Spete trafic de persoane Art 12 Legea 678 2001. Decizia 102/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
Dosar nr- (Număr în format vechi 144/2009)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II-A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DECIZIE Nr. 102
Ședința publică de la 25 Martie 2009
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Cristina Rotaru
JUDECĂTOR 2: Luciana Mera
Grefier - -
Pe rol judecarea cauzei Penal privind pe
apelant PARCHET B, apelant (), apelant
și pe intimat, intimat, intimat, având ca obiect
traficul de persoane (Legea 678/2001 art. 12)
împotriva deciziei numărul
La apelul nominal făcut în ședința publică
lipsind:
- apelant Inculpat - ()
- intimat Parte vătămată -
- intimat Parte vătămată -
- apelant - PARCHET
- apelant Inculpat -
- intimat Parte vătămată -
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează
INSTANȚA
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1431/2.12.2008 pronunțată în dosarul nr- în baza art. 12 alin. 1 și 2 din Lega 678/2001 l-a condamnat pe inculpatul (fiul lui G și, născut la 02.11.1971 în Oltenița,. în Oltenița), la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.
In baza art. 13 alin 1 si 3 cu referire la art. 2 pct.2 lit. c din 678/2001 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 9 (noua) ani închisoare.
In baza art. 65 Cp a aplicat pe lângă fiecare din pedepsele sus-amintite pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d,e Cp pe o durata de 9 ani.
In baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cp inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aplicata, aceea de 9 ani închisoare.
In baza art. 35 alin 1 Cp a aplicat inculpatului pe lângă pedeapsa rezultanta si pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d,e Cp pe o durata de 9 ani.
A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a,b,d,e Cp.
A constatat ca inculpatul este arestat in alta cauza.
In baza art.88 Cp a dedus perioada reținerii si arestării preventive a inculpatului, din pedeapsa rezultanta aplicata, respectiv de la 15.03.2005 la 10.11.2005.
In baza art. 26 Cp rap. la art.12 alin 1 si 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a Cp. a condamna pe inculpatul (fiul lui și, născut la 09.05.1971 în Oltenița,. în șos.C nr.47, Oltenița, jud.C), la o pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.
In baza art. 26 Cp rap. la art. 13 alin 1 si 3 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c din 678/2001 cu aplicarea art 37 lit a Cp a condamnat pe același inculpat la o pedeapsa de 9 (noua) ani închisoare.
In baza art. 61 Cod penal a revocat liberarea condiționată privind restul de pedeapsa rămas neexecutat de 363 zile din pedeapsa de 4 ani si 3 luni închisoare aplicata prin sp. 894/2003 a Judecătoriei Slobozia pentru fiecare din pedepsele aplicate prin prezenta și contopește acest rest cu fiecare pedeapsa, aplicând inculpatului pedeapsa cea mai grea, respectiv de 7 ani si de 9 ani închisoare.
In baza art 65 Cp a aplicat pe lângă fiecare din pedepsele sus-amintite pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d,e Cp pe o durata de 9 ani.
In baza art. 33 lit. a rap. la art. 34 lit. b p inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aplicata,aceea de 9 ani închisoare.

A făcut aplicarea art. 71-64 lit. a, b, d, e Cp.
A constatat că inculpatul este arestat in alta cauza.
In baza art. 88 Cp a dedus perioada reținerii si arestării preventive a inculpatului din pedeapsa rezultanta aplicata, respectiv de la 15.03. 2005 la 10.11.2005.
In baza art. 191 al 2 Cod procedură penală, a obligat fiecare inculpat in parte la plata a câte 4000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Onorariile avocat oficiu au fost avansate din fondurile Ministerului d e Justiție.
Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că:
Prin Rechizitoriul nr.481 /D/P/2005 al Parchetului de pe lângă DIICOT -Biroul Teritorial București au fost trimiși în judecată, împreună cu alte persoane inculpații, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane prev.de art.12 al.1,2 lit.a și art.13 al. și 3 Cod penal cu referire la art.2 pct.2 lit.c din Legea 678/2001 cu aplic, art.33 lit.a Cod penal și pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.26 raportat la art.12 al.1,2 lit.a și art.13 al.l și 3 Cod penal cu referire la art.2 pct.2 lit.c din Legea 678/2001 cu aplic. art.33 lit.a și art.37 lit.a Cod penal.
