Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 218/2009. Curtea de Apel Iasi
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL IAȘI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 218
Ședința publică de la 07 Aprilie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Otilia Susanu
JUDECĂTOR 2: Maria Cenușă
JUDECĂTOR 3: Mihaela Chirilă
Grefier - -
Ministerul Public reprezentat prin procuror
Pe rol judecarea recursului penal, avand ca obiect "inselaciunea (art.215 Cod penal, art.1,2 Cod penal)", declarat deinculpatul, fiul lui și, nascut la 05.04.1959, impotriva deciziei penale nr.65/A din data de 20.03.2008 pronuntata de Tribunalul Vaslui, in dosarul penal nr-.
La apelul nominal facut in sedinta publica, se prezinta inculpatul recurent asistat de avocat, aparator ales din cadrul Baroului de Avocati V, cu delegatie la dosar. Lipsa partile civile intimate, precum si partile vatamate intimate.
Procedura de citare este legal indeplinita.
S-a facut referatul cauzei de catre grefierul de sedinta, dupa care;
Avocat depune in instanta o caracterizare emisa pentru inculpatul de catre Primăria comunei și o copie Raport de evaluare s performantelor profesionale individuale ale functionarilor publici, care se ataseaza la dosarul cauzei. Sustine aparatorul, că nu are cereri de formulat.
Nemaifiind cereri de formulat, instanta constata cauza in stare de judecata si acorda cuvantul in sustinerea recursului formulat de inculpat.
Avocat avand cuvantul, solicita admiterea recursului formulat de inculpatul impotriva deciziei pronuntate de Tribunalul Vaslui, prin care s-a mentinut sentinta penala prin care instanta de fond a dispus condamnarea inculpatului, pentru savarsirea infractiunilor prevazute de art.288 alin.1, art.289 alin.1, ambele cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal si art.215 alin.1,2, raportat la art.26 Cod penal.
Considera că infractiunile pentru care a fost trimis in judecata inculpatul, faptele savarsite de acesta nu intrunesc elementele constitutive prevazute de lege pentru existența infractiunilor pentrru care a fost condamnat.
In perioada noiembrie-decembrie 2002, inculpatul a intocmit o serie de documente, in calitate de agent agricol la Primăria, pentru a fi utilizate de socrul său, inculpatul, in vederea obtinerii unor subventii pentru cultivarea unei suprafete de 15 ha teren cu sfeclă de zahăr.
Din materialul probator administrat in prezenta cauză, rezultă că nu sunt intrunite elementele prevazute de lege, pentru a se angaja raspunderea penala a inculpatului.
Astfel, in luna octombrie 2002, s-a interesat la. V de conditiile pe care ar trebui să le indeplinească pentru a obtine subventii pentru culturile de sfeclă de zahăr. care se ocupa de această problemă i-a inmanat lui două acte, vizate la. V, indrumandu-l să le completeze la primăria unde figurează cu suprafetele de teren ce urmau să fie cultivate cu sfecla de zahăr. s-a prezentat cu actele mentionate la Primăria, unde l-a contactat pe ginerele său, care ocupa functia de agent agricol din anul 1999.
Din caracterizarea profesională intocmită pentru, la Primăria, rezultă că in perioada anului 2002, acesta era singurul funcționar care se ocupa de problemele cetățenilor la camera agricolă. In aceasta calitate, inculpatul a completat socrului său cererea si antecontractul.
Activitatea desfasurata in primărie de catre inculpatul, inclusiv eliberarea documentelor, era controlată si indrumată de organele de conducere ale instituției, toate actele intocmite de inculpat incadrandu-se in sfera atributiilor sale de serviciu.
Inculpatul cunoscand faptul că socrul său deține in proprietate, pe raza comunei 19 hectare de teren arabil, din care 5 hectare teren arabil situat in punctul și faptul că a luat in arendă 10 hectare teren arabil in punctul, prin contractul de arendă incheiat cu numita, inculpatul a completat pentru socrul său, cererea si antecontractul primite de acesta, in alb, de la.
In ceea ce priveste actele mentionate anterior, cererea pentru obtinerea unei subvenții in avans și antecontractul, inculpatul nu a savarsit nici un fals, acesta a semnat cu propria sa semnatură, pentru și in prezența socrului său.
Referitor la schița privind amplasarea terenului ce urma să fie cultivat cu sfecla de zahăr de către, inculpatul a semnat actul, intrucat si-a asumat personal răspunderea pentru corectitudinea datelor cuprinse in respectivul document. Deși pentru valabilitatea acelui act nu era necesară viza primarului, inculpatul a considerat că ar fi mai bine dacă ar semna el, fără a incerca insă să falsifice semnatura primarului.
In mod corect inculpatul a atestat faptul că avea 15 hectare in tarlaua, intrucat deținea in proprietate suprafata de 5 hectare, iar alte 10 hectare erau luate in arendă de la numita.
Procesul verbal de receptie cantitativă si valorica a lucrarilor agricole executate pe suprafata de 15 hectare a fost semnat intr-adevar la rubrica administrator de inculpatul, ca urmare a intelegerii cu, și vizat tot de către acesta.
Prin procesul verbal mentionat se atestau lucrari efectuate toamna, sfecla de zahăr urmand să fie plantată primăvara următoare de catre. Inculpatul a confirmat faptul că pe suprafata de 15 hectare au fost executate lucrările agricole de toamnă, fără insă a verifica in amănunt fiecare operațiune in parte, a intocmit si tabelul nominal privind evidența suprafetelor arendate inculpatului, pe care l-a si semnat pentru primar, insă actul mentionat era real, nu a atestat nici un lucru contrar realității.
era inscris in documente cu suprafata de 19 hectare de teren cultivate in mod real, inainte de virarea sumelor de bani aferente subventiilor, reprezentantii V erau obligati sa verifice daca s-a cultivat sfecta de zahăr și dacă s-au efectuat toate lucrarile pentru care s-au acordat subventiile.
Cu privire la intocmirea documentelor, este evident faptul că activitatea inculpatului nu intruneste elementele constitutive pentru existența infractiunii de fals material in inscrisuri oficiale. Inculpatul a recunoscut intocmirea documentelor mentionate, a explicat motivul pentru care a semnat actele in lipsa secretarului și pentru acesta, deci fără a incerca să creeze o semnatura aparent autentică. Actele nu au fost falsificate prin contrafacerea semnaturilor, inculpatul semnand "pentru" secretar sau primar, in baza intelegerii cu aceștia doi.
