Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1359/2009. Curtea de Apel Bucuresti

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DOSAR NR-

(1769/2009)

DECIZIA PENALĂ NR. 1359

Ședința publică de la 24 septembrie 2009

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: Adriana Băjan

JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea

JUDECĂTOR 3: Iuliana Ciolcă

GREFIER - - -

* * * * *

MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.

Pe rol soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr. 395/A din data de 22 iunie 2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I-a Penală, în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.29/09.09.2009 emisă de Baroul București -Cabinet Individual, lipsind intimatele părți vătămate și.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;

Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.

Apărătorul recurentului inculpatavând cuvântul, arată că recursul se întemeiază îndrept pe dispozițiile art. 385/9 pct. 14 Cod procedură penală și critică soluțiile pronunțate în cauză pentru netemeinicie, sub aspectul individualizării pedepsei - care este în discrepanță cu pedepsele aplicate celorlalți doi inculpați și este prea severă în raport de gradul de pericol social al faptei,circumstanțele reale ale comiterii acesteia și circumstanțele personale ale inculpatului.

Din declarațiile părților vătămate, ale inculpaților și din întreg materialul probator administrat în cauză reiese că fiecare inculpat a avut un grad de participare la comiterea infracțiunii de tâlhărie, iar din declarațiile coinculpaților rezultă cu certitudine că participarea clientului său la comiterea faptei a fost mult mai mică decât participarea acestora.

Este adevărat că recurentul este cunoscut cu antecedente penale pentru o faptă comisă în minorat, dar solicită a se avea în vedere că între o pedeapsă de 7 ani închisoare cu executare în regim de detenție și alte două pedepse cu suspendarea condiționată a executării acestora - este o mare diferență.

În încheiere, solicită a se ține cont și de faptul că inculpatul are o situație personală delicată - în sensul că ambii părinți au decedat în urmă cu doi ani în urma unui accident rutier, ceea ce a dus probabil la degenerarea comportamentului său social.

Pentru toate motivele expuse mai sus solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor recurate și pe fond, redozarea pedepsei aplicată recurentului.

Reprezentantul parchetuluiconsideră hotărârile pronunțate în cauză legale și temeinice și pedeapsa stabilită just individualizată în raport de cele două infracțiuni de tâlhărie comise, de modul în care a acționat inculpatul și de faptul că infracțiunea a fost comisă în stare de recidivă postcondamnatorie. Faptele comise de recurent nu au fost săvârșite în minorat, a suferit mai multe condamnări pentru infracțiuni contra patrimoniului, astfel că apreciază că pedeapsa aplicată este prea blândă - egală cu minimul special prevăzut de alin. 2/1 al art. 211 Cod penal. Faptul că ceilalți inculpați au primit niște pedepse mai blânde se datorează faptului că aceștia nu sunt cunoscuți cu antecedente penale, fiind la primul conflict cu legea penală.

Pe cale de consecință solicită menținerea soluțiilor recurate și respingerea recursului ca fiind nefondat.

Recurentul inculpatavând ultimul cuvânt, recunoaște participarea pe care a avut-o la comiterea faptei și solicită admiterea recursului și redozarea pedepsei

Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând asupra recursului penal de față, constată:

Prin sentința penală nr.275 din 27.03.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 1 B în dosarul nr-, s-au dispus următoarele:

Conform art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.21lit a Cod Penal, 37 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul la 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată în stare de recidivă post-condamnatorie.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.1, 64 lit.a teza a II-a, lit.b

Cod Penal

Conform art.211 alin.1, alin.2 lit.b, c, alin.21 lit.a Cod Penal, 37 lit.a a Cod Penal fost condamnat același inculpat la 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată în stare de recidivă post-condamnatorie.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.1, 64 lit.a teza a II-a, lit.b

Cod Penal

Conform art.61 s Cod Penal-a revocat beneficiul liberării condiționate pentru restul de 406 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.426/22.02.2006 a Judecătoriei Sectorului 2 B, definitivă prin decizia penală nr.832/09.06.2006 a Curții de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală.

