Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Alba Iulia

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

DECIZIA PENALĂ Nr. 4/2009

Ședința publică de la 26 Ianuarie 2009

Completul compus din:

PREȘEDINTE: Dana Ghițoaica

JUDECĂTOR 2: Leontin Coraș

JUDECĂTOR 3: Marius Aurel

Grefier

Parchetul de pe lângă Curtea de APEL ALBA IULIA reprezentat de - procuror

Prezentul complet a fost constituit în conformitate cu art. 95 și urm. din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești

Pe rol se află soluționarea recursurilor declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 253/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală.

La apelul nominal făcut în ședința publică au răspuns:

- recurent Inculpat - personal și de avocat ales,

- recurent Inculpat - personal și de avocat ales,

- intimat Inculpat - personal și de avocat din oficiu,

- intimat Inculpat - personal și de avocat din oficiu,

- intimat Parte responsabilă civilmente - personal,

- intimat Parte responsabilă civilmente - personal,

- intimat Parte responsabilă civilmente - sn. Personal,

- intimat Parte responsabilă civilmente - personal,

- intimat Parte responsabilă civilmente - personal, lipsind celelalte părți.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier,după care:

Instanța a pus în vedere inculpaților recurenți că au dreptul de a fi ascultați, atrăgându-li-se totodată atenția asupra dispozițiilor art. 70 din Codul penal.

Inculpatul recurent a consimțit să dea declarație, astfel că instanța în baza disp. art. 323 cod pr. penală procedat la audierea inculpatului, declarația fiind consemnată separat la dosarul cauzei.

Inculpatul recurent declară că nu dorește să fie audiat, însă arată că recunoaște și regretă fapta comisă.

Apărătorii inculpaților, părțile responsabile civilmente și reprezentanta parchetului arată că nu mai au alte cereri de formulat, împrejurare față de care instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbateri.

Apărătoarea aleasă a inculpaților recurenți, avocat,solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate și în rejudecare a se proceda la redozarea pedepselor aplicate inculpaților în sensul reducerii lor.

Arată că părinții inculpaților au fost plecați la muncă în străinătate, lăsându-i în grija fratelui mai mare, de care nu au ascultat, iar părinții au aflat despre cele întâmplate când au venit în țară.

Cu privire la inculpatul arată că acesta a fost condamnat pentru o infracțiune de furt, însă a recunoscut și regretă fapta comisă, a căutat un loc de muncă și instanța ar putea dispune reducerea pedepsei care i-a fost aplicată.

Cu privire la inculpatul arată că și acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, își continuă studiile astfel încât acesta să poate fi încredințat părinților sub supraveghere.

Reprezentanta parchetuluisusține că în raport de faptele comise de inculpați pedepsele aplicate sunt corect dozate, instanța dându-li-se deja o șansă prin hotărârea pronunțată, reducând cuantumul pedepselor sub minimul prevăzut de lege, apreciind că recursurile sunt nefondate și solicitând respingerea lor.

Apărătoarea din oficiu pentru inculpatul intimat, avocat, solicită ca în situația admiterii recursurilor să se extindă efectele recursului și asupra inculpatului, astfel încât pedeapsa aplicată să fie redusă, dând eficiență mai mare circumstanțelor personale, respectiv că acesta a recunoscut și regretat fapta comisă, faptul că prejudiciul este recuperat.

Solicită acordarea 50% din onorariului din oficiu pentru inculpatul recurent .

Apărătoarea din oficiu pentru inculpatul intimat, avocat,solicită ca în situația admiterii recursurilor să se extindă efectele recursului și asupra inculpatului.

Părțile responsabile civilmente intimate șiregretă faptul că fiii lor nu au fost bine supravegheați cât au fost la muncă în străinătate, însă apreciază că au conștientizat gravitatea faptelor comise, s-au îndreptat și s-au integrat în societate și solicită instanței să le mai acorde o șansă.

Părțile responsabile civilmente intimate șilasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Partea responsabilă civilmente intimatede asemenea lasă la aprecierea instanței soluționarea cauzei.

Inculpatul recurentavând ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă și lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța.

Incupatul recurentavând ultimul cuvânt arată că regretă fapta comisă și lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța.

Inculpatul intimatavând ultimul cuvânt arată că lasă la aprecierea instanței soluția care se va pronunța.

Inculpatul intimatavând ultimul cuvânt arată că la aprecierea instanței soluția care se va pronunța.

