Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 173/2009. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 173/R/2009
Ședința publică din 24 martie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Maria Boer JUDECĂTOR 2: Iuliana Moldovan Luminița Hanzer
JUDECĂTORI: - -
: - -
GREFIER: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Cluj, reprezentat prin PROCUROR -.
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpata - împotriva deciziei penale nr. 346/A din data de 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj în dosar nr-, inculpata fiind trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1 și pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă pentru inculpată apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, partea civilă asistată de apărător desemnat din oficiu, avocat din cadrul Baroului C, cu delegație la dosar, lipsă fiind inculpata.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Nemaifiind cereri prealabile de formulat și excepții de invocat, instanța acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Apărătoarea din oficiu a inculpatei solicită admiterea recursului declarat de inculpată, casarea deciziei penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d proc.pen. În această cauză nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât inculpata nu a avut intenția de a induce în eroare pe partea vătămată. La momentul încheierii contractului de împrumut, inculpata ar fi prezentat un extras de carte funciară din care rezultă că proprietarul imobilului era tatăl inculpatei. Apreciază că nu suntem în prezența infracțiunii de înșelăciune, fiind vorba de un litigiu civil.
În subsidiar, solicită admiterea recursului declarat de inculpată, casarea deciziei penale atacate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.1proc.pen. fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Apărătoarea din oficiu a părții civile solicită repingerea ca nefondat a recursului declarat de inculpată și menținerea ca legale și temeinice a ambelor hotărâri pronunțate în cauză. Apreciază că e evidentă intenția inculpatei de a înșela și este probat că această intenția a existat. Nu se poate considera că fapta de inducere în eroare nu există sau că nu au fost folosite mijloace frauduloase. Inculpata știa că nu va restitui banii și îi va folosi în alt scop decât acela de a conduce o pensiune pe litoral, unde urma să fie angajată și partea vătămată. Dacă afacerea nu a avut loc, se pune întrebarea de ce nu i-a restituit imediat banii părții vătămate. Întreg materialul probator administrat în cauză vine să confirme că inculpata se face vinovată de infracțiunea pentru care a fost condamnată. Deși era instituit sechestru asigurător pe J din locuința inculpatei, aceasta în cursul procesului penal a vândut partea sa propriei fiice, pentru ca partea vătămată să nu-și poată recupera banii. A existat intenția de a induce în eroare partea vătămată. Cu onorar.
Reprezentanta Ministerului Public solicită respingerea recursul declarat de inculpată ca nefondat. Inculpata a fost trimisă în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune și a fost condamnată. Nu s-a formulat apărare în sensul că intenția inculpatei nu a fost de a induce în eroare. Declarațiile inculpatei sunt infirmate de întreg probatoriul administrat în cauză. Astfel partea vătămată a arătat modalitatea în care s-au derulat evenimentele. Partea vătămată nu contracta acel împrumut dacă inculpata nu a afirmat că va deschide o pensiune, unde o va angaja.
Din declarația martorului G rezultă că inculpata nu a încheiat un contract de vânzare cumpărare și acel imobil nu era pe numele ei. Din declarațiile martorilor audiați în cauză rezultă că partea vătămată nu ar fi contractat acel împrumut dacă nu ar fi primit asigurări de la inculpată.
În concluzie, apreciază hotărârile pronunțate în cauză ca fiind temeinice și legale și solicită menținerea acestora.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 457 din 29.05.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj N, a fost condamnată inculpata - fiica lui și, născută la data de 07.04.1957 in judo C, cetățean român, necăsătorită, studii 10 clase, fără antecedente penale, CNP -,. în comuna, nr. 11, jud. C pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune, prev. și ped. de art. 215 alin. 1,2.penal cu aplic, art.74 lit.a penal rap. la art.76 lit.c penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare
In baza art.71 alin.2 penal instanța de fond i-a interzis inculpatei ca și pedepse accesorii exercițiul drepturilor prev. de art.64 lit.a teza a doua și lit.b penal pe durata stabilită în art.7l alin.2 penal.
In temeiul art.81 penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art.82 penal, iar în baza art. 71 alin. 5.penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In temeiul art.359 proc.penală i-a fost atrasă atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor.
A fost admisă în parte acțiunea civilă formulată în cauză de partea civilă domiciliată în C N- - 35.1 jud. C și în temeiul art. 14.proc.penală rap. la art.346 proc.penală combinat cu art.998 și urm. civil obligată inculpata la plata sumei de 7600 euro sau echivalentul în lei calculat la cursul BNR din ziua plății către partea civilă cu titlu de pretenții civile și a sumei de 3000 lei cu titlu de daune morale pe seama părții civile respingându-se restul pretențiilor civile solicitate, ca neîntemeiate.
In temeiul art.353 proc.penală rap. la art. 163.proc.penală s-a dispus instituirea sechestrului asigurător asupra cotei de 1/2 parte aparținând inculpatei din imobilul înscris în CF nr. 2656 nr. top 2395/11, 2395/13/3 teren în suprafață de 2228 mp pe care se află o casă compusă din 2 camere, bucătărie, hol, baie, de alimente, bar, WC anexe și în baza art. 166.proc.penală s-a dispus luarea inscripției ipotecare asupra cotei de 1/2 parte asupra imobilului de mai sus, până la concurența valorii totale a pagubei, urmând a fi comunicată prezenta sentință, la data rămânerii definitive, Oficiului de cadastru și Publicitate Imobiliară C - Biroul de cadastru și publicitate imobiliară
In baza art. 191 alin. 1.proc.penală a fost obligată inculpata la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat in sumă de 500 lei.