Conform art.39 alin.2 Cod penal privind regimul sancționator al recidivei post-condamnatorii contopește fiecare dintre cele două pedepse a câte 8 ani, cu restul de 406 zile, dând inculpatului spre executare pedepsele cele mai grele (două pedepse a câte 8 ani închisoare fiecare) și sporește fiecare dintre aceste pedepse cu câte 1 an închisoare, rezultând în final două pedepse a câte 9 ani fiecare.

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b privind Cod Penal concursul de infracțiuni și regimul său sancționator, contopește pedepsele astfel stabilite dând inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 9 ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.1, 64 lit.a teza a II-a, lit.b

Cod Penal

Conform art.350 s C.P.P.-a menținut starea de arest a inculpatului.

Conform art.88 s Cod Penal-a dedus prevenția de la 23.10.2008 la zi.

II. Conform art.211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.21lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul la două pedepse a câte 7 (șapte) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie în formă agravată.

Conform art.33 lit.a, 34 lit.b s Cod Penal-au contopit pedepsele aplicate și dă inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare.

S-a făcut aplicarea art.71 alin.1, 64 lit.a teza a II-a, lit.b

Cod Penal

Conform art.88 s Cod Penal-a dedus prevenția de la 24.10.2008 la 06.03.2009.

III. Conform art.211 alin.1, alin.2 lit.b,c, alin.2 ind.1 lit.a a Cod Penal fost condamnat inculpatul la 2 pedepse a câte 7 (șapte) ani închisoare fiecare, pentru săvârșirea a două infracțiuni de tâlhărie în formă agravată.

Conf.art.33 lit.a, 34 lit.b s Cod Penal-au contopit pedepsele aplicate și dă inculpatului spre executare pedeapsa cea mai grea de 7 (șapte) ani închisoare.

S-a făcut aplic.art.71 alin.1, 64 lit.a teza a II-a, lit.b

Cod Penal

Conform art.88 s Cod Penal-a dedus prevenția de la 23.10.2008 la 24.11.2008.

Conform art.14, 346.C.P.P. s-a luat act că părțile vătămate nu s-au constituit părți civile.

În baza art.191 a C.P.P. fost obligat fiecare inculpat la câte 1.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Sentința penală a fost apelată de inculpați prin decizia penală nr.395/A din 22.06.2009 a Tribunalului București - Secția I penală, admițându-se apelurile acestora și desființându-se, în parte, sentința penală, astfel:

În baza art. 211 al.l, al.2 lit. b, c, alin.2 ind.l lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată ( fapta privind pe partea vătămată ).

În baza art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată privind restul de
406 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată
inculpatului prin sentința penală nr. 426/22.02.2006 pronunțată de Judecătoria

Sectorului 2 definitivă prin decizia penală nr.832/09.06.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, contopește acest rest cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

În baza art. 211 al.l, al.2 lit. b, c, alin.2 ind.l lit.a Cod penal cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată (fapta privind pe partea vătămată ).

In baza art. 61 Cod penal s-a revocat liberarea condiționată privind restul de
406 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată
inculpatului prin sentința penală nr. 426/22.02.2006 pronunțată de Judecătoria
Sectorului 2 definitivă prin decizia penală nr.832/09.06.2006 pronunțată de Curtea de APEL BUCUREȘTI - Secția a II-a Penală, contopește acest rest cu pedeapsa de 7 ani închisoare aplicată prin prezenta și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 7 ani închisoare.

In baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele rezultante de 7 ani închisoare astfel stabilite, în final inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 350 al. Cod proc pen s-a menținut arestarea preventivă a inculpatului.

În baza art. 88 Cod penal s-a dedus reținerea și arestarea preventivă de la 23.10.2008 la zi.

În baza art. 211 al.l, al.2 lit. b, c, alin.2 ind.l lit.a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată( partea vătămată ).

In baza art. 211 al.l, al.2 lit. b, c, alin.2 ind.l lit.a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată (partea vătămată ).

In baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

In baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 861Cod penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani, termen stabilit în condițiile art. 86 Cod penal.

In baza art. 86 al.l Cod penal, pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, potrivit programului întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

In baza art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

In baza art. 359.C.P.P. i s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 864Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 24.10.2008 la 06.03.2009.

În baza art. 211 al.l, al.2 lit. b, c, alin.2 ind.l lit.a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul, la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată( partea vătămată ).