In cauza a fost pronuntata sentinta penala nr.677/14.05.2007 a Tribunalului B Sectia l-a Penala, sentinta impotriva careia au declarat apel inculpatii, aratand ca judecata a fost facuta in lipsa inculpatului care se afla in stare de arest la Penitenciarul Slobozia, nefiind adus.Astfel prin decizia penala nr.283/29.08.2007 a Curtii de Apel au fost admise apelurile celor doi inculpati, a fost desfiintata sentinta apelata si s-a trimis cauza spre rejudecare instantei de fond.
Și impotriva acestei decizii a formulat recurs inculpatul, dar intrucat la termenul din 17.10.2007 acesta si-a retras recursul formulat, cauza a fot trimisa spre rejudecare Tribunalului B, fiind inregistrata pe rolul acestei instante sub nr-.
Prin actul de sesizare se reține în sarcina celor doi inculpați că în cursul anilor 2004 - 2005, prin amenințare și violență au recrutat și găzduit persoane de sex feminin, unele minore, în scopul practicării prostituției, obținând prin aceasta diferite sume de bani.
In faza de urmărire penală, s-au administrat probe, declarațiile părților vătămate, declarațiile inculpaților, declarațiile martorilor proces-verbal de confruntare, procese-verbale de percheziție, procese-verbale de prezentare planșe foto și recunoaștere.
In faza cercetării judecătorești, s-a procedat la reaudierea inculpaților care au avut pozitii de nerecunoastere totala a faptelor, aratand ca fetele respective au locuit in imobilul lui sau veneau in vizita, dar nu erau obligate sa ramana acolo si nici sa se prostitueze, iar in ceea ce priveste audierea părților vătămate, și -, aceasta nu a fost posibila, desi instanta folosit toate mijloacele procedurale avute la dispozitie, asa cum rezulta din procesele verbale anexate la dosarul cauzei, astfel incat in final a facut aplicarea dispozitiilor art.327 alin.3 Cpp, urmand ca instanta sa seama de declaratiile acestora date in faza de urmarire penala.
Prin sentinta penala nr. 338/23.03.2006 a Tribunalului București pronunțată în dosarul nr.2311/2005 au fost condamnați ceilalți inculpați trimiși în judecată prin rechizitoriu cu privire la numiții și, disjungându-se cauza și formându-se prezentul dosar.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele:
In data de 04.12.2004, inculpații și, jandarmi din cadrul M 0956 și care-și desfășurau activitatea, în cadrul Postului de Jandarmerie din comun Jilava, în urma unei înțelegeri prealabile cu inculpații și în sensul racolării a două tinere prostituate, sub pretextul întreținerii de relații sexuale s-au deplasat cu autoturismul condus de martorul în zona P-ța - din
In această locație, îndeobște recunoscută pentru faptul că există multe prostituate s-au apropiat de un grup de fete, respectiv numitele, lonescu, viei.
Inculpații le-au ales pe părțile vătămate, în vederea întreținerii de relații sexuale contra sumei de 500.000 lei. Totodată, le-au propus acestora să îi însoțească la domiciliul unuia dintre ei, inculpatul asigurându-le că nu li se va întâmpla nimic, aducându-le acestora la cunoștință că sunt jandarmi, justificându-le în acest fel și faptul că nu pot întreține relații sexuale în acea zonă, întrucât aici patrulau mai mulți colegi de-ai lor.
Cele două părți vătămate au fost de acord și împreună cu inculpații au urcat în autoturismul de culoare roșie, condus de martorul, deplasându-se până în comuna, județul I, la domiciliul inculpatului . Aici, ambii inculpați au întreținut, pe rând, relații sexuale cu, după care, au primit de la inculpatul suma de 2.000.000 lei pentru cele două părți vătămate, și au fost conduși de martorul în B cu același autoturism.
Părțile vătămate au rămas la domiciliul inculpatului, care le-a comunicat faptul că au fost cumpărate pentru suma de 500 USD și că urmeaza să întrețină relații sexuale cu diverși bărbați în vederea recuperării sumei de bani plătită pentru ele. Intrucât acestea și-au manifestat dezacordul față de cele întâmplate, inculpatul a lovit-o pe partea vătămată, amenințându-le că le omoară.
In tot acest timp, partea vătămată a rămas la locuința inculpatului, unde a întreținut relații sexuale contra unor sume de bani, sume ce erau încasate numai de inculpat. În jurul datei de 23.12.2004, inculpatul s-a hotărât să o vândă pe partea vătămată, în acest sens luând legătura cu numitul, respectiv inculpatul.
