Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 113/2008. Curtea de Apel Ploiesti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL PLOIEȘTI
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
DECIZIA NR. 113
Ședința publică din data de 12 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Elena Negulescu
JUDECĂTOR 2: Elena Zăinescu
Grefier - - -
Ministerul Publica fost reprezentat de procuror
din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL PLOIEȘTI
Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22 decembrie 1962, domiciliat în B,-, - scara A,. 9, județul I împotriva sentinței penale nr. 7 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău prin care în baza disp. art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea nr. 678/2001 cu aplic. art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 37 lit. b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare.
S-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal pe o durată de 3 ani calculată începând cu data executării pedepsei principale.
S-au aplicat disp. art. 71 și 64 lit. a teza a II-a și lit. b cod penal, pe durata executării pedepsei.
Prin aceeași sentință s-a luat act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă și a fost obligat inculpatul la plata sumei de 500 euro către partea civilă cu titlu de daune morale.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit inculpatul pentru care a răspuns apărătorul ales din cadrul Baroului P conform împuternicirii avocațiale emisă în baza contractului de asistență juridică nr. 115/11.06.2008 și intimatele părți vătămate și.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că la dosar a fost depusă cerere din partea numiților, G și prin care se solicită citarea în calitate de martori în cauza de față.
De asemenea s-a depus cerere din partea apărătorului ales al intimatului prin care se arată că aceasta renunță la delegația nr. 2776/16.04.2008 din motive medicale.
Avocat având cuvântul pentru inculpatul cu privire la cererea depusă de apărătorul ales al intimatului precum și în raport de dispozițiile legale ce reglementează asistența juridică obligatorie în cauză, lasă la aprecierea instanței.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul față de cererea depusă de apărătorul desemnat din oficiu pentru intimatul, solicită acordarea unui nou termen și emiterea unei adrese la aroul Prahova pentru desemnarea unui alt apărător din oficiu.
Curtea, față de dispozițiile procedurale ce reglementează asistența juridică din oficiu pentru victimele infracțiunilor prevăzute de Legea nr. 678/2001 ce prevede posibilitatea și nu obligativitatea asigurării apărării prin avocat, împrejurarea că la prima instanță partea vătămată constituită parte civilă a primit despăgubirile solicitate și nu a mai exercitat calea de atac.
De asemenea intimatul parte vătămată nu a exercitat calea de atac în cauză, luându-se act că nu se constituie parte civilă.
Instanța revine asupra măsurii luate anterior privind asistența juridică a celor două părți vătămate, prin avocat, luându-se în considerare cererea prin care aceasta și-a retras delegația pe motive medicale.
Cererea formulată de părți se apreciază ca neîntemeiată, se constată cauza în stare de judecată și se acordă cuvântul părților în susținerea apelului.
Curtea, pune în vedere apărătorului ales să depună concluzii scrise,
Avocat având cuvântul pentru inculpatul arată că apelul privește sentința penală nr. 7 din 29.01.2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, acesta invocând aspecte de nelegalitate și netemeinicie ale acestei sentințe raportate la modul în care instanța de fond a analizat probatoriile administrate în cauză, a interpretat și aplicat dispozițiile legale.
Instanța de fond a aplicat inculpatului o pedeapsă de 5 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 12 alin. 1,2 lit. a din Legea nr. 678/2001, constând în aceea că în lunile iunie - iulie 2003 acesta împreună cu și ar fi recrutat și transportat în Spania un număr de 19 persoane pentru muncă, pe care să o exercite în condiții contrare normelor legale mergând până acolo încât să se constate că s-ar fi încălcat și drepturile fundamentale ale omului.
Primul motiv de apel vizează trimiterea cauzei la instanța de fond pentru care probele să fie administrate în fața acesteia, deoarece există contradicții între declarațiile părților vătămate,declarațiile martorilor și declarațiile părților date la momentul declanșării urmăririi penale.
În faza de urmărire penală s-au făcut acte premergătoare și acte de urmărire penală de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău în condițiile în care la aceea dată erau cercetați, și iar la data de 06.04.2004 se întocmește de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău rechizitoriul prin care s-a reținut că cei doi au săvârșit infracțiunile la care se face referire împreună cu inculpatul dar față de acesta din urmă se dispune disjungerea cauzei pentru continuarea cercetărilor.
S-au încălcat prevederile art. 200 Cod proc. penală privind modul în care s-au efectuat actele de urmărire penală față de inculpatul în condițiile în care organul de urmărire penală întocmește acte cu efecte juridice ce îl pun în imposibilitate pe inculpat să fie prezent atât în fața organelor de urmărire penală cât și în fața instanței.
Solicită instanței să constate că în cauza în care s-au efectuat acte de urmărire penală pentru și care au fost trimiși în judecată, în acel dosar de urmărire penală la fila 20 se află un proces verbal din 19.02.2004 prin care se dispune începerea urmăririi penale față de inculpatul.
La data de 09 martie 2004 fără să se facă față de inculpatul nici un fel de act procedural de citare în cauză, se pune în mișcare acțiunea penală față de acesta.
Că lucrurile stau astfel cum au fost prezentate rezultă și din alte acte pe care organul de urmărire penală le-a efectuat privind pe inculpatul și anume: la data de 10.03.2004 prin încheierea nr. 24 Tribunalul Buzău la propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, admite cererea formulată și dispune arestarea preventivă pe o perioadă de 30 de zile și dispune emiterea mandatului de arestare preventivă.
