Sustragerea de sub sechestru (art. 244 cod penal). Decizia 411/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(65/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.411/
Ședința publică de la 12 martie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 2: Adriana Elena Băjan
JUDECĂTOR 3: Iuliana
GREFIER - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI - reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea cauzei penale având ca obiect recursurile declarate deParchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman,inculpații și partea vătămată împotriva sentinței penale nr.196 din 09 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Turnu Măgurele și a deciziei penale nr.135/A din data de 12 noiembrie 2008 pronunțată de Tribunalul Teleorman în dosarul nr-.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică din data de 26 februarie 2009, au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie penală, dată la care Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 05 martie 2008 și la data de 12 martie 2009 când a pronunțat următoarea decizie penală.
CURTEA,
Asupra recursurilor penale de față.
Prin decizia penală nr.135 din 12.11.2008 a Tribunalului Teleormans -au dispus următoarele:
Au fost admise apelurile declarate de apelantul parte vătămată și apelanta inculpată împotriva sentinței penalenr.196 din 9.11.2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele pe care a desființato în sensul că, în baza art.244 alin.2 Cod penal a condamnat pe inculpata la pedeapsa de 1 an închisoare.
În baza art.81 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsie și fixat termen de încercare de 3 ani, conform art.82 Cod penal.
S-a atras atenția inculpatei asupra prevederilor art.83 Cod penal.
În baza art.71 Cod penal s-au interzis inculpatei drepturile prevăzute de art.64 lit.a,b Cod penal.
În baza art.71 alin.5 Cod penal s-a dispus suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art.11 pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod procedură penală fost achitată inculpat pentru infracțiunea prev.de art.244 alin.2 Cod penal.
S-a respins, ca nefondată, acțiunea civilă formulată de partea vătămată.
A fost obligata la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către partea vătămată.
Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței apelate.
A fost obligată inculpata la plata sumei de 500 lei și pe partea vătămată la plata sumei de 100 lei cu titlu de cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Prinn sentința penală nr.196 din 9.11.2007, Judecătoria Turnu Măgurele, în baza art.337 Cod procedură penală a admis cererea privind extinderea procesului penal cu privire la.
A respins, ca nefondată, cererea de extindere a procesului penal la alte fapte săvârșite de inculpata, clase, fără loc de muncă, căsătorită, act de identitate Bl, seria - nr.- emis de Poliția Tr.M la 4.02.1997, starea civilă căsătorită, averea ce posedă 2 case și un loc de casă viran, formulată de partea vătămată, domiciliat în B,-, -C,.61, sector 3.
In baza art.l 1 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală rap.la art.10 lit.d Cod Procedură Penală a achitat pe inculpata pentru infracțiuneaprev.deart.244 al.2 Cod Penal.
In baza art.l 1 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală rap.la art.10 lit.a Cod Procedură Penală a achitat pe inculpata pentru infracțiuneaprev.deart.244 al.2 Cod Penal.
A dispus scoaterea de sub sechestru a imobilelor proprietatea lui.
A obligat pe inculpata să plătească părții civile suma de 12411 lei reprezentând despăgubiri civile.
A obligat pe inculpata să plătească părții civile 1700 lei cheltuieli de judecată.
A obligat pe inculpata să plătească 200 lei cheltuieli judiciare statului.
Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut următoarea situație de fapt:
La data de 10.07.2007, orele 11,30 s-a instituit sechestru pe imobilul din sat, com. proprietatea inculpatei, încheiat de executorul judecătoresc în dosar nr.l 79/2002.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.951 din
10.07.2002, inculpata și soțul său au vândut
imobilul din sat, com. lui.
