Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 28/2010. Curtea de Apel Alba Iulia
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL ALBA IULIA
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 28/2010
Ședința publică de la 14 Ianuarie 2010
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Maria Elena Covaciu
JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș
JUDECĂTOR 3: Alina
Grefier
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia reprezentat de
Procuror -
Pe rol fiind soluționarea recursului declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 279/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
La apelul nominal, făcut în ședință publică, a răspuns apărătorul ales al recurentului, avocat, lipsă fiind recurentul.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, de către grefierul de ședință, după care se constată că prin încheierea camerei de consiliu nr. 5/R/CC/13.01.2010 a fost respinsă cererea de abținere formulată de doamna magistrat -.
Instanța constată că nu sunt cereri de formulat, împrejurare față de care acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul ales al recurentului, avocat, solicită admiterea recursului pentru toate motivele invocate în memoriu. Solicită să se constate că există o nouă probă apărută, și anume, rezultatul expertizei grafice, pe care instanța nu a avut-o în vederea la soluționarea cauzei. Solicită admiterea cererii de rejudecare și pronunțarea unei soluții având în vedere concluziile acestei expertize. Solicită admiterea recursului, fără cheltuieli de judecată.
Reprezentanta Parchetului solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea soluțiilor atacate ca temeinice și legale, apreciind că în mod corect instanțele au considerat că cele arătate de revizuent nu se încadrează în situațiile prevăzute de art. 394 Cod procedură penală, care să justifice revizuirea.
CURTEA DE APEL
Asupra recursului penal de față:
În deliberare, constată că prin sentința penală nr. 140/2009, Judecătoria Hunedoara în baza art. 403 alin. 1 și 3. proc. pen. a respins cererea de revizuire formulată de revizuientul, împotriva sentinței penale nr. 178/24.04.2003, pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr. 586/R/2003.
În baza art. 192 alin. 2. proc. pen. a obligat pe revizuient la plata sumei de 40 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarele:
Prin sentința penală nr.178/24.04.2003 pronunțată de Judecătoria Hunedoara în dosar nr.586/R/2003, revizuientul a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev.și ped.de art.215 alin.1 și 4 pen. cu referire la art.215 alin.2c.pen. a fost privat de exercițiul drepturilor prev.de art.64 pen. în condițiile art.71 pen. a fost obligat să plătească părții civile SC""SA H suma de 260.168.039 lei ROL - despăgubiri civile, precum și suma de 1.200.000 lei ROL cheltuieli judiciare către stat.
Sentința penală susmenționată a rămas definitivă prin neapelare la 23.05.2004 și în baza acesteia Judecătoria Hunedoaraa emis mandatul de executare a pedepsei nr.228/26.05.2003.
Ulterior, Judecătoria Hunedoaraa emis mandatul european de arestare nr.14/15.06.2007, revizuientul a fost extrădat Spania și depus în Penitenciarul M unde a început executarea pedepsei.-
După extrădare, revizuientul, în baza art.522/1 pr.pen. a formulat cerere de rejudecare după extrădare, cerere ce a fost înregistrată la Judecătoria Hunedoara sub nr-.
Prin sentința penală nr.221/2008 - Judecătoria Hunedoaraa admis cererea de extrădare formulată de condamnatul și, făcând aplicarea art.405-408 pr.pen. a anulat sentința penală nr.178/24.04.2003 a Judecătoriei Hunedoara rămasă definitivă și irevocabilă prin neapelare, precum și mandatul de executare a pedepsei închisorii nr.228/26.05.2003 emis de Judecătoria Hunedoara potrivit sentinței penale nr.178/24.04.2003 și potrivit disp.art.345-353 pr.pen. a dispus:
Condamnarea inculpatului la 3(trei) ani închisoare pentru infracțiunea de înșelăciune prev.și ped.de art.215 alin.1 și 4 pen. cu referire la art. 215 alin.2 pen.
În baza art.81,82 pen. a suspendat condiționat pedeapsa aplicată pe timp de 2(doi) ani plus durata pedepsei aplicate prin prezenta hotărâre, atrăgându-i atenția inculpatului asupra consecințelor nerespectării condițiilor prev. de art.83-84 pen.
A interzis inculpatului drepturile prev.de art.64 lit."a,b" pen. în condițiile art.71 pen. iar în baza art.71 alin.5 pen. pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei închisorii a suspendat executarea pedepselor accesorii.
