Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 160/2008. Curtea de Apel Craiova
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CRAIOVA
SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI
INSTANȚA DE APPEL
DECIZIA PENALĂ Nr. 160
Ședința publică de la 24 2008
PREȘEDINTE: Mircea Mugurel Șelea JUDECĂTOR 2: Robert Emanoil Condurat
- - - - judecător
Grefier
Ministerul Public reprezentat de procuror
Pe rol, pronunțarea asupra rezultatului dezbaterilor din ședința publică de la 19 2008 și consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta decizie, privind apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj și inculpații, împotriva sentinței penale nr. 235 de la 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
CURTEA,
Asupra apelurilor de față:
Prin sentința penală nr. 235 de la 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-, a admis cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor reținute în sarcina inculpaților și prin rechizitoriu, formulată de procuror, respectiv de către inculpați prin apărătorii lor.
În baza art. 334.pr.pen. a schimbat încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina:
- inculpatului, fiul lui fiul lui G și, născut la data de 22.11.1969 în orașul Tg-Ocna, jud. B, domiciliat în municipiul Sf.G,.,.21,.A,.1,.6, jud. C, posesor seria nr.-, CNP.-, necăsătorit, fără copii minori, recidivist, administrator al SC COM SRL. Câmpulung, studii liceu, stagiul militar satisfăcut, din dispozițiile art. 215 alin. 1,2, 3, 4 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. art. 290.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 293.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. totul cu aplicarea art. 33-34.pen. în dispozițiile art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, art. 290 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. și art. 293.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. totul cu aplicarea art. 33-34.pen.;
- inculpatului, fiul lui G și, născut la data de 12.06.1952, în comuna din, jud. domiciliat în orașul, str.-, -.3,.C.14, jud. A, posesor, seria nr.-, CNP.-, căsătorit, un copil minor, recidivist, merceolog în cadrul SC COM SRL Cîmpulung, stagiul militar satisfăcut, studii superioare, din dispozițiile art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2,3 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și art. 290.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. totul cu aplicarea art. 33-34.pen. în dispozițiile art. 26 rap. la art. 215 alin. 1,2, 3 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și art. 290 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. totul cu aplicarea art. 33-34.pen.
În baza art. 215 lin. 1,2, 3 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a condamnat pe inculpatul la 12 ani închisoare.
În baza art. 84 alin. 1 pct. 2 din Legea 59/1934 a condamnat pe inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 290 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a condamnat pe inculpatul la 2 ani închisoare.
În baza art. 293.pen. cu aplicarea art. 37 lit. b pen. a condamnat pe inculpatul la 3 ani închisoare.
În baza art. 33-34.pen. s-au contopit pedepsele stabilite prin prezenta sentință în sarcina inculpatului, în pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare, pe care acesta urmează să o execute.
S-au interzs inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c pen. pe durata prev. de art. 71.pen.
În baza art. 65.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, b și c din pen. pe o durată de 5 ani ce se va executa în condițiile de art. 66.pen.
În baza art. 88.pen. s-a computat din durata pedepsei stabilite, durata reținerii și arestării preventive, de la data de 13.01.2007, la zi.
În baza art. 350.pr.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
În baza art. 26 rap. la art. 215 alin. 1, 2, 3 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. a fost condamnat inculpatul la 10 ani închisoare.
În baza art. 290 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. a fost condamnt inculpatul la 1 an închisoare.
În baza art. 33-34.pen. s-au contopit pedepsele stabilite în sarcina inculpatului, în pedeapsa cea mai grea, de 10 ani închisoare, pe care acesta urmează să o execute.
În baza art. 61.pen. a fost revocată liberarea condiționată a inculpatului, cu referire la executarea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată anterior acestuia prin sentința penală nr. 154/ 10.04.2003 a Tribunalului Argeș și s-a contopit pedeapsa de 10 ani închisoare aplicată inculpatului prin prezenta sentință și restul de pedeapsă de 905 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa anterioară, în pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare, pe care o sporește cu două luni închisoare, inculpatul urmând să execute în final 10 ani și 2 luni închisoare.
S-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a-II-a, b și c pen. pe durata prevăzută de art. 71.pen.
În baza art. 65.pen. s-a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art. 64 lit. a teza a-II-a, b și c pen. pe o durată de 4 ani ce se va executa în condițiile art. 66.pen.
În baza art. 88.pen. s-a computat din durata pedepsei stabilite durata reținerii, de la data de 09.01.2007, la data de 10.01.2007, respectiv durata arestării preventive, de la data de 11.01.2007, la data de 17.01.2007.
În baza art. 118 alin. 1 lit. c pen. s-a dispus confiscarea de la inculpatul a cărții de identitate falsificată sub numele de.
A fost anulat contractul de vânzare cumpărare nr. 9382/ 08.12.2006 și filele CEC seriile -, - și - eliberate de (România) SA, semnate în fals de către inculpatul.
A fost anulată nota de negociere nr. 9318/ 07.12.2006.
În baza art. 346.pr.pen.; s-a admis în parte acțiunea civilă alăturată în proces celei penale de către partea civilă SC de Reparații Tg - J SA, prin administrator judiciar SC Tg
Au fost obligați inculpații și, în solidar, la plata sumei de 43.514,73 lei despăgubiri civile către partea civilă SC de Reparații Tg J SA.
În baza art. 191 alin. 1.pr.pen. a fost obligat inculpatul la 1100 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei reprezentând onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu ce va fi suportat în avans din fondurile Ministerului Justiției, iar inculpatul la 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță a reținut că, prin rechizitoriul nr.14/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Gorj au fost trimiși în judecată inculpații, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 26 rap. la art. 215 al.1,2, 3 și 5.penal, cu aplicarea art. 37 lit.a pen. art. 290.pen. cu aplicarea art. 37 lit.a, totul cu aplicarea art. 33-34.pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la înșelăciune și fals în înscrisuri sub semnătură privată prev. și ped.de art. 215 al.1,2,3,4 și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. art. 290.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. și art. 293.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. și art. 33-34.pen.
În fapt, s-a reținut că inculpatul a mai săvârșit anterior infracțiuni de furt, înșelăciune, proxenetism, inculpatul fiind condamnat pentru săvârșirea unor infracțiuni de fals intelectual, înșelăciune și trafic de influență.
În cursul lunii octombrie 2006, inculpatul s-a deplasat în Municipiul A unde și-a procurat de la o persoană necunoscută, în schimbul sumei de 100 de euro, o carte de identitate falsă, cu fotografia sa și datele personale ale altei persoane, respectiv, fiul lui - și, născut la data de 22.09.1977 în Mun. T, jud. G, domiciliat în Municipiul Bîrlad,-, jud.V, CNP -, inculpatul declarând că intenționa să folosească actul de identitate fals pentru contractarea de credite de la magazinele Altex,
În cursul lunii 2006, cei doi inculpați s-au cunoscut în Municipiul B, învinuitul nedezvăluind adevărata sa identitate inculpatului, prezentându-se acestuia sub numele de. La propunerea inculpatului aceștia au hotărât să procure marfă de la o societate din Tg - J pe care să o valorifice în interes personal. A doua zi, inculpații s-au întâlnit într-o benzinărie situată la intersecția autostrăzii B-Pitești cu drumul spre Municipiul Câmpulung, la întâlnire participând și învinuitul -. Inculpatul i-a cerut inculpatului să achiziționeze o societate comercială cu sediul în Pitești, prin intermediul căreia să-și procure marfă de la SC de Reparații SA Tg. Inculpatul nu a comunicat inculpatului natura mărfii ce urma să fie achiziționată, aducându-i la cunoștință că valoarea acesteia urma să fie de aproximativ 15 miliarde lei vechi și pentru achitarea acesteia urmau să elibereze file CEC fără acoperire.