Pentru existența infractiunii prevazute de art.289 Cod penal, esențial este elementul material al laturii obiective, care se poate realiza fie printr-o actiune, fie printr-o inacțiune, avand ca urmare falsificarea unui inscris oficial in continutul său, adică alterarea adevarului cu privire la faptele sau imprejurarile despre care inscrisul este destinat să facă proba. Inculpatul nu a atestat nici un aspect care nu corespundea realității. Intrucat deținea atat in proprietate cat si in arendă suprafetele de teren corespunzatoare, in vederea obtinerii subvențiilor, nu exista nici un motiv pentru ca inculpatul să refuze eliberarea documentelor necesare.
Realizarea laturii subiective a infractiunii de fals intelectual presupune savarsirea faptei cu intentie directa sau indirecta.
Inculpatul a avut reprezentarea faptului că aspectele atestate de el sunt corespunzatoare realității, iar pentru aceste motive consideră că nu se realizează latura subiectivă a infractiunii de fals intelectual, in forma intenției, cerută de art.289 Cod penal.
In ceea ce priveste savarsirea de catre inculpatul a infractiunii prev. de art.215 Cod penal, sub forma complicității, prin probatoriul administrat nu s-a dovedit intenția, ca formă a vinovăției, element esențial pentru existența infractiunii prev. de art.215 Cod penal.
S-a incercat fără succes, pe tot parcursul cercetarii judecatoresti, probarea faptului că inculpatul a prevăzut și acceptat reușita așa-zisei inselaciuni, savarsite de inculpatul, pentru a realiza forma de participație a complicității.
la acordarea subvențiilor, actele si lucrarile efectuate de inculpatul ar fi trebuit să treacă prin rigorile unor controale in cadrul V, asupra cărora inculpatul nu avea nici un control și nu putea să prevadă dacă vor fi sau nu acordate subventiile.
Consideră că este aberantă specularea ideii că inculpatul a avut reprezentarea pretinsei rezolutii infractionale a inculpatului, de a efectua sau nu lucrarile pentru cultivarea sfeclei de zahăr și că a prevăzut conduita organelor indreptățite, care nu au efectuat controalele obligatorii, inainte de acordarea subventiilor.
Toate aspectele mentionate erau imposibil de anticipat și pentru acest motiv nu se poate pune problema complicității inculpatului la presupusa rezolutie infractionala a inculpatului. Inculpatul si-a indeplinit o indatorire de serviciu, pentru care a primit imputernicire din partea secretarului si primarului, a eliberat lui actele prin care a atestat imprejurari corespunzatoare realitatii si nu putea anticipa obtinerea pe nedrept a unor subvenții, de către.
In concluzie, solicita admiterea recursului, casarea deciziei Tribunalului Vaslui si implicit a Judecatoriei. Este convinsă că instanta va aprecia cu obiectivitate toate probele care există, și va ajunge la concluzia că, C puțin pentru infractiunea prevazuta de art.288 Cod penal, se impune achitarea in baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.d Cod procedura penala. Aceeasi și pentru infractiunea prevazuta de art.215 Cod penal.
In ceea ce priveste infractiunea pedepsită si prevazută de art.289 Cod penal, a mers si pe un subsidiar, art.18 ind.1, consideră că fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infractiuni.
Consideră acest punct de vedere cu privire la achitare, că C puțin pentru infractiunea de inselaciune pentru care in mod injust a fost condamnat la pedeapsa de 2 ani inchisoare, la fel ca și ceilalti inculpati, si aici trebuie să facă o paranteză, care a fost in acest dosar, de la Fabrica de zahăr R, care a falsificat o intreagă bază de date cu privire la producătorii de sfeclă de zahăr și la subvențiile pe care trebuiau să le obțină, a primit 400 de lei amendă, iar care si-a realizat sarcinile de serviciu să primească 2 ani, este mult prea mult. Urmare condamnării lui, si-ar pierde locul de muncă.
Reprezentantul Ministerului Public avand cuvantul, arată că, apărarea a argumentat calea de atac cu mai multe criterii. A făcut trimitere la aspectul că demersurile realizate de inculpatul recurent nu s-ar integra, pe de o parte, in sfera unei complicități la infractiunea de inselaciune și, pe de alta parte, nu ar intruni elementele de fals realizat.
Solicita respingerea recursului pe criticile formulate in ceea ce priveste argumentația dezvoltată.
Sub un prim aspect, mecanismul reținut in acest dosar, aparent complex, dar este foarte simplu, este vorba de incasarea de catre un coinculpat, de inculpatul a unor subvenții de la stat, finanțate de catre Ministerul Agriculturii pentru anumite culturi, pentru asta era necesar a fi indeplinite anumite conditii, ori inculpatul nu le intrunea. Aceste conditii implicau realizarea unor demersuri și unor situații obiective a căror aparență a fost creată de inculpatul astăzi recurent.
Din actele dosarului rezultă că toată majoritatea covârșitoare a documentației ce a creat aparența in fața autorităților, că exista vocația și exista dreptul inculpatului, socrul inculpatului astăzi recurent, să incaseze acele subvenții, toată această aparență a fost creată printr-o documentație pe care apărarea a incercat s-o justifice, și această documentație, pe de o parte, nu ar intruni elementele falsului, iar pe de altă parte, nu ar intruni teza unei complicități la inselaciune.
Solicita a fi respinse criteriile dezvoltate de apărare pe demontarea infractiunii, pe următoarele elemente:
S-a spus că inculpatul a semnat in locul primarului, in baza unei intelegeri, pentru că așa era cutuma, fiind agent agricol.
Există două aspecte distincte. O parte din acte inculpatul le-a semnat in locul primarului. Primarul, de la acea vreme, martorul, audiat și la urmarirea penala și in instanță, a negat expres orice delegare de semnatură, orice intelegere.
Martorul a subliniat un aspect esențial, și anume că, inainte, coinculpatul a fost la el și a incercat să obțină o documentație, dar el a refuzat.
Concluzia este, că nu a existat nici o legitimitate a inculpatului să semneze in locul primarului, contrar depozitiilor sale.
In ce priveste adeverinta n2105/2002, nu e vorba de contrafacerea semnăturii secretarului, ci e vorba de fals intelectual, pentru că s-a emis o adeverință care atestă că numitul, C care vroia să acceseze fondurile, avea un lot de 19 hectare, dar acest lucru era nereal prin faptul că din cele 19 hectare, 5 hectare erau proprietatea lui, și restul ar fi fost arendări.
Ancheta penala a demonstrat că arendările acelea nu erau reale, și chiar dacă erau reale, adeverința atestă că este este proprietar al celor 19 hectare.
Mai mult, nu s-a putut trece peste declarația proprietarului audiat la urmarirea penala, la volumul 3 există declarația proprietarului, care că ar fi arendat terenul lui, spre deosebire de care a declarat in fața instanței, că a incheiat un contrat de arendă.
Primarul a spus, a explicat, că nu i-a dat voie să semneze. Aici este vorba de legitimitatea semnăturii.
