Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 437/2008. Curtea de Apel Oradea

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL ORADEA

Secția penală și pentru cauze cu minori

Dosar nr.-

DECIZIA PENALĂ NR.437/R/2008

Ședința publică din 21 august 2008

PREȘEDINTE: Munteanu Traian JUDECĂTOR 2: Pătrăuș Mihaela

JUDECĂTOR 3: Groza Gheorghe

Judecător: - G- președintele instanței

Grefier:

Desfășurarea ședinței de judecată s-a înregistrat cu mijloace tehnice audio, potrivit dispozițiilor art.304 Cod procedură penală.

S-a luat în examinare recursul penal declarat de inculpatul recurent, născut la data de 06.05.1987, deținut în Penitenciarul Oradea, împotriva deciziei penale nr.70 /A din 29.02.2008, pronunțată de Tribunalul Bihor, decizie prin care s-a desființat sentința penală nr.1122 din 02.07.2007 pronunțată de Judecătoria Oradea, inculpatul fiind trimis în judecată pentru comiterea infracțiunilor de furt și tâlhărie, fapte prev. și ped. de art.211 al.2 lit.c Cod penal și art.208 alin.1 - 209 lit.e Cod penal.

La apelul nominal făcut în cauză se prezintă inculpatul recurent în stare de arest, asistat de apărătorul acestuia av., în substituirea av. în baza împuternicirii avocațiale nr.2306 din 17.04.2008, emisă din oficiu de Baroul Bihor, lipsă fiind părțile civile intimate, - SRL O, - SRL O, - SRL O și partea vătămată intimată - -

Ministerul Public este reprezentat de doamna procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de APEL ORADEA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei în sensul celor de mai sus, învederându-se instanței și faptul că la dosar s-a depus raportul de expertiză medico- legală psihiatrică întocmit de Serviciul de Medicină Legală al Județului B, după care:

Nefiind excepții sau cereri de formulat, instanța acordă părților cuvântul în susținerea recursului.

Apărătorul inculpatului recurent solicită instanței admiterea recursului declarat de inculpat, casarea și modificarea hotărârii atacate în sensul de ase dispune achitarea acestuia potrivit dispozițiilor art.10 lit.c Cod procedură penală, iar în subsidiar solicită potrivit dispozițiilor art.385 /2 lit.d Cod procedură penală, reținerea spre rejudecare și reindividualizarea pedepsei aplicate, arătând că, față de circumstanțele atenuante și expertiza psihiatrică efectuată, pedeapsa poate fi coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Reprezentantul parchetului pune concluzii de respingere ca nefundat a recursului declarat de inculpat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii atacate, arătând că pedeapsa aplicată inculpatului este just individualizată și nu se impune reducerea acesteia.

Inculpatul recurent solicită achitarea sa și punerea în stare de libertate.

CURTEA DE APEL

DELIBERÂND

Asupra recursului penal de față, constată următoarele:

Prin sentința penală nr.1122/2007 Judecătoria Oradeaa dispus în baza art. 211 alin. 2 lit. c) pen, cu aplic. art. 74 lit. a),c) pen. art. 76 lit. b) pen. condamnarea inculpatului, pentru comiterea infracțiunii de tâlhărie în formă calificată, la o pedeapsă de 2 ani închisoare( pct. 1 din rechizitoriu).

În baza art. 208 alin. 1, 209 alin. 1 lit. e) pen. cu aplic. art. 74 lit. a),c) pen. art. 76 lit. c) pen. a fost condamnat același inculpat, pentru comiterea a patru infracțiuni de furt calificat, la patru pedepse de câte 10 luni închisoare ( pct. 2,3,4,5 din rechizitoriu).

În baza art. 33 lit. a), 34 lit. b) pen. s-au contopit pedepsele, s-a aplicat pedeapsa cea mai grea, de 2 ani închisoare, la care s-a adaugat un spor de 4 luni închisoare, astfel că inculpatul execută, prin privare de libertate, pedeapsa de2 ani și 4 luni închisoare.

În baza art.71 pen. s-a interzis inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit.a), b) pen.

În baza art. 88.pen. s-a scăzut din pedeapsă durata reținerii și a arestării preventive din 22.09.2006 până la 29.09.2006.

În baza art. 14 și 346.C.P.P. rap. la art. 998 civ. a fost obligat inculpatul să plătească părții civile, suma de 301,50 lei cu titlu de despăgubiri civile.

S-a constatat că prejudiciul cauzat părților vătămate O, 5x5 O, O și Oaf ost recuperat integral prin restituirea bunurilor.

În baza art. 191 alin. 1.C.P.P. a fost obligat inculpatul să plătească statului 600 lei cheltuieli judiciare.

Onorariile avocaților din oficiu, în cuantum de 150 lei, respectiv, în cuantum de 100 lei, vor fi plătite din fondurile în contul Baroului B, conform deleg. nr. 5529/2006, respectiv 5404/2006.

Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut următoarele:

1.La data de 14.09.2006, aflându-se în magazinul aparținând - SRL, de pe str. - din O, inculpatul i-a solicitat părții vătămate, vânzătoare la magazinul respectiv, să-i arate o cartelă telefonică susținând că dorește să cumpere o asemenea cartelă. În momentul în care partea vătămată i-a arătat mai multe cartele telefonice pre-, care erau legate cu elastic, inculpatul le-a sustras prin smulgere din mâna acesteia, surprinzând-o cu o mișcare fulgerătoare, moment în care a și lovit-o ușor în piept, după care a fugit de la locul faptei. Ulterior inculpatul a numărat cartelele și a constatat că sunt 9 bucăți, pe care le-a și vândut în aceeași zi unor persoane necunoscute, în cartierul. Banii proveniți din vânzarea cartelelor i-a cheltuit în interes personal.

Prejudiciul în valoare de 301,50 lei nu a fost recuperat, fapt pentru care partea vătămată s-a constituit parte civilă în cauză.

Săvârșirea faptei de către inculpat rezultă din coroborarea declarației părții vătămate cu declarațiile martorelor și, cu procesul verbal de reconstituire și planșa fotografică aferentă precum și cu declarația de recunoaștere a inculpatului.

2. La data de 6.06.2006, inculpatul se afla în supermarketul Lotus din O iar din incinta magazinului - SRL a sustras mai multe produse cosmetice de pe raft pe care apoi le-a pus în rucsacul ce-l avea asupra sa. Ulterior inculpatul a fost depistat de agenții de pază care au găsit asupra sa produsele sustrase din magazinul, fiind anunțate apoi organele de poliție.

Prejudiciul cauzat, în valoare totală de 223,02 lei, a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor, astfel că partea vătămată nu se mai constituie parte civilă în cauză.

3. În data de 16.06.2006, inculpatul se afla în incinta magazinului - 5x5 SRL O, de unde, profitând de neatenția angajaților, a sustras de pe raft produse cosmetice în valoare de 21,4 lei, pe care le-a ascuns într-un rucsac, iar când intenționa să iasă din magazin a fost observat de angajați, care au anunțat jandarmii din cadrul Produsele cosmetice sustrase au fost găsite asupra inculpatului fiind restituite pe bază de dovadă părții vătămate, care astfel nu se mai constituie parte civilă în cauză.

4. În data de 10.07.2006, inculpatul a sustras din incinta magazinului - Trans Com SRL, 2 șampoane în valoare de 21,80 lei, iar după ce a ieșit din magazin le-a pus în rucsacul numitului, care îl însoțea și care nu l- văzut ce-i pune în rucsac. Ulterior au fost opriți de către polițiști, pe str. - din O, care au găsit asupra celor doi șampoanele sustrase, iar inculpatul a recunoscut că le-a sustras din magazin și că le-a strecurat în rucsacul lui fără ca acesta să știe.

Prejudiciul cauzat, în valoare totală de 21,80 lei, a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor, astfel că partea vătămată nu se mai constituie parte civilă în cauză.

5. În data de 14.08.2006, inculpatul a sustras din magazinul - SRL din O, str. -, mai multe produse cosmetice, în valoare totală de 95,60 lei, pe care apoi le-a pus în rucsacul ce-l avea asupra sa și a încercat să iasă din magazin având coșul gol, astfel că a trezit bănuiala angajaților magazinului. Au fost anunțate organele de poliție care au găsit asupra inculpatului produsele sustrase.

Prejudiciul cauzat, în valoare totală de 95,60 lei, a fost recuperat integral prin restituirea bunurilor, astfel că partea vătămată nu se mai constituie parte civilă în cauză.

Sub aspectul laturii civile a cauzei, instanța, în baza art. 14 și 346.C.P.P. rap. la art. 998 civ. a obligat inculpatul să plătească părții civile, suma de 301,50 lei cu titlu de despăgubiri civile, suma necontestată de inculpat și care reprezintă contravaloarea celor 9 cartele telefonice, conform evaluării de la dosar.

Totodată instanța a constatat că prejudiciul cauzat părților vătămate O, 5x5 O, O și Oaf ost recuperat integral prin restituirea bunurilor.

Împotriva hotărârii instanței de fond în termen legal a declarat apel inculpatul criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând achitarea sa în baza art 11 pct 2 lit a rup la art 10 lit c pr.pen. pe considerentul că nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie reținută în sarcina sa.

În subsidiar, inculpatul a solicitat reindividualizarea modalității de executare a pedepsei aplicate prin prisma aplicării disp art 81 sau 86/1 pen.

Prin decizia penală nr.70/A/2008 pronunțată de Tribunalul Bihor, în baza art 379 pct.2. lit a pr.pen. s-a admis apelul penal declarat de inculpatul împotriva sent.pen.nr.1122 din 2.07.2007. pronunțată de Judecătoria Oradea pe care o desființează sensul că s-a limitat conținutul pedepsei accesorii la interzicerea drepturilor prev. de art 64 al. lit a teza a II a și lit b pen, menținând restul dispozițiunilor sentinței apelate.

