Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 274/2008. Curtea de Apel Cluj
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR. 274/R/2008
Ședința publică din data de 24 aprilie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Săndel Macavei judecător
JUDECĂTORI: Săndel Macavei, Monica Șortan Chitidean Valentin
- -
GREFIER: - -
Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ reprezentant prin PROCUROR:
S-a luat spre examinare recursul declarat de către inculpatul împotriva deciziei penale nr. 91/A/17.03.2008 pronunțată în dosar nr- al Tribunalului Cluj, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie, prev. și ped de art. 211 alin. 1 și 2 lit. c pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. și tentativă de viol, prev. și ped de art. 20.pen. raportat la art. 197 alin. 1.pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. totul cu aplicarea art. 33 lit. a și art. 34 lit. b pen.
La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul, aflat în stare de arest, asistat de apărător desemnat din oficiu, av., cu delegație avocațială la dosar, lipsă fiind partea civilă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei, după care, apărătorul inculpatului învederează instanței că recursul declarat vizează cuantumul pedepsei.
Nefiind cereri de formulat sau excepții de ridicat, Curtea acordă cuvântul în dezbaterea judiciară a recursul.
Apărătorul inculpatului solicită admiterea recursului, casarea deciziei penală atacată, iar rejudecând cauza să se pronunțe o nouă hotărâre prin care să se reducă cuantumul pedepsei aplicate. Apreciază că sentința penală pronunțată de Judecătoria Cluj -N este legală și temeinică din punct de vedere al cuantificării pedepsei aplicate inculpatului, ținându-se cont și de starea de fapt și de persoana inculpat. Cu ocazia judecării apelului declarat de către Parchet, Tribunalul Cluja desființat sentința penală și a majorat substanțial cuantumul pedepsei aplicate inculpatului, motiv pentru care consideră că decizia pronunțată în acest sens este netemeinică și nelegală și nu reflectă adevărata stare de fapt și persoana inculpatului. Solicită a se avea în vedere că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a dat relații cu privire la modul de comitere a faptei, iar din probe nu rezultă cu certitudine vinovăția acestuia. De asemenea, învederează instanței că inculpatul a arătat că partea vătămată i-a dat de bună voie banii, fără a exercita violențe asupra acesteia în acest sens. Având în vedere că cu ocazia soluționării apelului nu s-au avut în vedere circumstanțele atenuante reținute de instanța de fond și considerând că, cuantumul pedepsei aplicate este prea mare raportat la starea de fapt, solicită admiterea recursului. Cu onorariu din.
Reprezentantul Parchetului apreciind că hotărârea atacată în cauză este legală și temeinică, vinovăția inculpatului fiind pe deplin dovedită, solicită respingerea ca nefondat recursul declarat în cauză.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, solicită admiterea recursului și reducerea cuantumul pedepsei având în vedere că a recunoscut comiterea faptei, familia sa are probleme și întrucât suferă de anumite afecțiuni medicale, cu mențiunea că a încercat să se împace cu partea vătămată.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 61 din 25.01.2008 pronunțată de Judecătoria Cluj -N, în baza art. 211 alin.1 si 2 lit.c Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, raportat la art.74 alin. ultim, art. 76 lit.b Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui si, născut la data de 19.06.1954 in comuna jud. C, CNP-, recidivist, domiciliat in nr.111, jud. C, deținut în Penitenciarul Gherla, la o pedeapsa de 1 an închisoare in regim de detenție pentru săvârșirea infractiunii de tâlhărie din data de 25.09.2007.
În baza art. 20 raportat la art. 197 alin. 1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, raportat la art.74 alin. ultim, art. 76 lit c Cod penal, a fost condamnat același inculpat la o pedeapsa de 1 an si 5 luni închisoare in regim de detenție pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol din data de 25.09.2007.
În baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b Cod penal, s-a dispus contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 1 an si 5 luni închisoare in regim de detenție.