Tot de la această organul de urmărire penală întocmește un proces verbal prin care solicită relații de la Punctul de frontieră prin care se pretinde că inculpatul ar fi părăsit țara. a plecat în 2001 și până în 2003 - 2004 el nu a mai revenit în țară. Or, atunci toate actele de urmărire penală efectuate în dosarul în care s-a întocmit rechizitoriul din 06.04.2004 ce are la bază numai acte ce privesc pe și, nu pot să constituie bază legală nici măcar de trimitere în judecată cu atât mai mult de acte care să constituie suport probator în vederea condamnării inculpatului.
La fila 17 din dosarul de urmărire penală există un proces verbal întocmit la 02.03.2004 în care lucrătorul de poliție din cadrul IPJ P spune: că există indicii că la activitatea infracțională ar fi participat și un anume și urmează să se facă demersuri pentru identificarea sa.
La fila 26 din același dosar există un proces verbal de sesizare din oficiu din 19.03.2004 emis când deja măsura arestării preventive era luată și mandatul de arestare era deja dat, că se depun actele premergătoare în ceea ce privește dosarul de urmărire penală nr. 5042/2004 privind pe și, menționând că există indicii că la această faptă ar fi participat și, față de care se puteau face demersuri procedurale prin care să fie chemat în fața organului de urmărire penală.
La finalul procesului verbal se arată că "se depun actele premergătoare privind pe și ". Dacă la 19 martie 2004 cu privire la activitățile infracționale pretins efectuate de și iar cu privire la deja să îl identifice, cum se poate justifica măsura pe care organul de urmărire penală deja o luase prin propunerea de a se lua măsura arestării preventive și a se emite mandat în condițiile în care față de inculpatul în fază de acte premergătoare de abia se făceau elemente de identificare a acestuia.
Modul în care se materialul de urmărire penală s-a administrat față de inculpatul la 10.03.2004 când s-a emis mandatul trebuie cenzurat ca atare de instanță pentru că au fost încălcate prevederi procedurale care atrag nulitatea absolută a actelor procedurale efectuate la momentul respectiv.
De la 06.04.2004 când sunt trimiși în judecată și, cauza este disjunsă față de, față de acesta din urmă se întocmește la 15.07.2007 rechizitoriu în dosarul nr. 3/D/P/2004 dar se poate observa că în dosarul nr. 70/P/2004 nu există nici un fel de act de urmărire penală prin care acesta să fie încunoștințat, s-au copiat toate actele din cadrul dosarului în care s-au efectuat acte premergătoare de urmărire penală, s-a disjuns cauza față de inculpat și s-a trimis cauza la DIICOT devenit între timp competent în a cerceta astfel de infracțiuni.
Ca atare DIICOT - Biroul Teritorial Buzăua întocmit rechizitoriu la data de 15.07.2007 în dosarul nr. 3/D/P/2004 și îl trimite în judecată pe inculpatul fără ca față de acesta să se întocmească vreun act care să justifice această măsură.
Acest motiv de apel se solicită a fi admis, să se dispună desființarea sentinței atacate cu trimiterea cauzei la instanța de fond și anularea mandatului de arestare preventivă emis în lipsă, fără ca inculpatul să fie audiat.
Se solicită instanței să fie dispună revocarea măsurii arestării preventive și anularea mandatului de arestare și să se dea eficiență deciziei pronunțată de Curtea Europeană a Drepturilor Omului din 01.12.2005 în care pe o situație similară Curtea s-a pronunțat și care vizează speța -, în care se arată care este importanța pe care o are prezența învinuitului în fața organului de urmărire penală, în fața instanței care este importanța poziției procesuale pe care el trebuie să o aibă raportat la declarațiile părților vătămate și a martorilor din cauză. Alineatul 33 din această decizie statuează aspectele învederate.
Pe cale de consecință inculpatul a aflat de mandat când era în Spania, considerându-se că acest motiv de apel este fondat și solicitându-se admiterea sa.
Reprezentantul Ministerului Public având cuvântul solicită respingerea apelului ca nefondat, menținerea hotărârii instanței de fond ca legală și temeinică, apreciind că susținerile invocate de apărătorul ales al inculpatului nu au corespondent în probele aflate la dosarul cauzei.
De la data disjungerii cauzei și înregistrării dosarului la DIICOT - Serviciul Teritorial Buzăus -a reluat activitatea de urmărire penală prin reaudierea părților aflate în cauză, la data de 01.10.2007 inculpatul a transmis un memoriu din care rezultă că are cunoștință de faptele pentru care cercetat, că nu se consideră vinovat de comiterea vreunei infracțiuni, însă confirmă indirect situația de fapt reținută atât prin rechizitoriul prin care s-a dispus condamnarea celorlalți doi inculpați cât și situația reținută prin actul de sesizare al instanței, recunoscând condițiile grele în care au fost cazate și muncite părțile vătămate.
Se solicită în consecință respingerea apelului declarat de inculpat ca nefondat.
CURTEA,
Asupra apelului de față,
Luând în examinare actele și lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.7 din 29 ianuarie 2008 Tribunalului Buzăus -a dispus condamnarea inculpatului, zis "", (fiul lui și, născut la 22 decembrie 1962 în comuna, județul I, CNP -, recidivist), cetățean român, domiciliat în orașului B,-, -.A,.9, județul I și reședința în Spania, Calle 3-1D.cod 47013, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr.678/2001, cu aplicarea art.41 alin.2 și art.37 lit.b) cod penal, la pedeapsa de 5 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza II și lit.b) cod penal.
În baza art.71 cod penal s-a interzis exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a) teza II și lit.b) cod penal, ca pedeapsă accesorie, pe durata executării pedepsei principale.
În latură civilă, inculpatul a fost obligat la plata sumei de 500 euro, cu titlu de daune morale către partea civilă, domiciliat în comuna Vadu Pașii, sat, județul B, luându-se act că partea vătămată, domiciliat în municipiul B,-, județul B nu s-a constituit parte civilă.
