Spete inselaciune Art 215 cod penal. Decizia 63/2008. Curtea de Apel Galati
| Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL GALAȚI
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ NR. 63/
Ședința publică din data de 29.01.2008
Completul constituit din:
PREȘEDINTE: Dumitru Petruș Judecător
JUDECĂTOR 2: Ion Avram
JUDECĂTOR 3: Maria Tacea
Grefier - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați
reprezentat de Procuror -
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea în cauza penală având ca obiect recursul declarat de partea vătămată ( domiciliat în Focșani,-, județul V, cod -) împotriva Deciziei penale nr. 282 din data de 24.08.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (Sentința penală nr. 456 din data de 23.02.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-, privind pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 2.03.1952 în B, domiciliat în Focșani,-, cod -, județul V).
Dezbaterile și susținerile orale ale cauzei au avut loc la data de 18.01.2008 și s-au consemnat în încheierea de ședință din aceea dată, care face parte integrantă din prezenta, dată la care instanța având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea cauzei astăzi, data de mai sus.
Deliberând, instanța a pronunțat următoarea decizie penală:
CURTEA,
Asupra apelului penal de față:
Examinând actele și lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 456/23.02.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul penal nr- s-a respins cererea formulată de partea vătămată prin apărător privind completarea încadrării juridice cu dispozițiile art. 215 alin 4. penal, ca neîntemeiată.
În baza art.11 pct. 2, lit. a pr. pen. rap.la art. 10 lit a pr.pen. a fost achitat inculpatul, pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune prev. de art. 215, alin. 1și 3 Cod penal și șantaj prev. de art. 194, alin. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal și art. 33, lit. a Cod penal.
A fost respinsă acțiunea civilă privind obligarea inculpatului la despăgubiri civile în sumă de: - Ron către partea vătămată; - Ron către partea vătămată; - Ron către partea vătămată și - Ron către, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 pct. 1. pr. pen au fost obligate părțile vătămate la câte 100 Ron fiecare cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel instanța de fond a retinut din probele administrate în cursul urmăririi penale și cercetării judecătorești respectiv acte, martori, expertiză tehnică-contabilă, proces verbal de confruntare, plângerile și declarațiile părților vătămate, următoarele:
Focșani s-a înființat în conformitate cu prevederile legii 31/1990 prin preluarea activului și pasivului de la. Focșani. Începând cu anul 1991 societatea a închiriat mai multe spații comerciale situate pe raza municipiului Focșani, la diferite societăți comerciale, printre care Focșani; L: Focșani; Focsani, etc.
În anul 1994, în conformitate cu legea privatizării nr. 58/1991; legea 77/1994 și legea 21/1994, Focșani a început programul de privatizare prin metoda, potrivit căreia puteau cumpăra acțiuni numai salariații, foștii salariați și conducerea societății. La data de 28.03.1994 s-a constituit Asociația - Programul Acțiunilor Salariaților, cuprinzând un număr de 294 membrii din rândul salariaților, pensionarilor și ai conducerii societății iar Adunarea Generală a membrilor A Focșani a ales Consiliul de Administrație al asociației format din președinte - și patru membri: G, -, și pe care l-a investit cu drepturi depline pentru negocierea contractului de vânzare cumpărare a celor 406.840 acțiuni emise de SC Focșani aflate în proprietatea Fondului Proprietății de stat și Fondului Proprietății private.
În conținutul derulării procesului de privatizare, partea vătămată care deținea în calitate de administrator al SC SRL Focșani două spații închiriate de la SC conform contractelor de închiriere nr. 9207/25 octombrie 1990 și 1925/23 iunie 1995, intenționa, ca de altfel si alte persoane să devină acționar însă acest lucru nu era posibil, întrucât nu avea calitatea de salariat sau fost angajat.
În aceste împrejurări încheiat, la inițiativa sa cu o convenție civilă prin care primul se obligă să -i remită suma de 36.700.000 lei precum și un număr de 357 certificate de proprietate reprezentând contravaloarea a 10470 de acțiuni cu valoarea nominală de 25 lei, indiferent dacă aceasta va suferi modificări în timp, urmând ca să-i remită numărul de acțiuni corespunzătoare la data intrării efective în posesie.
