Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Ploiesti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PLOIEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

DECIZIA NR. 112

Ședința publică din data de 12 septembrie 2008

PREȘEDINTE: Elena Negulescu

JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu

Grefier - - -

Ministerul Publica fost reprezentat de procuror

din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI

Pe rol fiind soluționarea apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpații, fiul lui și, născut la data de 14 octombrie 1965 arestat preventiv și deținut în Arestul IPJ B și C, fiica lui și, născută la data de 13 iunie 1970, domiciliată în B, B-dul -. 151,. B,. 24, județul B, împotriva sentinței penale nr. 76/22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, prin care:

1.În baza art. 215 al.1,2,3 și 4 cod penal cu aplicarea art.41 al.2 cod penal cu aplicarea art.74 lit.a - 76 lit.c cod penal a fost condamnată inculpata C fiica lui și, născută la 13.06.1970 în loc.Smeeni, jud.B, domiciliată în municipiul B, str. -,.35,.18,judetul B, căsătorită, 1 copil minor, studii superioare, administrator la SC SRL, SC Comart și Comart Distribuție 2002 SRL, fără antecedente penale, CNP -, la 2 ani închisoare pentru înșelăciune.

In baza art. 84 din 59/1934 cu aplicarea art.41 al.2 cod penal și art.74 lit.a -76 lit.c cod penal a fost condamnată inculpata la 4 ani închisoare.

In baza art. 33-34 cod penal s-au contopit pedepsele aplicate inculpatei, aceasta urmând că execute pedeapsa de 2 ani închisoare.

In baza art. 81 cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpată.

In baza art. 359 fost atenționată inculpata asupra consecințelor săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

S-a constatat că inculpata a fost reținută și arestată preventiv începând cu 14.06.2006 - 9.03.2007.

2.In baza art. 215 al.1,2,3,4 cod penal cu art.41 al.2 cod penal și art.74 lit.a-76 lit.c cod penal a fost condamnat inculpatul fiul lui și, născut la data de 14.10.1965 în localitatea R, județul S, domiciliat în B, str. -,.35,.18,județ B, căsătorit, 1 copil minor,stagiul militar satisfăcut, studii superioare, administrator la SC SRL, SC Comart și C Comart Distributie 2002 SRL, fără antecedente penale, CNP -, la 2 ani și 6 luni închisoare pentru înșelăciune.

În baza art.215 al.1,2 3,4,5 cod penal cu art.41 al.2 cod penal și art.74 lit. a -76 lit.a cod penal a fost condamnat inculpatul la 4 ani închisoare pentru înșelăciune și la pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prev. de art.64 al.1 lit. a,b,c cod penal pe o perioadă de 3 ani după executarea pedepsei principale.

In baza art. 290 al.1 cod penal, cu art.41 al.2 cod penal, cu aplicarea art.74 lit. a - 76 lit. e cod penal, a fost condamnat inculpatul la 4 luni închisoare pentru fals.

In baza art. 33-34 cod penal au fost contopite pedepsele aplicate, inculpatul urmând să execute pedeapsa cea mai mare de 4 ani închisoare și pedeapsa complementară de interzicere a drepturilor prevăzute de art.64 al.1 lit. a,b,c pe o perioadă de 3 ani.

S-au aplicat art.71-64 lit. a, b cod penal pe durata executării pedepsei închisorii.

S-a menținut arestul preventiv și s-a dedus din pedeapsă reținerea și arestul începând cu 14.06.2006 la zi.

Au fost anulate înscrisurile falsificate, respectiv din dosar vl.8 filele 2-67( 64 bilete la ordin).

A fost obligată inculpata la următoarele despăgubiri civile: 86.918.145 lei rol către SC SA G; 307.363.095 lei rol - SC SRL; 60.544.917 rol -C GLOBAL SRL P; 24.093.216 ROL -2100 lei ron - SC V SA Focșani; 179.622.598 rol - SC SA I; 200.000.000 rol către SC SA O; 399.365.676 rol către SC PRODUCTIE SRL P N; 513.664.373 lei rol către COMPANIA DE ROMÂNIA - SA CN; 41.000.202 lei ROL către SC SA.

A fost obligat inculpatul la următoarele despăgubiri civile: 128.178.597 lei rol către SC SRL B; 823.289.070 lei rol către CO SRL B;44.401.280 lei ROL către SC SA I; 142.961.731 LEI ROL către SC INTERC- B; 493.740,58 lei ron către BANCA ROMÂNEASCĂ - Sucursala B; 3.924.770.000 lei rol către EUROM BANK ( în prezent BANK ROMÂNIA.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns inculpatul personal, aflat în stare de arest, inculpata C personal, ambii asistați de apărător ales din cadrul Baroului B conform împuternicirii avocațiale din 10.09.2008 aflată la fila 73 dosar și intimata parte civilă Banca Românească prin consilier juridic, lipsă fiind intimatele părți civile Bank România SA, SC SA, SC SRL, SC SRL, SC V SA, SC Co SRL, SC 93 SRL, SC SA, SC SA O, SC Producție SRL, Compania de România SA, SC Minerale SA.