În baza art. 61 Cod penal, s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicata prin Sentința penala nr. 376 din 21.03.2002 a Judecătoriei Cluj N, definitiva prin Decizia penala nr. 308 din 27.05.2002 a Tribunalului Cluj, la data de 17.06.2002, privind restul neexecutat din acesta pedeapsa de 871 zile de închisoare, rest care s-a contopit în pedeapsa rezultanta de 1 an si 5 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 871 zile de închisoare.
În temeiul art. 71 alin 2 Cod penal i-a fost interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit a, b Cod penal pe durata prev. in art. 71 alin 2 Cod penal.
În baza art. 350 Cod pr. Penală a fost menținută starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 Cod penal s-a dedus din pedeapsa totala de 871 zile de închisoare perioada reținerii si arestului preventiv din data de 26.10.2007 la zi.
În baza art. 14, 346 Cod pr. penala, art.998 Cod civil, a fost obligat inculpatul sa plătească părții civile suma de 17 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 Cod pr. penala, a fost obligat inculpatul sa plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus și cele două onorarii de avocat pentru apărător din oficiu de câte 100 lei în favoarea avocat în faza de urmărire penala și avocat în fața instanței, onorarii care s-au suportat din fondul special al Ministerului Justitiei.
Pentru a pronunța această hotărâre prima instanță a reținut următoarele:
Inculpatul a mai suferit condamnări penale pentru săvârșirea unor infracțiuni de furt calificat, viol și violare de domiciliu, ultima condamnare fiind o pedeapsă de 6 luni închisoare, aplicata prin sent.pen.376/2002 a Judecătoriei Cluj -N, pedeapsa pe care a executat-o parțial, pâna la liberarea sa condiționată, având un rest neexecutat de 871 zile de închisoare.
În noaptea de 24/25.09.2007 inculpatul, fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la locuința părții vătămate, solicitându-i acesteia să îi permită să intre în locuință pentru a bea un pahar cu apa.
În acea noapte la partea vătămată se afla martora, care l-a văzut pe inculpat.
Partea vătămata a refuzat să îi deschidă inculpatului ușa și i-a solicitat să plece, amenințându-l ca îl va reclama la poliție, cât și la numitul, persoană la care inculpatul lucra în calitate de cioban.
Inculpatul a plecat de la locuința pârtii vătămate și s-a dus să se culce la stâna unde era cioban la numitul.
În dimineața zilei de 25.09.2007 partea vătămata s-a dus la domiciliul martorului, unde se găsea și inculpatul, pentru a-l reclama pe acesta și a-i cere să nu o mai deranjeze.
Inculpatul a negat ca ar fi mers în noaptea precedentă la domiciliul pârtii vătămate, având un comportament jignitor față de partea vătămata, fapt ce a determinat-o pe aceasta să îl amenințe pe inculpat că se va duce la poliție să depună plângere.
Partea vătămata a plecat apoi la domiciliul ei de unde a luat suma de 17 lei, cu intenția de a pleca la magazinul alimentar din localitate pentru unele cumpărături și la poliție.
Partea vătămata s-a deplasat către magazin pe un drum public neamenajat, fiind urmărită de către inculpat, iar când aceasta a ajuns în dreptul unui lan de porumb, în zona ce poarta numele de "La ", inculpatul a acostat-o și i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona feței.
În urma loviturii primite partea vătămata a căzut la pământ, după care inculpatul a legat-o pe partea vătămata de mâini și de picioare cu două bucăți de sârma pe care le avea asupra sa, după care a tras-o în lanul de porumb, încercând sa întrețină cu aceasta relații intime prin folosirea de violențe și prin punerea ei în imposibilitate de a se apăra.
Inculpatul i-a ridicat părții vătămate rochia și i-a dat jos pantalonii, dar datorită stării de ebrietate în care se afla nu a reușit să o penetreze, neavând erecție, deși s-a străduit.
Pentru ca partea vătămata sa nu țipe, inculpatul i-a introdus o în gură, găsind totodată asupra victimei suma de 17 lei, sumă de bani pe care și-a însușit-
După încercarea nereușită de a întreține relații intime cu partea vătămata, inculpatul a dezlegat-o pe aceasta de mâini și de picioare și i-a solicitat să nu meargă la poliție și să nu declare cele întâmplate, după care a părăsit locul faptei.