Ulterior, inculpatul a luat legătura cu administratorul SC Com SRL, din Municipiul Pitești, având ca obiect de activitate comercializarea legumelor și fructelor, care în schimbul sumei de 300 lei i-a cesionat părțile sociale, inculpatul fiind de acord cu această tranzacție.
Inculpatul s-a prezentat la Oficiul Registrului Comerțului Pitești împreună cu inculpatul unde a semnat actele de preluare a societății de la administratorul -, mențiunile cu privire la schimbarea administratorului societății fiind făcute în Registrul Comerțului la data de 8.11.2006, la obiectul de activitate adăugându-se și prelucrarea și comercializarea cherestelei și construcții civile.
Pentru procurarea unor file CEC, inculpatul s-a deplasat în Municipiul Focșani unde folosindu-se de cartea de identitate falsă și prezentând actele societății preluate sub numele de a procurat de la BANK Focșani, un carnet de file CEC bancar.
În data de 20.11.2006, inculpatul s-a întâlnit la barul "" din Pitești cu inculpatul și învinuitul -, inculpatul solicitându-i să semneze și să ștampileze două contracte de muncă individuale, la rubrica angajator, ulterior cele două contracte au fost completate cu datele inculpatul și învinuitul, ce apăreau în calitate de salariați și înregistrate la. jud.
În data de 7.12.2006, inculpatul s-a deplasat la sediul SC de Reparații SA Tg.J unde a contactat conducerea unității prezentându-se sub numele de și afirmând că este unchiul administratorului societății SC SRL Cîmpulung, arătându-se interesat de achiziționarea unei cantități mari de rulmenți.
Inculpatul a creat convingerea conducerii societății SC de Reparații SA Tg.J că este un om de afaceri din județul A și are posibilitatea valorificării rulmenților. În urma negocierii de preț cu conducerea unității, s-a acceptat prețul final de 55% din prețul de stoc din fișa de magazie actualizat. În urma negocierii în data de 7.12.2006, s-a întocmit nota de negociere înregistrată sub nr.9318/ 7.12.2006, redactată de martorul, șef serviciu producție, normare marketing și a fost semnată din partea unității de martorii și, directorul tehnic, iar din partea SC SRL de către inculpatul, acesta realizând semnătura indescifrabilă diferită de propria semnătură.
Deși în nota de negociere nu exista o mențiune cu privire la numele reprezentantului SC Com SRL, reprezentanții uzinei de reparații aveau convingerea că acesta se numește, așa cum se prezentase.
Pe nota de negociere inculpatul a scris numele, Cîmpulung și numărul de telefon -, telefonul cu acest număr fiind folosit de către inculpatul.
În seara zilei de 7.12.2006, în jurul orelor 19,00 -19,30, inculpatul 1-a contactat pe martorul prin telefon, comunicându-i că nepotul său este de acord cu prețul negociat și cu modalitatea de plată prin file CEC și în ziua de 8.12.2006 va veni în Tg.J cu acesta pentru a semna contractul și pentru a le fi livrată prima tranșă de marfă.
În dimineața zilei de 8.12.2006, orele 7,30 martorul -, fiul inculpatului la solicitarea tatălui său a închiriat două autocamioane de la SC & SRL. În aceeași dimineață s-au deplasat spre Tg.J și inc. cu un autoturism condus de și cu autoturismul condus de -, aceștia întâlnindu-se în jurul orelor 9,30 - 10,00 la de Reparații Tg.
Inculpatul s-a prezentat conducerii SC de Reparații SA Tg.J ca fiind, prezentând și cartea de identitate falsă, și sub acest nume a emis notele de comandă și a semnat contractul de vânzare - cumpărare nr. 9382/ 8.12.2006, în care, la punctul 4 era stipulat că plata se va face cu file CEC emise la ridicarea mărfii, cu termenul de scadență convenit de comun acord pentru fiecare livrare în parte.
În baza contractului încheiat și semnat de inculpatul sub o identitate falsă și anume aceea de, SC de Reparații SA Tg.J a livrat cu facturile fiscale nr. -/ 8.12.2006, în valoare de 191.098,95 lei, nr. -/ 8.12.2006 în valoare de 298.493,65 lei și nr.-/ 8.12.2006 în valoare de 253.037,70 lei, rulmenți cu diferite caracteristice tehnice, aceștia fiind încărcați în trei -uri, 2 aparținând SC & SRL și unul închiriat de la SC SRL Tg.J.
Pentru plata mărfii ridicate, inculpatul a emis trei file de CEC barat și anume fila CEC seria - 312 nr. - având data emiterii 28.12.2006, în valoare de 191.098,95 lei, fila CEC seria - 312 nr. -, în care se menționa data emiterii 05.01.2007, în valoare de 298.493,65 lei și fila CEC seria - 312 nr. -, în valoare de 353.037,70 lei. Atât la data emiterii celor trei file CEC cât și la data menționată în cuprinsul lor ca dată a emiterii societatea SC SRL, nu avea disponibil în cont pentru achitarea contravalorii mărfii ridicate. De altfel, societatea nu a desfășurat nici un fel de activitate de la data preluării sale de către inculpați.
Mărfurile ridicate au fost transportate în Pitești, într-un depozit situat în apropierea fabricii de oxigen.
Cu prilejul încheierii contractului de vânzare-cumpărare cu SC de Reparații SA Tg.J, inculpatul a semnat contractul fără să citească clauzele înscrise, afirmând că nu este nevoie să studieze conținutul acestuia din moment cea fost citit de unchiul său.
În baza contractului încheiat și a notelor de comandă emise ulterior, inculpatul s-a prezentat conform înțelegerii cu inc., la data de 14.12.2007, la sediul SC de Reparații SA Tg.J și a încărcat rulmenți în două tiruri, marfa fiind livrată cu facturile nr.-/ 14.12.2006 în valoare de 208.056,76 lei, nr.-/ 14.12.2006, în valoare de 54.611,38 lei, nr.-/ 14.12.2006, în valoare de 147.981,87 lei și nr.-/ 14.12.2006 în valoare de 151.209,55 lei.
Pentru plata rulmenților ridicați, inculpatul a emis și completat 2 file CEC barat, cu seria - 312 nr. -, în valoare de 292.668,14 lei, purtând ca dată a emiterii data de 03.01.2007 și fila CEC seria - 312 nr. -, în valoare de 299.191,42 lei purtând ca dată a emiterii data de 10.01.2007, file CEC ce au fost refuzate la plată pentru lipsa totală de disponibil necesare efectuării plății. Marfa ridicată a fost transportată de inculpatul în Câmpulung și depozitată într-un depozit situat în apropierea comunei M, ca urmare a neîncrederii intervenite în relațiile cu inculpatul.