Conform art. 189.proc.penală onorariul av. oficiu parțial aferent studiului dosarului în sumă de 50 lei s-a avansat din d-nei av., iar suma de 80 lei s-a avansat din d-nei av..
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
In cursul anului 2004 inculpata i-a propus părții vătămate să ia în numele său o anumită sumă de bani împrumut de la o persoană fizică, urmând ca partea vătămată să garanteze cu apartamentul pe care îl deținea în C-N, întrucât inculpata vroia să facă anumite investiții pe litoralul românesc, într-o pensiune.
Cu prilejul discuțiilor dintre inculpată și partea vătămată, cea dintâi i-a spus acesteia din urmă că ea ar fi contractat împrumutul pe numele său și l-ar fi garantat cu casa pe care tatăl inculpatei, o deține în loc., însă persoana fizică la care a găsit bani cu împrumutul, pe nume G preferă să i se garanteze împrumutul cu un imobil situat în C- Totodată inculpata i-a mai spus părții vătămate că în cazul în care lucrurile nu vor merge cum trebuie în ceea ce privește restituirea sumei, iar partea vătămată va fi pusă în situația să-și înstrăineze locuința, ea va dobândi imobilul tatălui său din, prezentându-i în acest sens și un extras CF, în care apărea o casă cu grădină, situate în localitatea menționată.
Pe de altă parte, inculpata i-a spus numitei că, cu banii împrumutați dorește să deschidă o pensiune pe litoralul românesc, unde o va angaja pe aceasta din urmă, care a fost foarte interesată și de acest aspect, deoarece în perioada aceea se afla în șomaj.
Urmare a înțelegerii dintre inculpată și partea vătămată, la data de 27.05.2004 aceasta, împreună cu lon G (împrumutătorul) s-au deplasat la notarul public în vederea încheierii unui contract de împrumut și ipotecă între partea vătămată și martorul G pentru suma de 10.500 euro având ca termen de restituire data de 27.08.2004, împrumutul fiind garantat cu apartamentul aparținând părții vătămate, situat în C N-.
Anterior întocmirii și semnării actului autentic, la aceeași dată și la același birou notarial, însă nu de către notar ori în fața acestuia, a fost redactat și completat un contract de vânzare-cumpărare, având ca obiect un imobil situat în înscris în CF nr. 2455, proprietatea numitului, în legătură cu care inculpata i-a promis părții vătămate că îl va dobândi în schimbul sumei de 10.500 euro, dacă aceasta nu se va restitui. Acel contract de vânzare-cumpărare cu privire la imobilul din a fost semnat în calitate de cumpărătoare de către partea vătămată, martori au semnat și G, iar la vânzător și rubrica cu datele de identificare ale acestuia au rămas nesemnată, respectiv necompletată, deoarece inculpata a spus că le va duce în vederea completării și semnării de către tatăl său.
Datorită faptului că nu a restituit suma de bani împrumutată numitului G, acesta din urmă i-a pretins părții vătămate rambursarea banilor, în caz contrar o va evacua din locuință.
Deși a făcut demersuri pe lângă inculpată ca să restituie împrumutul contractat, aceasta nu a făcut acest lucru, astfel că pusă în pericolul de a-și pierde locuința, partea vătămată s-a împrumutat din altă parte și i-a plătit întreaga sumă numitului G, astfel că efectele contractului de împrumut încheiat între cei doi au încetat.
Coroborând probele administrate în prezenta cauză s-a putut stabili în mod cert că în momentul încheierii contractului de împrumut și ipotecă, partea vătămată a avut reprezentarea faptului că în situația în care și-ar fi pierdut locuința ipotecată în favoarea martorului G, ar fi primit imobilul la care se referea contractul de vânzare-cumpărare, mai ales că acesta a fost semnat de către toți cei implicați și potrivit spuselor inculpatei, urma să fie dus pentru semnat de către inculpată la tatăl acesteia conform înțelegerii.
Legat de imobilul din, din cuprinsul depoziției martorului a rezultat că acesta nu cunoaște nimic în legătură cu datoriile bănești pe care le are fiica sa, că nu i s-a solicitat de către inculpată să intervină ca și garant cu locuința sa pentru un eventual împrumut bănesc pe care inculpata ar fi intenționat să-l ia. Totodată martorul a arătat că nu a promis nici unuia dintre copiii săi înstrăinarea către aceștia prin contract de donație sau vânzare-cumpărare a imobilului din, ceea ce scoate în evidență faptul că toate aspectele relatate de părții vătămate referitoare la posibilitatea garantării împrumutului cu imobilul tatălui său, la transferul dreptului de proprietate al părții vătămate asupra acestui imobil în cazul nerestituirii sumei, nu sunt adevărate și au avut menirea de aoi nduce pe partea vătămată in eroare pentru a se împrumuta.
Potrivit art.215 alin 1.penal infracțiunea de înșelăciune constă în inducerea în eroare a unei persoane prin prezentarea ca adevărată a unor fapte mincinoase sau ca mincinoase a unei fapte adevărate in scopul de a obține pentru sine sau pentru altul un folos material injust și dacă s-a pricinuit o pagubă.
