Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 283

Ședința publică de la 16.04.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Ene

JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu

JUDECĂTOR 3: Gabriel Crîșmaru

*

GREFIER - - -

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bacău -

legal reprezentat de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.47/A din 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică s-a prezentat recurentul-inculpat asistat de avocat oficiu, lipsă fiind intimatul-parte civilă, pentru care s-a prezentat avocat ales -.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Avocat, pentru recurent, a depus la dosarul cauzei caracterizarea nr.2395/16.09.2008, emisă de Primăria Comunei R și xerocopii de pe certificate de naștere.

Nemaifiind alte cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.

Avocat, având cuvântul pentru recurentul-inculpat, a solicitat achitarea inculpatului în baza art.11 pct.2 lit.a cu art.10 lit.a Cod pr.penală. A susținut că instanța de fond a reținut o situație de fapt greșită; greșit s-a reținut că inculpatul ar fi pătruns prin escaladare în locuința părții vătămate și că ar fi exercitat asupra acesteia acte de violență. A solicitat reanalizarea probelor administrate, respectiv declarațiile contradictorii date de martorii audiați. În subsidiar a solicitat admiterea recursului, casarea deciziei recurate, reținerea cauzei spre rejudecare și, în rejudecare, admiterea probei cu un martor, respectiv audierea numitului, domiciliat în satul M, comuna R, județul B, pentru a dovedi faptul că în cauză este vorba de o înscenare și că organele de poliție a făcut presiuni asupra inculpatului.

Avocat -, având cuvântul pentru intimatul-parte vătămată, a solicitat respingerea recursului declarat de inculpat, ca nefondat. A susținut că inculpatul a recunoscut săvârșirea faptelor în declarațiile date la urmărirea penală, ulterior schimbându-și poziția. A mai susținut că soluția de casare cu reținere spre rejudecare nu poate fi primită, având în vedere că proba solicitată putea fi administrată la instanța de fond și în apel.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului ca nefondat, hotărârea recurată fiind legală și temeinică, bazată pe probele judicios administrate. A solicitat de asemenea obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.

Recurentul-inculpat, în ultimul cuvânt, a susținut că este nevinovat. A solicitat a se avea în vedere faptul că partea vătămată a reclamat fapta după 3 zile. A susținut că a fost presat de organele de poliție să-și recunoască vinovăția.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.466 din 7.03.2008, pronunțată de Judecătoria Bacău în dosarul nr-, s-a dispus condamnarea inculpatului, fiul lui si, născut la data de 23.06.1980 în comuna, județul C, CNP -, cu domiciliul în comuna R, satul M, județul B, cetățean R, studii 5 clase, stagiul militar nesatisfăcut, fără ocupație, recidivist, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b și alin.2/1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, art.74 alin.1 lit.c, art.76 alin.1 lit.b și art.80 Cod penal, la pedeapsa de 3 (trei) ani închisoare.

În baza art.83 od penal, s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare, aplicată prin sentința penală nr.1240/19.04.2005 a Judecătoriei Bacău, rămasa definitiva la data de 03.05.2005, prin neapelare și a fost adăugată această pedeapsă la pedeapsa aplicata pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 4 (patru) ani închisoare.

În temeiul art.71 alin.1 Cod penal, s-a aplicat inculpatului pedeapsa accesorie prevăzută de art.64 lit.a teza II și b Cod penal.

S-a constatat recuperat prejudicial infracțional prin restituirea bunurilor.

În baza art.191 alin.1 Cod procedură penală, a fost obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300 lei, sumă care include și onorariul avocat oficiu avansat din fondurile Ministerului Justiției, către Baroul Bacău la urmărirea penala și instanța de fond.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

În seara zilei de 01.06.2007, în jurul orelor 20,00, inculpatul a consumat băuturi alcoolice la barul AF. din satul M, comuna R, județul B, unde se afla și partea vătămată, iar în jurul orelor 21,00 inculpatul a văzut cum partea vătămata a primit o sacoșă cu mai multe produse alimentare de la administratorul barului. După ce partea vătămată a plecat de la bar, îndreptându-se către domiciliul sau, inculpatul a rămas în continuare la bar și a mai consumat băuturi alcoolice, iar in jurul orelor 23,00, în timp ce se îndrepta către casă, a ajuns în direcția locuinței parții vătămate, a pătruns, prin escaladarea unei ferestre, în locuința părții vătămate, cu intenția de a sustrage produse alimentare. Pentru a-și atinge scopul, inculpatul a pătruns în locuința parții vătămate, s-a asigurat că acesta se odihnește, a desfăcut încuietoarea de la fereastra unei camere și prin escaladare a pătruns în locuință.