In urma discuției dintre aceștia, inculpatul a cumpărat-o pe partea vătămată pentru suma de 7.000.000 lei, aceasta fiind dusă în comuna, județul C, acasă la inculpat unde a fost obligată să se prostitueze. In acest sens, inculpatul îi aducea 10-12 clienți pe zi, încasând personal sume cuprinse între 100.000 și 150.000 lei.
Partea vătămată a rămas la domiciliul inculpatului până la data de 03.01.2005, dată la care acesta a vândut-o numitului, identificat ulterior ca fiind.
Așa cum rezultă din declarația părții vătămate la domiciliul inculpaților și se mai aflau împreună cu această parte vătămată și numitele și care se aflau sub paza celor doi inculpați și practicau prostituția, fiind însoțite la domiciliul clienților de inculpați care încasau și veniturile din această activitate.
Partea vătămată a încercat de mai multe ori să plece de la domiciliul inculpaților dar i s-a comunicat de inculpatul că va putea să plece doar în condițiile în care își va recupera suma plătită pentru ea.
In acest sens, a fost amenințată de acest inculpat care odată eliberat din penitenciar a învederat că va trimite mai multe persoane să o violeze.
Declarațiile partii vătămate sunt susținute și declarația martorei, ce a arătat, intr-un alt ciclu procesual, ca inculpatul a încercat prin oferire de bani dar și prin amenințări că va fi răpită din nou, să-și retragă depoziția.
O situație similară o întâlnim în cazul părții vătămate care fara nici o explicație plauzibilă, tot intr-un alt ciclu procesual, a arătat că-și retractează toate declarațiile din faza de urmărire penală, încercând să-i disculpe pe inculpați. Declarația de retractare apare ca fiind neplauzibilă în condițiile în care există suspiciuni reale privind amenințarea victimei de către inculpați.
In ceea ce privește declarația martorei aceasta la rândul său încearcă să-i disculpe pe inculpați, depozițiile sale fiind însă subiective, față de aceasta și de inculpatul dispunându-se disjungerea cauzei, fiind cercetați într-un dosar separat pentru săvârșirea infracțiunilor prev. de art.328 și art.329Cod penal.
In ceea ce privește pe partea vătămată față de care s-a încercat reaudierea în fața Tribunalului, dar nu s-a reușit datorită faptului că aceasta și-a schimbat domiciliul, Tribunalul a reținut că a fost cumpărată cu suma de 12.000.000 ROL, de inculpatul de la numitul, fiind obligată de să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de 100.000 -150.000 ROL, fiind și lovită de acesta pentru a menține victima într-o stare de teroare.
In momentul în care inculpatul nu era acasă partea vătămată era păzită de inculpatul aspect ce denotă cu claritate că victimele nu au avut libertatea psihica să acționeze fiind constrânse de inculpați.
Partea vătămată a reușit într-un final să fugă,prin escaladarea unei ferestre din imobilul inculpaților, ocazie cu care a reușit să alerteze organele de poliție, cu ocazia descinderii acestora, la domiciliul inculpaților, fiind depistate și celelalte două părți vătămate.
Inculpații au avut o atitudine vădit nesinceră pe întreg parcursul urmăririi penale dar și pe parcursul cercetării judecătorești, nerecunoscând faptele săvârșite și încercând să acrediteze ideea că victimele dintre care numita - era minoră, practicau de bunăvoie prostituția, aspecte ce vot fi înlăturate având în vedere depozițiile părților vătămate date în faza de urmărire penală, elemente ce se coroborează și cu declarațiile inculpatului și a martorei .
Fapta inculpatului,care în perioada decembrie 2004 - ianuarie 2005, traficat două persoane de sex feminin în sensul recrutării, transportării și gazduirii acestora, prin amenințare și violență, în scopul exploatării prin obligarea la prestare de servicii sexuale, împreună cu un alt inculpat, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.12 al. 1,2 lit.a din Legea 678/2001, pentru care acesta urmeaza a fi condamnat.
Fapta aceluiași inculpat care în aceeași perioadă a traficat o persoană de sex feminin, minoră - respectiv pe numita, în modalitatea descrisă anterior, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art. 13 al. și 3 Cod penal cu referire la art.2 pct.2 lit.c din Legea 678/2001, pentru care de asemenea urmeaza a fi condamnat.
Fapta inculpatului de a sprijini rezoluția infracțională a inculpatului prin asigurarea pazei părților vătămate majore, pentru ca acestea să nu poată fugi și prin transportarea lor la diferite persoane de sex masculin (clienți), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.26 raportat art.12 al.1,2 lit. din Legea 678/2001, pentru care si acesta urmeaza a fi condamnat.