In dimineața zilei de 10.07.2002, inculpatele și
s-au prezentat la notariat pentru a încheia contractul de vânzare
cumpărare pe imobilul din comuna, județul T, fapt relatat de martora, care s-a întâlnit cu inculpata la ora 8,00-8,30 dimineața, iar martora a declarat că inculpata a rugat-o să-i vândă a doua zi marfa pentru că se duce la notar cu mama sa; martorul a declarat că s-au prezentat la inculpata până la ora 12,00, iar martorul a declarat că s-au prezentat în judecătorie de la 10,00-11,00, iar sechestrul a fost instituit la data de 10 iulie pe imobil la ora 11,30, așa cum rezultă din procesul verbal încheiat în dosar 179/2002.
A concluzionat instanța de fond că nu poate fi reținută în sarcina inculpatei săvârșirea infracțiunii prev. deart.244 al.2 Cod Penal și a dispus achitarea acesteia, în temeiul art.ll pct.2 lit.a Cod Procedură Penală rap.la art.10 lit.d Cod Procedură Penală.
Cu privire la inculpata, instanța de fond a dispus achitarea acesteia în baza art.l 1 pct.2 lit.a Cod Procedură Penală rap.la art.10 lit.a Cod Procedură Penală, cu motivarea că nu a fost văzută la data de 10 iulie în comuna și totodată a dispus și scoaterea de sub sechestru a imobilului proprietatea acesteia.
Împotriva a declarat apel apelanta inculpată și apelantul parte vătămată, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
In dezvoltarea motivelor de apel, apelanta inculpată a arătat că în mod greșit instanța de fond a obligat-o să plătească părții civile cheltuieli de executare, transport sau cazare, acestea reprezentând eventual cheltuieli de judecată și nu despăgubiri civile.
Totodată a arătat apelanta inculpată că prin sentința penală nr.140 din 14.04.1998 a fost obligată să achite părții vătămate suma de 13.000.000 lei vechi reprezentând despăgubirile civile, așa încât se află în situația de a fi obligată la plata aceleiași sume de bani de două ori prin sentințe penale diferite.
Apelantul parte vătămată a criticat sentința penală pentru următoarele motive:
1. Prin soluția dată în cauză, instanța de fond a încălcat în mod vădit dispozitivul deciziei Tribunalului Teleorman, dat fiind că o instanță superioară a tranșat în mod irevocabil situația privitoare la momentul încheierii contractului, statuând că este fără putință de tăgadă că sechestrul a fost aplicat pe imobil înainte ca acesta să fi fost înstrăinat. În consecință, infracțiunea de sustragere de sub sechestru a fost consumată prin înstrăinarea bunului imobil legal sechestrat.
2. Din probele administrate în cauză se poate stabili cu ușurință reaua-credință a inculpatelor și faptul că intenția permanentă a acestora a fost să-și sustragă bunurile de la urmărirea silită pentru a-1 împiedica să-și satisfacă o creanță.
3. In mod greșit instanța de fond a respinsa cererea de extindere a procesului penal cu privire la alte fapte săvârșite de inculpata și de punere în mișcare a acțiunii penale în ceea ce privește săvârșirea de către aceasta a infracțiunii prev. șiped.deart.244 al. Cod Penal, fără aom otiva.
4. Instanța de fond a acordat părții vătămate suma de 13211 lei cu titlu de despăgubiri civile ce constau în cheltuieli de executare, transport, cazare, fără a preciza cum a ajuns la acest cuantum.
Analizând apelurile declarate atât sub aspectul motivelor invocate, cât și din oficiu potrivit art.371 al.2 Cod Procedură Penală, tribunalul le-a apreciat ca fiind întemeiate pentru următoarele considerente:
Instanța de fond a făcut o greșită interpretare a probatoriului administrat în cauză, cu consecința achitării inculpatei pentru săvârșirea infracțiuniiprev.deart.244 al.2 Cod Penal.Potrivit textului de lege sus menționat, infracțiunea de sustragere de sub sechestru este fapta de sustragere a unui bun, care a fost legal sechestrat.