Înșelăciunea calificată constă conform alin.2 din același articol în folosirea de nume sau calități mincinoase sau alte mijloace frauduloase, săvârșite in așa fel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi acceptat încheierea sau executarea vreunui contract sau convenție.
Pe fondul acestei realități neîndoielnice, se impune subliniată necesitatea esențială a existenței relei credințe în seama celui ce urmărește obținerea injustă a unui folos producând o pagubă, a intenției directe cât și a elementelor precis determinante de amăgire, care au provocat eroarea sub imperiul căreia cel înșelat a acceptat propunerea făptuitorului.
De aici rezultă necesitatea probațiunii ample și corect interpretate pentru determinarea clară și convingătoare a existenței relei credințe, a elementelor de amăgire și îmbogățiri injuste, dedusă din ansamblul de informații și date ce caracterizează pe de o parte în concret relațiile dintre părți și pe de altă parte asigură posibilitatea descifrării exacte a semnificațiilor juridice dintre victimă și făptuitor.
In mod constant în faza de urmărire penală și a judecății partea vătămată a indicat împrejurările în care a contractat împrumutul pentru inculpată de la G, pe care l-a garantat cu apartamentul său arătând că inculpata este o cunoștință veche a sa, obișnuind să o viziteze la domiciliu, astfel că în anul 2004 aproximativ aprilie - mai inculpata a vizitat-o mai des, deoarece era interesată să obțină un credit.
Prin aceleași declarații partea vătămată a arătat că nici un minut nu a însoțit-o pe inculpată la bancă pentru obținerea unui împrumut, dar a aflat de la aceasta că a fost refuzată, deoarece nu are un venit suficient de mare și de asemenea nu are un imobil înscris pe numele său. In acest context a arătat partea vătămată că a fost contactat martorul G, persoană fizică care a acceptat în principal acordarea unui împrumut, cu condiția existenței unei garanții. Trebuie menționat faptul încă de la început că între partea vătămată și inculpată s-a stabilit că împrumutul va fi luat de victimă pentru inculpată, iar elementele care au determinat-o pe partea vătămată să garanteze împrumutul care îl lua pentru inculpată cu imobilul proprietatea sa, au fost reprezentate de încrederea în inculpată - cele două fiind cunoștințe vechi, promisiunile inculpatei cu privire la faptul că banii vor fi investiți pe litoral într-o pensiune unde va fi angajată și partea vătămată, care urma să intre în șomaj, precum și promisiunea făcută conform căreia în cazul în care apar probleme, partea vătămată va primi imobilul din al tatălui inculpatei iar pentru crearea unei aparențe reale s-a și întocmit la calculator un astfel de contract semnat in calitate de martor de inculpată. Raportat la această situație, partea vătămată a acceptat propunerea inculpatei, a luat împrumutul pe numele ei, a garantat cu propriul imobil și a înmânat în întregime toți banii inculpatei. Ulterior partea vătămată a arătat că nu a fost nici angajată pe litoral,
nici nu a primit casa din și nici împrumutul nu a fost restituit de inculpată numitului, aflându-se în situația urgentă de a pleca din casă, dar cu ajutorul fiicei sale a reușit să restituie suma împrumutată, nereușind până în prezent să recupereze de la inculpată banii plătiți pentru aceasta.
De cealaltă parte, inculpata, deși nu s-a considerat vinovată de comiterea faptei arătând că nici un moment nu a intenționat să o inducă în eroare pe partea vătămată, totuși aceasta recunoaște nuanțat fapta comisă. Astfel, inculpata în apărarea sa a încercat să acrediteze susținerea conform căreia partea vătămată s-a oferit să o ajute, a fost împreună cu ea la bănci și tot aceasta l-a contactat pe numitul G pentru obținerea împrumutului. De asemenea, inculpata a arătat că într-adevăr trebuia să deschidă împreună cu partea vătămată o pensiune pe litoral dar acest lucru nu s-a realizat datorită faptului că partea vătămată nu a mai fost de acord. Cu privire la imobilul din aparținând tatălui său, inculpata a declarat că niciodată nu i-a promis victimei acest imobil în situația in care împrumutul nu a fost restituit. Aceste susțineri ale inculpatei au fost infirmate de probele administrate în cauză și au fost făcute pro causa în scopul inducerii în eroare a organelor judiciare, totul pentru a scăpa de răspundere penală.
Starea de fapt relatată de partea vătămată s-a coroborat cu declarațiile martorilor G, și.
Din declarațiile martorului G, în esență a reieșit faptul că anterior încheierii contractului de împrumut și ipotecă a fost redactat și completat parțial contractul de vânzare-cumpărare având ca obiect imobilul situat în înscris in CF nr.2455, imobil al cărui proprietar este tatăl inculpatei, respectiv. Din probele administrate în prezenta cauză s-a desprins concluzia că în momentul încheierii contractului de împrumut și ipotecă, partea vătămată avea reprezentarea faptului că în situația în care și-ar fi pierdut locuința ipotecată în favoarea martorului G, ar fi primit imobilul la care se referea contractul de vânzare-cumpărare.
In aceeași ordine de idei, în ceea ce privește contractul de vânzare-cumpărare încheiat parțial, s-a stabilit că acesta a fost redactat de către martorul G, iar partea vătămată a avut reprezentarea faptului că prin acest contract, inculpata a oferit o garanție care urma să însoțească împrumutul primit de către inculpată de la partea vătămată. Chiar dacă respectivul contract de vânzare-cumpărare nu este să producă efecte juridice, partea vătămată l-a considerat ca fiind valabil încheiat, de a produce efecte juridice în favoarea sa, astfel încât l-a considerat ca fiind determinant în luarea hotărârii de a încheia contractul de împrumut și ipotecă.