Potrivit aceleiași convenții, părțile au convenit ca transferul acțiunilor să se efectueze cu titlu gratuit, printr-o tranzacție ce va anula convenția civilă inițială. In cazul respectării clauzelor convenției, ambele părți au convenit și asupra modalității de sancționare, partea în culpă urmând să plătească despăgubiri.
La data de 30 decembrie 1998 tot de comun acord,părțile revocă convenția printr-o mențiune potrivit căreia îi restituie lui contravaloarea celor 10470 de acțiuni pe care urma să le primească. De asemenea, la aceiași dată au stabilit că nu mai are o altă pretenție de la și că înțelegerea ( convenția) din 10 octombrie 1994 devine nulă și fără aplicabilitate.
La data de 15.02.2001 SC SRL Focșani prin reprezentanții săi legali formulează plângere penală împotriva inculpatului, în care arată că deși societatea și-a respectat obligațiile, inculpatul nu a respectat art. 3 din convenție, în sensul că deși a intrat în posesia acțiunilor nu a remis aceste acțiuni și că a fost constrâns să consemneze pe convenția încheiată în anul 1994 că a primit contravaloarea acțiunilor că nu mai are niciun fel de pretenții și că au convenit ca înțelegerea încheiată în 1994 să nu mai producă efecte. A mai susținut că această mențiune s-a făcut sub imperiul presiunii psihice, deoarece exista riscul evacuării societății din spațiile pe care le deținea în- și- și al pierderii investițiilor făcute în construcții, utilaje, dotări, fie al majorării cuantumului chiriilor ceea ce ar fi afectat rentabilitatea investiției.
După înregistrarea plângerii formulată de SC SRL Focșani la. V, depune ulterior o completare
( pagina 30 dosar de urmărire penală) prin care contrar celor relatate inițial solicită cercetarea inculpatului pentru săvârșirea infracțiunilor de înșelăciune, prev. de art. 215, alin. 2 și 3. penal și șantaj prev. de art. 194, alin. 1. pen. întrucât în toamna anului 1994 acesta ar fi condiționat prelungirea valabilității contractelor de închirierea pentru spațiile comerciale de obligația părții vătămate de a deveni acționar la SC SA, respectiv de a cumpăra acțiuni la a ceastă societate.
A mai arătat că a verificat propunerea inculpatului consultând legea privatizării prin metoda și legea 77/1994 și a constatat că nu poate dobândi calitatea de acționar, întrucât nu era salariat și nici membru al conducerii societății împrejurarea în care i-a adus la cunoștința inculpatului refuzul său și motivul legal pe care si-l întemeiază. Partea vătămată precizează, în aceiași completare la plângere că în acest context inculpatul l-a amenințat că în măsura în care nu va încheia convenție prin care să se oblige că este de acord să cumpere acțiuni va dispune evacuarea sa din spatiile închiriate fără să-l despăgubească cu sumele învestite în dotarea spatiilor și în utilajele procurate pentru derularea activității de către SC SRL.
Partea vătămată susține că astfel a fost nevoită să-și dea acordul de a cumpăra acțiuni în condițiile propuse de inculpat mai ales că acesta l-a asigurat că deși legea 77/1994 nu-i permite să devină acționar, această interdicție nu prezintă relevanță întrucât în virtutea calității sale de director general poate să faciliteze să devină acționar și alte persoane care nu sunt angajate ale societății.
Deși anterior menționase că discutând și cu alți chiriași ai SC SA aceștia confirmaseră că inculpatul le-a cerut ca în măsura în care vor să mai beneficieze de spațiile închiriate vor trebui să cumpere acțiuni, partea vătămată susține în continuarea completării plângerii că i-a atras atenția că propunerea de a deveni acționar nu trebuie cunoscută și de alte persoane, iar suma reprezentând contravaloarea acțiunilor trebuie să i-o predea personal urmând ca el să o depună în contul SC pentru a cumpăra acțiuni în numele său.
