Revocarea măsurii preventive (art. 139 c.p.p.). Decizia 1361/2009. Curtea de Apel Bucuresti
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A II -A PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE
DOSAR NR-
(2203/2009)
DECIZIA PENALĂ NR. 1361
Ședința publică de la 24 septembrie 2009
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: Adriana Băjan
JUDECĂTOR 2: Dumitru Mirancea
JUDECĂTOR 3: Iuliana Ciolcă
GREFIER - - -
* * * * *
MINISTERUL PUBLIC - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTIa fost reprezentat de procuror.
Pe rol soluționarea recursului declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL BUCUREȘTI împotriva încheierii de ședință din data de 10 septembrie 2009 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - Secția I Penală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul inculpat în stare de arest și asistat de avocat ales în baza împuternicirii avocațiale nr.75246/17.09.2009 emisă de Baroul București -Cabinet Individual.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care;
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea recursului.
Reprezentantul parchetului având cuvântul, înțelege să critice încheierea recurată prin care a fost revocată măsura arestării preventive cu privire la inculpatul.
În cursul judecății s-a dispus înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsura obligării de a nu părăsi țara. Ulterior, în urma plângerii formulate de către coinculpatul s-a dispus - constatându-se încălcarea dispozițiilor art. 145 alin.1/2 lit.c Cod procedură penală - înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive întrucât inculpatul a exercitat presiuni asupra coinculpatului din această cauză în scopul schimbării depozițiilor. Ulterior, prin ordonanța nr. 12858/P/2008 Parchetul de pe lângă Judecătoria sectorului 3 Bad ispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului,reținându-se că din materialul probator nu rezultă săvârșirea de către acesta a infracțiunii de amenințare în ceea ce-l privește pe inculpatul.
Consideră că temeiurile nu s-au schimbat până în prezent și în mod corect s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive. Art. 145 alin.1/2 lit.c Cod procedură penală sancționează însăși apropierea cu rea credință de părțile vătămate sau martori iar în cazul de față există suficient de multe indicii temeinice care să ateste apropierea cu rea credință a recurentului împreună cu coinculpatul de inculpatul, amenințându-l în scopul schimbării depoziției și obținerii unei situații mai favorabile. Este adevărat că acest aspect nu a putut fi probat de către organele de urmărire penală,dar există suficiente indicii temeinice din care să rezulte încălcarea cu rea credință a obligației prev.de art. 145 alin.1/2 lit.c Cod procedură penală.
Pentru motivele expuse mai sus solicită admiterea recursului, casarea în parte a încheierii recurate și rejudecând, a se înlătura dispozițiile privind revocarea măsurii arestării preventive, menținându-se starea de arest a inculpatului.
În subsidiar, consideră că în mod greșit instanța a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive dar în fapt, motivarea instanței este în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au dus la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive. În atare situație, nu se impunea revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o mai bună desfășurare a procesului penal.
Apărătorul intimatului inculpat solicită respingerea recursului parchetului ca fiind nefondat. Arată că față de clientul său s-a luat măsura arestării preventive ca urmare a unei altercații dintre acesta și un coinculpat. Solicită a se observa că perioada de timp de când inculpatul este arestat preventiv depășește cu mult limitele pe care legiuitorul le are în vedere în momentul în care pune în discuție necesitatea menținerii stării de arest pentru 60 de zile. Față de instanța de fond a apreciat că temeiurile ce au fost avute în vedere la momentul rearestării nu mai impun în continuare menținerea acestuia în stare de arest.
Solicită a se observa că pe fondul lipsei de procedură, cercetarea judecătorească este în impas, iar de luni de zile nu se fac audieri, singurul audiat fiind clientul său, care a relatat modul de comitere a faptelor - reținute prin actul de inculpare.
Inculpatul nu avea pe cine influența pentru că ceilalți coinculpați - în faza de urmărire penală - au negat forma de participare la incidentul petrecut și descris în rechizitoriu.
Avându-se în vedere cele expuse mai sus și pentru egalitate de tratament solicită respingerea recursului parchetului și menținerea încheierii instanței de fond, pe care o apreciază legală și temeinică.
