Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Constanta

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL CONSTANȚA

SECTIA PENALĂ ȘI PENTRU CAUZE PENALE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

Dosar nr-

DECIZIA PENALĂ NR.25/

Ședința publică de la 21 ianuarie 2010

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Adriana Ispas

JUDECĂTOR 2: Dan Iulian Năstase

JUDECĂTOR 3: Marius

Grefier -

Cu participarea Ministerului Public prin procuror -

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.499 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1015 din data de 30 septembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art.211 Cod penal.

În conformitate cu dispozițiile art.297 Cod procedură penală, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul inculpat, în stare de arest și asistat de avocat din oficiu, în baza împuternicirii avocațiale nr.155/2009, emisă de Baroul Constanța și intimata parte vătămată - personal.

Procedura este legal îndeplinită, părțile fiind citate cu respectarea dispozițiilor art.176-181 Cod procedură penală.

După ce i s-au adus la cunoștință dispozițiile art.70 alin.(2) Cod procedură penală, recurentul inculpat arată că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs, aspect consemnat în procesul-verbal atașat la dosarul cauzei.

În conformitate cu dispozițiile art.301 Cod procedură penală, părțile prezente arată că nu mai au cereri de formulat și nici excepții de ridicat.

Curtea, nu are de ridicat excepții din oficiu conform art.302 Cod procedură penală, constată îndeplinite cerințele art.38511Cod procedură penală și acordă cuvântul părților pentru dezbateri în ordinea prevăzută de art.38513Cod procedură penală.

Având cuvântul, avocat pentru recurentul inculpat solicită admiterea recursului, casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul Constanța și Judecătoria Constanța și pe fond redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, urmând a se avea în vedere că inculpatul i-a aplicat doar o singură lovitură părții vătămate.

Reprezentantul Parchetului, având cuvântul, formulează concluzii de respingere ca nefondat a recursului declarat de inculpatul și menținerea hotărârilor pronunțate la instanța de fond și instanța de apel, ca temeinice și legale. Învederează instanței că aceleași critici au fost formulate și în calea de atac a apelului, Apreciază că pedeapsa aplicată inculpatului la instanța de fond este în mod just dozată, avându-se în vedere și statutul de recidivist postcondamnatoriu al acestuia.

Având cuvântul intimata parte vătămată arată că inculpatul i-a aplicat mai multe lovituri și solicită să fie menținută pedeapsa aplicată acestuia la instanța de fond.

Având ultimul cuvânt, recurentul inculpat susține că după săvârșire a infracțiunii s-a întors la locul faptei să-i restituie părții vătămate bunurile, însă nu a mai găsit pe nimeni. Regretă cele întâmplate și apreciază că pedeapsa aplicată este prea mare solicitând reducerea acesteia.

- CURTEA -

Asupra recursului penal de față:

Constată că prin sentința penală nr. 1015/30.09.2009, Judecătoria Constanțaa hotărât:

În baza art.211 alin.1, alin.2 lit.b,c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal condamnă inculpatul la pedeapsa de 8 (opt) ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În temeiul art.61 Cod penal revocă liberarea condiționată privind pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.88/2006 a Tribunalului Constanța și contopește restul neexecutat de 933 zile închisoare cu pedeapsa de 8 ani închisoare, aplicată prin prezenta sentință, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare.

Dispune executarea pedepsei în regim de detenție în conformitate cu dispozițiile art.57 Cod penal.

Conform art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reținerii și arestării preventive din data de la 08.04.2009 la zi.

În baza art.350 Cod procedură penală menține starea de arest a inculpatului.

În baza art.71 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art.64 lit.a-teza a doua, b Cod penal pe durata executării pedepsei.

Ia act că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în procesul penal.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de fond a reținut următoarele:

La data de 10.02.2009, în jurul orei 2000, inculpatul, care se deplasa pe bulevardul din municipiul C, a observat-o pe partea vătămată, care mergea pe stradă, având o sacoșă în mână și o poșetă pe umăr, luând hotărârea de a-i sustrage acesteia geanta.

Astfel, inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată, care a intrat în scara Aab locului. Inculpatul a intrat după partea vătămată în bloc, iar când partea vătămată a intrat în lift, până să se închidă ușile, inculpatul a atacat-o, i-a aplicat o lovitură cu pumnul în zona maxilarului drept, a tras-o din cabina liftului, partea vătămată căzând la sol, unde a fost lovită în continuare de către inculpat, care i-a aplicat lovituri pe corp.