Mai departe, schița atestă la rândul ei un lucru nereal, că terenul era compact, de 19 hectare. In realitate, există depoziții ale oamenilor, vecini cu terenul, care spun că, intre terenul lui și terenul numitei - admițând că exista acel contract de arendă - existau și alte loturi; aici e vorba de acea schiță intocmită in fals.
In ceea ce priveste procesul verbal de recepție a lucrarilor agricole, inculpatul a fost cercetat și este acuzat că a semnat procesul verbal in locul numitului, care era titularul contractului.
S-a creat o aparență, pentru că acel proces verbal de realizare a lucrarilor este fals, pentru că nu erau acele lucrări efectuate, și in al doilea rand, intrebarea este pe latură subiectivă, dacă se susține că nu a avut nici o legătură cu demersurile făcute de coinculpatul, și cunoștea că acele lucrări sunt denaturate, intrebarea este, de ce a semnat in locul titularului de contract? Explicația inculpatului recurent este următoarea, și este declaratia dată in fața instanțelor: "in calitate de persoană care făceam naveta, am văzut terenurile despre care știam că sunt ale socrului meu, lucrate, dar nu știam exact unde are socrul meu terenurile".
Această explicație nu este suficientă că să justifice o bună credință pe falsul intelectual, in primul rând, în sensul că atestă cu mâna lui că s-au efectuat lucrările, că este real. Si un aspect, dovedește latura subiectivă pe care o apărarea in materia art.26 Cod penal raportat la art.215 Cod penal, pentru că esența este latura subiectivă. A spus: "sunt străin de aceste demersuri, eu am atestat ca funcționar anumite lucruri".
Acest aspect este insă curios, pentru că atunci cand invocă buna credință in raport de infractiunea de fals intelectual, inculpatul spune așa: "in calitate de ginere, am cunoscut, potrivit unor acte, că socrul meu arendase niște terenuri". Era de notorietate, erau totuși rude. Aceeasi notorietate nu mai funcționează și nu o mai invocă, ci invocă dumnealui eroarea cand spune "nu știam dacă avea, nu știam că in realitate nu efectuase lucrările, nu știam că vor fi neefectuate și că sumele incasate de la Direcția Agricolă sunt pe nedrept".
Acest raționament contradictoriu nu poate fi primit.
In ceea ce priveste faptul că, o anume culpă aveau si reprezentantii Direcției Agricole care trebuiau să vină să verifice realitatea, in practica judiciară s-a apreciat că atunci cand un rezultat dăunător este produs de o activitate de o inducere in eroare a unui autor, grefată și pe culpa unor alți agenți, funcționari sau a alte persoane care nu realizează obligația lor de a verifica, nu rupe lanțul legăturii de cauzalitate. S-a spus adeseori, la infractiunile de inselaciune față de bănci, funcționarii nu au verificat dacă lucrează la acea firmă. Dă un exemplu chiar si din practica Curtii Supreme, a atestat că nu este ruptă legatura de cauzalitate prin faptul că C pus să oprească o eventuală fraudă nu face acest lucru, nu inlătură răspunderea celui care a procedat la inducerea in eroare. Așa incât, funcționarii Directiei Agricole trebuiau ei inșiși să verifice dacă terenurile au fost lucrate, dacă sunt indeplinite toate conditiile. Acest lucru nu afectează realitatea infractiunii și nu poate profita nici complicelui.
Poliția a verificat expres contractele de arendă, locul unde se află terenul despre care s-a spus că a fost arendat, și s-a constatat că nu era un lot compact (vol.III urmarire penală, filele 2-4).
Inculpatul a susținut că nu era esențial pentru obținerea finanțării să existe un lot compact.
Dincolo de toate aceste aspecte, a se observa că inculpatul a avut niște declarații foarte amănunțite la urmarirea penala, in care a recunoscut realitatea, faptul că a intocmit unele acte, sau că nu a verificat deloc realitatea, cum este cazul procesului verbal de recepție a lucrărilor, spunand că nu s-a dus să vadă, dar acest lucru nu-i dădea dreptul, dacă nu ar fi făcut o verificare completă, să semneze.
Avand ultimul cuvant inculpatul recurent sustine că achiesează la concluziile aparatorului său.
Declarand inchise dezbaterile, instanta lasa cauza in pronuntare.
Ulterior deliberarii,
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față;
Prin sentința penală nr. 1062 din 2 iulie 2007 Judecătoriei Vaslui în baza art. 334 Cod procedură penală s-a admis cererea de schimbare a încadrării juridice formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și s-a dispus schimbarea încadrării juridice astfel:
a) pentru inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal în infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal.
b) pentru inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
c) pentru inculpatul din infracțiunile prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în următoarele infracțiuni:
- art. 25 Cod penal raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- art. 25 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal.
- art. 25 Cod penal raportat la art.290 Cod penal.
- art. 291 Cod penal;
- art. 291 Cod penal;
- art. 291 Cod penal;
d) pentru inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1,2 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art. 246 Cod penal într-o singură infracțiune prevăzută de art. 215 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
Totodată, din infracțiunile prevăzute de art. 289 Cod penal și art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal în următoarele infracțiuni prevăzute de:
- art. 290 Cod penal;
- art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
- art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal;
- art. 26 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal;
- art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal;
În baza art. 290 alin. 1 Cod penal a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 400 RON amendă penală. S-a făcut aplicarea art. 74 lit. a și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
A condamnat inculpatul, astfel:
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1,2 Cod penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal;
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal la o pedeapsă de 2 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal;
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 289 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal la o pedeapsă de 5 luni închisoare, făcându-se aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.
În baza art. 33 lit. a și art. 34 lit. b Cod penal, s-au contopit pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1,2 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii, s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani, conform art. 82 Cod penal. În baza art. 359 Cod procedură penală s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit a,b,c Cod penal.
A condamnat inculpatul, astfel:
- pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 215 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la o pedeapsa de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal, raportat la art. 288 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, la o pedeapsă de 2 luni închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 289 alin. 1 Cod penal la o pedeapsă de 5 luni închisoare cu aplicarea art. 74 lit. a, c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. e Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 25 Cod penal raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală, întrucât l-a determinat pe inculpatul să falsifice avizul seria --- nr. - unde să ateste că a predat la SC SA R cantitatea de 200- 280 Kg sfeclă de zahăr cu aplicarea art. 74 lit. a,c și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzute de art. 25 Cod penal raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală întrucât l-a determinat pe inculpatul în luna octombrie 2002 să falsifice avizul seria -.- nr. -, prin care se atesta necorespunzător adevărului că inculpatul a achiziționat de la SC SA R 1500 kg îngrășământ complex cu aplicarea art. art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 291 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală întrucât a depus la DADR înscrisurile falsificate de inculpatul cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 291 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală întrucât a depus la DADR înscrisurile falsificate de inculpatul cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 291 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală întrucât a depus la DADR înscrisurile falsificate de inculpatul cu aplicarea art. 74 lit. a,c Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. e Cod penal s-a dispus contopirea pedepselor aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1,2 Cod penal, pe durata executării pedepsei închisorii s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani conform art. 82 Cod penal. Conform art. 359 Cod procedură penală atrăgând atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
Potrivit art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a pedepsei închisorii a fost suspendată și executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a,b Cod penal.