După sustragerea unor bunuri alimentare din locuința parții vătămate, în timp ce încerca să părăsească locuința tot prin escaladarea unei ferestre, inculpatul a fost surprins de partea vătămată, care l-a și recunoscut. Pentru a-și asigura scăparea și a păstra bunurile sustrase, inculpatul a exercitat acte de violență față de partea vătămată, lovindu-l cu pumnii în zona feței, cauzându-i astfel leziuni corporale, respectiv un traumatism cranio - facil cu hematom orbito-malar sting în remise, plăgi excoriate fronto-faciale, pentru care i s-au acordat 6 -7 zile de îngrijiri medicale, ulterior părăsind locuința cu bunurile sustrase.

Fiind audiat în cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptelor pentru care au fost cercetat, a explicat la reconstituire cu lux de amănunte modul de operare și a predat organelor de politie o parte din bunurile sustras pentru a fi restituite parții vătămate, declarațiile acestuia coroborându-se și cu declarațiile parții vătămate, precum și ale martorilor.

În cursul cercetării judecătorești inculpatul a revenit asupra declarațiilor inițiale și nu a mai recunoscut fapta comisă. Însă, negarea de inculpat a realității declarațiilor de recunoaștere a săvârșirii faptei, date în cursul urmăririi penale, nu poate fi luată în considerare deoarece în cursul procesului penal s-au administrat alte probe, neîndoielnice, de vinovăție.

Astfel, săvârșirea tâlhăriei de către inculpat rezultă din declarațiile date în faza de urmărire penala, acestea coroborându-se cu declarațiile parții vătămate, cu cele consemnate în procesul verbal de conducere în teren și declarațiile martorilor asistenți. Susținerea inculpatului din fața instanței, potrivit cărora declarația de recunoaștere în faza de urmărire penala a dat-o pentru că a fost bruscat de organele de politie, apare ca, deoarece a dat două declarații în cursul urmăririi penale la intervale diferite, după care a participat la reconstituire în prezența martorilor asistenți. Mai mult, în cursul cercetărilor inculpatul a restituit părții vătămate bunurile sustrase, încheindu-se în acest sens procesul verbal de predare.

Starea de fapt relatată a fost dovedită prin următoarele mijloace de proba: plângerea și declarațiile parții vătămată, proces verbal de cercetare la fata locului ( fl.4-10 ), proces-verbal de reconstituire și planșe fotografice întocmite la conducerea în teren (fl.27-32d.), dovada de predare - primire a bunurilor sustrase (fl.16d.), acte medicale (fl.13d.), declarațiile martorilor:, și (fl.33,36,40d.), care se coroborează și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului (declarațiile de la p-fl.20-23).

Având în vedere situația de fapt reținută, în drept, fapta inculpatului, constând în aceea că în seara zilei de 01.06.2007, în jurul orelor 23,00, a pătruns prin escaladare unei ferestre în locuința parții vătămate, cu intenția de a sustrage produse alimentare, fiind surprins, iar pentru a-si asigura scăparea și a păstra bunurile sustrase a exercitat acte de violență față de partea vătămata, cauzându-i astfel leziuni corporale (traumatism cranio - facial cu hematom orbito-malar sting în remisie, plăgi excoriate fronto-faciale), pentru care i s-au acordat 6 -7 zile de îngrijiri medicale, ulterior părăsind locuința cu bunurile sustrase, a fost apreciată că întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, prevăzute si pedepsite de art. 211 alin.1, alin.2 lit.b, alin.2/1 lit.c Cod penal.

La individualizarea pedepsei instanța de fond a motivat că a avut in vedere criteriile generale de individualizare prevăzute de art.72 Cod penal, anume limitele de pedeapsa prevăzute de lege, gradul de pericol social generic și concret al faptelor, împrejurările concrete ale săvârșirii acestora, dar și datele personale ale inculpatului.

Față de recunoașterea faptelor săvârșite în fața organelor judiciare, instanța a reținut în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prevăzute de art.74 alin.1 lit.a și, în consecință, a coborât pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege, în condițiile art.76 lit.c Cod penal.

Prin sentința penala nr.1240/19.04.2005 a Judecătoriei Bacău rămasă definitivă la data de 03.05.2005 prin neapelare, inculpatul a mai fost condamnat la o pedeapsa de 1 (un) an închisoare, cu suspendarea condiționată a executării acesteia. Deoarece prezenta faptă a fost săvârșită în cursul termenului de încercare de 3 ani, în baza art.83 od penal, se arată de instanța de fond, va revoca suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 (un) an închisoare aplicată prin sentința anterioară, care a fost adăugată la pedeapsa aplicată pentru infracțiunea dedusă judecății, inculpatul urmând să execute, în final, pedeapsa rezultantă de 4 (patru) ani închisoare.

Sub aspectul laturii civile, s-a constatat recuperat prejudiciul infracțional prin restituirea bunurilor.