Fapta aceluiași inculpat de a sprijini rezoluția infracțională a inculpatului prin asigurarea pazei părților vătămate minore, pentru ca acestea să nu poată fugi și prin transportarea lor la diferite persoane de sex masculin (clienți), întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev. de art.26 raportat art.13 al.l și 3 Cod penal cu referire la art.2 pct.2 lit.c din Legea 678/2001.
La individualizare a pedepselor ce au fost aplicate în cauză, instanța a ținut seama de criteriile de individualizare prev. de art.72 Cod penal.
S-a avut în vedere pentru ambii inculpați gradul de pericol social deosebit de ridicat al faptelor și periculozitatea deosebită a făptuitorilor, precum si faptul ca intr-un alt ciclu procesual acestia au incercat sa altereze depozitiile partilor vatamate si a martorilor, sa le intimideze folosind amenintari sau oferindu-le bani, ceea ce explica probabil disparitia acestora, dar si schimbarea declaratiilor in fata unui alt complet de judecata, intr-un alt ciclu procesual.
Prin traficarea de ființe umane în vederea prostituției, unele dintre acestea minore, inculpații dovedesc o evidentă lipsă de respect, pentru valorile sociale fundamentale, referitoare la libertatea persoanei fizică și psihică, integritatea sexuală, dezvoltarea psiho-fizică a minorilor.
De asemenea instanta a tinut seama si de pozitia nesincera a celor doi inculpati, precum si de antecedentele penale ale acestora, respectiv pentru inculpatul care este recidivist, urmand ca în baza art.61 Cod penal, sa revoce pentru fiecare dintre pedepsele aplicate prin prezenta, liberarea condiționată privind restul de pedeapsă rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr.894/2003 a Judecătoriei Slobozia, rest ce urmeaza a fi contopit cu fiecare pedeapsa in parte.
Avand in vedere ca inculpatii au savarsit mai multe infractiuni inainte de a fi fost condamnati pentru vreuna dintre ele, instanta a făcut aplicarea dispozitiilor privind concursul de infractiuni pentru fiecare dintre inculpați, prev de art.33 lit.a, 34 lit.b Cp, urmand ca fiecare dintre acestia sa execute pedeapsa cea mai grea aplicata, precum si pedeapsa complementara a interrzicerii drepturilor prevazute de art.64 lit.a,b,d,e Cp..
De asemenea a aplicat fiecărui inculpat pedeapsa complimentară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d și e Cod penal pe durata executarii pedepselor rezultante aplicate.
A dedus pentru fiecare inculpat perioada reținerii și a arestului preventiv de la 15.03.2005 - 10.11.2005, in baza art.88 Cp, constatand ca inculpatii sunt arestati in alte cauze, in bazaart.350 Cpp.
In baza art.191 Cpp tribunalul a obligat fiecare inculpat in parte la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații.
Parchetul a criticat hotărârea ca netemeinică și nelegală sub aspectul pedepselor complementare aplicate în sensul că nu s-a indicat în dispozitiv faptul că acestea urmează a fi executate după executarea pedepsei principale. A mai fost criticată interzicerea drepturilor părintești pe calea aplicării pedepsei accesorii, deși nu s-a făcut dovada că inculpatul este părinte.
Motivele de apel au fost oral extinse de Parchet, care a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptelor în infracțiunea prevăzută de art. 13 alin. 1 și 3 teza I, alin. 4 cu referire la art. 12 alin. 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
După repunerea cauzei pe rol reprezentantul Parchetului a pus concluzii de schimbare a încadrării juridice a faptelor pentru fiecare din cei 2 inculpați în sensul în care a fost pusă în discuție de instanță din oficiu.
Inculpații au criticat soluția ca netemeinică și nelegală și au solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a Cod procedură penală raportat la art. 10 lit. c Cod procedură penală, iar în subsidiar, redozarea pedepselor și aplicarea unor sancțiuni orientate spre minim.
Curtea, analizând prin prisma art. 371 alin. 2 Cod procedură penală apelurile formulate, constată că acestea sunt fondate.
Prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, în concordanță cu probatoriul administrat în cauză.
La 4.12. 2004, numiții și, jandarmi, le-au racolat pe și, prostituate, în vederea întreținerii de relații sexuale.
După ce aceștia au întreținut relații sexuale cu partea vătămată au vândut-o pe aceasta și pe partea vătămată numitului cu suma de 2.000.000 lei vechi.
Partea vătămată a fost exploatată sexual de numitul până pe 23.12.2004, când a vândut-o numitului (zis ) pentru suma de 7.000.000 lei, care a dus-o în comuna și a obligat-o să se prostitueze. La 3.01.2005 partea vătămată a fost vândută inculpatului.