Procedura de citare legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Cu acordul instanței apărătorul ales a luat legătura cu inculpatul aflat în stare de deținere și având cuvântul precizează că nu are cereri de formulat.

Consilier juridic pentru intimata parte civilă Banca Românească având cuvântul nu are cereri prealabile de formulat.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul nu are cereri prealabile.

Curtea, conform dispozițiilor procedurale penale și recomandărilor Serviciului de Executări Penale al Consiliului Europei, trece la ascultarea inculpaților la al doilea grad de jurisdicție, cu acordul acestora, declarațiile date fiind consemnate în scris și atașate la dosarul cauzei.

Luându-se act de declarațiile părților că nu au cereri de formulat, nici excepții de invocat și constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părților în dezbaterea apelurilor.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că susține apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău împotriva sentinței nr. 76/22 mai 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, hotărârea este criticată pentru nelegalitate, instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate infracțiunile pentru care au fost deduși judecății inculpații, respectiv instanța nu a dispus referitor la infracțiunea prev. de disp. art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 comisă de inculpatul.

Același inculpat a fost trimis în judecată pentru două infracțiuni prev. de art. 290 Cod penal cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal, dar instanța s-a pronunțat numai cu privire la una dintre acestea, nu s-a aplicat dispozițiile legale privind prescripția răspunderii penale, acestea fiind incidente în cauză în ceea ce privește infracțiunea prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Pedeapsa pentru infracțiunea prev. de art. 290 Cod penal cu aplicarea disp. art. 41 alin. 2 Cod penal este stabilită în alte limite decât cele prevăzute de lege. Greșit

s-au aplicat dispozițiile privind pedepsele accesorii și pedepsele complementare, adică nu au fost aplicate dispozițiile art. 71 și 64 Cod penal și disp. art. 71 alin. 5 Cod penal în ce privește pe inculpata C, s-a aplicat în mod greșit interdicție privind dreptul de a alege în ce privește pe inculpatul. S-a soluționat greșit latura civilă a cauzei.

Având în vedere faptul că prin sentința penală apelată nu s-a rezolvat întreg fondul cauzei, se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței pronunțată de instanța de fond și trimiterea cauzei spre rejudecare la ribunalul Buzău.

Apărătorul ales având cuvântul pentru inculpații și C arată că la instanța de fond a fost comisă o eroare materială în ce o privește pe inculpată în sensul că în dispozitivul sentinței s-a înscris faptul că aceasta a fost condamnată la o pedeapsă de 4 ani închisoare pentru infracțiunea prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934 de fapt pedeapsa fiind de patru luni închisoare, fapt ce reiese din considerentele sentinței.

Având în vedere că inculpata a fost condamnată la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare reiese că din eroare s-a menționat pedeapsa de 4 ani închisoare.

Cât privește apelurile declarate de cei doi inculpați, acesta privește cuantumul pedepselor aplicate.

Pentru inculpatul având în vedere probele administrate în cauză și motivele de apel prezentate de reprezentantul parchetului, motive cu care este de acord.

Pentru cele două fapte instanța de fond nu a dispus încetarea procesului penal, pe toate probele administrate în cauză, pe circumstanțele reale și personale ale inculpatului, sinceritatea manifestată de acesta pe tot parcursul procesului penal, apreciază că în această situație cuantumul pedepsei care a fost aplicat este foarte mare, solicitând instanței coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege făcându-se aplicarea dispozițiilor art. 861Cod penal cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.

Cu privire la inculpata C în latură penală pune aceleași concluzii cu reducerea cuantumului pedepsei aplicate acesteia.

În latură civilă se solicită să se constate pe baza probelor administrate în cauză, pe declarațiile părților civile, inculpații fiind de acord să despăgubească părțile civile, față de părțile civile SC SRL B și SC SA G, situație față de care apreciază că nu este cazul a fi desființată în totalitate hotărârea pronunțată de instanța de fond și trimiterea spre rejudecare.

Solicită să se constate că și apelul inculpaților este întemeiat, să fie admis și să se desființeze în parte sentința atacată în ceea ce privește latura penală, de asemenea în latură civilă având în vedere și principiul disponibilității părților precum și declarațiile inculpaților din care rezultă că sunt de acord să despăgubească părțile civile.

Reprezentantul Ministerului Public având în vedere motivele invocate de apărătorul ales al celor doi inculpați, apreciază că și apelurile formulate de aceștia sunt admisibile în sensul trimiterii cauzei spre rejudecare.

Curtea pune în discuția părților menținerea măsurii arestării preventive a inculpatului.

Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul arată că având în vedere limitele de pedeapsă pentru infracțiunile reținute în sarcina inculpatului, concursul de infracțiuni, prejudiciul creat se impune menținerea stării de arest față de inculpat.

