Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 299/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 299/
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.11/A/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: inculpatul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu, lipsă fiind partea vătămată intimată.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, instanța văzând că nu mai sunt alte cereri de formulat și probe de administrat, constată recursul în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al inculpatului, solicită admiterea recursului, casarea celor două hotărârii și în rejudecare reducerea pedepsei aplicate, deoarece prejudiciul a fost recuperat iar inculpatul a manifestat o atitudine cooperantă.
Procurorul pune concluzii de respingere a recursului, pedeapsa aplicată a fost corect dozată, iar inculpatul este recidivist.
Inculpatul, având cuvântul, arată că pedeapsa nu a fost săvârșită de către el.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Judecătoria Timișoara cu nr. 1008/P/2007, înregistrat la această instanță sub nr- la data de 16.02.2007, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b și c pen. cu aplicarea art. 37 lit. a Cod Penal, precum și scoaterea de sub urmărire penală a numitului G, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 211 alin. 1, art. 211 alin. 2 lit. b și c și alin. 21lit. a
Cod PenalSe reține prin actul de inculpare că acesta la data de 24.01.2007 a lovit partea vătămată peste mâna în care aceasta ținea telefonul mobil, i-a sustras telefonul și a fugit.
Judecătoria Timișoara prin sentința penală nr. 1272/13.06.2007 pronunțată în dosar nr-, în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b și c pen. cu aplicarea art. 37 lit. a pen. a condamnat pe inculpatul, la 5 (cinci) ani și 6 (șase) luni închisoare, cu aplicarea dispozițiilor art. 64 lit. a-c Cod Penal, art. 71.pen. pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.
În baza art. 83.pen. s-a dispus revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 (trei) ani închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1745/11.04.2006 a Judecătoriei Craiova, definitivă prin neapelare și executarea acestei pedepse alături de pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre, inculpatul urmând să execute pedeapsa rezultantă de 8 (opt) ani și 3 (trei) luni închisoare.
I s-au interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a- c pen. în condițiile și pe durata prevăzută de art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 14, 346.C.P.P. s-a constatat că partea vătămată nu a formulat pretenții civile, prejudiciul fiind recuperat.
În baza art. 350.C.P.P. s-a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 alin. 1 pen. s-a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia, durata reținerii pe 24 de ore din data de 24.01.2007 și durata arestului preventiv din data de 25.01.2007 la zi.
În baza art. 349, 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul la plata a 320 lei, cheltuieli judiciare către stat.
S-a dispus plata sumei de 100 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu, din fondul Ministerului Justiției către Baroul Timiș.
Pentru a hotărâ astfel, prima instanță a reținut că la data de 24.01.2007, partea vătămată a sesizat organelor de poliție faptul că în jurul orelor 18,45, după ce a ieșit din incinta magazinului, situat pe B-dul - - din T, a parcurs o distanță de aproximativ 50 și în timp ce vorbea la telefonul mobil marca Samsung D-600-E, la un moment dat a fost încadrată de doi tineri, iar cel aflat pe partea a lovit-o peste mâna în care ținea telefonul mobil care a căzut, fiind ridicat de către agresor, care a luat-o la fugă împreună cu cel care îl însoțea.
Cercetările efectuate în cauză de către lucrătorii de poliție au permis identificarea autorului faptei în seara aceleiași zile, în cauză stabilindu-se că inculpatul este persoana care a lovit partea vătămată peste mână și i-a sustras telefonul mobil și că în momentul săvârșirii faptei, acesta era însoțit de către numitul G, însă în sarcina acestuia din urmă nu s-a putut reține că ar fi participat în vreun fel la săvârșirea faptei, motiv pentru care s-a și dispus scoaterea de sub urmărire penală, prin rechizitoriu.
S-a mai reținut că ulterior identificării inculpatului ca autor al săvârșirii faptei, lucrătorii de poliție au recuperat de la acesta telefonul mobil sustras, astfel încât s-a reușit recuperarea prejudiciului cauzat părții vătămate, prejudiciu apreciat de către aceasta la suma de 600 lei.
Împotriva acestei hotărâri in termen legal a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea apelului, reducerea pedepsei aplicate, deoarece este foarte tânăr și se va îndrepta.