A constatat că, prin sentința penală nr.317/15.11.2007 a Judecătoriei Hunedoara, rămasă definitivă prin respingerea ca nefondat a recursului, potrivit deciziei Tribunalului Hunedoara nr.62/R/07.02.2008, s-a computat din durata pedepsei de 3 ani aplicată prin sentința penală nr.178/2003 a Judecătoriei Hunedoara, durata arestării provizorii începând cu data de 14 iunie 2007 și până la data de 27 iulie 2007, potrivit disp.art.18 alin.1 din Legea nr.302/2004, corob.cu disp.art.450 pr.pen. și art.461 lit."d" pr.pen.
A computat din pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, timpul în care condamnatul s-a aflat în executarea pedepsei de 3(trei) ani închisoare potrivit mandatului de executare nr.228/2003 emis de Judecătoria Hunedoara în baza sentinței penale nr.178/24.04.2003 pronunțată de Judecătoria Hunedoara, rămasă definitivă prin neapelare, începând cu data de 28 iulie 2007 și până la data de 21 august 2008.
În baza art. 350 pr.pen. a dispus punerea deîndată în libertate a inculpatului.
În baza art.14, art.346 pr.pen. și art.998 - 999 civ. a obligat inculpatul să plătească părții civile SC" H"SA suma de 26.016,8 lei cu titlu de despăgubiri civile.
A obligat pe inculpat la plata sumei de 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prin decizia penală nr. 28/A/2009 a Tribunalului Hunedoara, a fost admis apelul Parchetului de pe lângă Judecătoria Hunedoara, a fost desființată sentința atacată și a fost respinsă ca inadmisibilă cererea de rejudecare formulată de condamnatul.
A fost menținută în întregime sentința penală nr.178/2003 a Judecătoriei Hunedoara precum și mandatul de executare a pedepsei nr.228/26.05.2003 emis de Judecătoria Hunedoara.
A dedus din pedeapsa de 3 ani închisoare, aplicată condamnatului, timpul executat de la 14.06.2007 șa 21.08.2008.
A fost respins ca nefondat apelul formulat de condamnatul împotriva aceleiași sentințe penale și a fost obligat apelantul la 300 lei cu titlu de cheltuieli judiciare la prima instanță.
Prin decizia penală nr.219/07.04.2009 a Curții de Apel Alba Iuliaa fost respins ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr.28/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
A obligat recurentul să plătească statului suma de 260 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Prin prezenta cerere de revizuire revizuientul face referire la raportul de expertiză grafică și la depoziția martorului, probe administrate în cursul soluționării cererii de rejudecare după extrădare în dosarul nr- al Judecătoriei Hunedoara.
Cazul de revizuire invocat de contestator, respectiv cel prevăzut de art.394 alin.1 lit."a" pr.pen. privește situația când s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei. Potrivit alin.2 al aceluiași text legal, pe baza faptelor și împrejurărilor noi, trebuie să se dovedească netemeinicia hotărârii de condamnare, achitare sau de încetare a procesului penal, supusă revizuirii.
În sensul acestor prevederi legale, trebuie să fie noi faptele probatorii iar nu mijloacele de probă a unei fapte sau împrejurări cunoscută de instanță la soluționarea cauzei, cum este cazul în speță.
În final, instanța de fond a reținut că aspectele invocate de condamnat nu pot conduce la o soluție de achitare a acestuia.
Împotriva acestei sentințe, condamnatul a declarat apel în termen, motivat, solicitând în principal admiterea în principiu a cererii de revizuire și urmare a rejudecării cauzei, pronunțarea unei soluții de achitare în temeiul prev. de art. 11 pct. 2 lit. combinat cu art. 10 lit. c Cod proc. penală pentru infracțiunea de înșelăciune, susținându-se că nu a fost dovedită cu certitudine vinovăția inculpatului iar în subsidiar, suspendarea condiționată a executării pedepsei.
Prin decizia penală nr. 279/A/26 octombrie 2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosar penal nr- a fost respins ca nefondat apelul declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr. 140/2009 a Judecătoriei Hunedoara.
Tribunalul Hunedoara și-a fundamentat această decizie pe următoarele considerente de fapt și de drept:
Potrivit art. 394 al. 1 lit. a din Codul d e procedură penală, revizuirea poate fi cerută între altele, când s-au descoperit fapte sau împrejurări care nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei.
Or, în cauză, susținerile condamnatului au fost avute în vedere în faza judecării în fond a cauzei.