Începând cu ianuarie 2005, în casa inculpatului a fost găzduită și partea vătămată minora care se prostitua, iar începând cu 1 martie 2005 fost găzduită și minora obligată să se prostitueze pentru inculpatul (zis "").
Inculpatul l-a sprijinit pe inculpatul în această activitate, ocupându-se de paza părților vătămate.
Această situație de fapt rezultă din probele administrate în faza de urmărire penală cât și în faza de judecată.
Astfel în declarația dată în fața organelor de urmărire penală la 7 martie 2005 (pag. 261 dos. ) partea vătămată, cunoscută sub numele de a arătat că a fost de față când "" i-a plătit lui o sumă de bani (11.000.000 lei) pentru ea, după care a luat-o și a dus-o acasă.
Partea vătămată a declarat în faza de urmărire penală (fila 272 ) că a fost obligată de niște indivizi necunoscuți să practice prostituția în folosul lor, și pentru că era bătută, a acceptat să fie "salvată" de numitul, care a dus-o la cumnatul lui zis "" care domicilia în municipiul Oltenița. "La această adresă - a menționat partea vătămată - mi se aduceau clienți de către, clienți cu care întrețineam raporturi sexuale pentru sume de bani între 150.000 - 200 lei, bani care erau încasați personal de, zis "". Acasă la mai erau două fete care practicau și ele prostituția și anume și. Despre cunosc faptul că are 15 ani și trăiește în concubinaj cu. Cu privire la, cunosc că este în vârstă de 16 ani și se află acasă la de aproximativ două săptămâni, dar nu cunosc cum a ajuns la acesta.
Menționez încă o dată că toate sumele de bani provenite din practicarea prostituției de către mine și celelalte două fete erau încasate personal de către, zis "".
Acesta, împreună cu, ne mai însoțeau la consumații și în oraș, iar ne păzea în permanență ca să nu fugim sau să nu se ia clienții de noi.
dormea în fiecare seară acasă la, unde ne păzea cât timp acesta din urmă era plecat".
Partea vătămată -, în declarația dată la 15.03.2005 în faza de urmărire penală (fila 361, dos. ) arătând "După o săptămână împreună cu a lui m-au dus cu un taxi la un bar din Oltenița. Aici cei doi s-au întâlnit cu și. Cei patru nu au vorbit în prezența mea. s-a întors în bar unde erau și mi-a spus că m-a cumpărat și că o să merg la el acasă să practic prostituția ca femeia lui. ne însoțea când mergeam la produs, se înțelegea la preț cu clientul, lua banii, iar noi ne duceam într-o cameră ce aparținea unui prieten a lui, zis. stătea pe hol și ne păzea până când ieșeam cu clienții".
În declarația olografă de la aceiași dată, partea vătămată a mai menționat "Banii îi încasa și, eu fiind tot timpul păzită de către aceștia ca să nu fug. Acasă la se mai afla o prostituată pe nume, iar în urma mea a mai fost adusă încă una pe nume, ambele fiind minore și se prostituau pentru și în folosul lui și. Despre cele două prostituate cred că se afla ca și mine împotriva voinței ei deoarece îmi spunea și chiar plângea de dorul familiei ei, iar părea obișnuită cu situația".
Declarațiile date de părțile vătămate se coroborează cu cele date de martora, care la acea vreme era și concubina inculpatului.
Inculpatul a recunoscut în declarația dată în fața organelor de urmărire penală că a cumpărat-o pe, zisă de la, la 3 ian. 2005, că aceasta a stat la el să practice prostituția pentru recuperarea sumei plătite drept preț până la sfârșitul lunii februarie 2005.
Inculpatul a recunoscut în declarația din 15.03.2005 că numitul le-a cumpărat pe și (părțile vătămate și ), că (partea vătămată ) a venit singură, iar el le păzea să nu fie bătute atunci când mergeau la clienți, banii fiind luați fie de, fie de fete.
În faza de cercetare judecătorească au fost audiați inculpații și părțile vătămate.
În primul ciclu procesual, în fața instanței de fond inculpații au negat săvârșirea faptei, arătând că părțile vătămate locuiau în gazdă la inculpatul. Partea vătămată și-a retras declarațiile date în faza de urmărire penală sub pretextul că a fost constrânsă de organele de urmărire penală și confirmând versiunea inculpatului conform căreia a locuit în gazdă la acesta, dar nu a fost obligată niciodată să întreține relații sexuale contra unor sume de bani.