Partea vătămată, desculță și murdară, s-a deplasat în zona centrală a localității, unde a fost văzută de mai mulți martori în starea în care se afla și foarte șocată.
Partea vătămata, datorită șocului în care se afla și a rușinii nu a relatat în mod explicit martorilor aspectele legate de tentativa de viol.
Martorii au relatat ca partea vătămata era desculță, speriată și avea leziuni la mână.
Singura martora căreia partea vătămata i-a povestit pe larg incidentul avut cu inculpatul a fost martora, care a relatat pe larg cele petrecute atât în zorii zilei de 25.09.2007 cât și ulterior când partea vătămata a fost agresata fizic si sexual și s-a luat prin violență suma de 17 lei.
Partea vătămata a depus plângere la poliție împotriva inculpatului, unde a descris toate aspectele legate de sustragerea prin violență a banilor și încercarea de viol săvârșită împotriva ei de către inculpat, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru faptele săvârșite.
Partea vătămată a fost expertizată medico-Iegal, constatându-se ca aceasta avea leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, compresie cu mâna și degetele și compresie cu sârmă, leziuni ce au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Organele de politie au efectuat imediat o cercetare la fața locului, găsind în lanul de porumb papucii părții vătămate, o de material plastic și o sârmă.
Inculpatul în aceeași zi a părăsit localitatea pentru a nu fi găsit de organele de poliție și pentru a se sustrage de la eventuala răspundere penala.
Inculpatul a susținut ca nu a sustras prin violență și amenințare suma de 17 lei de la partea vătămata, susținere ce este infirmata de către partea vătămata, care a arătat ca nu avea nici un motiv să dea această sumă de bani inculpatului și că banii au fost luați după ce aceasta a fost legată și lovită de către inculpat.
Instanța de fond a considerat, în baza probelor administrate în cauză,că nu este credibilă apărarea inculpatului în sensul că partea vătămata i-ar fi dat suma de 17 lei, în condițiile în care aceasta suferise deja o agresare fizică și era imobilizată prin legarea mâinilor și a picioarelor, fapt care a produs părții vătămate o puternică tulburare și temere.
Chiar în ipoteza în care partea vătămata i-ar fi oferit inculpatului suma de 17 lei pentru a fi în, acest act de dispoziție a fost afectat de puternica tulburare pe care o avea partea vătămată, de faptul ca aceasta era imobilizată și agresată fizic și sexual de către inculpat.
Din probele dosarului și din recunoașterea inculpatului a rezultat ca acesta a intenționat să întrețină relații intime cu partea vătămata, pe care a dezvelit-o și a mângâiat-o în zonele intime - pe sâni, după care s-a dezbrăcat și s-a apropiat de partea vătămată, încercând sa o penetreze, act sexual ce nu s-a finalizat datorită stării de ebrietate în care se afla inculpatul.
Pentru aceste considerente instanța de fond a constatat ca inculpatul a săvârșit cu vinovăție ambele infracțiuni pentru care a fost trimis în judecata, înlăturând apărările inculpatului legate de modul în care a intrat în posesia banilor, inculpatul susținând ca a primit de la partea vătămata acei bani, fără aod eposeda prin violență de ei.
Deși aparent suma de 17 lei sustrasă de la partea vătămată prin violență și amenințare pare o sumă, instanța de fond a reținut că pentru partea vătămata aceasta reprezenta o sumă importantă, luarea acestor bani fiind o pagubă însemnată pentru ea raportat la nivelul veniturilor pe care le obținea.
La dozarea pedepsei ce a fost aplicată inculpatului, instanța de fond a ținut seama de gradul de pericol social al faptelor comise, de persoana inculpatului, care este recidivist, cât și de comportamentul relativ sincer al acestuia in timpul anchetei penale și de valoarea redusă a prejudiciului cauzat părții vătămate, urmând a se face aplicarea circumstanțelor atenuante prev.de art.74 alin.ultim și art.76 pen.
