Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Craiova

Dosar nr- - art. 215 Cod penal -

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CRAIOVA

SECȚIA PENALĂ ȘI PT. CAUZE CU MINORI

INSTANȚA DE RECURS

DECIZIA PENALĂ Nr. 1214

Ședința publică de la 07 2009

PREȘEDINTE G - - JUDECĂTOR 1: Gheorghe Vintilă

JUDECĂTOR 2: Constantin Mereanu

JUDECĂTOR 3: George Ciobanu

Grefier - -

Ministerul Public reprezentat de procuror -, de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova.

.

Pe rol, soluționarea recursului penal promovat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 38 de la data de 11 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Olt - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns recurenta asistată de avocat ales V, lipsind intimata - parte civilă Asociația de proprietari nr. 57

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei, după care, nefiind ridicate excepții sau formulate noi cereri, instanța de recurs a constatat dosarul în stare de judecată și a acordat cuvântul în cadrul dezbaterilor.

Avocat V, având cuvântul pentru recurentă, susține motivele de recurs depuse la dosar, critică decizia pentru nelegalitate, în sensul că atât instanța de fond, cât și instanța de apel nu au evaluat în mod corespunzător materialul probator administrat în cauză.

În acest sens, învederează instanței că probele administrate nu fac dovada vinovăției recurentei - inculpate, declarațiile coinculpatei necoroborându-se cu celelalte probe administrate în cauză, în gestiune nu s-a constatat nici o lipsă, astfel că nu se poate reține infracțiunea de înșelăciune sub forma instigării și, implicit, nici infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot sub forma instigării.

Concluzionează în sensul admiterii recursului, casării deciziei și, pe fond, solicită achitarea inculpatei în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. c Cod Procedură penală.

Cu privire la cele două chitanțe care ar fi fost atașate inițial la dosarul de verificare gestionară, apărătorul inculpatei susține că acestea au dispărut în condiții neelucidate pe parcursul urmăririi penale, recurenta susținând că au fost sustrase de coinculpata.

Având cuvântul, reprezentantul Parchetului a pus concluzii de respingere a recursului, ca nefondat, motivând că hotărârile sunt legale și temeinice, probele administrate în cauză demonstrând vinovăția inculpatei sub aspectul săvârșirii ambelor infracțiuni.

Recurenta - inculpată -, având ultimul cuvânt, susține că nu este vinovată, că întreaga vinovăție aparține coinculpatei - care a săvârșit atât infracțiunea de înșelăciune, cât și infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, însușindu-și concluziile puse de apărător, în sensul casării deciziei instanței de apel și pronunțării unei noi hotărâri prin care să fie achitată în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. c Cod Procedură penală.

Dezbaterile fiind încheiate;

CURTEA:

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr. 724 din 6 octombrie 2008 pronunțată de Judecătoria Slatina în dosarul nr-, în baza art. 334.C.P.P. s- admis cererea Parchetului ca fiind întemeiată și s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor privind pe inculpata, din art. 26.Cod Penal rap. la art.215 indice 1. cu p. aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal a art. 26. rap.p. la art. 290. cu p. aplic.art. 41 al. 2. p., ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod Penal, în art. 25. rap.p. la art. 215 indice 1. cu p. aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal și a art. 25. rap.p. la art. 290 Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2 p., cu aplicarea art. 33 lit. a

Cod Penal

În baza art.25 C rap.p. la art.215 indice 1 al.1 cu Cod Penal aplic.art.41 al.2 Cod Penal, a fost condamnată inculpata - la pedeapsa de 2 ani închisoare; în baza art. 25. rap.p. la art. 290. cu p. aplic. art. 41 al. 2.Cod Penal, a fost condamnată inculpata la 6 luni închisoare, iar conform art. 33 - 34 lit. b Cod Penal, s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea - de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, pe o perioadă de 4 ani, care constituie termen de încercare, iar în baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatei asupra art. 83.Cod Penal

În baza art. 71 al. 2.Cod Penal, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și b și Cod Penal n baza art. 71 alin. 5.Cod Penal, s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe perioada termenului de încercare.