În baza art. 211 al.l, al.2 lit. b, c, alin.2 ind.l lit.a Cod penal cu aplicarea art. 74 lit. a Cod penal și art. 76 lit.b Cod penal a fost condamnat inculpatul la pedeapsa de 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie în formă agravată( partea vătămată ).

În baza art. 33 lit. a Cod penal și art. 34 lit. b Cod penal s-au contopit pedepsele stabilite și aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare.

În baza art. 71 Cod penal i s-au interzis inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a teza a II-a și b Cod penal pe durata executării pedepsei principale.

In baza art. 86 Cod penal s-a suspendat sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani, termen stabilit în condițiile art. 86 Cod penal.

In baza art. 863al. Cod penal pe durata termenului de încercare, inculpatul se va supune următoarelor măsuri de supraveghere:

a) să se prezinte la Serviciul de Probațiune de pe lângă Tribunalul București, potrivit programului întocmit de această instituție;

b) să anunțe, în prealabil, Serviciului de Probațiune orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;

c) să comunice și să justifice Serviciului de Probațiune, schimbarea locului de muncă;

d) să comunice Serviciului de Probațiune, informații de natură a putea fi controlate mijloacele sale de existență.

In baza art. 71 al.5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii pe durata suspendării executării pedepsei principale.

In baza art. 359 Cp.p. s-a atras atenția inculpatului asupra dispozițiilor art. 86 Cod penal, a căror nerespectare atrage revocarea beneficiului suspendării pedepsei sub supraveghere.

S-a constatat că inculpatul a fost reținut și arestat preventiv de la 23.10.2008 la 24.11.2008.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței penale apelate.

În baza art. 192 alin. 3 Cp.p. cheltuielile judiciare avansate de stat în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a hotărî astfel instanțele au reținut, în fapt, în esență că inculpații, și, în seara zilei de 23.10.2008 în parcul Herăstru din B au sustras, prin amenințare, mai multe bunuri de la partea vătămată.

Instanța de fond a apreciat, la individualizarea judiciară a pedepselor aplicate inculpatului, că nu se poate reține în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și c Cod penal decât dacă împrejurările invocate de inculpat reduc într-o asemenea măsură gravitatea faptei sau îl caracterizează într-o asemenea măsură pe acesta, încât numai după o reducere a pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea respectivă este satisfăcut imperativul unei juste individualizări a pedepsei.

Același raționament a fost avut în vedere și în cazul inculpatului.

Aplicarea sporului de 1 an în privința coinculpatului a fost motivată de prima instanță de durata mare a pedepselor ce urmează a fi contopite în urma aplicării regulilor de la concursul de infracțiuni, pedeapsa rezultantă nefiind însă suficientă putându-i crea inculpatului impresia impunității.

În schimb instanța de apel a apreciat că lipsa antecedentelor penale ale inculpaților și trebuie considerată că circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 alin.1 lit.a Cod penal, cu consecința coborârii pedepsei sub minimul special prevăzut de lege în condițiile art.76 lit.b Cod penal.

Referitor la inculpatul, instanța de apel a înlăturat aplicarea sorului de 1 an și i-a redus pedeapsa la 7 ani procedând la o nouă reindividualizare.

Totodată, instanța de apel a făcut aplicarea art.861Cod penal, suspendând sub supraveghere executarea pedepsei pe un termen de încercare de 8 ani pentru inculpații și.

Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul întemeiat pe cazul de casare prevăzut de art.3859pct.14 Cod procedură penală în sensul reindividualizării pedepsei apreciate prea severă.

Recursul este fondat.

Curtea constată că pedeapsa aplicată inculpatului, chiar în condițiile reținerii stării de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art.37 lit.a Cod penal, este în discrepanță cu pedeapsa de câte 3 ani cu suspendare sub supraveghere aplicată coinculpaților și cărora li s-a reținut circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.a cu referire la art.76 lit.b Cod penal în condițiile atitudinii procesuale și încadrării juridice similare.

Or, pentru starea de recidivă postcondamnatorie în care se găsește inculpatul, apreciem că aplicarea unei pedepse cu închisoare cu executare în regim de detenție este menită a asigura un echilibru firesc și conform principiului juridic al egalității de tratament.