Partea vătămată relatează în continuare că fiind convins de buna intenție a inculpatului a încheiat convenția din 10 octombrie 1994, iar ulterior a aflat că acesta a mai încheiat convenții similare și cu și și că în momentul în care a devenit acționar majoritar, i-a cerut să încheie tranzacția conform celor convenite în convenție, însă l-a amânat invocând că nu a intrat în posesia acțiunilor.
Partea vătămată susține, în completare la plângere că a fost indus în eroare asupra posibilității de a deveni acționar prin modul fraudulos pe care l- folosit de a prezenta ca adevărată o faptă mincinoasă, mai concret inculpatul prin calitatea sa de director general l- convins că-i va facilita cumpărarea de acțiuni deși cunoștea că privatizarea prin metoda oferă această posibilitate numai propriilor salariați și că acesta a reușit să-i creeze convingerea că pentru a putea beneficia și în continuare de spațiile comerciale închiriate trebuie să devină acționar la SC SA.
Ca urmare a inducerii în eroare partea vătămată arată că a semnat convenția din 10 octombrie 1994 și că în măsura în care ar fi cunoscut realitatea în sensul că inculpatul nu- va transfera dreptul său de proprietate asupra celor 10470 de acțiuni la SC SA Focșani, iar deținerea spatiilor comerciale închiriate nu depindea de calitatea de acționar, nu ar fi încheiat convenția din 10 octombrie 1994 pe care executat-o cu bună credință.
În luna decembrie 1998, partea vătămată arată că s-a prezentat la sediul SC unde inculpatul i-a adus la cunoștință că va fi de acord să semneze contractul de vânzare - cumpărare a celor 2050 mp spatii comerciale numai dacă va renunța la dreptul asupra celor 10470 de acțiuni și că l-a amenințat că va dispune evacuarea SC SRL fără a-i acorda despăgubirile aferente îmbunătățirilor aduse spațiilor și a utilajelor cumpărate. Fiind astfel constrâns de inculpat, precizează că a semnat pe exemplarul convenției din 10 octombrie 1994 că nu mai are nici o pretenție asupra celor convenite cu inculpatul cu privire la numărul de acțiuni și că numai ulterior și-a dat acordul la încheierea contractului de vânzare - cumpărare a spațiului închiriat. Partea vătămată concluzionează că numai prin constrângerea exercitată asupra sa de a renunța la cele 10470 acțiuni constând în amenințarea că nu va semna contractul de vânzare cumpărare pentru spațiul închiriat prin inducerea în eroare în modalitatea descrisă anterior inculpatul a săvârșit infracțiunea de înșelăciune prev. de art. 215 alin. 2 și 3 pen. și șantaj prev. de art. 1194, alin. 1. pen.
Analizând activitatea inculpatului prin prisma condițiilor impuse de existența laturii obiective și subiective ca elemente constitutive ale infracțiunilor pentru care s-a pus în mișcare acțiunea penală și în raport de întreg materialul probator administrat în cauză, instanța apreciază că cele două fapte nu există din următoarele considerente:
- Potrivit dispozițiilor art. 215, alin.2,3, pen. infracțiunea de înșelăciune în convenție constă în inducerea sau menținerea în eroare a unei persoane cu prilejul încheierii sau executării unui contract săvârșită în așa fel încât fără această eroare, cel înșelat nu ar fi încheiat sau executat contractul în condițiile stipulate. Aliniatul 3 prevede forma agravantă și constă în folosirea de către făptuitor a mijloacelor frauduloase dând ca exemplu nume sau calități mincinoase.
Mijlocul fraudulos, în concepția legiuitorului trebuie să asigure mai ușor reușita acțiunii făptuitorului să inspire încredere, să înlăture orice bănuială și să dea aparența de veridicitate.
Aptitudinea unui mijloc de a induce în eroare depinde însă numai de împrejurările concrete în care este folosit, ci și de persoana victimei, de gradul de cultură și pregătirea profesională, de starea psihică în care se găsea în momentul săvârșirii faptei întrucât legea a urmărit să apere îndeosebi persoanele credule și mai puțin prudente, fiind cele mai expuse să devină victime ale infracțiunii de înșelăciune.