Prin aceeași sentință, în baza art. 215 indice 1 al. 1. cu p. aplicarea art. 41 al. 2. a p. fost condamnată inculpata la pedeapsa de 1 an și 6 luni închisoare; în baza art. 290.Cod Penal cu aplicarea art. 41 al. 2.Cod Penal, a fost condamnată aceeași inculpată la 6 luni închisoare, iar potrivit art. 33 - 34 lit. b Cod Penal, s-a dispus ca aceasta să execute pedeapsa cea mai grea - de 2 ani închisoare.

În baza art. 81 Cod penal, s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o perioadă de 3 ani și 6 luni, constituind termen de încercare; în baza art. 359.C.P.P. s-a atras atenția inculpatei asupra art. 83.Cod Penal; în baza art. 71 al.2 Cod Penal, s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a teza a II a și b Cod Penal, iar în baza art. 71 alin. 5. p., s- suspendat executarea pedepsei accesorii, pe perioada termenului de încercare.

În baza art. 348., au fost anulate chitanțele cu nr. -, - și -/2006, ca fiind contrafăcute, false.

În baza art. 14, 346 corob. cu art. 998 și următoarele civil, s-a admis acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de Proprietari nr.57 S și obligate inculpatele, în solidar, la plata sumei de 3.100 lei reprezentând despăgubiri materiale; în baza art. 191 al. 2, au fost obligate inculpatele la plata sumei de câte 200 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina nr. 4795/P/2006, inculpata fost trimisă în judecată - în stare de libertate pentru - săvârșirea infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată, precum și inculpata - - în stare de libertate - pentru săvârșirea infracțiunilor complicitate la delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în formă continuată.

Pe parcursul cercetării judecătorești, procurorul a solicitat schimbarea încadrării juridice faptelor menționate în rechizitoriu în sarcina inculpatei -, din art. 26. rap.p. la art.215 indice 1. cu p. aplic. art. 41 al. 2. și p. art.26 rap.Cod Penal la art.290 cu Cod Penal aplicarea art.41 al.2 Cod Penal,ambele cu aplic.art.33 lit. a în Cod Penal art.25 rap.Cod Penal la art.215 indice 1 .p. cu aplic. art. 41 al. 2. și p. art.25 rap.Cod Penal la art. 290 cu p. aplicarea art. 41 al. 2. p., ambele cu aplic. art. 33 lit. a

Cod Penal

Din ansamblul probelor administrate în cauză, prima instanță a reținut în fapt că inculpata a îndeplinit funcția de casier încasator la SC SA, precum și funcția de cenzor la Asociația de Proprietari nr. 108 S, iar inculpata - era administrator la această din urmă asociație, iar cele două, în anul 2006 erau în relații amicale, având la bază raporturile de muncă dintre ele.

În luna octombrie 2006, reprezentanții Primăriei S urmau să efectueze un control al activității și gestiunii asociaților de proprietari, printre care și la Asociația de Proprietari nr. 108 S, administrată de inculpata - și, întrucât actele asociației nu erau întocmite conform dispozițiilor legale, iar inculpata nu putea justifica o lipsă în gestiune a mai multor zeci de milioane lei (ROL), s-a constatat că această din urmă a rugat-o și a determinat-o pe coinculpata să încaseze bani de la celelalte asociații de proprietari, reprezentând contravaloarea apei furnizată de către SA S, iar banii să-i folosească la acoperirea lipsei din gestiune.

Inculpata, la rugămințile inculpatei -, a acceptat propunerea, verificat documentele asociației, a completat o parte din acestea pentru stabili lipsa în gestiunea acestei din urmă inculpate - cu funcția de administrator al asociației - și a încasat în mod repetat de la trei asociații de proprietari (nr.44, 56 și 57) diverse sume de bani (câte 1.000 lei RON de la primele două asociații și 3.100 lei RON), pentru care le-a eliberat documente justificative false, în care stipula că sumele remise au fost depuse în casieria societății furnizoare de servicii, deși, în realitate, aceste sume le-a predat inculpatei - pentru acoperirea lipsei în gestiune.

Ulterior, inculpata a mers la administratorii asociaților de la care a încasat în acest mod diverse sume de bani și le-a solicitat chitanțele justificative ale plății, pentru diverse motive, în scopul anulării, ceea ce și făcut, având în vedere că nu a făcut plățile către SC SA, iar sumele de bani erau deja predate inculpatei -, pentru a-i acoperi lipsa în gestiune.

