Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Pitesti

Dosar nr- DECIZIA PENALĂ NR.548/

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL PITEȘTI

SECȚIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Ședința publică din 14 octombrie 2008

Curtea compusă din:

Președinte: dr.- -, JUDECĂTOR 1: Marius Andreescu

JUDECĂTOR 2: Teodora Gheorghe Sorescu G--

JUDECĂTOR 3: Marioara: -

Grefier:

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL PITEȘTI reprezentat prin

procuror:

S-a luat în examinare, pentru soluționare, recursul declarat de inculpatul(fiul lui și al lui, născut la 11 Octombrie 1984)deținut în Penitenciarul Colibași, împotriva deciziei penale nr.107/A din 03.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr-.

La apelul nominal, făcut în ședința publică, au răspuns recurentul-inculpat asistat de avocat din oficiu, conform delegatiei nr.3599/2008 emisă de Baroul A, lipsă fiind intimații-părți civile.

Procedura nu este legal îndeplinită cu intimatul parte civilă, restituindu-se citația cu mentiunea "destinatar necunoscut".

În baza dispozițiilor art. 304 alin.1 Cod procedură penală se procedează la înregistrarea cauzei cu mijloace tehnice audio.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier ul de ședință, după care:

Apărătorul recurentului inculpat, av, solicită amânarea cauzei pentru lipsă de procedură cu intimatul parte civilă.

Reprezentanta parchetului consideră că nu este un motiv de amânare a cauzei faptul că intimatul nu a fost citat având în vedere faptul că prejudiciul este acoperit iar soluționarea recursului nu prejudiciază interesele părții.

Curtea constată că lipsa de procedură cu intimatul parte civilă nu este de natură să pericliteze interesele procesuale ale acestuia, având în vedere faptul că prejudiciul a fost acoperit. Constatând terminată cercetarea judecătorească acordă cuvântul în dezbateri asupra recursului formulat.

Apărătorul recurentului-inculpat, av, solicită admiterea recursului așa cum a fost formulat si reducerea pedepsei aplicate inculpatului urmând a se avea în vedere faptul că prejudiciul de o valoare foarte mică a fost acoperit, că inculpatul a avut o poziție sinceră in timpul cercetărilor, și nu prezintă pericol social.

Reprezentanta parchetului pune concluzii de respingere a recursului declarat de inculpat ca nefundat întrucât acesta este arestat în altă cauză iar reducerea pedepsei nu ar avea nici un efect.

Recurentul-inculpat, având ultimul cuvânt potrivit disp.art.38513alin.3 cod procedură penală, solicită admiterea recursului.

CURTEA:

Constată că rin p. sentința penală nr. 57 din 9 mai 2008, pronunțată de Judecătoria Brezoi în dosarul nr-,în baza art. 215 al.2 cod penal, cu aplicarea art. 41 al.2 cod penal, toate cu aplicarea art. 37 lit.b cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 11.10.1984 în Rm.V, cu domiciliul în com., sat, jud. V, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, stagiu militar neîndeplinit, cu antecedente penale, CNP -, la 3 ani și 6 luni închisoare.

S-au aplicat dispozițiile art. 57 și 71 al.2 cod penal.

S-a luat act că prejudiciul produs părților civile, G, a fost recuperat în totalitate.

În baza art.191 cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la 550 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 100 lei onorariu apărător din oficiu.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că în data de 5 mai 2007, având asupra sa mapă cu facturi și avize emise de societatea de furnizare a energiei electrice, inculpatul s-a prezentat la locuințele mai multor cetățeni din strada - - din orașul și prezentându-se cu calitatea mincinoasă de încasator de teren al societății furnizoare de energie electrică a încasat de la aceștia suma de 440 lei, reprezentând contravaloarea facturilor de consum energie electrică.

Părțile vătămate au formulat plângere împotriva inculpatului, iar acesta a recunoscut săvârșirea faptelor și restituind părților vătămate sumele de bani încasate.

S-a apreciat că fapta inculpatului întrunește elementele constitutive ale infracțiunii continuate de înșelăciune, prev.de art.215 alin.2 cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, text de lege în baza căruia l-a condamnat la pedeapsa închisorii.

S-a reținut, de asemenea și disp.art.37 lit.b referitoare la recidiva postcondamnatorie.

S-a luat act că prejudiciul produs părților vătămate a fost recuperat în totalitate.

Împotriva sentinței, în termen legal a declarat apel inculpatul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Prin decizia penală nr.107/A din 03 septembrie 2008, Tribunalul Vâlcea a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a apreciat că situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei, au fost corect stabilite de către prima instanță.

De asemenea, s-a apreciat că individualizarea judiciară a pedepsei respectă criteriile prevăzute de art.72 Cod penal și este adecvată situației de fapt.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie.

În motivele de recurs formulate oral, inculpatul critică decizia și sentința pentru greșita individualizare a pedepsei. În consecință, solicită reducerea cuantumului acesteia.

Examinând decizia supusă recursului, în raport cu motivele invocate și în limitele cazurilor de casare prevăzute de art.385/9 pct.14 Cod procedură penală și respectiv 385/9 alin.3 Cod procedură penală, curtea constată că recursul este nefondat.

Situația de fapt, vinovăția inculpatului și încadrarea juridică a faptei săvârșite au fost corect stabilite de către primele instanțe.

În ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei aplicate au fost respectate criteriile prevăzute de art.72 Cod penal.

În acest sens, s-a ținut cont de situația de fapt rezultată din probele administrate, precum și de elementele de circumstanțiere ale persoanei inculpatului.

Primele instanțe au avut în vedere gradul de pericol social concret ridicat al faptelor săvârșite de către inculpat, împrejurările în care acestea au fost comise, precum și starea de recidivă postexecutorie în care se află inculpatul.

Totodată, au fost avute în vedere aspecte de circumstanțiere în favoarea inculpatului, în primul rând atitudinea sinceră a acestuia pe parcursul procesului penal.

Instanța de fond a manifestat o clemență deosebită față de persoana inculpatului, deoarece a stabilit pedeapsa aplicată acestuia aproape dem inimul special prevăzut de lege, cu toate că recurentul într-o perioadă scurtă de timp a suferit mai multe condamnări penale, ceea ce demonstrează persistența infracțională a acestuia.

Curtea constată că nu există nici unul dintre cazurile de casare prevăzute de art.385/9 Cod procedură penală.

În baza disp.art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală se va respinge ca nefondat recursul inculpatului.

În temeiul disp.art.192 alin.2 Cod procedură penală, recurentul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat și la onorariul de avocat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpat, fiul lui și al lui, născut la 11 Octombrie 1984,împotriva deciziei penale nr.107/A din 03.09.2008, pronunțată de Tribunalul Vâlcea -secția penală, în dosarul nr-.

Obligă pe recurentul-inculpat la 300 lei cheltuieli judiciare avansate de stat, din care 200 lei onorariu avocat din oficiu, avansat din fondurile Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 14 octombrie 2008, la Curtea de APEL PITEȘTI -Secția penală și pentru cauze cu minori și de familie.

dr.

Grefier,

Red.:dr.

Tehn.

3 ex.

Jud.fond:.

Jud.apel:

27.10.2008.

Președinte:Marius Andreescu
Judecători:Marius Andreescu, Teodora Gheorghe Sorescu, Marioara

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 548/2008. Curtea de Apel Pitesti