Împotriva acestei hotărâri, în termen legal, a declarat apel inculpat, fără nici o motivare în cererea scrisă.

Oral, în fața instanței de apel și prin apărător, apelantul inculpat a criticat hotărârea pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei sale condamnări, întrucât nu a comis fapta pentru are s-a dispus trimiterea sa în judecată, susținând că la dosar nu sunt probe în acest sens.

Mai mult, a arătat că în seara respectivă a fost la locuința părții vătămate unde a consumat băuturi alcoolice, dar, la plecare, aceasta i-a dat de bună voie mai multe produse alimentare pentru a le duce la familia sa.

Pentru aceste motive a solicitat admiterea apelului, desființarea sentinței penale, iar pe fond achitarea.

Prin decizia penală nr.47/A/2009 din data de 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău, n baza art.379 pct.1 lit.b Cod procedură penală, s-a respins ca nefondat apelul declarat de apelantul - inculpat.

S-a dispus plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a onorariului pentru apărătorul desemnat din oficiu, în sumă de 200 lei, către Baroul Bacău - av..

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, a fost obligat apelantul la plata sumei de 250 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.

S-a dispus scutirea de la plata amenzii judiciare, în cuantum de 200 lei, aplicată prin încheierea din 25.11.2008 a Tribunalului Bacău domnului avocat.

Pentru a pronunța această decizie, Tribunalul a reținut următoarele:

Instanța de fond a făcut o justă apreciere a probelor administrate în cauză pe baza cărora, în mod corect, a stabilit situația de fapt și vinovăția inculpatului.

Inculpatul a fost trimis în judecată prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău nr.2940/P/2007 pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prevăzută de art.211 alin.2 lit.b, alin.2/1 lit.c Cod penal, cu aplicarea art.37 lit.a Cod penal, constând în aceea că în seara de 01.06.2007, în jurul orelor 23,00, a pătruns prin escaladarea ferestrei în locuința părții vătămate, cu intenția de a sustrage produse alimentare, fiind surprins, pentru a-și asigura scăparea și a păstra bunurile sustrase, a exercitat față de partea vătămată acte de violență, cauzându-i astfel leziuni corporale (traumatism cranio - facial cu hematom orbito-malar stâng în remisie, plăgi excoriate fronto-faciale), pentru care i s-au acordat 6-7 zile de îngrijiri medicale, ulterior părăsind locuința cu bunurile sustrase.

Examinând actele și lucrările dosarului, atât cele din cursul urmăririi penale, cât și cele din faza de cercetare judecătorească, Tribunalul apreciază că situația de fapt reținută prin rechizitoriu se confirmă, fiind susținută de probele administrate.

Deși în cursul urmăririi penale, inculpatul a recunoscut comiterea faptei, relatând în mod detaliat modul în care a acționat, la instanță a revenit asupra acestor declarații, susținând că într-adevăr a fost la locuința părții vătămate în seara zilei de 1.06.2007, unde au consumat împreună băuturi alcoolice, dar la plecare, deoarece cheltuise bani pentru cumpărarea băuturilor, partea vătămată a fost cea care i-a dat mai multe produse alimentare pentru a le duce familiei.

Această apărare în mod corect a fost înlăturată de către instanța de fond, ca neavând un suport probator, fiind făcută cu scopul de a diminia răspunderea sa penală.

Această apărare de asemenea, nu este confirmată de probele administrate în cauză, respectiv: procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de reconstituire a faptei, declarațiile martorilor și actele medicale.

Mai mult, martorii asistenți, și au declarat că la reconstituirea faptei, inculpatul a arătat în mod detaliat cum a pătruns în locuința părții vătămate, cum a sustras bunurile și cum ulterior a fost surprins de către partea vătămată, atunci când a vrut să părăsească încăperea.

De asemenea, în cursul urmării penale a fost efectuată predarea - primirea bunurilor sustrase din locuința părții vătămate pentru care s-a încheiat și proces verbal ( la fila 16 dosar urmărire penală).

Pentru toate aceste considerente, Tribunalul constatând că prin probele administrate s-a dovedit, fără nici o îndoială, că inculpatul este autorul faptei pentru care s-a dispus trimiterea în judecată, a respins apelul declarat de acesta.

Împotriva acestei decizii, în cadrul termenului legal, a declarat recurs inculpatul.

Recursul nu a fost motivat în scris, iar în susținerile orale făcute și prin apărător, acesta a reiterat motivele invocate în apel.

Analizând hotărârile pronunțate, în raport de motivele de recurs invocate și examinând-o și din oficiu, potrivit art.385/9 alin.3 Cod procedură penală, pentru motivele de recurs prevăzute de acest text, Curtea constată că recursul urmează a fi respins pentru considerentele care vor fi prezentate.

Din examinarea hotărârilor pronunțate în cauză, Curtea constată că atât instanța de fond, cât și instanța de apel au respectat dispozițiile procedurale prevăzute de art.356 Cod procedură penală, în sensul că au motivat corespunzător hotărârile, făcând analiză a probelor pe baza cărora și-au fundamenta soluțiile și au înlăturat motivat probele care nu se coraborau cu cele din care rezulta pe deplin vinovăția recurentului-inculpat cu privire la infracțiunea pentru care a fost trimis în judecată și condamnat.

Din probele administrate, respectiv, plângerea și declarațiile parții vătămată, procesul verbal de cercetare la fața locului, proces-verbal de reconstituire și planșe fotografice întocmite la conducerea în teren, dovada de predare - primire a bunurilor sustrase, acte medicale, declarațiile martorilor:, și, care se coroborează și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului date în cursul urmăririi penale, rezultă fără drept de tăgadă că în seara de 01.06.2007, în jurul orelor 23,00, recurentul inculpat a pătruns prin escaladarea ferestrei în locuința părții vătămate, cu intenția de a sustrage produse alimentare, fiind surprins, iar pentru a-și asigura scăparea și a păstra bunurile sustrase, a exercitat față de partea vătămată acte de violență, cauzându-i astfel leziuni corporale (traumatism cranio - facial cu hematom orbito-malar stâng în remisie, plăgi excoriate fronto-faciale), care au necesitat pentru vindecare 6-7 zile de îngrijiri medicale, după care a părăsit locuința cu bunurile sustrase.

În cursul urmăririi penale inculpatul a recunoscut comiterea faptei, arătând cu lux de amănunte modul în care a acționat.

Declarația acestuia de recunoaștere a săvârșirii infracțiunii se coroborează cu plângerea și declarațiile părții vătămate, actele medicale ale părții vătămate, procesul verbal de cercetare la fața locului, procesul verbal de reconstituire a faptei și declarațiile martorilor, și.

Martorii asistenți, și au declarat că la reconstituirea faptei, inculpatul a arătat în mod detaliat cum a pătruns în locuința părții vătămate, cum a sustras bunurile și cum ulterior a fost surprins de către partea vătămată, atunci când a vrut să părăsească încăperea.

Apoi, în cursul urmării penale, au fost identificate o parte dintre bunurile sustrase de recurentul-inculpat prin violență de la partea vătămată, bunuri care au fost predate de recurentul-inculpat pe bază de proces-verbal de predare - primire - fila 16.

De altfel, în raport de gradul de pericol social al infracțiunii, infracțiune de tâlhărie, comisă pe timp de noapte dintr-o locuință, de împrejurările în care a fost comisă și de persoana recurentului-inculpat, care a negat în instanță săvârșirea infracțiunii și a mai cunoscut rigorile legii penale, fiind și recidivist, Curtea constată că instanța de fond a dat dovadă de multă înțelegere, reținând în favoarea acestuia circumstanțe atenuante și coborând pedeapsa sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea săvârșită, în condițiile în care circumstanțele atenuante au intrat în concurs cu starea de recidivă postcondamnatorie, iar, în conformitate cu prevederile art.80 Cod penal, coborârea pedepsei sub minimul special prevăzut de lege pentru infracțiunea dedusă judecății nu era obligatorie.

Desigur că, deoarece sentința pronunțată de instanța de fond a fost apelată și apoi recurată doar de inculpat, față de principiul neagravării situației în propria cale de atac, prevăzut de art.372 Cod procedură penală, nu se poate majora pedeapsa aplicată recurentului-inculpat.

Pentru toate aceste considerente, în temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va fi respins ca nefondat recursul declarat.

În baza art.69 alin.1 Cod procedură penală, cu art.189 Cod procedură penală, se va dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților a onorariului avocat oficiu.

Văzând și prevederile art.192 alin.2 Cod procedură penală;

Pentru aceste motive;

În numele legii;

DECIDE:

În temeiul art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, respinge ca nefondat recursul declarat de recurentul-inculpat împotriva deciziei penale nr.47/A/2009 din data de 27.01.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău.

Dispune plata din fondurile Ministerului Justiției și Libertăților, către Baroul Bacău, a onorariului avocat oficiu în sumă de 200 lei, avocat.

În baza art.192 alin.2 Cod procedură penală, obligă recurentul-inculpat să plătească statului suma de 400 lei cu titlul de cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi, 16.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Pt. judecător

aflat la un seminar

PREȘEDINTE COMPLET

GREFIER,

Red.sent.

Pronunțat dec. apel /.

dec.recurs

2 ex.

04.05.2009

Președinte:Ecaterina Ene
Judecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu, Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 283/2009. Curtea de Apel Bacau