Având în vedere sumele predate de inculpata celeilalte inculpate cu ocazia controlului efectuat în gestiunea Asociației de Proprietari nr. 108 S, nu s-au constatat nereguli majore și, ca urmare a dispoziției date de organul ce efectua această operațiune, în luna octombrie 2006, inculpata -, cu sumele de bani primite de la inculpata, mers și a achitat o parte din datoriile Asociației de Proprietari nr. 108 S, către această societate furnizoare de apă

Instanța de fond a constatat astfel că, în drept, faptele inculpatei - săvârșite în luna octombrie 2006, când în calitate de casier încasator la SC SA S, în mod repetat, folosit suma de 5.100 lei din gestiunea sa pentru acoperirea lipsei în gestiune a inculpatei -, administrator la Asociația de proprietari nr. 108 S și a folosit în acest sens în mod repetat chitanțe fiscale fictive cu conținut nereal - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de delapidare și fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele infracțiuni în formă continuată prevăzută de art. 215 indice 1 alin. 1 și art. 290 cu p. aplicarea art. 33 lit. și art. 41 alin. 2.. Vinovăția p. inculpatei a fost reținută de aceiași instanță sub forma cu intenției directe, motiv pentru care acțiunea penală a fost rezolvată prin condamnarea acesteia prin raportare la dispozițiile art. 345 alin. 2..

De asemenea, a constatat că, în drept, faptele inculpatei - - din luna octombrie 2006, când în calitate de administrator la Asociația de Proprietari nr. 108 Sad eterminat-o prin rugăminți pe inculpata - casier încasator la SC SA S - să falsifice înscrisurile justificative cu privire la efectuarea plății apei către SC SA de diverși beneficiari și să folosească sumele de bani astfel rezultate, pentru acoperirea lipsei din gestiunea sa - întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de instigare la delapidare și instigare la fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele infracțiuni în forma continuată prevăzută de art. 2151alin. 1 și art. 290. cu p. aplicarea art. 33 lit. a și 41 al.2

Cod Penal

Vinovăția acestei inculpate s-a reținut sub forma intenției directe și, în consecință, s-a dispus de prima instanță condamnarea acesteia, prin aplicarea dispozițiilor art. 345 alin. 2.

În raport de situația expusă și de încadrarea în drept a faptelor săvârșite de inculpata -, prima instanță, în baza art. 334.C.P.P. admis cererea procurorului și a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor privind pe inculpata - din art.26 rap.Cod Penal la art.215 indice 1. cu p. aplicarea art.41 al.2 și Cod Penal art.26 rap.Cod Penal la art.290 cu Cod Penal aplicarea art.41 al.2 Cod Penal, ambele cu aplic. art. 33 lit. a Cod Penal, în art. 25. rap.p. la art. 215 indice 1. cu p. aplicarea art. 41 al.2 și Cod Penal art. 25. rap.p. la art. 290. cu p. aplicarea art. 41 al.2 Cod Penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a.Cod Penal, motivat de faptul că activitatea infracțională a acestei inculpate reprezintă participație penală sub forma instigării, întrucât activitatea acesteia a constat în acțiuni de determinare prin rugăminți a celeilalte coinculpate să săvârșească faptele pentru care a fost cercetată, vinovăția sa fiind sub forma intenției și a fost urmată de săvârșirea, în mod direct de inculpata a infracțiunilor la care fost instigată.

La stabilirea acestei situații de fapt și a vinovăției inculpatelor, instanța de fond a avut în vedere probele rezultând în cauză din: declarațiile inculpatei care avut o atitudine sinceră și a recunoscut faptele, declarațiile martorilor propuși prin rechizitoriu și în mod deosebit declarațiile martorilor - și, care se coroborează cu declarația inculpatei și nu în ultimul rând, parțial, poziția inculpatei -, care a menționat că o parte din actele asociației (registrele asociației) ce trebuiau prezentate organelor de control în luna octombrie 2006 au fost întocmite de inculpata (filele 28,30 din dosarul de urmărire penală), pentru efectuarea controlului din luna octombrie 2006, deși aceste acte trebuiau întocmite de către inculpata -, având în vedere că aceasta era administratorul asociației cu atribuții de primire și eliberare de acte, de a face încasări și plăți și se ocupa de desfășurarea activității curente a asociației.

