Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Timisoara

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

DECIZIA PENALĂ NR. 15 /

Ședința publică din 31 ianuarie 2008

Instanța compusă din:

PREȘEDINTE: Milan Danilov

JUDECĂTOR 2: Laura Bogdan

GREFIER: - -

Parchetul este reprezentat de procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.

Pe rol este judecarea apelului declarat de condamnatul - împotriva sentinței penale nr. 764/PI/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă condamnatul revizuent, în stare de detenție, asistat de apărător din oficiu - avocat G, din cadrul Baroului

Procedura completă.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,

Apărătorul din oficiu solicită admiterea apelului, desființarea sentinței și în rejudecare admiterea cererii de revizuire.

Procurorul pune concluzii de respingerea apelului declarat de condamnat ca nefondat, menținerea ca temeinică și legală a hotărârii apelate, motivele invocate neîncadrându-se în cele prevăzute în dispozițiile art. 394 Cod procedură penală.

Condamnatul revizuent, în ultimul cuvânt, solicită admiterea cererii de revizuire, schimbarea încadrării juridice și aplicarea unei pedepse mai mici.

R A

Deliberând asupra apelului de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 764/PI din 17 decembrie 2007, pronunțată în dosarul nr-, Tribunalul Timiș, în baza art. 401.C.P.P. rap. la art. 394.C.P.P. a respins ca neîntemeiată cererea de revizuire formulată de condamnatul, fiul lui și, născut la data de 15.02.1978, deținut în Penitenciarul Timișoara, privind pedeapsa de 22 ani închisoare aplicată prin nr. 780/2002, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr.-4482/P/2000, definitivă prin nr. 1563/23.03.2001 pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 5060/2000.

În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat condamnatul revizuent la plata sumei de 150 lei, cheltuieli judiciare către stat.

A dispus plata din fondul MJ a sumei de 40 lei, onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:

Prin cererea înregistrată la tribunal, sub nr. 7871/30/29.10.2007, condamnatul, deținut în Penitenciarul Timișoara, a solicitat revizuirea nr. 780/2000, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr. 4482/P/2000 definitivă prin nr. 1563/23.03.2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție în dosarul nr. 5060/2000, prin care i s-a aplicat pedeapsa de 22 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor deosebit de grav și tâlhărie prev. de art. 174,176 lit. Cod Penal și art. 211 alin.1 Cod Penal, solicitând reducerea pedepsei prin schimbarea încadrării juridice a faptei din omor deosebit de grav în infracțiunea de lovituri cauzatoare de moarte prev. de art.183 și Cod Penal audierea unor martori.

Examinând cererea condamnatului, motivele invocate de acesta precum și referatul Parchetului de pe lângă Tribunalul Timiș, având nr. 765/III/6/24.10.2007 și dosarele atașate, inclusiv dosarul de fond, instanța a reținut că revizuentul a formulat apel și recurs, care au fost respinse ca nefondate prin decizia penală nr. 462/A/13.11.2000, pronunțată de Curtea de Apel Timișoara în dosar nr. 7913/P/2000 și decizia penală nr. 1563/23.03.2001, pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, în dosarul nr. 5060/2000, apreciind că prima instanță a reținut corect situația de fapt cât și încadrarea juridică a faptelor care sunt temeinice și legale și a procedat la o corectă individualizare a pedepsei, cu respectarea tuturor cerințelor prev. de art. 72.Cod Penal și au fost avute în vedere toate circumstanțele reale și personale, din care a rezultat vinovăția inculpatului în raport cu fapta comisă.

În raport cu considerentele expuse s-a constatat inexistența condițiilor prev. de art.394 C.P.P. pentru admisibilitatea cererii, neputându-se prelungi probatoriul într-o cale extraordinară de atac, motiv pentru care făcând aplicarea și a art. 401.C.P.P. instanța a respins cererea de revizuire ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței a declarat apel condamnatul, solicitând admiterea cererii de revizuire, schimbarea încadrării juridice a faptei și aplicarea unei pedepse mai mici.

Apelul este nefondat.

Verificându-se legalitatea și temeinicia sentinței supuse apelului se constată că prima instanță a reținut în mod corect că în cauză nu au fost invocate prevederile art. 394 Cpp pentru a fi admisă cererea de revizuire, neexistând posibilitatea prelungirii probatoriului într-o cale extraordinară de atac.

Condamnatul prin cererea de revizuire a susținut că încadrarea juridică a faptei este lovituri cauzatoare de moarte și nu infracțiunea de omor deosebit de grav, solicitând și audierea unor martori.

Prin decizia Curții de Apel Timișoara nr. 462/13.11.2000 revizuentul a fost condamnat pentru comiterea infracțiunii de omor, soluție ce a rămas definitivă prin respingerea recursului de Înalta Curte de Casație și Justiție prin decizia penală nr. 1563/23.03.2001.

În aceste condiții în calea de atac a revizuiri condamnatul nu poate solicita schimbarea încadrării juridice, soluția primei instanțe de respingere a cererii de revizuire fiind temeinică și legală.

Neconstatându-se nici un motiv care să ducă la desființarea sentinței, aceasta fiind temeinică și legală în baza art. 379 pct. 1, lit. b Cpp, apelul declarat de condamnat va fi respins ca nefondat.

Văzând și dispozițiile art. 192 Cod procedură penală,

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În temeiul art. 379 pct. 1, lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul - împotriva sentinței penale nr. 764/PI/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei onorariu avocat din oficiu.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -

GREFIER,

- -

Red. MD/10.03.2008

Tehnored. AA

Ex. 3/10.03.2008

Prima instanță:

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL TIMIȘOARA Operator 2711

SECȚIA PENALĂ

DOSAR NR-

MINUTA DECIZIEI PENALE NR.15 /

În temeiul art. 379 pct. 1, lit. b Cod procedură penală respinge ca nefondat apelul declarat de condamnatul - împotriva sentinței penale nr. 764/PI/17.12.2007 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.

În temeiul art. 192 alin.2 Cod procedură penală, obligă apelantul la plata sumei de 80 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției către Baroul Timișa sumei de 40 lei onorariu avocat din oficiu.

Cu drept de recurs în 10 zile de la comunicare.

Pronunțată în ședința publică din 31.01.2008.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, - - - -

Președinte:Milan Danilov
Judecători:Milan Danilov, Laura Bogdan

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 15/2008. Curtea de Apel Timisoara