Contestație la executare in penal Art 461 cpp. Decizia 301/2008. Curtea de Apel Timisoara
Comentarii |
|
Dosar nr-
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL TIMIȘOARA operator 2711
SECȚIA PENALĂ
DECIZIA PENALĂ Nr. 301/
Ședința publică de la 17 Martie 2008
Completul compus din:
PREȘEDINTE: Victor Ionescu
JUDECĂTOR 2: Constantin Costea
JUDECĂTOR: G -
GREFIER: - -
Pe rol se află judecarea recursului formulat de contestatorul împotriva sentinței penale nr.23/PI/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-.
La apelul nominal făcut în ședința publică se prezintă: contestatorul în stare de arest, asistat de avocat din oficiu.
Procedura legal îndeplinită.
Ministerul Public este reprezentat de procuror, din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timișoara.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, s-a luat declarație contestatorul, prin care acesta arată că își retrage recursul formulat împotriva DP nr. 23/23.01.2008, deoarece recursul formulat a fost soluționat de către Curtea de Apel Timișoara la data de 10.03.2008, recurs care a fost formulat de apărătorul său ales, înainte de a formula și el recurs din Penitenciarul Timișoara.
Instanța, având în vedere declarația condamnatului, constată încheiată cercetarea judecătorească și acordă cuvântul în dezbateri.
Apărătorul din oficiu al condamnatului solicită a de lua act de declarația dată, prin care înțelege să-și retragă recursul formulat.
Procurorul solicită a se lua act de declarația condamnatului, prin care acesta își retrage recursul.
Condamnatul, având cuvântul, arată că își retrage recursul formulat.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 2460 din 21.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în baza art. 211 alin.1, alin. 2 lit. b și c pen. cu aplicarea art. 74 lit. b,c, art. 76 lit.b pen.a condamnat inculpatul în prezent deținut în Penitenciarul Timișoara,la o pedeapsă de 4(patru) ani și 6(șase) luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de "".
A interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art.64 lit. a-c în Cod Penal condițiile și pe durata prevăzută de art. 71.
Cod PenalÎn baza art. 14, 346.C.P.P. raportat la art. 998.Civil a admis pretențiile civile și a obligat inculpatul la plata a 2000 lei daune morale către partea civilă;
În baza art. 350.C.P.P. a menținut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 alin 1.pen. a dedus din durata pedepsei aplicate acestuia durata reținerii pe 24 de ore și durata arestului preventiv din data de 14.08.2007 la zi.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond a reținut următoarele:
La data de 13.08.2007, în jurul orelor 21,00, partea vătămată s-a deplasat cu autobuzul nr.26 din zona cartierului Aeroport unde locuiește până în zona punctelor cardinale din T, cu același autobuz călătorind și inculpatul.
Atunci când autobuzul a ajuns la stația din zona punctelor cardinale partea vătămată a coborât și s-a îndreptat pe jos înspre altă stație de autobuz cu intenția de a ajunge la Spitalul Județean unde era angajată ca și infirmieră, parcurgând un traseu care trecea prin pasajul existent în zona din
Inculpatul a urmărit-o pe partea vătămată în pasajul respectiv și profitând de faptul că zona era puțin circulată la acea oră și nu era foarte bine iluminată, a atacat-o pe partea vătămată încercând să îi smulgă poșeta pe care aceasta o purta pe umăr.
Partea vătămată a opus rezistență ținând de poșetă, motiv pentru care inculpatul i-a aplicat lovituri cu pumnii în zona spatelui și a tras-o de păr și de haine încercând să o determine să dea drumul poșetei, iar la un moment dat, urmare acestor agresiuni fizice partea vătămată a căzut la pământ, inculpatul continuând să o agreseze în scopul anterior menționat.
La un moment dat inculpatul a realizat că nu poate sustrage poșeta părții vătămate și i-a smuls lănțișorul pe care aceasta îl purta la gât după care a fugit încercând să dispară de la locul săvârșirii faptei.
fizică asupra părții vătămate și țipetele de ajutor ale acesteia, au alertat atât unele persoane care se aflau pe o terasă din apropiere, printre care se număra și martorul, cât și persoanele care treceau cu autoturismul prin pasajul amintit, printre care se numărau și martorii și.
Martorul a hotărât să intervină, a pornit în urmărirea inculpatului și profitând de faptul că acesta s-a împiedicat l-a ajuns din urmă și l-a imobilizat.
Inculpatul a recunoscut săvârșirea faptei și a arătat că a aruncat lănțișorul sustras în apropiere, astfel încât persoanele sosite în acel loc au cercetat zona și au reușit să găsească lănțișorul de aur sustras în modalitatea anterior descrisă, acesta fiind restituit părții vătămate.
S- mai reținut și faptul că urmare a agresiunii fizice exercitate asupra sa în momentul comiterii faptei partea vătămată a suferit numeroase leziuni, printre care și o fractură a maleolei peroniere-dreapta, leziuni pentru a căror vindecare a necesitat nu număr de 40 de zile de îngrijiri medicale, conform înscrisului medico-legal de la fila 34 dosar
Împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul, solicitând admiterea acestuia, desființarea hotărârii atacate si rejudecând sa se dispună executarea pedepsei aplicata acestuia la locul de munca.