La individualizarea pedepselor ce s-au aplicat inculpatelor, prima instanță a ținut seama de: dispozițiile art. 52 și art. 72. p., dispozițiile părții generale a codului penal, limitele de pedeapsa fixate în legea specială, gradul de pericol social al a faptelor săvârșite, împrejurările concrete în care au fost săvârșite faptele, precum și de circumstanțele personale ale inculpatelor - care nu sunt cunoscute cu antecedente penale - dar și de atitudinea mai puțin cooperantă cu organele judiciare a inculpatei -.

Prima instanță a constatat incidența în speță a dispozițiilor art. 33 lit. a rap. la art. 34 alin. 1 lit. b Cod Penal, pentru ambele inculpate.

S-a reținut ca scopul preventiv-educativ și sancționator al pedepsei și al legii penale poate fi atins în cauză prin aplicarea unor pedepse cu închisoarea, diferențiat pentru inculpate în raport de împrejurările și gravitatea faptelor comise, precum și de atitudinea acestora.

În ceea ce privește latura civilă a cauzei, instanța de fond a constatat incidența dispozițiilor art. 14, 346.C.P.P. coroborat cu art. 998 - 999 cod civil și, față de probele administrate, a apreciat întemeiată în parte acțiunea civilă formulată de partea civilă Asociația de Proprietari nr. 57 S, obligând astfel inculpatele - în solidar - la plata sumei de 3.100 lei reprezentând despăgubiri materiale către această parte civilă, reținând că cele două inculpate se fac vinovate de săvârșirea unei fapte ilicite cauzatoare de prejudicii materiale, care nu au fost acoperite până în prezent.

Împotriva acestei sentințe, a declarat apel inculpata -, iar prin decizia penală nr. 38 din 11 februarie 2009 pronunțată de Tribunalul Olt - Secția Penală, s-a dispus respingerea apelului declarat de inculpata - fiica lui și,născută la data de 14.05.1961 în comuna jud. O, domiciliată în S,-, cu reședința în str. - Doamna, Bloc 1 apartament 7, jud. O, CNP - - ca nefondat și a obligat inculpata la plata sumei de 250 lei cheltuieli judiciare către stat, din care, suma de 200 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului desemnat din oficiu, avansat Baroului de Avocați

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a constatat în esență că au fost dovedite - atât din punct de vedere al laturii obiective, cât și subiective - infracțiunile pentru care au fost condamnate inculpatele, cu încadrarea juridică rezultată în urma operațiunii de schimbare a acesteia, conform art. 334.

Referitor la infracțiunea de delapidare în formă continuată având ca autor pe inculpata - în calitate de funcționar, s-au reținut de instanța de apel actele materiale ale acestei inculpate (de însușire sumelor de bani din gestiune), iar cu privire la infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată, tot în formă continuată, actele aceleiași inculpate - care a făcut mențiuni necorespunzătoare adevărului, cu ocazia emiterii chitanțelor menționate, în sensul că ar fi primit sume de bani cu titlul de plată a serviciilor în contul furnizorului, de la asociațiile de proprietari părți vătămate - realizează acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii precizate.

În privința apelatei-inculpate s-a constatat (pentru ambele infracțiuni) participarea sa prin actele materiale de determinare a autoarei la comiterea lor, ce realizează acțiunea ce constituie elementul material al acestor fapte. Sub aspectul laturii subiective, s-a reținut de instanța de apel, în raport de conduita ambelor inculpate, în condiții de discernământ, vinovăția sub forma intenției directe, condiții în care s-a apreciat că în mod temeinic a fost rezolvată de instanța de fond acțiunea penală prin condamnare, iar pedepsele pronunțate pentru fiecare din infracțiunile reținute au fost temeinic individualizate, în raport de criteriile prevăzute de art. 72. p., atât cu caracter real cât și personal, atât prin nivel, dar și prin dispoziția de suspendare condiționată a executării.

