Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Bacau

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BACĂU

SECȚIA PENALĂ, CAUZE MINORI SI FAMILIE

DECIZIA PENALĂ NR. 285

Ședința publică de la 16.04.2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Ecaterina Ene

JUDECĂTOR 2: Dumitru Pocovnicu

JUDECĂTOR 3: Gabriel Crîșmaru

*

GREFIER - - -

***

Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL BACĂU -

legal reprezentat de

PROCUROR -

La ordine a venit soluționarea recursului declarat de petenta prin reprezentant legal împotriva sentinței penale nr.64/D din 12.02.2009, pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr-.

Dezbaterile în cauza de față s-au desfășurat în conformitate cu dispozițiile art.304 Cod pr.penală, în sensul că au fost înregistrate cu ajutorul calculatorului, pe suport magnetic.

La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile, respectiv recurenta-petentă și intimatul.

Procedura de citare a fost legal îndeplinită.

S-a făcut referatul oral al cauzei de către grefier, după care:

Nemaifiind alte cereri, s-a constatat recursul în stare de judecată și s-a dat cuvântul pe fond.

Procurorul, având cuvântul, a solicitat respingerea recursului declarat de petentă, ca nefondat, hotărârea recurată fiind legală și temeinică.

S-au constatat dezbaterile terminate și s-a trecut la deliberare.

CURTEA

- deliberând -

Asupra recursului penal de față;

Prin sentința penală nr.64/D din 12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău, în temeiul art.2781al.8 lit.a Cod pr.penală s-a respins plângerea formulată de petenta împotriva ordonanței de scoatere de sub urmărire penală dată de procuror în dosarul nr.760/P/2007 al Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău și a ordonanței nr.633/II/2/2008.

Pentru a pronunța această soluție prima instanță a reținut următoarea situație de fapt:

La nr- a fost înregistrată plângerea petentei împotriva ordonanței nr.633/II/2/2008 de scoatere de sub urmărire penală a făptuitorului și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ motivat de faptul că în mod greșit s-a apreciat că fapta reclamată prezintă un grad de pericol social scăzut și lipsa unor urmări grave, faptele acestuia au produs și o conotație de concurență neloială, prin atitudinea sa petentul determinând augumentie și acumulare a fenomenului pirateriei.

Tribunalul analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor invocate precum și din oficiu apreciază că plângerea formulată este nefondată pentru considerentele ce vor fi expuse.

În data de 20.09.2007 organele de poliție s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că învinuitul, în calitate de administrator la SC SRL B, a comercializat calculatoare pe care au fost instalate sisteme de operare fără a deține acordul scris al titularilor de drepturi.

În fapt, organele de poliție au efectuat o verificare la punctul de lucru al SC SRL B, situat în mun.B,-, Jud.B, ocazie cu care au identificat martorul, care achiziționase un sistem de calcul denumit generic S-a constatat că pe hard disk-ul sistemului de calcul erainstalat programul de calculator Windows SP Profesional, pentru care învinuitul nu deține licență. A fost identificat și un CD marca, CD despre care învinuitul a declarat că reprezintă suportul fizic de pe care a fost instalat programul pentru calculator.

Acest CD a fost trimis la oficiul Român pentru Drepturi de Autor- S-a efectuat un raport de constatare tehnico-științifică, care a concluzionat că CD-ul nu este inscripționat cu codul producătorului și cu celelalte coduri și serii obligatorii la produsele originale, nu este tampografiat și nu prezintă toate mențiunile obligatorii. Prin urmare, este un produs pirat.

Reprezentantul în România, Societatea Civilă de Avocați și, în calitate de parte vătămată, a formulat pretenții civile în sumă totală de 1888 Euro, reprezentând daune materiale și daune morale. Învinuitul a contestat cuantumul prejudiciului, considerând prețul unui program pentru calculator Windows XP Pro, ca fiind prea mare în comparație cu prețurile oferite de furnizorii cu care lucrează. Partea civilă a comunicat însă că, pentru stabilirea despăgubirilor, s-a avut în vedere prețul programului de calculator recomandat de către reprezentantul autorizat al și că nu pot fi luate în calcul eventuale discount-uri sau alte avantaje cu caracter comercial/promoțional.

Fiind audiat, învinuitul a recunoscut săvârșirea infracțiunilor, precizând că sistemul de operare instalat pe calculatorul vândut martorului, a fost download-at de pe Internet, de pe site-ul ".COM".

Pornind de la această situație de fapt corect reținută de către organele de cercetare penală, tribunalul a apreciat că în mod corect au fost aplicate dispozițiile art.18/1 Cod penal.

Astfel, caracterul penal al faptei este înlăturat dacă fapta concretă nu prezintă gradul de pericol necesar al unei infracțiuni.