Intimatul inculpat având ultimul cuvânt,arată că este nevinovat și solicită a fi judecat în stare de libertate.
Dezbaterile declarându-se închise, cauza a rămas în pronunțare.
CURTEA,
Asupra recursului penal de față.
Prin încheierea de ședință din 10.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția a II-a penală s-a revocat, potrivit art.3002raportat la art.160 alin.2 Cod procedură penală, măsura arestării preventive a inculpatului.
Pentru a constata aceasta, instanța de fond a reținut următoarele:
Inculpatul a fost arestat preventiv în cursul judecății cauzei prin încheierea din 6.11.2008 pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI Secția I Penală, față de încălcarea dispozițiilor art.145 alin.l Cod procedură penală, fiind emis mandatul de arestare preventivă nr. 2/J/06.11.2008, apreciindu-se a fi îndeplinite condițiile prev. de art.145 pct. 3 Cod proc. pen. art.136 lit. d Cod proc. pen. cu referire la art.148 lit.1, b și f cod proc. pen.
În acest sens, s-a avut în vedere faptul că prin decizia penală nr.386 din 20.03.2008, Curtea de APEL BUCUREȘTIa dispus înlocuirea măsurii arestării preventive a inculpatului cu aceea a obligării de a nu părăsi țara prev. de art.145/1 Cod procedură penală, impunându-i-se printre alte obligații și aceea de a nu se apropia de inculpatul. însă, instanța, a constatat încălcarea cu rea credință a acestei obligații de către inculpatul, întrucât la data de 9.10.2008 aflându-se în incinta Tribunalului București, împreună cu coinculpatul l-au acostat pe inculpatul, amenințându-1 că dacă nu își va schimba declarația în cursul procesului, îi vor tăia mâinile și picioarele.
Cu privire la incidentul petrecut la data de 9.10.2008, s-a format dosarul nr.l2858/P/2008 înregistrat la Parchetul de pe lângă Judecătoria sector 3 B și soluționat de procuror la data de 10.07.2009 prin ordonanța nr.l2858/P/2008, depusă la dosarul cauzei la termenul din 16.07.2009.
Astfel, prin ordonanța nr.l2858/P/2008 din 10.07.2009, parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală a inculpatului sub aspectul infracțiunii de amenințare prev. de art.193 Cod penal cu privire la partea vătămată (inculpat în cauză), motivat de faptul că din coroborarea probelor administrate a rezultat că fapta nu a fost săvârșită de acesta. -a reținut însă, în cuprinsul aceleiași ordonanțe că la aceeași dată partea vătămată a fost amenințată cu acte de violență și tăiată la nivelul palmei drepte de către inculpatul, iar față de acesta parchetul a dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei amenzi administrative în cuantum de 800 lei pentru infracțiunile lovire și amenințare prev. de art.193 și art.180 alin.l Cod penal.
Așadar, în acest moment procesual temeiurile care au determinat arestarea preventivă a inculpatului nu mai subzistă, în sensul că nu se mai poate reține încălcarea cu rea credință a obligației care îi revenea pe durata măsurii obligării de a nu părăsi țara și anume, de a nu se apropia de inculpatul, atâta vreme cât parchetul prin ordonanța menționată a stabilit că nu inculpatul a exercitat violențe sau amenințări asupra inculpatului, ci un alt coinculpat, dar cu privire la care parchetul nu a înțeles să solicite arestarea preventivă în cursul judecății, așa cum a făcut-o în cazul inculpatului la termenul din 06.11.2008.
De asemenea, în cauză nu există date că inculpatul a încercat să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea unei părți, a unui martor sau expert ori prin distrugerea, alterarea sau sustragerea mijloacelor materiale de probă, atâta vreme cât cu ocazia ascultării sale a precizat în fața judecătorului că recunoaște fapta pentru care a fost trimis în judecată, regretând comiterea acesteia. Apoi, la termenul de judecată din 16.07.2009, din relațiile comunicate de Poliția Comunală a reieșit că partea vătămată este plecată în Franța din luna noiembrie 2008, astfel că nici nu se pune problema influențării acesteia, iar după cum s-a arătat mai sus inculpatul nu a amenințat sau lovit pe inculpatul pentru ca acesta să-și schimbe depozițiile, după cum s-a reținut inițial.