S-a reținut deci că fapta săvârșită de inculpatul care în data de 25.09.2007 a sustras prin violență și prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra suma de 17 lei, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev.și ped.de art. 211 alin.l si 2 lit. c Cod penal, cu aplicarea art. 37 Cod penal, raportat la art.74 alin. ultim, art. 761itb Cod penal, text de lege în baza căruia instanța de fond i-a aplicat inculpatului pedeapsa de 1 an închisoare în regim de detenție.
Fapta aceluiași inculpat care în data de 25.09.2007 a încercat sa întrețină relații intime cu partea vătămata, prin violență și prin punerea victimei în imposibilitatea de a se apăra, întrunește elementele constitutive ale tentativei la infracțiunea de viol, prev.și ped.de art. 20 raportat la art. 197 alin.1 Cod penal, cu aplicarea art. 37 lit.a Cod penal, raportat la art.74 alin. ultim, art. 76 lit c Cod penal, text de lege în baza căruia, instanța de fond i-a aplicat inculpatului o pedeapsa de 1 an si 5 luni închisoare în regim de detenție.
Instanța de fond a constatat că cele doua infracțiuni săvârșite de inculpat pentru care s-au stabilit pedepsele menționate mai sus sunt în concurs, astfel ca în baza art. 33 lit.a, art. 34 lit.b Cod penal, a dispus contopirea pedepselor stabilite pentru infracțiunile concurente, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 1 an și 5 luni închisoare în regim de detenție.
Instanța de fond, în baza prevederilor art. 61 Cod penal, a dispus revocarea beneficiului liberării condiționate din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicata prin Sentința penala nr. 376 din 21.03.2002 a Judecătoriei Cluj -N, definitiva prin Decizia penala nr. 308 din 27.05.2002 a Tribunalului Cluj, la data de 17.06.2002, privind restul neexecutat din acesta pedeapsa de 871 zile de închisoare, rest care s-a contopit cu pedeapsa rezultanta de 1 an si 5 luni închisoare, inculpatul executând pedeapsa cea mai grea de 871 zile de închisoare.
În temeiul art. 71 alin 2 Cod penal instanța de fond a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prev. de art. 64 lit a, b Cod penal pe durata prev. în art. 71 alin 2 Cod penal.
În baza art. 350 Cod pr. penala, instanța de fond a menținut pe inculpatul în stare de detenție, iar in baza art. 88 Cod penal a dedus din pedeapsa totala de 871 zile de închisoare perioada reținerii și arestului preventiv din data de 26.10.2007 la zi.
În baza art. 14, 346 Cod pr. penală, art.998 Cod civil, instanța de fond a obligat inculpatul să plătească părții civile suma de 17 lei cu titlu de despăgubiri civile.
În baza art. 191 Cod pr. penala, instanța de fond a obligat inculpatul sa plătească statului suma de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare, sumă în care s-au inclus și cele doua onorarii de avocat pentru apărător din oficiu de cate 100 lei în favoarea avocat în faza de urmărire penala și avocat în fața instanței, onorarii care s-au suportat din fondul special al Ministerului Justiției.
Împotriva acestei hotărâri a declarat apel în termen legal Parchetul de pe lângă Judecătoria Cluj -N solicitând desființarea sentinței penale atacate și pronunțarea unei noi hotărâri prin care să i se aplice inculpatului o pedeapsă rezultantă într-un cuantum sporit, având în vedere gravitatea faptelor pentru care a fost trimit în judecată, violența cu care acesta a acționat asupra părții vătămate, împrejurarea că inculpatul are antecedente penale pentru fapte similare (tentativă de viol și viol), toate aceste elemente fiind de natură să agraveze răspunderea penală și nu să o diminueze în sensul celor hotărâte de către prima instanță, care în mod nejustificat a reținut în favoarea inculpatului circumstanțe atenuate.