Pericolul social al infracțiunii, stabilit în abstract de legiuitor în momentul incriminării faptei trebuie să existe, să se verifice prin flecare faptă săvârșită, pentru a caracteriza fapta respectivă ca infracțiune.

Este posibil ca în concret fapta săvârșită, deși formal să îndeplinească toate trăsăturile pentru a fi caracterizată ca infracțiune, adică este prevăzută de legea penală, este săvârșită cu vinovăția cerută de lege, dar pericolul social să nu evidențieze o periclitare a valorilor sociale ocrotite, să fie minim, să nu fie suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

Cu alte cuvinte este posibil ca în concret fapta săvârșită să fie lipsită de importanță prin pericolul social minim pe care-l prezintă, iar pentru combaterea ei, nu este necesară aplicarea unei pedepse. în astfel de situații, când pericolul social concret al faptei săvârșite este minim, când nu este suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune - este înlăturat caracterul infracțional al faptei și pe cale de consecință este înlăturată și răspunderea penală. Cum însă, la incriminarea unei fapte legiuitorul ia în considerare printre altele și pericolul social ce-1 reprezintă fapta, tot legiuitorul trebuie să prevadă în ce condiții fapta concretă nu are gradul de pericol social necesar al unei infracțiuni.

In art. 18 Cp. se prevede că "nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală dacă prin atingerea minimă adusă uneia dintre valorile apărate de lege și prin conținutul ei concret, fiind lipsită în mod vădit de importanță, nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni".

Prin aceste dispoziții, așa cum am arătat mai sus se stabilește pentru organul de aplicare a legii sarcina de a stabili pe baza unor criterii legale prevăzute în art. 181al. 2 Cp. dacă fapta săvârșită prezintă sau nu gradul de pericol social necesar pentru caracterizarea acesteia ca infracțiune.

Când pericolul social concret nu este suficient pentru caracterizarea faptei ca infracțiune, caracterul penal al faptei este înlăturat, iar făptuitorului i se aplică o sancțiune cu caracter administrativ prevăzută de art. 91 Cp.

Fapta prevăzută de legea penală care nu prezintă pericolul social al unei infracțiuni, potrivit art. 181Cp. este o faptă lipsită în mod vădit de importanță, concluzie ce rezultă din atingerea minimă adusă valorilor ocrotite de legea penală și din conținutul ei concret.

Așadar, fapta prevăzută de legea penală lipsită de pericol social are ca trăsături caracteristice o atingere minimă adusă valorii sociale ocrotite penalicește și prin aceasta reliefează o lipsă vădită de importanță.

Instituția prevăzută în art. 181Cp. are un caracter general în sensul că este aplicabilă în principiu în cazul tuturor faptelor prevăzute de legea penală indiferent de natura lor și de pedeapsa prevăzută pentru ele.

Înlăturarea caracterului penal al faptei prevăzute de legea penală ca urmare a constatării lipsei de pericol social concret are loc cu îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege.

Prevederea condițiilor în care o faptă prevăzută de legea penală nu are caracter penal asigură cadrul legal în care organele de aplicare a legii penale evaluează pericolul social concret cu evitarea arbitrariului, subiectivismului, abuzurilor.

La stabilirea în concret a gradului de pericol social - potrivit dispozițiilor art. 181al. 2 Cp. - se ține seama de: modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit de făptuitor, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, de persoana și conduita făptuitorului.

Criteriile prevăzute în lege se folosesc împreună pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise și necesitatea ori inutilitatea pedepsei în cazul concret.

a) Modul și mijloacele de săvârșire pot reliefa un pericol social concret suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune, când au fost folosite mijloacele de săvârșire periculoase (explozii, otrăvirea apei ori a alimentelor care urmează să fie servite mai multor persoane) ori prin numărul mare de acte comise.

b) După scopul urmărit de făptuitor pericolul social poate fi scăzut când fapta a fost comisă pentru satisfacerea unei trebuințe (cumpărarea unui medicament pentru cineva bolnav din familie cu banii sustrași din gestiune). Când infracțiunea a fost comisă pentru înlesnirea ori acoperirea altei infracțiuni, pericolul social de data aceasta este ridicat și suficient pentru a caracteriza fapta ca infracțiune.

c) Împrejurările în care fapta a fost comisă sunt relevante pentru cunoașterea pericolului social al acesteia și al periculozității făptuitorului. Dacă fapta a fost comisă în împrejurări agravante (noaptea ori profitând de situația creată de o calamitate, pericolul social este ridicat, iar fapta poate fi infracțiune. Dimpotrivă fapta comisă în împrejurări nefavorabile pentru făptuitor (o suferință, starea de ebrietate în care a ajuns întâmplător etc.) pot reliefa un pericol social scăzut.

d) După urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce. Când prin faptă s-a produs un prejudiciu foarte mic, fapta după acest criteriu nu are pericolul social suficient al unei infracțiuni. Dacă prin faptă s-ar fi putut produce prejudicii mari, fapta are pericolul social al unei infracțiuni.

e) Persoana și conduita făptuitorului este examinată de asemenea pentru a stabili gradul de pericol social al faptei comise de acesta. Se ține seama fără îndoială de atitudinea făptuitorului înainte de săvârșirea faptei, după săvârșirea acesteia, de antecedentele penale, de orice circumstanțe personale ale acestuia.