In al doilea rând, martora prin declarațiile date a arătat concret și neechivoc condițiile în care partea vătămată a fost de acord să contracteze acel împrumut de la, garanția lăsată, această persoană arătând în detaliu și succesiv etapele parcurse de către părți până la obținerea creditului. Esențial din depoziția acestei martore s-a desprins ideea conform căreia elementele determinante pentru luarea împrumutului de către partea vătămată și care a fost garantat cu apartamentul acesteia - suma pe care i-a dat-o inculpatei a constat în promisiunile făcute de inculpată cu privire la imobilul din a tatălui său și care urma să fie luat de partea vătămată dacă împrumutul nu era restituit la scadență, precum și datorită faptului că partea vătămată la acea dată aflându-se în șomaj era dispusă să muncească pe litoral la pensiunea inculpatei pentru a-și completa veniturile. Fără a lăsa posibilitatea unor interpretări, martora a afirmat faptul că partea vătămată nu ar fi acceptat niciodată să garanteze cu imobilul său un împrumut, dacă nu i s-ar fi prezentat ca și adevărată varianta de a obține casa din și totodată de a lucra pe litoral, această martoră justificând poziția sa prin aceea că partea vătămată nu era străină de cele ce se întâmplă in mod obișnuit in societate, când persoane naive cad victimele unor înșelăciuni.
Nu în ultimul rând, martorele și au arătat aspecte legate de demersurile făcute de partea vătămată pentru a-și recupera banii plătiți în numele inculpatei martorului G, precum și aspecte legate de discuțiile din familia părții vătămate în cadrul căreia partea vătămată le-a spus motivul pentru care a procedat la luarea sumei de bani și anume, existența unei garanții oferită de inculpată.
De asemenea, martorul - tatăl inculpatei a declarat că niciodată nu s-a pus problema de a lăsa imobilul vreunuia dintre copii atât cât trăiește și nu știe despre datoriile fiicei sale.
S-a subliniat că imediat după obținerea împrumutului inculpata și-a deschis barul din loc. iulie 2004, ceea ce denotă că nici un moment nu a intenționat să facă o afacere pe litoral, banii pe care i-a luat fiind folosiți pentru achitarea unei datorii mai vechi (4000 euro), iar restul este clar că s-au folosit pentru deschiderea barului. Pe de altă parte, dacă intenția adevărată a inculpatei a fost de a face o afacere împreună cu partea vătămată, atunci era de la sine înțeles într-o limită normală și a bunului simț de a-i oferi varianta angajării in barul de la, insă inculpata nu a procedat într-o asemenea manieră deoarece scopul său era atins prin obținerea banilor, nefiind interesată de un parteneriat cu partea vătămată. In contextul celor de mai sus este evident că de la început inculpata a avut reprezentarea întregii activități pe care a pus-o la punct amănunțit și cunoscând-o pe partea vătămată a profitat de faptul că erau cunoștințe vechi iar nivelul educațional al victimei este unul mediu, astfel că și-a pus în aplicare planul nefiindu-i greu să o amăgească prin diverse mijloace pe partea vătămată.
Pe același plan a fost semnificativă și afirmația martorului G care, a apreciat că nici pe departe partea vătămată nu era o persoană aptă pentru a deschide o afacere, în schimb ce inculpata avea o altă fire, iar aprecierea martorului raportat la nivelul de educație și instruire al părții vătămate o argumentează prin aceea că victima nu cunoștea nici măcar ce ar putea constitui o garanție pentru a fi asigurată pentru suma luată, considerând că simplul extras de carte funciară a imobilului din este suficient, iar în lipsa unor atenționări ale martorului și a insistențelor acestuia de a încheia un act cu privire la imobilul din cartea funciară, victima ar fi rămas de la început fără nici o șansă în recuperarea prejudiciului.
S-a reținut că inculpata a cunoscut actul tehnoredactat de către martorul G în care era vizat imobilul tatălui său, aceasta cu atât mai mult cu cât a semnat în calitate de martoră alături de, iar din celălalt punct de vedere extrasul de carte funciară a fost adus de însăși inculpata.
Practica judiciară și literatura de specialitate este unanimă în a recunoaște că manoperele de inducere în eroare în cazul infracțiunii de înșelăciune precum și aptitudinea concretă a acestora de a înșela victima se raportează de la caz la caz și în funcție de gradul de cultură și educație a părții vătămate, precum și în funcție de modul și mijloacele concrete ale comiterii faptei, neavând importanță împrejurarea dacă victima s-a lăsat prea ușor convinsă. Prin urmare, împrejurarea că părții vătămate i-a fost prezentat acel înscris în biroul unui notar public, nefiind evident faptul că, odată ce cele două contracte au fost întocmite la aceeași dată, cu aceeași ocazie și în aceleași împrejurări, iar între partea vătămată și inculpată au avut loc discuții prealabile în sensul dobândirii în schimb a casei din, reprezintă un mijloc fraudulos, ce a avut aptitudine a de a induce în eroare pe partea vătămată și de aod etermina să contracteze un împrumut în numele său, iar ca beneficiar inculpata.