A condamnat inculpatul, astfel:
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. 1,2 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal la o pedeapsă de 2 ani închisoare cu aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală constând în falsificarea în luna oct. 2002 avizului seria --- nr. - făcându-se aplicarea art. 74 alin. 2 Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal constând în aceea că în perioada octombrie-decembrie 2003 falsificat situațiile 11,13 și bonurile de cântar aferente și avizul seria --- nr. - la o pedeapsă de 400 RON amendă penală făcându-se aplicarea art. 72 alin. 2 Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 25 Cod penal, raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal, la o pedeapsă de 400 RON amendă penală constând în aceea că l-a determinat pe inculpatul să falsifice fișa de lichidare cu aplicarea art. 72 alin. 2 Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 291 alin. 1 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală constând în aceea că i-a predat inculpatului în vederea depunerii la DADR cu aplicarea art. 72 alin. 2 Cod penal și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
- pentru comiterea infracțiunii prevăzută de art. 290 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal la o pedeapsă de 400 RON amendă penală constând în aceea că, în mod repetat, în baza aceleași rezoluții infracționale în perioada februarie - mai 2004 falsificat 101 adeziuni la cu aplicarea art. 72 alin. 2 Cod penal, și art. 76 alin. 1 lit. f Cod penal.
În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 alin. 1 lit. e Cod penal s-au contopit pedepsele aplicate anterior urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 2 ani închisoare.
În baza art. 71 alin. 1,2 Cod penal pe durata executării pedepsei închisorii s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal.
Conform art. 81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei închisorii pe durata unui termen de încercare de 4 ani conform art. 82 Cod penal. Potrivit art. 359 Cod procedură penală atrăgându-se atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 83 Cod penal.
În baza art. 71 alin. 5 Cod penal pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii s-a suspendat executarea pedepselor accesorii prevăzute de art. 64 lit. a,b,c Cod penal.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală a fost obligat inculpatul la plata sumei de 4,5 RON către partea vătămată domiciliată în județul V, comuna CP. sat.
În baza art. 14 și 346 Cod procedură penală s-a admis acțiunea civilă formulată de DADR V și s-a constatat că prejudiciul este integral recuperat și obligând inculpații, și să achite acest prejudiciu și s-a dispus ca suma de 48.440.700 rol depusă la CEC prin recipisa nr. - din 16.03.2004 aflată la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui reprezentând contravaloarea subvențiilor încasate pe nedrept.
În baza art. 118 alin. 1 lit. e Cod penal, s-a dispus confiscarea sumei de 110 RON de la inculpatul, reprezentând contribuția pe care a încasat-o nelegal pentru înscrierea în Rap ărților vătămate G, -, -, G, -, G,.
În baza art. 118 alin. 1 lit. Cod penal, s-a dispus confiscarea în folosul statului a sumei de 3 115 000 ROL depusă al CEC V prin recipisa nr. 142/- din 19.03.2004 aflate la dispoziția Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui de inculpatul, întrucât părțile vătămate nu s-au constituit părți civile în cauză.
În baza art. 348 Cod procedură penală s-a dispus anularea actelor falsificate de inculpați, astfel: cererea nr. 2088/8.11.2002, antecontractul nr. 460/1.11.2002, schița întocmită de inculpatul privind amplasarea terenului cultivat cu sfeclă de zahăr, adeverința nr. 2105/11.11.2002 a Primăriei comuna, județul V, procesul-verbal de recepție cantitativă și valorică a lucrărilor agricole executate pe 15 ha; tabelul nominal privind arendarea unei suprafețe de teren de inculpatul, avizul de însoțire a mărfii seria ---- -,aviz de însoțire a mărfii seria ----- din 17.11.2003, situația nr. 13 seria -, situația nr. 15, seria -, bonurile de la cântar,de la seriile 26051-26096,fișele de lichidare de la SC SA R din 17.12.2003, pe numele inculpatului, întocmite de inculpatul, filele 129-133 dosar urmărire penală, vol II și fișele, cererile de înscriere în R, filele 96-197 vol. II, dosar urmărire penală.
În baza art. 189 alin. 1, 191 alin. 1,2 Cod penal a obligat pe fiecare inculpat în parte la plata cheltuielilor judiciare către stat în cuantum de 300 RON.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 764/P/2004 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, au fost trimiși în judecată, în stare de libertate inculpații:
- pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.215 alin.1,2 Cod penal, art.26 raportat la art. 215 alin.1,2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, art. 246 Cod penal, art.289 Cod penal și art. 291 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, toate cu aplicarea art. 33 lit.a Cod penal.
-, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art.215 alin.1,2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. Cod penal.
- -, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art.289 Cod penal.
-, pentru comiterea infracțiunilor prevăzute de art. 25 Cod penal, raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 215 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal.
În cursul cercetării judecătorești au fost audiați inculpații și martorii, și s-au depus acte în circumstanțiere pentru inculpați, precum și alte acte.
Direcția pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală V s-a constituit parte civilă cu suma de 48 440 700 ROL reprezentând prejudiciul cauzat acestei instituții de inculpatul, iar partea vătămată, s-a constituit parte civilă cu suma de 4,5 RON reprezentând taxa de înscriere plătită.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a cultivat sfeclă de zahăr și pentru a putea beneficia de subvenția acordată pentru aceasta de Direcția Agricolă pentru Dezvoltare V trebuie să cultive minim 10 ha de sfeclă de zahăr, lucru pe care nu îl avea în acel moment.
Astfel, în luna octombrie 2002, inculpatul, a înregistrat această cerere sub nr.2088/8.12.2002 și cu antecontractul nr. 460/1.11.2002 la Primăria comunei, unde inculpatul, ginerele său, lucra ca agent agricol.
Întrucât primarul comunei, județul V, a refuzat să întocmească acte în fals, în sensul atestării că inculpatul are o suprafață de teren cultivată cu sfeclă de zahăr, pentru obținerea subvenției, acesta a luat legătura cu ginerele său, inculpatul, care a luat la cunoștință de intenția socrului său, inculpatul.
Urmare a acestei solicitări inculpatul, deși avea calitatea de agent agricol, fără a avea drept de semnătură, a semnat la rubrica,secretar" pe cererea nr. 2088/ 8.12.2002, și a completat această cerere în numele lui.