Chiar dacă în cauză - în ce privește procedurile judiciare îndeplinite în cauza de față - s-a reținut de instanța de apel că există o neregularitate determinată de neîndeplinirea obligației legale de aducere la cunoștință a încadrării juridice a faptelor penale, atât cu ocazia ascultării în primă instanță a inculpatelor, dar și cu privire la încadrarea juridică rezultată în urma dispoziției de schimbare a încadrării juridice menționată mai sus, aceasta nu este de natură să atragă nulitatea actelor procedurale și procesuale având acest viciu, ori ulterioare acestora, neregularitatea fiind determinată de încălcarea prevederilor art. 6 alin. 3.C.P.P. așa cum sunt concretizate și în art. 6 alin. 3 lit. din Convenția CEDO prin raportare la prevederile art. 334.C.P.P. ce stabilesc dreptul de informare al inculpatului asupra faptei pentru care este cercetat, ce include și obligația de încunoștințare cu privire la încadrarea juridică acesteia. Astfel, Tribunalul a apreciat că probele administrate în speță dovedesc vinovăția apelantei-inculpate, referirea la faptul că martora, deși a fost prezentă acasă la inculpata, nu știe despre predarea sumei de bani către apelată, a fost contrazisă de chiar declarațiile martorei și acestei inculpate, care concordă și sunt în sensul menționat mai sus.

De asemenea, privitor la susținerea că faptele apelantei-inculpate, reținute de instanța de fond, nu prezintă gradul de pericol social al infracțiunilor pentru care a fost condamnată, s-a reținut de instanța de prim control judiciar că se impune constatarea contrarie, pentru faptul că raportat la prevederile art. 181alin. 1 și 2.Cod Penal, acestea constituie infracțiuni, aducând o atingere importantă valorilor apărate de lege și prin conținutul lor concret sunt relevante, față de criteriile legale privind modul comiterii, circumstanțele acestora și existența unei pluralități de infracțiuni.

Cererea de suplimentare a probelor, prin ascultarea martorului -, a fost respinsă de instanța de apel, întrucât, în raport de cele administrate în cauză (ce au caracter concludent pentru soluționarea acțiunii penale), a apărut ca inutilă.

Împotriva acestei decizii, a declarat recurs - în termen legal - inculpata -, criticând-o pentru nelegalitate, în sensul că faptele au fost săvârșite de coinculpata, fără știința sa, declarațiile acesteia cu privire la solicitarea referitoare la eliberarea unor chitanțe, în care să se ateste o situație necorespunzătoare cu realitatea materială, sunt nereale, nu se coroborează cu nici o altă probă administrată în cauză, iar verificarea gestionară a activității sale - în calitate de administrator al Asociației de Proprietari nr. 108 din municipiul S - nu a evidențiat lipsa unei sume de bani.

Mai mult, recurenta susține că, din procesul-verbal întocmit de organele de control rezultă că, cele două chitanțe ar fi fost atașate inițial, iar apoi ar fi dispărut în condiții neelucidate, existând posibilitatea sustragerii acestora de către.

Concluzionează în sensul că nu a săvârșit nici una din cele două infracțiuni reținute în sarcina sa și solicită casarea sentinței pronunțată de instanța de fond și a deciziei instanței de apel, cu consecința achitării în baza art. 11 pct. 2 lit. a rap la art. 10 lit. c Cod Procedură penală.

Recursul este nefondat.

Din probele administrate în faza de urmărire penală și de cercetare judecătorească, Curtea reține că recurenta a îndeplinit funcția de administrator la Asociația de Proprietari nr. 108 din municipiul S, numita, trimisă de asemenea în judecată prin același rechizitoriu, pentru săvârșirea infracțiunilor în calitate de autor, îndeplinind funcția de cenzor la aceeași asociație de proprietari.

Concomitent, era încadrată ca încasator pentru apă la

Verificările efectuate ca urmare a unor sesizări făcute de prestatorii de servicii, au evidențiat împrejurarea că, în evidențele asociației de proprietari sunt consemnate plăți către furnizorii de servicii, sau pentru diverse lucrări, dar în mod real, achitarea sumelor cuvenite, nu s-a efectuat.

În esență, s-a constatat că, la solicitarea recurentei, care avea o lipsă în gestiune și care ținea o evidență deficitară a încasărilor și a plăților de la asociația de proprietari menționată, coinculpata a fost de acord să îi elibereze două chitanțe în care se atesta în mod nereal că ar fi primit suma de 5.100 lei de la asociația de proprietari, reprezentând contravaloarea unor servicii.

Aceasta, în condițiile în care, între cele două inculpate existau raporturi de prietenie, iar recurenta se aștepta ca gestiunea sa să fie supusă unui control de fond din cadrul Primăriei mun.