Partea vătămată a menținut însă declarațiile din faza de urmărire penală arătând că a fost cumpărată de inculpatul cu suma de 400 de dolari de la numitul a lui și obligată să se prostitueze la domiciliul acestuia și în folosul acestuia.
Partea vătămată a mai declarat că la inculpatul locuia și care era obligată să se prostitueze, și că ea nu a putut să plece pentru că nu o lăsa inculpatul, care i-a spus că-i va da drumul când își va recupera suma investită pentru ea (pag.- 22, dos- al Tribunalului București ).
Declarația părții vătămate dată în faza de cercetare judecătorească va fi înlăturată ca nesinceră întrucât aceasta nu a oferit o explicație plauzibilă pentru retractarea declarației din faza de urmărire penală, și această ultimă declarație a sa nu se coroborează cu declarațiile date de celelalte părți vătămate și cele constatate în momentul descinderii efectuate de organele judiciare la locuința inculpatului.
Această schimbare a declarației dată de partea vătămată poate fi explicată însă prin demersurile făcute de inculpatul de a amenința martorii și părțile vătămate, pentru ca aceștia să-și schimbe declarațiile, existând dovezi în acest sens la dosar.
Deși prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt, consideră că încadrarea juridică reținută nu este corectă.
În mod corect încadrarea juridică s-a realizat în infracțiunea de trafic de persoane și nu în cea de proxenetism, pentru că, așa cum s-a subliniat în Decizia în interesul legii XVI din 19 martie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție distincția între cele două infracțiuni apare la nivelul obiectului juridic, a valorii sociale ocrotite în sensul că, în cazul infracțiunilor prevăzute de Legea 678/2001 aceasta este apărarea dreptului la libertatea de voință și acțiune a persoanei, iar în cazul infracțiunii de proxenetism prevăzută de art. 329 Cod penal, apărarea bunelor moravuri în relațiile de conviețuire socială și de asigurare licită a mijloacelor de existență.
Astfel dacă o persoană, fără a întrebuința constrângeri, îndeamnă sau înlesnește practicarea prostituției ori trage foloase de pe urma practicării prostituției de către persoane majore, săvârșește infracțiunea de proxenetism, la fel ca și în situația în care recrutează persoane majore pentru prostituție ori trafichează persoane majore în acest scop.
În schimb, în situația unor acte de recurtare, transportare, transferare sau primire a unei persoane, prin amenințări, violență, răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau prin alte forme de constrângere ori profitând de imposibilitatea acelei persoane de a-și exprima voința se va reține infracțiunea prevăzută de art. 12 din Legea 678/2001.
În speță părțile vătămate au fost cumpărate de inculpatul și obligate prin constrângerea să întrețină relații sexuale cu diferiți bărbați contra unor sume de bani.
În legătură cu tratamentul aplicat de inculpați părților vătămate, nu rezultă decât faptul că inculpatul le păzea atât pentru a le proteja de clienți cât și pentru a le împiedica să fugă, fără să rezulte că se exercitau violențe fizice asupra lor. a declarat: "întrucât eu sufăr cu inima, lui sau lui "" le era oarecum frică să țipe la mine sau să mă bată". (fla 274 dos. ).
Deși nu există probe din care să rezulte că inculpații supuneau victimele unui tratament fizic degradant sau umilitor, atât din declarațiile părților vătămate ( a declarat în faza de urmărire penală că a încercat să plece în repetate rânduri, dar i s-a comunicat de inculpatul că va fi liberă să plece doar atunci când el va recupera suma plătită pentru ea) cât și din faptul că partea vătămată a reușit să fugă prin escaladarea ferestrei casei inculpaților și a anunțat organele de poliție, rezultă că între inculpați și părțile vătămate nu exista o relație liber consimțită în baza căreia părțile vătămate să se prostitueze conform propriei voințe și să plătească o cotă - parte din încasări inculpaților pentru a le asigura protecția. Părțile vătămate erau constrânse de cei doi inculpați să se prostitueze, obligația decurgând din faptul că fuseseră cumpărate și că aveau limitată libertatea de mișcare.
Faptul că părțile vătămate nu aveau libertate de mișcare și erau păzite de inculpatul pentru a fugi reprezintă o formă de constrângere, și ca atare încadrarea juridică nu poate fi făcută în infracțiunea de proxenetism ci doar în cea de trafic de persoane.
