Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 1537/2009. Curtea de Apel Bucuresti
Comentarii |
|
ROMANIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A II A PENALĂ
ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI FAMILIE
DOSAR NR- (2155/2009)
DECIZIA PENALĂ NR.1537
Ședința publică din 23 octombrie 2009
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Florică Duță
JUDECĂTOR 2: Nicoleta Grigorescu
JUDECĂTOR 3: Leontina Cișmașiu
GREFIER - - -
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BUCUREȘTI este reprezentat de procuror .
Pe rol soluționarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.475/18 august 2009 pronunțată de Tribunalul București Secția Ia P enală în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședință publică s-au prezentat recurentul inculpat în stare de arest și asistat de avocat din oficiu în baza împuternicirii avocațiale nr.-/2009 emisă de Baroul București - Serviciul de Asistență Judiciară, lipsind intimatele părți vătămate și.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul părților în susținerea recursului.
Apărătorul din oficiu al recurentului inculpat, având cuvântul, arată că recursul vizează redozarea pedepsei în temeiul art.3859pct. 14.C.P.P. și solicită admiterea recursului, casarea deciziei penale atacate și, pe fond, menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond, ca fiind legală și temeinică având în vedere faptul că inculpatul a recunoscut faptele și nu este cunoscut cu antecedente penale.
Reprezentantul parchetului, având cuvântul, solicită respingerea recursului formulat de inculpat, ca nefondat. Consideră că în mod corect instanța de apel a aplicat o pedeapsă sporită pentru săvârșirea de către inculpat a infracțiunilor de tâlhărie, lipsire de libertate și perversiune sexuală, modalitatea de săvârșire a acestora fiind una ce imprimă un caracter grav al pericolului social pentru ordinea publică.
Recurentul inculpat, în ultimul cuvânt, consideră că i s-a aplicat o pedeapsă prea mare și solicită rejudecarea cauzei.
CURTEA
Cu privire la recursul penal de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr.359/19.05.2009, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în baza art. 211 alin. 1, 2 lit. c) pen. cu aplicarea art. 74 al. 1 lit. c și art. 76 al. 1 lit. b) pen., a fost condamnat inculpatul, la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În temeiul art. 71.pen. s-a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. cu titlul de pedeapsă accesorie.
În baza art. 189 alin. 1.pen., a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În temeiul art. 71.pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. cu titlul de pedeapsă accesorie.
În baza art. 201 alin. 1 și 4.pen. cu aplicarea art. 65 alin. 2 și 3 raportat la art. 64 și art. 53 pct.2 lit. a) pen, a fost condamnat inculpatul la o pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare și o pedeapsă complementară constând în interzicerea pentru durata de 5 ani a drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. pentru săvârșirea infracțiunii de perversiune sexuală.
În temeiul art.71 pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. cu titlul de pedeapsă accesorie.
În temeiul art.33 lit.a) și art. 34 alin. 1 lit. b) pen. s-a contopit pedepsele principale stabilite, inculpatul având de executato pedeapsă principală de 3 ani și 6 luni închisoare.
În temeiul art. 35 alin. 1.pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. pentru durata de 5 ani de la executarea sau stingerea executării pedepsei principale, conform art. 66.pen. cu titlul de pedeapsă complementară.
În baza art. 71.pen. s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) teza a II-a și lit. b) pen. pe durata executării pedepsei principale a închisorii.
În temeiul art. 88.pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată durata reținerii și arestării preventive de la 13.11.2008 la zi.
În temeiul art. 350 al. 1.proc.pen. s-a menținut starea de arest a inculpatului.
S-a luat act că partea vătămată, domiciliată în B, sos. nr. 32,. 67,.A,.17, sector 2 renunțat la constituirea de parte civilă.
S-a luat act că partea vătămată -, domiciliată în B,-,.15,.2,. 142, sector 2, nu s-a constituit parte civilă.
În temeiul art. 118 lit. e) pen., s-a confiscat de la inculpat suma de 70 lei
În temeiul art. 191 alin. 1.proc.pen. inculpatul a fost obligat la plata către stat a sumei de 800 lei, reprezentând cheltuieli judiciare. Onorariul apărătorului din oficiu, în cuantum de 200 de lei, a fost avansat din fondurile Ministerul Justiției și Libertăților.
S-a reținut că, în ziua de 03.11.2008, în jurul orei 13:00, inculpatul se afla în zona Doamna și a observat-o pe partea vătămată, care cobora scările situate în apropierea unei farmacii, luând hotărârea de a-i sustrage acesteia lanțul din aur pe care îl avea la gât. În baza acestei rezoluții infracționale, inculpatul a urcat la rândul său scările respective, iar în momentul în care a ajuns în dreptul părții vătămate i-a smuls acesteia lanțul de la gât și a fugit în direcția. În fața magazinului -, inculpatul a vândut bunul sustras unei persoane necunoscute, obținând pe el suma de 70 de lei, după ce în prealabil a încercat să-l vândă martorului, care a refuzat să-l cumpere, pe motiv că lanțul era rupt.