Prin decizia penală nr.91 din 17 martie 2008 a Tribunalului Clujs -a admis apelul declarat de PARCHETUL DE PE LÂNGĂ JUDECĂTORIA CLUJN desființându-se hotărârea atacat sub aspectul cuantumului pedepselor aplicate inculpatului.
Pronunțând o nouă hotărâre, inculpatul a fost condamnat în baza art.211 alin.1 și 2 lit.c penal, cu aplicarea art.37 lit.a penal, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, la pedeapsa de 6 ani închisoare; în baza art.20 pen. rap. la art.197 alin.1 pen. cu aplic.art.37 lit.a pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tentativă de viol la pedeapsa de 2 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art.64 lit.a,b,d și e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art.33 lit.a, 34 lit.b pen. s-au contopit pedepsele aplicate inculpatului, urmând a stabili pedeapsa cea mai grea, aceea de 6 ani închisoare, pe care a fost sporită sporește cu 1 an și 6 luni închisoare, în final 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a,b,d și e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
În temeiul art.61 pen. s-a revocat liberarea condiționată din executarea pedepsei de 6 ani închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr.376/21.03.2002 a Judecătoriei Cluj -N, definitivă prin decizia penală nr.308 din 27.05.2002 a Tribunalului Cluj și s-a contopit restul neexecutat de 871 zile închisoare cu pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, în final inculpatul urmând să execute 7 ani și 6 luni închisoare și interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.d și e pen. pe o durată de 2 ani după executarea pedepsei principale.
S-a făcut aplicarea art. 71, 64 lit. a,b, d și e pen.
S-a menținut starea de arest a inculpatului și în baza art.88 pen. s-a dedus din pedeapsa aplicată perioada detenției preventive din data de 26.10.2007 la zi.
S-au menținut restul dispozițiilor sentinței apelate.
În baza art.189 pr.pen. onorariul avocațial în sumă de 100 lei cuvenit apărătorului desemnat din oficiu s-a avansat din
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a constatat că prima instanță a reținut în mod corect vinovăția inculpatului pentru comiterea infracțiunilor de tâlhărie și tentativă de viol pentru care a fost trimis în judecată.
Astfel, în data de 25.09.2007, inculpatul a abordat-o pe un drum public neamenajat pe partea vătămată, i-a aplicat acesteia o lovitură cu pumnul în zona feței, a trântit-o la pământ, a legat-o de mâini și de picioare cu două bucăți de sârmă, după care a tras-o în lanul de porumb cu intenția de a întreține cu ea raporturi sexuale împotriva voinței sale, lucru care nu s-a realizat datorită faptului că inculpatul se afla în stare de ebrietate și nu a reușit să aibă erecție. În același timp, inculpatul i-a băgat în gură părții vătămate o și a deposedat-o prin violență de suma de 17 lei pe care o avea asupra sa, sumă pe care a găsit-o în zona bustului părții vătămate împachetată în batista pe care ulterior i-a introdus-o în gură.
Cu toate acestea, tribunalul a apreciat că prima instanță într-un mod cu totul nejustificat a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev. de art.74 alin.ultim pen. pe considerentul că acesta a avut un comportament relativ sincer în timpul anchetei, iar prejudiciul cauzat are o valoare redusă. Consecințele reținerii acestor circumstanțe atenuante au constat în aplicarea unor pedepse într-un cuantum extrem de mic raportat la modul și mijloacele de comitere a faptei, la urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum și la persoana și conduita inculpatului anterior comiterii prezentelor infracțiuni.
Astfel, anterior comiterii acestor infracțiuni, inculpatul s-a mai deplasat la locuința părții vătămate care locuiește singură și are vârsta de 78 de ani, împrejurare ce a determinat-o pe partea vătămată să îi spună acestuia că în situația în care nu o va lăsa în, se va adresa organelor de poliție. Ca atare, se poate vorbi de o anumită "premeditare" a comiterii faptelor, întrucât și în ziua în care inculpatul a agresat-o pe partea vătămată, acesta a urmărit-o practic în timp ce mergea către magazin să facă cumpărături.