La data de 14.12. 2006, inculpatul și învinuitul - s-au deplasat în Municipiul Tg.J, fiind însoțiți de către martorul și o persoană de sex feminin pe nume, la sediul de Reparații unde l-au invitat pe martorul la masă la restaurantul "", unde au rămas până au avut convingerea că marfa a ajuns în Municipiul Pitești.
După ce au ajuns în Municipiul Pitești, în jurul orelor 23,00, inculpatul și învinuitul - au constatat că marfa fusese depozitată în locul de depozitare stabilit.
În aceste împrejurări, după ce au aflat unde fusese transportată marfa de la șoferii firmei de transport SC & SRL, la data de 15.12.2006, inculpatul și învinuitul -, însoțiți de martorul și alte persoane s-au deplasat la depozitul din Câmpulung, unde s-au întâlnit cu inculpatul și martorul. Între cele două grupuri au intervenit discuții contradictorii ce au degenerat într-o altercație în timpul căreia martorul a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale la Spitalul din Câmpulung. La locul conflictului s-au deplasat organele de poliție din cadrul Postului de Poliție M, inculpatul prezentându-se sub identitatea falsă și legitimându-se cu cartea de identitate falsă. De asemenea, acesta a dat o declarație în care și-a dat identitatea falsă, declarație aflată în dosarul de urmărire penală, la fila nr. 640.
Inculpatul a transportat marfa depozitată de la Câmpulung la B și ulterior într-un depozit din
La data de 15.12.2006, directorul economic, directorul tehnic - și martorul - acționar la SC de Reparații SA s-au deplasat în Municipiul Pitești și au încercat să ia legătura cu inc, și învinuitul -, aceștia evitând să se întâlnească cu martorii.
Ulterior, în zilele de 16.12.2006, 17.12.2006 și 18.12.2006, martorul a încercat să determine pe inculpatul să se deplaseze la sediul societății din Tg.J pentru a lămuri situația, întrucât apăruseră îndoieli cu privire la seriozitatea celor doi inculpați.
La data de 19.12.2006, inculpatul s-a deplasat din nou la sediul SC de Reparații SA Tg.J și, datorită refuzului de a se legitima la poartă, au fost anunțate organele de poliție care l-au condus la sediul poliției, unde a fost legitimat, inculpatul recunoscând că se numește. În aceste împrejurări fiindu-i prezentată fotografia numitului, din baza de date a, inculpatul a menținut în eroare organele de poliție, afirmând că acesta este administratorul SC Com SRL Cîmpulung. La aceeași dată, un salariat al de Reparații Tg-J a făcut un set de fotografii inculpatului pentru a exista posibilitatea identificării ulterioare a inculpatului.
După identificarea sa de către organele de poliție, inculpatul a fost de acord cu returnarea rulmenților depozitați la Pitești, însoțind marfa la data de 21.12.2006 împreună cu -. Cu prilejul restituirii mărfii inculpatul a semnat un proces-verbal de predare-primire sub identitatea falsă de -. De asemenea, la intrarea în sediul unității, fără a prezenta un act de identitate, inculpatul a declarat în scris în fața martorei - că se numește -.
Inculpatul a fost identificat în urma interceptării convorbirilor telefonice și localizării după terminalul telefonic, în județul S, fiind reținut de organele de poliție pentru 24 ore și ulterior arestat preventiv pentru 29 zile de Tribunalul Gorj, cu începere de la 13.01.2007 până la 10.02.2007.
De asemenea, inculpatul a fost reținut 24 ore începând cu data de 09.01.2007, orele 19,00, iar prin încheierea din 11.01.2007 a Tribunalului Gorja fost arestat preventiv pentru 7 zile până la data de 17.01.2006, iar ulterior mandatul de arestare preventivă a fost prelungit cu încă 10 zile.
Prin decizia Curții de APEL CRAIOVAa fost admis recursul formulat de inculpatul și respinsă propunerea arestării preventive a inculpatului, acesta fiind pus în libertate la data de 17.01.2006.
Starea de fapt, așa cum a fost expusă, a fost probată cu documentele contabile justificative, comerciale, filele CEC folosite ca mijloc de plată existente la dosarul cauzei,declarațiile martorilor, -, coroborate cu declarațiile inculpaților și învinuitului.
În drept, s-a constatat că faptele săvârșite de inculpatul întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de complicitate la înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. și ped. de art. 215 al.1,2,3 și 5 pen. cu aplic. art. 37 lit.a pen. și art.290 pen. cu aplicarea art. 37 lit.a pen. totul cu aplicarea art. 33-34.penal.
Față de inculpatul, s-a reținut săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, fals în înscrisuri sub semnătură privată și fals privind identitatea, fapte prevăzute de art. 215 al.1,2,3,4, și 5.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. art.290 pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. și art. 293.pen. cu aplicarea art. 37 lit.b pen. totul cu aplicarea art. 33-34.penal.
Cu privire la învinuitul -, s-a constatat că acțiunea penală nu a putut fi pusă în mișcare, lipsind latura subiectivă a infracțiunii de complicitate la înșelăciune și anume vinovăția sub forma intenției, acesta necunoscând la momentul săvârșirii infracțiunii că cei doi inculpați nu intenționează să achite marfa achiziționată.
Partea vătămată SC de Reparații SA Tg.J, s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 44.330 lei, reprezentând contravaloarea a 20 de bucăți rulmenți lipsă și contravaloarea rulmenților deteriorați sau distruși.
persoana inculpaților și, s-a reținut că aceștia au dovedit perseverență infracțională, fiind anterior condamnați de mai multe ori pentru infracțiuni de înșelăciune, furt, proxenetism și respectiv trafic de influență și fals în înscrisuri oficiale.
Inculpatul a săvârșit infracțiunea în stare de recidivă postcondamnatorie, iar inculpatul în stare de recidivă postexecutorie.
Partea civilă SC DE REPARAȚII SA TG- prin lichidatorul judiciar Tg-J și-a menținut pretențiile civile formulate în cauză, solicitând despăgubirea unității cu suma de 631.924,75 lei, reprezentând prejudiciul cauzat prin săvârșirea infracțiunii.
S-a reținut că prejudiciul indicat ulterior de către partea civilă în urma operațiunilor de inventariere a fost 44.330 lei.
În cauză s-a trecut la administrarea probatoriilor în raport de starea de fapt concretă, cu referire la infracțiunile de înșelăciune, fals privind identitatea și fals în înscrisuri sub semnătură privată, în conformitate cu dispozitivul actului de sesizare al instanței.
Au fost ascultați martorii, -, -,.
În pofida stăruințelor și demersurilor efectuate de instanță, s-a constatat imposibilitatea de găsire și aducere în fața acesteia pentru a fi ascultați a martorilor și, plecați peste hotare în locații necunoscute.