În seara de 12.11.2008, în jurul orei 22:30, aflându-se în zona, inculpatul a observat-o pe partea vătămată - și a urmărit-o până la intrarea în scara blocului 15, urcând cu aceasta în lift. După pornirea ascensorului, inculpatul 1-a blocat între etaje, a lovit partea vătămată cu pumnul în zona feței, după care si-a dat pantalonii jos și a început să se masturbeze până a ejaculat pe podeaua liftului și pe cizma dreaptă a părții vătămate. de țipetele părții vătămate, soțul acesteia și mai mulți vecini au reușit să o scoată din lift, inculpatul fiind blocat în ascensor până la sosirea organelor de poliție.
Pentru a reține această situație de fapt, instanța a ținut seama de următoarele mijloace de probă: declarațiile inculpatului, martorilor, și, declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fata locului și planșele foto anexe privind fapta din 03.11.2008, procesul-verbal privind depistarea și implementarea fotografiei inc. în aplicația de recunoaștere facială și în albumele cu fotografii judiciare, proces-verbal întocmit la momentul recunoașterii din grup a inculpatului de către partea vătămată și planșele foto anexe, declarația martorului asistent, procesul-verbal întocmit privind recunoașterea din grup a inculpatului de către martorul și planșele foto anexe, declarația martorului asistent, procesul-verbal privind reconstituirii modului de comitere a faptei din 03.11.2008 și planșele foto anexe, declarația martorului asistent, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din data de 13.11.2008, procesul-verbal de constatare de infracțiuni flagrante din 12.11.2008, declarația părții vătămate, procesul-verbal de cercetare la fata locului din 12.11.2008 și planșele foto anexe, procesul-verbal privind prelevarea de probe de salivă de la inc., raportul de constatare tehnico-științifică nr. -/08.01.2009 întocmit de Inspectoratul General al Poliției Române - Institutul de Criminalistică, procesul-verbal privind recunoașterea din grup a inculpatului de către partea vătămată - și planșele foto anexe, procesul-verbal privind recunoașterea din grup a inculpatului de către martorul și planșele foto anexe, declarația martorului asistent, procesul-verbal întocmit cu ocazia conducerii în teren privind faptele din 12.11.2008 și planșele foto anexe, declarația martorului asistent, procesul-verbal de constatare a efectuării actelor premergătoare din 13.11.2008.
Împotriva acestei soluții au declarat apel Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B și inculpatul, criticând sentința pentru netemeinicie sub aspectul individualizării judiciare, respectiv a modului de executare a pedepselor.
Parchetul a arătat că instanța nu a avut în vedere, în mod corespunzător, criteriile generale de individualizare a pedepsei, reglementate de art. 72 alin.1 din Codul penal, fiind necesară stabilirea unor pedepse mai aspre și aplicarea unui spor la cuantumul pedepsei rezultante.
Inculpatul a solicitat reducerea cuantumului pedepselor și aplicarea dispozițiilor art. 81 din Codul penal.
Prin decizia penală nr. 475/A din 18.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B împotriva sentinței penale nr.359/19.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul penal nr-.
A desființat, în parte sentința atacată și pe fond, rejudecând:
În baza art.211 al.1,2 lit. c Cod penal, a condamnat pe inculpatul - CNP -, fiul lui si, născut la data de 17.07.1986 în comuna Jilava, jud. - la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a,b,d,e Cod penal.
În baza art.189 al.1 Cod penal, a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit. a,b,d,e Cod penal.
În baza art.201 al.1,4 Cod penal, a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit. a,b,d,e Cod penal.
Conform art.65 al.2 Cod penal, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a, b, d, e Cod penal, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal, inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit. a,b,d,e Cod penal.
În baza art.35 Cod penal, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a,b,d,e Cod penal, pe o perioadă de 5 ani.
A menținut măsura arestării preventive a inculpatului.
A dedus prevenția de la 13.11.2008 la zi.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
A respins, ca nefondat, apelul inculpatului declarat împotriva sentinței penale nr.359/19.05.2009 pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 B, în dosarul penal nr-.
A obligat inculpatul la 350 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului au rămas în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Examinând hotărârea apelată, în raport de motivele invocate cât și din oficiu, conform art.371 al. 2 Cod procedură penală, Tribunalul a constatat următoarele:
Prima instanță a reținut corect situația de fapt, dând o încadrare juridică corespunzătoare, din materialul probator administrat în cauză, judicios analizat în considerentele sentinței, rezultând fără echivoc că inculpatul a comis infracțiunile pentru care a fost trimis în judecată.
Sentința este însă netemeinică sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate inculpatului.