Dacă la cele arătate în alineatul precedent se mai adaugă și încrederea pe care partea vătămată o avea în inculpată (cele două părți fiind cunoștințe vechi), reprezentarea solvabilității inculpatei prin aceea că desfășura activități comerciale în loc., unde deținea un magazin alimentar și un bar, promisiunile inculpatei cu privire la faptul că banii primiți cu titlu de împrumut de la partea vătămată vor fi investiți pe litoral, unde aceasta din urmă urma să fie angajată, există reprezentarea întregului ansamblu de manopere dolosive ce au avut menirea să o capaciteze pe partea vătămată în a fi de acord cu încheierea unui contract de împrumut în atare condiții.
Audierea numitului G, probă solicitată de către inculpată pentru a face dovada demersurilor făcute în vederea găsirii unui spațiu comercial corespunzător pe litoral nu prezintă relevanță sub aspectul comiterii infracțiunii de înșelăciune de către inculpata, deoarece această amăgire a fost doar unul din elementele ce a stat la baza convingerii părții vătămate de a accepta propunerea inculpatei, dar esențialul a constat în faptul conform căruia inculpata a prezentat ca și garanție cartea funciară a imobilului proprietate a tatălui ei, a garantat recuperarea împrumutului cu transmiterea proprietății imobilului din a numitului pe numele părții vătămate, redactându-se acel contract sub semnătură privată și care a fost semnat de către inculpată în calitate de martor prin acest mod mincinos și pe care inculpata l-a prezentat ca fiind adevărat. Victima a acceptat varianta propusă de către inculpată fiind convinsă că se află la adăpost de orice pierdere inopinată.
Așa cum s-a conturat starea de fapt, instanța de fond a apreciat că infracțiunea comisă de inculpată și pentru care a fost trimisă în judecată prin Rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Cluj N are incidență și alin.3 din art.215 penal pentru aceea că partea vătămată a fost indusă în eroare cu ocazia încheierii contractului la notar, chiar dacă manoperele de inducere în eroare nu au fost săvârșite de cealaltă parte contractuală ci tot de inculpată, dar sub aspectul analizării acestui temei instanța de fond nu a fost sesizată, iar procurorul de ședință nu a solicitat schimbarea încadrării juridice și extinderea procesului penal și pentru această faptă prevăzută de legea penală, nefiind pusă in mișcare acțiunea penală astfel că instanța nu este legal sesizată cu judecarea acestei fapte în forma alin.3 art.215 penal. Totodată instanța a apreciat că nu poate opera o simplă schimbare a încadrării juridice a faptei, întrucât s-ar încălca garanțiile procesuale înscrise în lege, sărind parcurgerea etapelor obligatorii menite să asigure aflarea adevărului și dreptul la apărare al celui judecat, procedând altfel s-ar încălca principiul de bază ale dreptului procesual penal, precum și obligațiile înscrise în art.5 pct.2 din Constituție (orice persoană trebuie să fie informată asupra oricăror acuzații aduse împotriva sa).
Fapta și vinovăția inculpatei au fost dovedite cu următoarele mijloace de probă: declarația inculpatei, declarația părții vătămate, declarațiile martorilor G,.
In drept, s-a reținut că fapta inculpatei care prin intermediul unor mijloace frauduloase (contract de vânzare-cumpărare redactat la data de 27.05.2004) a indus în eroare partea vătămată determinând-o să încheie contractul de împrumut și ipotecă cu martorul G, iar ulterior să-i înmâneze inculpatei banii împrumutați de la martorul G, pe care apoi nu i-a mai restituit, cauzându-i un prejudiciu în valoare de 46.900 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prev. și ped. de art.215 alin. 1,2.penal.
La individualizarea judiciară a pedepsei, instanța de fond a avut în vedere criteriile generale de individualizare prev. de art.72 penal, limitele speciale de pedeapsă prevăzute de textul incriminator, gradul de pericol social ridicat al faptei, valoarea prejudiciului produs și care nici până în prezent după 4 ani nu a fost achitat, dar nu în ultimul rând atitudinea inculpatei, care știind că va trebui să plătească victimei banii datorați chiar și în ultimul moment în scopul de a deveni insolvabilă a încheiat un act sub semnătură privată cu fiul său, prin care și-a vândut cota din casa situată în localitatea (fără a fi încheiat act notarial sau înscris in CF - existând astfel doar o obligație).
Totodată, instanța de fond a avut în vedere persoana în concret a inculpatei care a negat comiterea faptei și cu toate că a mai obținut ulterior alte credite, nu a făcut minimul de efort pentru a achita ceva din suma luată de victimă, dar pe de altă parte instanța de fond a reținut că aceasta se afla la prima confruntare cu rigorile legii penale, nefiind cunoscută ca o persoană cu un comportament neadecvat și care atenuează răspunderea penală conform art.74 penal și odată reținută, conduce la aplicarea unei pedepse sub minimul special prevăzut de lege conform art. 76 lit.c penal.
Judecând în aceste limite, instanța de fond a apreciat că aplicarea unei pedepse de 2 ani închisoare este în măsură să contribuie la realizarea scopurilor coercitive și reeducative ale legii penale.
Conform art.71 alin.2 penal instanța de fond a interzis inculpatei ca și pedepse accesorii drepturile prev. de art.64 teza a doua și lit b penal pe durata stabilită in art.71 alin.2 penal.