La cererea inculpaților, în cauză a fost încuviințată și efectuată o expertiză tehnică cu privire la valoarea prejudiciului și situația rulmenților care au făcut obiectul contractului de vânzare-cumpărare, de către expertul tehnic inginer
În concluziile expertizei s-a stabilit pe baza obiectivelor fixate de instanță, că există corespondență între mărfurile livrate și restituite conform facturilor anexate la raport, cheltuielile ce au determinat prejudiciul au fost ocazionate de transport,manipulări succesive(încărcare-descărcare), depozitare necorespunzătoare, fapt ce a condus la distrugerea parțială a unora din seriile de rulmenți, dispariția altora, precum și necesitatea reconservării acestora.
S-a stabilit de asemenea, că rulmenții sunt depozitați într-una din magaziile fostei SC de Reparații Tg-J, rulmenții lipsă, mai ales cei din seria 6011 și 6212, putând să dispară în oricare din fazele de transport și depozitare.
S-a stabilit astfel că valoarea prejudiciului cauzat părții civile este de 43.514,73 lei.
În răspunsul la obiecțiunile formulate de către inculpați la raportul de expertiză, expertul a precizat din nou că rulmenții din seriile 6011 și 6212 puteau fi sustrași în oricare din fazele de transport sau depozitare, valoarea acestora nemodificând sensibil valoarea prejudiciului având în vedere cuantumul de 219,42 lei.
Cu privire la cheltuielile de reconservare au fost precizate materiile prime și materialele folosite la reconservare, arătându-se că se impunea reconservarea rulmenților, aceasta fiind necesară pentru prevenirea deteriorării rulmenților ca urmare a transportului efectuat în condiții necorespunzătoare (în mediul de de calcar) și a depozitării și manipulării necorespunzătoare în spații improprii, fiind efectuat în scopul păstrării stării de conformitate a rulmenților pentru vânzare.
A mai precizat expertul că reconservarea trebuia efectuată în mod normal la maxim 18 luni de la conservarea anterioară, ultima reconservare a rulmenților în cauză fiind efectuată în perioada septembrie 2004-februarie 2005 când s-au reconservat toți rulmenții din întreprindere, fiind necesară repetarea la interval de maxim18 luni dacă se continuă depozitarea rulmenților sau când conservarea inițială a fost afectată de transport, depozitare sau manipulare necorespunzătoare.
Cu privire la realitatea cheltuielilor "cost secție" și "cost societate", cuprinse în calculația de preț întocmită de societate expertul a indicat conținutul costurilor de producție prevăzute de dispozițiile Legii nr.80/1991, arătând că în cauză au fost cuprinse următoarele elemente: materii prime și materiale prezentate în anexă, cota de aprovizionare în procent de 10 % din valoarea materialelor, manopera, calculată în funcție de numărul de ore prestate și tariful operațiilor, corespunzător grilei de salarizare la nivel de societate, cotele de CAS, șomaj, sănătate, corespunzătoare Legii bugetului asigurărilor sociale de stat, cheltuielile generale ale secției cuprinzând consumuri energetice, amortisment, utilaj, cheltuieli de protecția muncii, echipament de protecție, sporuri salariale negociate, etc. cheltuieli generale de societate, implicând salariile coordonatorilor locurilor de muncă și amortisment clădire.
Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului, a constatat existența faptelor descrise în rechizitoriul procurorului și având corespondent în dispozitivul acestuia, a autorilor acestora în persoanele inculpaților și, precum și vinovăția celor doi sub forma intenției directe.
Pe de altă parte, în ce privește starea de fapt, a constatat existența unei îndoieli profitabile inculpaților în sensul că reprezentanții părții civile cocontractante nu ar fi cunoscut la data contractării împrejurarea că nu exista disponibilul necesar pentru emiterea și încasarea CEC-urilor folosite ca mijloc de plată.
În acest sens, o deosebită relevanță are declarația martorului, cu precizările ulterioare potrivit căreia a avut cunoștință la data contractării că inculpatul nu avea sumele integrale necesare pentru plata CEC.-urilor.
În același sens au fost celelalte date ale cauzei, care atestă faptul că inculpații s-ar fi angajat să efectueze o plată parțială urgentă mai înainte de scadența CEC.-urilor emise pentru plata mărfurilor.
Această împrejurare, în conformitate cu deciziile de îndrumare ale Înaltei Curți de Casație și Justiție, practica și doctrina judiciară în materie nu constituie însă infracțiunea de înșelăciune în modalitatea prin emiterea de CEC-uri fără acoperire, întrunind însă elementele constitutive ale infracțiunii prevăzute de art.84 alin.1, pct.2 din Legea nr.59/1934, care incriminează și sancționează aceeași faptă fără aoc ondiționa de producerea unui prejudiciu, sub aspectul urmării imediate, infracțiunea fiind una de pericol.
Împrejurarea a fost de altfel susținută de către apărătorii inculpaților, aceștia solicitând tribunalului schimbarea corespunzătoare a încadrării juridice în sensul înlăturării dispozițiilor alin.4 al art.215 pen.
Totodată, tribunalul a luat act și de cererea procurorului, de indicare a alin.1 la art.290 și 293.pen. reținute în dispozitivul rechizitoriului.
S-a reținut în acest sens că potrivit regulilor de interpretare juridică neindicarea alineatului unui articol în condițiile în care se face referire la alin.1 sau singurul alineat al acestuia nu are nici o consecință, regula fiind ca atunci când nu este indicat alineatul referirea este la alineatul 1 sau unicul alineat.
Fapta reținută în sarcina inculpatului, constând în inducerea în eroare a reprezentanților părții civile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (intenția de a cumpăra un bun, urmată de plata prețului) în scopul de a obține pentru sine și pentru alții un folos material injust, având drept consecință pricinuirea unei pagube cu consecințe deosebit de grave unității în cauză, acțiunea de inducere în eroare fiind comisă prin folosirea de nume și calități mincinoase și alte mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii unui contract, care fără existența acestei erori nu ar fi fost astfel încheiat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută și pedepsită de art.215 alin.1,2,3 și 5.pen.
Fapta reținută în sarcina aceluiași inculpat constând în falsificarea unui înscris sub semnătură privată - contractul de vânzare cumpărare nr.9382/2006 și filele CEC fără acoperire emise - în condițiile înșelăciunii descrise mai sus, prin alterarea înscrisului ca urmare a indicări și folosirii unor calități mincinoase și a unor semnături false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art.290 alin.1 pen.
Fapta reținută în sarcina aceluiași inculpat constând în prezentarea sub o identitate falsă pentru a induce sau menține în eroare un organ de stat - poliția -, în vederea producerii unor consecințe juridice pentru sine, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals privind identitatea prevăzută și pedepsită de art.293 alin.1 pen.
S-a reținut că inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni în stare de recidivă postexecutorie fiind aplicabile corespunzător dispozițiile art.37 lit.b pen.
Fapta reținută în sarcina aceluiași inculpat constând în emiterea unui CEC fără a avea la tras disponibilul suficient, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prevăzută și pedepsită de art.84 alin.1, pct.2 din Legea nr.59/1934, republicată, cu referire la aceasta nefiind întrunite condițiile stării de recidivă, lipsind cel de-al doilea termen al acestei instituții, întrucât pedeapsa prevăzută de lege este închisoare până la un an.
