Sustragerea de sub sechestru (art. 244 cod penal). Decizia 871/2008. Curtea de Apel Timisoara
| Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA
SECȚIA PENALĂ
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 871/R
Ședința publică din 22 septembrie 2008
PREȘEDINTE: Constantin Costea
JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan
JUDECĂTOR 3: Anca Nacu
Grefier: - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timișoara - este reprezentat de procuror.
Pe rol, se află soluționarea recursului formulat de partea civilă împotriva deciziei penale nr. 97/2008 pronunțată de Tribunalul C-S în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică lipsesc inculpații intimați și C, pentru care se prezintă avocat din oficiu, cu delegație la dosar, partea civilă recurentă, pentru care se prezintă avocat A, cu împuternicire avocațială la dosar.
Procedura legal îndeplinită.
Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care Nefiind formulate cereri și invocate excepții, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul părții civile recurente solicită admiterea recursului, desființarea în parte a hotărârii atacate pe latură civilă și trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de apel întrucât aceasta nu a pus în discuția părților apelul formulat de partea civilă pe latură civile, astfel că hotărârea atacată este nelegală.
Apărătorul din oficiu al inculpaților intimați pune concluzii de respingere a recursului ca nefondat și menținerea hotărârii atacate ca legală și temeinică.
Procurorul pune concluzii de admiterea a recursului și trimiterea cauzei spre rejudecare la Tribunalul C-S în vederea discutării laturii civile a cauzei.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 810 din 13.12.2005, pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. 2398/2005, în baza art.244 alin.2 Cp cu referire la art.41 alin.2 și art.37 alin.1 lit.a Cod penal, a fost condamnat inculpatul, la 6 luni închisoare.
În baza art.83 Cp s- a revocat liberarea condiționată a executării pedepsei de 7 luni închisoare la care a fost condamnat inculpatul prin decizia penală nr. 80 din 24.02.2000 de Tribunalul C-S în dosarul nr. 186/P/2000.
A fost adăugată această pedeapsă la pedeapsa aplicată prin sentința menționată, urmând ca inculpatul să execute, în final, o pedeapsă de 13 luni închisoare.
În baza art.71 Cp s- a interzis inculpatului drepturile prev. de art.64 Cp pe toată durata executării pedepsei principale.
În baza art.244 alin.2 Cp cu aplicarea art.41 alin.2 Cp a fost condamnată inculpata C la 6 luni închisoare.
În baza art.81 Cp a fost suspendată condiționat executarea pedepsei pe un termen de încercare de 2 ani și 6 luni, stabilit în conformitate cu prevederile art.82 Cp.
S-a pus în vedere inculpatei prev. art. 83 Cp referitoare la revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
A fost respinsă acțiunea civilă formulată de partea civilă.
Au fost obligați inculpații și C la câte 300 lei cheltuieli judiciare către stat.
Prima instanță a reținut faptul că prin sentința civilă nr. 755 din 21.04.2000 a Tribunalului C-S, inculpații au fost obligați să plătească părții civile suma de 20.000 DM, reprezentând un împrumut nerestituit.
Deoarece inculpații nu au executat de bună voie dispozițiile hotărârii civile arătate, partea civilă a recurs la serviciile unui executor judecătoresc pentru a demara procedurile specifice executării silite reglementate de Codul d e procedură civilă.
S-a procedat la instituirea sechestrului asupra a două imobile situate în Reșița, Bd.-.-.28,.2,.9 și în-, încris în CF nr. 3439 al localității Reșița Montană. În vederea executării acestei măsuri, în data de 31.10.2000, executorul judecătoresc, însoțit de partea civilă și de martorul, s-a deplasat la locuința inculpaților, situată în imobilul din Reșița, Bd. -. -, unde au găsit-o pe inculpata După ce i-au explicat acesteia motivul pentru care s-au prezentat la domiciliul ei, inculpata a arătat că nu se opune executării, însă nu poate face nimic fără acordul soțului ei.