În fine, acesta a fost obligat și la plata cheltuielilor judiciare în sumă de 1.600 lei către stat.
Pentru a hotărî astfel, pe baza probelor administrate, prima instanță a reținut, în esență, următoarea situație de fapt:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău nr.70/P/2004 întocmit la data de 6 aprilie 2004 s-a dispus trimiterea în judecată a inculpaților și pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a) din Legea nr.678/2001, disjungându-se cauza față de inculpatul, zis "", în vederea continuării cercetărilor privind participația acestuia, motivându-se că la data declanșării urmăririi penale a părăsit teritoriul României.
Reținând existența faptelor și vinovăției, prin sentința penală nr.140 din 27 iulie 2004 pronunțată de Tribunalul Buzău, modificată prin decizia nr.410 din 20 septembrie 2004 Curții de APEL PLOIEȘTI, cei doi inculpați au fost condamnați la pedepsele de câte 4 ani închisoare.
În fapt, s-a stabilit că pe baza înțelegerii cu inculpatul, în cursul anului 2003, aceștia au recrutat prin înșelăciune un număr de 19 persoane, determinându-le să-i urmeze în Spania sub promisiunea asigurării unor locuri de muncă, recompensate cu un salariu în sumă de 400 euro/lună, cazare și mesele zilnice aferente.
S-a stabilit că în concret actele de recrutare ca și transportul părților vătămate în localitatea Semat din Spania s-au realizat de către coinculpații și, folosindu-se un microbuz conform indicațiilor coinculpatului, care la rândul său le-a primit și găzduit în apartamentul în care locuia.
Contrar promisiunilor făcute în România victimele au fost cazate în aer liber, hrana oferită a fost pregătită de către soția inculpatului și fiicele coinculpatului, utilizându-se produse destinate animalelor de casă (oase de pui și de ), iar pentru consumul propriu și igiena corporală s-a oferit apa luată din canale și pompe de irigație.
Mai mult, programul de lucru era de 12-14 ore, evidența lăzilor de produse adunate de fiecare parte vătămată, fiind ținută de inculpații și, care după aproximativ 3 săptămâni au și încasat sumele de bani cuvenite celor 19 români.
În continuare, motivând urgența unor probleme de familie, secundul s-a reîntors în România, abandonând victimele aduse în Spania la dispoziția primului, care a continuat să le oblige pentru a munci în condițiile grele descrise, fără plata drepturilor bănești stabilite, în final amenințându-le cu moartea, pretextând că are de recuperat câte 200 euro de la fiecare, reprezentând costul transportului din România.
Conflictele s-ar fi acutizat în așa măsură încât, intenționat, acesta a lovit cu autovehiculul pe partea vătămată, incident ce a determinat celelalte victime să-și recupereze pașapoartele și să presteze alte activități prin intermediul altor persoane până în cursul lunilor octombrie-noiembrie 2003, când procurându-și banii necesari s-au reîntors în țară.
Situația de fapt s-a reținut prin coroborarea declarațiilor date în fața procurorului de către părțile vătămate, și, menținute și în fața instanței cu cele date în faza de urmărire penală de victimele, și, ultimele cu motivația că revenirile din cursul cercetării judecătorești ar fi consecința prezenței în țară a martorei, soția inculpatului.
Separat de aceasta, s-a constatat că inculpatul s-a sustras urmăririi penale, impunându-se luarea măsurii arestării preventive prin încheierea din 10 martie 2004 pronunțată de Tribunalul Buzău în dosarul nr.428/2004, iar succesiv darea în urmărire generală și urmărire internațională.
La încadrarea juridică a faptei, s-au reținut dispozițiile art.37 lit.b) cod penal, constatându-se că aceasta a fost săvârșită în stare de recidivă după executare, raportat la pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr.138 din 27 ianuarie 1997, modificată prin decizia nr.990/20 august 1997 Tribunalului Buzău și în a cărei executare s-a aflat în perioada 11 mai 1997 - 23 septembrie 1999, când s-a liberat condiționat.
După înregistrarea căii de atac, urmare dispoziției luate în ședința publică din 13 martie 2008, în dosarul penal nr- al Curții de APEL PLOIEȘTI, instanța de apel a fost investită cu soluționarea sesizării formulate de P-Biroul Național Interpol privind examinarea oportunității emiterii mandatului european de arestare.
Față de disp. art.81 din Legea nr.302/2004 modif. prin Legea nr.224/2006 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, conform art.42 cod proc. penală această instanță la rândul său, prin încheierea din 21 mai 2008 s-a dezinvestit, în favoarea tribunalului, ca instanță ce a dispus arestarea preventivă a inculpatului.
Potrivit regulatorului de competență rezolvat prin Încheierea nr.1054/2 iunie 2008 pronunțată în dosarul nr- al -secția penală, la data de 24 iulie 2008 prima instanță a emis mandat european de arestare față de inculpatul, trimițând solicitarea spre executare, autorităților spaniole.
În atare situație și văzând precizările făcute de avocatul ales, la termenul de judecată din 23 iunie 2008 (fila 57), pentru soluționarea apelului în baza art.177 alin.8 cod proc. penală, s-a dispus citarea inculpatului la adresa din Spania, Calle 3-1 D cod 47013.
s-a emis cu scrisoare recomandată, menționându-se conținutul dispozițiilor art.378 alin.11(privind obligativitatea ascultării), precum și ale art.70 alin.2 cod proc. penală referitoare la dreptul de a nu face declarații în procesul penal (fila 59), avizul de primire a actului procedural semnându-se de acesta la 17 iulie 2008 (fila 64).
Deși a luat cunoștință că pentru judecata căii de atac s-a fixat termen la 12 septembrie 2008, având la dispoziție circa 2 luni pentru revenirea în țară, el nu s- prezentat în fața instanței, înțelegând să fie reprezentat de avocatul ales.