Elementul material al infracțiunii se realizează prin acțiunea de sustragere a bunului legal sechestrat, iar sustragerea se poate realiza, de pildă, prin înstrăinarea bunului, iar urmarea acestei infracțiuni constă în crearea unei stări de pericol pentru relațiile sociale, nesocotindu-se astfel hotărârea autorității de stat.
Din probele administrate în cauză a reieșit cu certitudine ca imobilul a fost înstrăinat după ce executorul judecătoresc a aplicat sechestrul.
Astfel, atât din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc, cât și din declarația acestuia rezultă că sechestrul a fost aplicat la data de 10.07.2002, la ora 11,30.
Din aceleași acte reiese cu certitudine faptul că inculpata nu a avut obiecțiuni la aplicarea sechestrului, situație confirmată și de martorul, care 1-a însoțit pe executorul judecătoresc la domiciliul intimatei, în calitate de șef de post, la solicitarea acesteia.
Chiar inculpata, mama inculpatei, arată în declarația sa că în dimineața zilei de 10.07.2002 s-au deplasat împreună la notariat, unde au lăsat actele în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar în jurul orelor 14,00-14,30 au mers din nou la același notariat, unde s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare.
Dat fiind faptul că actul anterior, în cazul de față contractul de vânzare-cumpărare își produce efectele la data perfectării, atunci când notarul ia act de voința părților, care semnează în fața sa, este tară putință de tăgadă că sechestrul a fost aplicat pe imobil, înainte ca acesta să fi fost înstrăinat.
Înstrăinarea ulterioară dovedește faptul că inculpata a sustras acest imobil de sub sechestru.
Simpla susținere a inculpatei în sensul că intenționa să vândă imobilul și că a depus actele necesare pentru întocmirea documentației nu poate avea relevanță în cauza dedusă judecății atâta vreme cât la momentul aplicării sechestrului, contractul de vânzare-cumpărare nu fusese încheiat în formă autentică pentru a-și produce efectele juridice.
Este lesne de înțeles faptul că inculpata a înstrăinat acel imobil, sustrăgându-1 de sub sechestru, tocmai cu scopul de a împiedica pe partea vătămată să-și satisfacă o creanță care se putea realiza de bună-voie.
Tribunalul a apreciat că în cauză toate probatoriile administrate conduc la concluzia că inculpata a săvârșit infracțiunea prev. șipred.deart.244 al.2 Cod Penal, pentru care va fi angajată răspunderea penală a acesteia.
Nu poate fi reținută însă în sarcina inculpatei săvârșirea acestei infracțiuni întrucât fiica sa, inculpata, a fost cea care a avut cunoștință despre creanța ce i-o datora părții vătămate, despre aplicarea sechestrului și tot ea a fost aceea care a efectuat vânzarea, cu scopul de a evita o executare silită, toate aceste aspecte neputându-i-se imputa mamei sale, așa încât apreciază că în mod corect s-a dispus achitarea, însă temeiul este acelaprv.deart.ll pct.2 lit.a raportat la art.10 lit.c Cod Procedură Penală întrucât fapta nu a fost săvârșită de această inculpată.
Întrucât în cauză a fost dispusă achitarea inculpatei, în mod corect instanța de fond a dispus scoaterea de sub sechestru a imobilelor proprietatea acesteia întrucât nu a produs nici o pagubă părții vătămate pentru a fi obligat să o repare.
Cu referire la cererea de extindere a procesului penal și la alte fapte și punerea în mișcare a acțiunii penale pentru infracțiunea prev. de art.244 al.l Cod Penal, tribunalul a apreciat că în mod corect a fost respinsă de către instanța de fond întrucât infracțiunea de sustragere de sub sechestru, în varianta agravantă,prev.deart.244 al.2 Cod Penal, cuprinde în mod varianta simplă de la alineatul 1 al aceluiași articol, 244 Cod Penal, astfel că nu sunt infracțiuni distincte, concurente.