Această situație de fapt este evidențiată de procesul-verbal întocmit cu ocazia controlului efectuat de Primăria municipiului S nr. 18013/13 noiembrie 2006, în care se consemnează că s-au efectuat plăți din gestiunea asociației de proprietari respective fără a exista documente justificative și fără a se respecta condițiile legale privind efectuarea plăților pentru achiziții de bunuri și prestări de servicii, dar și plăți privind indemnizații ale personalului asociației, fără să existe aprobarea prealabilă a Adunării Generale.

De altfel, chiar recurenta a declarat - pe parcursul urmăririi penale - că Registrul de Casă al asociației prezenta, într-adevăr, numeroase neregularități, fiind refăcut de coinculpata, menționându-se efectuarea de plăți către S, în contul serviciilor primite, pe baza celor două chitanțe menționate anterior și care erau eliberate de coinculpata, chitanțe care au fost restituite ulterior controlului.

În sfârșit, proba testimonială administrată în cauză evidențiază activitatea desfășurată de inculpată - în calitate de administrator al asociației - constând și în aceea că efectua plăți la casieria centrală a, chitanțele primite neregăsindu-se în evidența prestatorului de servicii.

De altfel, în declarația dată de inculpata la 20 octombrie 2006 (fila 23 - dosar urmărire penală), se fac precizări exprese cu privire la modul ilegal în care recurenta, dar și alte persoane care îndeplineau funcția de administrator la alte asociații de proprietari, solicitau de la eliberarea unor chitanțe cu care se scădeau în gestiune, în condițiile în care sumele de bani nu figurau în evidențe și nici nu erau achitate către

Concret, coinculpata precizează "că recurenta i-a cerut să o ajute pentru că urma să fie controlată gestiunea asociației și nu avea toți banii ca monetar, urmând ca un locatar să îi aducă banii pentru a achita chitanța pe care i-a întocmit- Constatând că nu îi remite suma și nici chitanța originală, a luat chitanțele, după ce recurenta le prezentase la control ca fiind sume depuse la, sume prinse în mod nereal în registrul de casă, dar nedepuse la casieria "

Declarațiile constante ale inculpatei - care a fost condamnată de instanța de fond la o pedeapsă rezultantă de 2 ani închisoare, reținându-se autoratul în săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev de art. 215 alin. 1 Cod penal și respectiv fals în înscrisuri sub semnătură privată, ambele infracțiuni în formă continuată conform art. 41 alin. 2 Cod penal, pentru care s-a dispus - de asemenea - suspendarea, în condițiile art. 81 Cod penal - se coroborează cu celelalte probe administrate în cauză, respectiv proba testimonială, procesul - verbal nr. 18013/16 noiembrie 2006 întocmit de organele de control din cadrul Primăriei mun. S, dar și cu declarația martorei, care a relatat aspecte privind întocmirea documentelor fictive, neplata contravalorii acestora, operațiuni efectuate de cele două inculpate cu scopul acoperirii lipsei în gestiunea recurentei.

Împrejurarea invocată de recurentă, în sensul că nu a prezentat lipsă în gestiune este reală, dar ea este rezultatul depunerii documentelor de plată care atestau o situație de fapt, cu privire la care s-a și dispus trimiterea în judecată și, respectiv, condamnarea inculpatelor.

De menționat faptul că inculpata nu a exercitat nici o cale de atac împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond.

Curtea constată legalitatea și temeinicia hotărârilor, urmând ca, în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod Procedură penală, să dispună respingerea recursului, ca nefondat, iar în baza art. 192 alin. 2 Cod Procedură penală, să se dispună obligarea recurentei la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul penal declarat de inculpata împotriva deciziei penale nr. 38 de la data de 11 februarie 2009, pronunțată în dosarul cu nr- al Tribunalului Olt - Secția Penală.

Obligă recurenta - inculpată la plata sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli judiciare statului.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică de la 07 2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

G - - - - -

Grefier,

- -

Red. jud.: C-tin. -

Jud. apel:

.

Dact. 2 ex./ - 15 Ianuarie 2010

Președinte:Gheorghe Vintilă
Judecători:Gheorghe Vintilă, Constantin Mereanu, George Ciobanu

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 1214/2009. Curtea de Apel Craiova