Pentru ca pedeapsa să-și poată îndeplini funcția ce-i este atribuită în vederea realizării scopului său preventiv și educativ, trebuie să corespundă potențialului de pericol social pe care îl reprezintă în mod concret persoana inculpatei, precum și aptitudinea acesteia de a se îndrepta ca efect al tratamentului sancționator aplicat și, cu toate că inculpata a avut o atitudine nesinceră pe parcursul derulării procesului penal, s-a apreciat că nu prezintă o periculozitate sporită care să justifice executarea pedepsei prin privare de libertate, deoarece prezintă garanții reale pe calea îndreptării sale, capacitatea sa de îndreptare se poate realiza cu maximă eficiență printr-un tratament sancționator mai blând, iar scopul pedepsei poate fi atins prin suspendarea condiționată a executării pedepsei potrivit art.81 penal cu atât mai mult cu cât sunt întrunite condițiile instituite în acest text de lege.
In temeiul art. 81.penal instanța de fond a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei pe durata unui termen de încercare de 4 ani stabilit în condițiile art 82.penal, iar în baza art. 71 alin.5 penal s-a dispus suspendarea executării pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii.
In temeiul art. 359 proc.penaIă i-a fost atrasă atenția inculpatei asupra consecințelor prevederilor art. 83.penal a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepselor.
Referitor la latura civilă s-a reținut că partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză cu suma de 7800 euro despăgubiri materiale, 10.000 lei daune morale, și a solicitat instituirea sechestrului asigurător pe imobilele din -, din --16 pe bar, magazin alimentar și firma inculpatei.
Analizând pretențiile civile solicitate de către partea civilă s-a constatat că acestea sunt dovedite în parte. In primul rând împrumutul acordat de către G prin contractul autentic încheiat a fost în sumă de 10.500 euro pe o perioadă de trei luni mai-august 2004 și din care așa cum arată martorul, a primit 1700 euro de la inculpată și suma de 8800 euro de la, arătând de asemenea, că a semnat cum că ar fi primit întreaga sumă împrumutată, fiind mulțumit cu ce i s-a restituit, nemaiavând alte pretenții. Astfel instanța a analizat pretențiile civile ale părții civile la nivelul sumei de 8800 euro plătit de fiica părții vătămate numitului pentru împrumutul luat.
Ce se poate reține din actele dosarului este suma de 1200 euro plătită de către inculpată conform chitanțelor de la dosar existând cum bine a menționat partea vătămată un prejudiciu de 7600 euro, sumă pe care partea civilă este îndreptățită să o primească de la inculpată cu titlu de despăgubiri materiale și care va fi achitată in euro sau echivalentul în lei la cursul BNR din ziua plății.
Cu privire la daunele morale instanța de fond a apreciat că acestea sunt justificate doar în parte, fiind de la sine înțeles că partea vătămată a fost traumatizată prin faptul că a trecut prin unele momente în care putea să-și piardă casa, că locuia împreună cu toată familia în acel apartament, inclusiv cu tatăl său în vârstă, că a suferit depresii, însă acestea trebuie corelate și cu atitudinea părții vătămate, care urmând doar scopul personal al recuperării banilor, ignorând cu totul că este sesizată instanța de judecată cu soluționarea dosarului, a procedat într-un mod cu totul surprinzător și anume, în cadrul Arhivei Judecătoriei Cluj N, luând dosarul la studiu, a luat hotărârea de a completa contractul tehnoredactat de către G privind imobilul din la rubrica vânzător cu numele tatălui inculpatei, date pe care le-a luat din declarația acestui martor.
Ca o consecință pe plan juridic completarea acestui înscris nu are nici o relevanță în prezentul dosar, dar s-a evocat acest aspect pentru a reuși stabilirea cât mai corectă și la nivelul la care prejudiciul moral a fost resimțit de către partea civilă. In contextul de mai sus, instanța de fond a apreciat că acordarea unor daune morale este întemeiată la o sumă în cuantum de 3000 lei, corelând toate aspectele, inclusiv cele nefavorabile părții civile.
Cu privire la instituirea sechestrului asigurător instanța de fond, în temeiul art.353 proc.penală rap. la art. 163.proc.penală a dispus instituirea acestuia asupra cotei de 1/2 parte a imobilului proprietatea inculpatei înscris in CF nr.2656 nr.topo 2395/11, 2395/13/3 teren în suprafață de 2225 mp pe care se află o casă compusă din 2 camere, bucătărie, hol, baie, de alimente, WC anexe și în baza art. 166.proc.penală a dispus luarea inscripției ipotecare asupra cotei de 1/2 parte asupra imobilului de mai sus, până la concurența totală a pagubei, urmând a fi comunicată prezenta sentință la data rămânerii definitive Oficiului de Cadastru și Publicitate Imobiliară C - Biroul de cadastru și publicitate imobiliară Asupra celorlalte imobile, bar, societate comercială, atâta timp cât inculpata nu are nici un drept, creanța fiind în sarcina exclusivă a acesteia, iar imobilele aparținând altor persoane, iar cu privire la activitatea comercială desfășurată, aceasta este a unei persoane juridice străine prezentului cadru procesual, instanța de fond nu a admis instituirea sechestrului asigurător asupra acestora, persoanele având garantat dreptul de proprietate în deplinătatea tuturor atribuțiilor pe care acesta îi conferă proprietarilor.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpata care a solicitat achitarea sa de sub acuza săvârșirii infracțiunii de înșelăciune deoarece nu sunt întrunite elementele constitutive ale acesteia, lipsind latura subiectivă, respectiv intenția de inducere în eroare a părții vătămate.