Ori pornind de la aceste criterii, obligatorii in aprecierea gradul de pericol social concret al faptei, tribunalul a apreciat așa cum corect au stabilit și organele de cercetare, ca faptă reținută în sarcina făptuitorului, se pliază întrutotul pe aceste dispoziții legale, susținerile petentei nu se regăsesc și nu determină aplicarea unei sancțiuni mai grave în raport de fapta corect reținută și nu de cele ce prezumă faptul că s-ar fi întâmplat, sens în care în temeiul art.278 al.8 lit.a a C.P.P. respins ca nefondată plângerea formulată și a menținut soluțiile dispuse în cauză privind pe făptuitorul.

Împotriva sentinței a declarat recurs în termen legal petenta.

În dezvoltarea motivelor de recurs s-a susținut în esență că în raport de circumstanțele concrete ale cauzei, este greșită aserțiunea conform căreia fapta nu prezintă gradul de pericol social al unei infracțiuni, deoarece fapta învinuitului generează piraterie, constituind în același timp și concurență neloială față de competitorii lui.

De asemenea s-a susținut că această faptă nu este doar cauzatoare de prejudicii, ci constituie și o lipsă de respect față de creația intelectuală.

Verificând sentința pe baza motivelor invocate, a lucrărilor dosarului, dar și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea constată că recursul nu este fondat, în mod corect organul de urmărire penală apreciind că fapta comisă nu prezintă gradul de pericol social l unei infracțiuni.

Potrivit art.181al.2 Cod penal, la stabilirea în concret a gradului de pericol social se ține seama de modul și mijloacele de săvârșire a faptei, de scopul urmărit, de împrejurările în care fapta a fost comisă, de urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum și de persoana și conduita făptuitorului.

Din probele administrate rezultă că intimatul a avut o atitudine sinceră, oferind toate detaliile privind constatarea faptei.

În ce privește prejudiciul cauzat, deși s-a constituit parte civilă cu suma de 1.888 euro, din care 1.388 euro reprezentând paguba materială, intimatul a contestat întinderea prejudiciului prezentând alte oferte de prețuri, mai mici, pentru același program. suma solicitată petenta a invocat dispozițiile art.139 al.2 din Legea nr.8/1996, dar a avut în vedere atât criterii prevăzute la litera a, cât și la lit.b din această lege, deși potrivit dispozițiilor menționate, la acordarea despăgubirilor menționate se au în vedere ori criteriile prevăzute la lit.a ori cele de la lit.b, dar niciodată cumulativ.

În cauză, la stabilirea prejudiciului de 1.888 euro petenta a avut în vedere criterii din ambele categorii, contrar dispozițiilor menționate.

Deși în acest cadru procesual nu se pune problema stabilirii pagubei, întinderea acesteia prezintă relevanță sub aspectul evaluării gradului de pericol social. Or, față de cele menționate mai sus, este evident că prejudiciul este mai mic de 1.888 euro, astfel încât atingerea adusă patrimoniului petentei este mult mai redusă decât cea invocată.

Cu privire la persoana inculpatului, din datele existente la dosar rezultă că este tânăr, nu are antecedente penale, a recunoscut comiterea faptelor și chiar a achiesat la plata despăgubirilor solicitate.

În raport de toate aceste criterii, în mod corect s-a apreciat că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.181Cod penal, atât soluția de netrimitere în judecată cât și hotărârea primei instanțe fiind temeinice și legale.

Din considerentele arătate, în temeiul art.379 pct.1 lit.b Cod pr.penală se va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

În baza art.38515pct.1 lit.b Cod pr.penală respinge ca nefondat recursul declarat de petentul împotriva sentinței penale nr.64/D/12.02.2009 pronunțată de Tribunalul Bacău.

În baza art.192 al.2 Cod pr.penală obligă recurenta să plătească statului 50 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 16.04.2009.

PREȘEDINTE, JUDECĂTORI,

Pt. judecător - -

aflat la seminar

PREȘEDINTE COMPLET

GREFIER,

Red.sent.

Red.dec.recurs -

Tehnored. - 2 ex.

5.05.2009

Președinte:Ecaterina Ene
Judecători:Ecaterina Ene, Dumitru Pocovnicu, Gabriel Crîșmaru

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Plangere rezolutie ordonanta procuror Art 278 cpp. Decizia 285/2009. Curtea de Apel Bacau