Totodată, inculpatul a completat și antecontractul nr. 460/1.11.2002 și a semnat în locul inculpatului, la rubrica,furnizor".
Fără o împuternicire oficială în acest sens, acest inculpat nu avea dreptul să semneze în locul secretarului de la primărie, el neavând calitatea decât de agent agricol.
În calitatea sa de agent agricol, inculpatul, a întocmit în fals, schița de amplasare a terenului inculpatului, care trebuia să fie cultivată cu sfeclă de zahăr, prin care se arăta că acesta avea o suprafață compactă de 15 ha teren în punctul. La rubrica, vizat primar" a semnat fără drept inculpatul.
La fel, inculpatul a întocmit o adeverință în fals către V, cu antetul Primăriei comunei, jud. V cu nr. 2105/11.11.2002, unde se menționa că numitul, în registrul comunal, la volumul II, poziția 130 are teren agricol 19 ha. La rubricile secretar și primar, a semnat inculpatul.
Inculpatul a întocmit, în fals, un proces-verbal de recepție cantitativă și valorică a lucrărilor agricole efectuate pe suprafața de 15 ha. cu sfeclă de zahăr, precizând că se efectuaseră în mod nereal, lucrări agricole (arat, discuit, grăpat, fertilizat, nivelat, în cuantum de 4650 RON. Inculpatul a semnat, fără drept, la rubricile,vizat" și,administrator".
Inculpatul, a întocmit și, tabelul nominal" privind terenul inculpatului, atestând în mod fals, că acesta este la o suprafața de teren de 37 ha.
Toate aceste documente au fost ștampilate cu ștampila Primăriei comunei, jud. V, de inculpatul.
În cursul lunii decembrie 2002, inculpatul a trimis aceste acte falsificate la DADR obținând fraudulos suma de 30 750 000 ROL, ca avans pentru lucrările executate în anul 2002, deși inculpatul cultivase doar 2 ha cu sfeclă de zahăr.
În data de 26.10.2002, inculpatul i-a solicitat inculpatului, care avea calitatea de agent agricol și șef al bazei de recepție din R, să falsifice documentația din care rezulta că ar fi beneficiat de produse pentru lucrările agricole inițiale pe care le-ar fi efectuat pe toată suprafața de teren.
Ca urmare a acestei instigări, inculpatul a întocmit, în fals, documente din care rezulta că SC SA Raf urnizat inculpatului 1,5 tone îngrășăminte complexe, despre care inculpatul a afirmat că o are achiziționată de la diverși furnizori, fără a poseda acte de proveniență. În acest scop s-a întocmit avizul de însoțire a mărfii seria --- nr. -. S-a mai atestat în mod nereal, că această cantitate de îngrășăminte a fost transportată cu tractorul -, în valoare de - ROL.
În luna octombrie 2003, DADR V i-a comunicat inculpatului, să depună documentația pentru a se putea justifica suma de 3075 RON pe care o primise anterior.
Având în vedere această adresă, inculpatul l-a instigat pe inculpatul să întocmească în fals avizul de însoțire a mărfii seria --- nr. - cu data de 17.11.2003, completând în mod nereal că PF este furnizor, iar la cumpărător SC SA
Prin acest aviz ștampilat cu R s-a atestat în mod nereal că inculpatul a predat la Baza de a comunei, jud. V, cantitatea de - kg sfeclă de zahăr, care însă era cantitatea pe care toți furnizorii o predaseră anterior la această bază de recepție.
Inculpatul a întocmit, în fals, situația nr. 11 seria - pentru perioada 28.10.2003, situația nr. 13, pentru perioada 16-28.10.2003, situația nr. 15 seria - pentru perioada 29.10.2003 - 06.11.2003, precum și bonurile de cântar 26051 - 26096, în fals.
Inculpatul a falsificat bonurile de cântar, astfel încât să reiasă că inculpatul ar fi depus toată cantitatea de sfeclă de zahăr, pe când aceasta fusese individual depusă de alte persoane.
Inculpatul cu actele false furnizate de inculpatul a mers la DADR pentru a,justifica" subvenția acordată.
V i-a comunicat inculpatului că îi va trebui fișa de lichidare pentru sfecla de zahăr de la SC SA
Inculpatul și inculpatul au convenit ca, pentru a se putea obține și restul de subvenție de 18 065 700 ROL să se efectueze fișă de lichidare, în contul fabricii de zahăr SC SA R.
Inculpatul, la data de 2.12.2003, l-a instigat pe inculpatul care avea calitatea de ajutor de programator la SC SA R și avea în atribuțiile de serviciu întocmirea fișelor de lichidare, pe calculator, în baza informațiilor primite din teritoriu.
Ca urmare a înțelegerii dintre inculpatul și inculpatul, ca urmare a instigării acestuia din urmă, s-a întocmit de inculpatul o fișă de lichidare prin care să justifice, în mod nereal,că cele - kg sfeclă de zahăr, care figurau în evidențe ca fiind predată de inculpatul și nu de ceilalți cultivatori agricoli individuali.
Aceasta s-a făcut numai pentru a putea fi încasată, fără drept, restul de subvenție la sfecla de zahăr, de 18 065 700 ROL, de inculpatul.
Astfel, inculpatul și s-au deplasat în județul N, municipiul R, unde au instigat la fals pe inculpatul.
Inculpatul a colectat de la cultivatorii de sfeclă de zahăr, taxa și adeziunea la, deși nu era angajatul acestei asociații, suma de 3 115 000 ROL.
Astfel, părțile vătămate G, -, -, G, -, G, și partea civilă, au predat suma de 40 - 50 000 ROL.
Toată suma de 3 115 000 ROL a fost ulterior depusă de inculpatul, la CEC iar prin adresa nr. 505/ 15.05.2006, Ras olicitat virarea acestei sume în contul acestei asociații, cont deschis la Post
Astfel, prin declarația martorului și a adresei nr. 165/27.02.2004 se arată că, persoanele care au cotizat, au devenit membri odată cu predarea sfeclei de și semnarea adeziunii la această asociație, iar inculpatul, prin această colectare a cotizației și taxei de înscriere, nu a avut intenția de a induce în eroare pe acești cultivatori de sfeclă de zahăr și de a profita de pe urma acestor sume de bani, el neînțelegând în mod clar modalitatea de reținere a acesteia.
Totodată, în cursul anului agricol 2002-2003, inculpatul a impus ca anumiți cultivatori să predea sfecla de zahăr în numele R deși nu era angajat al acesteia, creând un plan de 54 335 kg sfeclă de zahăr, în valoare de 33 533 388 ROL, întocmind documente fictive de predare în numele său și a altor persoane care sunt inexistente sau decedate, beneficiind de această sumă în final.