Împotriva acestei sentințe, în termenul legal, a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, aspectele invocate în fața instanței de control judiciar, detaliindu-se și în scris prin motivele de apel depuse în ședința publică din 13 iunie 2008 (filele 46-52).
Motivul de reformare principal vizează legalitatea sesizării primei instanțe, susținându-se că urmărirea penală s-a efectuat cu nerespectarea dispozițiilor legale ce garantează aflarea adevărului și asigurarea exercitării dreptului la apărare pentru învinuit sau inculpat, respectiv art.200, art.224, art.228 alin.1-3, art.62-68, art.1491cod proc. penală, hotărârea din 01 decembrie 2005 dată în cauza Ilișescu-c împotriva România și art.33 din Convenția Europeană pentru Apărarea Drepturilor și Libertăților Fundamentale ale Omului, întrucât:
- acțiunea penală ar fi fost pusă în mișcare față de apelantul, zis "", prin ordonanța din 09 martie 2004, la numai 3 zile după trimiterea în judecată a coinculpaților și, deși identificarea lui s-a realizat la 19 martie 2004 și fără administrarea altor probe;
- prin încheierea nr.24 din 10 martie 2004, admițând propunerea Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, contrar dispozițiilor art.1491cod proc. penală judecătorul a dispus arestarea preventivă, în lipsă și exclusiv pe baza actelor premergătoare efectuate pentru ceilalți doi inculpați, împiedicându-l astfel să se prezinte în fața organelor de urmărire penală și instanței de judecată pentru exercitarea dreptului la apărare;
- după data de 19 martie 2004 când cercetările au fost preluate de serviciile competente material din cadrul -B și respectiv disjungerea cauzei, urmărirea penală s-ar fi rezumat la atașarea în copie a actelor întocmite în dosarul penal nr.70/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău.
Astfel, trimiterea sa în judecată prin rechizitoriul nr.3/D/P/2004 din 15 iulie 2007 s-a dispus fără îndeplinirea obligațiilor cerute de art.200 și urm. cod proc. penală privind strângerea probelor necesare pentru stabilirea existenței faptei și vinovăției, identificării celorlalți făptuitori, lipsind și dovada încunoștiințării apelantului pentru a participa la urmărirea penală.
În subsidiar, s-a criticat temeinicia soluției adoptate la primul grad de jurisdicție, susținându-se, în esență, că lipsită de rol activ, instanța a reținut situația de fapt pe baza unor probe contradictorii, incomplet și injust apreciate, nepreocupându-se de eliminarea contradicțiilor existente între declarațiile date de părțile vătămate și martori în dosarul penal nr.579/2004 al Tribunalului Buzău privind coinculpații și, și prezenta cauză.
Ca urmare, condamnarea sa pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1, 2 lit.a din Legea nr.678/2001 ar constitui o gravă eroare judiciară, lipsind elementul material din latura obiectivă a conținutului acesteia.
Astfel, s-ar fi dovedit că între el și coinculpați nu a existat vreo înțelegere prealabilă privind recrutarea victimelor iar după preluarea grupului repartizat la sosirea în Spania, a lucrat în aceleași condiții cu familia sa, nemulțumirea victimelor fiind determinată de neplata sumelor cuvenite și încasate de inculpatul.
S-a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței primei instanțe, urmând ca, în principal, să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la același tribunal pentru reluarea cercetării judecătorești cu audierea inculpatului, părților vătămate și martorilor în condiții de contradictorialitate, publicitate și nemijlocire a procesului penal.
Totodată, față de considerentele hotărârii invocate s-ar impune și revocarea arestării preventive, ca și anularea mandatului emis în executarea acesteia, măsurile dispunându-se în lipsă și fără ascultarea apelantului.
În subsidiar, prin motivele de apel depuse în scris s-a cerut achitarea în temeiul art.11 lit.c sau art.10 lit.a cod proc. penală, nefiind autorul faptelor deduse judecății, care de altfel nici nu ar fi existat.
Apelul nu este fondat.
Verificând hotărârea atacată pe baza lucrărilor și materialului din dosarul cauzei, a actelor procedurale depuse în fața instanței de control, în raport de motivele de reformare invocate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, în limitele art.372 alin.1 și art.371 alin.1 cod proc. penală rezultă că fapta, împrejurările săvârșirii acesteia și vinovăția inculpatului s-au reținut corect la primul grad de jurisdicție.
Urmărirea penală și sesizarea instanței de judecată s-au efectuat cu respectarea întocmai a dispozițiilor procesual penale ce garantează aflarea adevărului în situația intervenției unor modificări în competența materială a organelor de cercetare penală, disjungerea cauzei și trimiterea în judecată a inculpatului ce s-a sustras de la procesul penal, după condamnarea definitivă a celorlalți participanți la activitatea infracțională, impunându-se administrarea probelor în lipsă, și respectiv reprezentat prin avocat ales.
Faptele deduse judecății, inițial au format obiectul dosarului nr.70/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, începerea urmăririi penale dispunându-se mai întâi față de învinuiții și, iar prin referatul din 19 februarie 2004 și față de apelantul, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 alin.2 cod penal.
Ulterior, prin ordonanța din 9 martie 2004 procurorul a pus în mișcare față de ultimul învinuit și acțiunea penală, motivându-se că din probele administrate rezultă indicii temeinice că în perioada iunie-iulie 2003, în înțelegere cu ceilalți doi inculpați, prin fraudă și înșelăciune a recrutat, transportat și cazat un număr de 19 persoane în scopul exploatării acestora în Spania, prin executarea unor munci cu încălcarea normelor legale privind condițiile de sănătate, salarizare și muncă.