În același timp, agresiunile exercitate asupra părții vătămate au fost serioase, pricinuindu-i leziuni ce au necesitat pentru vindecare 14-15 zile de îngrijiri medicale, inculpatul lovind-o peste față pe partea vătămată, legând-o de mâini și de picioare cu sârmă și târând-o în lanul de timp. Durata în timp a acestor violențe a fost în jur de 20 - 30 minute, iar intenția de a întreține raporturi sexuale cu partea vătămată împotriva voinței sale și prin constrângere, a fost mai mult decât evidentă, acest lucru neproducându-se doar datorită împrejurării că, din cauza stării de ebrietate, inculpatul nu a avut erecție. La fel, este lipsită total de relevanță împrejurarea că acesta i-a sustras părții vătămate "doar" suma de 17 lei, fiind evident că în condițiile date, acesta ar fi sustras orice sumă s-ar fi aflat asupra părții vătămate, cuantumul sumei neavând deci nici o influență asupra gravității sporite a infracțiunii de tâlhărie, raportat la gravitatea agresiuni lor exercitate asupra părții vătămate.
Mai mult, din sentințele penale existențe la dosar (376/2002 a Judecătoriei Cluj -N și 222/1998 a Judecătoriei Gherla - 43-48, dos.fond), reiese faptul că inculpatul a fost condamnat anterior pentru exact același gen de infracțiuni - viol și tentativă de viol - comise împotriva unor persoane în vârstă. Pedeapsa de 6 ani închisoare aplicată prin sentința care atrage starea de recidivă în prezentul dosar este un argument în plus în sensul că pedeapsa aplicată de către prima instanță prin hotărârea atacată este absolut nejustificată câtă vreme pedepsele anterioare mult mai mari aplicate inculpatului nu și-au atins scopul educativ prevăzut de lege.
Nu este de neglijat nici împrejurarea că perseverența infracțională a inculpatului reflectată în antecedentele sale penale, a creat o stare de temere și insecuritate femeilor vârstnice din., jud.C, aici locuind foarte multe femei singure și în vârstă (în acest sens a se vedea declarația martorei - 70 dos.fond).
Împotriva deciziei în termen legal s-a exercitat calea de atac a recursului de către inculpatul, prin care în esență se solicită reducerea cuantumului pedepsei rezultante aplicate.
În acest sens s-a menționat că inculpatul a avut o atitudine sinceră, a prezentat detalii cu privire la modul de comitere a faptei, nu au fost exercitate violențe asupra părții vătămate în ideea de predare a unor sume de bani, nu s-au reținut în concret circumstanțe atenuante în favoarea sa deși se impunea acest lucru.
Curtea analizând recursul formulat, motivul invocat ce urmărește reducerea cuantumului rezultantei ce i-a fost aplicată, cazurile de casare prev.de art.385/9 pr.pen. reține următoarele:
În funcție de probele administrate, cu corectitudine instanțele inferioare au consemnat starea de fapt imputabilă inculpatului, cu reținere de vinovăție în sarcina sa raportat la infracțiunile de tâlhărie și tentativă de viol.
Astfel, în noaptea de 24/25.09.2007 inculpatul, fiind în stare de ebrietate, s-a deplasat la locuința părții vătămate, solicitându-i acesteia să îi permită să intre în locuință pentru a bea un pahar cu apa.
Partea vătămata a refuzat să îi deschidă inculpatului ușa și i-a solicitat să plece, amenințându-l ca îl va reclama la poliție, cât și la numitul, persoană la care inculpatul lucra în calitate de cioban.
Inculpatul a plecat de la locuința pârtii vătămate și s-a dus să se culce la stâna unde era cioban la numitul.
În dimineața zilei de 25.09.2007 partea vătămata s-a dus la domiciliul martorului, unde se găsea și inculpatul, pentru a-l reclama pe acesta și a-i cere să nu o mai deranjeze. Inculpatul a negat ca ar fi mers în noaptea precedentă la domiciliul pârtii vătămate, având un comportament jignitor față de partea vătămata, fapt ce a determinat-o pe aceasta să îl amenințe pe inculpat că se va duce la poliție să depună plângere.