Astfel, natura și gravitatea infracțiunilor - tâlhărie, lipsire de libertate, perversiuni sexuale, modalitatea în care a acționat, rezultatele produse, persistența infracțională a inculpatului, sunt împrejurări ce concretizează atât pericolul social al acestuia cât și al faptelor comise. Deși inculpatul a recunoscut săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, această atitudine a fost determinată de probele administrate în cauză, astfel că nu se impunea reținerea de circumstanțe atenuante și coborârea pedepsei sub minimul special.
Raportat acestor împrejurări, clemența primei instanței este nejustificată, tribunalul apreciind că pentru constrângerea și reeducarea infractorului este necesară stabilirea unor pedepse mult mai aspre.
Față de considerentele ce preced, motivul de apel invocat de inculpat a fost nefondat, scopul pedepsei, așa cum este reglementat la art. 52 din Codul penal, neputând fi atins decât prin executarea efectivă a acesteia.
Așadar, în temeiul art.379 pct.2 lit.a Cod pr.pen. a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 2 B, a desființat, în parte, sentința atacată și pe fond, rejudecând:
În baza art.211 al.1,2 lit.c Cod penal, a condamnat pe inculpatul la pedeapsa de 7 ani închisoare.
În baza art.71 Cod penal, a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d,e Cod penal.
În baza art.189 al.1 Cod penal, a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit. a,b,d,e Cod penal.
În baza art.201 al.1,4 Cod penal, a condamnat pe inculpat la 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit. a,b,d,e Cod penal.
Conform art.65 al.2 Cod penal, a aplicat pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a,b,d,e Cod penal, pe o perioadă de 5 ani.
În baza art.33 lit. a, art.34 lit. b Cod penal, inculpatul a executat pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
A făcut aplicarea art.71-64 lit.a,b,d,e Cod penal.
În baza art.35 Cod penal, va aplica pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prev. de art.64 lit. a,b,d,e Cod penal, pe o perioadă de 5 ani.
Tribunalul a reținut că natura faptelor, împrejurarea și modalitatea în care au fost comise, duc la concluzia unei nedemnități în exercitarea de către inculpat și a drepturilor părintești, respectiv de a fi tutore sau curator.
A menținut celelalte dispoziții ale sentinței.
Conform art.379 pct.1 lit.b Cod pr.pen. a respins, ca nefondat, apelul inculpatului.
A dedus din pedeapsă prevenția, de la 13.11.2008 la zi, menținând starea de arest a inculpatului, conform art.350 Cod de procedură penală, având în vedere soluția adoptată.
În baza art.192 alin.2 Cod pr.pen. a obligat inculpatul la 350 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat.
Cheltuielile judiciare avansate în apelul Parchetului vor rămâne în sarcina acestuia.
Onorariul avocatului din oficiu, de 200 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Împotriva deciziei penale nr. 475/18.08.2009 a Tribunalului București - Secția I Penală a declarat recurs inculpatul care a solicitat doar redozarea pedepsei invocând poziția sa sinceră de recunoaștere a faptelor comise, nu au antecedente penale.
Curtea examinând hotărârea atacată pe baza actelor și lucrărilor din dosar, în raport de critica formulată analizată prin prisma cazului de casare prevăzut de art. 38515pct. 14 Cod procedură penală cât și din oficiu conform dispozițiilor art. 3859alin. 3 Cod procedură penală constată nefondat recursul.
La stabilirea pedepselor aplicate inculpatului instanța de apel a avut în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 Cod penal inclusiv și persoana acestuia, astfel că pedeapsa rezultantă aplicată este, atât prin cuantum cât și modalitate de executare de natură a realiza scopul pedepsei, așa cum acesta este circumscris în art. 52 Cod penal.
În raport de gradul ridicat de pericol social al faptelor comise de inculpat într-o perioadă scurtă de timp (9 file) de persistența infracțională manifestată de acesta șic are a fost întreruptă prin prinderea sa în flagrant, se reține că nu se justifică reducerea cuantumului pedepsei rezultante aplicate.
Astfel, fiind se constată că nu este întemeiată critica formulată de inculpat, iar hotărârea atacată este legală și temeinică, considerente față de care recursul urmează a fi respins ca nefondat în baza art. 38515pct. 1 lit. b Cod procedură penală.
Văzând și dispozițiile art. 192 alin. 2 și 3 Cod procedură penală;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul inculpatului declarat împotriva deciziei penale nr. 475/18.08.2009 pronunțată de Tribunalul București - Secția I Penală în dosarul nr-, pe care-l obligă la 300 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 200 lei, onorariul avocat din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiției și Libertăților.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.10.2009.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
GREFIER,
Red.
Dact.
2 ex.-20.11.2009
Președinte:Florică DuțăJudecători:Florică Duță, Nicoleta Grigorescu, Leontina Cișmașiu