În timp ce inculpatul o lovea pe partea vătămată, i-a spus acesteia să dea drumul la poșetă, iar ulterior i-a smuls poșeta și a fugit.

În poșeta sustrasă, partea vătămată avea un telefon marca Nokia 6300, suma de 40 lei, acte de identitate, cheile de la casă și 2-3 bonuri de masă.

După ce a luat din poșetă telefonul mobil și suma de 40 lei, inculpatul a aruncat geanta lângă un tomberon, fiind găsită ulterior de către lucrătorii de poliție și predată pe bază de dovadă părții vătămate.

Potrivit raportului de constatare medico-legală nr.80/LR/12.02.2009 emis de Serviciul de Medicină Legală C, în data de 10.02.2009 partea vătămată a suferit leziuni traumatice la nivelul feței și pe corp, ce au putut fi produse prin lovire cu și de corpuri dure, necesitând pentru vindecare 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Prin decizia penală nr. 499/26.11.2009 Tribunalul Constanțaa hotărât:

În baza art. 379 pct. 1 lit b Cod pr. Penală, espinge, ca nefondat apelul declarat de către inculpatul împotriva sentinței penale nr.1015/30.09.2009 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul penal nr-.

În baza art.383 alin.1 ind.1 cu C.P.P. aplicarea art.350 alin.1 C.P.P.:

Menține măsura arestării preventive a inculpatului.

In baza art.383 alin.2 C.P.P. art.381 și C.P.P. art.88 Cod Penal:

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și perioada de arest preventiv de la 1.10.2009 la zi.

Pentru a se pronunța astfel, instanța de apel a reținut următoarele:

Verificând legalitatea și temeinicia hotărârii atacate, tribunalul a constatat că prima instanță a efectuat cercetarea judecătorească în mod complet, a realizat o evaluare justă a întregului material probator administrat în cauză, reținând în mod corect situația de fapt, încadrarea juridică a faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, precum și vinovăția inculpatului în comiterea acesteia.

În referire la operațiunea de individualizare a pedepsei, s-a constatat că instanța de fond a dat eficiența corespunzătoare tuturor criteriilor generale prevăzut de art. 72.Cod Penal, a manifestat echilibru în dozarea pedepsei stabilind un cuantum care se circumscrie scopului preventiv prevăzut de lege și care este în măsură să asigure constrângerea și totodată reeducarea inculpatului.

Împotriva acestor hotărâri a declarat recurs inculpatul.

Motivele de recurs au fost invocate oral la termenul din data de 21.01.2010, cu ocazia dezbaterilor, de către apărătorul inculpatului, solicitându-se casarea hotărârilor pronunțate de Tribunalul Constanța și Judecătoria Constanța și pe fond redozarea pedepsei în sensul reducerii cuantumului acesteia, urmând a se avea în vedere că inculpatul i-a aplicat doar o singură lovitură părții vătămate.

Recurentul inculpatul a precizat la termenul din data de 21.01.2010 că nu dorește să dea declarație în fața instanței de recurs.

În recurs nu s-au administrat mijloace de probă noi.

Examinând hotărârile recurate în raport de motivele de recurs și de actele și lucrările dosarului, Curtea constată că recursul formulat de către inculpat nu este fondat, pentru următoarele:

Prima instanță și instanța de apel au reținut în mod corect starea de fapt și au făcut o analiză temeinică a probelor administrate în cauză, reținând vinovăția inculpatului sub forma intenției directe prev. de art. 19 pct 1 lit. a Cp.

În acest sens, Curtea are în vedere coroborarea următoarelor mijloace de probă: declarațiile părții vătămate, declarațiile martorilor, certificatul de garanție pentru telefonul mobil marca Nokia 6300 seria - -, procesul-verbal de cercetare la fața locului, procesele-verbale de recunoaștere din fotografii și din grup a inculpatului de către partea vătămată, raportul de constatare medico-legală nr.80/LR/12.02.2009 emis de Serviciul de Medicină Legală C, dovezile de restituire către partea vătămată a bunurilor sustrase, contractul de amanet nr.76844/13.02.2009 încheiat între SRL și inculpatul având ca obiect telefonul mobil marca Nokia 6300, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate de pe aparatul seria - -, procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice purtate la postul telefonic -, declarațiile inculpatului.

Declarația părții vătămate se coroborează cu declarațiile martorilor și, din care rezultă că inculpatul a amanetat telefonul mobil Nokia 6300 cu seria - - sustras părții vătămate, în baza contractului de amanet nr.76844/13.02.2009, încheiat cu SRL. Martora, care a cumpărat telefonul mobil Nokia 6300 de la casa de amanet, a restituit organelor de poliție bunul sustras, ce a fost predat pe bază de dovadă părții vătămate.