Pentru a putea justifica cantitățile de sfeclă de zahăr în plus aflate în gestiune, acest inculpat a întocmit în fals 101 adeziuni ale cultivatorilor de la
În baza art. 334 Cod procedură penală, Parchetul de pe lângă Judecătoria Vasluia solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpați astfel:
- pentru inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal, în infracțiunea prevăzută de art. 209 Cod penal.
- pentru inculpatul din infracțiunile prevăzute de art.289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin.1,2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 288 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
- pentru inculpatul, din infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. 1,2 Cod penal, art.26 Cod penal, raportat la art. 215 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal, art. 246 Cod penal, art.289 Cod penal, art. 291 Cod penal cu aplicarea art.41 alin. 2 Cod penal, cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal în infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. 1,2 Cod penal, art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 25 raportat la art. 290 Cod penal, art. 26 raportat la art. 291 Cod penal și art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal.
- pentru inculpatul din infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 215 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, ambele cu aplicarea art. 33 lit. a Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 25 raportat la art.288 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin. 1 Cod penal, art.25 Cod penal raportat la art. 2888 alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 25 Cod penal, raportat la art. 290 Cod penal, art. 25 raportat la art. 290 Cod penal și 3 infracțiuni de fals prevăzute de art. 291 Cod penal.
Analizând probatoriul cauzei instanța a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpat, astfel:
- pentru inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal, în infracțiunea de fals în înscrisuri sub semnătură privată prevăzută de art. 290 Cod penal, având în vedere faptul că înscrisul pe care acesta l-a eliberat și care atestă în mod nereal că inculpatul predase în anul 2003 cantitatea de - kg sfeclă de zahăr nu are caracterul unui înscris oficial conform art. 150 alin. 2 Cod penal, neprovenind de la o instituție a statului.
- pentru inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, în infracțiunile prevăzute de art. 288 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, constând în aceea că în baza aceleiași rezoluții infracționale a falsificat înscrisuri oficiale și infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal, cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal întrucât, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a atestat în mod necorespunzător adevărul în schița de amplasament eliberată inculpatului și adeverința nr. 24105 din 11.11.2002, care a atestat nereal, că același inculpat apare înscris în registrul agricol cu suprafața de 19 ha.
- pentru inculpatul din infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal și infracțiunea prevăzută de art.246 Cod penal, într-o singură infracțiune prevăzută de art. 215 alin. 1,2 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal întrucât prin modalitatea de comitere cele două infracțiuni sunt absorbite în infracțiunea de înșelăciune;
Din infracțiunile prevăzute de art. 289 Cod penal și art. 291 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2Cod penal, în următoarele infracțiuni:
- infracțiunea prevăzută de art.290 Cod penal, constând în falsificarea, prin contrafacerea avizului -;
- infracțiunea prevăzută de art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, constând în aceea că, în octombrie-decembrie 2003 falsificat prin contrafacere situațiile 11, 13 și bonurile de cântar aferente și avizul nr. -;
- art. 25 Cod penal, raportat la art. 290 Cod penal, întrucât l-a instigat pe inculpatul să falsifice o fișă de lichidare;
- art. 26 Cod penal raportat la art. 291 Cod penal întrucât i-a predat inculpatului fișa de lichidare falsificată de inculpatul;
- art. 290 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal constând în aceea că în baza aceleași rezoluții infracționale, în anul 2004 lunile februarie - mai, a falsificat 101 adeziuni.
Pentru inculpatul, din infracțiunea prevăzută de art. 25 raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin.2 Cod penal, în următoarele infracțiuni:
- art. 25 Cod penal întrucât l-a determinat în mai multe rânduri pe inculpatul la falsificarea scrierii și a subscrierii oficiale;
- art. 25 Cod penal raportat la art. 289 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, întrucât l-a determinat pe inculpatul să falsifice înscrisuri oficiale;
- art. 25 Cod penal raportat la art. 290 Cod penal întrucât l-a determinat pe inculpatul la falsificarea avizului nr. -;
- art. 25 Cod penal raportat la art.290 Cod penal constând în aceea că l-a determinat pe inculpatul, să falsifice avizul -.
Trei infracțiuni de uz de fals prevăzute de art. 291 Cod penal constând în aceea că a depus la. V înscrisuri false de la, și.
La alegerea pedepselor, precum și la individualizarea cuantumului acestora, instanța, conform art. 72 Cod penal, a avut în vedere gradul de pericol social concret al faptelor comise, determinate atât de modul de producere cât și de importanța valorilor sociale încălcate.
Au fost avute, de asemenea, în vedere, datele personale ale inculpaților, care nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, cu excepția inculpatului, care a mai fost condamnat anterior la mai multe pedepse cu amenda penală.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel inculpații, și criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
Inculpații și susțin că, în mod greșit au fost condamnați pentru săvârșirea infracțiunii de fals intelectual și fals în înscrisuri sub semnătură privată -respectiv instigarea la aceste fapte pentru inculpatul - întrucât documentele au fost întocmite în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe baza împuternicirii primite de la secretarul primăriei, iar conținutul acestora reflectă realitatea.
Inculpatul susține că nu a desfășurat vreo activitate de determinare a inculpatului - ginerele său - la întocmirea acelor acte.
Greșit a fost reținută infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal în privința inculpatului și respectiv a infracțiunii prevăzută de art. 26 Cod penal raportat la art. 215 alin. 1, 2 Cod penal în privința inculpatului, neexistând vreo acțiune de inducere în eroare și nici intenția înșelării părții civile
Inculpatul mai susține că, în mod greșit instanța de fond l-a condamnat pentru săvârșirea a trei infracțiuni prevăzute de art. 291 Cod penal și a două infracțiuni prevăzute de art. 25 raportat la art. 290 alin. 1 Cod penal în condițiile în care nu se face vinovat de comiterea acestor fapte.
În subsidiar se solicită redozarea pedepselor sau aplicarea dispozițiilor art. 18 ind. 1 Cod penal.
Prin decizia penală nr. 65/A din 20 martie 2008 Tribunalul Vasluia respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul și ca nefondate apelurile declarate de inculpații, și împotriva sentinței penale nr. 1062 din 2 iulie 2007 Judecătoriei Vaslui, pe care a menținut-
A obligat apelanții la plata sumei de câte 80 lei fiecare, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat în apel.
astfel, Tribunalul Vasluia constatat următoarele:
Potrivit dispozițiilor art. 363 Cod procedură penală, termenul de apel este de 10 zile și curge de la pronunțare, pentru partea care a fost prezentă la dezbateri sau la pronunțare.
Inculpatul a fost prezent la dezbaterea cauzei în fond, ce a avut loc la data de 26 iunie 2007, când pronunțarea a fost amânată pentru data de 2 iulie 2007.
În aceste condiții, apelul declarat de acest inculpat la data de 13 august 2007 este tardiv.