Cu privire la soluționarea laturii civile a cauzei, tribunalul constată că în mod greșit instanța de fond a obligat pe inculpata să plătească părții civile suma de 12411 lei cu titlu de despăgubiri civile.
Astfel, partea vătămată s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 39.393 lei reprezentând actualizarea sumei de 13.000.000 lei vechi pe care i-o datora inculpata.
Tribunalul a constatat că prin sentința penală nr.140 din data de 14 aprilie 1998, inculpata a fost obligată la plata sumei de 13.000.000 lei vechi reprezentând despăgubiri civile către partea vătămată, așa încât nu poate fi obligat din nou, printr-o altă hotărâre judecătorească, la plata aceleiași sume, existând deja un titlu executoriu pentru realizarea creanței.
Totodată, partea civilă are posibilitatea ca în cadrul executării silite pentru realizarea creanței s-a solicitat actualizarea sumei de 13.000.000 lei vechi, așa încât nu se impune obligarea inculpatei la plata sumei ce reprezintă devalorizarea monedei naționale.
A apreciat tribunalul că suma de 2000 lei reprezintă cheltuieli judiciare efectuate de partea vătămată ce constă în onorariu avocat, deplasarea și cazarea acestuia, așa încât urmează ca inculpatul să fie obligat la plata acesteia.
Pentru considerentele expuse, tribunalul a admis apelurile declarate de apelanta inculpată și apelantul parte vătămată împotriva sentinței penale nr. 196 din 9 noiembrie 2007 pronunțată de Judecătoria Tr.M pe care oad esființat-o, dispunând condamnarea numai a inculpatei pentru săvârșirea infracțiuniiprev.deart.244 al.2 Cod Penal, în condițiileprev.deart.81 Cod Penal.
Împotriva hotărârii au declarat recurs Parchetul de pe lângă Tribunalul Teleorman invocând greșita condamnare a inculpatei, inculpata, invocând același aspect, precum și partea civilă, care a solicitat admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri, condamnarea și a inculpatei, precum și obligarea în solidar a celor două inculpate la despăgubiri către partea civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de exigențele art.38515Cod procedură penală, Curtea reține următoarele:
La data de 10.07.2007, ora 11.30 s-a instituit sechestru pe imobilul din satul, comuna proprietatea inculpatei, încheiat de executorul judecătoresc în dosar nr.179/2002.
Prin contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr.951din 10.07.2002, inculpata și soțul său a vândut imobilul din sat, comuna lui.
Din declarația martorei a rezultat faptul că inculpata se afla la Notariat la ora 8.00-8.30 și îi aștepta pe copii săi care erau în oraș pentru plata taxelor pentru vânzarea casei, iar notara, (martorul care a încheiat actele) a relatat că la notar se redactează în 5 minute. Chiar și așa martora a declarat că inculpata a rugat-o să-i vândă marfa a doua zi pentru că dimineața merge la notar să facă acte cu mama sa.
Martorul, a declarat că s-au prezentat la inculpată în jur de ora 12.00, iar martorul a declarat că s-au prezentat la inculpata în jur de ora 10.00-11.00 însă părțile din declarațiile martorilor a rezultat că s-au prezentat la notar dimineața și au încheiat contractul de vânzare-cumpărare.
Coroborând toate actele probatorii, declarațiile martorilor audiați, declarațiile părții vătămate și ale inculpatei, se constatată deși inculpatele și s-au prezentat la notariat în dimineața zilei de 10.07.2002 pentru a încheia contractul de vânzare-cumpărare pe imobilul din comuna, județul T, acesta a fost încheiat ulterior momentului la care iar sechestrul a fost instituit la data de 10 iulie pe imobil la ora 11.30 așa cum rezultat din procesul-verbal încheiat în dosar nr.179/2002.