În cauza de față partea vătămată, având calitate de administrator al unei firme cu renume, care derulează afaceri comerciale importante și de notorietate, fiind contabil de profesie nu poate fi considerată o persoană care poate fi indusă în eroare cu prea mare ușurință.
Deosebit de relevante sunt plângerile prin care a sesizat organele de urmărire penală și ulterior instanța de judecată în cadrul procedurii prevăzute de art. 2781. pr. pen. prin care în calitate de administrator al SC SRL Focsani arată că între acesta și a intervenit un contract în baza căruia s- remis inculpatului 36.700.000 lei și 357 certificate de proprietate reprezentând contravaloarea a 10470 de acțiuni de comun acord stabilind valoarea nominală la 25.000 lei indiferent dacă vor surveni sau nu modificări, cu obligația acestuia de a-i remite acțiunile în momentul în care va intra în posesia lor. Întrucât inculpatul nu și-a respectat obligația de remiterea acțiunilor respectiv art. 3 din contract ( convenție) a sesizat organele pentru a dispune cercetări.
Din modul de redactare a celor două plângeri și din analiza conținutului convenției rezultă fără echivoc că între și a intervenit un contract civil ( conventie) ce urma sa se finalizeze printr- tranzacție prin care acesta din urmă trebuia sa-i remită numărul de acțiuni corespunzătoare sumei acordate. Din motive care nu prezintă relevanță sub aspect penal, convenția nu a fost finalizata, respectiv nu s-a materializat într-o tranzacție însă partea vătămată a reintrat în posesia sumei de bani reprezentând contravaloarea acțiunilor ce urmau a-i fi cedate, declarând că nu mai are nici o pretenție, conform mențiunilor de pe unul din exemplarele convenției.
Deși partea vătămată a susținut în completarea la plângere ( pag. 31 dosar de urmărire) că a încheiat convenția din 10 octombrie 1994 la insistențele inculpatului care l-ar fi amenințat cu evacuarea din spatiile închiriate fără fi despăgubit cu sumele investite în construcții, utilaje, dotări și că ar fi avut cunoștință că legea 77/1994 nu-i permitea să dobândească calitatea de acționar, întrucât studiat conținutul actului normativ și s-a consultat cu specialiștii în domeniu, din declarația dată în cursul urmăririi penale ( pag. 55 din dosar urmărire penala) rezultă în mod evident că inițiativa cumpărării acțiunilor a avut- . Acesta declară că singura modalitate de a cumpăra acțiuni la SC era de a fi salariat la societate și cum nu putea cumpăra în nume propriu,inculpatul a fost de acord cu propunerea sa de a-i da o sumă de baniși certificate de proprietate în ponderea acceptată de FPS acesta obligându-se să cumpere acțiuni în momentul finalizării procesului de privatizare pe care ulterior să le transmită, conform clauzelor convenției.
Nu există nici o probă care să dovedească inducerea în eroare a părții vătămate în momentul încheierii acestei convenții atâta timp cât dorința și inițiativa cumpărării de acțiuni i-a aparținut în exclusivitate. Relevantă în acest sens este și declarația martorului, dată la cercetarea judecătorească ( pagina 230) în care relatează că în cursul anului 1994 într-o discuție avută cu cu care se află în relații de prietenie, acesta și-a exprimat dorința de a cumpăra acțiuni la SC, însă cunoscând că nu există o posibilitate legală, martorul i-a explicat că ar putea cumpăra și pentru el, lucru care s-a și întâmplat confirmându-i ulterior cu ocazia unei întâlniri că a încheiat o convenție în acest sens cu inculpatul. Această declarație a martorului este în totală contradicție cu declarația depusă de în cursul cercetării penale odată cu "completarea" la plângere ( pagina 37 dosar de urmărire penala) însă, fiind o declarație extrajudiciară instanța o va înlătura ca neavând eficiență juridică în cauză.