Apărătorul ales având cuvântul pentru inculpat apreciază că nu se mai impune menținerea acestei măsuri, față de motivele invocate de reprezentantul Ministerului Public solicită respingerea cererii de menținere a măsurii de arestare.

Consilier juridic având cuvântul pentru intimata parte civilă Banca Românească în ce privește latura penală a cauzei lasă la aprecierea instanței.

Cu privire la latura civilă a cauzei solicită să fie menținută obligația de plată a inculpatului a despăgubirilor civile datorate către Banca Românească, despăgubiri în cuantum de 493.740,58 lei RON.

Inculpatul având ultimul cuvânt solicită admiterea apelului iar cu privire la menținerea măsurii arestării preventive solicită înlocuirea acesteia cu o altă măsură preventivă mai blândă.

Inculpata C având ultimul cuvânt regretă fapta comisă și solicită admiterea apelului.

CURTEA

Asupra apelurilor penale de față:

Examinând actele și lucrările dosarului, reține următoarele:

Prin sentința penală nr. 76 din 22 mai 2008, Tribunalul Buzăua condamnat pe inculpata C fiica lui și, născută la 13.06.1970 în localitatea Smeeni, județul B, domiciliată în municipiul B, str. - bloc 35,. 18, județul B, căsătorită, un copil minor, administrator la SC SRL, SC Comart și SC Comart Distribuție 2002 SRL, studii superioare, fără antecedente penale, CNP - la pedepsele de 2 (doi) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 4 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și 76 lit. c Cod penal și 4 (patru) ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934, cu aplicarea art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și 76 lit. c cod penal.

În baza art. 33 - 34 cod penal, s-au contopit pedepsele urmând ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 2 (doi) ani închisoare.

Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 4 (patru) ani, ce constituie termen de încercare pentru inculpata și în baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatei asupra consecințelor săvârșirii unei alte infracțiuni în termenul de încercare.

S-a constatat că inculpata a fost reținută și arestată preventiv în perioada 14 iunie 2006 - 9 martie 2007.

Prin aceeași sentință a fost condamnat și inculpatul fiul lui și, născut la data de 14.10.1965 în localitatea R, județul S, domiciliat în B, str. - bloc 35,. 18, județul B, căsătorit, are un copil minor, stagiul militar satisfăcut, administrator la SC SRL, SC Comart și SC Comart Distribuție 2002 SRL, studii superioare, fără antecedente penale, CNP -, la pedepsele de - 2 (doi) ani și 6 (șase) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2,3, și 4 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a - 76 lit. c Cod penal; - 4 (patru) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b,c Cod penal pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată cu consecințe deosebit de grave, prev. de art. 215 alin. 1,2,3,4 și 5 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a - 76 lit. a cod penal și la - 4 (patru) luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de fals prev. de art. 290 alin. 1 cu aplic. art. 41 alin. 2 și art. 74 lit. a și 76 lit. e Cod penal.

În baza art. 33 și 34 cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai mare de 4 (patru) ani închisoare și 3 (trei) ani interzicerea drepturilor prev. de art. 64 alin. 1 lit. a,b, c Cod penal.

În baza art. 71 cod penal i s-au aplicat inculpatului pedepsele accesorii prev. de art. 64 lit. a și b Cod penal.

S-a menținut starea de arest a inculpatului și s-a dedus din pedeapsa de executat durata reținerii și arestării de la 14.06.2006 la zi.

S-au anulat înscrisurile falsificate, respectiv 64 bilete la ordin, aflate la filele 2 - 67 volumul 8.

În latură civilă inculpata Caf ost obligată la plata despăgubirilor civile în sumă de: 86.918.145 lei rol către SC SA G; 307.363.095 lei rol - SC SRL; 60.544.917 rol -C GLOBAL SRL P; 24.093.216 ROL -2100 lei ron - SC V SA Focșani; 179.622.598 rol - SC SA I; 200.000.000 rol către SC SA O; 399.365.676 rol către SC PRODUCTIE SRL P N; 513.664.373 lei rol către COMPANIA DE ROMÂNIA - SA CN; 41.000.202 lei ROL către SC SA.

De asemenea și inculpatul a fost obligat la plata despăgubirilor civile după cum urmează: 128.178.597 lei rol către SC SRL B; 823.289.070 lei rol către CO SRL B;44.401.280 lei ROL către SC SA I; 142.961.731 LEI ROL către SC INTERC- B; 493.740,58 lei RON către BANCA ROMÂNEASCĂ - Sucursala B; 3.924.770.000 lei rol către EUROM BANK ( în prezent BANK ROMÂNIA A.

Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut pe baza probelor administrate, respectiv declarațiile părților vătămate, ale martorilor, -, -, documentele contabile ale celor trei societăți comerciale administrate de inculpați și a raportului de expertiză contabilă, vinovăția inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, înșelăciune cu consecințe deosebit de grave și de fals, toate în formă continuată și a inculpatei C pentru infracțiunile de înșelăciune și nerespectarea dispozițiilor prevăzute de legea cec-ului, ambele în formă continuată și următoarea situație de fapt:

În perioada 10 februarie 2001 - 29 ianuarie 2003 inculpații în calitate de asociați și administratori la societățile comerciale SRL, Comart Distribuție 2002 SRL și Comart (care aveau ca obiect de activitate comercializarea băuturilor alcoolice și a altor produse alimentare în regim en gross) în baza aceleași hotărâri infracționale și în mod repetat au indus în eroare 11 societăți comerciale de la care au achiziționat diferite mărfuri pentru plata cărora au emis 42 file cec și 2 bilete la ordin care au fost refuzate la plată pentru lipsă totală de disponibil în 9 cazuri și parțial în două situații, cauzându-le acestora importante prejudicii.

Pe baza probelor administrate s-a reținut că din totalul filelor de cec emise, 26 dintre acestea și 2 bilete la ordin au fost completate cu toate datele inclusiv sumele, un număr de 5 file CEC fiind completate de către, în valoare de 495.404.569 lei iar 21 file cec și două bilete la ordin de către C în valoare totală de 1.983.223.813 lei.

Ca reprezentanți ai SC SRL B inculpații au indus în eroare 9 societăți comerciale - SC SA G, SC SRL B, SC SRL P, SC V SA, SC CO SRL B, SC SA I, SC SA O, SC Producție SRL P N și SC 93 SRL, întrucât pentru plata mărfurilor achiziționate au emis mai multe file cec fără acoperire deși cunoșteau că nu au disponibil financiar și că se afla în interdicție bancară de a emite file CEC.

Astfel, prima instanță a reținut că inculpata a încheiat cu SC SA G contactul de vânzare - cumpărare nr. 420/01.01.2003 și pentru plata produselor livrate (ulei comestibil) aceasta a întocmit șase file cec - - - în valoare de 120.000.000 lei ROL, BG 307 - în valoare de 159.613.824 lei ROL, - 307 - pentru suma de 159.613.824 lei ROL în contul deschis la Eurom Bank, - 311 - pentru 79.613.824 lei ROL, - 311 - pentru 100.000.000 lei ROL și - 311 - pentru aceeași sumă în contul deschis la Banca Românească, care au fost refuzată la plată pentru lipsă totală de disponibil deși marfa achiziționată a fost comercializată de inculpați, cauzându-se societății furnizoare un prejudiciu în sumă de 718.841.472 lei ROL, aceasta constituindu-se însă parte civilă pentru suma de 805.759.617 lei ROL.

Contractul de vânzare - cumpărare încheiat cu SC SRL B pentru livrarea de băuturi alcoolice a fost executat în perioada 20 noiembrie 2002 - 21 februarie 2003, furnizorul a emis 17 facturi fiscale și pentru plata mărfii societatea beneficiară, respectiv SC SRL a emis 3 file cec în - seria - 311 -, seria - 311 - și seria - 311 - în valoare totală de 178.178.597 lei ROL și pentru aceeași societate - furnizoare inculpata Cam ai emis și alte 4 file cec tot în completate doar cu semnătură și ștampilă pentru contul societății deschis la Banca Românească în valoare totală de 307.363.095 lei ROL, toate fiind refuzate la plată pentru lipsă de disponibil în cont, beneficiarul fiind în interdicție bancară astfel că SC SRL Baf ost prejudiciată cu suma de 489.405.008 lei ROL.

Pentru marfa livrată de către SC SRL P cu factura nr. -/18.11.2002 inculpata Cae liberat fila cec seria - 311 - deși cunoștea că în contul societății nu există disponibilul necesar, cauzând un prejudiciu în sumă de 60.554.917 lei ROL.

De asemenea inculpata a emis în către SC V SA fila cec BH 311 - completată doar la semnătură și ștampilă, pentru garantarea plății ambalajelor la marfa achiziționată, în contul societății deschis la Banca Românească și fiind introdusă în bancă a fost refuzată pentru lipsă disponibil.

În același mod, inculpații au procedat și cu plata mărfurilor livrate de către furnizorii SC CO SRL, SC SA I, SC Producție SRL P N și SC 93 SRL respectiv au emis file cec fără acoperire care au fost refuzate la plată;

Astfel, 3 file cec în valoare de 308.041.558 lei au fost completate de inculpata C și semnate de soțul său, inculpatul, și 7 file cec din care 4 în și 3 completate în fals la toate rubricile în valoare de 541.368.512 lei ROL reprezentând contravaloarea mărfii livrate de SC CO SRL, au fost eliberate de inculpata

Inculpatul a completat fila cec seria - 311 - în valoare de 44.401.280 lei pentru marfa livrată conform contractului nr. 523 încheiat cu SC SA I iar inculpata Cae mis pentru plata altor mărfuri livrate de același furnizor două file cec - - 311 - și BH 311 - - și două bilete la ordin în valoare totală de 179.522.198 lei, care au fost refuzate la plată pentru lipsă disponibil.