Totodată, prin încheierea nr.24 din 10 martie 2004 pronunțată în dosarul nr.428/2004, admițând propunerea parchetului Tribunalul Buzăua dispus arestarea preventivă a inculpatului, confirmându-se întrunirea condițiilor prev. de art.143 și art.149 alin.11cod proc. penală și constatându-se că se află în situația prev. de art.148 alin.1 lit.h (renumerotat litera f) cod proc. penală.
Față de relațiile comunicate de organele de poliție, în sensul că din anul 2001 acesta nu se mai află pe teritoriul României, măsura s-a luat în lipsă, emițându-se mandatul de arestare preventivă nr.428/10 martie 2004, pentru o durată de 30 de zile, cu începere de la data punerii în executare și obligativitatea prezentării în fața judecătorului pentru audiere.
Legalitatea și temeinicia arestării s-au verificat de prima instanță în cursul cercetării judecătorești, respingându-se ca neîntemeiate cererile succesive formulate de avocatul ales, privind revocarea acesteia.
S-a motivat că temeiurile inițiale ce au determinat luarea și menținerea măsurii subzistă în continuare, nefiind întrunite cerințele art.139 alin.2 cod proc. penală.
Este real că în determinarea existenței motivelor justificative privind săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane, pentru dispunerea celor două acte procedurale în sensul art.235, art.143, art.1491și art.681cod proc. penală atât procurorul cât și instanța de judecată au avut în vedere declarațiile părților vătămate, coinculpaților și și martorilor audiați în perioada ianuarie - 8 martie 2004.
Sub aspect juridic acestea însă, nu au natura actelor premergătoare specifice art.224 cod proc. penală, deoarece urmărirea penală fiind începută împotriva apelantului, încă din data de 19 februarie 2004, ele constituie mijloacele de probă enumerate sub art.64 cod proc. penală, instrumentate mai înaintea finalizării cercetărilor în dosarul nr.70/P/2004, și din care a rezultat participația și a altor făptuitori la activitatea infracțională.
Pe aceleași considerente nu pot atrage nulitatea celor două măsuri procedurale, nici înscrisurile transmise la 19 martie 2004 de ofițerul cu atribuții (proces verbal de sesizare din oficiu și respectiv proces verbal de identificare), unității de parchet și caracterizate ca acte premergătoare efectuate în dosarul nr.P/5042/2004.
De altfel, necesitatea punerii în mișcare a acțiunii penale și arestării preventive în lipsă, s-a confirmat și în cadrul demersurilor efectuate pentru executarea mandatului, stabilindu-se cu certitudine că din anul 2001 acesta nu a revenit în România, fiind localizat de -Biroul Național Interpol, abia în martie 2008, pe teritoriul Spaniei.
Nici critica referitoare la regularitatea actului de trimitere în judecată și exercitarea rolului activ pentru aflarea adevărului, în stabilirea existenței faptei și vinovăției de către structura -Biroul Teritorial Buzău, nu se justifică.
Din lucrările dosarului rezultă că finalizându-se urmărirea penală față de coinculpații și, nereușindu-se arestarea apelantului dispărut de la ultima adresă cunoscută, la data de 6 aprilie 2004, prin rechizitoriul nr.70/P/2004, organele de urmărire penală au dispus trimiterea acestora în judecată și disjungerea cauzei, continuându-se cercetările privind participația la activitatea infracțională pentru care fusese inculpat, în condițiile art.38 cod proc. penală.
În atare situație, faptele coinculpaților aflându-se sub incidența cazului de indivizibilitate prev. de art.33 cod proc. penală, evident că instrumentarea cauzei nu se putea realiza decât și prin atașarea în xerocopie a actelor de urmărire penală, inclusiv a probelor administrate până la aceea dată, apreciate drept concludente pentru aflarea adevărului, procurorul fiind obligat să înainteze originalul acestora instanței de judecată sesizate la 6 aprilie 2004.
Măsura dispusă s-a confirmat prin sentința penală nr.140 din 27 iulie 2004 Tribunalului Buzău, intrată sub puterea lucrului judecat în ianuarie 2005, după exercitarea controlului jurisdicțional în căile de atac ordinare, coinculpații și fiind condamnați pentru infracțiunea de trafic de persoane prev. și ped. de art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 alin.2 cod penal, comisă în participație cu apelantul, în anul 2003 și în condițiile expuse prin rechizitoriului nr.70/P/2004.
Pe de altă parte, se constată că, preluând urmărirea penală începută în cauză, în condițiile Legii nr.508 din 23 noiembrie 2004, structura -Biroul Teritorial Buzăua procedat la reînregistrarea acesteia sub nr.3/D/P/2004, iar în cursul anilor 2006 și 2007 efectuat propriile cercetări, emițând chiar mandat conf. art.184 cod proc. penală, pentru identificarea adresei ori reședinței inculpatului și aducerii în fața procurorului în vederea audierii.
De această dată, prin scrisoare olografă datată 01 octombrie 2007 (filele 48-62), trimisă Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău ca fiind expediată din orașul B,-, -.3, județul I, inculpatul a confirmat faptul că nu se află în țară încă din anul 2002, că are cunoștință de faptele pentru care este cercetat, dar nu se consideră vinovat de încălcarea legii penale.
A recunoscut totodată că, la stăruința cumnatului soacrei sale, inculpatul, în anul 2003 sprijinit 18 cetățeni români să-și găsească un loc de muncă în Spania, fiind cazați și muncind în condiții foarte grele (filele 48-54), situație ce a generat chiar conflicte de excepție.
El nu a dat însă curs solicitării organelor de urmărire penală, înțelegând să fie reprezentat în fața acestora, succesiv, prin trei avocați aleși, care în baza delegațiilor de împuternicire depuse în intervalul noiembrie-iunie 2007, au participat la audierea martorilor și părților vătămate, administrându-se inclusiv probele propuse de aceștia, în apărare (filele 56; 73-75; 101 și urm.).
