Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1075/2009. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--16.10.09
DECIZIA PENALĂ NR.1075/
Ședința publică din data de 05.11.2009
PREȘEDINTE: Ion Dincă
JUDECĂTOR 2: Anca Nacu
JUDECĂTOR 3: Laura Bogdan
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetului de pe lângă Curtea de APEL TIMIȘOARA este reprezentat de procuror.
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul, împotriva deciziei penale nr.315 din 30.10.2007, pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-.
La apelul nominal se prezintă inculpatul recurent în stare de deținere, asistat din oficiu de avocat din cadrul Baroului T, cu delegație la dosar.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Inculpatul prin declarația dată și depusă la dosar precizează că a formulat contestație la executare care a fost calificată ca recurs peste termen, precizând că nu a cunoscut dispozițiile codului d e procedură penală și nu a știut că are posibilitatea să declare recurs peste termen dar nu mai târziu de 10 zile de la data începerii executării pedepsei închisorii.
Nemaifiind alte cereri de formulat instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pentru dezbaterea cauzei.
Apărătorul din oficiu al inculpatului solicită admiterea recursului peste termen, desființarea deciziei penale și rejudecând cauza să fie menținută sentința dată de prima instanță.
Procurorul pune concluzii de respingerea recursului ca tardiv, în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 364 Cod procedură penală.
Inculpatul recurent luând cuvântul, solicită admiterea recursului.
CURTEA
Deliberând asupra cauzei penale de față constată următoarele:
Prin sentința penală nr.1488/02.07.2007 pronunțată de Judecătoria Arad în dosar nr- în baza art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 26.09.1986 în S, județ B, cetățean român, studii 1 clase, elev la Liceul de Industrie Alimentară A, domiciliat în A, str. -. 552,. A,. 14, județ A, CNP: 1.86.09.26.-, în prezent arestat în altă cauză și aflat în Penitenciarul Arad, la:
- 3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de înșelăciune, în formă continuată.
În baza art. 290 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal a fost condamnat același inculpat la:
-6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.
În baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.b) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea aceea de:
-3 (trei) ani și 3 (trei) luni închisoare
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) Cod penal și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prevăzut de art.64 lit.a) Cod penal.
În baza art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c) Cod penal raportat la art.74 lit.a), b), c) Cod penal a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 07.06.1978 în B, județul H, cetățean român, studii 12 clase, fără ocupație, domiciliat în sat nr. 109, județ A, cu reședința în com. sat nr. 48, județ A, CNP: 1.78.06.07.-, fără antecedente penale, la:
-5 (cinci) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art.76 lit.e) Cod penal raportat la art.74 lit.a), c) Cod penal a fost condamnat inculpatul, la:
-250 (două sute cincizeci) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.d) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea aceea de:
-5(cinci) luni închisoare
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) Cod penal și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prevăzut de art.64 lit.a) Cod penal.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 5 luni închisoare aplicată inculpatului, în baza art. 82 Cod penal s-a stabilit pentru inculpat un termen de încercare de 2 ani și 5 luni, iar în baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art. 83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
S-a constatat recuperat prejudiciul cauzat de inculpat părții civile.
În baza art. 334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul R din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. 1,2,3 Cod penal în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin.1, 2, 3 Cod penal.
În baza art. 20 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c) Cod penal și art.74 lit.a), c) Cod penal a fost condamnat inculpatul - fiul lui și a, născut la data de 08.12.1985 în A, județ A, cetățean român, fără studii, fără ocupație, domiciliat în comuna str. - nr. 6, județ A, CNP: 1.85.12.08.-, fără antecedente penale, la:
- 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune.
În baza art. 291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c) Cod penal și art.74 lit. a), c) Cod penal a fost condamnat același inculpat la:
-250 (două sute cincizeci) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals a unui înscris sub semnătură privată.
În baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.d) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea aceea de:
-4(patru) luni închisoare
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) Cod penal și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prevăzut de art.64 lit.a) Cod penal.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 4 luni închisoare aplicată inculpatului, în baza art.82 Cod penal s-a stabilit pentru inculpat un termen de încercare de 2 ani și 4 luni, iar în baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art.334 Cod procedură penală s-a schimbat încadrarea juridică pentru inculpatul din infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art.215 alin.1,2,3 Cod penal în tentativă la infracțiunea de înșelăciune prevăzută de art. 20 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal.