CURTEA DE APEL

Asupra recursurilor penale de față;

Examinând actele și lucrările aflate la dosarul cauzei, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 295/15.05.2008 pronunțată de Judecătoria Sibiu, s-a dispus în baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99, 109 Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la 15.05.1989 în Sibiu, județul Sibiu, domiciliat în de, nr. 363, județul Sibiu, deținut în Penitenciarul Aiud, CNP -, cetățean român, posesorul seria - nr. -, studii 9 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, la 4 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal revocă suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 24/2005 a Judecătoriei S și dispune executarea în întregime a pedepsei, cumulând-o cu pedeapsa aplicată, urmând ca inculpatul să execute 6 ani și 1 lună închisoare.

În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b,c, alin. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99, 109 Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiului lui și, născut la data de 30.05.1990 în Sibiu, județul Sibiu, domiciliat în de, nr. 363, județul Sibiu, CNP -, cetățean român, posesorul seria - nr. -, studii 9 clase, elev la Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară, " Sibiu, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, cu antecedente penale, la 3 ani și 6 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 83 alin. 1 Cod penal a fost revocată suspendarea condiționată a executării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 24/2005 a Judecătoriei S și s-a dispus executarea în întregime a acestei pedepse, cumulând-o cu pedeapsa aplicată prin sentință, urmând ca inculpatul să execute 5 ani și 1 lună închisoare.

În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21lit.a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99, 109 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 13.11.1989 în Municipiul G - D, județul B, domiciliat în de, nr. 1, județul Sibiu, CNP -, cetățean român, posesor al seria - nr. -, studii 10 clase, elev la Grupul Școlar, ", M, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la 3 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 211 alin. 1, alin. 2 lit. b, c, alin. 21lit. a Cod penal cu aplicarea art. 41 alin. 2 Cod penal, art. 99, 109 Cod penal, art. 74 alin. 1 lit. a, c Cod penal, art. 76 alin. 1 lit. c Cod penal, a fost condamnat inculpatul, fiul lui și, născut la data de 22.03.1991 în M, județul Sibiu, domiciliat în de, nr. 402, județul Sibiu, CNP -, cetățean român, posesor al seria - nr. -, studii 8 clase, fără ocupație, necăsătorit, fără copii minori, stagiul militar nesatisfăcut, fără antecedente penale, la 2 ani și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie.

În baza art. 71 Cod penal au fost interzise inculpaților drepturile prevăzute de art. 64 alin. 1 lit. a, b Cod penal.

În baza art. 81 alin. 1, art. 110 Cod penal s-a dispus suspendarea condiționată a executării pedepselor aplicate inculpaților și pe o durată de 5 ani și respectiv 4 ani și 9 luni.

În baza art. 71 alin. 5 Cod penal s-a suspendat executarea pedepsei accesorii în privința inculpaților și.

În baza art. 359.C.P.P. a fost atrasă atenția inculpaților și asupra prevederilor art. 83, 84 Cod penal privind revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.

Instanța de fond a constatat că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art. 88 alin. 1 Cod penal s-a dedus din pedepse durata reținerii de 24 de ore a inculpaților, și din data de 08.02.2007.

Instanța de fond a constatat că partea vătămată nu s-a constituit parte civilă în cauză.

În baza art. 14, art. 346 alin. 1.C.P.P. art. 998-999, art. 100, 1003, cod civil a fost obligați toți inculpații în solidar, inculpații și în solidar cu partea responsabilă civilmente și, inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și, inculpatul în solidar și cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 400 lei daune morale către partea vătămată.

În baza art. 191 alin. 1,2, 3.C.P.P. au fost obligați fiecare dintre inculpați ( inculpații și în solidar cu părțile responsabile civilmente și, inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și, inculpatul în solidar cu părțile responsabile civilmente și la plata sumei de 400 lei reprezentând cheltuieli judiciare avansate de stat.

Pentru a hotărî astfel Judecătoria Sibiua reținut în fapt că în noaptea de 5/6.01.2007 în jurul orei 2330inculpații, și împreună cu minorul G ( față de care Parchetul de pe lângă Judecătoria Sibiua dispus scoaterea de sub urmărire penală și aplicarea unei sancțiuni cu caracter administrativ, pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie), în timp ce se aflau în parcul, Sub " din localitatea Sibiu, au sustras prin violență de la parte vătămată Inici, bunurile pe care acesta le avea asupra sa, respectiv un telefon mobil marca Nokia- 6060 și o cameră foto marca Samsung.