Partea vătămata a plecat apoi la domiciliul ei de unde a luat suma de 17 lei, cu intenția de a pleca la magazinul alimentar din localitate pentru unele cumpărături și la poliție.
Partea vătămata s-a deplasat către magazin pe un drum public neamenajat, fiind urmărită de către inculpat, iar când aceasta a ajuns în dreptul unui lan de porumb, în zona ce poarta numele de "La ", inculpatul a acostat-o și i-a aplicat părții vătămate o lovitură în zona feței.
În urma loviturii primite partea vătămata a căzut la pământ, după care inculpatul a legat-o pe partea vătămata de mâini și de picioare cu două bucăți de sârma pe care le avea asupra sa, după care a tras-o în lanul de porumb, încercând sa întrețină cu aceasta relații intime prin folosirea de violențe și prin punerea ei în imposibilitate de a se apăra.
Inculpatul i-a ridicat părții vătămate rochia și i-a dat jos pantalonii, dar datorită stării de ebrietate în care se afla nu a reușit să o penetreze, neavând erecție, deși s-a străduit.
Pentru ca partea vătămata sa nu țipe, inculpatul i-a introdus o în gură, găsind totodată asupra victimei suma de 17 lei, sumă de bani pe care și-a însușit-
După încercarea nereușită de a întreține relații intime cu partea vătămata, inculpatul a dezlegat-o pe aceasta de mâini și de picioare și i-a solicitat să nu meargă la poliție și să nu declare cele întâmplate, după care a părăsit locul faptei.
Partea vătămată, desculță și murdară, s-a deplasat în zona centrală a localității, unde a fost văzută de mai mulți martori în starea în care se afla și foarte șocată.
Singura martora căreia partea vătămata i-a povestit pe larg incidentul avut cu inculpatul a fost martora, care a relatat pe larg cele petrecute atât în zorii zilei de 25.09.2007 cât și ulterior când partea vătămata a fost agresata fizic și sexual și s-a luat prin violență suma de 17 lei.
Partea vătămata a depus plângere la poliție împotriva inculpatului, unde a descris toate aspectele legate de sustragerea prin violență a banilor și încercarea de viol săvârșită împotriva ei de către inculpat, solicitând tragerea la răspundere penală a inculpatului pentru faptele săvârșite.
Partea vătămată a fost expertizată medico-Iegal, constatându-se ca aceasta avea leziuni traumatice ce s-au putut produce prin lovire cu un corp dur, compresie cu mâna și degetele și compresie cu sârmă, leziuni ce au necesitat 14-15 zile de îngrijiri medicale.
Inculpatul a susținut ca nu a sustras prin violență și amenințare suma de 17 lei de la partea vătămata, susținere ce este infirmata de către partea vătămata, care a arătat ca nu avea nici un motiv să dea această sumă de bani inculpatului și că banii au fost luați după ce aceasta a fost legată și lovită de către inculpat. Chiar în ipoteza în care partea vătămata i-ar fi oferit inculpatului suma de 17 lei pentru a fi în, acest act de dispoziție a fost afectat de puternica tulburare pe care o avea partea vătămată, de faptul ca aceasta era imobilizată și agresată fizic și sexual de către inculpat.
Din probele dosarului și din recunoașterea inculpatului a rezultat ca acesta a intenționat să întrețină relații intime cu partea vătămata, pe care a dezvelit-o și a mângâiat-o în zonele intime - pe sâni, după care s-a dezbrăcat și s-a apropiat de partea vătămată, încercând sa o penetreze, act sexual ce nu s-a finalizat datorită stării de ebrietate în care se afla inculpatul.
Tribunalul, raportându-se la modul și mijloacele de comitere a faptei, la urmările produse sau care s-ar fi putut produce, precum și la persoana și conduita inculpatului, cu justețe a înlăturat reținerea de circumstanțe atenuante, consemnate în primă instanță pe considerentele art.74 al.ultim pen.