Prin urmare, apreciind justa reținere în favoarea coinculpaților a circumstanței atenuante prevăzute de art.74 lit.a Cod penal, Curtea va reține și în favoarea inculpatului circumstanței atenuante, prev.de art.74 lit.c Cod penal, urmând ca în baza art.76 Cod penal și art.80 Cod penal, să-i reducă acestuia pedeapsa de 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.

În raport de cele ce preced Curtea, în baza art.38515pct.2 lit.d Cod procedură penală, va admite recursul declarat de inculpatul, casând în parte hotărârile recurate și rejudecând în fond va reține în favoarea acestuia circumstanțe atenuante prevăzute de art.74 lit.c Cod penal raportat la art.76 și art.80 Cod penal, urmând a-i reduce pedeapsa de la 7 ani la 5 ani.

Se va deduce prevenția inculpatului de la 23.10.2008 la zi.

Celelalte dispoziții ale hotărârilor vor fi menținute.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În majoritate:

Admite recursul declarat de recurentul inculpat împotriva deciziei penale nr.395/A din 22.06.2009, pronunțată de Tribunalul București - secția I penală.

Casează în parte hotărârile recurate și, rejudecând în fond:

Reține în favoarea recurentului inculpat circumstanța atenuantă prevăzută de art.74 lit.c Cod penal raportat la art.76 Cod penal și reduce pedeapsa aplicată inculpatului de la 7 ani la 5 ani, făcând aplicarea și art.80 Cod penal.

Deduce prevenția inculpatului de la 23.10.2008 la zi.

Menține celelalte dispoziții ale hotărârilor.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 24 septembrie 2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,

a

GREFIER,

a

Red.

Dact. 2 ex./6.10.2009

-; jud.:.

OPINIE SEPARATĂ

Consider că instanța de apel a evaluat și valorificat suficient în procesul individualizării sancțiunii elementele obiectiv și specifice cazului, aplicându-i inculpatului, aflat în stare de recidivă postexecutorie o sancțiune temeinică în raport cu criteriile legale.

Fără a nega aspectul potrivit căruia starea de recidivă- prin ea însăși- nu creează din punct de vedere legal un impediment pentru aplicarea circumstanțelor atenuante, consider că elementele concrete ale speței pun în evidență o gravitate majoră rezultată tocmai din statutul de recidivist al inculpatului.

Astfel chiar clemența organelor judiciare ( care între anii 2004-2006 l-au sancționat cu mai multe pedepse orientate spre minimul special prevăzut de lege, chiar sub acest minim, de asemenea pentru infracțiuni contra patrimoniului), l-au determinat pe acesta ca, profitând de vârsta fragedă a părților vătămate și de prezența celorlalți coinculpați, să-și însușească prin violență bunuri.

În raport de aceste aspecte, este justificată aprecierea că faptele de tâlhărie ale inculpatului s-au produs în asemenea condiții încât ele prezintă o periculozitate socială deosebită, ceea ce pune într-o lumină specială în discuție posibilitatea sa de a se îndrepta și fără aplicarea unei pedepse în regim de detenție peste minimul special prevăzut de lege.

La aceasta se adaugă săvârșirea infracțiunii într-un loc public și profitând de lăsarea nopții, toate punând în evidență o asemenea degradare morală a celui în cauză încât posibilitatea sa de îndreptare prin aplicarea unor pedepse în cuantum minim este exclusă.

De altfel, nici reținerea circumstanței atenuante prevăzută de art. 74 lit. c Cod penal nu se justifică, câtă vreme inculpatul a avut inițial săvârșirea faptelor, reconsiderarea poziției sale procesuale neavând la bază o atitudine de conștientizare a faptelor penale și a urmărilor acestora, ci având doar scopul pragmatic de a i se reduce pedeapsa aplicată, fiind evident pro causa.

Având în vedere aceste împrejurări, opinez că se impune respingerea recursului declarat de inculpat și menținerea deciziei instanței de apel.

JUDECĂTOR,

- -

Președinte:Adriana Băjan
Judecători:Adriana Băjan, Dumitru Mirancea, Iuliana Ciolcă

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1359/2009. Curtea de Apel Bucuresti