Telefonul mobil a fost ridicat de organele de poliție de la inculpatul și restituit părții vătămate, iar în schimbul camerei foto Samsung același inculpat a restituit părții vătămate o cameră foto marca, Canon", prejudiciul fiind recuperat integral.

De asemenea, în noaptea de 7/8.02.2007 în jurul orei 2245cei patru inculpați se deplasau din nou prin parcul,Sub arini" din localitatea Sibiu unde l-au întâlnit pe partea vătămată. La inițiativa inculpatului, inculpații i-au aplicat părții vătămate mai multe lovituri și, pentru a scăpa de violențele inculpaților, partea vătămată le-a oferit acestora telefonul mobil marca, ".

În acest timp inculpatul i-a luat părții vătămate portofelul iar inculpatul a încercat să îi ia cercelul, pe care de teamă partea vătămată i l-a oferit, iar apoi inculpații au fugit.

Urmare a agresiunii suferite partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecarea 2-3 zile de îngrijiri medicale.

Inculpații au recunoscut comiterea faptelor atât în cursul urmăririi penale cât și în faza cercetărilor judecătorești.

La individualizarea judiciară a pedepselor instanța de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 Cod penal, respectiv limitele de pedeapsă fixate de lege, gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana inculpaților precum și circumstanțele care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Față de inculpații minori și, instanța de fond a avut în vedere antecedentele penale pe care aceștia le posedă ( fiind condamnați la 1 an și 7 luni închisoare cu suspendarea executării pedepsei prin sentința penală 24/24.02.2005 a Judecătoriei S, pentru săvârșirea infracțiunii de furt), faptul că erau lipsiți de supravegherea părinților la momentul comiterii infracțiunii.

În privința inculpaților și instanța de fond a avut în vedere că nu au antecedente penale, au avut o conduită sinceră în cursul procesului, precum și circumstanțele personale favorabile reținute prin rapoartele de evaluare presentențiale.

Împotriva sentinței pronunțate de instanța de fond au formulat apel inculpații, criticând sentința apelată sub aspectul individualizării judiciare a pedepselor aplicate.

În motivele de apel inculpații au învederat că pedepsele aplicate sunt mari, față de circumstanțele personale pozitive, în atitudinea sinceră de care a dat dovadă pe parcursul procedurii judiciare, provenind dintr-o familie organizată.

Prin decizia penală nr. 252/2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu în dosarul nr- au fost admise apelurile inculpaților, a fost desființată sentința penală atacată și procedând la o nouă judecată în aceste limite s- redus pedeapsa de 4 ani și 6 luni aplicată inculpatului la 3 ani și 6 luni închisoare și s-a redus pedeapsa de 3 ani și 6 luni închisoare aplicată la o pedeapsă de 2 ani și 6 luni închisoare.

S-a dispus ca inculpatul să execute ca urmare a revocării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, o pedeapsă rezultantă de5 ani și o lunăînchisoare, iar inculpatul să execute ca urmare a revocării pedepsei de 1 an și 7 luni închisoare, o pedeapsă rezultantă de4 ani și o lunăînchisoare.

S-a înlăturat în baza art.71 raportat Cod Penal la art.64 alin.1 lit.a și b p, din pedeapsa accesorie art. 64 alin.1 lit.a teza 1.

Cod Penal

Au fost menținute celelalte dispoziții ale hotărârii atacate.

În baza art. 88.Cod Penal s-a dedus din pedeapsă durata reținerii de 24 ore, din data de 8.02.2007 pentru inculpatul, și.

În baza art. 192.C.P.P. cheltuielile judiciare au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța de apel a reținut următoarele:

Tribunalul Sibiu analizând pedepsele aplicate inculpaților minori apelanți, a apreciat că în domeniul dreptului penal principiul proporționalității își găsește expresia specifică în criteriile generale de individualizarea a pedepselor, în raport cu care stabilirea și aplicare acestora trebuie să țină seama atât de gradul de pericol social abstract, astfel cum este determinat de textul legal, cât și de împrejurările concrete ale săvârșirii faptei și toate trăsăturile ce îl caracterizează pe inculpat.

Sub acest aspect, pe lângă limitele de pedeapsă fixate de lege și gradul de pericol social al faptei săvârșite pedepsele trebuie să reflecte și persoana inculpatului, cu toate trăsăturile și particularitățile ce îl caracterizează precum și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea sa penală.

În concret, inculpații apelanți sunt minori, au recunoscut faptele, provin dintr-o familie organizată, ceea ce poate reprezenta garanție a unor supravegheri pe viitor a acestora.