Partea civilă SC SA Oaa cordat un împrumut de tip comodat în valoare de 300.000 lei și inculpata a garantat restituirea acestuia prin fila cec - 311 - care fiind introdusă spre decontare a fost refuzată la plată pentru lipsă de disponibil, societatea constituindu-se parte civilă cu această sumă.

Pentru mărfurile livrate de SC Producție SRL PNc onform contractului de distribuție nr. 231/17.12.2002, inculpații deși aveau cunoștință de lipsa mijloacelor financiare au emis 7 file cec în conturile furnizorului deschise la Banca Românească și la Eurom Bank, însă au fost refuzate la plată, pe același motiv, lipsă disponibil în cont.

De asemenea, s-a reținut că inculpatul a primit în avans suma de 140.000.000 lei ROL de la SC 93 SRL pentru cantitatea de ulei ce urma a fi livrată de inculpat la un preț avantajos însă acesta nu a livrat marfa promisă și pentru restituirea avansului primit inculpatul a emis fila cec seria - - în valoare de 143.000.000 lei care a fost decontată parțial pentru suma de 38.268.000 lei ROL.

În calitate de administrator al SC Comart Distribuție 2002 SRL inculpatul a achiziționat mărfuri de la Compania de România SA C N și întrucât nu a achitat contravaloarea ambalajelor, furnizorul a condiționat executarea contractului nr. 4943/17.05.2005 de emiterea unor file cec pentru decontarea eșalonată a valorii ambalajelor. Pentru plata acestora, deși nu avea nici o calitate, inculpata Cae mis 4 file cec în, fiind numai semnate și ștampilate, în contul societății furnizoare deschis la Eurom Bank fiind acceptată la plată, parțial fila cec BG 307 - pentru suma de 11.723.738 lei, rămânând nerecuperată suma de 513.664.373 lei ROL.

Ca reprezentant al SC Comart inculpata Caî ncheiat contractul nr. 0571/21.01.2003 cu SC SA și pentru plata mărfurilor livrate a emis fila cec - 311 - în valoare de 41.000.202 lei ROL deși cunoștea că societatea nu are disponibil în cont și că a fost declarată în interdicție bancară de a emite cecuri.

Prima instanță a mai reținut că inculpatul ca reprezentant al celor trei societăți comerciale a solicitat 9 împrumuturi - credite de trezorerie tip, la începutul anului 2003, de la Banca Românească în valoare totală de 4.373.000.000 lei ROL și 2 împrumuturi de la Eurom Bank în valoare totală de 1.000.000.000 lei ROL.

Pentru obținerea împrumuturilor, inculpatul a indus în eroare, prin mijloace frauduloase, reprezentanții celor două unități bancare, falsificând cifrele de afaceri din balanțele societăților comerciale și SC Comart, înscriind în plus suma de 6.688.738.206 lei ROL și respectiv 11.129.310.928 lei pentru prima societate, și 1.228.834.173 lei ROL pentru cea de a doua societate iar pentru SC Comart Distribuție 2002 SRL a menționat în plus sumele de 828.356.888 lei și 1.035.388.329 lei, micșorând datoriile acestora și prin garantarea împrumuturilor cu 84 bilete la ordin și 1 filă cec, emise de 24 de agenți economici: - SC 99 SRL, L, Colov L, CCC om, Com., C, C Universal, C, C, C, C 2000, C SRL, C, C Com, C Cip Com, C, C Com, C Com C și C Pietroasa A.), instrumente de plată din care 64 bilete la ordin au fost întocmite în fals de inculpat iar celelalte au fost emise de agenții economici ca urmare promisiunii nesincere ale inculpatului de livrare a unor mărfuri la prețuri avantajoase.

Banca Românească în urma valorificării garanțiilor a recuperat suma de 2.331.500.000 lei ROL, constituindu-se parte civilă cu suma de 4.937.405.800 lei ROL iar Eurom Bank (în prezent Bank România SA) a valorificat suma de 935.000.000 lei ROL iar pentru diferența în sumă de 3.924.770.000 lei ROL s-a constituit parte civilă în cauză.

Fapta inculpatului de a întocmi în fals, în perioada decembrie 2002 - februarie 2003, 7 balanțe de verificare înscriind valori mai mari ale cifrelor de afaceri și mai mici ale datoriilor către bugetul de stat în vederea determinării acordării unor credite, depuse la cele două unități bancare precum și de a întocmi în fals în perioada ianuarie - februarie 2003, pentru a le induce în eroare, 63 bilete la ordin și 1 filă cec în scopul garantării împrumutului întrunește elementele infracțiunilor de înșelăciune cu consecințe deosebit de grave prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 5 Cod penal și fals intelectual prev. de art. 290 Cod penal (două fapte) cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal.