Prin decizia XLIX din 4 iunie 2007 Înalta Curte de Casație și Justiție dată. într-un recurs în interesul legii, s-a stabilit că "traficul de persoane incriminat prin dispozițiile art. 12 și 13 din Legea 678&2001, comis asupra mai multor subiecți pasivi, în aceleași condiții de loc și timp, constituie o infracțiune unică, în formă continuată, iar nu mai multe infracțiuni aflate în concurs".
" de a stabili dacă mai multe fapte, imputabile unui inculpat, constituie sau nu infracțiuni distincte, concurente, sau o singură infracțiune, continuată, este o chestiune de fapt, pe care numai instanța de fond o poate rezolva în mod suveran, deoarece numai această instanță poate constata dacă a existat o singură rezoluție infracțională în concepția și scopul urmărit de acel inculpat".
În speță nu se poate vorbi de o unică rezoluție infracțională având în vedere că două părți civile sunt minore, ( și ) una este majoră ( ), două dintre ele au fost cumpărate de inculpatul, ( și ), iar una a venit la acesta, adusă fiind de, cumnatul inculpatului, pentru a scăpa de alți proxeneți, mai violenți.
De aceea Curtea, consideră că în cazul inculpatului trebuie schimbată încadrarea juridică într-o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a) săvârșită cu privire la partea vătămată, având în vedere că a transportat-o, transferat-o și cazat-o pe aceasta prin constrângere, cu scopul exploatării, ajutat fiind de inculpatul.
Se vor reține de asemenea în sarcina acestui inculpat 2 infracțiuni prevăzute de art. 13 alin. 1 și 4 deoarece în cazul părții vătămate a transportat-o, transferat-o și găzduit-o în scopul exploatării sexuale împreună cu inculpatul, iar în cazul părții vătămate a primit-o și găzduit-o în scopul exploatării sexuale, împreună cu inculpatul.
În încadrarea juridică pentru fiecare din cele 3 infracțiuni se vor reține și dispozițiile art. 13 Cod penal, întrucât de la data săvârșirii faptelor până în momentul judecății a avut loc o succesiune de legi în timp, legea cea mai favorabilă, fiind cea în vigoare la data comiterii infracțiunilor (678/21.11.2001), care prevede sancțiuni mai blânde.
În cazul inculpatului vor fi reținute aceleași infracțiuni, ca și în cazul inculpatului, cu precizarea că modalitatea elementului material reținută pentru acesta este "transportul", deoarece rezulta din probatoriu că inculpatul le transporta și păzea pe părțile vătămate, atunci când acestea urmau să întrețină relații sexuale.
Deși pe parcursul acestei decizii s-a precizat în mai multe rânduri că inculpatul l-a ajutat pe inculpatul să le exploateze pe părțile vătămate, nu se poate reține pentru acesta doar forma de participație a complicității, deoarece în cazul acestuia au fost reținute acte de executare tipice autoratului pentru modalitatea elementului material constând în transport.
De aceea, Curtea va admite apelurile formulate de Parchet și inculpat, va desființa în parte sentința penală și rejudecând, în baza art. 334 Cod procedură penală va schimba încadrarea juridică a faptelor săvârșite de cei 2 inculpați din infracțiunile reținute în Rechizitoriu în infracțiunile expuse mai sus, în cazul inculpatului fiind reținute și dispozițiile privind recidiva postcondamnatorie.
În cazul inculpatului, la individualizarea judiciară a pedepsei, vor fi avute în vedere pericolul social concret al faptelor săvârșite, tratamentul administrat părților vătămate, precum și aspectul că acesta deși nu are antecedente penale, a avut un comportament neadecvat în timpul soluționării cauzei, încercând să obstrucționeze actul de justiție.
În cazul inculpatului, la individualizarea judiciară a pedepselor se va avea în vedere pericolul social concret al faptelor comise, gradul de participație, precum și aspectul că inculpatul are antecedente penale.
Vor fi aplicate dispozițiile art. 61 alin. 1 Cod penal și va fi revocat restul de 363 zile rămas de executat din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 894/2003 a Judecătoriei Slobozia.
În cazul celor doi inculpați va fi aplicată pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,e Cod penal la individualizarea acesteia având în vedere, natura infracțiunilor săvârșite, care îi fac nedemni pentru exercitarea acestor drepturi.
În cazul ambilor inculpați, pedepsele stabilite pentru fiecare infracțiune vor fi contopite, urmând ca aceștia să execute pedeapsa cea mai grea.
Curtea va menține celelalte dispoziții ale sentinței penale nr. 1431/2.12.2008 a Tribunalului București.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpații (fost ) și.