Prin urmare, în raport de considerentele pe larg expuse rezultă că prima instanță a fost legal sesizată, iar confirmarea regularității actului de investire, rechizitoriul nr.3/D/P/2004 întocmit la 15 iulie 2007 este corectă, neexistând temeiuri legale de natură a conduce la constatarea nulității actelor de urmărire penală efectuate în cauză.
Aceasta cu atât mai mult cu cât, deși la judecata în primă instanță inculpatul a fost reprezentat încă de la primul termen tot de avocați aleși (unul participând și în faza de urmărire penală), aceștia nu au ridicat vreuna din excepțiile invocate ca motiv principal de reformare a hotărârii atacate, drept procedural înscris în art.300 și urm. cod proc. penală.
Dimpotrivă, în cursul cercetării judecătorești și cu ocazia dezbaterilor, cererile și concluziile formulate în exercitarea mandatului au vizat exclusiv revocarea arestării preventive, susținându-se încetarea temeiurilor și achitarea acestuia conform art.10 lit.a cod proc. penală (filele 34-36) pentru lipsa dovezilor privind existența faptei și vinovăției.
Rezultând așadar, că atât urmărirea penală, cât și arestarea apelantului s-au efectuat cu respectarea întocmai a dreptului la apărare, că probele s-au administrat în prezența unuia dintre avocații aleși, că pentru audierea acestuia s-au efectuat demersuri repetate, întocmindu-se multiple procese verbale de căutare de către poliția competentă, iar localizarea în Spania, - confirmată personal prin memoriu scris în octombrie 2007-, s-a reușit abia în anul 2008, este cert că la instrumentarea prezentei cauze organele judiciare s-au supus întocmai legislației și jurisprudenței, inclusiv Hotărârii din 1 decembrie 2005 dată în cauza Ilișescu și c împotriva României, el sustrăgându-se de la procesul penal.
De altfel, față de prevederile art.150 cod proc. penală nici nu poate fi vorba de vreo împiedicare a acestuia în vederea audierii, atâta timp cât potrivit încheierii de arestare și mențiunilor efectuate pe mandatul emis în executarea acesteia, organele de poliție sunt obligate să-l prezinte judecătorului pentru a fi ascultat, imediat ce ar fi prins.
Mai mult, chiar dacă față de considerentele expuse trimiterea în judecată și cercetarea judecătorească s-au desfășurat în lipsă, potrivit art.3781alin.11și art.38514alin.11cod proc. penală, în situația prezentării în fața instanțelor judecătorești sesizate cu judecata cauzei, sub rezerva dreptului conferit prin art.70 alin.2(dreptul la tăcere), acestea sunt obligate să procedeze la ascultarea apelantului, reguli procedurale de care a luat cunoștință în scris, sub semnătură la primirea citației emise în apel pentru termenul din 12 septembrie 2008.
În fine, nu trebuie omis nici faptul că potrivit art.5221cod proc. penală, în cazul executării mandatului european de arestare emis de Tribunalul Buzău, după rămânerea definitivă a condamnării, fiind judecat în lipsă există garanția rejudecării cauzei, la cerere, începând cu primul grad de jurisdicție.
Concluzionând, cererea apărării privind desființarea sentinței atacate și trimiterea dosarului la prima instanță pentru reluarea cercetării judecătorești cu audierea inculpatului, părților vătămate și martorilor în condiții de contradictorialitate, nu are temei legal, excedând dispozițiilor art.379 pct.2 lit.b cod proc. penală.
Nici motivul de apel invocat în subsidiar, privind temeinicia reținerii existenței faptei și vinovăției, nu se justifică.
Examinând materialul din dosarul cauzei, se constată că prima instanță a stabilit în mod corect situația de fapt și vinovăția inculpatului, realizând o justă interpretare și apreciere a probelor administrate.
Potrivit art.12 din Legea nr.678/2001, sub aspectul elementului material al laturii obiective, infracțiunea de trafic de persoane se realizează prin mai multe modalități alternative, respectiv recrutarea, transportarea, cazarea, primirea unor persoane în vederea exploatării prin executarea unor munci sau îndeplinirea de servicii în mod forțat, cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare, sănătate și securitate, neplata muncii prestate, concretizate între altele în neplata muncii prestate, lipsire de cazare și de hrană corespunzătoare, iar în final, abandonarea în afara statului român, fără resurse.
Astfel, din coroborarea declarațiilor părților vătămate cu declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă cu certitudine că în perioada iunie-august 2003, în înțelegere cu inculpații și, prin înșelăciune, acesta a participat la recrutarea celor 19 cetățeni români, în scopul exploatării prin obligarea la prestarea de munci agricole în Spania, cu nerespectarea normelor de muncă, salarizare și de sănătate.
Ca mijloc de săvârșire a infracțiunii, astfel cum s-a stabilit cu autoritate de lucru judecat prin sentința penală nr.140 din 27 iulie 2004 Tribunalului Buzău, coinculpații au folosit înșelăciunea, determinându-i să accepte transportarea în localitatea Semat din Regatul Spania, promițându-le locuri de muncă în agricultură, plătite cu un salariu de 400 euro/lună, asigurarea cazării într-o locuință, precum și a meselor zilnice.
În realitate, încă de la plecarea din România, cât și la sosirea în localitatea de destinație, victimele au fost aservite prin îndatorare materială și morală, iar în final, amenințate chiar și cu violență și abandonate fără resursele minime necesare reîntoarcerii acasă.