Prin decizia penală nr.346/A din 22 decembrie 2008, pronunțată de Tribunalul Cluj, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpată, aceasta fiind obligată să plătească în favoarea părții civile suma de 500 lei cheltuieli de judecată, iar în favoarea statului suma de 200 lei.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor de apel invocate, a actelor și lucrărilor dosarului și a dispozițiilor legale în materie, tribunalul a considerat că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii de înșelăciune prev. de art. 215 alin 1 și 2 din Codul penal, în mod corect prima instanță sesizând că erau incidente și dispozițiile aliniatului 3 al art. 215 referitor la înșelăciunea în convenții dar doar dacă, naivă fiind, partea vătămată nu ar fi încheiat oricum contractul de împrumut pentru inculpată, fapta acesteia constând în inducerea în eroare a părții vătămate prin intermediul unor mijloace frauduloase (contractul de vânzare-cumpărare încheiat la data de 27.05.2004) și determinarea încheierii contractului de împrumut și ipotecă cu martorul G, respectiv înmânării banilor obiect al contractului de împrumut inculpatei, bani pe care aceasta nu i-a mai restituit părții vătămate. Astfel, încheierea concomitentă încheierii contractului de împrumut, a unui contract de vânzare cumpărare a casei din aparținând tatălui inculpatei, prin înscrierea la rubrica cumpărător a părții vătămate (contract semnat la rubrica martori de către inculpată și martorul ) și la rubrica vânzător a numitului, în condițiile în care acesta din urmă nu a semnat contractul și nu a avut niciodată habar de existența lui, neintenționând vreodată să-și înstrăineze sau doneze casa vreunui a din copii, aspecte ce reies în mod clar din declarația martorului, denotă intenția directă în comiterea infracțiunii de înșelăciune. În plus, inculpata nu a garantat împrumutul cu imobilul proprietate a sa personală ( 23 din dosarul de fond) deși putea să o facă, iar ulterior, când s-a pus problema condamnării ei și obligării la plata prejudiciului produs părții vătămate prin sentința instanței de fond l-a vândut fiicei sale pentru ca partea vătămată să nu aibă cum să-și recupereze creanța ( 27 din dosarul de apel).
Faptul că partea vătămată a dat dovadă de o naivitate fără margini (martorul fiind cel care i-a atras atenția că nu are nicio garanție că inculpata îi va restitui banii) era cunoscut de către inculpată, ea și partea vătămată fiind cunoștințe vechi. Cert este că partea vătămată, la momentul încheierii contractului de împrumut a avut reprezentarea clară că dacă nu i s-ar fi restituit banii de către inculpată, ea ar fi dobândit imobilul aparținând martorului. De asemenea a crezut în mod cert că banii împrumutați de ea vor fi folosiți pentru derularea unei afaceri pe litoral, la pensiunea ce trebuia închiriată urmând a lucra și ea.
În ceea ce privește declarația martorei, aceasta nu cunoaște decât aspecte pe care i le-a relatat inculpata sau așa numitul văr, neidentificat, al acesteia. Desigur că este posibil ca banii ceruți împrumut să fi intenționat inculpata să-i investească în închirierea unei pensiuni de pe litoral, însă se pune întrebarea de ce nu i-a restituit părții vătămate imediat ce afacerea pe litoral nu a mai avut loc. Răspunsul nu poate fi decât acela că din inculpata intenționa să folosească banii în alt scop decât cel al inițierii afacerii pe litoral, ceea ce a și făcut, deci și aceasta a fost o manevră de inducere în eroare a părții vătămate.
Nu se poate considera așadar că fapta de inducere în eroare a părții vătămate nu există sau că nu au fost folosite mijloace frauduloase pentru a determina și întări convingerea părții vătămate că banii îi vor fi restituiți deși inculpata știa de la început că nu va face acest lucru și că va folosi banii în alt scop decât acela declarat, de a conduce o pensiune pe litoral, unde urma să fie angajată și partea vătămată.
Tribunalul a considerat că intenția directă de a înșela a existat, iar împrejurarea că inculpata nu are antecedente penale și că are perspective bune de reintegrare în societate, regretând cele întâmplate și promițând că va restitui banii este de natură a fi reținută doar cu titlu de circumstanță atenuantă, ceea ce prima instanță a și făcut, individualizarea pedepsei făcându-se în mod judicios în conformitate cu criteriile prev. de art. 72 din Codul penal.
Apoi, nu se poate considera că fapta inculpatei nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni în condițiile în care prejudiciul produs părții vătămate a fost în sumă de 46.900 lei (la nivelul anului 2004), că aceasta din urmă, dacă nu era ajutată de fiica sa, care a împrumutat bani din alte surse, putea să rămână datorită acțiunii inculpatei fără locuința ipotecată (în care locuia și tatăl în vârstă al părții vătămate), iar cu privire la inculpată există suspiciuni că mai este cercetată În alte dosare deoarece și alte persoane ar fi depus plângere împotriva ei pentru infracțiunea de înșelăciune, ea înstrăinând cota ei parte din imobilul proprietate personală tocmai pentru a se sustrage de la obligația de plată În favoarea părții vătămate (frauda creditorului).