În continuare a fost instituit sechestrul asupra celor două bunuri mobile și lăsate în custodia inculpaților.
Executorul judecătoresc s-a deplasat la biroul său, unde a încheiat procesul verbal de sechestru, moment în care cele două mobile au fost definitiv sechestrate în favoarea creditorului. În timpul în care s-a întocmit procesul verbal, la biroul executorului judecătoresc s-a prezentat inculpatul, căruia i s-a adus la cunoștință măsura luată, acesta refuzând însă semnarea procesului verbal.
Cu toate că ambii inculpați aveau cunoștință de măsura instituită, în perioada imediat următoare au înstrăinat bunurile în cauză.
A doua zi după instituirea sechestrului, cei doi au vândut imobilul situat în Reșița,-, jud.C-S, înscris în CF 3439 al localității Reșița Montană, cumpărătorilor și. Contractul de vânzare-cumpărare a fost autentificat prin încheierea nr. 6349/01.11.2000 la Biroul Notarial - din Reșița.
Inculpații nu au recunoscut comiterea faptei, arătând că ei nu au avut cunoștință de măsura sechestrului, care ar fi nelegală, nefiind notată în Cartea funciară.
Din probele de la dosar a rezultat contrariul, în sensul că potrivit procesului verbal de sechestru întocmit de executorul judecătoresc, și a declarației martorului, ambii inculpați au știut că s-a instituit sechestru, bunurile fiind lăsate în custodia lor. Inculpata Cal uat cunoștință la domiciliul său, iar soțul ei la biroul executorului.
Împrejurarea că sechestrul nu a fost notat în cartea funciară, nu prezintă relevanță în cauză, măsura publicității fiind instituită de lege pentru a proteja interesele terților, adică pentru a face publică măsura luată și nu pentru însăși valabilitatea măsurii.
La individualizarea pedepselor aplicate inculpaților, prima instanță a ținut seama de criteriile generale de individualizare a pedepsei prev. de art.72 Cod penal, care arată că la stabilirea și aplicarea pedepselor s-a ținut seama de dispozițiile părții generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpaților și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Referitor la inculpatul, prima instanță a reținut că acesta este recidivist, fiind condamnat la pedeapsa de 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei prin decizia penală nr. 80/20.02.2000 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosarul nr. 186/P/2000, definitivă la 10.05.2000, ceea ce denotă că scopul preventiv-educativ al pedepsei nu a fost realizat, acesta continuând comiterea de fapte antisociale. S-a mai reținut că faptele din cauză au fost comise în interiorul termenului de încercare de 2 ani și 7 luni, stabilit prin decizia arătată, impunându-se revocarea suspendării condiționate și executarea în întregime a pedepsei de 7 luni închisoare.
În ceea ce o privește pe inculpata C, aceasta nu are antecedente penale, însă la fel ca și celălalt inculpat, a avut o atitudine nesinceră pe parcursul procesului penal, negând comiterea faptelor.
Împotriva acestei hotărâri au formulat apel, în termen legal, conform art.362, 363 Cod procedură penală, partea civilă și inculpații și
La dosarul cauzei s-a depus dosarul execuțional nr. 598/2000 și sentința penală nr. 341/23.05.2006 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosarul nr. 2398/2006.
Prin decizia penală nr. 184 din 08.09.2006, pronunțată în dosarul nr. 1916/P/2006, Tribunalul C-S a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpați și partea civilă și i-a obligat pe aceștia la câte 25 lei cheltuieli judiciare față de stat.
Pentru a hotărî astfel, instanța de apel a reținut că instanța de fond a pronunțat o soluție temeinică și legală, conformă probelor dosarului și dispozițiilor legale în materie, stabilind o stare de fapt și de drept corespunzătoare acestora, atât în latură penală - existența faptelor, a vinovăției inculpaților, cuantumul și modalitatea de executare a pedepsei aplicate, cât și în latură civilă - respingerea acțiunii civile, cu mențiunea că în cauză există deja un titlu - sentința civilă nr. 755/21.04.2000 a Tribunalului C-S - în baza căruia acesta își poate recupera pretențiile.