Cât privește afirmația că prin calitatea de director al SC îi putea facilita cumpărarea de acțiuni și că aceasta l-ar fi determinat să accepte încheierea convenției urmează a fi înlăturată ca nedovedită întrucât însăși partea vătămată, consultând legea privatizării și specialiști în materie, așa cum recunoscut și dată fiind pregătirea sa în domeniul financiar - contabil cunoștea că asociația salariaților (acționarilor) era cea care negocia valoarea acțiunilor, condițiile de plată, termenul de achitare integrală cu Fondul proprietății de stat și nu inculpatul.
Potrivit plângerii părții vătămate, inculpatul l-a indus în eroare în momentul încheierii convenției din 10 octombrie 1994 și să dacă ar fi să fi cunoscut realitatea în sensul că acesta nu-i transfera dreptul său de proprietate asupra celor 10.470 de acțiuni iar deținerea spațiilor comerciale închiriate nu depindea de dobândirea calității de acționar, nu ar fi încheiat acea convenție.
Susținerile din plângere sunt infirmate de declarația acestuia de la pagina 55 dosar urmărire penală, procesele verbale de confruntare și declarația martorului, probe care evidențiază clar că partea vătămată neavând posibilitatea legală de a deveni acționar a venit cu inițiativa încheierii convenției din octombrie 1994, iar faptul că aceasta nu s-a materializat în final în calitatea de acționar la SC, fie din cauza diferenței de preț ce trebuia achitată potrivit susținerilor sau oricărei alte cauze nu poate atrage după sine consecințe penale, nefiind dovedită inducerea în eroare, mijlocul fraudulos și nu în ultimul rând paguba pricinuita acesteia atâta timp cât suma de bani remisă inculpatului în 1994 i-a fost restituită în 1998, conform mențiunii de pe convenție.
Referitor la constrângerea psihică exercitată de inculpat asupra părții vătămate la data de 30 decembrie 1998 de a renunța la cele 10.470 de acțiuni plătite, constrângere exercitată prin amenințarea ca nu va semna actul de vânzare cumpărare pentru spațiul închiriat, fapt ce l-a determinat să accepte să facă mențiunea pe un exemplar al convenției că a primit contravaloarea acestora, că nu mai are nici o pretenție iar convenția din 10 octombrie 1994 devine nulă și fără aplicabilitate, instanța reține că nu există nici o probă care să vină în sprijinul acestor afirmații. În primul rând partea vătămată nu a devenit niciodată acționar la SC SA pentru a putea renunța la acțiuni iar cât privește presiunile exercitate de inculpat asupra sa nu sunt dovedite, însuși declarând cu ocazia confruntării ( proces - verbal de confruntare pag. 70) că s-a interesat de situația acțiunilor ce urma să le primească, dar inculpatul în toată perioada 1994 - 1998 a evitat să-i dea un răspuns. De asemenea, aflând din zvonuri publice că cei care dețin acțiuni vor putea cumpăra spatiile deținute cu contracte de închiriere, iar celor care nu dețin acțiuni li se vor majora cuantumurile chiriilor,a mers și a discutat cu la sfârșitul anului 1998,acesta spunându-i că singura soluție este să renunțe la acțiuni urmând să dobândească spațiul prin cumpărare, altfel va dispune evacuarea sa fără să i se restituie contravaloarea îmbunătățirilor, dotărilor și utilajelor,și aceste susțineri vor fi înlăturate ca nedovedite, din următoarele considerente:
- partea vătămată a formulat cerere de cumpărare a spatiilor încă de la data de16.09.1998 ( fila 21 la dosar urmărire), iar decizia de vânzare a spatiilor a fost luată de Adunarea Generală a Acționarilor,prețurile de purtare a spatiilor s-au purtat în urma unor negocieri iar acestea au fost stabilite de comisiile de negociere si nu de către inculpat.