Tribunalul a constatat de asemenea că și latura civilă a cauzei a fost judicios rezolvată, hotărârea primei instanțe fiind legală și temeinică și sub acest aspect
Având în vedere cele de mai sus, în temeiul art. 379 pct. 1 lit. b din Codul d e procedură penală s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpata.
Împotriva acestei decizii a formulat recurs inculpata solicitând prin apărătorul desemnat din oficiu admiterea recursului,casarea deciziei penale atacate și rejudecând să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se dispună achitarea sa, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a rap. la art. 10 lit. d proc.pen. În motivare se arată că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, întrucât nu a avut intenția de a induce în eroare pe partea vătămată. La momentul încheierii contractului de împrumut, inculpata a prezentat un extras de carte funciară din care rezultă că proprietarul imobilului era tatăl său. Apreciază că nu suntem în prezența infracțiunii de înșelăciune, fiind vorba de un litigiu civil.
În subsidiar, solicită admiterea recursului declarat de inculpată, casarea deciziei penale atacate și rejudecând să se dispună achitarea inculpatei, în temeiul art. 11 pct. 2 lit.a rap. la art. 10 lit.1proc.pen. întrucât fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Analizând recursul formulat pe baza actelor și lucrărilor dosarului Curtea constată că acesta este nefondat.
Astfel,starea de fapt a fost stabilită în mod corect de către instanțe iar reținerea în sarcina inculpatei a infracțiunii de înșelăciune în convenții prev.de art.215 al.1 și 2. este de asemenea corectă.
Din starea de fapt reținută apare ca evidentă intenția inculpatei de aoî nșela pe partea vătămată. Nu se poate considera că fapta de inducere în eroare nu există sau că nu au fost folosite mijloace frauduloase. Inculpata știa că nu va restitui banii și îi va folosi în alt scop decât acela de a conduce o pensiune pe litoral, unde urma să fie angajată și partea vătămată. Dacă afacerea nu a avut loc, inculpata avea posibilitatea de a restitui imediat banii părții vătămate însă,deși aceasta i-a solicitat de mai multe ori restituirea banilor întrucât exista riscul să-și piardă casa,inculpata nu i-a restituit acei bani,acționând astfel cu rea-credință. Întreg materialul probator administrat în cauză vine să confirme că inculpata se face vinovată de infracțiunea pentru care a fost condamnată.
Declarațiile inculpatei în sensul că nu a intenționat s-o înșele pe partea vătămată sunt infirmate de întreg probatoriul administrat în cauză.Astfel partea vătămată a arătat modalitatea în care s-au derulat evenimentele,precizând că nu contracta acel împrumut dacă inculpata nu ar fi afirmat că va deschide o pensiune, unde o va angaja și dacă nu ar fi primit asigurări de la inculpată că va dobândi proprietatea imobilului din, proprietatea tatălui inculpatei.
Astfel, pentru existența infracțiunii de înșelăciune este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să se fi produs în așa fel încât fără această eroare cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Altfel spus este necesar ca inducerea sau menținerea în eroare să fi avut un rol hotărâtor în determinarea persoanei la încheierea contractului,ceea ce s-a realizat și în speța de față.
Astfel,este clară intenția inculpatei de aoî nșela pe partea vătămată,întrucât,cunoștea faptul că tatăl său nu intenționează să-și vândă imobilul din.Astfel,acesta a declarat că nu cunoaște nimic în legătură cu datoriile bănești pe care le are fiica sa, că nu i s-a solicitat de către inculpată să intervină ca și garant cu locuința sa pentru un eventual împrumut bănesc pe care inculpata ar fi intenționat să-l ia. Totodată martorul a arătat că nu a promis nici unuia dintre copiii săi înstrăinarea către aceștia prin contract de donație sau vânzare-cumpărare a imobilului din, ceea ce scoate în evidență faptul că toate aspectele relatate de părții vătămate referitoare la posibilitatea garantării împrumutului cu imobilul tatălui său, la transferul dreptului de proprietate al părții vătămate asupra acestui imobil în cazul nerestituirii sumei, nu sunt adevărate și au avut menirea de aoi nduce pe partea vătămată in eroare pentru a se împrumuta.
De asemenea,solicitarea achitării inculpatei pentru ca fapta acesteia nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni este nefondată, infracțiunea fiind gravă,aceasta raportat la modalitatea de comitere,la încheierea așa-zisului contract de vânzare-cumpărare între partea vătămată și tatăl inculpatei,contract ce constituie mijlocul fraudulos prin care s-a realizat înșelăciunea,la urmarea gravă pe care fapta sa a avut-o asupra părții vătămate,care,datorită manoperelor sale frauduloase putea să-și piardă locuința
În concluzie,Curtea apreciază hotărârile pronunțate în cauză ca fiind temeinice și legale și prin urmare în baza art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va respinge ca nefondat recursul inculpatei.
Va obliga inculpata la 500 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului,ce includ atât onorariul apărătorului din oficiu al inculpatei cât și al părții civile.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata - domiciliat în com.- jud. C, împotriva deciziei penale nr. 346 din 22 decembrie 2008 Tribunalului Cluj.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 350 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției (pentru inculpat și partea civilă ).
Obligă pe inculpată să plătească în favoarea statului suma de 500 lei cheltuieli judiciare, din care 350 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24 martie 2009.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
Red./13.03.2009
Președinte:Maria BoerJudecători:Maria Boer, Iuliana Moldovan Luminița Hanzer