Tribunalul a apreciat că din probatoriul administrat în cauză rezultă existența infracțiunilor reținute în sarcina celor doi inculpați, acțiunea de sustragere fiind îndeplinită prin înstrăinarea imobilelor legal sechestrate, iar intenția a fost dovedită de modul de acțiune după instituirea sechestrului.
Pedepsele aplicate de instanța de fond au fost legal individualizate, fiind corect reținută starea de recidivă prev. de art.37 lit.a Co dpenal pentru inculpatul și neputând fi reținută reabilitarea în favoarea acestuia, avându-se în vedere disp. art.134 Cod penal, momentele săvârșirii faptelor reținute prin sentințele penale nr. 406/1999 și a rămânerii definitive a acestora.
Cu privire la apelul părții civile, tribunalul l-a apreciat nefondat întrucât, pe de o parte cum rezultă din dispozițiile sentinței apelate și a minutei acesteia, instanța de fond a respins acțiunea civilă formulată de această parte civilă, iar pe de altă parte, aprecierea din considerentele sentinței, în sensul că acțiunea civilă este inadmisibilă, nu s-a făcut în sensul dispozițiilor procesuale civile sau al contestării dreptului de a sesiza instanța cu o cerere de constituire de parte civilă, prev. de art.15 Cod procedură penală, ci a faptului că o infracțiune de pericol nu este susceptibilă de producerea unui prejudiciu. S-a mai reținut că prin sentința civilă nr. 755/2000 inculpații au fost obligați la plata sumei de 20.000 DM față de partea civilă, această sentință constituind titlul în baza căruia partea civilă urmează să-și recupereze prejudiciul, actualizarea acestuia urmând să se facă la momentul executării.
Împotriva deciziei penale nr. 184/08.09.2006 a Tribunalului C-S, în termen legal au declarat recurs inculpații și C și partea vătămată.
Prin decizia penală nr. 1278/R/20.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosarul nr-, în baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală s-a respins ca nefondat recursul declarat de inculpații și C și partea vătămată, împotriva deciziei penale nr. 184 din 08.09.2006 a Tribunalului C-S, pronunțată în dosar nr. 1916/P/2006.
Verificând legalitatea și temeinicia hotărârilor prin prisma motivelor de recurs invocate de inculpați și partea vătămată cât și din oficiu, în baza probelor administrate în cauză, Curtea a constatat că ambele instanțe au reținut corect starea de fapt, au făcut o corectă încadrare juridică a faptelor în dispozițiile legale, iar în raport cu criteriile de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal au aplicat pedepse proporționale cu gradul de pericol social al faptelor comise și persoana inculpaților, reținând în mod corect că inculpata C nu are antecedente penale, dispunând în mod corect suspendarea condiționată a executării pedepsei, iar inculpatul este recidivist în condițiile art.37 lit.a Cod penal, dispunând în mod corect în baza art.83 Cod penal revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei, întrucât săvârșirea infracțiunii de sustragere de sub sechestru prev. de art.244 alin.2 Cod penal a avut loc înăuntrul termenului de încercare și, ca atare, în mod corect s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 7 luni închisoare și executarea ei alăturat de pedeapsa de 6 luni închisoare aplicată în dosarul de față.
Împotriva acestei decizii penale, inculpații au formulat contestație în anulare, înregistrată pe rolul Curții de Apel Timișoara sub nr-, solicitând în baza art.392 Cod procedură penală admiterea contestației, desființarea deciziei atacate și rejudecarea recursului inculpaților.