Fapta aceluiași inculpat de a induce în eroare în perioada 18 februarie -25 februarie 2003, în baza aceleiași hotărâri infracționale, cu scopul obținerii unui folos material injust, societățile CO SRL B, s I și 93 SRL, cu prilejul executării contractelor încheiate prin emiterea a 5 file CEC, cunoscând că nu are acoperire, cauzând acestora un prejudiciu total de 495.404.569 lei RON, constituie infracțiunea de înșelăciune în formă continuată prev. de art.215 alin.1,2,3 și 4, cu aplic. art.41 alin.2 cod penal.

Întocmirea în a trei file CEC fiind numai ștampilate și semnate de inculpat, pentru plata mărfurilor livrate de SRL B, în perioada noiembrie 2002-25 februarie 2003 constituie infracțiunea prev. de art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934 cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal.

Fapta inculpatei C de a induce în eroare, în perioada ianuarie-25 februarie 2003, șapte societăți comerciale ( G, Spirit P, SO SRL, s I, O, Producție SRL P N și SA), prin emiterea a 21 file CEC și 2 bilete la ordin pentru plata mărfurilor livrate, cunoscând că nu există în cont disponibil pentru acoperirea contravalorii acestora, cauzând un prejudiciu în sumă de 1.983.223.813 lei RON, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. de art.215 alin.1,2,3 și 4 cu aplic. art.41 alin.2 cod penal.

Întocmirea de aceeași inculpată a unui număr de 13 file CEC în, în perioada ianuarie-februarie 2003, în favoarea a patru societăți comerciale - SRL B, V, CO SRL ȘI Compania de România C N- constituie infracțiunea prev. de art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934, cu aplic. art.41 alin.2 cod penal.

La individualizarea pedepselor tribunalul a apreciat că în favoarea celor doi inculpați se pot reține circumstanțe atenuante prev. de art. 74 lit. a cod penal întrucât au un copil minor în întreținere, au recunoscut și regretat fapta săvârșită și anterior săvârșirii faptei au avut o comportare corespunzătoare.

Pentru inculpata C s-a apreciat că scopul pedepsei se poate realiza și fără executarea acesteia, și s-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 81 și următoarele Cod penal, iar față de inculpatul s-a dispus executarea pedepsei în regim privativ de libertate, interzicându-i-se pe durata executării pedepsei drepturile prev. de art. 64 lit. a,b,c Cod penal.

În rezolvarea laturii civile a cauzei, fiecare inculpat a fost obligat la plata despăgubirilor civile către societățile comerciale furnizoare iar inculpatul și la plata despăgubirilor către cele două unități bancare, echivalente cu împrumuturile nerambursate.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și inculpații și

Parchetul critică hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie, atât în latură penală cât și în latură civilă, susținând în principal, că instanța de fond nu s-a pronunțat cu privire la toate faptele pentru care inculpații au fost deduși judecății și nu s-a respectat principiul disponibilității la acordarea despăgubirilor civile solicitate.

Se arată că în sarcina inculpatului s-au reținut prin actul de acuzare și infracțiunile prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934 și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, iar instanța a omis să se pronunțe cu privire la prima faptă și l-a condamnat numai pentru o singură infracțiune de fals, deși în sarcina sa s-au reținut două infracțiuni de fals în formă continuată.

O altă critică vizează individualizarea judiciară a pedepselor, susținându-se că pedeapsa de 4 luni aplicată inculpatului pentru săvârșirea infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată este nelegală, întrucât în favoarea acestuia s-au reținut circumstanțe atenuante și potrivit art.76 cod penal trebuia aplicată o pedeapsă sub minimul special (3 luni) prevăzută de textul incriminator și în mod greșit i s-a interzis dreptul de a alege ca pedepse accesorii și complementare.

În ceea ce o privește pe inculpata C parchetul critică încadrarea juridică stabilită pentru infracțiunea prev. de art. 84 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, susținând că este incompletă întrucât nu s-a făcut referire la nici una din variantele încriminate în textul de lege și s-a omis aplicarea pedepselor accesorii și a dispozițiilor art. 71 alin. 5 cod penal.

De asemenea, se susține că instanța de fond trebuia să facă aplicarea dispozițiilor legale privind prescripția răspunderii penale pentru infracțiunile prev. de art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934 și art.290 cu aplic. art.41 alin.2 cod penal, ținându-se seama de limitele de pedeapsă prevăzute de textul de lege și de data săvârșirii acestora.

Sub aspectul laturii civile se critică modalitatea de acordarea a despăgubirilor civile către SC CO SRL B, SRL B, G și V Focșani.

Se susține că în mod greșit a fost obligat numai inculpatul la plata despăgubirilor către SC CO SRL B în sumă de 823.289.070 lei ROL, deoarece prejudiciul acesteia a fost cauzat și de coinculpata C cu suma de 541.368.512 lei RON.

De asemenea, nu s-a ținut seama de faptul că partea civilă a solicitat și plata dobânzilor în sumă de 463.997.200 lei ROL (46.399,72 RON) și că inculpații au fost de acord cu despăgubirile solicitate.

Cuantumul despăgubirilor acordate părții civile SRL B (128.178.527 lei RON ) nu este corect stabilit deoarece aceasta a solicitat plata sumei de 178.178.597 lei RON, fără ca instanța să motiveze în vreun fel reducerea acestuia.