Cheltuielile judiciare în apel au rămas în sarcina statului.

Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut următoarele:

Instanța de fond a făcut o corectă apreciere cu privire la vinovăția inculpatului, stabilind în mod judicios că acesta a săvârșit un număr de 4 infracțiuni de furt calificat în concurs cu o infracțiune de tâlhărie, în forma prev. de art 211 al.2 lit pen.

Din probele administrate în cauză respectiv declarațiile martorilor audiați, coroborate cu pr.verbale de cercetare la fața locului precum și cu declarațiile de recunoaștere ale inculpatului a rezultat în mod neechivoc vinovăția inculpatului astfel încât critica privind acest aspect este nefondată.

În ceea ce privește modalitate de executare a pedepsei aplicată, prima instanță a dat dovadă de clemență, reținând în favoarea inculpatului circumstanțele atenuante prev de art 74 lit a și c pen rap. la art 76 lit b pen. astfel încât nu se impune suspendarea condiționată a executării acesteia, scopul preventiv educativ al sancțiunii penale aplicate putând fi atins doar prin privarea de libertate.

Există însă un aspect de nelegalitate al hotărârii atacate și anume acela al interzicerii tuturor drepturilor prev de art 64 lit a și b pen. Raportat la specificul infracțiunilor săvârșite de inculpat nu se justifică interzicerea dreptului de a vota, astfel că, pe acest considerent va fi desființată hotărârea atacată limitându-se conținutul pedepselor accesorii prin interzicerea doar a drepturilor prev de art 64 lit a teza II și lit b pen.

Împotriva acestor hotărâri, în termenul prevăzut de lege a declarat recurs inculpatul solicitând instanței casarea și modificarea lor în sensul de a se dispune achitarea inculpatului în temeiul dispozițiilor art.10 lit.c Cod procedură penală.

În subsidiar solicită a se reține cauza spre rejudecare și a se proceda la o nouă individualizare a pedepselor aplicate, reținându-se în favoarea inculpatului circumstanțe atenuante și expertiza psihiatrică efectuată, pedeapsa să fie coborâtă sub minimul special prevăzut de lege.

Curtea, examinând hotărârile atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și din oficiu, în conformitate cu dispozițiile art.385/9 al.3 Cod procedură penală, combinate cu art.385/6 al.1 și art.385/7 al.1 Cod procedură penală, constată că prima instanță a reținut în mod corect situația de fapt și a stabilit vinovăția inculpatului pe baza unei juste aprecieri a materialului probator administrat în cauză, dând faptelor săvârșite de acesta încadrarea juridică corespunzătoare.

De asemenea, instanța de fond a efectuat o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, atât sub aspectul naturii și al cuantumului acesteia, cât și ca modalitate de executare, fiind respectate criteriile generale prevăzute de art.72 Cod penal.

Astfel, inculpatul era la data săvârșirii faptei fără ocupație, neîncadrat în muncă, iar instanța de fond a evaluat în mod judicios atât aceste aspecte cât și faptele și mai ales gradul de pericol ridicat a unor astfel de fapte.

Infracțiunea de tâlhărie și cea de furt calificat sunt pe deplin dovedite și pe cale de consecință achitarea inculpatului nu are nici o susținere. Cât privește expertiza psihiatrică dispusă, aceasta a confirmat dacă mai era nevoie că inculpatul are discernământul faptelor săvârșite (furt și tâlhărie).

Pentru aceste motive, Curtea constată că o reducere a cuantumului pedepselor aplicate inculpatului nu ar fi temeinică, lipsind de conținut dispozițiile art.72 și art.52 Cod penal și creând o disproporție între scopul și rezultatul acestora.

Față de cele menționate, Curtea în conformitate cu dispozițiile art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală, va respinge ca nefondat recursul declarat.

Constată că inculpatul este arestat în altă cauză.

În baza art.192 Cod procedură penală va obliga pe inculpat la plata sumei de 150 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

În baza art.385/15 pct.1 lit.b Cod procedură penală,

RESPINGEca nefondat recursul penal declarat de inculpatul, născut la data de 06.05.1987din Penitenciarul Oradea, împotriva sentinței penale nr.70/A din 29 februarie 2008 pronunțată de Tribunalul Bihor pe care o menține în întregime.

Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 150 lei, cheltuieli judiciare în recurs, din care suma de 100 lei, onorariul pentru avocatul din oficiu, va fi avansat din fondul Ministerului Justiției.

DEFINITIVĂ.

Pronunțată în ședința publică, azi 21 august 2008.

Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,

- - - - -

red.dec.- /27.08.2008

jud.apel,

jud.fond

tehnored.3ex./28.08.2008

Președinte:Munteanu Traian
Judecători:Munteanu Traian, Pătrăuș Mihaela, Groza Gheorghe

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 437/2008. Curtea de Apel Oradea