Prin încheierea penală pronunțată în data de 15.02.2007 în dosar nr-, Curtea de Apel Timișoara, în temeiul art.391 Cod procedură penală a admis în principiu contestația în anulare formulată, iar prin decizia penală nr. 264/R/15.03.2007 în temeiul art.386 lit.e Cod procedură penală și art.392 alin.1 Cod penal, s-a admis contestația în anulare formulată de condamnații și C, împotriva deciziei penale nr. 1278/R/20.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr-. S-a desființat decizia atacată și s-a stabilit termen la 19.04.2007 pentru rejudecarea recursului.
A fost anulat mandatul de executare a pedepsei închisorii și s-a dispus punerea de îndată în libertate a inculpatului.
În temeiul art.390 Cod procedură penală s-a respins cererea de suspendare a executării a cărei anulare s-a dispus.
Examinând hotărârea atacată prin contestația în anulare, și anume decizia penală nr. 1278/R/20.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, s-a constatat că această instanță a soluționat recursul declarat de inculpații și C împotriva deciziei penale nr. 184/08.09.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 1916/2006, fără a observa că în fața instanței de apel, inculpații nu au fost citați în vederea audierii, ceea ce impunea în sarcina curții, obligația de a da curs dispozițiilor art.38514alin.11, teza I Cod procedură penală, în sensul de a asigura ca însăși procedura citării inculpaților cu această mențiune, în recurs, și de a proceda la audierea inculpaților. S-a constatat de asemenea, că reprezentarea inculpaților prin mandatar, respectiv prin avocat în fața instanței de apel și a celei de recurs nu înlătură obligația de ascultare a inculpaților, iar în acest scop citarea acestora cu mențiunea de a se prezenta în instanță.
Curtea a mai constatat că obligativitatea ascultării inculpaților este prevăzută de lege cumulativ în sarcina primei instanțe și a instanței de apel, textul art.38514alin.11, teza I Cod procedură penală impunând o atare audiere și procedura corespunzătoare, iar în cazul în care ascultarea inculpaților nu s-a efectuat în acest mod, fie de prima instanță, fie de instanța de apel, fie de ambele instanțe desemnate, obligația de ascultare revine instanței de recurs, ceea ce rezultă din enunțul normei citate: "cu ocazia judecării recursului, instanța este obligată să procedeze la ascultarea inculpatului prezent, potrivit dispozițiilor cuprinse în Partea specială, titlul II, capitolul II, atunci când acesta nu a fost ascultat de instanțele de fond și apel". În aplicarea corectă a acestei norme procesual-penale instanța de recurs are sarcina de a asigura prezența inculpatului în instanța de recurs, ceea ce se realizează prin mijloacele procedurale prevăzute de art.175-184 Cod procedură penală, precum și de a asculta inculpatul conform prevederilor art. 69/73 Cod procedură penală și art.323-325 Cod procedură penală.
Curtea a concluzionat că instanța de recurs nu s-a conformat acestor dispoziții procesual-legale, ceea ce aduce atingere în mod grav ordinii juridice stabilită de legiuitor relativ la regimul devolutiv al procesului penal în fața instanței de apel, respectiv în fața instanței de recurs, cu privire directă asupra dreptului la audiere a inculpatului în dublu grad de jurisdicție.
Prin decizia penală nr. 264/R/15.03.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- s-a admis contestația în anulare formulată de contestatorii și C împotriva deciziei penale nr. 1278/20.12.2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, stabilindu-se termen de judecată pentru soluționarea recursului în data de 19.04.2007. Pentru considerentele prezentate în cuprinsul deciziei penale, s-a procedat la soluționarea recursului declarat de contestatori împotriva deciziei penale nr. 184/08.09.2006 pronunțată de Tribunalul C-
Analizând legalitatea și temeinicia deciziei penale recurate, instanța de recurs a apreciat că recursul declarat de inculpații și C este întemeiat, fiind incidente cazurile de casare prevăzute de art.3859pct.9 și 10 Cod procedură penală.