Fapta reținută în sarcina inculpatului, constând în ajutarea cu intenție a inculpatului la inducerea în eroare a reprezentanților părții civile prin prezentarea ca adevărată a unei fapte mincinoase (intenția de a cumpăra un bun, urmată de plata prețului) în scopul de a obține pentru sine și pentru alții un folos material injust, având drept consecință pricinuirea unei pagube cu consecințe deosebit de grave unității în cauză, acțiunea de inducere în eroare fiind comisă prin folosirea de nume și calități mincinoase și alte mijloace frauduloase, cu ocazia încheierii unui contract, care fără existența acestei erori nu ar fi fost astfel încheiat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la înșelăciune în convenții, cu consecințe deosebit de grave, prevăzută și pedepsită de art.26 raportat la art.215 alin.1,2,3 și 5.pen.
Fapta reținută în sarcina aceluiași inculpat constând în falsificarea unui înscris sub semnătură privată - nota de negociere nr.9318/ 07.12.2006 - în condițiile înșelăciunii descrise mai sus, prin alterarea înscrisului ca urmare a indicări și folosirii unor calități mincinoase și a unor semnături false, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută și pedepsită de art.290 alin.1 pen.
S-a reținut că inculpatul a săvârșit aceste infracțiuni în stare de recidivă postcondamnatorie fiind aplicabile corespunzător dispozițiile art.37 lit.a pen. constatându-se că acesta a comis faptele în timpul liberării condiționate cu referire la executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată anterior acestuia prin sentința penală nr.154/ 10.04.2003 a Tribunalului Argeș, având un rest de pedeapsă neexecutat de 905 zile închisoare.
Tribunalul a constatat astfel că singura apărare a inculpaților confirmată de probatorii a fost aceea privind cunoașterea de către beneficiarii CEC-urilor emise, la momentul emiterii, a faptului că nu există disponibilul necesar acoperirii acestuia la tras.
Nu a fost probată apărarea formulată de către inculpatul în sensul că la momentul contractării, referindu-se la datele de 7 și 8 decembrie 2006, reprezentanții unității, în special directorul economic, ascultat în calitate de martor în cauză ar fi cunoscut adevăratul nume al acestuia și nu pe acela de pretins folosit în relațiile de comunicare.
Acest fapt a fost infirmat de declarațiile în număr covârșitor ale reprezentanților și celorlalte persoane din cadrul unității care au avut contacte cu inculpații atât la datele respective cât și ulterior dar și de înscrisurile relevante depuse în cauză, atestând folosirea calității de unchi al inculpatului, de către inculpatul, dar și prezentarea de către acesta sub identitatea de, fapt demonstrat fără echivoc de declarația dată agentului de pază de la poarta unității la momentul când a fost legitimat și a refuzat acest fapt, de mărturia acestuia, dar și de procesul verbal de predare-primire a mărfurilor încheiat la data de 21.12.2006, precum și de registrul de poartă din 22.12.2008, ținut de către societatea de pază a unității.
Tribunalul a constatat fără relevanță susținerile privind folosirea în alte ocazii, la alte date și fără legătură cu momentul comiterii faptelor pentru care a fost acuzat inculpatul unor formule de adresare din care ar fi reieșit adevărata sa identitate, persoanele indicate și asupra cărora s-a stăruit pentru a fi ascultate, și, potrivit datelor furnizate organele de executare a mandatelor, fiind dispărute, făcând parte din lumea interlopă a localităților de rezidență.
Tribunalul a mai constatat că celelalte împrejurări descrise în rechizitoriu nu au făcut decât să contureze împrejurările în care au fost comise faptele pentru care a fost pusă în mișcare acțiunea penală și dispusă trimiterea în judecată de către procuror, instanța urmând să se pronunțe în limitele investirii prin dispozitiv.
Față de acestea, tribunalul a constatat că se impune aplicarea unor sancțiuni penale corespunzătoare inculpaților, în vederea atingerii scopului legii penale.
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpaților au fost avute în vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 pen.
persoana inculpatului, s-a reținut că acesta a avut o atitudine sinceră și cooperantă în timpul procesului penal, fiind fără ocupație, recidivist în condițiile recidivei postexecutorii, având numeroase condamnări pentru același gen de fapte în antecedență, iar cu privire la persoana inculpatului, s-a reținut că acesta a avut o atitudine nesinceră în proces, fiind la rândul său fără ocupație, recidivist în condițiile recidivei postcondamnatorii, cu numeroase condamnări pentru aceleași gen de fapte în antecedență.
În ambele situații s-a reținut că infractorii nu au avut o conduită bună înainte de săvârșirea infracțiunii, nu au depus stăruință pentru repararea pagubei pricinuite, excepție făcând în parte inculpatul, acesta depunând stăruință pentru recuperarea mărfurilor livrate mai înainte de începerea urmăririi penale, atitudinea celor doi după săvârșirea infracțiunii fiind necorespunzătoare, aceștia neprezentându-se în fața autorității și neînlesnind descoperirea și arestarea celorlalți participanți.
Față de împrejurările descrise mai sus, nu au putut fi reținute în favoarea inculpaților circumstanțe atenuante.
Atitudinea procesuală a inculpatului și atitudinea inculpatului mai înainte de declanșarea procesului penal dar și faptul complicității acestuia din urmă la comiterea infracțiunii principale, mai grave, au fost avute în vedere de tribunal la individualizarea pedepselor, acestea urmând să fie orientate spre minimum special sau moderat ori spre maximum special, diferențiat în funcție și de starea de recidivă postcondamnatorie, mai puțin gravă și postexecutorie, mai gravă, existentă, dar și de consecințele produse.
Cu privire la pericol social concret al faptelor comise, deosebit de grav, gravitatea fiind dată de cuantumul prejudiciului cauzat părții civile, mai M de 200.000 lei, caracterizat ca atare și prin dispozițiile art.146 pen. unde este descris înțelesul "consecințelor deosebit de grave".
S-a constatat că valoarea prejudiciului reținut nu este valoarea prejudiciului rămas de recuperat în condițiile restituirii celei mai mari părți a mărfurilor contractate și livrate ci valoarea mărfurilor contractate în sumă totală de 1.373.555,33 lei.
Pe de altă part, s-a reținut că faptele de inducere în eroare au fost comise în legătură cu încheierea unui contract, aspect neechivoc, asupra căruia am argumentat deja.
În aceste condiții, tribunalul a constatat neîntemeiată cererea inculpaților privind inexistența consecințelor deosebit de grave și a înșelăciunii în convenții, și astfel, greșita încadrare a faptelor și în dispozițiile art.215 alin.3 și 5.pen. care va fi respinsă implicit prin admiterea cererii de schimbare a încadrării în sensul arătat mai sus.
Împotriva acestei sentințe, au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Gorj, inculpații și.