Din procesele-verbale de redare a convorbirilor telefonice rezultă că la data de 12.02.2009 inculpatul a folosit aparatul telefonic Nokia 6300 cu seria - - pentru a purta două convorbiri telefonice cu mama sa, numita, pe care a apelat-o la numărul de telefon -, folosind cartela cu numărul -.

Martora, o fostă prietenă a inculpatului, a declarat că nu poate preciza unde se afla inculpatul la data de 10.02.2009, ora 2000. Martora a mai precizat că în perioada în care a fost prietena inculpatului, respectiv din luna decembrie 2008 până în luna aprilie 2009, l-a văzut pe acesta cu un telefon mobil marca Nokia 6300, despre care inculpatul i-a spus că îl are de la un coleg pe nume. Martorul a infirmat însă susținerile inculpatului, arătând că nu i-a dat acestuia nici un telefon mobil marca Nokia 6300. Martorul a mai relatat că a fost întrebat de inculpat dacă știe cât costă un telefon mobil Nokia 6300.

Deși inițial inculpatul nu a recunoscut săvârșirea faptei, ulterior inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei, atât la organele de urmărire penală, cât și în fața instanței, descriind modalitatea de comitere a faptei, astfel cum a fost relatată de către partea vătămată.

Încadrarea juridică dată faptei comise de inculpat este legală, instanța de fond efectuând o aplicare corespunzătoare a normelor în materie.

Fiind întrunite toate condițiile cerute de dispozițiile art. 345 alin. 2 Cpp, în mod corect aceasta a dispus condamnarea inculpatului pentru fapta pentru care a fost trimis în judecată.

În cadrul operațiunii de individualizare judiciară a pedepsei ce urma a fi aplicată, instanța de fond și cea de apel au avut în vedere criteriile generale prev. de art. 72 Cp. și a stabilit pentru inculpat o pedeapsă corespunzătoare gradului de pericol social concret a infracțiunii, împrejurările și modul de săvârșire, persoana inculpatului care a mai suferit condamnări la pedeapsa închisorii inclusiv pentru comiterea aceluiași gen de infracțiuni (patru condamnări la pedepse între 4 și 7 ani închisoare dintre care trei condamnări vizează infracțiunea de tâlhărie), dar și conduita sa procesuală care nu poate fi apreciată ca fiind corectă, inculpatul dând declarații contradictorii în cauză, în final recunoscând parțial comiterea faptei, Curtea apreciază că nu se poate susține că în cauză se impune reducerea cuantumului pedepsei, astfel cum s-a arătat în cadrul motivelor de recurs.

Modalitatea de executare a fost stabilită corespunzător de prima instanță, scopul pedepsei prev. de art. 52 Cp. putând fi atins numai prin executarea efectivă a pedepsei, având în vedere perseverența infracțională a inculpatului.

Față de considerentele expuse, în baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, Curtea va respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr.499 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1015 din data de 30 septembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art. 38516alin.(2) raportat la art.381 Cod procedură penală și art.88 Cod penal, Curtea va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și perioada de arest preventiv de la 26.11.2009 la zi.

Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, Curtea va obliga pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 Cod procedură penală, onorariul de 200 lei pentru avocat, se va plăti din fondurile

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.38515pct.(1) lit.b) Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul - deținut în Penitenciarul Poarta Albă, județul C, împotriva deciziei penale nr.499 din data de 26 noiembrie 2009, pronunțată de Tribunalul Constanța, în dosarul penal nr- și a sentinței penale nr.1015 din data de 30 septembrie 2009, pronunțată de Judecătoria Constanța, în dosarul penal nr-.

În baza art. 38516alin.(2) raportat la art.381 Cod procedură penală și art.88 Cod penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului și perioada de arest preventiv de la 26.11.2009 la zi.

Conform art.192 alin.(2) Cod procedură penală, obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 400 lei cheltuieli judiciare către stat.

Conform art.189 Cod procedură penală, onorariul de 200 lei pentru avocat, se va plăti din fondurile

Conform art. 309 alin. ultim Cod procedură penală, minuta s-a întocmit în 2 ex.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 21 ianuarie 2010.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - - -

Grefier,

Jud. fond:

Jud.apel: M,

Tehnored.dec.jud.: -

2 ex./09.02.2010

Președinte:Adriana Ispas
Judecători:Adriana Ispas, Dan Iulian Năstase, Marius

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 25/2010. Curtea de Apel Constanta