Concluzia la care a ajuns instanța de apel, respectiv că inculpata se face vinovată de săvârșirea infracțiunii prev.de art.244 alin.2 Cod penal au la bază evaluarea judicioasă a materialului probator administrat în cauză, din probele administrate în cauză a reieșit cu certitudine ca imobilul a fost înstrăinat după ce executorul judecătoresc a aplicat sechestrul.
Astfel, atât din procesul verbal încheiat de executorul judecătoresc, cât și din declarația acestuia rezultă că sechestrul a fost aplicat la data de 10.07.2002, la ora 11,30.
Din aceleași acte reiese cu certitudine faptul că inculpata nu a avut obiecțiuni la aplicarea sechestrului, situație confirmată și de martorul, care 1-a însoțit pe executorul judecătoresc la domiciliul intimatei, în calitate de șef de post, la solicitarea acesteia.
Chiar inculpata, mama inculpatei, arată în declarația sa că în dimineața zilei de 10.07.2002 s-au deplasat împreună la notariat, unde au lăsat actele în vederea încheierii contractului de vânzare-cumpărare, iar în jurul orelor 14,00-14,30 au mers din nou la același notariat, unde s-a perfectat contractul de vânzare-cumpărare.
Dat fiind faptul că actul anterior, în cazul de față contractul de vânzare-cumpărare își produce efectele la data perfectării, atunci când notarul ia act de voința părților, care semnează în fața sa, este tară putință de tăgadă că sechestrul a fost aplicat pe imobil, înainte ca acesta să fi fost înstrăinat.
Înstrăinarea ulterioară dovedește faptul că inculpata a sustras acest imobil de sub sechestru.
Simpla susținere a inculpatei în sensul că intenționa să vândă imobilul și că a depus actele necesare pentru întocmirea documentației nu poate avea relevanță în cauza dedusă judecății atâta vreme cât la momentul aplicării sechestrului, contractul de vânzare-cumpărare nu fusese încheiat în formă autentică pentru a-și produce efectele juridice.
Nu poate fi ignorat faptul că inculpata a înstrăinat acel imobil, sustrăgându-1 de sub sechestru, tocmai cu scopul de a împiedica pe partea vătămată să-și satisfacă o creanță care se putea realiza de bună-voie.
Însă, reevaluând același material probator administrat în cauză, Curtea constată că se impune sancționarea și a coinculpatei, sub aspectul aceleiași infracțiuni, respectiv art.244 alin.2 Cod penal, neputându-se concluziona că aceasta nu avea cunoștință despre situația juridică a imobilului pe care fiica și ginerele său i l-a vândut chiar în ziua în care acesta a fost sechestrat în vederea acoperirii unui debit.
Astfel, din declarația martorului, coroborată cu declarația martorului, martori care și-au menținut declarațiile date și în timpul cercetărilor, a demonstrat faptul că actul de vânzare-cumpărare încheiat între și s-a semnat cu mult după ora prânzului zilei de 10.07.2002, deci după instituirea sechestrului. Martorul a afirmat că a ajuns la notar în jurul orei 10.30, a lăsat actele în vederea redactării, s-a întors în jurul prânzului, a așteptat 10-15 minute, după care citit actul și l-a semnat în jur de 12-12.30. Având în vedere că actul de vânzare-cumpărare semnat de martorul are numărul de ordine 7 (așa cum a rezultat din adresa nr.206 din 25.04.2007 a BNP ), iar notara a afirmat că "ordinea din registrul general este cea din momentul în care se semnează actul, indiferent de felul actului", că actul de vânzare-cumpărare semnat de inculpate, ce poartă numărul de ordine 20, s-a semnat cu mult după semnarea actului cu nr.7, adică la o distanță considerabilă în timp, după ora 12-12.30, așa cum a confirmat și martora: "Sigur actul cu nr.20 a fost semnat după actul cu nr.7". Chiar dacă s-ar lua în considerare singura afirmație din declarația notarei, reținută de instanță, și anume aceea că "un act se redactează în 5 minute", iar un calcul aritmetic ar fi: 5 minute x 13 numere de ordine = 65 minute, tot ar rezulta oră diferență între cele două acte, adică actul cu nr.20 s-a redactat cu siguranță după ora 13.-13-30, deci la minim 2 ore după procesul-verbal de instituire a sechestrului.