In motivare, s-a aratat ca, raportat la imprejurarile cauzei si in special la persoana inculpatului care se afla la prima abatere, care a recunoscut si regretat savirsirea infractiunii, o asemenea modalitate de executare a pedepsei este mai eficienta pentru reeducarea sa.
Prin DP nr.23/PI/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr. 6948/-, în baza art. 379 pct. 1 lit. b s C.P.P.-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul, împotriva sentinței penale nr. 2460 din 21.11.2007, pronunțată de Judecătoria Timișoara, în dosar nr-.
În baza art. 381.C.P.P. s-a dedus în continuare durata arestului preventiv de la 21.11.2007 la zi și s-a menținut starea de arest preventiv a inculpatului.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul, avind a se pronunta pe apelul inculpatului, in raport cu probatoriul administrat, cu motivele invocate dar si cu cele cuprinse in hotarirea atacata, constata urmatoarele:
Prima instanta din probatoriul administrat in cauza, a retinut in mod corect starea de fapt dedusa judecatii si a facut o legala incadrare juridica a faptei savirsita de inculpat.
De altfel, inculpatul nici nu a contestat vinovatia sa la infractiunea de care a fost invinuit, dimpotriva recunoscind savirsirea acesteia, recunoaștere care se coroboreaza in mod evident cu toate celelalte mijloace de proba, astfel incit instanta de apel va retine aceasi stare de fapt si aceeasi incadrare juridica pe seama inculpatului.
Apelul inculpatului poarta asupra modalitatii de individualizare a executarii pedepsei, solicitind nu executarea acesteia in detentie ci la locul de munca, cu mentiunea ca o asemenea situatie ar fi mai eficienta cu reeducarea inculpatului.
Avind a se pronunta asupra acestei solicitari, tribunalul a constatat ca prima instanta la aplicarea si individualizarea pedepsei, fata de inculpat, a tinut cont nu numai de criteriile generale prev. de art. 72.Cod Penal, respectiv de lipsa de antecedente penale a inculpatului si imprejurarea ca avea un loc de munca la data comiterii faptei, ca prejudiciul material cauzat prin infractiune a fost recuperat si ca acesta a avut o atitudine sincera pe parcursul procesului, de gravitatea concreta a faptei savirsite, de modul si locul in care s-a operat, de urmarile produse dar a retinut in favoarea sa si circumstantele atenuante prevazute de art. 74 lit. b,c Cod Penal si a coborit inculpatului pedeapsa aplicata sub minimul special.
Totodata, prima instanta a aratat in motivarea hotaririi atacate ca fata de gravitatea ridicata a infractiunii savirsite de inculpat, nu va dispune suspendarea executarii pedepsei sau executarea acesteia la locul de munca, intrucit doar executarea in detentie va putea duce la atingerea scopului prev. de art. 52.Cod Penal in special sub aspectul preventiei generale, respectiv in a descuraja alte persoane care ar fi tentate sa savirseasca acelasi gen de infractiuni.
Instanta de apel, a considerat ca fiind pertinenta si in concordanta cu dispozitiile legale, analiza si modalitatea de executare a pedepsei, mai sus mentionate, de prima instanta, intrucit nici preventia generala, respectiv avertizarea tuturor persoanelor, nici preventia speciala, reeducarea inculpatului nu s-ar putea asigura decit prin executarea pedepsei, in detentie, raportat la infractiunea savirsita de inculpat, care a actionat in total dispret fata de valoarea sociala a proprietatii si mai ales fata de siguranta si integritatea corporala a persoanei.
Pentru toate acestea, dar si pentru ca inculpatul a beneficiat de prin hotarirea primei instante care a coborit pedeapsa aplicata sub minimul special, în baza art. 379 pct. 1 lit. b C.P.P. respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, impotriva hotaririi atacate.
In baza art. 381.C.P.P., a mentinut arestul preventiv a inculpatului si a dedus in continuare ceea ce s-a executat.
Împotriva SP nr.23/PI/14.01.2008, pronunțată de Tribunalul Timiș, a declarat recurs contestatorul, care în ședința publică de astăzi, 17.03.2008, a declarat că înțelege să-și retragă recursul declarat, conform declarației scrise existentă la dosar.
Curtea, văzând că sunt îndeplinite condițiile prev.de art.3854C.P.P. raportat la art.369 C.P.P. va lua act de retragerea recursului declarat de contestatorul.
Văzând și dispozițiile art.192 alin.2 C.P.P. contestatorul recurent va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Ia act de retragerea recursului declarat de condamnatul împotriva sentinței penale nr.23/PI/14.01.2008 pronunțată de Tribunalul Timiș în dosarul nr-
Obligă condamnatul la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 150 lei.
Dispune plata către Baroul Timiș din fondurile MJ a sumei de 40 lei, reprezentând onorariu avocat din oficiu.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 17 martie 2008.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR 3: Gheorghe Bugarsky
- - - - G -
GREFIER
- -
RED:.04.2008
Dact: 2 exempl/ 26 Martie 2008
Primă instanță: Tribunalul Timiș
Jud:
Președinte:Victor IonescuJudecători:Victor Ionescu, Constantin Costea, Gheorghe Bugarsky