Desființează în parte sentința penală nr. 1431/2.12.2008 a Tribunalului București - Secția a II-a penală pronunțată în dosarul nr- și rejudecând:
1.În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/20.01 și art. 13 alin. 1 și 3 cu referire la art. 2 pct. 2 it. c din Legea 678/2001 într-o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 Cod penal și 2 infracțiuni prevăzute de art. 13 alin. 1 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 Cod penal.
- În baza art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 Cod penal condamnă pe inculpatul la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, e Cod penal după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 13 alin. 1 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 13 Cod penal condamnă pe inculpat la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,e Cod penal după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 Cod penal contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare pe care o sporește cu 6 luni închisoare, inculpatul având de executat în final pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,e Cod penal după executarea pedepselor principale.
Face aplicarea art. 71- 64 lit. a,b,e Cod penal.
2) În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 26 raportat la art. 13 alin. 1 și3 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c din Legea 678/2001 și 37 lit. a Cod penal într-o infracțiune prevăzută de art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea 37 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal și 2 infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. 1 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a și 13 Cod penal.
- În baza art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal condamnă pe inculpatul la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e Cod penal, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 13 alin. 1 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal condamnă pe inculpat la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, e Cod penal, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 Cod penal contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, având de executat în final pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, e Cod penal după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal revocă liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 363 zile, rămas de executat din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 894/2003 a Judecătoriei Slobozia, și contopește acest rest cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,e Cod penal, după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea art. 71-64 lit. a,b,e Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariu apărător oficiu de câte 300 lei pentru fiecare apelant inculpat se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
5 ex.-08.07.2009
-Secția a II-a Penală
Jud. fond:
Asupra apelurilor penale de față:
Prin sentința penală nr. 1431/2.12.2008 pronunțată în dosarul nr- în baza art. 12 alin. 1 și 2 din Lega 678/2001 l-a condamnat pe inculpatul (fiul lui G și, născut la 02.11.1971 în Oltenița,. în Oltenița), la pedeapsa de 7 (șapte) ani închisoare.
In baza art. 13 alin 1 si 3 cu referire la art. 2 pct.2 lit. c din 678/2001 a condamnat pe același inculpat la pedeapsa de 9 (noua) ani închisoare.
In baza art. 65 Cp a aplicat pe lângă fiecare din pedepsele sus-amintite pedeapsa complementara a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,d,e Cp pe o durata de 9 ani.
In baza art.33 lit. a rap. la art. 34 lit. b Cp inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea aplicata, aceea de 9 ani închisoare.

2) În baza art. 334 Cod procedură penală schimbă încadrarea juridică a faptelor reținute în sarcina inculpatului din infracțiunea prevăzută de art. 26 raportat la art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a Cod penal și art. 26 raportat la art. 13 alin. 1 și3 cu referire la art. 2 pct. 2 lit. c din Legea 678/2001 și 37 lit. a Cod penal într-o infracțiune prevăzută de art. 37 lit. a Cod penal și art. 13 Cod penal și 2 infracțiunii prevăzută de art. 13 alin. 1 și 4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a și 13 Cod penal.
- În baza art. 12 alin. 1 și 2 lit. a din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal condamnă pe inculpatul la 5 ani închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a, b, e Cod penal, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 13 alin. 1 și4 din Legea 678/2001 cu aplicarea art. 37 lit. a și art. 13 Cod penal condamnă pe inculpat la 2 pedepse de câte 5 ani închisoare și câte 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, e Cod penal, după executarea pedepsei principale.
- În baza art. 33 lit. a, art. 34 lit. b și art. 35 Cod penal contopește pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare, pe care o sporește cu 6 luni, având de executat în final pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b, e Cod penal după executarea pedepsei principale.
În baza art. 61 alin. 1 Cod penal revocă liberarea condiționată privind restul de pedeapsă de 363 zile, rămas de executat din pedeapsa de 4 ani și 3 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 894/2003 a Judecătoriei Slobozia, și contopește acest rest cu pedeapsa de 5 ani și 6 luni aplicată prin prezenta, urmând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de 5 ani și 6 luni închisoare și 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a,b,e Cod penal, după executarea pedepsei principale.
Face aplicarea art. 71-64 lit. a,b,e Cod penal.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței penale.
Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului.
Onorariu apărător oficiu de câte 300 lei pentru fiecare apelant inculpat se avansează din fondul Ministerului Justiției.
Cu recurs.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.04.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
5 ex.-08.07.2009
-Secția a II-a Penală
Jud. fond:
Președinte:Cristina RotaruJudecători:Cristina Rotaru, Luciana Mera