Pe aceeași linie de conduită ilicită, avută de inculpatele, se înscrie și înstrăinarea autoturismului în scopul ca partea civilă să nu poată să-și valorifice creanța.
În raport de aceste aspecte, câtă vreme ambele inculpate au acționat în același sens, al sustragerii de sub sechestru, se impune și condamnarea inculpatei la o pedeapsă similară celei aplicate inculpatei.
Cât privește soluționarea laturii civile, pornind de la dispozițiile art.14 Cod procedură penală, Curtea constată că prin sentința penală nr. 140 din 14 aprilie 1998, inculpata a fost obligată la plata sumei de 13.000.000. ROL, reprezentând despăgubiri materiale către partea civilă și în raport de împrejurarea că aceasta are titlu executoriu pentru realizarea creanței, nu se poate stabili o nouă obligație cu același conținut prin prezenta hotărâre judecătorească, cu atât mai mult cu cât partea civilă are posibilitatea ca în cadrul executării silite pentru realizarea creanței să solicite actualizarea sumei respective.
Cu toate acestea, raportat la exigențele art. 14 alin. 2 lit. a teza finală, Curtea va anula contractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpate la 10.07.2002 și menține sechestrul asigurător pe imobilul situat în satul, comuna, județul T, în suprafață totală de 1528,89 mp, număr cadastral nedefinitiv 227.
Având în vedere aceste aspecte, Curtea, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, a fost admis recursul declarat de către partea civilă, va casa în parte decizia penală nr.135/A din 12.11.2008 a Tribunalului Teleorman și în totalitate sentința penală nr.196 din 9.11.2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele și rejudecând, condamnă pe inculpata la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.244 alin.2 Cod penal.
Va suspenda executarea pedepsei pe durata a 3 ani, reprezentând termen de încercare.
Va face aplicarea art.359 Cod procedură penală.
Va anula contractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpate la 10.07.2002 și menține sechestrul asigurător pe imobilul situat în satul, comuna, județul T, în suprafață totală de 1528,89 mp, număr cadastral nedefinitiv 227.
Va respinge ca nefondate recursurile Parchetului și al inculpatei.
Va fi obligată recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și la 350 lei cheltuieli judiciare către partea civilă, iar pe intimata inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și la 350 lei cheltuieli de judecată către partea civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de către partea civilă.
Casează în parte decizia penală nr.135/A din 12.11.2008 a Tribunalului Teleorman și în totalitate sentința penală nr.196 din 9.11.2007 a Judecătoriei Turnu Măgurele și rejudecând, condamnă pe inculpata la o pedeapsă de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev.de art.244 alin.2 Cod penal.
Suspendă executarea pedepsei pe durata a 3 ani, reprezentând termen de încercare.
Aplică art.359 Cod procedură penală.
Anulează contractul de vânzare-cumpărare încheiat între inculpate la 10.07.2002 și menține sechestrul asigurător pe imobilul situat în satul, comuna, județul T, în suprafață totală de 1528,89 mp, număr cadastral nedefinitiv 227.
Respinge ca nefondate recursurile Parchetului și al inculpatei.
Obligă recurenta la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și la 350 lei cheltuieli judiciare către partea civilă, iar pe intimata inculpată la 200 lei cheltuieli judiciare către stat și la 350 lei cheltuieli de judecată către partea civilă.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 12 martie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
Red.
Dact. 2 ex./18.03.2009
T - jud.;
Președinte:Dumitru MiranceaJudecători:Dumitru Mirancea, Adriana Elena Băjan, Iuliana