Împotriva hotărârii a declarat recurs Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, onsiderând că temeiurile nu s-au schimbat până în prezent și în mod corect s-a dispus înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive.
În subsidiar, consideră că în mod greșit instanța a apreciat că nu mai subzistă temeiurile care au condus la luarea măsurii arestării preventive dar în fapt, motivarea instanței este în sensul că nu mai subzistă temeiurile care au dus la înlocuirea măsurii obligării de a nu părăsi țara cu măsura arestării preventive. În atare situație, nu se impunea revocarea măsurii arestării preventive și înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara pentru o mai bună desfășurare a procesului penal.
Analizând actele și lucrările dosarului, în raport de exigențele art.145 alin.3 Cod procedură penală, Curtea constată că recursul este nefondat și-l va respinge ca atare, pentru următoarele considerente:
Potrivit art.145 alin.3 Cod procedură penală,n caz de încălcare cu rea-credință a măsurii aplicate sau a obligațiilor, măsura obligării de a nu părăsi localitatea va fi înlocuită cu măsura arestării preventive, în condițiile prevăzute de lege. Organul de poliție desemnat de organul judiciar care a dispus măsura verifică periodic respectarea măsurii și a obligațiilor de către învinuit sau inculpat, iar în cazul în care constată încălcări ale acestora, sesizează de îndată procurorul, în cursul urmăririi penale, sau instanța, în cursul judecății.
În această logică legislativă, judecătorul, raportat și la exigențele europene în materia privării de libertate, trebuie ca, pe de-o parte să constate încălcarea cu rea-credință a obligațiilor impuse inculpatului, dar și, prin raportare la circumstanțele concrete ale cauzei și la persoana inculpatului să analizeze necesitatea și proporționalitatea măsurii.
Cât privește prima condiție, aceasta nu este îndeplinită în cauză, față de cele dispuse prin ordonanța nr.12858/P/2008 din 10.07.2009 a Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 3
Referitor la cealaltă condiție, că măsura arestării preventive să fie necesară și proporțională, nici aceasta nu este întrunită în cauză, în raport, atât de circumstanțele personale ale inculpatului, dar și de împrejurarea că de la înlocuirea măsurii arestării preventive de către Curtea de APEL BUCUREȘTI, prin decizia nr.386 din 20.03.2008, nu au întrunit elemente noi care să justifice o nouă privare de libertate.
În sfârșit, Curtea constată că măsura preventivă a arestării se impune a nu mai fi menținută și prin raportare la exigențele art. 5 paragraful 3 din CEDO, câtă vreme nu se mai argumentează prin motive pertinente și suficiente aoj ustifica care să nu contravină dispozițiilor legale în materie.
Existența și suficiența acestor motive, Curtea le-a examinat în ansamblul circumstanțelor particulare ale cauzei și prin raportare la prevederile art.136 Cod procedură penală, știut fiind că o măsură preventivă nu mai poate fi considerată legitimă atunci când nu se inveterează fi necesară pentru buna desfășurare a procesului penal sau pentru preîntâmpina sustragerea inculpatului de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei.
Având în vedere cele expuse,
În baza art.38515pct.1 lit.b Cod procedură penală, coroborat cu art.141 Cod procedură penală, Curtea va respinge recursul Parchetului de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, ca nefondat.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.3 Cod procedură penală,
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul de pe lângă TRIBUNALUL BUCUREȘTI, împotriva încheierii de ședință din 10.09.2009, pronunțată de TRIBUNALUL BUCUREȘTI - secția I penală în dosarul nr-.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 24 septembrie 2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
a
GREFIER,
a
Red. /Dact. 2 ex./25.09.09
Președinte:Adriana BăjanJudecători:Adriana Băjan, Dumitru Mirancea, Iuliana Ciolcă