Recunoaște inculpatul, zis "", prin memoriul transmis organelor de cercetare penală și rezultă din actele dosarului că la momentul punerii în aplicare a rezoluției infracționale, propuse de coinculpatul, el cunoștea că părțile vătămate provin din medii defavorizate ale județului B nu aveau locuri de muncă, erau lipsite de venituri, posedau instrucție minimă și aveau în întreținere copii minori, deci întruneau condiții de vulnerabilitate pentru traficarea consimțământului în scopul urmărit.
S-a probat de asemenea că întreaga activitate de plasare a forței de muncă s-a desfășurat sub controlul total al apelantului, folosindu-se un microbuz anume indicat coinculpatului, părțile vătămate fiind așteptate de acesta împreună cu inculpatul în localitatea Semat, după care conduse și găzduite în apartamentul său, închiriat în acest scop.
În continuare, punerea în stare de dependență s-a efectuat prin reținerea pașapoartelor și îndatorarea acestora, lipsindu-le de orice mijloace de subzistență într-o țară străină, părțile vătămate fiind nevoite să muncească în condiții grele la o fermă situată la circa 100 km de Semat, pe o plantație de, 12-14 ore, cu o singură pauză de masă, când erau hrănite cu alimente cumpărate de inculpat și pregătite de soția acestuia, și fiicele coinculpatului, de regulă, din produse destinate animalelor de casă (oase de pui și de ).
Pentru realizarea scopului urmărit, conjugându-și acțiunile cu inculpatul, persoanele traficate au fost împărțite în două grupuri, apelantului revenindu-i cetățenii de pe raza localității P, județul B, iar în final și aceia abandonați de secundul, orice legătură cu angajatorul spaniol, evidența prestațiilor efectuate și încasarea sumelor cuvenite realizându-se exclusiv prin intermediul său.
În aceste condiții, puse în situația de a nu avea nici un act de identitate asupra lor, ori vreo sumă de bani, deși munciseră circa 3 săptămâni, îndatorate pentru hrana primită și uneori amenințate și agresate, părțile vătămate nu puteau decât să urmeze conduita impusă de inculpatul-apelant, dormind sub cerul liber și folosind apa din canale și din pompele de irigație, atât pentru consumul propriu cât și pentru igiena personală.
Martorii audiați în cursul urmăririi penale până la disjungerea cauzei și respectiv condamnarea definitivă a coinculpaților și, au confirmat că la sfârșitul perioadei de muncă banii cuveniți au fost încasați de coinculpații și și reținuți sub motivația că părțile vătămate nu și-ar fi achitat integral cheltuielile efectuate cu transportul, masa și cazarea, secundul, revenind în România și abandonându-le la dispoziția apelantului.
S-a dovedit de asemenea că la scurt timp după plecarea acestuia, în contextul condițiilor grele de muncă menționate, contrar promisiunilor primite în țară, deși amenințați cu acte de violență extremă prin intermediul "mafiei rusești", pentru a îndeplini obligațiile asumate față de angajatorul străin, în final, acestea au refuzat să mai lucreze.
Conflictul s-a acutizat, finalizându-se prin lovirea părții vătămate cu autovehiculul de către inculpatul, zis "".
Ca urmare, profitându-se de starea de derută în care s-a aflat acesta și familia sa, victimele au reușit să-și recupereze pașapoartele și găsindu-și de lucru prin intermediul altor persoane au procurat sumele necesare repatrierii, în cursul lunilor octombrie-noiembrie 2003.
Actele materiale expuse, specifice exploatării unor persoane, între altele și prin executarea de munci în mod forțat, în sensul art.2 pct.2 din Legea nr.678/2001, rezultă cu certitudine din coroborarea declarațiilor date de inculpații și în prezenta cauza cu declarațiile părților vătămate și, precum și a celorlalte victime, făcute în cursul procesului penal, obiect al dosarului nr.579/2004 al Tribunalului Buzău.
Este real că după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată în această cauză și preluarea cercetărilor de către structura -Biroul Teritorial Buzău, audiate fiind în dosarul reînregistrat sub nr.3/D/P/2004 (potrivit disjungerii conf. art.38 cod proc. penală), în anul 2007 cinci dintre părțile vătămate au retractat declarațiile inițiale, în sensul neimplicării inculpatului apelant în activitatea infracțională, aceeași conduită procesuală adoptându-se de alte șase victime audiate ca martori în cursul cercetării judecătorești.
Revenirea martorilor asupra declarațiilor anterioare după trecerea a doi ani de la obținerea unei hotărâri judecătorești prin care coinculpații și au fost obligați la plata sumelor pretins a reprezenta contravaloarea muncii prestate și respectiv prezentarea în fața organelor judiciare a soției apelantului, ca martor, nu este de natură a crea vreun dubiu cu privire la săvârșirea faptei.
Conform art.63 alin.2 cod proc. penală, este de principiu că probele nu au valoare dinainte stabilită, legea nefăcând distincție cu privire la forța probantă a acestora, după cum au fost administrate într-un anume moment al urmăririi penale sau în cursul cercetării judecătorești.
Așadar, neexistând temei legal pentru crearea unei ordini de preferință între declarațiile succesive date de aceștia, prima instanță a fost pe deplin îndreptățită să le rețină drept concludente pe acelea care se coroborează cu plângerile și declarațiile constante efectuate de părțile vătămate, considerându-le că reprezintă adevărul.
Pe de altă parte, față de principiile ce guvernează continuarea urmăririi penale în situația disjungerii acesteia conform art.38 rap. la art.33 cod proc. penală și dispozițiile Legii nr.508/2004 privind preluarea cauzelor date în competența materială a structurii, probele administrate anterior de procurorul sesizat inițial cu instrumentarea dosarului nr.70/P/2004 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău, nu pot fi înlăturate decât în cazul constatării nelegalității actelor procedurale, ceea ce nu s-a dovedit în speță.