De asemenea, SC SA Gas olicitat despăgubiri în cuantum de 143.768 RON (1.437.680.000 lei ROL), iar inculpata Caf ost obligată la plata unui cuantum mai mare, respectiv 86.918.145 lei ROL, fără nici o justificare.

Și față de SC V SA Focșani rezolvarea acțiunii civile este eronată, întrucât inculpata Caf ost obligată la despăgubiri civile mai mari decât cele solicitate. În cursul urmăririi penale, această societate a cerut obligarea inculpatei la plata sumei de 24.093.216 lei ROL și în instanță a menționat în declarația de constituire de parte civilă o sumă mai mică, respectiv 2.100 lei RON, iar instanța în mod greșit a obligat pe inculpata C la plata ambelor sume.

Se solicită admiterea apelului, desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru rejudecare, pentru ca inculpații să fie judecați pentru toate faptele menționate în actul de acuzare și înlăturarea aspectelor de nelegalitate menționate.

Apelanții inculpați au criticat hotărârea de condamnare pentru netemeinicie susținând, în esență, că pedepsele aplicate sunt prea aspre în raport de conduita sinceră manifestată în cursul procesului penal și de acordul lor privind plata despăgubirilor solicitate.

Inculpata Cam ai susținut că există neconcordanță între considerente și dispozitivul hotărârii cu privire la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea comisă la legea cecului, întrucât în motivare se menționează este prevăzută pedeapsa de 4 luni iar în dispozitiv 4 ani închisoare.

Se solicită admiterea apelurilor, desființarea sentinței și reducerea pedepselor, apelantul inculpat solicitând și schimbarea modalității de executare a pedepsei, în sensul suspendării executării pedepsei sub supraveghere conform art. 861Cod penal.

Fiind audiați la instanța de apel, inculpații și-au menținut declarațiile date în cauză, precizând că modalitatea de comitere a acestora este aceea arătată anterior.

Curtea, examinând hotărârea atacată, pe baza actelor și lucrărilor dosarului, a criticilor invocate și din oficiu sub toate aspectele conform art. 371 alin. 2 și art. 378 Cod proc. penală constată că apelurile sunt întemeiate, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare:

Prin rechizitoriul nr. 439/P/2003 din 05.03.2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, inculpatul a fost trimis în judecată pentru săvârșirea unei pluralități de infracțiuni, respectiv două infracțiuni de înșelăciune, prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 4 Cod penal și art. 215 alin. 1,2,3 și 5 Cod penal, două infracțiuni de fals în formă continuată prev. de art. 290 și o infracțiune prev. de art. 84 alin. 1 pct. 3 din Legea nr. 59/1934, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și art. 33 lit. a Cod penal.

Prin hotărârea de condamnare inculpatul a fost condamnat numai pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin. 1,2,3 și 4 Cod penal, art. 215 alin. 1-5 Cod penal și o singură infracțiune de fals prev. de art. 290 Cod penal, toate cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal, instanța de fond omițând să se pronunțe cu privire la infracțiunea prev. de art. 84 alin.1 și 3 din Legea nr. 59/1934 cu aplicarea art. 41 alin. 2 cod penal și pentru una din infracțiunile de fals prev. de art. 290 alin. 1 cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, deși în cuprinsul considerentelor s-a făcut referire la acestea.

Astfel, la fila 11 se reține vinovăția inculpatului pentru săvârșirea a două infracțiuni de fals în formă continuată, constând în aceea că în perioada decembrie 2002-februarie 2003 inculpatul a falsificat șapte balanțe de verificare pe care le-a depus la cele două unități bancare - Banca Românească și, iar în perioada ianuarie - februarie 2003 înscris în fals 63 bilete la ordin și o filă CEC aparținând unor societăți comerciale pentru garantarea creditelor pe care le solicitase.

De asemenea, s-a reținut și faptul că același inculpat nu a respectat regulile de completare a filelor CEC și pentru plata mărfurilor achiziționate a emis mai multe file CEC în, fiind numai semnate și ștampilate.

Prin urmare, instanța de fond a fost investită cu judecarea inculpatului și pentru aceste infracțiuni, însă instanța prin încălcarea dispozițiilor art.317 cod proc. penală nu s-a pronunțat cu privire la aceste fapte, împrejurarea care echivalează cu nesoluționarea fondului, astfel că sub acest aspect critica parchetului este întemeiată, impunându-se casarea cu trimiterea cauzei spre judecare.

Și criticile referitoare la netemeinicia pedepselor aplicate inculpatului pentru infracțiunea prev. de art.290 cu aplic. art.41 alin.2 cod penal și a pedepselor accesorii și complementare, respectiv a dreptului de a alege sunt justificate, deoarece nu s-a ținut seama că potrivit art.76 lit.e cod penal în cazul reținerii circumstanțelor atenuante pedeapsa se coboară sub limita minimă prevăzută de textul incriminator, astfel că pedeapsa de 4 luni închisoare este nelegală și interzicerea dreptului de a alege reprezintă o atingere adusă drepturilor fundamentale ale cetățeanului și încalcă jurisprudența Curții Europene.