Audierea unui nou martor și expertiza grafică efectuată de Laboratorul de Criminalistică C, probe administrate în cursul soluționării cererii de rejudecare după extrădare, nu sunt în măsură să înlăture concluzia la care a ajuns instanța de fond cu ocazia judecării fondului cauzei, că inculpatul se face vinovat de comiterea infracțiunii de înșelăciune.
Prin urmare, s-a apreciat că nu se impune pronunțarea unei soluții de achitare a inculpatului conform dispozițiilor art. 11 pct. 2 lit. a combinat cu art. 10 lit. c Cod proc. penală.
În ceea ce privește al doilea motiv de apel prin care se solicită suspendarea condiționată a executării pedepsei conform dispozițiilor art. 81, 82 Cod penal, s-a constatat că acesta este inadmisibil, întrucât potrivit art. 394 alin. 2 Cod proc. penală, cazul de la litera constituie motiv de revizuire dacă pe baza faptelor sau împrejurărilor noi, se poate dovedi netemeinicia hotărârii de condamnare, în sensul de a conduce la o soluție opusă celei pronunțate, respectiv achitarea celui condamnat și nu la o soluție care să presupună o altă modalitate de executare a pedepsei.
Împotriva deciziei a declarat recurs, în termenul legal instituit de art. 3853Cod procedură penală, revizuentul, aducându-i critici pentru nelegalitate și netemeinicie, sub următoarele aspecte:
- instanțele au ignorat concluziile expertizei grafologice efectuate de Laboratorul de Criminalistică C și care relevă, fără dubiu, că scrisul și semnătura de pe fila CEC supusă expertizării nu aparțin inculpatului, această lucrare reprezentând, în accepția textului de lege prev. de art. 394 lit. a Cod procedură penală, o împrejurare nouă;
- instanța a dat eficiență depoziției date în fața organelor de cercetare penală de către martorul, a cărui declarație este cel puțin susceptibilă, întrucât acesta nu o recunoaște, susținând că nu a fost ascultat niciodată de către poliție, iar semnătura nu îi aparține.
Verificând legalitatea și temeinicia deciziei penale atacate, în raport cu aspectele critice expuse, dar și din oficiu, în limitele instituite de art. 3859alin. 3 Cod procedură penală, Curtea constată următoarele:
1. Instanțele inferioare au stabilit în mod corect, în opinia Curții, că rezultatul expus de către Laboratorul de Criminalistică C în expertiza extrajudiciară supusă analizei nu reprezintă în accepția textului prev. de art. 394 lit. a Cod procedură penală "fapte sau împrejurări noi, necunoscute de către instanță și care, dacă ar fi fost cunoscute, ar fi determinat o soluție diametral opusă celei pronunțate", în speță, achitarea inculpatului.
2. Curtea arată că probatoriul ce a justificat condamnarea inculpatului este unul amplu, astfel încât împrejurarea, chiar acceptată, a faptului că inculpatul nu a semnat fila CEC, nu poate atrage o impunitate a acestuia, în condițiile în care rezultă fără putință de tăgadă că el a înmânat instrumentele de plată părții vătămate și prin activitatea sa a indus în eroare SC "" SA
3. Curtea precizează, cu privire la cel de-al doilea aspect invocat - depoziția martorului - că acesta nu se circumscrie niciunuia din cazurile de revizuire prev. de art. 394 Cod procedură penală, pentru aceleași considerente expuse mai sus.
4. Vizând cererea revizuentului de a i se acorda beneficiul prevăzut de art. 81 Cod penal, Curtea subliniază că în calea extraordinară de atac a revizuirii nu este posibilă o reapreciere a modalității de executare a sancțiunii penale aplicate, aceasta necircumscriindu-se cazurilor expres și limitativ prevăzute de art. 394 Cod procedură penală.
5. Față de cele ce preced Curtea, conform art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul condamnatului, cu consecința obligării sale la cheltuieli judiciare către stat, conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală.
Pentru aceste motive,
În numele legii,
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de condamnatul împotriva deciziei penale nr. 279/A/2009 pronunțată de Tribunalul Hunedoara în dosarul nr-.
Obligă pe condamnatul recurent să plătească statului suma de 260 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul desemnat din oficiu, în cotă procentuală de 50%, va fi avansată din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 14.01.2010.
Președinte, Judecător, Judecător,
- - - - - -
Grefier,
Red.
Tehnored.
2 ex./ 25.01.2010
jud. apel,
jud. fond
Președinte:Maria Elena CovaciuJudecători:Maria Elena Covaciu, Leontin Coraș, Alina