În baza art.20 Cod penal raportat la art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c) Cod penal și art.74 lit.a) Cod penal a fost condamnat inculpatul,fiul lui și, născut la data de 17.10.1972 în A, cetățean român, fără ocupație, domiciliat în A, P-ța - nr.9,.3, jud. A, CNP -, fără antecedente penale, la:
- 1 (un) an închisoare pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de înșelăciune
În baza art.291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c) Cod penal și art.74 lit.a), c) Cod penal a fost condamnat același inculpat la:
-250 (două sute cincizeci) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.d) Cod penal c-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea aceea de:
-1 (un) an închisoare
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) Cod penal și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prevăzut de art.64 lit.a) Cod penal.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată inculpatului, în baza art.82 Cod penal s-a stabilit pentru inculpat un termen de încercare de 3 ani, iar în baza art.359 Cod procedură penală s- atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art.215 alin.1, 2, 3 Cod penal cu aplicarea art.76 lit.c) Cod penal raportat la art.74 lit.a) Cod penal a fost condamnat inculpatul - fiul lui și, născut la data de 19.02.1963 în A, județ A, cetățean român, fără ocupație, domiciliat în A,-, județ A, fără forme legale în A, Cămin UCECOM,- - cam. 310, CNP: 1.63.02.19.-, fără antecedente penale, la:
-2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune.
În baza art.291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art.76 lit.e) Cod penal raportat la art.74 lit.a) Cod penal a fost condamnat inculpatul G, la:
-250 (două sute cincizeci) lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals.
În baza art.33 lit.a) raportat la art.34 alin.1 lit.d) Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate în pedeapsa cea mai grea aceea de:
-2 ani închisoare
Pe durata și în condițiile prevăzute de art. 71 Cod penal inculpatului i-a fost interzisă exercitarea dreptului prevăzut de art. 64 lit. b) Cod penal și dreptul de a fi ales în autoritățile publice sau în funcții elective publice prevăzut de art.64 lit.a) Cod penal.
În baza art.81 Cod penal s-a suspendat condiționat executarea pedepsei de 2 ani închisoare aplicată inculpatului, în baza art.82 Cod penal s-a stabilit pentru inculpat un termen de încercare de 4 ani, iar în baza art.359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra prevederilor art.83 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate în cazul săvârșirii unei infracțiuni în cursul termenului de încercare.
În baza art. 346 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă exercitată de partea civilă SC SRL - cu sediul în P N, str. - nr.2. - și în consecință a fost obligat inculpatul G în solidar cu inculpatul A, la plata către această parte civilă a sumei de 3308,80 lei RON cu titlu de despăgubiri materiale.
În baza art.348 Cod procedură penală s-au desființat total înscrisurile falsificate: - adeverința nr.472/7.12.2005 eliberată pe numele R, adeverința nr.742/13.12.2005 eliberată pe numele, adeverința nr.737/24.01.2006 eliberată pe numele G, adeverința nr.873/07.02.2006 eliberată pe numele.
Pentru a pronunța această sentință penală, prima instanță a reținut următoarele:
1. La data de 07.12.2005 inculpatul Rap rezentat la SC SRL - magazin nr. 1 din mun. A, o adeverință de salariu care atesta în mod nereal că acesta este angajat la SC SRL A, astfel încât a fost încheiat contractul de credit bancar pentru suma de 2369,6 lei RON la BCR - Sucursala A, însă nu a fost aprobată acordarea creditului deoarece angajații băncii au constatat că adeverința este falsificată. Adeverința menționată mai sus a fost întocmită de către inculpatul A care a completat prin scriere de mână un formular tip - adeverința de salariu nr. 472 - cu numele R, pe care i-a înmânat-o acestuia în vederea prezentării la magazin.
2. La data de 07.12.2005 inculpatul a prezentat la SC SRL - magazin nr. 1 din mun. A, o adeverință de salariu care atesta în mod nereal că acesta este angajat la SC SA A, astfel încât a fost încheiat contractul de credit bancar pentru suma de 2568,7 lei RON la BCR, însă nu a fost aprobată acordarea creditului deoarece angajații băncii au constatat că adeverința este falsificată. Adeverința menționată mai sus a fost întocmită de către inculpatul A care a completat prin scriere de mână un formular tip - adeverința de salariu nr. 873 - cu numele, pe care i-a înmânat-o acestuia în vederea prezentării la magazin.
3. La data de 13.12.2005 inculpatul a prezentat la SC SRL - magazin nr. 1 din mun. A, o adeverință de salariu care atesta în mod nereal că acesta este angajat la SC Art SRL A, astfel încât a fost încheiat contractul de credit bancar pentru suma de 2919,5 lei RON la BCR - Sucursala A, inculpatul achiziționând o mașină de spălat, un instant gaz și 3 telefoane mobile. Ulterior învinuitul nu a mai plătit contravaloarea ratelor la bancă însă pe parcursul cercetărilor, la data de 05.07.2006 a recuperat prejudiciul integral. Adeverința menționată mai sus a fost întocmită de către inculpatul A care a completat prin scriere de mână un formular tip - adeverința de salariu nr. 742 - cu numele, pe care i-a înmânat-o acestuia în vederea prezentării la magazin.
