a Pădurilor ROMSILVA - Direcția Silvică D T-S, cu suma de 54.049,61 RON, reprezentând valoarea a trei file cec seria - nr. - din 15.11.2004 pentru suma de 688.360.537 lei; seria - 302 nr. - din 13.11.2004 pentru suma de 323.430.412 lei și seria - 302 nr. - din 20.11.2004 pentru suma de 688.000.000 lei ROL, emise de inculpat pentru - SRL.
Instanța a constatat că între inculpat și Direcția Silvică D T-S nu există un raport juridic delictual, care să atragă răspunderea civilă a inculpatului, și a respins acțiunea civilă a acestei părți civile.
Împotriva sentinței judecătoriei au declarat apel, în termen legal, Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș și părțile civile - 2004 SRL, Direcția Silvică D T-S, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
În motivarea apelului parchetului s-a susținut că sentința judecătoriei este nelegală, deoarece în mod eronat s-a apreciat că în cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal, iar instanța de judecată nu s-a pronunțat cu privire la incidența în speță a prevederilor art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, solicitându-se condamnarea inculpatului pentru aceste fapte.
S-a arătat că în conformitate cu prev. art. 215 alin. 4.Cod Penal, emiterea unui cec asupra unei instituții de credit sau unei persoane, știind că pentru valorificarea lui nu există provizia sau acoperirea necesară, precum și fapta de a retrage, după emitere, provizia, în totul sau în parte, ori de a interzice trasului de a plăti înainte de expirarea termenului de prezentare, în scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust, și dacă s-a pricinuit o pagubă posesorului cecului, constituie o formă agravată a infracțiunii de înșelăciune; infracțiunea de înșelăciune se săvârșește cu intenție directă, iar făptuitorul își dă seama că desfășoară o activitate de inducere în eroare și că prin aceasta pricinuiește o pagubă, urmare a cărei producere o dorește; din întreg materialul probator administrat în cauză rezultă cu certitudine că inculpatul a săvârșit fapta cu intenție, acesta cunoscând că în momentul scadenței filelor cec nu avea disponibil în cont, fapt pe care l-a adus la cunoștință părții civile, prin acțiunea inculpatului creându-se o pagubă părții civile, obținând un folos material injust.
S-a mai susținut că instanța de judecată nu trebuia să dispună schimbarea încadrării juridice din art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, ci trebuia să pronunțe o hotărâre referitoare la fapta prin care inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul parchetului; în cuprinsul hotărârii, instanța nu face nici o referire la această infracțiune, deși în speță sunt întrunite elementele constitutive ale acestei fapte de natură penală; ceea ce diferențiază cele două infracțiuni este aspectul că la infracțiunea de înșelăciune se prevede și condiția ca fapta să fie comisă în scopul arătat la alin. 1 și anume de a obține pe această cale un folos material injust, și să fi pricinuit o pagubă posesorului cecului.
Apelurile părților civile - 2004 SRL și Direcția Silvică D T-S nu au fost motivate în fapt și în drept.
Prin decizia penală nr. 52 din 31 martie 2008, pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr-, au fost admise apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeș și partea civilă - 2004 SRL sat, comuna, jud. G, împotriva sentinței penale nr. 451 din 28.11.2007, pronunțată de Judecătoria Caransebeș în dosar nr-, care a fost desființată parțial, și în consecință:
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal inculpatul a fost condamnat la 4.000 lei amendă penală. S-a atras atenția inculpatului asupra disp. art. 631.
Cod PenalS-a înlăturat schimbarea încadrării juridice din art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, în art. 215 alin. 4.Cod Penal, cu aplic. art. 41 alin. 2.
Cod PenalA fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă - 2004 SRL prin administrator.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței primei instanțe.
A fost respins apelul declarat de partea civilă Direcția Silvică D T-S împotriva aceleiași sentințe, iar această parte civilă a fost obligată la 800 lei cheltuieli judiciare față de stat în apel, restul cheltuielilor judiciare avansate de stat în apel, rămânând în sarcina acestuia.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut următoarele:
Prima instanță, pe baza ansamblului probelor aflate la dosar, a apreciat eronat că se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunea prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal și achitarea inculpatului, în condițiile în care în cursul urmăririi penale s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului pentru această infracțiune, în temeiul art. 10 lit. d
C.P.P.Astfel, s-a constatat că prima instanță a dispus nejustificat schimbarea încadrării juridice din infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 - pentru care a fost trimis în judecată inculpatul - în infracțiunea de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal, infracțiune pentru care apoi a fost achitat inculpatul în baza acelorași motive (lipsa elementelor constitutive, respectiv intenția), pentru care inculpatul a fost scos de sub urmărire penală.
Ori, în condițiile în care probele dosarului sunt concludente, în sensul că inculpatul a emis filele cec (fără a exista disponibil financiar după emitere, la introducerea în bancă), pe care le-a remis părții vătămate cu titlu de garanție, și instanța chiar a reținut această împrejurare; nefiind dovedită intenția de inducere în eroare, nu se impunea schimbarea încadrării juridice, întrucât calificarea juridică a unei asemenea fapte este cea reținută prin actul de sesizare, respectiv art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Așa fiind, tribunalul a reținut că fapta inculpatului, de a emite cecurile mai sus menționate, fără a exista disponibil suficient în cont la momentul introducerii spre decontare, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, întrucât a comis această faptă inculpatul, care a emis cecuri fără a avea la tras disponibil suficient, sau după ce a tras cecul și înainte de trecerea termenelor fixate pentru prezentare, deoarece dispune astfel, în total sau în parte, de disponibilul avut.
Având în vedere motivele arătate mai sus, tribunalul a admis apelul parchetului și a reținut în sarcina inculpatului infracțiunea prev. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, cu aplic. art. 41 alin. 2.Cod Penal Ținând cont de criteriile de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv împrejurarea în care fapta a fost comisă, în formă continuată, și de persoana inculpatului, care este fără antecedente penale, tribunalul l-a condamnat la o pedeapsă de 4.000 lei amendă penală.
În ceea ce privește latura civilă a cauzei, avându-se în vedere că infracțiunea de emitere de cecuri fără acoperire, reținută în sarcina inculpatului, nu este generatoare de prejudiciu, a fost respinsă acțiunea civilă formulată de - 2004 SRL.
Referitor la apelul declarat de Direcția Silvică D T-S, tribunalul a constatat că acesta este nefondat, față de motivele mai sus arătate, întrucât nu s-a dovedit că s-a cauzat vreun prejudiciu acestei părți civile prin fapta reținută în sarcina inculpatului, faptă care nu este cauzatoare de prejudicii materiale.
Împotriva acestei decizii penale a declarat recurs inculpatul, solicitând menținerea ca temeinică și legală a sentinței Judecătoriei Caransebeș, prin care s-a dispus achitarea sa în baza art. 10 lit. d Cod proc.penală pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal, deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracțiuni, lipsind intenția.
S-a mai arătat că din declarația martorului de la Ocolul Silvic rezultă că filele cec au fost lăsate cu titlu de garanție și au fost introduse la plată către firma părții vătămate, care a câștigat licitația de masă lemnoasă, și ar fi trebuit să achite contravaloarea masei lemnoase în funcție de exploatare.
S-a mai arătat că expertiza efectuată de către expertul este temeinică și legală, deoarece a avut în vedere totalitatea relațiilor economice desfășurate între cele două societăți comerciale.
Examinând decizia penală recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, dar și din oficiu, instanța constată că recursul formulat de către inculpatul este nefondat, hotărârea Tribunalului C-S fiind temeinică și legală.
Instanța de apel în mod judicios a apreciat că prima instanță a dispus în mod eronat schimbarea încadrării juridice a faptei reținută în sarcina inculpatului, din art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934 în infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 4.Cod Penal, faptă pentru care a și fost achitat inculpatul în temeiul art. 10 lit. d Cod proc.penală, invocându-se lipsa intenției, infracțiune pentru care de fapt inculpatul a fost scos de sub urmărire penală încă din faza de urmărire penală.
În mod justificat, ca urmare a unei analize corecte a întregului material probator, Tribunalul C-S a constatat că în speța de față sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii prev. și ped. de art. 84 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, reținând că inculpatul a emis file cec fără a avea disponibil suficient în cont, aceste cecuri fiind remise cu titlu de garanție părții vătămate.
Cu privire la existența acestei infracțiuni nu există nici un dubiu, ea fiind dovedită de probele dosarului și inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă corect dozată, potrivit criteriilor de individualizare a pedepselor prev. de art. 72 Cod penal, în funcție de gradul de pericol social al faptei, dar și persoana inculpatului.
În ceea ce privește acțiunea civilă formulată de partea civilă - 2004 SRL Sat, comuna, jud. G, în mod just s-a constatat că acțiunea civilă nu poate fi admisă deoarece această infracțiune nu este cauzatoare de prejudicii materiale, fiind o infracțiune de pericol, așa cum a statuat și practica judiciară în materie.
În cadrul recursului, inculpatul în esență a solicitat menținerea hotărârii Judecătoriei Caransebeș, care a dispus achitarea sa în temeiul art. 10 lit. d Cod procedură penală, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 4 Cod penal.
Această solicitare însă nu poate fi satisfăcută, în condițiile în care instanța de fond a schimbat încadrarea juridică a faptei total greșit și nejustificat din infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, pentru care a fost trimis în judecată inculpatul, într-o infracțiune pentru care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului încă din faza urmăririi penale, respectiv art. 215 alin. 4 Cod penal, această instanță trebuind să se pronunțe cu privire la infracțiunea cu care a fost în mod legal sesizată, hotărârea pronunțată de Judecătoria Caransebeș fiind atât netemeinică, cât și nelegală, însă ea a fost în mod corect asanată de decizia Tribunalului C-
Văzând că instanța de apel a pronunțat o hotărâre temeinică și legală din toate punctele de vedere, neexistând motive de casare ale hotărârii penale recurate, instanța urmează să respingă ca nefondat recursul formulat de către inculpatul.
Văzând și disp. art. 192 alin. 2 C.P.P.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 52/31 martie 2008 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR 3: Victor Ionescu
G - - - - -
GREFIER,
- -
Red. Gh./04.12.2008
Tehnored./2 ex./04.12.2008
Prima instanță:
Inst. de apel:,
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
MINUTA DECIZIEI PENALE NR. 1071/
Ședința publică din 17 noiembrie 2008
În baza art. 38515pct. 1 lit. b respinge C.P.P. ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 52/31 martie 2008 Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr-.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. obligă inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 17.11.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G - - - - -
Președinte:Gheorghe BugarskyJudecători:Gheorghe Bugarsky, Constantin Costea, Victor Ionescu