Raționamentul corect adoptat în aprecierea mijloacelor de probă la primul grad de jurisdicție este susținut și de faptul că după investirea instanței de apel cei șase martori care și-au schimbat declarațiile în martie 2007 și respectiv la cercetarea judecătorească, au depus un memoriu, motivând atitudinea procesuală prin interesul prioritar în recuperarea salariilor neplătire, asigurați fiind de martora, soția inculpatului, că vor fi despăgubiți cu câte 1.000 euro, din care le-a și achitat pe aceeași dată, suma de câte 200 euro.
În fine, Curtea observă că prima instanță nu poate fi acuzată nici de lipsă de rol activ în desfășurarea cercetării judecătorești, exercitându-și obligațiile cu respectarea întocmai a principiilor oralității, contradictorialității și nemijlocirii ce asigură aflarea adevărului, raportat la faptele și persoana dedusă judecății.
Astfel, preocupată fiind tocmai pentru înlăturarea contradicțiilor determinate de retractarea unor declarații în cursul urmării penale, după preluarea acesteia de către structura, s-au luat declarații tuturor martorilor propuși în acuzare, părților vătămate, precum și acelora solicitați de apărătorii ce au reprezentat interesele inculpatului, renunțându-se la audierea martorului, plecat din țară numai cu acordul acestora din urmă și după citarea la mai multe termene de judecată.
Prin urmare, dovedindu-se prin probe concludente, specifice stabilirii situației de fapt în cazul traficării muncii persoanelor vulnerabile material, pe teritoriul altui stat, de către alți cetățeni români, că în perioada iunie - august 2003, în înțelegere cu coinculpații și (judecați separat), apelantul zis "" a primit, găzduit și obligat, prin violență și amenințări 19 persoane în scopul exploatării prin obligarea la munci agricole cu încălcarea normelor legale privind condițiile de muncă, salarizare și sănătate, sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de persoane iar condamnarea acestuia conform art.12 alin.1 și 2 lit.a din Legea nr.678/2001, cu aplic. art.41 alin.2 și art.37 lit.b cod penal, este legală.
Examinând din oficiu individualizarea pedepsei aplicate inculpatului zis "" se constată că aceasta este legală, iar criteriile înscrise în art.72 cod penal s-au respectat întocmai.
Cuantumul de 5 ani și 4 luni închisoare și 3 ani interzicerea exercițiului drepturilor prev. de art.64 alin.1 lit.a teza II și lit.b cod penal corespunde gravității concrete a faptei comise, numărului de muncitori români traficați, perioadei infracționale, dar și datelor personale, el fiind recidivist conform art.37 lit.b cod penal în raport de alte două condamnări privative de libertate aplicate pentru falsificare de mijloace de plată străină prev. de art.2822, art.284 cod penal și evaziune fiscală.
La acestea se adaugă și conduita procesuală adoptată în prezenta cauză, refuzând să se prezinte pentru audiere în fața procurorului, situație în care a determinat pe de o parte disjungerea cauzei și trimiterea separată în judecată a celorlalți participanți la activitatea infracțională dar și întârzierea finalizării procesului penal ce trenează pe rolul organelor judiciare de circa 4 ani.
Concluzionând, motivele de reformare invocate prin calea de atac exercitată nu se justifică deoarece sub aspectele analizate sentința primei instanțe este justă și conformă legii.
Nici cererea referitoare la revocarea măsurii preventive dispuse în cursul urmăririi penale și menținute la primul grad de jurisdicție, inclusiv prin emiterea mandatului european de arestare conform Legii nr.302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, între statele Uniunii Europene, nu este întemeiată.
Confirmându-se în cadrul controlului jurisdicțional existența probelor concludente de vinovăție privind săvârșirea unei infracțiuni care prin natura sa presupune încălcări serioase a drepturilor fundamentale ale ființei umane și demnității acesteia, prin abuzarea și înșelarea persoanelor vulnerabile, coerciție și amenințare, precum și condamnarea de 5 ani și 4 luni închisoare, este cert că temeiurile ce au determinat arestarea subzistă în continuare.
Chiar dacă timp de 4 ani el a reușit să se sustragă de la punerea în executare a măsurii, refugiindu-se în afara frontierelor statului român și fiind localizat abia în anul 2008 pe teritoriul Regatului Spania, pericolul social concret pentru ordinea publică, nu s-a diminuat, în sensul art.139 alin.2 cod proc. penală.
Concluzionând, apelul declarat se privește ca nefondat, respingându-se în temeiul art.379 pct.1 lit.b cod proc. penală.
Văzând și disp. art.192 alin.2 cod proc. penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge apelul declarat de inculpatul, zis "", cetățean român (fiul lui și, născut la 22 decembrie 1962 în comuna, județul I, CNP -, recidivist), cu ultimul domiciliu cunoscut în România, orașul B,-, -.A,.9, județul I și reședința în localitatea Calle 3-1D.cod 47013, Spania, împotriva sentinței penale nr. 7 din 29 ianuarie 2008 pronunțată de Tribunalul Buzău, ca nefondat.
Respinge cererea de revocare a măsurii arestării preventive dispuse prin încheierea nr.24 din 10 martie 2004 Tribunalului Buzău, ca neîntemeiată.
Obligă apelantul la plata sumei de 150 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Cu recurs în termen de 10 zile de la pronunțare, pentru inculpat și părțile lipsă de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică astăzi, 12 septembrie 2008.
Președinte, Judecător,
- - - -
Grefier,
- -
Red./Tehnored.
4 ex./3.10.2008
. fond --Trib.
Jud. fond
de date cu caracter personal
Nr. notificare 3113/2006
Președinte:Elena NegulescuJudecători:Elena Negulescu, Elena Zăinescu