4. La data de 24.01.2006 inculpatul Gap rezentat la SC SRL - magazin nr. 1 din mun. A, o adeverință de salariu care atesta în mod nereal că acesta este angajat la SC SA A, astfel încât a fost încheiat contractul de credit bancar pentru suma de 3208,8 lei RON la BCR - Sucursala A, acesta achiziționând un număr de 3 telefoane mobile și un frigider. Ulterior inculpatul nu a mai plătit contravaloarea bunurilor. În prezent prejudiciul nu este recuperat. Adeverința menționată mai sus a fost întocmită de către învinuitul A care a completat prin scriere de mână un formular tip - adeverința de salariu nr. 737 - cu numele învinuitului G, pe care i-a înmânat-o acestuia în vederea prezentării la magazin.
Reținând vinovăția fiecărui inculpat în raport cu infracțiunile pentru care aceștia au fost trimiși în judecată, instanța de fond a aplicat acestora pedepse înscrise în dispozitivul sentinței.
Împotriva acestei sentințe penale a declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Arad, criticând-o pentru nelegalitate, întrucât în mod greșit nu s-a reținut în seama inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie.
Prin decizia penală nr. 315/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad, în dosar nr-, apelul declarat de procuror a fost admis, sentința penală apelată a fost desființată în parte și rejudecând cauza,
A descontopit pedeapsa de 1 an închisoare aplicată inculpatului în pedepsele componente:
-1 an închisoare1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 raportat la art. 215 alin. 1,2, 3 Cod penal cu aplicarea art. 76 lit. c) Cod penal, art. 74 lit. a) Cod penal.
-250 lei amendă penală pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 teza a II-a Cod penal cu aplicarea art. 76 lit. c), art. 74 lit. a), c) Cod penal.
A reținut dispozițiile art. 37 lit. a) Cod penal, a înlăturat dispozițiile art. 76 lit. c), 74 lit. a) Cod penal și a majorat pedeapsa aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 20 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2, 3 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal de la 1 an închisoare la 2 ani închisoare.
A reținut dispozițiile art. 37 lit. a Cod penal, a înlăturat dispozițiile art. 76 lit. c), 74 lit. a) Cod penal și a aplicat aceluiași inculpat pedeapsa de 3 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 291 teza a V-a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit. a) Cod penal.
În baza art. 33 lit. a) raportat la art. 34 lit. b) Cod penal a contopit pedepsele aplicate inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.
În baza art. 61 Cod penal a revocat beneficiul liberării condiționate privind restul de pedeapsă rămas neexecutat de 670 zile din pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 144/2002 a Judecătoriei Arad.
A contopit restul de 670 zile cu pedeapsa de 2 ani închisoare în pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare și a aplicat un spor de 6 luni închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare în regim de detenție.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței atacate.
A respins apelul declarat de inculpatul A împotriva aceleiași sentințe penale.
Împotriva mandatului de executare a pedepsei închisorii a formulat contestație la executare inculpatul - condamnat, însă nefiind exercitată calea de atac a recursului, Tribunalul Arada recalificat cererea ca fiind recurs și l-a înaintat prin decizia penală nr.240/28.09.2008 la Curtea de APEL TIMIȘOARA pentru soluționare.
Recursul declarat de inculpat este tardiv.
Deși Tribunalul Arada calificat această cale de atac în " recurs peste termen", cererea inculpatului nu îndeplinește condițiile recursului peste termen.
Decizia penală recurată a fost pronunțată la data de 30.10.2007 iar inculpatul a fost arestat, în vederea executării pedepsei închisorii, la data de 20.03.2009. Așadar, recursul declarat la data de 20 mai 2009, este declarat cu depășirea termenului de 10 zile de la data începerii executării pedepsei închisorii, prev. de art. 3853Cod procedură penală, rap. la art. 365 Cod procedură penală.
Așa fiind, în baza prevederilor art. 38515alin. 1, pct.1, lit.a teza I-a Cod procedură penală, recursul va fi respins ca tardiv.
În baza art.192 alin. 2 Cod procedură penală inculpatul recurent va fi obligat la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs și se va dispune plata din contul Ministerului Justiției și Libertăților, în contul Baroului T, a sumei de 200 lei, onorariu avocat din oficiu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În temeiul art.38515pct.1 lit.a teza I Cod procedură penală rap. la art.3853alin.2 Cod procedură penală și 365 alin.1 Cod procedură penală respinge ca tardiv formulat recursul peste termen declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.315/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 05.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
GREFIER,
- -
Red. 11.11.2009
Tehnored.
2ex/17.11.2009
Prima inst. Jud.
Inst. apel., -.
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA OPERATOR 2711
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR--16.10.09
MINUTA DECIZIEI PENALE NR.1075/
Ședința publică din data de 05.11.2009
În temeiul art.38515pct.1 lit.a teza I Cod procedură penală rap. la art.3853alin.2 Cod procedură penală și 365 alin.1 Cod procedură penală respinge ca tardiv formulat recursul peste termen declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.315/30.10.2007 pronunțată de Tribunalul Arad în dosarul nr-.
În temeiul art.192 alin.2 Cod procedură penală obligă inculpatul recurent la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în recurs.
Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 200 lei, onorariu avocat oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică din 05.11.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Președinte:Ion DincăJudecători:Ion Dincă, Anca Nacu, Laura Bogdan