Astfel s-a apreciat că instanța de apel a ignorat specificul căii de atac cu care a fost investită și care îi dădea dreptul și obligația de a purcede la o nouă judecată a cauzei, cu toate consecințele ce decurg de aici, inclusiv administrarea unor noi probe.
Prin decizia penală nr. 1065/R din 18.10.2007 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr- s-a admis recursul declarat de inculpații și C împotriva deciziei penale nr. 184/08.09.2006 pronunțată de Tribunalul C-S în dosar nr. 1916/2006, s-a casat decizia penală recurată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul C-S pentru judecarea apelului inculpaților. S-a dispus ca, cu ocazia rejudecării, instanța de apel să se conformeze recomandărilor Serviciului de executare al Consiliului Europei privind necesitatea ascultării de către instanța de apel a inculpatului oricare ar fi soluția - de condamnare sau de achitare - a instanței de fond, recomandări care au apreciat că dispozițiile interne nu sunt compatibile cu jurisprudența Curții Europene care, în cauze similare împotriva altor state, a decis că instanța de apel sau recurs, examinând o cauză în fapt și în drept, nu poate să procedeze la o apreciere globală asupra vinovăției sau a inocenței inculpatului fără a evalua în mod direct elementele de probă prezentate în persoană de inculpat.
Cauza a fost reînregistrată la Tribunalul C-S sub nr- în data de 29.11.2007. În cursul cercetării judecătorești s-a procedat la luarea câte unei declarații fiecăruia dintre apelanții-inculpați, conform celor dispuse de către instanța de recurs cu ocazia casării cu trimitere spre rejudecare.
La termenul din 23.06.2008 reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul C-S a invocat faptul că în speță a intervenit prescripția răspunderii penale, dată fiind perioada mare în care cauza s-a aflat pe rolul instanțelor de judecată.
Examinând excepția invocată, instanța de apel a constatat că aceasta este fondată, în cauză intervenind într-adevăr prescripția specială a răspunderii penale. În concret, cei doi inculpați au fost trimiși în judecată prin rechizitoriul din 21.04.2005 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Reșița, pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art.244 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal, fapte ale căror ultime acțiuni s-au săvârșit la data de 02.11.2000.
În conformitate cu dispozițiile art.122 alin.1 lit.d Cod penal, termenele de prescripție a răspunderii penale sunt de 5 ani, câne legea prevede pentru infracțiunea săvârșită pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 5 ani. Pe de altă parte, în conformitate cu dispozițiile art.122 alin.2 Cod penal, în cazul infracțiunilor continuate termenele se socotesc de la data săvârșirii ultimei acțiuni sau inacțiuni. Dat fiind faptul că infracțiunea prev. de art.244 alin.2 Cod penal este pedepsită cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă, este evident că termenul de prescripție a răspunderii penale în cazul în speță este de 5 ani socotit de la data de 02.11.2000.
În altă ordine de idei, anterior unor eventuale verificări privind existența unor întreruperi sau suspendări ale cursului prescripției, s-a observat faptul că dispozițiile art.124 Cod penal prevăd că răspunderea penală este înlăturată prin prescripție specială, oricâte întreruperi ar interveni, dacă termenul de prescripție prevăzut în art.122 este depășit cu încă Așadar, în cazul în speță, acest termen de prescripție specială a răspunderii penale ar fi de 7 ani și 6 luni socotit de la data de 02.11.2000. Calculând ca atare respectivul termen, se constată că el s-a împlinit într-adevăr la data de 02.05.2008, ceea ce face ca excepția invocată să fie fondată, inculpații beneficiind de o cauză de încetare a procesului penal prin prescripția răspunderii lor penale în raport de faptele pentru care au fost trimiși în judecată.