În motivarea apelului, parchetul a criticat sentința sub următoarele aspecte:
- în mod greșit a fost condamnat inculpatul și pentru infracțiunea prev. de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, încadrarea juridică corectă fiind art. 215 alin.1,2,3,4,5 cod penal;
- în mod greșit, pentru infracțiunile prev. de art. 215 alin.1,2,3,4,5 cod penal, 293 alin.1 cod penal, 290 cod penal, privindu-l pe inculpatul, nu s-a reținut forma continuată;
- inculpatul trebuia condamnat și pentru infracțiunea prev. de art. 289 și 291 cod penal cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal, deoarece s-a prezentat sub identitatea falsă de, la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, unde a semnat actele pentru preluarea societății SC Com SRL, fiind înscrise în registru mențiunile corespunzătoare cu privire la cesiunea acțiunilor societății comerciale, la noul administrator al societății, modificarea sediului și a obiectului de activitate, după care a folosit înscrisurile obținute;
- inculpatul a săvârșit acte materiale efective de inducere în eroare a părții civile prin reprezentanții acesteia, astfel încât are calitatea de coautor al infracțiunii de înșelăciune și nu de complice;
- Pedeapsa aplicată inculpatului este prea mică;
- În mod greșit instanța de fond nu a anulat următoarele înscrisuri: încheierea nr. 6403 din 13 2007 judecătorului delegat al Tribunalului Argeș, privind mențiunile referitoare la SC Com SRL, actul adițional privind societatea respectivă, înregistrat la.C de pe lângă Tribunalul Argeș la nr. 6539 din 8 2006, certificatul constatator emis la 14 2006 de de pe lângă Tribunalul Argeș, certificatul de înregistrare a firmei SC Com SRL eliberat de același oficiu la 15 2006, fișa cu date de identificare împuterniciți și specimene de semnătură eliberată de Finance Bank Romania SA Focșani, comenzile către partea civilă pentru ridicare mărfuri și delegațiile emise administratorului la 8 și 12 decembrie 2006, cele 7 facturi fiscale, emise de partea civilă în baza contractului 9382 din 8 decembrie 2006, toate filele cec emise de inculpatul, mențiunea falsă privind numele reprezentantului SC Com SRL prin procesul verbal încheiat la 21 decembrie 2006 cu prilejul returnării unei cantități de rulmenți, declarația dată de inculpatul la 21 decembrie 2006, că se numește, mențiunea privind același nume nereal înscris de personalul de pază al părții civile, în procesul verbal din 22 decembrie 2006.
Inculpatul, în motivarea apelului, a arătat, că în mod greșit s-a reținut alineat 5 al art. 215 cod penal în condițiile în care prejudiciul a fost recuperat în proporție de 96 %, iar el a săvârșit fapta împreună cu inculpatul la solicitarea acestuia, pedeapsa aplicată este prea M, martorul a avut cunoștință că în cont nu existau sumele integrale necesare pentru plata cec-urilor.
Inculpatul nu a motivat apelul.
Cu ocazia judecării apelului, a fost ascultat inculpatul, iar prin adresa nr. 20245 din 13 octombrie 2008, emisă de Biroul de Stare civilă al Consiliului Local Pitești, s-a înaintat extrasul din registrul de deces privindu-l pe inculpatul, decedat la 6 iulie 2008. Totodată, din adresa nr. 28858 din 12 2008 Primăriei - Starea Civilă, s-a arătat că membrii familiei decedatului, nu au solicitat anexa 24, în vederea deschiderii procedurii succesorale.
Analizând apelurile prin prisma motivelor invocare și examinând cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea apreciază că sunt fondate cele formulate de parchet și inculpatul după cum urmează:
Starea de fapt a fost corect reținută de instanța de fond, în urma probelor administrate atât în faza urmăririi penale cât și în fața instanței, însă încadrarea juridică a unora dintre fapte este greșită.
Astfel, în condițiile în care inculpatul în data de 8 decembrie 2006a semnat sub nume fals, cu partea civilă contractul nr. 9382 din 8 decembrie 2006 iar în zilele de 8 decembrie și 14 decembrie 2006, prezentându-se sub nume fals și folosindu-se de acte false a ridicat rulmenți de la partea civilă, infracțiunea de înșelăciune a fost săvârșită în formă continuată deoarece partea civilă a fost indusă și menținută în eroare atât cu prilejul încheierii contractului cât și cu ocazia executării acestuia.
Totodată, infracțiunea prev. de art. 293 alin.1 cod penal, a fost săvârșită în formă continuată, deoarece inculpatul s-a prezentat sub identitatea falsă de, folosind cartea de identitate falsă de mai multe ori, în luna 2006 la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, la 15 decembrie 2006 la Postul de Poliție M, unde a și dat o declarație.
Ținând cont că inculpatul la data de 8 decembrie 2006 a semnat fals cu numele de contractul de vânzare nr. 8382 cu partea civilă, a semnat fals, cu același nume, în data de 8 decembrie, 3 file CEC și 3 facturi fiscale emise de partea civilă, la 14 decembrie 2008, a semnat cu numele de încă două file CEC și 4 facturi fiscale emise de de Reparații SA Tg. J, infracțiunea prev. de art. 290 cod penal este în formă continuată.
Fapta inculpatului, de a semna cu numele fals de, actele necesare în vederea înscrierii mențiunilor modificatoare în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul Argeș, determinând în acest mod funcționarii acestui registru să efectueze înregistrări necorespunzătoare adevărului privind SC Com SRL, referitoare la nume asociat, administrator și sediul social al societății, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 31 alin.2 cod penal rap. la art. 289 cod penal, deoarece înscrisurile respective au fost emise de o unitate prev. de art. 145 cod penal.
Totodată, fapta aceluiași inculpat, de a folosi, în mod repetat, înscrisurile astfel obținute, realizează elementele constitutive ale infracțiunii de uz de fals în formă continuată prev. de art. 291 cod penal, cu aplic. art. 41 alin.2 cod penal.
Critica formulată de parchet în sensul că în mod greșit s-a reținut și infracțiunea prev. de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934, este nefondată, ținând cont de declarațiile date de martorul, reprezentantul părții civile, în fața instanței de fond potrivit cărora, acesta a avut cunoștință, la data încheierii contractului, că inculpatul nu avea sumele integrale necesare pentru plata cec-urilor.
În consecință, în mod corect s-a constatat că există concurs între infracțiunea prev. de art. 215 alin.1,2,3,5 cod penal și cea prev. de art. 84 alin.1 pct. 2 din Legea nr. 59/1934.
Referitor la încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului, important este aspectul privind contribuția avută de acest inculpat în activitatea de inducere în eroare a reprezentanților părții civile.
Din declarațiile martorilor, -, și inculpatului, rezultă că a avut un rol determinant în realizarea rezultatului de inducere în eroare a reprezentanților părții civile, în sensul că la data de 7 decembrie 2006, s-a prezentat, sub identitate falsă - cea de - la sediul uzinei de Reparații Tg. J, a negociat încheierea contractului și chiar a semnat nota de negociere din 7 decembrie 2006. În momentul încheierii contractului doar a semnat, fără să citească, clauzele stipulate, spunând că are încredere în felul în care a negociat "unchiul său" ( ).
Mai mult, a fost cel care a inițiat activitatea infracțională, știind că martorul se pricepe la rulmenți, aspect ce rezultă și din faptul că nu cunoștea zona mun. Pitești și nu îl cunoscute anterior pe martorul.
Totodată, a participat efectiv la ridicarea rulmenților, constatând că cei ridicați în data de 8 decembrie 2006, nu se puteau vinde.