Probele administrate privind săvârșirea de către inculpata Cai nfracțiunii de nerespectare a regulilor de emitere a filelor cec, dovedesc vinovăția acesteia, fiind bine analizate și interpretate, însă încadrarea juridică stabilită este generică și incompletă, deoarece nu s-a făcut referire la nici una dintre modalitățile incriminate de legiuitor la punctele 1-4 de sub art.84 din Legea nr.59/1934.

De asemenea, și critica parchetului vizând omisiunea aplicării pedepselor accesorii pentru inculpata C este întemeiată, întrucât suspendarea condiționată a executării pedepsei nu exclude aplicarea acestora, din contră, din interpretarea dispozițiilor art. 71 alin. 5 Cod penal, rezultă că pe durata suspendării pedepsei principale se suspendă și pedepsele accesorii.

În ceea ce privește rezolvarea laturii civile a cauzei, Curtea constată că s-au încălcat dispozițiile art.14 cod proc. penală și art.998 și urm. cod civil, în sensul că la acordarea despăgubirilor nu s-a ținut seama de principiul disponibilității, inculpații au fost de acord cu plata despăgubirilor solicitate de părțile civile, însă instanța în mod nejustificat fie a redus cuantumul acestora, cum este cazul SRL B, fie a acordat mai mult decât s-a cerut ( G și V, Focșani) sau nu a ținut seama de cererile de constituire de parte civilă, cum este cazul CO SRL B care a solicitat și plata dobânzilor în sumă de 463.997.200 lei ROL (46.399,72 RON), iar instanța nu a făcut nici o referire la acestea și nici nu a ținut seama de faptul că la cauzarea prejudiciului a participat atât inculpatul cât și coinculpata C, obligându- fără motiv numai pe primul inculpat la plata integrală a despăgubirilor.

Pentru aspectele analizate, critica parchetului este întemeiată și în temeiul art. 379 pct. 2 lit. b cod proc. penală se impune admiterea apelului, desființarea sentinței, cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță.

Cu ocazia rejudecării, instanța de fond se va pronunța cu privire la toate faptele reținute în rechizitoriu, în sarcina inculpatului, cu respectarea dispozițiilor art.71 și art.64 cod penal referitoare la individualizarea judiciară a pedepselor principale precum și a pedepselor accesorii și complementare, pentru ambii inculpați și anularea tuturor înscrisurilor falsificate (biletele la ordin și mențiunile falsificate din balanțele de verificare).

Totodată, va face aplicarea dispozițiilor legale privind prescrierea răspunderii penale pentru infracțiunile prev. de art.84 alin.1 pct.3 din Legea nr.59/1934 rep. și art.290 cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 cod penal comise de inculpați.

De asemenea, la soluționarea laturii civile a cauzei se va ține seama de probele administrate în cauză și de cererile de constituire de parte civilă ale CO SRL B, SC. SRL B, G și V Focșani, precum și de participarea fiecărui inculpat la prejudicierea acestora, respectându-se principiul disponibilității.

Pentru buna înfăptuire a justiției și rezolvarea unitară a cauzei, Curtea consideră că se impune admiterea și a apelurilor declarate de inculpați, urmând ca la rejudecarea cauzei să se țină seama și de criticile acestora referitoare la individualizarea pedepselor, ca dimensiuni și modalități de executare.

Inculpatul a fost trimis în judecată în stare de arest preventiv și ținând seama de gravitatea faptelor comise, de cuantumul mare al prejudiciilor cauzate și nerecuperate, se constată că subzistă în continuare temeiurile care au stat la baza luării acestei măsuri, astfel că în baza art. 350 cod proc.penală se va menține starea de arest a inculpatului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău și de inculpații, fiul lui și, născut la data de 14 octombrie 1965 arestat preventiv și deținut în Arestul IPJ B și C, domiciliată în B, B-dul -. 151,. B,. 24, județul B, împotriva sentinței penale nr.76 din 22.05.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău și în consecință:

Desființează în totalitate sentința penală nr. 76 din 22 mai 2008 Tribunalului Buzău, cu trimiterea cauzei la aceeași instanță, spre rejudecare, pentru a se pronunța asupra tuturor infracțiunilor reținute în sarcina inculpaților, prin rechizitoriu.

Menține starea de arest a inculpatului, ca legală și temeinică.

Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, iar pentru inculpatul arestat și intimatele părți civile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 septembrie 2008.

Președinte, Judecător,

- - - -

Grefier,

- -

Red. ZE/Tehnored..

5 ex./25.09.2008

Dosar fond nr- Trib.

Judec. fond

Operator de date cu caracter personal

Notificare nr. 3113/2006

Președinte:Elena Negulescu
Judecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 112/2008. Curtea de Apel Ploiesti