S-au prezentat și detalii relevante în acest sens, respectiv că inculpatul s-a mai deplasat și anterior la locuința părții vătămate, despre care știa că locuiește singură și că este o persoană neputincioasă, în vârstă de 78 ani.
În ziua comiterii incidentului acesta a urmărit-o pe partea vătămată așteptând un moment și un loc prielnic pentru a acționa.
E de remarcat și aspectul că agresiunile exercitate asupra părții vătămate au provocat leziuni vindecabile în 14 -15 zile de îngrijiri medicale, exercitarea acestora s-a derulat pe un timp îndelungat de 20-30 minute, intenția de a întreține raporturi sexuale a fost una mai mult decât evidentă, ea neconcretizându-se doar datorită stării de ebrietate în care se afla inculpatul.
Raportat la suma ce a fost sustrasă de inculpat de 17 lei, evident că este mică însă practic aceasta a fost întreaga sumă pe care o avea partea vătămată asupra sa. În măsura in care ar fi deținut bani în cuantum ridicat, evident că toți aceștia ar fi fost sustrași, neputându-se astfel susține că s-a sustras "doar" suma de 17 lei. Mai mult, partea vătămată este o persoană cu un standard material mai mult decât scăzut astfel că suma respectivă are valoare pentru aceasta.
Nu în ultimul rând, este de invocat și aspectul că anterior inculpatul fusese condamnat pentru același gen de infracțiuni, respectiv viol comis împotriva unor persoane în vârstă. Acesta este recidivist. În acest context, individualizarea pedepselor la cuantumurile de 6 ani pentru tâlhărie și 2 ani și 6 luni pentru tentativă de viol, la nivelul instanței de apel, este o operațiune juridică corectă pronunțată în deplină legalitate și temeinicie.
Numai în acest fel, cu aplicarea unor sancțiuni ridicate în cuantum, se poate ajunge la atingerea scopului pedepselor penale față de persoana inculpatului, în caz contrar nu ar exista nici un fel de argument obiectiv în a considera că s-ar putea reabilita social și că nu ar mai constitui o problemă pentru comunitate.
În final, tribunalul a revocat restul de 871 zile din pedeapsa aplicată anterior inculpatului, și în final prin sporire, s-a ajuns la cuantumul de 7 ani ș 6 luni închisoare, pedeapsă principală, alături de interzicerea drepturilor prev.de art.64 lit.a,b,d,e pen. pe o durată de 2 ani, operațiuni de asemenea ce au o deplină justificare raportat la speța de față.
Așa fiind, inițierea recursului de față prin care se urmărește reducerea cuantumurilor pedepselor principale aplicate, nu are suportul concret necesar pentru susținere, individualizarea pedepselor la nivelul instanței de apel s-a făcut sub imperiul dispozițiilor art.72 pen. cu deplină obiectivitate așa încât recursul de față pe considerentele art.385/15 pct.1 lit.b pr.pen. va fi respins ca nefondat, cu deducerea arestului începând cu 26.10.2007 la zi.
Văzând și disp.art.192 al.2 pr.pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul declarat de către inculpatul, fiul lui si, născut la data de 19.06.1954 in comuna jud. C, deținut în Penitenciarul Gherla, împotriva deciziei penale nr. 91/A din 17 martie 2008 a Tribunalului Cluj.
Potrivit art. 88 Cod Penal deduce din pedeapsa aplicată inculpatului recurent timpul arestului preventiv, începând cu data de 26.10.2007 și până în prezent.
Stabilește în favoarea Baroului de Avocați C-N suma de 100 lei onorariu pentru apărător din oficiu, ce se va plăti din fondul Ministerului Justiției.
Obligă pe inculpatul recurent să plătească în favoarea statului suma de 200 lei cheltuieli judiciare, din care 100 lei reprezentând onorariu avocațial.
Decizia este definitivă.
Dată și pronunțată în ședința publică din data de 24.04.2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTORI GREFIER
- - - - - - - -
RED.SM/MR
09.05.08/4 EX.
Președinte:Săndel MacaveiJudecători:Săndel Macavei, Monica Șortan Chitidean Valentin