Aceste aspecte justifică ideea că inculpatul a contribuit efectiv și a avut un rol determinant în activitatea de inducere în eroare a reprezentanților de Reparații SA Tg. J, având calitatea de coautor al infracțiunii prev. de art. 215 alin.1,2,3,5 cod penal ci aplic. art. 51 alin.2 cod penal.
Critica parchetului privind omisiunea de a se anula actele false, este fondată numai în parte, deoarece, încheierea nr. 6403 din 13 2006 judecătorului delegat al Tribunalului Argeș, se bucură de autoritate de lucru judecat și nu poate fi anulată printr-o hotărâre pronunțată într-o cauză penală.
În schimb, se vor anula toate actele întocmite anterior acestei încheieri, urmând ca după rămânerea definitivă a hotărârii pronunțată în prezenta cauză, instanța de executare să sesizeze procurorul în vederea introducerii unei cereri de revizuire a încheierii nr. 6403 din 13 2006, fiind incidente dispoz. art. 322 alin.1 pct. 4 cod pr.civilă. Pe această cale se pot anula și actele care au la bază această încheiere, respectiv certificatul constatator și certificatul de înregistrare emise de de pe lângă Tribunalul Argeș la 14 2006 (fila 116 dosar p) și la 15 2006 (fila 108 dosar up).
În consecință, se vor anula: contractul de vânzare cumpărare nr.9382/ 8.12.2006, nota de negociere nr.9318/ 7.12.2006, filele CEC seriile -,-,-,-,- eliberate de semnate în fals de inculpatul, fișa cu date de identificare împuterniciți( ) și specimene semnătură privind SC Com SRL eliberată de România SA (fila 656 dosar ), comenzile către partea civilă emise de SC Com SRL pentru ridicarea de mărfuri și delegațiile pentru ridicare de mărfuri emise lui în acest scop, în datele de 8-XII.2006 și 14.XII.2006(filele 39-48 ) cele 7 facturi fiscale emise de partea civilă în baza contractului 9382/ 8.12.2006, respectiv numerele -,-,- din 8.XII.2006 și -,-,- și - din 14.XII.2006(98-104,) mențiunea falsă privind numele reprezentantului SC Com SRL-, din procesul verbal încheiat la 21.12.2006 la sediul părții civile cu prilejul returnării unei cantități de rulmenți(166 ), declarația dată de inc. la 21.XII.2006(fila 203 ), mențiunea privind numele ne real de personalul de pază al părții civile în procesul verbal din 22.XII.2006(fila 93 ),contractul de cesiune încheiat la 8.11.2006 între și (fila 115 ), actul adițional încheiat la 8.11.2006 între și (fila 112 ).
Critica formulată de inculpatul, privind vinovăția sa, este nefondată, în condițiile în care, din probele administrate, rezultă cu certitudine că acesta a participat, având o contribuție însemnată la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a falsificat nota de negociere nr. 9318 din 7 decembrie 2006, prezentându-se sub numele fals de.
Apelul declarat de inculpatul este nefondat, deoarece, în mod corect s-a reținut și alin. 5 al. art. 215 cod penal, în condițiile în care nu are relevanță asupra încadrării juridice a faptei, aspectul că o parte din prejudiciu a fost recuperat.
Referitor la cuantumul pedepsei, Curtea apreciază că instanța de fond a avut în vedere criteriile prev. de art. 72 cod penal, gradul de pericol social mediu al infracțiunilor, modalitatea de săvârșire, aspecte de țin de persoana inculpatului care se află în stare de recidivă postexecutorie, fiind condamnat anterior pentru același gen de fapte. Atitudinea sinceră a inculpatului și împrejurarea că o parte din prejudiciu a fost recuperat, au fost avute în vedere la stabilirea pedepsei care a fost orientată spre minimul special prevăzut de lege.
Deoarece, în cursul judecării apelului inculpatul a decedat așa cum rezultă din extrasul din registrul de deces înaintat de Primăria Pitești - Biroul Stare civilă - fila 76 dosar -, Curtea urmează ca în baza art. 11 pct. 2 lit. b rap. la art. 10 lit. g cod pr.penală, să înceteze procesul penal privindu-l pe acest inculpat.
Întrucât, prin adresa nr. 26937 din 17 2008, înaintată de Primăria, biroul Stare Civilă, s-a arătat că membrii familiei nu au solicitat anexa nr. 24 în vederea deschiderii procedurii succesorale, Curtea constată că până în acest moment, nu a fost acceptată succesiunea decesului.
În consecință, ținând cont de dispoz. art. 379 alin.1 pct.1 lit. b și pct. 2 lit. a cod pr.penală, se vor admite apelurile declarate de Parchet și inc., se va desființa sentința penală sub aspectul laturii penale și în baza art.334 CPP. se va schimba încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:A) pt.inc.:
a)-din infracțiunea prev.de art.215 alin 1,2,3,4,5 cu aplic art.37 lit.b CP în infracțiunea prevăzută de art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic art 41 alin 2 CP și art37 lit.b CP și infracțiunea prev.de art.84 alin 1 pct.2 din 59/1934.
b)-din infracțiunea prev.de art 290 CP cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.290 CP cu aplic.art.41 alin 2 CP și art 37 lit.b CP, infracțiunea prevăzută de art.31 alin 2 CP rap la art 289 CP cu aplic.art.37 lit.b CP,infracțiunea prev.de art.291 CP, cu aplic. art.41 alin 2 CP și art 37 lit.b
c)-din infracțiunea prev.de art.293 CP cu aplic art 37 lit.b CP în infracțiunea prev.de art 293 alin 1 CP cu aplic art 41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.
B)- pt.inc. - din infracțiunea prev.de art.26 CP rap.la art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic.art.37 lit.a CP în infracțiunea prev.de art 215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic art.37 lit.a CP și art.41 alin 2 CP.În baza art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic.art.41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.Condamnă pe inc. la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dr.prev.de art.64 lit.a teza a-II-a,b,c CP pe o durată de 5 ani. În baza art 84 alin 1 pct.2 din 59/1934 condamnă pe același inc.la pedeapsa de 1(un ) an închisoare.În baza art.290 alin 1 CP cu aplic.art. 41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.
Se va condamna același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.31 alin 2 CP rap.la art.289 alin 1 CP cu aplic art.37 lit.b CP.
Se va condamna același inc.la pedeapsa de 5 ani închisoare, în baza art.291 CP cu aplic.art.41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP. se va condamnă același inc.la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.293 alin 1 CP cu aplic.art.41 alin.2 CP și art.37 lit.b CP. se va condamna același inc.la pedeapsa de 3 ani închisoare. În baza art.33 lit.a CP și art.34 lit.b CP. inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dr.prev.de art.64 lit.a teza a-II-a b,c CP pe o durată de 5 ani. Se vor interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a, b și c CP pe durata prev.de art.71 CP.În baza art.88 CP și 350 alin.1 CPP.