- în cazul în care s-ar fi dispus evacuarea, iar SC SA ar fi refuzat să-l despăgubească cu contravaloarea investițiilor, dotărilor, intimizărilor, utilajelor, în condițiile în care aceste îmbunătățiri au fost efectuate cu respectarea clauzelor contractului de închiriere, partea vătămată putea să-și valorifice pretențiile în justiție pe calea acțiunii civile;
- acordul de anulare a convenției din 10 octombrie 1994 și confirmarea de primire a contravalorii celor 10470 acțiuni a intervenit la30 decembrie 1998așa cum rezultă din mențiunea de pe pagina a doua a convenției ( fila 26), iar cererea de cumpărare a spațiilor depusă de partea vătămată la16.09.1998,a fost aprobată de Consiliul de Administrație al SC SA la15decembrie 1998,ședință în cadrul căreia în prezența celor 5 membri ai Consiliului de Administrație și a celor trei membri ai Comisiei de cenzori, cu participarea cumpărătorilor, inclusiv ca reprezentant al SC, s-a stabilit prețul și modalitatea de plată a activelor cumpărate;
- contractul de vânzare - cumpărare a fost autentificat la 30decembrie 1998,iar din conținutul acestuia, coroborat cu procesul verbal din 15 decembrie 1998 rezultă că avansul fusese deja achitat.
În sprijinul convingerii că motivele plângerii părtii vătămate - sunt lipsite de suport real, instanța are în vedere declarația dată de acesta ca urmare a plângerii înaintată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Galați la data de 7 decembrie 2006 și restituită pentru a fi atașată cauzei de față, declarație în care precizează că a cumpărat spațiile închiriate la prețurile stabilite de, fără niciun fel de negociere, ori din conținutul procesului verbal din 15 decembrie 1998 încheiat în prezența sa și a membrilor Consiliului de administrație și Comisiei si de cenzori rezultă clar procedura de vânzare cumpărare prin negociere a tuturor activelor societății.
În consecință, analizând probele administrate în cauză, instanța apreciază că în raport de partea vătămată nu s-a comis nici o faptă de natură penală, iar convenția dintre cele două părți intervenită la 10 octombrie 1994 și anulată la 30 decembrie 1998 este o convenție civilă; având ca temei de drept dispozițiile art. 969. civil potrivit căreia convențiile legal încheiate au putere de lege între părțile contractante iar prin acordul lor, acestea încheie,modifică sau sting raporturi juridice.
Părțile vătămate, și au fosrmulat plângeri penale împotriva inculpatului solicitând efectuarea de cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj, prev. de art. 194, alin. 1. pen.și înșelăciune prev. de art. 215, alin. 2,4, pen. față de. Acestea au arătat că în calitate de acționari la SC SA au fost constrânși de inculpat să-i cedeze cu titlu gratuit o parte din acțiuni pentru a deveni majoritar, la valori nominale de 25.000 lei, fiind amenințați că nu le va vinde spatiile deținute ca chiriași. Au mai susținut că după ce au cedat acțiunile, spatiile le-au fost vândute la prețuri exorbitante iar compensarea acțiunilor cu valoarea activelor cumpărate a avut loc dar cu o valoare nominală mică.
Din contractele de cesiune depuse la dosar rezultă că a cedat un număr de 5.293 de acțiuni, iar un număr de 7922 acțiuni la valoarea nominală de 25.000 lei, iar potrivit clauzelor contractului neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a prevederilor acestuia obligă părțile la despăgubiri. Nu există nici o probă să confirme că părțile au semnat contractele de cesiune sub amenințare sau constrângere iar faptul că din anul 1998 când au fost întocmite și până în anul 200l când au formulat plângerile penale în cauza de față acestea au stat în pasivitate, dovedește în mod cert că neînțelegerile acestora au caracter comercial sau civil și puteau fi soluționate pe cale amiabilă, fie de către instanța de judecată, așa cum de altfel au stipulat, de comun acord în contractele de cesiune.
Martorii audiați în cursul cercetării judecătorești la propunerea părtilor vătămate fac referire la cu totul alte aspecte decât cele relatate în plângerile penale.
Astfel, și relatează că i-ar fi dat inculpatului suma de 14 milioane lei fără a putea preciza exact în ce scop.
Martora relatează că fratele său a negociat prețul de cumpărare a spațiului comercial numai după cu, împrejurare infirmată de actele de la dosar, respectiv de procesele verbale încheiate de Consiliul de Administrație și Comisia de cenzori din care rezultă modalitatea de negociere a prețurilor de vânzare a activelor societății.