Prin DP nr. nr.11/A/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-, în baza art. 379 pct.1 C.P.P. s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, fiul lui și, născut la 01.04.1985 în T, jud. T, cetățean român, necăsătorit, 4 clase, stagiul militar nesatisfăcut, domiciliat în, nr. 19, jud. O, cu reședința în T,-,. 4, 43, jud. T, cu antecedente penale, CNP: -, în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara, împotriva sentinței penale nr. 1272/13.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
În baza art. 381.C.P.P. s-a dedus în continuare durata arestului preventiv de la 13.06.2007 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv inculpatului pe o perioadă de 60 de zile.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, analizând hotărârea apelată, a constatat că prima instanță, la stabilirea răspunderii penale și la individualizarea judiciară a pedepsei ce a fost aplicată, a avut în vedere criteriile de individualizare prev. de art. 72.Cod Penal și în raport de acestea, raportat la fișa de cazier judiciar a rezultat că inculpatul are antecedente penale care îi atrag statutul de recidivist post-condamnatoriu, în condițiile art. 37 lit.a Cod Penal, întrucât a săvârșit fapta în perioada termenului de încercare stabilit ca urmare a unei condamnări anterioare la pedeapsa închisorii cu suspendarea condiționată a executării. Pe de altă parte, prejudiciul cauzat a fost recuperat, iar inculpatul a avut o atitudine în general cooperantă întrucât deși a avut o poziție oscilantă în ce privește eventuala implicare a numitului G în săvârșirea faptei, a recunoscut în mod constant că a lovit partea vătămată peste mână și i-a sustras telefonul.
Nu în ultimul rând, date fiind circumstanțele personale ale făptuitorului și gravitatea concretă a faptei săvârșite, rezultând din modul de operare, respectiv din faptul că a fost săvârșită după lăsarea întunericului și în loc public, instanța de fond a apreciat că împrejurările anterior reținute în favoarea inculpatului nu pot fi considerate circumstanțe atenuante de natură a conduce la coborârea pedepsei sub minimul special, o asemenea pedeapsă neasigurând atingerea scopului prevăzut de art. 52.
Cod PenalFață de cele arătate, în baza art. 379 pct.1 C.P.P. tribunalul a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 1272/13.06.2007 pronunțată de Judecătoria Timișoara în dosar nr-.
În baza art. 381.C.P.P. a dedus în continuare durata arestului preventiv de la 13.06.2007 la zi și a menținut starea de arest preventiv inculpatului pe o perioadă de 60 de zile.
În baza art. 192 alin. 2.C.P.P. a obligat inculpatul-apelant la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat în apel și a dispus plata din fondul Ministerului Justiției a sume ide 100 lei, onorariu avocat din oficiu, către Baroul Timiș.
Împotriva deciziei Tribunalului Timișa declarat recurs inculpatul care nu a fost motivat în scris dar a fost susținut oral de apărătorul din oficiu care a solicitat reducerea pedepsei.
Examinând cauza în raport cu motivele invocate precum și din oficiu, conform prev. art. 38510al.21cpp se constată că decizia recurată și sentința instanței de fond sunt temeinice și legale și nu există nici un motiv de casare a lor pedeapsa aplicată de instanța de fond și menținută de instanța de apel este corect individualizată raportat la criteriile generale de individualizare a pedepselor reglementate de art.72 pen.
În conformitate cu dispozițiile art.72 pen. la stabilirea și aplicarea pedepsei se ține seama de dispozițiile părții generale a codului penal, de limitele speciale de pedeapsă, de gradul de pericol social al faptei săvârșite, de persoana inculpatului și de împrejurările care agravează sau atenuează răspunderea penală. Atingerea dublului scop preventiv și educativ al pedepsei este condiționată de caracterul adecvat al acesteia, de asigurarea unei reale evaluări între gravitatea faptei, periculozitatea socială a autorului pe de o parte și durata sancțiunii și natura sa pe de altă parte.
În speță se poate observa că inculpatul este recidivist iar cuantumul pedepsei a fost determinat și de sancțiunea care operează prin aplicarea prev. art. 83, de revocare a suspendării condiționate pedepsei de 3 ani închisoare aplicată anterior de Judecătoria Craiova, fapta pentru care este judecat inculpatul în prezenta cauză fiind comisă în termenul de încercare prev. de art.82 cpp.
Prin urmare recursul inculpatului este nefondat și urmează a fi respins în baza art.38515pct.1 lit. b cpp.
Inculpatul se află în stare de arest astfel că în baza art.38516al.2, rap. la art. 381 cpp se va menține starea de arest și se va deduce în continuare arestul preventiv din data de 18.01.2008.
Văzând și prev. art. 192 al.2 cpp
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
În baza art.38515pct.1 lit.b p Cod Penal respinge ca nefondat recursul declarat de inculpatul împotriva deciziei penale nr.11/A/2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosar nr-.
În baza art.38516al.2 rap. la art.381 p Cod Penal menține starea de arest a inculpatului și deduce în continuare arestul preventiv din data de 18.01.2008 la zi.
Obligă inculpatul la plata sumei de 150 lei cheltuieli judiciare către stat și dispune plata din fondurile MJ a sumei de 100 lei onorariu avocat din oficiu către Baroul Timiș.
DEFINITIVA.
Pronunțată în ședință publică azi 17 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED: CC
Dact: 2 exempl/26 Martie 2008
Primă instanță: Judecătoria Timișoara
Jud:
Apel: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky