Talharia Spete Art 211 cod penal. Decizia 45/2008. Curtea de Apel Cluj
| Comentarii |
|
ROMÂN I
CURTEA DE APEL CLUJ
SECȚIA PENALĂ ȘI DE MINORI
DOSAR NR-
DECIZIA PENALĂ NR.45/R/2008
Ședința publică din 22 ianuarie 2008
Instanța constituită din:
PREȘEDINTE: Virgil Viorel Andreieș
JUDECĂTORI: Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria
: -
GREFIER:
Ministerul Public - Parchetul de pe lângă Curtea de APEL CLUJ, reprezentat prin PROCUROR -.
S-au luat spre examinare recursurile declarate de către inculpații și, împotriva deciziei penale nr. 285/A din data de 9 noiembrie 2007, pronunțată de Tribunalul Maramureș, în dosar nr-, inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie, prev. și ped. de art. 211 alin. 2 lit. c, alin 21lit. a pen. iar inculpatul fiind trimis în judecată pentru săvârșirea complicității la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 26.pen. rap. la art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a pen.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă inculpatul personal asistat de apărător ales, av., cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei și apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, av. din cadrul Baroului C, cu împuternicire avocațială depusă la dosarul cauzei, lipsă fiind inculpatul și partea civilă SC SRL.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care, se constată că s-a depus la dosarul cauzei motivele de recurs formulate de inculpatul.
Nefiind cereri de formulat ori excepții de ridicat, instanța acordă cuvântul părților în dezbaterea judiciară a recursurilor.
Apărătorul inculpatului, solicită admiterea recursului și menținerea hotărârii primei instanțe întrucât s-a comis p gravă eroare de fapt și anume condamnarea inculpatului. Pentru a ajunge la reținerea infracțiunii de tâlhărie, instanța de apel a motivat că inculpații și au luat bunurile de la părțile vătămate pentru a le determina să aibă un anumit comportament iar în cazul nerespectării acestei condiții ar fi urmat să le însușească pe nedrept. Această interpretare este eronată întrucât bunurile reținute au fost notate pe un bilet din care un exemplar s-a predat părților vătămate urmând ca la dovedirea circumstanței negate de patronul acestora produsele să fie restituite. În cauză este incontestabil că inculpatul a intrat în posesia numai acelor sortimente de băuturi care făceau societății o concurență neloială, dar deposedarea s-a făcut fără nici o violență verbală sau fizică.
Referitor la scopul luării bunurilor, din toate probele administrate în cauză rezultă că acestea au fost luate pentru a dovedi ceea ce patronul SC SRL BMn ega categoric, adică faptul că desface băuturi de natura celor privitor la care inculpatul beneficia de cele mai mici prețuri. De altfel, inculpatul a cerut organelor locale de poliție să verifice sursele de aprovizionare cu sortimente fiind conștient de faptul că acestea sunt nelegale.
S-a dovedit că în permanență inculpatul a cerut SC SRL să nu mai valorifice băuturi concurențiale întrucât zona este săracă iar inculpații s-au angajat să dea de lucru la un număr de persoane asigurând mijloacele materiale ale acestora. De asemenea, a investit în utilaje și mijloace de transport pentru care băncile au avansat inculpaților sume importante ce trebuiau restituite la termenele fixate.
Este de subliniat că într-o speță rezolvată de Curtea de Apel Suceava, chiar dacă deposedarea s-a făcut prin violență dar nu s-a probat că inculpatul a intenționat să-și însușească autoturismul părții vătămate, lipsește scopul însușirii pe nedrept deoarece inculpatul nu a dorit decât să determine pe autorul accidentului de circulație să-l despăgubească pentru daunele provocate.
Nefiind întrunite cumulativ cele două condiții cerute de lege, deposedarea prin violență și scopul însușirii bunului, în mod corect și legal instanțele au considerat că nu este realizat conținutul infracțiunii de tâlhărie și au pronunțat achitarea.
Apărătorul inculpatului, se raliază concluziilor puse de apărătorul inculpatului. Solicită admiterea recursului, fiind incident în cauză, în principal, art.385/p pct.18 pr.pen. iar în subsidiar ar fi incident art.385/9 pct.13 pr.pen. cu consecința pronunțării unei hotărâri de achitare a inculpatului, în principal, în temeiul art.11 pct.2 lit.a rap.la art.10 lit.d pr.pen. iar în subsidiar în temeiul art.10 lit.b pr.pen. În speță, li s-ar putea reproșa inculpaților o conduită neadecvată dar până la reținerea infracțiunii de tâlhărie, consideră că este o forțare juridică. Cu onorar din.
Apărătorul desemnat din oficiu pentru inculpatul, av., solicită acordarea onorariului avocațial din oficiu pentru studierea dosarului.
Reprezentantul Parchetului solicită respingerea recursurilor ca nefondate și menținerea ca temeinică și legală a hotărârii pronunțate de Tribunalul Maramureș, considerând că sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie. Din declarațiile martorilor din faza de urmărire penală și din faza de judecată rezultă fără dubiu că acestora li s-a creat o stare de temere, amenințările s-au proferat depășindu-se astfel un cadru normal al lucrurilor. Din coroborarea probatoriului administrat în cauză rezultă că inculpații i-au amenințat pe martori. La fila 23 se află un bon de mână care nu poartă ștampila iar la fila 40 există un contract care înlătură apărarea inculpatului că avea exclusivitatea de a distribui.
Apărătorul inculpatului arată că nicăieri nu se specifică în ce au constat amenințările.
Apărătorul inculpatului consideră că parchetul încearcă să alcătuiască o infracțiune de tâlhărie însă, nu vede cum persoana vătămată care avea trei angajați iar inculpații erau doi, ar fi avut temerea față de aceștia din urmă.
Inculpatul, având ultimul cuvânt, nu se consideră vinovat arătând că nu s-a dorit luarea produselor pentru a și le însuși ci a dorit să-i demonstreze lui că acele casete de erau pe distribuția zonei sale.
CURTEA
Prin sentința penală nr. 96 din 17 aprilie 2007 a Judecătoriei Vișeu d Sus s-a dispus achitarea inculpatului, pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a pr. penală rap. la art. 10 lit. d pr. penală.
În temeiul art. 11 pct. 2 lit. a pr. penală rap. la art. 10 lit. d pr.penaIă inculpatul a fost achitat pentru complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev. de art.26 Cod penal rap. la art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal.
S-a constatat că prejudiciul cauzat. BMa fost recuperat integral.
În baza art. 192 alin. 3 pr. penală cheltuielile judiciare avansate de stat au rămas în sarcina acestuia.
În considerentele sentinței s-a reținut faptul că inculpatul este administrator al SC COM SERV SRL și acționar majoritar al SC SA unde este administrator soția sa.
La data de 15.09.2005. SC SA a încheiat contractul Cadru de Distributie de cu SC ROMANIA SA cu sediul în B, în baza căruia furnizorul a stabilit un program anual de vânzări pe mărci de, prețul, precum și facilitățile de care beneficia distribuitorul, constând în bonusuri și disconturi calculate în procente, la valoarea facturilor aferente cantitătilor vândute.
In anexa nr.4, părțile au convenit teritoriul de distribuție al berii, respectiv, Vișeu de, Vișeu de și exterior de sub M, până la D pe.
În vederea realizării condițiilor impuse și a programului de vânzări, SC SA a contractat credite bancare, a investit în mașini și a angajat personal.
Inculpatul avea cunoștințe că anterior SC ROMANIA SA avusese încheiat un contract asemănător cu SC SRL BMa cărei administrator este martorul. Fiind preocupat doar de zona și considerând că are exclusivitate în distribuirea berii pe teritoriul descris în anexă, a purtat o discuție cu martorul, în sensul ca acesta să nu mai desfacă produse de același gen în localitate. Inculpatul a avut în vedere faptul că programul cantitativ era dificil de îndeplinit, iar prețurile erau stabilite de furnizor. În plus, SC ROMANIA SA avea posibilitatea să modifice contractul, respectiv facilitățile, după ce analiza o perioadă performanțele de vânzare ale SC SA, în raport cu diferitele tipuri de clienți din acel perimetru.
S-a mai menționat faptul că în mod inexplicabil, SC SRL practica prețuri mai mici decât cele stabilite de furnizor, deși nu le lua de la acesta și avea costuri mai mari cu transportul din B
Martorul, cunoscând foarte bine situația inculpatului, a convenit cu acesta ca în câteva luni va recupera ambalajele și va încasa toate creanțele, urmând să nu mai distribuie în zonă produse de același fel.
la SC SA doar pentru distribuirea berii, inculpatul a observat că, pe lângă alte produse, SC SRL mai distribuie și. Astfel, în mai multe împrejurări s-a întâlnit cu martorul R, agent de vânzări la SC SRL cu care a purtat discuții în acest sens, însă nici acesta și nici alți agenți nu recunoșteau că desfac.
Practic toți aveau reprezentarea că nu procedează corect, însă se conformau indicațiilor administratorului potrivit cărora să desfacă dar "mai cu grijă".
Ca orice angajat loial firmei, inculpatul l-a tot înștiințat pe inculpatul că SC SRL continuă să distribuie, însă acesta nu i-a dat crezare.
In data de 27.01.2006, ora 14,00 autoutilitara proprietatea SC SRL distribuia produse la un magazin din centrul orașului, lângă sediul BCR, la volan fiind martorul.
Martorii și se ocupau de descărcat și predat marfa.
Inculpatul a observat că pe lângă alte produse s-a distribuit și. Atunci l-a sunat pe inculpatul să vină să se convingă. Acesta a venit cu un autoturism marca " " și l-a parcat în fața autoutilitarei (drumul era cu sens unic). a deschis portiera autoutilitarei, a luat cheile de la martorul și s-a deplasat în spate, cu intenția să deschidă ușile (și pentru care credea că are nevoie de cheile respective).
Martorul i-a deschis ușile și în momentul în care a constatat că pe lângă votcă, rom, ciocolată, etc. se transporta și a revenit la conducătorul auto și i-a restituit cheile. De lângă mașină l-a sunat pe martorul, ca și angajații săi, însă acesta nu a răspuns. Considerând că nu are altă alternativă pentru a rezolva situația, inculpatul le-a cerut angajaților SC SRL să-l însoțească la depozitul SC SRL, aceștia conformându-se. Inculpatul s-a urcat în cabina autoutilitarei, dirijându-l pe martorul, iar inculpatul cu ceilalți angajați s-au deplasat cu. Odată ajunși la depozit s-au descărcat doar navetele cu, toate în valoare de 719 lei. Restul produselor nu a prezentat interes. Pentru marfa care a fost reținută de inculpat s-a întocmit un bon de mână semnat de martorul ca gestionar și martorul acesta din urmă primind o copie pentru aoî nmâna administratorului.
În timp ce inculpatul încerca să-I contacteze telefonic pe martorul, inculpatul a efectuat fotocopie după factură, pentru a avea evidența cantităților distribuite în zonă.
Martorul inițial nu a dorit să poarte vreo conversație cu inculpatul. L-a sunat pe martorul acesta i-a explicat ce se întâmpla, și le-a dat instrucțiuni, că dacă berea este descărcată, să revină în.
După ce autotutilitara SC SRL a plecat, inculpatul a purtat o discuție la telefon cu martorul pe care l-a informat de întreaga situație, i-a amintit că au avut o înțelegere și că nu a respectat- Au stabilit să se întâlnească săptămâna următoare pentru a clarifica lucrurile însă, ca urmare a denunțului penal depus de partea vătămată, incidentul nu s-a mai soluționat amiabil decât sub aspectul laturii civile, în cursul urmăririi penale.
Starea de fapt reținută rezultă din declarațiile inculpaților coroborate cu cele ale martorilor și înscrisurile existente în dosarul de urmărire penală (contract, bon de magazie, relațiile date de SC ROMÂNIA SA în explicarea contractului și exclusivitătile teritoriale).
În esență, această stare de fapt corespunde în linii mari cu cea reținută în actul de sesizare a instanței și pe care de la bun început au recunoscut-o inculpații. Ceea ce diferă însă, sunt aspectele de amenințare, presiuni și intimidare, care nu au fost confirmate de nici un martor și în calitate de părți direct vătămate printr-o asemenea infracțiune nu au formulat nici o plângere penală. Un anumit disconfort psihic și o stare tensionată a existat fără îndoială, însă raportat la percepția părților implicate ea având o altă relevanță juridică asupra căreia se va reveni.
Încadrarea în drept a faptelor celor doi inculpați suportă numeroase critici prin prisma dispozițiilor art. 211.pen. și jurisprudenței în materie.
Astfel, ca expresie a caracterului de infracțiune complexă, elementul material al acestei infracțiuni este format din două acțiuni corelate și anume: actiunea de furt, fiind principală și actiunea de constrângere, fiind o activitate adiacentă. In raport cu aspectul juridic, în cazul tâlhăriei, legiuitorul consideră valorile sociale de o Mi mportanță ca viața și integritatea persoanei ca fiind adiacentă față de valorile sociale patrimoniale. Această răsturnare a ierarhiei se explică prin aceea că infractorul, în principal, urmărește realizarea furtului.
Sub aspectul laturii subiective, infracțiunea de tâlhărie se săvârșește cu intenție directă, atât în ce privește acțiunea principală cât și cea adiacentă. Ori, pentru configurarea laturii subiective a infracțiunii de furt trebuie realizate cerința ca intenția de a săvârși acțiunea de luare a unui bun din posesia sau tutela unei persoane, fără voia sa, să aibă ca scop însușirea pe nedrept a acelui bun. Atunci când bunul a fost luat în alt scop decât al însușirii pe nedrept, fapta nu constituie infracțiune. Latura subiectivă a infracțiunii de tâlhărie include în sfera scopului specific furtului și scopul folosirii violenței sau amenințării.
Amenințarea exercitată în alt scop decât cel limitativ prevăzut de lege, nu poate constitui actiunea adiacentă a elementului material al tâlhăriei.
În speță, prin prisma considerentelor de drept arătate se va analiza distinct elementele constitutive ale celor două infracțiuni și față de subiecții pasivi diferiți: SC SRL subiect pasiv principal în calitate de proprietar al bunurilor și martorii, și, subiecți pasivi secundari, persoane față de care s-a săvârșit numai actiunea adiacentă de amenintare.
Astfel, în ceea ce privește pe partea vătămată SC SRL al cărei administrator este martorul, scopul urmărit nu a fost însușirea pe nedrept a navetelor cu și pentru care s-a eliberat act comercial oricând valorificabil prin emiterea unei facturi și procedura de încasare a contravalorii (nota: nu poate fi acreditată ideea unui furt cu acte). Inculpatul a urmărit două scopuri: bunurile să le folosească drept "probe" (în sens nejuridic) și faptul că martorul nu a respectat înțelegerea dintre ei și a negat că mai desface produse, iar SC ROMANIA SA să renegocieze programul de vânzări (target-ul) datorită concurenței din zonă și prețului mai scăzut, urmând a le face dovada "clienților" care achiziționează produse similare de la SC SRL.
Acest dublu scop este confirmat și prin aceea că inculpatul s-a limitat doar la produsele de și că a încercat înainte de a le reține, în timpul operațiunii și după (când a și reușit) să ia legătura cu administratorul societății vătămate.
Mai departe, trecând peste faptul că persoanele direct vătămate nu au formulat plângere penală pentru amenințare, că nu o confirmă, prin declarațiile în fata instantei, în rechizitoriu se retine" învinuitii sub amenintări le-au cerut martorilor să se deplaseze la sediul societății". ca urmare a amenințărilor au descărcat "berea și ambalajele ".
Or, neprecizarea concretă a cuvintelor, gesturilor, faptelor, etc. care au insuflat temere și care au constrâns martorii ca fără voia lor să procedeze în măsura menționată, nu poate prezenta relevanță juridică. Este știut că amenințarea cu realizarea unui drept sau folosirea unor cai pentru a soluționa încălcarea unor drepturi, nu constituie infracțiune.
S-a apreciat că se impune a se reveni la tensiunea creată, disconfortul psihic și reprezentarea a ceea ce se întâmplă de către angajații SC SRL.
Din declarațiile lor a rezultat că la acea dată și-au format convingerea că procedează incorect, imoral chiar nelegal față de inculpați.
Această incorectitudine le-a fost sugerată, în primul rând de martorul care le-a spus să desfacă "mai cu grijă" și în al doilea rând de faptul că anterior societatea lor a deținut un contract iar în percepția lor a fost că în lipsa lui nu mai aveau drept de desfacere.
Pe acest fond, se așteptau oricând să fie opriți de inculpați și să se ia orice fel de măsură, deoarece nu ar fi protestat, ci s-ar fi conformat.
În speță nu se poate vorbi de o "temere prezumată" raportat la persoana inculpatului, care are o oarecare reputație mult mediatizată sau despre care" din auzite se știe că este agresiv".
Actul de justiție se înfăptuiește pe bază de probe, inculpatul nu are antecedente penale, iar potrivit art. 6 alin. 1 și 2 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, este prezumată nevinovăția până ce vinovăția sa este legal stabilită și are dreptul la un proces echitabil cu respectarea garanțiilor sale procesuale.
Față de considerentele de fapt și de drept arăta te, instanța, în temeiul art. 10 lit.d pr.pen. a achitat pe cei doi inculpați de sub învinuirea pentru care au fost trimiși în judecată.
Într-o altă ordine de idei, speța de față a ridicat și o altă problemă legată de conduita inculpaților care excede sferei normale în relațiile comerciale și care parțial a fost atinsă în rechizitoriu însă nu și-a găsit finalizarea corectă și legală.
Calificarea drept "practici de tip mafiot" nu poate fi acceptată de instanță
cât timp există alte dispozitii legale aplicabile în materie.
In esență a existat un conflict între doi agenți economici și care a afectat un
mediu concurential normal. Ambii reclamă o concurentă neloială "din partea celuilalt: SC SA reclamă "prețuri de dumping" practicate de SC SRL și încălcarea teritorialității, iar SC SRL restrângerea și împiedicarea concurenței în condițiile în care contractul de distribuție nu oferă exclusivitate teritorială.
Or, indiferent ce practici adoptă unul sau altul din agenții economici, competența în calificarea și sancționarea lor revine conform Legii 21/1996, modificată, Consiliului concurenței, prin organismele sale și cu respectarea procedurii în materie.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Maramureș care a solicitat condamnarea celor doi inculpați pentru infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal și respectiv complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev. de art. 26 Cod penal rap. la art. 211 alin. 2 lit. c, alin. 21lit. a Cod penal.
În cuprinsul motivelor sale de apel parchetul a arătat că soluția de achitare a inculpaților este nelegală și se bazează pe o greșită interpretare a probelor întreaga motivare a sentinței întemeindu-se pe declarația inculpatului .
În mod greșit s-a reținut faptul că inculpatul ar fi avut exclusivitate în distribuirea berii în zona, în realitate S a comunicat faptul că Sc. SA. nu a beneficiat de zone de distribuție exclusivă a produselor sale pe teritoriul indicat în anexa la contract. Acest teritoriu este prevăzut pentru a se analiza performanțele de vânzare ale SC. SA. în raport cu clienții din acea zonă. Inculpatul putea să vândă aceste produse la prețuri mai mici față de cele practicate de ceilalți concurenți având astfel posibilitatea de a-și desfășura activitatea mai bine decât alte societăți comerciale fără a apelq la intimidări. Inculpatul a recunoscut atât faptul că partea vătămată nu putea fi împiedicată să desfacă produse, cât și împrejurarea că probabil avea și alte căi lega le de a acționa.
Cu toate acestea inculpatii au procedat la amenintarea angajatilor și la reținerea unor produse ale firmei concurente. În mod greșit a fost calificată această activitate ilegală de către prima instanță ca fiind o incercare de a aduna probe. O persoană care nu este investită cu nici o autoritate din partea statului nu poate strânge probe prin amenințări și care să conste in fotografierea unor facturi ale unei societăți și prin insușirea bunurilor ei.
Bunurile au fost luate de inculpat in scopul insușirii lor. Actele de amenințare sunt probate cu depozițiile martorilor, care și-au menținut declarațiile date in faza de și din care rezultă faptul că li s-a produs o stare de temere serioasă ce i-a determinat să-i lase pe inculpați să ia cu. Actele de amenințare s-au exercitat asupra martorilor atunci când aceștia nu erau impreună, iar prin faptul că într-un oraș străin unei persoane îi este blocată mașina și îi sunt smulse cheile de la volan i se produce o stare de temere serioasă.
În literatura de specialitate s-a statuat in sensul că amenințarea poate fi orală sau scrisă, poate fi realizată prin gesturi sau acte insoțite de cuvinte, poate fi explicită sau implicită, directă sau indirectă, reală, simulată, ascunsă. Ceea ce este esential este ca sensul acestora să fie neindoielnic, iar amenințarea să fie serioasă. În speță, prin acțiunile lor inculpații le-au provocat angajaților de la SC. SR. o puternică stare de temere și apoi le-au sustras cu.
În practica judiciară s-a stabilit că infracțiunea de furt există atunci când inculpatul a urmărit să își rezolve un litigiu patrimonial in afara cadrului legal. În aceste situații persoana vătămată este constrânsă să îndeplinească pretențiile făptuitorul altfel urmând a dispune de bunuri. Astfel inculpații își insușesc prin violență sau amenințări bunurile ridicate. S-a făcut trimitere în acest sens la decizia penală nr. 1732/1995 a fostei SJ.).
Examinând sentința penală apelată prin prisma dispozițiilor art. 371 Cod procedură penală, tribunalul a reținut următoarele:
Din probele administrate in cauză rezultă că în data de 7 septembrie 2005 s-a încheiat intre Se. " România" SA. și SC. "" SA. (al cărei director general este soția inculpatului - numita ) contractul cadru de distribuție de aflat la filele 40-60 dosar
Potrivit adresei de la fila 62 din același dosar emisă de SC " România" SA. SC. "" SA. nu a beneficiat în conformitate cu contractul mai menționat de o zonă de distribuție exlusivă pentru produsele celei dintâi societăți pe teritoriul indicat în anexa la contract. Acest teritoriu este prevăzut doar pentru a se analiza performanțele de vânzare ale SC. "" SA. în raport cu diferiți clienți din acea zonă.
Cu toate acestea, intimatul-inculpat a incercat să obțină exclusivitate în zona in distribuirea produselor provenite de la SC." România" SA. încercând să inlăture alte societăti concurente de pe piața de desfacere din această zonă sens in care a avut o serie de discuții telefonice cu administratorul intimate-parte vătămată SC. " " SR. B M - martorul căruia i-a solicitat să nu mai distribuie astfel de produse în zona intimatul-inculpat amenințându-i apoi de mai multe ori cu acte de agresiune fizică și pe agenți de vânzări ai intimatei-parte civilă.
Pe fondul acestei stări conflictuale existente între părți, în data de 27 ianuarie 2006 intimatul-inculpat a observat în autovehiculul intimatei-parte civilă și l-a sunat pe intimatul-inculpat care apoi s-a deplasat la locul respectiv, a parcat în fața mașinii intimatei-parte civilă, a smuls cheile acesteia din contact și le-a solicitat angajaților acesteia martorilor, și să se deplaseze la sediul "" și să descarce produsele pe care le avea în autovehicul după ce, în prealabil, i-a anunțat spunându-le,0 să vă nenorocesc dacă mai veniti cu în ".
In acest context, producându-li-se o stare de temere urmare atât a amenințărilor care le-au fost adresate atunci de intimatul-inculpat, cât și a celor ce le-au fost adresate în perioada anterioară de intimatul-inculpat, cei trei martori s-au deplasat la sediul "" însoțiți fiind în mașină de intimatul-inculpat unde s-au descărcat 15 lăzi de și 19 navete pentru cu ajutorul intimatului-inculpat, iar martorul i-a predat intimatului- inculpat facturile pe care le avea asupra sa și pe care acesta din urmă i le-a restituit după ce le-a xerocopiat.
Bunurile mai menționate au fost ridicate de organele de poliție și predate intimatei-parte civilă la data de 17 februarie 2006 (filele 34-36 dosar urmărire penală).
În raport de starea de fapt mai descrisă, tribunalul a apreciat că față de intimatul-inculpat sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie prev. de art. 211 alin.2 lit.c, alin.21lit.a pen. iar fapta intimatului-inculpat constituie complicitate la infracțiunea de tâlhărie prev.de art. 26 pen. rap.la art. 211 alin.2 lit.c, alin.21lit.a pen. Nu se poate reține faptul că infracțiunii de tâlhărie (și respectiv complicitătii la această infractiune) i-ar lipsi latura subiectivă (intentia de a lua bunurile în scopul însușirii lor pe nedrept). In speță, intimații-inculpați au luat bunurile amintite din posesia intimatei-parte civilă pentru aod etermina să respecte o anumită conditie (aceea de a nu mai distribui în zona ) având intenția de a nu le restitui în cazul neîndeplinirii condiției impuse. In acest sens s-a pronunțat și fosta prin decizia penală nr. 1732/15.06.1995. Nu poate fi primită apărarea formulată de intimații-inculpați în sensul că au procedat la reținerea bunurilor amintite cu scopul de a obține probe în sensul că intimata-parte civilă a distribuit un anumit gen de produse în zona atâta timp cât o atare dovadă se putea face cu ajutorul xerocopiilor realizate de pe facturile care au însoțit respectivele bunuri nefiind necesară reținerea lor. În aceste conditii intimatii-inculnati aveau posibilitatea de a le preda imediat reprezentanților intimatei-parte civilă, or bunurile menționate au fost restituite doar după un interval de timp de 3 săptămâni și doar la intervenția organelor de poliție ceea ce denotă și intenția de a-și însuși bunurile în condițiile nerespectării condiției impuse. Mai mult, aceștia aveau reprezentarea faptului că nu au un drept exclusiv de a distribui produse provenind de la " România" astfel că nici nu aveau nevoie de probe pentru a face dovada pretinsului caracter nelegal al activității intimatei-parte civilă.
De asemenea, nu se poate reține nici faptul că infracțiunii de tâlhărie îi lipsește latura obiectivă, respectiv acțiunea adiacentă celei principale de furt (în speță, cea de amenințare) chiar dacă martorii, și au precizat în fața instanței că nu au fost amenințați, fapt confirmat în fața instanței și de martorul; la fel și martorul Raa rătat în fața instanței că toate reproșurile ce i-au fost adresate anterior incidentului - obiect al prezentei cauze nu i-au produs o stare de teamă. În fața instanței martorii și au recunoscut faptul că de teamă au procedat la descărcarea bunurilor aflate în mașină, iar în faza de urmărire penală martorii și au precizat faptul că intimatul-inculpat i-a amenințat folosind cuvintele: "vă nenorocesc dacă mai veniți cu în " revenirea în fața instanței asupra poziției exprimate inițial nefiind justificată. De asemenea, în faza de urmărire penală martorul Raa rătat că expresiile folosite de intimatul-inculpat înainte de incident le-a perceput ca pe niște" amenințări cu acte de agresiune" împotriva sa precizând că le-a relatat colegilor săi cele întâmplate și aceștia aveau o stare de teamă. Prin urmare, nici atitudinea acestui martor de revenire asupra poziției exprimate în faza de urmărire penală nu se justifică. Odată restituite bunurile, martorii audiați în faza de urmărire penală și-au schimbat poziția în fața instanței astfel că declarațiile date inițial de aceștia nu pot fi înlăturate. De asemenea, starea de teamă produsă prin cuvintele folosite a fost întărită și de atitudinea intimatului-inculpat care a procedat la smulgerea cheilor din contact.
Apărarea formulată în ședința publică din 18 octombrie 2007 de apărătorul intimatului-inculpat în sensul că, în speță, nu poate exista agravanta de la art. 211 alin. 21lit. a Cod penal (tâlhărie comisă de două sau mai multe persoane împreună) cu motivarea că nu a existat o întelegere între cei doi intimați-inculpați nu poate fi primită. In literatura juridică cu referire la infracțiunea de furt calificat comisă în aceleași condiții s-a statuat în sensul că există această agravantă atunci când cele două sau mai multe persoane au calitatea de autor și complici concomitenți prezența acestor persoane la comiterea furtului sporind eficiența acțiunii de sustragere de bunuri și slăbind posibilitatea victimei de a se apăra constituind astfel o formă agravantă a infracțiunii de furt ("Explicații teoretice ale Codului penal român" - partea specială, vol.III de V, Editura Academiei - B 1971). Întrucât infracțiunea de tâlhărie constituie o infracțiune de furt comisă în condițiile prev. de art. 211 Cod penal cele de mai se aplică prin similitudine și în cazul acestei infracțiuni. Pentru aceste motive, văzând și faptul că cei doi intimați-inculpați au cele două calități menționate (intimatul-inculpat e autor, iar intimatul-inculpat e complice acționând concomitent), tribunalul apreciază că față de aceștia sunt aplicabile dispozițiile 211 alin. 21lit. a Cod penal (alături de cele ale alin. 2 lit. ale aceluiași articol).
La individualizarea judiciară a pedepselor aplicate intimaților-inculpați tribunalul a avut în vedere gradul de pericol social al faptelor comise (dat de modalitatea în care au fost săvârșite, de contextul în care au fost comise - pe fondul unor relații comerciale tensionate - relații produse de aceștia, de altfel, în mod nejustificat și nelegal) și al acestora (au recunoscut doar în parte comiterea faptelor încercând să acrediteze ideea că au avut un caracter legal; intimatul-inculpat este administratorul unei societăți comerciale; nu au antecedente penale). Acest ultim element a fost reținut ca și circumstanță atenuantă.
Instanța de apel a apreciat că, în speță, scopul pedepselor poate fi atins și fără executarea lor în regim de detenție raportat la contextul în care s-au comis faptele și la persoana intimaților-inculpați (nu au antecedente penale, intimatul-inculpat Fonța este administratorul unei societăți comerciale) și fiind îndeplinite și celelalte cerințe prev.de art. 81.pen. se va da eficiență acestui text legal fată de fiecare din cei doi intimati-inculpati.
In baza art. 71 alin.5 pen. se va suspenda pentru fiecare dintre aceștia pe durata termenului de încercare și executarea pedepselor accesorii prev.de art. 64 lit.a,b,c pen. (aplicarea și a art. 64 lit.c pen. se justifică întrucât intimații-inculpați s-au folosit pentru comiterea infracțiunilor de funcția de administrator - inculpatul și respectiv de activitatea pe care o desfășurau la acea dată la SC " " SRL.
Sub aspectul laturii civile a cauzei, tribunalul a reținut faptul că inițial intimata-parte vătămată SC " " SRL BMs -a constituit parte civilă cu suma de 719 lei ( 8 dosar urmărire penală), însă întrucât potrivit dovezii de la fila 35 dosar urmărire penală bunurile sustrase au fost restituite acesteia se va constata că prejudiciul a fost recuperat integral.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs în termen legal inculpații și criticând soluția pronunțată pentru nelegalitate și netemeinicie.
În susținerea motivelor de recurs inculpatul a solicitat casarea hotărârii pronunțate în cauză de instanța de apel și menținerea hotărârii primei instanțe întrucât în cauză s-a comis o gravă eroare de fapt având drept consecință condamnarea sa. De asemenea, inculpatul, a solicitat menținerea hotărârii de achitare a inculpatului pronunțată de instanța de fond arătând că în cauză sunt incidente cazurile de casare prev.de art.3859pct.13 respectiv 18 proc.pen.
Examinând hotărârea pronunțată prin prisma criticilor formulate, curtea apreciază că recursurile declarate în cauză de inculpați sunt fondate pentru următoarele considerente:
În conformitate cu dispozițiile art.211 alin.1 pen.tâlhăria, este furtul comis prin întrebuințarea de violențe ori amenințări, sau prin punerea victimei în stare de inconștiență sau în neputință de a se apăra precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea.
Prin urmare, tâlhăria este o infracțiune complexă, o modalitate de sustragere a unui bun mobil din posesia sau detenția altuia, în scopul însușirii pe nedrept prin exercitarea de acțiuni violente., la fel ca și infracțiunea de furt se săvârșește doar cu intenție directă determinată de scopul însușirii fără drept a unui bun.
În speță, din probele administrate în cauză, s-a reținut că inculpatul le-a solicitat angajaților SC SRL să-l însoțească la depozitul SC SRL aceștia conformându-se. Inculpatul s-a urcat în cabina autoutilitarei dirijându-l pe martorul în timp ce inculpatul se deplasa cu ceilalți angajați cu autoturismul. Odată ajunși la depozit, s-au descărcat doar navetele cu toate în valoare de 719 lei iar pentru marfa care a fost reținută s-a întocmit un bon de mână semnat de martorul ca gestionar și de martorul care a primit o copie pentru aoî nmâna administratorului. Ulterior, inculpatul a încercat să-l contacteze telefonic pe martorul pe care l-a informat despre întreaga situație.
În consecință, rezultă fără putință de dubiu că luarea bunurilor nu s-a făcut cu scopul însușirii pe nedrept cei doi inculpați intrând doar în posesia acelor sortimente de băuturi care în opinia lor făceau societății o concurență neloială. De asemenea, în ceea ce privește scopul luării bunurilor din cuprinsul probelor administrate în cauză, rezultă că acestea au fost luate pentru a dovedi împrejurarea că SC SRL BMd esfăcea băuturi cu privire la care inculpații beneficiau, în opinia lor de cele mai mici prețuri.
Mai mult, în cauză, nu s-a dovedit cu certitudine nici împrejurarea că deposedarea s-a efectuat prin violență ori amenințare întrucât din probele administrate în cauză inclusiv din declarațiile părții vătămate, nu rezultă cu certitudine care au fost gesturile, cuvintele ori faptele prin intermediul cărora inculpații au insuflat temere și au constrâns martorii să predea bunurile.
Prin prisma acestor considerente, în cauză s-a apreciat în mod corect de către instanța de fond că fapta dedusă judecății pentru care s-a dispus trimiterea în judecată a celor doi inculpați, nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii prev.de art.211 alin.2 lit.c alin.2/1 lit.a pen.și ca atare, soluția de achitare fundamentată pe dispoziția art.10 lit.d proc.pen.este legală și temeinică.
Raportat la toate aceste considerente, apreciind că în cauză este incident cazul de casare prev.de art.3859pct.18 proc.pen.având în vedere și disp.art.38515pct.2 lit.a proc.pen.recursul declarat urmează a fi admis iar hotărârea pronunțată de instanța de apel urmează a fi casată cu consecința menținerii hotărârii pronunțate de instanța de fond.
În temeiul art.189 și 192 alin.3 proc.pen.se va stabili onorar avocațial iar cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs, vor rămâne în sarcina statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de inculpații domiciliat în str.-, nr.2. jud.M și domiciliat în str.- nr.88A jud.M împotriva deciziei penale nr.285/A/9.11.2007 a Tribunalului Maramureș pe care o casează în întregime și menține sentința penală nr.96/17 aprilie 2007 a Judecătoriei Vișeu d S u
Stabilește onorar avocațial în favoarea Baroului C în sumă de 200 lei (2x100 lei pentru av. și ), sumă ce se va avansa din fondul Ministerului Justiției.
Cheltuielile judiciare avansate de stat în recurs vor rămâne în sarcina statului.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din 22 ianuarie 2008.
PREȘEDINTE, JUDECĂTORI, GREFIER,
- - - - -
Red./MB/CA
30.01.2008 - 2 ex.
Jud.fond.
Jud.apel:;
Președinte:Virgil Viorel AndreieșJudecători:Virgil Viorel Andreieș, Iuliana Moldovan Maria