Față de această excepție invocată, excepție care s-a dovedit fondată, instanța de apel a constatat că nu mai este necesară examinarea fondului cauzei, devenind inutilă examinarea oricăror altor apărări pe care le-ar mai putea face inculpații în fața instanței de apel cu ocazia rejudecării, după cum a stipulat în decizia de casare instanța de recurs, astfel că, prin decizia penală nr. 97 din 23.06.2008, Tribunalul C-S, în baza art.379 pct.2 lit.a Cpp, a admis apelul formulat de inculpații și C împotriva sentinței penale nr. 810/13.12.2005 pronunțată de Judecătoria Reșița în dosar nr. 2398/2005, desființează în latură penală sentința primei instanțe și, examinând cauza pe fond:
În baza art.11 pct.2 lit.b Cpp raportat la art.10 alin.1 lit.g Cpp, s-a încetat procesul penal privind pe inculpații și C, cercetați sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzută de art.244 alin.2 Cod penal cu aplicarea art.41 alin.2 Cod penal.
Au fost menținute în latură civilă dispozițiile din hotărârea penală atacată.
În baza art.192 alin.3 Cpp, cheltuielile judiciare efectuate în cauză au rămas în sarcina statului.
Împotriva deciziei Tribunalului C-S a declarat recurs partea civilă, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate, pe motiv că instanța de apel nu a pus în discuția părților apelul formulat pe latura civilă, astfel că este nejustificată respingerea apelului părții civile, fără să se pună în discuția părților acest apel.
De asemenea, se mai arată că nu este fondat argumentul instanței de apel că infracțiunea de sustragere de sub sechestru este o infracțiune de pericol și nu produce prejudicii.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate, precum și din oficiu, conform prevederilor art. 38510alin.21Cpp, se constată că decizia instanței de apel este temeinică și legală și nu există nici un motiv de casare a acesteia.
Din actele de la dosar se constată că într-un prim ciclu procesual, cauza a fost soluționată definitiv prin decizia penală nr. 1278/R/2006 pronunțată de Curtea de Apel Timișoara, prin care au fost respinse ca nefondate recursurile inculpaților și C, precum și de către partea vătămată.
Ulterior, inculpații au formulat o contestație în anulare împotriva deciziei mai sus menționate, care a fost admisă de către Curtea de Apel Timișoara și s-a dispus rejudecarea recursurilor.
Prin decizia nr. 1065/R/2007, aceeași instanță a admis doar recursul inculpaților, a casat decizia recurată și s-a dispus trimiterea cauzei la Tribunalul C-S pentru rejudecarea apelului inculpaților.
Tribunalul C-S, față de dispozițiile date de instanța de control judiciar, în mod întemeiat, cu ocazia rejudecării cauzei în apel, nu a mai pus în discuția părților și apelul părții civile, ci doar apelul inculpaților cu care a fost investit.
În această situație, instanța de apel, procedând la rejudecarea apelului inculpaților, a analizat cauza sub toate aspectele și s-a pronunțat și pe latură civilă, menținând în acest sens, dispozițiile instanței de fond.
Prin urmare, față de considerentele mai sus enunțate, nu pot fi reținute motivele de recurs ale părții civile privind nelegalitatea hotărârii instanței de apel, pe motiv că nu s-a pus în discuția părților și apelul său.
Astfel fiind, recursul este nefondat și urmează a fi respins în baza art. 38515pct.1 lit.b Cpp.
Văzând și prevederile art. 192 al.2 Cpp,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art. 38515alin.1 pct.1 lit.b cpp respinge, ca nefondat, recursul declarat de partea civilă împotriva deciziei nr. 97/2008, pronunțată de Tribunalul C-S, în dosarul nr-.
Obligă partea civilă la plata sumei de 70 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 22.09.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
- - - - - -
GREFIER
- -
Red. /01.10.08
Tehnored. 2 ex./01.10.08
PI. - - Jud. Reșița
-; - - Trib. C-
Președinte:Constantin CosteaJudecători:Constantin Costea, Laura Bogdan, Anca Nacu