Se va deduce durata detenției preventive de la 30-04-2008, la zi și menține starea de arest a inculpatului. În baza art.11 pct.2 lit.b CPP rap.la art.10 lit.g CPP se va înceta procesul penal privindu-l pe inc. pt. infracțiunea prev.de art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic.art.37 lit.a CP și art.41 alin.2 CP și infr.prev.de art.290 CP cu aplic.art.37 lit.a CP. În baza art.118 alin.1 lit.c CP, se va dispune confiscarea de la inc. a cărții de identitate falsificată sub numele de.
Se vor anula: contractul de vânzare cumpărare nr.9382/ 8.12.2006, nota de negociere nr.9318/ 7.12.2006, filele CEC seriile -,-,-,-,- eliberate de semnate în fals de inc., fișa cu date de identificare împuterniciți( ) și specimene semnătură privind SC Com SRL eliberată de România SA (fila 656 dosar ), comenzile către partea civilă emise de SC Com SRL pt.ridicarea de mărfuri și delegațiile pentru ridicare de mărfuri emise lui în acest scop, în datele de 8-XII.2006 și 14.XII.2006(filele 39-48 ) cele 7 facturi fiscale emise de partea civilă în baza contractului 9382/ 8.12.2006, respectiv numerele -,-,- din 8.XII.2006 și -,-,- și - din 14.XII.2006(98-104,) mențiunea falsă privind numele reprezentantului SC Com SRL-, din procesul verbal încheiat la 21.12.2006 la sediul părții civile cu prilejul returnării unei cantități de rulmenți(166 ), declarația dată de inc. la 21.XII.2006(fila 203 ), mențiunea privind numele ne real de personalul de pază al părții civile în procesul verbal din 22.XII.2006(fila 93 ),contractul de cesiune încheiat la 8.11.2006 între și (fila 115 ), actul adițional încheiat la 8.11.2006 între și (fila 112 ), se vor menține celelalte dispoziții ale sentinței și se va respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
În baza art. 192 alin.2 cod pr.penală, va fi obligat inc. la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Onorariu apărătorului din oficiu pentru inculpatul în cuantum de 100 lei se va vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE.
Admite apelurile declarate de Parchet și inculpatul împotriva sentinței penale nr. 235 de la 30 aprilie 2008 pronunțată de Tribunalul Gorj în dosarul nr-.
Desființează sentința penală sub aspectul laturii penale. În baza art.334 CPP.
Schimbă încadrarea juridică a faptelor după cum urmează:A) pentru inculpatul:
a)- din infracțiunea prev. de art.215 alin 1,2,3,4,5 cu aplic art.37 lit.b CP în infracțiunea prevăzută de art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic art 41 alin 2 CP și art37 lit.b CP și infracțiunea prev. de art.84 alin 1 pct.2 din 59/1934.
b)- din infracțiunea prev. de art 290 CP cu aplicarea art.37 lit.b cod penal, în infracțiunea prevăzută de art.290 CP cu aplic.art.41 alin 2 CP și art 37 lit.b CP, infracțiunea prevăzută de art.31 alin 2 CP rap la art 289 CP cu aplic.art.37 lit.b CP,infracțiunea prev. de art.291 CP, cu aplic. art.41 alin 2 CP și art 37 lit.b
c)- din infracțiunea prev. de art.293 CP cu aplic art 37 lit.b CP în infracțiunea prev. de art 293 alin 1 CP cu aplic art 41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.
B)- pentru inculpatul - din infracțiunea prev. de art.26 CP rap.la art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic.art.37 lit.a CP în infracțiunea prev. de art 215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic art.37 lit.a CP și art.41 alin 2 CP.
În baza art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic.art.41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.
Condamnă pe inculpatul la pedeapsa de 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a-II-a,b,c CP pe o durată de 5 ani. În baza art 84 alin 1 pct.2 din 59/1934 condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 1(un ) an închisoare.
În baza art.290 alin 1 CP cu aplic.art. 41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.
Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 2 ani închisoare.
În baza art.31 alin 2 CP rap.la art.289 alin 1 CP cu aplic art.37 lit.b CP.
Condamnă pe același inculpat la pedeapsa de 5 ani închisoare.
În baza art.291 CP cu aplic.art.41 alin 2 CP și art.37 lit.b CP.
Condamnă pe același inc.la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.293 alin 1 CP cu aplic.art.41 alin.2 CP și art.37 lit.b CP.
Condamnă pe același inc.la pedeapsa de 3 ani închisoare.
În baza art.33 lit.a CP și art.34 lit.b CP.
Inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea 12 ani închisoare și pedeapsa complementară a interzicerii dr.prev.de art.64 lit.a teza a-II-a b,c CP pe o durată de 5 ani.
Interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a teza a-II-a, b și c CP pe durata prev.de art.71 CP.În baza art.88 CP și 350 alin.1 CPP.
Deduce durata detenției preventive de la 30-04-2008, la zi și menține starea de arest a inculpatului.
În baza art.11 pct.2 lit.b CPP rap.la art.10 lit.g CPP.
Încetează procesul penal privindu-l pe inculpatul pentru infracțiunea prev. de art.215 alin 1,2,3,5 CP cu aplic.art.37 lit.a CP și art.41 alin.2 CP și infracțiunea prev.de art.290 CP cu aplic.art.37 lit.a CP. În baza art.118 alin.1 lit.c CP.
Dispune confiscarea de la inculpatul a cărții de identitate falsificată sub numele de.
Anulează contractul de vânzare cumpărare nr.9382/ 8.12.2006, nota de negociere nr.9318/ 7.12.2006, filele CEC seriile -,-,-,-,- eliberate de semnate în fals de inculpatul, fișa cu date de identificare împuterniciți( ) și specimene semnătură privind SC Com SRL eliberată de România SA (fila 656 dosar ), comenzile către partea civilă emise de SC Com SRL pentru ridicarea de mărfuri și delegațiile pentru ridicare de mărfuri emise lui în acest scop, în datele de 8-XII.2006 și 14.XII.2006(filele 39-48 ) cele 7 facturi fiscale emise de partea civilă în baza contractului 9382/ 8.12.2006, respectiv numerele -,-,- din 8.XII.2006 și -,-,- și - din 14.XII.2006(98-104,) mențiunea falsă privind numele reprezentantului SC Com SRL-, din procesul verbal încheiat la 21.12.2006 la sediul părții civile cu prilejul returnării unei cantități de rulmenți(166 ), declarația dată de inc. la 21.XII.2006(fila 203 ), mențiunea privind numele ne real de personalul de pază al părții civile în procesul verbal din 22.XII.2006(fila 93 ),contractul de cesiune încheiat la 8.11.2006 între și (fila 115 ), actul adițional încheiat la 8.11.2006 între și (fila 112 ).
Menține celelalte dispoziții ale sentinței.
Respinge ca nefondat apelul declarat de inculpatul.
Obligă pe inculpatul la 200 lei cheltuieli judiciare către stat din care 100 lei reprezentând onorariu apărător oficiu se vor vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Onorariu apărător oficiu pentru inculpatul în cuantum de 100 lei se va vira din contul Ministerului Justiției în contul Baroului
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică de la 24 2008.
- - - - - -
Grefier,
Red.jud.
Fl.
IB/ 27.11.2008
Președinte:Mircea Mugurel ȘeleaJudecători:Mircea Mugurel Șelea, Robert Emanoil Condurat