Tribunalul constată că activitatea infracțională a inculpaților a fost corect reținută de instanța de fond, în deplina concordanță cu probele administrate în cauză. Încadrarea juridică a faptelor este legală, iar pedepsele aplicate au fost just individualizate.
La individualizarea judiciară a pedepselor au fost avute în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal și anume: dispozițiile părții generale a Codului penal, gradul de pericol social al faptei comise, împrejurările concrete ale săvârșirii acesteia, periculozitatea inculpaților și persoana lor, limitele de pedeapsă prevăzute în partea specială a Codului penal.
S-au reținut în favoarea inculpaților și circumstanțe atenuante conform dispozițiilor art. 74 lit. a,b și c Cod penal și anume: conduita bună avută de inculpați anterior comiterii faptei -rezultată din lipsa antecedentelor penale ale acestora conform fișei de cazier judiciar -stăruința depusă pentru a repara paguba produsă, precum și conduita adoptată pe tot parcursul procesului penal.
S-a dat astfel eficiență dispozițiilor art. 76 lit. c,e și f Cod penal și s-au coborât pedepsele sub minimul special prevăzut de norma incriminatoare.
Pedepsele aplicate sunt echilibrate, de natură a asigura atât reeducarea inculpaților, cât și atingerea scopului prev. de art. 52 alin. 1 teza I Cod penal, respectiv prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni.
Având în vedere toate celelalte elemente ce caracterizează pozitiv persoana inculpaților și fiind îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de art. 81 Cod penal, tribunalul reține că, în mod just s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără privarea de libertate a acestora și a dispus suspendarea condiționată a executării.
Cu prilejul examinării din oficiu a hotărârii apelate, tribunalul a constatat că, instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la fapta inculpatului de complicitate la infracțiunea de înșelăciune comisă de inculpatul, în formă continuată, constând în faptul că, în toamna anului 2002 și în cea a anului 2003, l-a ajutat pe acesta, prin întocmirea unor documente false, să inducă în eroare V și să obțină pe nedrept, suma totală de 48.000.000.ROL cu titlu de subvenție acordată pentru cultivarea unei suprafețe de 15 ha. cu sfeclă de zahăr.
Această nelegalitate nu poate fi îndreptată cu prilejul soluționării apelurilor inculpaților, în absența apelului parchetului.
Din examinarea materialului probator administrat în cauză rezultă că, infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 2 Cod penal cu aplicarea dispozițiilor art. 41 alin. 2 Cod penal a fost corect reținută în sarcina inculpatului, în condițiile în care acesta, deși nu avea nici o calitate în cadrul Asociației de de, în mod repetat, a pretins și a încasat de la cultivatorii ce ridicau cantitățile de zahăr cuvenite ca urmare sfeclei predate, taxa și cotizația de adeziune la această asociație, în sumă totală de 3.300.000 ROL.
Înșelăciunea este o infracțiune de prejudiciu, iar participarea părților vătămate în procesul penal este legală.
Activitatea de determinare a inculpatului, de către inculpatul, în vederea întocmirii fișei de lichidare din data de 2 decembrie 2003, prin al cărei conținut se atestă, în mod nereal, că întreaga cantitate de peste 200 tone de sfeclă a fost predată de inculpatul, rezultă cu claritate din declarațiile inculpaților și, cele ale martorei, precum și din depozițiile inculpatului din cursul urmăririi penale - inclusiv procesul verbal de confruntare aflat la filele 69-70 dosar urmărire penală, vol.
Susținerile inculpatului și referitor la împrejurarea că actele întocmite de primul inculpat la instigarea celui de-al doilea inculpat reflectă realitatea și au fost eliberate în exercitarea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului, pe baza împuternicirii primite de la secretarul primăriei, sunt complet lipsite de suport probator și, totodată, se află în evidentă contradicție cu întreg ansamblul probelor existente la dosarul cauzei.
Martorul, primarul comunei în perioada comiterii faptelor, a arătat că inculpații și i-au solicitat, în toamna anului 2002, sprijinul în vederea contactării cultivatorilor de sfeclă de zahăr care ar fi putut îndeplini condițiile necesare obținerii subvenției acordate de guvern.
Întrucât pe raza comunei nu existau persoane care să îndeplinească toate condițiile prevăzute de lege pentru accesarea subvenției respective - în principal cea referitoare la cultivarea a unei suprafețe de minim 10 ha cu sfeclă de zahăr - martorul nu a dat curs acestei solicitări.
Din conținutul aceleiași depoziții, precum și din examinarea fișei postului de agent agricol - pe care îl ocupa inculpatul în toamna anului 2002 -rezultă că acest inculpat putea semna la rubrica "primar" a unui înscris doar dacă ar fi primit dispoziție scrisă în acest sens.
Totodată, este cert stabilit că inculpatul a folosit documentele falsificate în participație cu inculpatul, pentru a induce în eroare V și a obține suma de 30.750.000 ROL reprezentând avans subvenție pentru lucrările agricole executate în toamna anului 2002 pe suprafața de 15 ha, ceea ce nu coincidea cu realitatea.
În această modalitate inculpatul a comis, în toamna 2002 cu complicitatea inculpatului infracțiunea prevăzută de art. 215 alin. 1, 2 Cod penal primul din cele două acte ce compun infracțiunea de înșelăciune în formă continuată (al doilea se situează în toamna 2003)reținută în sarcina inculpatului și pentru care corect l-a condamnat prima instanță.
Din întreg conținutul dosarului rezultă, fără echivoc, că inculpatul l-a determinat pe inculpatul să falsifice avizul seria --- nr. - și să ateste în mod nereal că PF ar fi predat la SC R SA peste 200 tone sfeclă de zahăr. De asemenea, că inculpatul l-a determinat pe inculpatul să falsifice avizul seria --- nr. - prin care a atestat în mod nereal că PF a achiziționat de la SC R SA 1500 kg îngrășământ complex.
Totodată, este cert stabilit că a comis cele trei infracțiuni de uz de fals prevăzut de art. 290 Cod penal - reținute în sarcina sa de instanța de fond -constând în aceea că, a depus la. V înscrisurile falsificate de inculpații și, precum și nota de lichidare falsificată de inculpatul.
Motivul de apel invocat de cei trei inculpați în al doilea subsidiar -C privind redozarea pedepselor fiind deja analizat -și care vizează aplicabilitatea dispozițiilor art. 18 ind.1 Cod penal cu privire la faptele comise întrucât acestea n-ar prezenta gradul de pericol social al unei infracțiuni, este în vădită contradicție cu situația de fapt, așa cum aceasta este conturată de actele și lucrările dosarului cauzei.
Faptele comise de inculpați, prin conținutul lor concret, nu pot fi apreciate ca fiind în mod vădit lipsite de importanță ci prezintă, fiecare în parte, gradul de pericol social al unei infracțiuni.