Tribunalul a apreciat că, față de circumstanțele personale expuse mai, de valoarea redusă a prejudiciului, de recuperarea integrală a acestuia, aplicarea unei pedepse în cuantum de 4 ani și 6 luni, pentru inculpatul și de 3 ani și 6 luni pentru inculpatul, este disproporționată față de starea de minoritatea a inculpaților și de necesitatea reintegrării sociale a inculpaților.

Față de considerentele de fapt reținute în cauză și potrivit dispozițiilor art. 52, 72 Cod penal s-a dispus reducerea pedepselor aplicate celor doi inculpați apelanți de la 4 ani și 6 luni, la 3 ani și 6 luni, pentru inculpatul apelant și de 3 ani și 6 luni la 3 ani și 6 luni pentru inculpatul.

La individualizarea cuantumului pedepselor aplicate, Tribunalul a avut în vedere și faptul că acesta urmează a fi cumulate cu pedeapsa de 1 an și 7 luni ca urmarea a revocării beneficiului suspendării.

Împotriva hotărârii pronunțate de Tribunalul Sibiu au declarat recurs inculpații și.

Recursurile au fost declarate în termen.

În motivarea recursurilor inculpații au criticat hotărârea atacată, sub aspect penal, privind individualizarea judiciară a pedepselor, solicitând instanței reducerea pedepselor, iar inculpatul a solicitat liberarea supravegheată.

Criticile formulate de inculpați se încadrează în cazul de casare prevăzut de art. 3859alin. 1 pct. 14 Cod procedură penală.

Din perspectiva acestui caz de casare, verificând temeinicia criticilor formulate, pe baza lucrărilor și materialului probator din dosar, instanța apreciază că acestea sunt nefondate, din următoarele considerente.

Instanțele au reținut corect starea de fapt, pe baza probatoriului administrat, și au făcut o justă încadrare juridică a faptelor, precum și o judicioasă individualizare judiciară a pedepselor.

Inculpații au recunoscut săvârșirea faptelor.

Ținând seama de împrejurarea că instanța de apel a redus pedepsele stabilite pentru săvârșirea faptei de tâlhărie cu un an de zile, precum și de împrejurarea că în perioada termenului de încercare inculpații au săvârșit fapte de tâlhărie, instanța având în vedere limitele speciale ale pedepsei, gradul de pericol ridicat al faptei săvârșite, împrejurarea că anterior au săvârșit o infracțiune de furt calificat, în cază nu se impune o reindividualizare judiciară a pedepselor.

Raportat la împrejurarea că în familie comunicarea este deficitară, nu există o autoritate paternală la care se adaugă stilul de viață libertin al inculpatului, orientat spre satisfacerea imediată a unor trebuințe de ordin personal, cu ignorarea consecințelor propriilor acțiuni, nu se justifică lăsarea minorului în libertate sub o supraveghere deosebită.

Având în vedere considerentele de mai, în temeiul art. 38515alin. 1 pct 1 lit. b Cod procedură penală, instanța va respinge ca nefondate recursurile inculpaților.

Conform art. 192 alin. 2 Cod procedură penală cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor fi suportate de inculpații recurenți.

PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 252/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților recurenți durata reținerii din data de 08.02.2007.

Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului suma de câte 525 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpații intimați și suma de 75 lei reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți va fi avansată din fondul Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

- - - - - -

Grefier,

Red.

Tehnored. 2 ex/02.02.2009

apel,

fond

Dosar nr-

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ALBA IULIA

SECȚIA PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE

MINUTA DECIZIEI PENALE Nr. 4/2009

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge ca nefondate recursurile declarate de inculpații și împotriva deciziei penale nr. 252/26.11.2008 pronunțată de Tribunalul Sibiu - Secția Penală.

Deduce din pedepsele aplicate inculpaților recurenți durata reținerii din data de 08.02.2007.

Obligă pe fiecare inculpat recurent să plătească statului suma de câte 525 lei, cheltuieli judiciare avansate de stat în recurs, din care suma de 300 lei reprezentând onorariul apărătorului din oficiu pentru inculpații intimați și suma de 75 lei reprezentând cotă parte din onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpații recurenți va fi avansată din fondul Ministerului d e Justiție.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 26.01.2009.

Președinte, Judecător, Judecător,

Ss - - ss - - ss - -

Pentru conformitate,

Președinte:Dana Ghițoaica
Judecători:Dana Ghițoaica, Leontin Coraș, Marius Aurel

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 4/2009. Curtea de Apel Alba Iulia