Din raportul de expertiză contabilă, rezultă că la data privatizării societății - noiembrie 1994, și făceau parte din asociația, devenind acționari, dar ulterior ca urmare a tranzacțiilor efectuate aceștia nu mai dețin acțiuni, iar valoarea celor răscumpărate de societate a fost compensată cu valoarea parțială a activelor cumpărate.
Potrivit raportului de expertiză și nu figurează în registrul de acționari, deși acesta din urmă ar fi prezentat 5 procese verbale de predare a 249 carnete cu certificate de proprietate încheiate cu și un proces verbal care confirmă căi-ar fi fost dat acestuia suma de 9.280.000 lei. Fiind audiată, a declarat că procesele verbale care atestă că primit de la mai multe certificate de proprietate și o sumă de bani, fac obiectul unor tranzacții private, împrumuturi datând din 1994 când presta servicii de contabilitate la firma acestuia. Conform prevederilor legale, plângerea părtii vătămate nu constituie mijloc de probă, decât dacă se coroborează cu alte mijloace de probă. Susținerile părților vătămate din cauza de față sunt infirmate în totalitate de probele administrate în cauză, respectiv declarațiile martorilor, proces verbal de confruntare, actele ridicate de la societate si raportul de expertiză contabilă care detaliază derularea cronologică a operațiunii de vânzare cumpărare a spatiilor comerciale.
In consecință, nefiind dovedită existența faptelor reclamate în plângerile părților vătămate, instanța va dispune achitarea inculpatului, în baza art. 11, pct. 2, lit. a pr.pen. raportat la art. 10, lit. a pr. pen. Având în vedere temeiul juridic al achitării inculpatului și probele analizate care nu confirmă existența unui prejudiciu în patrimoniul părților vătămate creat ca urmare a vreunei fapte penale imputabilă inculpatului, instanța în baza art. 346, alin. 3. pr. pen. va respinge pretențiile civile ca neîntemeiate. Cât privește cererea apărătorului părții vătămate privind completarea încadrării judice și cu dispozițiile art. 215, alin. 4. penal, fără a aduce argumente în acest scop și cum instanța nu a sesizat indicii de săvârșire de către inculpat a infracțiunii de înșelăciune în formă agravantă prev. de art. 215, alin. 4. pen., pentru a pune în discuție din oficiu o eventuală completare a încadrării juridice, va respinge cererea ca neîntemeiată.
Pentru a se fi pronunțat astfel, instanța de fond a avut în vedere probele administrate în faza de urmărire penală ca și în faza de judecată.
Împotriva acestei sentințe, în termenul prevăzut de lege au declarat apel părțile civile, și.
Prin motivele de apel, soluția dată de instanța de fond este criticată ca fiind netemeinică sub aspectul că nu se impunea achitarea inculpatului pentru faptele sale în care a fost anchetat și judecat.
Prin Decizia penală nr. 282/2007 Tribunalul Vranceaa respins ca nefondate apelurile declarate de părțile civile (părți vătămate) obligându-i pe fiecare la cheltuieli judiciare către stat.
În motivarea soluției de respingere se reține că prin probele administrate nu s-a făcut dovada existenței faptelor reclamate de părțile vătămate.
Se precizează că din actele existente la dosar, declarațiile martorilor, ale părților vătămate, procesele verbale de confruntare, expertiză, declarațiile de inculpați, nu rezultă că inculpatul a săvârșit infracțiunea prev. de art. 215 al. 2 și 3 Cod penal și art. 194 al. 1 Cod penal cu aplicarea art. 41 al. 2 Cod penal și că, convenția intervenită între cele două părți la 10.10.2004 și anulată la 30.12.1998 reprezintă o convenție civilă, având ca temei de drept art. 468 Cod civil.
Împotriva acestei decizii în termenul prevăzut de lege a declarat recurs partea vătămată.
Prin motivele de recurs sunt criticate cele două hotărâri date la fond și apel ca fiind netemeinice și nelegale.