Inadvertența semnalată de inculpații, și cu privire la modul de soluționare a laturii civile a cauzei -în sensul că deși prima instanță a reținut că prejudiciul este recuperat, i-a obligat, totuși pe inculpați la plata acestuia, fără a mai stabili și destinația sumei -constituie de fapt o omisiune vădită care urmează a fi înlăturată de instanța de fond potrivit procedurii reglementate de dispozițiile art. 195-196 Cod procedură penală.
La termenul prevăzut de art. 385 ind. 3 Cod procedură penală hotărârile au fost recurate de inculpatul și criticate pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterându-se criticile formulate în apel.
Motivându recursul, inculpatul susține că, nu sunt întrunite elementele prevăzute de lege pentru a fi angajată răspunderea sa penală.
Referindu-se la situația de fapt, inculpatul recurent susține că nu a falsificat semnăturile de pe adeverințe, prin contrafacerea scrierii, el semnând pentru secretar sau primar, în lipsa acestora și pe baza înțelegerii cu cei doi fără a anticipa că intenționa să folosească documentele respective pentru obține subvenții de la stat.
În ce privește documentele semnate de el, inculpatul arată că a avut reprezentarea faptului că, prin conținutul lor, atestau aspecte reale, așa încât nici sub aspectul laturii subiective a infracțiunii de fals intelectual, aceasta nu subzistă. deținea atât în proprietate cât și în arendă suprafețele de teren corespunzătoare, motiv pentru care susține inculpatul că nu ar fi putut refuza eliberarea documentelor solicitate.
Recurentul solicită achitarea sa pentru infracțiunile prevăzute de art. 288 și art. 26 raportat la art. 215 Cod penal, invocând temeiul prevăzut de art. 10 lit. d Cod penal și art. 289 Cod penal.
În ce privește infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal, în subsidiar, inculpatul solicită la fel ca și în apel, aplicarea art. 18 ind. 1 Cod penal.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului prin prisma criticilor formulate ce vizează cazul de casare prevăzut de art. 385 ind. 9 pct. 18 Cod procedură penală, dar și din oficiu, în limite procedurale, constată că recursul nu este fondat, pentru considerentele ce urmează:
Ne aflăm în fața cazului de casare invocat de recurent, ori de câte ori este evidentă stabilirea eronată a faptelor în existența sau inexistența lor, în natura lor, ori în împrejurările în care au fost comise, fie prin neluarea în considerare a probelor care le confirmau, fie prin denaturarea conținutului acestora, cu condiția să fi influențat asupra soluției adoptate.
În speță, instanța de fond procedat la administrarea unui probatoriu complet, ce a fost just apreciat, potrivit art. 63 Cod procedură penală, stabilind corect situația de fapt, lămurind complet și exact faptele pentru care a fost trimis în judecată inculpatul recurent.
Coroborând plângerea și declarația părții vătămate, documentele întocmite fictiv de inculpat, adresele de comunicare și celelalte înscrisuri de la dosar, declarațiile martorilor și ale inculpaților, rezultă cu certitudine că inculpatul, la solicitarea socrului său, inculpatul, în baza aceleiași rezoluții infracționale, a falsificat înscrisuri oficiale, atestând date necorespunzătoare adevărului în schița de amplasament a terenului, cât și în adeverința nr. 24105 din 11.11.2002, acte eliberate de Primăria comunei, unde inculpatul era agent agricol.
Martorul, primarul comunei, a declarat constant, atât la urmărirea penală, cât și la instanța de fond (filele 122 - 123) că în toamna anului 2002 inculpații și i-au solicitat sprijinul pentru ca cei doi să beneficieze de subvențiile acordate de stat cultivatorilor de sfeclă de zahăr. Întrucât primarul i-a refuzat,
știind că nu îndeplinesc condițiile legale, inculpatul a apelat la ginerele său, inculpatul - recurent care era agent agricol.
Același martor relatat că în punctul " " nu exista suprafața de 15 ha. teren care să aparțină aceleiași persoane. Susține de asemenea că nu a dat dispoziție scrisă inculpatului sau altui angajat al primăriei să semneze acte în locul lui.
Martorul a făcut trimitere la dispozițiile legale în materie, care prevăd că adeverințele cu privire la terenuri sunt semnate de C care le întocmește și de primar sau în lipsa primarului de viceprimar.
Agentul agricol ar fi putut semna acele documente numai pe baza unei dispoziții scrise date de primar, or în speță, aceasta nu a existat.
Apărările inculpatului sunt contrazise de probele dosarului (înscrisuri, martori, declarațiile coinculpaților), probe din care rezultă indubitabil că, mențiunile din schița de amplasare a terenului și în adeverința nr. 2105/11.11.2002 vizându-l pe, erau necorespunzătoare adevărului.
Deși nu avea nici o dispoziție scrisă din partea primarului, inculpatul a semnat aceste acte în locul primarului, știind că urmau să fie folosite de socrul său pentru obținerea subvențiilor de la stat și ajutându-l în acest mod să își realizeze scopul. Inculpatul a acționat cu intenție directă.
Este pe deplin dovedit de întreg probatoriul dosarului faptul că inculpatul știa că socrul său nu deține suprafețele de teren înscrise în adeverință și schița pe care le eliberase ca "reprezentant" al primăriei, cunoscând evident scopul în care aceste acte urmau să fie folosite.
Apărările inculpatului sunt inconsistente, infirmate de probele administrate atât la instanța de fond, cât și în apel.
În mod judicios s-a apreciat că dispozițiile art. 18 ind. 1 Cod penal nu sunt incidente în cauză, în ce privește infracțiunea prevăzută de art. 289 Cod penal.
Modul și mijloacele de săvârșire a faptei, scopul urmărit, faptul că inculpatul era agent agricol la primăria din comună, conduita sa procesuală, sunt criterii just apreciate de instanța de fond, ce conturează gradul de pericol social al faptei inculpatului, specific infracțiunii în sensul avut în vedere de legiuitor în dispozițiile art. 18 Cod penal, dispozițiile art. 18 ind. 1 Cod penal neavând aplicabilitate.
Constatând că nu sunt motive de casare a hotărârilor recurate, în temeiul art. 385 ind.15 pct. 1 lit. Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul inculpatului.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 Cod procedură penală ce reglementează cheltuielile judiciare către stat;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 65/A din 20.03.2008 pronunțată de Tribunalul Vaslui, hotărâre pe care o menține.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 250 RON cu titlu de cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, GREFIER,
- - - - - - -
Red.
Tehnored.
02 ex.
30.04.2009
Tribunalul Vaslui
Jud.
Jud.
Președinte:Otilia SusanuJudecători:Otilia Susanu, Maria Cenușă, Mihaela Chirilă