Se susține de către apărător că instanțele de fond și apel au dat o greșită interpretare a normei de drept ce reglementează infracțiunea de înșelăciune și că nu s-a dat posibilitatea părții vătămate să-și administreze toate probele.
De asemenea, se mai arată că în cauză există și infracțiunea de șantaj care a coexistat cu infracțiunea de înșelăciune.
Se apreciază că mijlocul fraudulos este convenția încheiată, convenție de care s-a folosit inculpatul.
Se solicită ca în rejudecare să se dispună casarea hotărârilor pronunțate și condamnarea inculpaților pentru faptele comise.
Recursul declarat de partea vătămată este nefondat.
Din verificarea celor două hotărâri și analiza probelor, Curtea constată că hotărârilor date la fond și în apel sunt temeinice și legale.
În baza probelor existente la dosar, instanța de fond și-a format convingerea pe care de altfel, se bazează soluția pronunțată.
Inculpatul și partea vătămată pe baza convenției încheiate la data de 10.10.2004 au lucrat în parteneriat, desfășurând acte și fapte de comerț și care țin de dreptul civil și comercial.
Atât la încheierea convenției cât și la anularea ei la data de 30.12.1998 partea vătămată a achiesat la clauzele stipulate fără echivoc și fără a fi prevăzute alte clauze care să prevadă situații posibile în dezavantajul său, cu variante posibile de rezolvat anumite conflicte de interese.
Acest aspect era ușor de prevăzut sau de intuit, mai ales că partea vătămată are și studii economice, care i-ar fi avantajat în propriul interes, așa încât nu se poate pune problema că a fost constrâns, determinat, șantajat, dus în eroare, situație pe care, de altfel, potrivit probelor din dosar nu sunt dovedite.
Neexecutarea sau nerespectarea unor clauze ale convenției, contractele, înțelegerile autentificate sau sub semnătură privată nu pot constitui fapte penale care să atragă după ele răspunderea penală.
Nerespectarea angajamentelor din convenție și contracte comerciale care au fost întocmite ilicit pot forma obiectul unor litigii civile sau comerciale de tragere la răspundere în unele situații de nerespectare a clauzelor stipulate.
Din probe rezultă că inițiativa cumpărării de acțiuni a avut-o doar partea vătămată, așa încât procedeul folosit nu poate constitui un mijloc fraudulos în sensul legii penale.
Din probele și actele existente nu rezultă că părțile au semnat contractul în cauză sub imperiul amenințării sau a constrângerii, a erorii.
Rezultă de asemenea, că înțelegerea părților a fost definitivată ulterior, prin încheierea unor acte autentice în fața notarului ( contractul de vânzare cumpărare nr. 5946/30.12.1998) că nu poate fi vorba de o inducere în eroare, cu atât mai mult manopera frauduloasă folosită nu poate fi regăsită în modalitatea de exprimare a acordului de voință a părților în maniera legală adoptată, atâta timp cât nu există dovezi certe de constrângere morală.
Față de aceste considerente și având în vedere dispozițiile art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală urmează să se respingă ca nefondat recursul declarat de partea vătămată.
În baza art. 192 alin. 2 Cod procedură penală va fi obligată partea vătămată - recurentă la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
RESPINGE, ca nefondat, recursul declarat de partea vătămată ( domiciliat în Focșani,-, județul V, cod -) împotriva Deciziei penale nr. 282 din data de 24.08.2007 pronunțată de Tribunalul Vrancea în dosarul nr- (Sentința penală nr. 456 din data de 23.02.2007 pronunțată de Judecătoria Focșani în dosarul nr-, privind pe inculpatul (fiul lui și, născut la data de 2.03.1952 în B, domiciliat în Focșani,-, cod -, județul V).
În baza art. 192 alineatul 2 Cod procedură penală obligă recurenta parte vătămată la 60 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 29.01.2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
- - - - - -
Grefier,
- -
Red. / 30 ianuarie 2008
Tehn. 01 Februarie 2008
Președinte:Dumitru PetrușJudecători:Dumitru Petruș, Ion Avram, Maria Tacea
